Libertatea artelor în pericol în Ungaria

Într-un articol apărut luna trecută în publicaţia online The Art Newspaper, autoarea Julia Michalska afirmă răspicat că guvernul Ungariei a înăsprit controlul asupra artelor, în încercarea de a le alinia agendei politice a partidului de la putere.

Guvernul, condus de Viktor Orban, este acuzat de înlocuirea sistematică a unor persoane cheie din instituţiile culturale, aranjarea unor expoziţii pro-putere, reorganizarea expoziţiilor muzeale permanente şi înlocuirea statuilor istorice, pentru a corespunde politicii sale.

De la venirea sa la putere, cu o majoritate de două treimi, în 2010, partidul Fidesz al lui Orban a emis peste 350 de legi şi a modificat în grabă constituţia, pe care comunitatea internaţională o acuză că pune în pericol democraţia. În ianuarie, pentru a sărbătorii inaugurarea constituţiei, Orban a deschis o expoziţie organizată de guvern la Galeria Naţională, care se poate vizita până în 16 august 2012. Aceasta face o cronică a 1000 de ani de istorie maghiară, concentrându-se asupra suveranităţii statale şi creştinismului. În expoziţie sunt incluse şi 15 pânze de mari dimensiuni, comandate de stat, care ilustrează momente istorice importante ale ultimilor 150 de ani, inclusiv o imagine de-a lui Orban. Evenimentul a contribuit la decizia directorului Galeriei Naţionale, Ferenc Csak, de a demisiona înainte ca expoziţia să fie deschisă.
Imaginile comisionate reprezintă evenimente recente precum acţiuni ale poliţiei împotriva protestatarilor, în 2006 şi dezastrul noroiului roşu, provocat de cel mai mare accident industrial din istoria ţării, în 2010. Criticii de artă şi-au manifestat desconsideraţia faţă de lucrările comandate cu 5.000 euro fiecare, despre care s-a afirmat că sunt „oribil eclectice, confuze în stilurile lor şi în abordarea temei.” În timp ce guvernul sărbătorea noua constituţie la gala organizată la Opera din Budapesta, zeci de mii de oameni au protestat împotriva actului, despre care criticii spun că suprimă democraţia şi consolidează puterea lui Orban.

În Ungaria, directorii instituţiilor culturale sunt demişi, iar în locul lor sunt numite persoane despre care se cunoaşte adeziunea la extrema dreaptă. Orban însuşi şi-a exprimat destul de explicit intenţia de a construi ceea ce numeşte „o nouă cultură modernă, de dreapta”, care, aşa cum a declarat la o întâlnire de partid în mai 2010, „trebuie împrospătată cu lucrări de artă, premii şi festivităţi.”

Reacţiile din partea istoricilor şi a presei liberale nu au întârziat să apară, protestele extinzându-se odată ce guvernul i-a eliberat din funcţii pe directorul centrului şi principalul consultant istoric. În răspuns la destituirea acestora, 42 de istorici şi cercetători ştiinţifici au publicat o scrisoare deschisă în care critică mai multe enunţuri din noua constituţie.
SURSA: The Art Newspaper, Daylife via Artmark
Imagini: Getty Images

Război şi artă: Voina Wanted

Invitaţi: Alexei Plutser-Sarno, Yana Sarna
(membri ai grupului Voina)
MNAC Etaj 1 / Palatul Parlamentului
16 martie 2012, orele 18.00 – 20.00

În premieră în România, Alexei şi Yana vor prezenta o retrospectivă video a Grupului Voina.

Voina este o grupare de artişti activişti din Rusia, a căror artă ia forma unui protest politic ce acuză rasismul, homofobia sau acţiunile totalitare ale statului. Ei se declară duşmanii filistinilor, poliţiştilor şi regimului, susţinând renunţarea la bani şi dispreţul faţă de lege. Fondat de Vor şi Kozlenok în octombrie 2005, grupul a fost denumit după Vor („Război”).

