Discursul MS Regele Mihai I

După 64 de ani în Parlamentul României

România modernă o datorăm monarhiei. Toate instituţiile statului, care funcţionează şi astăzi, au fost realizate de monarhii României. Arta românească din secolele al XIX-lea şi al XX-lea ne dezvăluie transformările apărute în arhitectură, pictură și sculptură, datorită diverselor curente occidentale ce aduceau aerul modernist în România prin intermediul Casei Regale. În arhitectură, neoclasicismul, clasicismul, ecletismul sau linia națională sunt curente ce configurează noul stil în construcția clădirilor din capitală şi nu numai. Putem aminti arhitecți de seamă precum: Ion Mincu, Petre Antonescu, Alexandru Orăscu și alții. Sculptura aduce elemente noi, moderniste, prin schimbarea stilului de lucru și a unei noi viziuni artistice aparţinând unor sculptori, cum ar fi, de exemplu, Karl Storck, Carol Storck, Ion Georgescu, Vladimir Hegel, Dimitrie Paciurea și Constantin Brâncuși. Pictura se racordează la schimbările occidentului, majoritatea pictorilor români făcându-și studiile la Paris şi München, dar şi la București, unde primele şcoli încearcă să-și definească propiul stil de lucru. Îmbinând elemente ale modernismului cu cele ale tradiționalismului, pictorii români, cum ar fi: Ștefan Luchian, Gheorge Tattarescu, Theodor Aman, Ion Andreescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu sau Theodor Pallady și-au lăsat decisiv amprenta asupra dezvoltării artei româneşti. După 1947 valorile autentice ale României au fost uitate sau neglijate. Regimurile politice de atunci şi până acum au distrus sistematic şcoala românească şi ceea ce arta a produs. Operele marilor artişti din perioada interbelică au rămas un reper şi, din păcate, document al valorii unui trecut pe care România nu-l poate atinge. Am putea vorbi orice despre monarhia din România, însă, este cert că ea a fost susţinătoarea dezvoltării învăţământului românesc şi al tuturor artelor.
Dictonul: „unde este regele merg şi artiştii” s-a dovetit a fi valabil. Regele Mihai a avut un destin tragic şi o reputație de taciturn. I-a spus o dată bunicii sale: „Am învățat să nu spun ce simt și să le zâmbesc celor pe care-i urăsc cel mai mult”. După 64 de ani şi multiple eforturi a unei părţi a politicienilor noştrii, MS Regele Mihai I s-a adresat din nou Parlamentului. Nu ştiu câte din figurile politice din prezent, cu multiplele lor greşeli ce au scufundat ţara în sărăcie vor râmâne în cărţile de istorie, cert este că discursul regelui, la împlinirea a 90 de ani, râmâne un episod de referinţă a perioadei nostre, moment pe care nepoţii noştrii îl vor învăţa în cadrul orelor de istorie. Redăm mai jos discursul MS Regele Mihai I de România, de la tribuna Parlamentului.

Discursul Majestății Sale Regele Mihai I
în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României

25 octombrie 2011, ora 10.00.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.
Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.
Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.
Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.
Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.
Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Mihai de România

Palatul Elisabeta

Un colţ regal în inima Bucureştiului

Palatul Elisabeta a fost construit în 1936 de către arhitectul Corneliu M. Marcu pentru Regina Elisabeta a Greciei, născută Principesă a României, prima fiica a Regelui Ferdinand I al României şi a Reginei Maria a României.

Identitatea unei naţiuni, matricea sa spirituală, evoluţia sa în timp sunt strâns legate de educaţie şi cultură. Un viitor coerent, aripile tinerelor generaţii au drept suport moral şi spiritual rădăcinile înaintaşilor.
Marilor figuri ale neamului sau eroilor cărora istoria le-a pierdut uneori numele le datorăm respectul nostru. Faptele lor, sacrificiile, actele de curaj ne construiesc prezentul, poate de aceea ar trebui să dăm dovadă de mândrie naţională, să cunoaştem şi să apreciem valorile autentice româneşti.

Istoria Familiei Regale confirmă dictonul:
„Excelenţa creează valori!”

Figuri emblematice, de o rară generozitate, au crezut în potenţialul acestei naţiuni, au respectat şi susţinut oamenii, dezvoltarea României pe toate planurile, se desprind din cărţile de istorie pentru a fi, în afara timpului, modele pentru noi, cei de azi.
Păşind în interiorul Palatului Elisabeta, dăm paginile unui album imaginar pentru a deschide un dialog cu evenimente şi personalităţi măreţe.

