Artişti de marcă ai Clujului: Ioan Sbârciu – Pădurea cu cenuşă

Comunicat de presă

Invitatie expozitie Ioan SbarciuMuzeul de Artă Cluj-Napoca vă invită joi, 14 noiembrie, 2013, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei de pictură „Pădurea de cenuşă” a artistului şi profesorului Ioan Sbârciu. Organizată în cadrul programului „Artişti de marcă ai Clujului”, având caracteristicile unui adevărat eveniment prin amploare şi elementele de noutate pe care le propune, expoziţia va fi deschisă până în data de 15 decembrie 2013.

Ioan Sbârciu este unul din cei mai influenţi artişti şi pedagogi din spaţiul artistic contemporan românesc. Direcţia pe care a imprimat-o învăţământului superior artistic clujean în perioada în care a deţinut funcţia de rector al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca a condus la conturarea unui fenomen artistic fără precedent în pictura din România. Cunoscut atât în publicistica românească cât şi internaţională sub genericul „Şcoala de la Cluj”, acest adevărat curent artistic este caracterizat de revalorizarea reprezentării figurative şi de utilizarea unei palete a tonurilor rupte, numite generic griuri. Rezultatul acestei orientări a fost afirmarea în spaţiul internaţional, în galerii de artă şi muzee de prestigiu, al unui grup de tineri artişti clujeni, a căror creaţie este considerată de presa internaţională emblematică pentru arta secolului XXI şi care au atins cote valorice de vârf pentru arta din România.

În planul propriei creaţiei artistice, ale cărei caracteristici au fost decisive în conturarea „Şcolii de la Cluj”, Ioan Sbârciu a trecut de la o paletă a tonurilor saturate, derivate din culorile de bază, caracteristică a mediului picturii clujene până nu demult, la o paletă a tonurilor rupte, a griurilor colorate care susţineau o reprezentare figurativă evazivă, ancorată într-o realitate imediată, cu rezonanţe socio-politice.

Actuala expoziţie de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă peste 50 de lucrări de dată recentă, de mari dimensiuni, paletei cunoscute de griuri adaugându-i-se elemente cromatice de forţă, compoziţia tabloului devenind spectaculos de elaborată. Este un discurs artistic de mare subtilitate plastică, care aduce o surprinzătoare prospeţime unei teme anterioare, „Pădurea de cenuşă”, sub aspectul punerii în dialog a registrului griurilor cu cel al culorilor saturate, al informalului cu citatul figurativ, adresându-se în special publicului cu o înaltă cultură artistico-plastică dar care oferă, la nivelul unor rezonanţe care se stabilesc la nivelul percepţiei intuitive, motive de delectare şi reflecţie şi marelui public.

Ioan Sbârciu – Pădurea de cenuşă

Muzeul de Arta, Cluj-Napoca
14 noiembrie – 15 decembrie 2013

Ioan Sbârciu - Padurea de cenusa„Pădurea de cenuşă”, proiect recent, propus şi realizat de artistul Ioan Sbârciu reuneşte o serie de lucrări ce au avut ca punct de plecare fenomenul social, politic, economic şi mediatic Roşia Montană. Drama omului şi a naturii, în contextul Roşia Montană a mai fost dezvoltată şi în cadrul unei alte serii de lucrări intitulate chiar „Roşia Montană”. Gestualismul pur, ce se conturează în cadrul lucrărilor de mari dimensiuni face trimitere la peisajul ardelean printr-o balansare echilibrată între abstract şi figurativ. Peisajul, ca gen pictural, este reluat şi reinterpretat în cadrul unei reiterări a semnului plastic printr-o demonstraţie de forţă a lirismului şi vigorii tehnice.

Asumarea social-politică a fenomenului Roşia Montană şi luarea unei poziţii faţă de acest fenomen se conturează în cadrul unei formule artistice diferite faţă de formulele de protest artistic întâlnite la noua generaţie de artişti. Dimensiunea estetică asumată a picturilor lui Ioan Sbârciu denotă o plăcere a senzorialului generând la nivelul privitorului o atitudine reflexiv-meditativă. În acest fel lucrările lui Ioan Sbârciu depaşesc cadrul limitat al unei simple reacţii faţă de un eveniment social-politic al României contemporane, căpătând valenţele unei drame universale prin intermediul căreia misterul este supus treptat dispariţiei. (Bogdan Iacob)

Ioan Sbârciu este cunoscut publicului în calitatea sa de profesor universitar şi fost rector al Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca. Activitatea artistică impresionantă este marcata de numeroase expoziţii personale şi de grup, naţionale şi internaţionale. Trebuie, de asemenea, remarcată şi activitatea editorială a profesorului universitar doctor Ioan Sbârciu al cărui nume se regăseşte atât în reviste de specialitate, cât şi în colectivele de redactare/editare ale unor lucrări sau volume.