Iniţial, acţiunile Voina erau clandestine şi ilegale, fiind numite antrenament sau practică, însă din 2008, grupul se bucură de recunoaştere publică. Până acum, peste 200 de activişti s-au implicat în acţiunile Voina, iar în acelaşi timp, au fost iniţiate cel puţin 20 de anchete, unele dintre ele aflate încă în desfăşurare, precum se arată pe website-ul grupării.

Grupul Voina a declarat război puterii ruseşti. Este un război purtat cu sarcasm, subversiune şi acţiuni de stradă. În iunie 2010, membrii grupului au pictat un penis de 65 de metri pe un pod mobil de la Sankt Petersburg: când s-a ridicat podul, falusul în erecţie era îndreptat către sediul FSB, succesorul KGB-ului. Câteva luni mai târziu, Oleg Vorotnikov şi Leonid Nikolaiev au fost arestaţi în urma unei alte acţiuni de gherilă intitulată „Palatul Revoluţiei”. Răsturnaseră mai multe maşini de poliţie în faţa Muzeului Naţional Rus. Ei au numit-o „o instalaţie de artă”. Au fost eliberaţi după ce Banksy le-a plătit cauţiunea.

În 2011, poliţia rusă a emis un mandat internaţional de arestare împotriva lui Vorotnikov şi a partenerei lui, Natalia Sokol. De atunci, Oleg şi Natalia sunt fugari. Alexei Plutser-Sarno şi Yana Sarna călătoresc în România cu proiectul „Voina Wanted”, în sprijinul membrilor Voina care sunt căutaţi, al altor artişti persecutaţi şi al deţinuţilor politici din toată lumea. În premieră în România, Alexei şi Yana vor prezenta o vastă retrospectivă video a Grupului Voina (2007-2011) şi vor interacţiona cu publicul român.

Alexei Plutser-Sarno este artist media în grupul Voina. Născut pe 9 iulie 1962 la Moscova. A absolvit facultatea de filosofie a Universităţii Tartu din Estonia, în 1992. A scris cărti, sute de articole şi a realizat zeci de proiecte artistice. Pe 24 iulie 2006 s-a alăturat grupului Voina, fondat de Oleg Vorotnikov şi Natalia Sokol în 2005. Este autorul conceptelor şi textelor grupului. Scrie blogul pe care sunt prezentate toate acţiunile grupului Voina.
Oleg Vorotnikov este ideologul şi fondatorul grupului Voina. Născut pe 17 august 1978 la Bereznyaki, Raionul Perm. Nu mai foloseşte bani din 1998. A absolvit facultatea de filosofie a Universitaţii din Moscova în 2003. Fiul lui Oleg şi al Nataliei, Kasper, s-a născut în 2009 şi a participat la toate acţiunile grupului. Oleg va veni incognito la Bucureşti, ilegal, pentru a organiza o nouă actiune.
Întâlnirea cu membrii grupului Voina va avea loc în data de 16 martie 2012, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, începând cu ora 18:00.
SURSA: Critic Atac

Scrisoare către un senator

Cu o oarecare întârziere vă prezint, la început de an, o scrisoare în care ipocrizia politicienilor, dorind să câştige un vot din străinătate, iese din nou în evidenţă. Am călătorit o săptâmână în Franţa şi scrisoarea a apărut pe mail-urile românilor plecaţi să-şi caute un trai decent în altă parte. Scrisoarea domnului Ioan-Florin Florescu reprezintă răspunsul pe care majoritatea celor pe care îi cunosc şi lucrează acum în strănătate l-ar da clasei politice de la putere.