Arhitectura sa originală combină elemente ale stilului brâncovenesc cu cel maur, dar ce este remarcabil la acest edificiu este raportarea sa la exterior, felul în care înfloreşte practic în fiecare anotimp în mijlocul naturii. Dincolo de ritmul şi agitaţia capitalei, cei 3.000 mp de construcţie şi cei aproximativ 10.000 mp de grădină emană un calm absolut, o puritate desăvârşită. Lumina poposeşte şi se odihneşte pe liniile rotunjite ale pereţilor albi, pentru ca mai apoi să intre timid în interior.
Poarta impunătoare din fier forjat, dantelată graţios, ne poartă paşii pe sub arcadele palatului şi uneşte două corpuri de clădire. Deasupra intrării străjuieşte o dantelarie din piatră ce conturează o stemă regală.

Odată ajunşi în interior suntem fermecaţi de armonia desăvârşită a elementelor decorative din alamă, lemn, piatră sau marmură. În ciuda vârstei sale venerabile, clădirea respiră un aer proaspăt, romantic, de eternă tinereţe. Trecerea dintr-o încăpere în alta este fluidă, relaxantă.
Uneori, geamurile sunt mari, delectând camerele cu o luminozitate şi o strălucire aparte. Alteori se conturează o discreţie specială, mai ales în camerele de la etaj, destinate relaxării sau studiului.
Povestea palatului lasă istoria să se spargă pe malurile timpului. Principesa Elisabeta, prima dintre fiicele Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand îi încredinţează construcţia palatului tânărului arhitect Corneliu M. Marcu, care avea pe atunci 26 de ani. La intrare, în partea dreaptă a uşii există o placă din aramă ce poartă gravaţi anii construcţiei şi cei ai naşterii şi morţii arhitectului.

În noaptea de 23 august 1944, Palatul Regal de pe Calea Victoriei este bombardat, iar Regele Mihai împreună cu Regina Elena se mută în palatul Elisabeta. Rămân aici până în anul 1947, când Regele Mihai este forţat să abdice.
În timpul regimului comunist, superbul palat a funcţionat drept casă de oaspeţi.
În prezent, mare parte a mobilierului, tablourilor, decoraţiunilor sau cărţilor fac parte din obiectele personale ale Regelui Mihai şi provin de la reşedinta sa de la Versoix.
În afara unui număr foarte mic de camere private, restul spaţiului este public. Aici au loc numeroase evenimente, întâlniri, vizite de preşedinţi de stat, regi şi regine, prim-miniştrii, oameni politici, personalităţi ale Bisericii, ziarişti, oameni de cultură, elevi şi studenţi sau oameni simpli veniţi în audienţă.

Pentru amenajarea şi imaginea actuală a palatului, familia regală a făcut apel la experienţa şi rafinamentul domnului Şerban Sturdza, cel care a reuşit să creeze această atmosferă magică.
Minunatul palat Elisabeta ascunde în arhitectură şi dispunerea spaţiilor un mister aparte, un parfum suav de flori delicate mângâiate de lumină. Tonurile delicate ale zugrăvelii îi conferă căldură iarna şi prospeţime vara. Lemnul folosit din belşug, uşile grele, adevărate opere de artă, feroneria, toate emană o linişte şi o armonie desăvârşita. Străbătută cu ochii minţii, fiecare nouă încăpere aduce un val de emoţii şi admiraţie. Chiar la intrare, culoarul adăposteşte corăbii din lemn ce aparţin colecţiei Familiei Regale.