Războiul Roşia Montană continuă

9 Rosia Montana-artavizuala21Aproximativ cu 2 ani în urmă scriam despre Roşia Montană articolul În lumea moţilor de la Roşia Montană. Atunci, puneam întrebarea dacă vrem istorie sau minerit la Roşia Montană. Nici prin cap nu i-ar fi trecut cuiva născut în această mică comună din Apuseni că ea ar putea ajunge pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Toate acestea datorită disputelor politice din jurul exploatării miniere de aici.

1 Rosia Montana-artavizuala214 Rosia Montana-artavizuala213 Rosia Montana-artavizuala21În comparaţie cu anii trecuţi, nimic nu s-a schimbat în Roşia Montană. Au trecut anii, s-au schimbat partidele de la putere dar problemele sunt aceleaşi. Nu au fost create locuri de muncă, monumentele istorice nu au fost conservate şi, cu toate despăgubirile, oamenii au rămas pe fostele proprietăţi deoarece aici nu a început proiectul minier promis. Noi, ceilalţi cetăţeni am devenit, dintr-o dată, vocali, fără a şti cu adevărat ce avem de câştigat sau de pierdut dacă acest proiect ar demara. Populaţia s-a împărţit în două. Lumea a ieşit în stradă, pe de o parte, în zonele miniere, pentru a sprijini ceeea ce preşedintele Traian Băsescu a susţinut, crearea de locuri de muncă, iar, de cealaltă parte, oameni şi ONG-uri demonstrează împotriva proiectului care, spun demonstranţii, ar polua iremediabil zona. Şi, protestatarii pot fi crezuţi dacă ne gândim ce s-a întâmplat la Geamăna… Într-un demers fără precedent în România, peste 6000 de cetățeni au format un lanț uman în jurul Palatului Parlamentului, cerând respingerea Legii Roşia Montană. Sunt nedumerit cum, dintr-o dată, lumea din jurul meu a priceput, fără o dezbatere publică serioasă, cum stau lucrurile cu acest proiect minier. Sunt nedumerit cum a apărut dintr-o dată, cu toate că proiectul exploatării cu cianuri de la Roşia Montană este cunoscut din 1997, acestă fractură în societate. Oamenii au luat hotărârea să afirme public ceea ce gândesc. Protestele, care rar au condamnat ceva în România, dezaprobă acum atitudinea ezitantă a politicienilor români.

2 Rosia Montana-artavizuala215 Rosia Montana-artavizuala21De cealaltă parte, o serie de politicieni vorbesc despre „cel mai complex proiect industrial din România care va crea mii de locuri de muncă în următorii 20 de ani”. Cu toate acestea, în urma acestor afirmaţii, un lucru pare bizar, dacă nu hazliu. Unii parlamentari vin în vizită, spun ei pentru a vedea cum trăiesc cei din Roşia Montană, în realitate pentru a-i amăgi pe localnici cu noi promisiuni, făcând declaraţii contradictorii. Aceştia susţin proiectul în faţa camerelor diverselor televiziuni, dar afirmă că nu votează legea în Parlament. Să susţii ideia unei investiţii cu o asemenea inconsecvenţă nu mi se pare doar bizar, ci revoltător.

7 Rosia Montana-artavizuala216 Rosia Montana-artavizuala21Am vizitat, în acest week-end, din nou, Roşia Montană. Am găsit zona aşa cum era cu 2 ani în urmă. Poate, ceva mai mulţi politicieni care se plimbă făcând zgomot în rândul populaţiei. Poluarea nu poate fi negată. Peisajul industrial, lăsat la voia întâmplării după ce exploatările regimului comunist au încetat, cu utilaje contorsionate, ruginite şi munţi decopertaţi, transformă locul într-un tablou ce pare selenar, un spectacol dadaist prezentat turiştilor veniţi din curiozitate. Nimeni nu a făcut nimic pentru a reda ceva din această zonă turismului ca alternativă la minerit.

8 Rosia Montana-artavizuala21Roşia Montană are valoare de patrimoniu cultural unic în Europa, valoare arheologică şi istorică care nu a stat nici o dată ca preocupare, pe lista de priorităţi, a politicienilor din România. La Roşia Montană  au fost conservate doar câteva clădiri istorice aflate în proprietatea Roşia Montană Gold Corporation. În rest a fost un război al declaraţilor şi replicilor tăioase, a jocului politic. Localitatea a rămas moartă, o zonă monoindustrială cu un peisaj al relicvelor regimului comunist şi cu oameni care nu îşi mai găsesc rostul acolo. Imaginile, cred, sunt mai relevante decât cuvintele.
Fotoreportaj de Grigore Roibu

Ioan Piso despre „dosarul” Roşia Montană

Fragment dintr-un interviu publicat în Cotidianul.ro

Profesor doctor Ioan Piso:
„Ticăloşii implicaţi în afacerea Roşia Montană trebuie să plătească!”

