Eurofotoart 2014

Vineri, 9 mai 2014, de la ora 12:00, vor avea loc, în duplex, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, București) şi la Galeria „Euro Foto Art” din Oradea (Piaţa 1 Decembrie nr. 12) vernisajele Salonului Internaţional „Eurofotoart” 2014, dedicat Zilei Europei.

salonul_international_eurofotoart_i_festivalul_european_de_fotografieCu această ocazie, la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, va fi lansată oficial ediţia a treia aFestivalului European de Fotografie. Evenimentele sunt organizate de Asociaţia „Euro Foto Art” în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR), cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi al Biroului de Informare al Parlamentului European în România, sub patronajul Ministerului Culturii.

Pentru ediţia a VI-a a Salonului Internaţional au fost înregistrate 2429 de imagini, din 21 de ţări europene, precum și din SUA, China, Emiratele Arabe Unite, India şi Bangladesh. Juriul internaţional alcătuit din reputaţi artişti fotografi ai lumii – Marcello Materassi E.FIAP/p, ESFIAP (Italia) – preşedintele juriului, Ioannis Lykouris E.FIAP, Hon EFIAP (Grecia), Georg S.Holzmann E.FIAP, Hon E.FIAP (Germania), Branislav Brkic MFIAP, E.FIAP/s, ESFIAP (Serbia) şi Anatol Poiată  AFIAP (Republica Moldova) – a selectat 99 de lucrări. În cadrul Salonului s-au putut trimite numai imagini realizate în Europa în cele patru secţiuni: liberă (A), peisaje din Europa (B), tradiţii populare europene (C) şi copii din Europa (D). Din imaginile acceptate, juriul internaţional a acordat medalia de aur „Carol Pop de Szathmári” artiştilor fotografi: Chi Haibo AFIAP (China) (secţiunea A), Daniel Lybaert (Netherlands) (secţiunea B), Ionel Onofraș (România) (secţiunea C), Rucsandra Călin (România) (secţiunea D). Medaliile de argint au revenit artiştilor fotografi: Boris Zulj (Croația), (secţiunea A), Daniel Lybaert (Netherlands) (secţiunea B), Ionel Onofras (România) (secţiunea C), Ole Suszkiewicz MFIAP (Denmark) (secţiunea D). Medalia de bronz „Carol Pop de Szathmári” a revenit, la toate categoriile, artistei Rucsandra Călin, care a obținut și Trofeul de cristal „Eurofotoart” 2014.

După cele cinci ediţii organizate sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică şi a Societăţii Americane de Fotografie (la care o treime din lucrări au fost acceptate indiferent de valoarea artistică a acestora, în conformitate cu reglementările celor două Organizaţii internaţionale), organizatorii au optat pentru o formulă de jurizare diferită, bazată exclusiv pe calitatea lucrărilor. În acest context s-a renunţat şi la sistemul tradiţional de jurizare, în favoarea celui electronic. Medaliile oferite pentru cele mai valoroase  lucrări poartă portretul unei personalităţi marcante ale fotografiei mondiale: Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly, onorată astfel în mod adecvat.

Viziunile Citadine ajung la Bucureşti

Expoziţie de fotografie comunitatefoto.ro

Viziuni CitadineSâmbătă, 6 iulie 2013, orele 11:30, la Galeria din Galerie, aflată în Metroul din Piaţa Unirii, va avea loc vernisajul expoziţiei „Viziuni Citadine”. Expoziţia este o colecţie eterogenă de fotografii care prezintă oraşul prin lentilele a 35 de membri CF.

După expoziţia de la Cluj, această colecţie ajunge la Bucuresti. Participanţii la vernisaj au şansa să câştige unul dintre cele 3 tricouri ComunitateFoto, prin tragere la sorţi.
Expoziţia se poate vizită în perioada 6-31 iulie, oricând traversaţi de la Piaţa Unirii M1/M3 spre M2.

Expozanţi: Adrian Roana, Alex Dima, Alina Maria Panico, Ana Grama, Andrei Lapuste, Carmen Mihalcea, Cătalin Gabriel Grădinaru, Daniel Kitu, David Ardelean, Doina Chirtoaca, Doru Sava, Eli Driu, Elisei Noata, Eszter Emese Lazăr, Florin Chiteală, Gabriel Neculai, George Colceag, Haynal Halasz-Szabo, Ionel Dragomirescu, Liviu Cocicodar, Mihaela Floriana Soare, Marius Cornea, Marius Iancu, Marius Popescu, Mihai Mihăescu, Monica-Gabriela Ritan, Otto Mercik, Radu Moldovan, Robert Aelenei, Rucsandra Călin, Rudolf Straule, Ştefan Miron, Vera Tucu, Vlad Moldovean şi Zsolt Rigmányi.
Mai multe detalii pe www.comunitatefoto.ro

Viziuni Citadine

Grădina Boema, Cluj
17-26 mai 2013

comunitatefoto.ro în cadrul evenimentelor Festivalului Photo România
Vernisaj: Duminică, 19 mai 2013, la orele 17:00.

Viziuni Citadine

Vă invităm în perioada 17-26 mai 2013 la Grădina Boema din Cluj la o expoziţie foto inedită, realizată în cadrul Festivalului Photo Romania: „Viziuni Citadine” – o colecţie de fotografii care vă oferă ocazia să vedeţi cum arată oraşul prin lentilele a 35 de membri CF, extrem de talentaţi!

„O expoziție de fotografie, orice temă ar avea, trebuie să cuprindă imagini ce rămân în memoria vizitatorului, indiferent de cultura vizuală a acestuia. Și această expoziție reușește să ofere fotografii care, pe diverse paliere vizuale, să corespundă acestui deziderat.” (Dan Moruzan)

Tematica aleasă îmbină o serie de stiluri: fotografie documentară, fotografie de vacanţă, peisaj urban, street, fotografie de noapte, încercând să surprindă o paletă cât mai largă de instantanee citadine.
Viziuni Citadine

„Într-o lume în care „eu”-l devine „noi” şi citadinul devine turnul de sticlă în care fiecare se retrage cu propriile vise, găsesc expoziţia „Viziuni Citadine” o radiografie interesantă a conflictului dintre conectarea pe Facebook sau alte reţele şi găsirea propriei persoane.” (Şerban Mestecăneanu)

Felicitări tuturor fotografilor expozanţi: Adrian Roana, Alex Dima, Alina Maria Panico, Ana Grama, Andrei Lapuste, Carmen Mihalcea, Cătalin Gabriel Grădinaru, Daniel Kitu, David Ardelean, Doina Chirtoaca, Doru Sava, Eli Driu, Elisei Noata, Eszter Emese Lazăr, Florin Chiteală, Gabriel Neculai, George Colceag, Haynal Halasz-Szabo, Ionel Dragomirescu, Liviu Cocicodar, Mihaela Floriana Soare, Marius Cornea, Marius Iancu, Marius Popescu, Mihai Mihăescu, Monica-Gabriela Ritan, Otto Mercik, Radu Moldovan, Robert Aelenei, Rucsandra Călin, Rudolf Straule, Ştefan Miron, Vera Tucu, Vlad Moldovean şi Zsolt Rigmányi.