Galeria de Artă Contemporană adăposteşte o impresionantă colecţie de lucrări ce poartă semnătura unor creatori de frumos de prim rang ai ţării. Îi amintim pe Marin Gherasim, Florin Ciubotaru, Sorin Ilfoveanu, Octav Grigorescu, Vlad Ciobanu, Ovidiu Maitec, Victoria şi Marian Zidaru.
Salonul Regina Elena
se află la etajul unu, accesul făcându-se pe un rând de scări din lemn închis la culoare. Aici se află mare parte dintre obiectele personale, pe care Regina Elena le-a avut în preajmă la Villa Sparta, locuinţa sa de la Florenţa. Obiecte de decor, statuete, instantanee fotografice, mobilier, toate amintesc de o femeie remarcabilă, de o rară eleganţă, ce a respectat valorile profund umane.
Spre deosebire de sufrageria mare, cea mică este locul de reuniune a familiei, a întâlnirilor private cu prietenii. Camera cu tavanul boltit şi geamuri ample oferă o privelişte deosebită asupra grădinii palatului.
Sala de recepţii
este cea mai amplă încăpere a palatului şi se detaşează net de atmosfera întregului. Pereţii sunt acoperiţi de plăci de mari dimensiuni de un gri timid, ce seamană oarecum cu zidăria de exterior. Tavanul este zugrăvit într-o nuanţă marină de albastru, iar într-un colţ, un şemineu cu stema heraldică aduce un plus de efect estetic. 
Salonul Ferdinand şi Maria
este unul de o rară frumuseţe şi căldură. Decoraţiunile din lemn sculptat, podeaua acoperită cu jocuri cromatice din parchet lucios, mobilierul impresionant, încărcat de amintiri, completează decorul.

Un aspect important al amenajării fiecărei camere este cel al corpurilor de iluminat. Candelabrele din lemn sculptat şi aurit, sticla delicată, veiozele cu abajur sunt fiecare o adevărată opera de artă. Dacă lucrările autorilor contemporani ne ancorează în prezent, cu teme de actualitate, cele clasice ne dau măsura nobilei mişcări artistice româneşti, a valorii sale incontestabile. Imaginea Reginei Maria ne aduce aminte de generozitatea Familiei Regale faţă de creatorii de frumos, de atenţia cu care s-a urmărit evoluţia unor pictori, sculptori sau muzicieni, adevăraţi ambasadori culturali ai României peste hotare. (Mariela Vanu)
SURSA: Casa mea.ro
Vizitaţi virtual Palatul Elisabeta aici.

Maraton cinematografic în cetatea Râşnovului

Filme în premieră absolută, atmosferă de epocă şi
inefabile prinţese valahe

Între 5 şi 15 august 2011, Râşnovul găzduieşte a treia ediţie a Festivalului de Film Istoric. Anul trecut oraşul medieval a intrat în circuitul internaţional al festivalurilor de film, devenind astfel unul dintre cele mai importante din Europa de Sud-Est. Un recurs la istorie, datorită unei echipe de pasionaţi, conduse de Nicolae Pepene, directorul Festivalului, şi primarului oraşului Râşnov, Adrian Ioan Veştea. Ediţia din acest an abordează o tematică împărţită pe mai multe perioade istorice, de la forţa Cruciadei Teutonilor şi colonizărilor din timpul imperiilor epocii medievale sau moderne până la destrămarea imperiului sovietic, căderea Zidului Berlinului şi numărătoarea inversă a visului american.
Dezbaterile au reprezentat şi ele un punct incitant al programului: „Atacurile teroriste din septembrie 2001”, „Destrămarea Uniunii Sovietice”, „Zidul Berlinului”, „Regele Mihai”, „Cavalerii teutoni şi colonizarea saşilor în Transilvania”, cărora li s-au adăugat lansări de carte şi expoziţii.

Întâlnire cu Regele Mihai în filmul Din dragoste de ţară

La secţiunea personalităţi istorice a fost ales Majestatea Sa Regele Mihai I, o istorie vie a României regale. Foarte bine realizate documentarele „Nihil Sine Deo”, de Marilena Rotaru, consacrat dinastiei regale române, „Monarhia salvează România”, de Sorin Ilieşiu, cu un comentariu istoric de Dinu Giurescu şi un eseu de Gabriel Liiceanu, „Automobilul o pasiune regală”, un reportaj filmat în Elveţia în vara lui 2010, la reşedinţa de exil a Regelui Mihai I, de Bogdan Şerban Iancu. „Regele Mihai – a 85-a aniversare”, de Marilena Rotaru prezintă un portret al Majestăţii Sale, prilejuit de împlinirea a 85 de ani, completat de mărturiile MS Regina Ana şi ale ALR Principesa Margareta şi Principele Radu. „Exilul istoriei” de Bogdan Şerban Iancu urmăreşte relaţiile Regelui Mihai I cu politicul românesc.

Omagii sunt aduse şi lui Ştefan Iordache, inegalabilul actor, cât şi realizatorului Nicholas Dimăncescu, iniţiatorul unui proiect larg de filme documentare despre război.