Este greu să-i convingi pe cei pe care i-ai dezamăgit ani de-a rândul că în România vom avea, cândva, un trai decent. Politicienii de la putere nu mai au nici o credibilitate. Este greu să ascunzi faptul că în spatele vorbelor despre reforma statului stă doar distrugerea a tot ce avem de valoare. Este un efort inutil ca politicienii să încerce să convingă că le pasă de cetăţenii acestui stat. Prietenii şi rudele celor plecaţi, care au rămas aici, le vorbesc acestora despre faptul că reformele din învăţământ, cultură şi sănătate sunt create, peste noapte,  pentru a-i îmbogăţii pe ei, cei aflaţi la putere. Este greu să-i convingă cineva pe românii plecaţi în străinătate că prin politica raţională a guvernului vom depăşi nivelul de trai a unei alte ţări din Europa. Vă fac cunoscute în continuare cele două scrisori, propagandă şi răspuns, care merită răbdarea de a fi citite.

Scrisoare deschisă către un senator şi către toată lumea

1 decembrie. Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea.

Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”. Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile…1 decembrie.

Dragi români de pretutindeni,
Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.
Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”
Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste. Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei. La Mulţi Ani România! La Mulţi Ani români de pretutindeni!
Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru românii din Europa şi Asia, membru al Delegaţiei Permanente a Parlamentului României la APCE, Preşedinte al Comisiei pentru Românii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911  http://www.badeaviorel.ro/

Dragă Domnule Senator Viorel Badea,
Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați. Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orășel scoțian.
Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exactdin Iași.
Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688,
prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni” care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?
Ca să îmi arătați că vă pasă? Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile românești”, de ce nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru care suspinați acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, și cum niște copii devotați se antrenează să devină campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea. Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.
Dar, repet, nici dvs. nu m-ați întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum? Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și dreptatea. Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă. Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile românești”. Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile românești” sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”. În Franța am cunoscut un om care și-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”). La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstraţi măcar distanța tăcerii?
Ioan-Florin Florescu

Gânduri în imagini

România este o ţară în care totul funcţionează după reguli poroprii, în comparaţie cu se întâmplă în Europa. Decalajele şi izolarea faţă de lumea occidentală sunt realităţi care au distrus conştiinţa naţională. Imaginea politicienilor care ne conduc provoacă în rândul majorităţii indignare, revoltă şi, uneori, un zâmbet amar. Când ţara e rânduită după astfel de reguli, nu e de mirare că am ajuns la această decădere a instituţiilor. Trăim într-o lume cu politicieni rupţi de realitate, care dau vina pe criza economică mondială ca fiind responsabilă de sărăcia în care a fost aruncată o mare parte a populaţiei. O clasă politică ce se chinuie să facă istorie la televizor. Dansând, folosind cuvinte de mahala şi expunându-şi averile demne de invidiat. Ceea ce constatăm, ca cetăţeni plătitori de taxe şi impozite, este o risipă de resurse ale statului şi ale instituţiilor publice. Se cheltuie sume uriaşe pentru proiecte care nu folosesc nimănui în plină criză economică. Importante categorii sociale sunt considerate a nu fi „vrednice” în ochii politicienilor. Suntem „obezul” care trebuie dus în spate, spun ei,  pentru faptul că nu suntem în stare să susţinem averi făcute peste noapte într-un stat ce nu-şi mai poate plăti cheltuielile şi care se împrumută zilnic pentru a funcţiona.

Ajuns la cârma ţării, preşedintele nostru, al tuturor, afirma la un moment dat că şcoala românească „produce tâmpiţi”. Dacă mă gândesc, mai bine, are dreptate. Are dreptate dacă ne uităm în jur sau dacă ne uităm, de exemplu, la Examenul Naţional de Bacalaureat din acest an. La întrebarea: „Cum merge şcoala?”, 60% dintre elevi pot răspunde cu inocenţa tinereţii: „Merge bine, merge şi fără mine…”. Cu toate acestea vina nu aparţine întru totul elevilor. Prăbuşirea sistemului educaţional din România este consecinţa „reformelor” care nu se mai sfârşesc. Totul se reformează. Totul se transformă chiar şi de dragul schimbării. Mă întreb dacă la un moment dat nu o să reformăm democraţia?