Marcel Bărbătei: Avem de-a face cu o nouă abordare în „dosarul” Roşia Montană?

Ioan Piso: Cred că noua situaţie ne dă un moment de respiro, fiindcă cei care au venit la putere – în timp ce se aflau în opoziţie – printre alte lucruri criticau şi angajamentul abuziv al fostei puteri privind exploatarea cu cianuri de la Roşia Montană. Eu nu zic că suntem absolut stăpâni pe situaţie, nu, nici pe departe, pentru că au existat nişte declaraţii imprudente, dar este foarte greu să se mai deruleze acest proiect…
Dar eu nu în politicieni îmi pun speranţa în primul rând, ci într-o societate informată. (…)

Sunt fiu de miner, cunosc bine problemele oamenilor de acolo. E normal, minerii vor să facă ceea ce ştiu ei cel mai bine, însă cred că aurul trebuie exploatat printr-o tehnologie alternativă, pentru a nu ne distruge zona şi patrimoniul de o valoare inestimabilă. (…)

Eu am fost în Spania, la minele romane de aur de la Las Medulas, unde peisajul este încântător, dar nu au decât o galerie amărâtă de vreo două-trei sute de metri, iar pentru vizitarea ei plăteşti 4 euro, şi vin milioane de turişti anual; or, la noi există zeci de kilometri de galerii romane, multe încă nedescoperite şi aşezări de suprafaţă care nu au fost săpate…
(Interviu realizat de Marcel Bărbătei)
Citiţi interviul integral pe Cotidianul.ro

În lumea moţilor de la Roşia Montană

Turism sau minerit
la Roşia Montană?

Fotoreportaj de Grigore Roibu

De mai bine de o săptămână toată lumea a auzit de Roşia Montană, dar puţini au ajuns aici. Vrem istorie sau minerit? Vrem locuri de muncă sau turism la Roşia Montană? Sunt două întrebări la care preşedintele României, Traian Băsescu, a răspuns în felul său caracteristic, luni 29 august 2011, când a ajuns la Roşia Montană, fiind în favoarea creării locurilor de muncă şi a principiului că istoria nu aduce prosperitate.

La Roşia Montană am fost de două ori. Prima dată ca turist, pentru a vedea şi fotografia locurile atât de renumite în exploatarea aurului, iar a doua oară în urma unui eveniment neplăcut, deoarece o parte a familiei mele se trage de pe aceste meleaguri.

Mineritul în această zonă începe din Antichitate şi ajunge până în secolul al XX-lea, Roşia Montană fiind un loc în care poţi vedea toată tehnica folosită de-a lungul anilor în extragerea aurului. Comunitatea şi îndeletnicirea celor de aici are o istorie care se întinde pe o perioadă de 2000 de ani.


Roşia Montană (în germană Goldbach, în maghiară Verespatak, în latină Alburnus Maior) este o localitate minieră din Transilvania, aflată în Munții Apuseni, județul Alba. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 137), localitatea apare sub numele de „Veres Patak” (traducere în limba romană „Pârâul Însângerat/Roșu”).

Localitatea este situată în Valea Roşiei, străbătută de râul Foieş. Râul de culoare roşiatică este bogat în minerale, în special fier, de unde vine şi denumirea comunei în română și maghiară. Culoarea roşiatică a apei se datorează mineritului excesiv ce durează de peste 2000 de ani şi care a dus la distrugerea pânzei freatice, conținutul apei depăşind de 110 ori limita legală la zinc, de 64 de ori la fier și de 4 ori la arsenic, ceea ce o face nepotabilă.
Aşezarea, amintită de Herodot, Pliniu şi Titus Liviu, are o existență milenară fiind cunoscută încă dinaintea cuceririi Daciei. Aceasta a devenit una dintre cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor preţioase din Europa. A fost înființată de către romani, în timpul domniei lui Traian, ca oraş minier cu coloniști din Iliria. Primul document în care s-a specificat numele Alburnus Maior este o tablă din ceară ce datează din 6 februarie 131.