Parabole despre libertate, sfârşitul unei epoci istorice, terorism

Good bye Lenin

„Zidul Berlinului”, un documentar semnat Oliver Halmburger. 13 august 1961: prima barieră din sârmă ghimpată şi cărămizi uşoare este construită de comuniştii est-germani pentru a-şi salva statutul comunist de la colaps şi pentru a împiedica miile de cetăţeni să-şi manifeste dezaprobarea traversând graniţa din Est în Vest. Încă din prima zi de existenţă a Zidului, oricare fugar risca să fie închis sau ucis. Sute de oameni au murit la Zidul Berlinului înainte de căderea acestuia. Zidul devenea tot mai înalt, mai lat, mai periculos, întărit cu turnuri de supraveghere, garduri electrice, cabluri de alarmă, câini şi gardieni înarmaţi gata să tragă în oricine ar fi călcat fâşia morţii.

Un alt film, bazat pe acelaşi subiect, este „Good Bye, Lenin”, având ca realizator pe Wolgang Becker, distins cu numeroase premii, printre care şi „Ursul de Aur”  la Festivalul Internaţional al Filmului de la Berlin, pentru cel mai bun film european, cel mai bun scenariu, cel mai bun actor…

Mănuşi roşii

Octombrie 1989 nu este tocmai cel mai potrivit moment pentru a intra în comă undeva în Germania de Est. Şi totuşi, asta i se întâmplă mamei lui Alex, o acerbă militantă pentru progresul social şi ameliorarea vieţii în Germania comunistă. Când mama sa se trezeşte din comă opt luni mai târziu, Alex nu mai ştie cum să iasă din această situaţie. Inima ei este foarte fragilă şi cel mai mic şoc o poate ucide. Şi ce poate fi mai şocant decât căderea Zidului Berlinului şi triumful capitalismului?!… Pentru a-şi salva mama, Alex transformă apartamentul familiei în celula protectoare a trecutului, un soi de muzeu al socialismului în care el continuă s-o facă pe mama sa să creadă că nimic nu s-a schimbat.

Hunky Blues, un film despre marea emigrare a ungurilor, cu o imagine de epocă

O altă peliculă axată pe acelaşi subiect este „Iepuri la Berlin”. Povestea Zidului Berlinului este văzută din perspectiva unor iepuri sălbatici care timp de 28 de ani au trăit în Zona Morţii. Pentru ei a fost cea mai sigură şi comodă casă: iarbă din belşug, niciun prădător, niciun om care să vâneze. Sigur, erau închişi, dar lipsiţi de griji. Zidul a căzut şi ei au trebuit să-şi abandoneze casa. S-au mutat în Berlinul de Vest şi trăiesc în colonii de atunci, încercând cu greu să se adapteze vieţii în libertate… La fel ca noi, cetăţenii Europei de Est. Realizatorul polonez Bartek Konopka mărturiseşte: „Am vrut să fie o parabolă despre libertate şi sentimentul de securitate. Pentru că toţi le vrem pe amândouă şi este imposibil. Când ne simţeam foarte în siguranţă în perioada socialistă ne lipsea libertatea, iar când ne-am obţinut libertatea sentimentul de siguranţă a dispărut. Ca şi părinţii şi bunicii noştri care se obişnuiseră aşa, ştiind că era totuşi ca o viaţă în închisoare. Le-a fost greu şi atunci, le-a fost greu şi când au fost nevoiţi să se descurce pe cont propriu”.

Oceanul mare

Trei filme vorbesc despre colapsul Uniunii Sovietice. Primul, purtând semnătura lui Toomas Lepp din Estonia, conţine imagini unice, filmate în interiorul Kremlinului, surprinzând lupta pentru putere a diferitelor formaţiuni din cadrul Partidului Comunist, în care Mihai Gorbaciov, Boris Elţân, Alexander Yakovlev şi alţi conducători sovietici se confruntă cu inevitabilul decăderii marelui imperiu al secolului XX. Chipurile familiare la Congres sunt Edgar Savisaar şi Arnold Ruutel. O altă peliculă aminteşte de „Puciul de la Moscova”, despre tentativa sovietică de lovitură de stat din august 1991, de fapt, o încercare a unui grup de conservatori comunişti de a-l răsturna de la putere pe preşedintele Mihail Gorbaciov şi de a prelua controlul asupra ţării. Totodată, regizorul Radu Găină oferă şi interviuri cu Petre Roman, ex-prim ministru al României, Mircea Druc, ex-prim ministru al RSS Moldoveneşti, dar şi cu Sheila Rosapepe, corespondentă ABC la Moscova în 1991. Acelaşi subiect şi în „Out of the Present”, realizat de Andrei Ujică în cea mai mare parte cu materialul video-documentar al unei misiuni spaţiale, pentru a spune povestea-jurnal a cosmonautului Serghei Krikalev, începând din luna mai 1991. El va fi spectatorul sfârşitului unei epoci istorice. În martie 1992, când se întoarce după 10 luni din cosmos pe pământ, ţara lui se numea Rusia. Sunt de urmărit cele două secvenţe, prologul şi epilogul filmului, surprinse de o cameră de 35 de milimetri trimisă în spaţiu către staţia MIR. Criticii au comparat filmul cu „Odyseea spaţială” a lui Kubrick şi cu „Solaris” al lui Tarkovski.