Uitându-te la televizor, îţi poţi da seama că toţi politicienii, indiferent de pregătirea pe care o au, se pricep la fotbal, afaceri şi, mai nou, la educaţie. Sigur, se mai pricep şi la altceva. La a jigni diferite categorii sociale şi la a „împroşca” cu vorbe urâte la adresa populaţiei, o populaţie cu categorii sociale tot mai sărace şi vinovate, parcă, de criza economică. Oamenii, mă refer la cei de rând, nu pricep, nici în ruptul capului, această reformă a statului. S-a creat o ruptură, o ruptură tot mai mare între mesajul politic şi starea societăţii actuale. Istoria nu i-a învăţat nimic pe politicienii noştrii. Mai mult, a fost interpretată într-un mod personal. Asta de la nivelul scaunului prezidenţial. Şi, din nou, vorbe urâte au ieşit la suprafaţă din gura preşedintelui nostru. Pe televizuni şi în ziare. Totul pentru a jigni o altă instituţie ce-şi leagă numele de istoria noastră, de tradiţia noastră, fiind un simbol al luptei împotriva comunismului, Casa Regală. E greu de acceptat un discurs care porneşte de la rescrierea unei pagini de istorie. Majestatea Sa este singura personalitate din România  recunoscută de la Est la Vest, bucurându-se, în egală măsură, de stimă la Washington, dar şi la Moscova. Este inadmisibil să dăm uitării valorile de care suntem mândrii ca naţie. E greu să acceptăm o propagandă care ne vorbeşte despre constrângeri prin cuvinte pline de ură sau zeflemea. Preşedintele României a fost  un jucător politic, în detrimentul poziţiei  pe care Constituţia i-o dă. Valoarea simbolică a monarhiei este un model care situându-se deasupra clasei politice de­ran­jează.

Ce-aţi spune dacă subiectul de la bacalaureatul din anul viitor, de la Istorie, ar suna aşa: „Interpretaţi evenimentele istorice din România după cel de-Al Doilea Război Mondial”. Ar intra elevii în panică… Nu ar ştii pe cine să creadă, pe istorici sau pe preşedinte şi cu atât mai puţin să le interpreteze. Probabil, aceşti politiceni vor rămâne în istorie aşa cum şi-au dorit. Vor rămâne ca un exemplu a lipsei lor de profesionalism şi ca urmare a măsurilor iresponsabile pe care le iau pentru a îmbogăţi diverşi afacerişti dubioşi, afacerişti obedienţi politic care încasează sume uriaşe de bani, fără a face nimic. De aceea, mi-am permis să consemnez câteva gânduri în imagini, secvenţe ce devoalează atmosfera unei perioade cu atitudini şi fapte ale unor politicieni al căror nume merită a fi şters din istorie. Însă, pot fi, în acelaşi timp, un exemplu care nu trebuie urmat. (Grigore Roibu)

Legea Educaţiei – reformă sau eşec

Curtea Constituţională a comis-o din nou. La fel ca în cazurile legilor precedente, cei nouă judecători au considerat că Legea Educaţiei Naţionale, adoptată prin asumarea răspunderii guvernamentale este constitutională; asta după ce anul trecut asumarea răspunderii pentru o lege de o astfel de importanţă nu era constituţională prin asumarea răspunderii. Curtea Constituţională a luat o decizie care întăreaşte suspiciunea subordonarii politice a judecătorilor numiţi de actuala putere.

Guvernul Boc demonstrează, încă o dată, că educaţia nu este pe lista sa de priorităţi. Acest lucru este demonstrat prin promisiunea că salariile dascălilor vor fi majorate cu 50%, demagogie folosită doar pentru ca Traian Băsescu să câştige alegerile în anul 2009. Părinţii, elevii şi cadrele didactice aşteptau o lege care să eficientizeze sistemul şi să producă o stabilitate în cadrul acestuia. PD-ul nu a consultat factorii responsabili în domeniu şi Legea Educaţiei a fost concepută pe ascuns, fără nici un dialog social, doar în urma înţelegerii cu UDMR, pentru ca acesta să susţină în continuare actualul Guvern. Pe parcursul ultimului an, președintele țării, Traian Băsescu a lansat idei confuze şi rău voitoare, referitoare la calitatea slabă a educației din România.

