România, oameni şi locuri

Sorin Onişor, Bogdan Comănescu, Sebastian Vasiu

Clubul Țăranului
6-14 septembrie 2014
Vernisaj: 12 septembrie 2014

România, oameni si locuriExpoziţia de fotografie „România, oameni şi locuri” a artiştilor români Sorin Onişor şi Bogdan Comănescu a fost vernisată pentru prima dată la Berlaymont, sediul central al Comisiei Europene, la Bruxelles, fiind organizată în parteneriat cu Comisia Europeană, sub patronajul Comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.

La Clubul Țăranului (București, str Kisseleff 3, intrarea Monetarie), se alătură celor doi și hoinarul Sebastian Vasiu, care a avut pe simeze de curând expoziția „România din colț în colț”, organizată sub egida Uniunii Arhitecților din România.
În cele 50 de imagini care compun expoziţia, cei 3 artiști fotografi aduc aproape de public expresivitatea debordantă a oamenilor simpli, autenticitatea vieţii rurale şi poveşti fascinante ale locuitorilor și diverselor ţinuturi din România.

„Pentru mine, acasă este oriunde în România. Această expoziţie este despre casa mea şi a multor oameni care privesc imaginile mele.” (Sorin Onișor)

Sorin Onişor – România, oameni şi locuri

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Vernisaj: 21 decembrie 2013, ora 17.00.

Sorin Onisor

Comunicat de presă

100 de fotografii semnate de Sorin Onişor vor fi scoase la vânzare pentru a ajuta 10 familii nevoiaşe Expoziţia „România, oameni şi locuri” va fi vernisată la Bucureşti pe 21 decembrie 2013.

 „Vreau să ofer bucurie pentru a primi… zâmbete. De aceea, în prag de Crăciun, scot la vânzare cele mai bune 100 de fotografii ale mele realizate în ultimul deceniu. Banii vor ajunge la cele 10 familii necăjite pe care le am în grijă de câţiva ani”, a afirmat cunoscutul fotograf Sorin Onişor.

Expoziţia de fotografie intitulată „România, oameni şi locuri” va fi vernisată la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti, sâmbătă, 21 decembrie 2013, ora 17.00. Portrete, peisaje, dar şi ilustraţii despre viaţa rurală compun expoziţia cu vânzare în scop caritabil, prima de acest gen pe care Sorin Onişor o iscăleşte. O parte dintre lucrări au compus şi alte expoziţii atât în ţară, cât şi în străinătate ale aceluiaşi autor. Locuri cu totul speciale din toate regiunile ţării, fotografiate mai ales la răsărit sau apus şi fără excepţie în toate anotimpurile, bătrâni înţelepţi care încă trăiesc izolat şi arhaic, oameni cu preocupări sau meserii aparte, tineri aflaţi mai ales în suferinţă materială, dar şi… veşnicia de la sate care dă semne evidente că se iroseşte, toate acestea compun melanjul simezelor care îl au ca semnatar pe Sorin Onişor. „Pentru mine, acasă este oriunde în România. Această expoziţie este despre acasă, despre casa mea şi a multor multor români care privesc imaginile mele, dar mai cu seamă despre casa multor români din diaspora care mă urmăresc”, a completat autorul.

Pe 21 decembrie, în cadrul vernisajului, cele 100 de imagini vor avea un preţ minim de pornire, iar pentru cele mai disputate fotografii se va licita. Fotografiile cumparate vor fi semnate, la fata locului, de către autor. Banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru a cumpăra alimente, haine, medicamente sau lemne de foc, dar şi pentru rechizite, transportul la şcoală al unor copii sărmani din famiile pe care Sorin Onişor le sprijină.
Fotografiile aflate sub genericul „România, oameni şi locuri” vor fi expuse la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” până pe 20 ianuarie 2014.