Un subiect fierbinte, septembrie 2011, de la care se împlinesc în curând 10 ani. În ochii opiniei publice terorismul nu are nuanţe. Terorismul este terorism. Filmul Laurei Poitras aduce o provocare acestui truism prezentându-ne povestea a doi prieteni susţinători ai Jihadului. Regizoarea reuşeşte cu măiestrie să surprindă în documentarul său legământul, nuanţa personală, umanizată, a unei lumi pe care toţi o condamnăm. Filmul a obţinut nenumărate premii şi distincţii.

11 septembrie 2001

Oamenii nu vor uita niciodată 11 septembrie 2001 care a schimbat pentru totdeauna istoria şi locul Americii în lume. „9/11”, produs de Tower Productions pentru „National Geographic” este un serial de patru documentare cu o atenţie riguroasă pentru detalii şi povestiri la prima mână care vorbeşte despre ascensiunea lui Osama, numărătoarea inversă, ora 0. Într-o altă producţie, regizoarea Carol Dysinger reuşeşte să surprindă fără împuşcături şi efecte speciale un documentar de război despre procesul de antrenare de către americani a unei armate afgane care să poată asigura stabilitatea ţării după retragerea trupelor NATO. „Camp Victory” este o poveste emoţionantă despre prietenia care se formează între oameni aparent total diferiţi, în ciuda barierelor culturale, sociale şi politice.

Cavaleri Teutoni, migraţii şi colonizări

Cea mai veche teorie a istoriografiei săseşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea susţine că populaţia germanică a fost colonizată în Ţara Bârsei de către cavalerii teutoni. Între timp, arheologia a demonstrat că germanii colonişti au sosit şi anterior acestei date. Deoarece multe dintre toponimele germane din Ţara Bârsei sunt similare cu cele din împrejurimile posesiunii de la Koblenz a Ordinului Teuton, se poate presupune că o parte din colonişti provenea din regiunea respectivă. Astfel, denumirea germană Rosenau (Valea Trandafirilor) poate fi o amintire a originii primilor colonişti veniţi la Râşnov de pe malul stâng al Rhinului. La intrarea în Ordin, cavalerii depuneau un jurământ de sărăcie, castitate şi obedienţă şi se angajau să ajute bolnavii şi să lupte cu păgânii. Pelicula poloneză „Cavalerii Teutoni”, realizată de Aleksander Ford, ne spune povestea unui tânăr nobil secătuit după întoarcerea, alături de un unchi, dintr-un război al cavalerilor teutoni din Lituania, de la bătălia de la Grünwald. Un film epic nu înseamnă numai ecran lat şi culoare, mizanscenă de mare spectacol. Aleksander Ford abordează pentru prima oară genul, demonstrând că posedă un simţ înnăscut al poeziei şi o cunoştere profundă a istoriei.