În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii, unelte pentru minerit, inscripții în limba greacă şi latină şi 25 de table de ceară. Multe din descoperirile arheologice pot fi văzute în Muzeul Mineritului din Roşia Montană. Din istoria mineritului se mai poate aminti că pe valea Roşiei erau şteampuri, construcții folosite pentru separarea aurului de piatră care funcționau asemănător morilor de apă pentru măcinarea minereului. În perioada anului când debitul apei era insuficient pentru şteampuri se deschidea stăvilarul unui tău artificial. Muzeul Mineritului se află în apropierea fostei exploatări miniere. Aici pot fi vizitate fostele galerii romane, formate din tuneluri lungi de zeci de kilometri (o parte din galeriile romane fiind luminate artificial), pot fi văzute monumente istorice, şteampurile şi unelte pentru minerit, găsite de arheologi în ruinele fostului oraș.

În anul 1784 casele exploratorilor au fost distruse de către revoluționarii lui Cloșca, născut în satul Cărpiniş, iar în timpul revoluției din 1848 Avram Iancu a avut aici pe Simion Balint, unul din cei mai devotați revoluţionari. Aici s-a născut și a copilărit Iulia Faliciu, soția lui B.P. Haşdeu şi mama poetei Iulia Haşdeu.

O dată cu apariția controversatului Proiect minier de la Roşia Montană, din 1997, proiectele de turism au fost blocate. La polul opus de gândire se află localitățile de pe Valea Arieşului, situate pe traseul Turda – Câmpeni şi Câmpeni – Albac – Horea – Beliș – Huedin, în care turismul rural s-a dezvoltat puternic în ultimul deceniu, reprezentând o soluție viabilă a dezvoltarii pe termen lung. Punerea în exploatare a Proiectului minier de la suprafață, prin cianurare, a dus la apariţia riscului ca întreg turismul din Munții Apuseni să aibă de suferit datorită barajului cu cianuri şi a potențialelor infiltrații în pânza freatică din întreaga regiune, fiind posibilă o depopulare masivă a întregii zone.

Casele vechi datează din veacul al XVIII-lea şi al XIX-lea fiind monumente de arhitectură populară. În prezent ele sunt într-o avansată stare de degradare. Centrul istoric al comunei este declarat zonă protejată şi nu va fi afectat de exploatarea minieră. Aici, 35 de case monument istoric și trei biserici urmează să fie restaurate o dată cu demararea proiectului minier. În 2010 a fost finalizată restaurarea primei case din Centrul Istoric, care adăpostește expoziția de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”. Dealul Cetăţii este cea mai importantă mărturie istorică din Roşia Montană. Chiar şi acum se pot observa galeriile şi puţurile din fostele mine romane. Aici a fost locul amplasării cetăţii Alburnus Maior. Tot aici au fost găsite cele 25 de table cerate care atesta existenţa milenară a oamenilor din aceste locuri.

Istoria de 2000 de ani de minerit a Roșiei Montane a avut ca rezultat apariția unor cariere și a unor vaste zone subterane înţesate de galerii nesigure, care în prezent sunt blocate și nu pot fi vizitate de publicul larg din cauza lipsei de siguranță. Moștenirea culturală din Roșia Montană nu a fost cercetată sistematic până în anul 2000, când a fost demarat unul din cele mai mari programe de cercetare arheologică de salvare din România – programul „Alburnus Maior”, coordonat de muzeul Național de Istorie a României și finanțat în întregime de compania minieră care propune proiectul Roşia Montană.
Pe de altă parte, Proiectul Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care ar aduce în opinia unora un însemnat procent în PIB-ul României, miza afacerii fiind estimată la 17 miliarde de dolari, este „tipic pentru operațiile imediate care compromit definitiv dezvoltarea de largă perspectivă a zonei” și „echivalează cu radierea unei părți notabile din suprafața unui județ și a două milenii de istorie”, susţine Uniunea Arhitecților din România (UAR), într-o poziție oficială exprimată în 26 noiembrie 2010.

Nu ştiu prea multe despre această afacere şi nu îmi aduc aminte de vre-o dezbatere care să fi avut loc în Parlamentul României pentru a lămuri controversatul proiect, aşa că îmi este greu să-mi dau cu părerea despre beneficiile acestuia. Ştiu doar cum se fac lucrurile la noi. Cert este că Roşia Montană a devenit o localitate moartă, cu oameni care nu mai au ce face acolo. „Dezvoltarea turismului la Roşia Montană, ca altrenativă la minerit, e o poveste de adormit copiii. Au mai vrut unii să facă turism de masă şi în Valea Jiului şi s-a văzut ce a ieşit. Noi nu suntem în stare să ducem oameni pe asfalt în civilizaţie”, spune Victor Ciutacu (pe www.ciutacu.ro) şi sunt nevoit să-i dau dreptate. (Grigore Roibu)
Fotografiile au fost realizate în anul 2007.