Oh Saigon

Secţiunea „Migraţii şi colonizări” include opt pelicule. Documentarul „Oh, Saigon”, de Doan Hoang, surprinde momente relevante pentru felul în care afectează războiul vieţile oamenilor, vorbind despre inegalabila voinţă de a-şi reveni, de a se adapta. În „Călător maghiar”, regizorul Herendi Gabor se foloseşte de o situaţie absurdă, făcând haz de necaz, realizând o comedie road movie musicală în parcurgerea istoriei maghiare. „Oceanul mare” urmăreşte drumul a trei emigranţi chinezi. „Legea oceanului spune că peştele cel mare îl înghite pe cel mic. În oceanul afacerilor aceasta se traduce printr-un mediu dificil şi imprevizibil. Dacă nu eşti atent poţi fi luat oricând de val şi scufundat. Dacă ai succes eşti ca un vas care taie triumfător valurile oceanului”. Realizatoarea Katharina Copony a fost distinsă cu „Arte-documentary Award” pentru cel mai bun documentar german. „Visul american”  vorbeşte despre marea emigrare a ungurilor în America. Documentarul semnat de Forgacs Peter alternează fotografii vechi, interviuri, imagini nou descoperite, însoţite de înregistrări muzicale ale vremii ce înlesnesc transbordarea în timp a spectatorilor.

Scenă din Lisboetas de Sergio Trefaut

Va schimba oare noul val de energie Lisabona şi Portugalia?, se întreabă Sergio Tréfaut în pelicula „Lisboetas”, un film incomod, un documentar politic despre valul de emigraţie care a schimbat Portugalia în ultimii ani. De-a lungul secolului al XX-lea, Portugalia a fost un tărâm de emigranţi. Ţara avea atât de puţine de oferit, încât aproape jumătate din populaţia activă pleca să muncească în străinătate. La trecerea în cel de al treilea mileniu, s-a ajuns la reversul situaţiei… Aproape un milion de emigranţi a ajuns în Portugalia în ultimii 10 ani. Mare parte dintre aceştia se situează în zona Lisabonei.

Tortură, umilinţă, deznădejde şi ipostaze feminine

Scenă din pelicula Veneţia

Dintre producţiile noi, merită să amintim documentarul „Demascarea”, purtând semnătura cunoscutului regizor Nicolae Mărgineanu, care aminteşte despre lagărul Piteşti, în perioada 1949-1951, vorbind despre blasfemie, tortură, umilinţă, prăbuşire sufletească. „Sunt lucruri care nu se pot povesti. Nu că sunt jenante, nu că sunt umilitoare, dar te desfiinţezi ca gândire sufletească, ca om. Aveai impresia că e sfârşitul vieţii, al pământului”, afima Gheorghe Stănică. „Oameni şi zei”, în regia lui Xavier Beauvois, explorează ultimele lumi din viaţa unei comunităţi de călugări creştini dintr-un ţinut musulman. „Veneţia” spune povestea unei călătorii cum alta n-a mai fost. O poveste în care puterea din vise face posibilă transformarea unei pivniţi inundate în cel mai romantic oraş de pe pământ. Producţia lui Jan Jakub Kolski povesteşte despre iubirea născută dintr-o lipsă de iubire.

Imagine din Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu de Andrei Ujică

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, în regia lui Andrei Ujica, este un monument înălţat deziluziei, o psihodramă socială grotească, în care deznădejdea mulţimii şi megalomania sunt împinse dincolo de absurd. Printre nenumăratele premii cu care a fost distins, aminim şi „Premiul Gopo 2011”. „Eva” reprezintă o viaţă distrusă de secrete şi de pasiune. O lume distrusă de război, în viziunea lui Adrian Popovici. „Mănuşi roşii”, pelicula lui Radu Gabrea, este un film despre tortura psihică. După înăbuşirea Revoluţiei din Ungaria de către tancurile sovietice, în noiembrie 1956, puterea comunistă din Romînia, de teama unor evenimente similare, a trecut la arestări masive şi organizarea de procese. Una dintre victimele acestei campanii este şi tânărul de origine săsească Felix Goldschmidt, student la universitatea clujeană şi conducător al unui cenaclu literar. O peliculă pe care nu ar trebui s-o pierdeţi.

Dragoş Bucur, actorul elogiat de presa americană pentru rolul din The Way Back

Inspirată din romanul „The Long Walk: The True Story of a Trek to Freedom”, al autorului polonez Slawomir Rawicz, pelicula „The Way Back” are în centrul acţiunii un grup de prizonieri de diverse naţionalităţi dintr-un gulag siberian care reuşeşte să evadeze. O dramă impresionantă în care actorul român Dragoş Bucur joacă un rol excepţional. „Româncele în politică”, în regia lui Radu Găină, este un film documentar impresionant, care aminteşte despre Regina Maria a României, Elena Lupescu, amanta lui Carol al II-lea, şi Elena Ceauşescu.

Regina Maria

În episodul „Proust, Cocteau şi inefabilul prinţeselor valahe”, asistăm la întâlnirile mondene ale Elenei Văcărescu, Marthei Bibescu, contesei Anne de Noailles, Elenei Şuţu, iar în „Acel farmec subtil al doamnelor de odinioară” apar Veturia Goga, Cella Delavrancea, Maria Ventura, Maruca Cantacuzino… ipostaze feminine ale tentaţiilor politice, într-un timp în care politica era numai apanajul bărbaţilor. Cu participarea extraordinară a lui Vlad Ivanov, a academicienilor Constantin Bălăceanu-Stolnici, Dan Berindei, Neagu Djuvara, a istoricilor Zoe Petre, Georgeta Filitti, Adrian Cioroianu şi a Monicăi Davidescu în prezentator-povestitor. În „Războiul umbrelor”, se prezintă lumea ascunsă a serviciilor secrete din întreaga lume, dar şi din România.

De la Bach la swing, de la jazz la bosanova

Alexandru Anastasiu, într-o abordare inedită

Publicul s-a putut delecta cu neumărate concerte, unele dintre ele în premieră, precum aranjamentele şi prelucrările pentru vibrafon după compoziţiile lui Bach, avându-l ca solist pe Alexandru Anastasiu, alături de ansamblul cameral „Musica Viva”, în concertul „Bach Vibrations”- concert pentru vibrafon şi ansamblu de coarde. Programul grupului „Steel Jazz Café” a fost conceput ca o reprezentare a stilurilor swing, coole şi beebop, acoperind perioada anilor 1930-1940. Plecând de la contrastul sonor orgă-spinetă, programul prezentat în Biserica Evanghelică de Cipriana Smărăndescu a căutat să stabilească o punte de legătură între rigoarea şi modelul german şi caracterul solar al celui italian, între monumentalitatea orgii şi originalitatea spinetei.
„Accord Vibes” a fost un proiect de trio de jazz în premieră absolută, o întâlnire a vibrafonului cu acordeonul si contrabasul, la graniţa dintre muzica clasică şi curentul „new jazz”. La fel de încântătoare şi suitele pentru violoncel solo „Bach Highlights”, în interpretarea violonistului Andrei Kivu de la Paris. Organistul german Wilhelm Schmidts a încântat publicul prin compoziţiile inspirate din lucrările epocii renascentiste şi baroce, precum şi de prelucrări după teme populare din spaţiul transilvănean.

În data de 13 august, în Biserica Evanghelică, nu pierdeţi concertul de muzică vocal-instrumentală cu soprana Georgeta Stoleriu, Anca Iarosevici la viola da gamba şi Ilse Maria Reich la orgă. Veţi putea audia şi piesa inspirată din rugăciunea „Tatăl nostrum”, cea care dă şi titlul programului, o piesă instrumentală pentru orgă solo de Bach, şi o lucrare contemporană a compozitoarei Felicia Donceanu. În cultura braziliană muzica înseamnă libertate şi euforie. Aşadar, veniţi să aplaudaţi în Cetate, ansamblul „Favelas”, într-un concert de bosanova şi acid jazz, intitulat „Pe urmele lui Magellan”.
Duminică, la ora 17, un extraordinar concert aniversar dedicat Majestăţii Sale Regele Mihai, cu piese reprezentative din sfera muzicii cu conotaţii regale sau imperiale, în care solemnitatea şi distincţia compoziţiilor se îmbină armonios cu caracterul festiv şi galant al contextelor istorice cărora aceste creaţii le-au fost destinate. Din acest program pentru ceremonii şi festivităţi, intitulat „Royal Harmonies”, fac parte Roxana Moişanu, la harpă celtică, Mladen Spasinovici, la violoncel, Wilhelm Schmidts, din Würtzburg, la orgă. Invitat, tenorul Dragoş Mihai Cohal din Italia.
Luni, un extrordinar concert de muzică barocă din America Latină, în interpretarea Ansamblului „Codex”. Programul mai conţine selecţii din lucrările compozitorilor Juan Gutierrez de Padilla (Mexic), Juan de Araujo (Peru), Tomas de Torrejon y Velasco (Bolivia), având-o ca solistă pe soprana Theresia Bothe din Mexic. Seara se va încheia, în lumina artificiilor, cu un program de muzică din filme, în aranjamente pentru harpă celtică şi violoncel, însoţite cu proiecţii video. (Magdalena Popa Buluc)
SURSA: Cotidianul.ro