Nu aş fi vorbit despre acest subiect dacă această lege nu ar avea o imprtanţă deosebită pentru viitorul copiilor noştri. Arta nu a fost suportată de regimul totalitar a lui Ceauşescu, care desfiinţa liceele cu profil artistic. Acum, artele sunt într-un pericol din ce în ce mai mare de a intra în disoluţie. Comasările şcolilor cu puţini elevi şi dorinţa de a pregăti o generaţie de tineri a căror deschidere intelectuală este direcţionată doar către meserii practice, fac din ce în ce mai puţin atractive meseriile liberale care ţin de viaţa culturală a unui oraş sau, de ce nu, a unei naţiuni. Ne-a plăcut întotdeauna să ne lăudam cu micii plasticieni, balerini, muzicieni sau sportivi care au reprezentat România în diferite concursuri şi festivaluri internaţionale. Atât pentru etnicii maghiari, cât şi pentru cei români, liceele vocaţionale constituie o soluţie pentru diminuarea decalajului de adaptare la realităţile economice şi sociale şi mai puţin contează limba de predare. Pentru toată societatea însă, reducerea imixtiunii politice în procesul educativ este o prioritate. Liceele vocaţionale au ajuns să aibă un statut incert. Asigurările care vin din partea Guvernului nu mai au credibilitate. O dată ce cadrele didactice au fost înşelate prin intermediul unor legi care nu au fost aplicate, nu pot avea acum speranţa, că de data aceasta, sistemul de învăţământ va deveni aşa cum susţine actuala putere. Pentru a nu judeca unilateral ceea ce propune noua Lege a Educaţiei, iată cele mai importante elemente noi:

• Din 2012 învaţământul obligatoriu începe de la 6 ani.
• Clasa a IX-a trece la gimnaziu începând cu generaţia clasei a V-a din anul şcolar viitor.
• Admiterea la liceu se face pe bază de protofoliu, cu două probe scrise şi examen opţional organizat de fiecare liceu în parte.
• Finanţarea costurilor se vor face per elev.
• Noul curriculum va fi bazat pe competenţe şi examene transdisciplinare.
• Evaluările elevilor vor fi trecute într-un protofoliu educaţional.
• Până în anul 2020 liceul devine obligatoriu.
• Elevii vor studia maxim 20 de ore la primar, 25 la gimnaziu şi 30 la liceu.
• Scoaterea examenului de titularizare şi angajarea profesorilor în sistemul educaţional de către fiecare şcoală în parte.
• Părinții vor primi amenzi dacă elevii chiulesc.
• Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu şi răspunde pentru distrugerile materiale din patrimoniul şcolii cauzate de elev.

În ceea ce priveşte examenul de Bacalaureat, acesta ar putea fi simplificat prin eliminarea probelor orale, urmând ca Bacalaureatul să cuprindă doar trei probe scrise: la Limba română – obligatoriu, la Matematică – pentru cei care au absolvit licee cu profil ştiintific sau tehnologic şi Istorie pentru liceele vocaţionale, la care se adăugă o disciplina obligatorie, în funcţie de profilul liceului, pentru cei din zona socio-umanistă şi cei de la liceele de muzică, arte plastice etc.

Cele mai importante schimbări ale noului proiect legislativ vizează conducerea universităţilor şi a şcolilor. Dacă, în proiectul iniţial, era stabilit ca rectorii să fie desemnaţi prin concurs, în noul proiect instituţiile de învăţământ superior primesc libertatea de a opta între două modele distincte: alegerea rectorilor prin scrutin universal sau după modelul corporatist. O altă modificare se referă la „clanurile universitare”. Astfel, rudele până la gradul III nu vor mai putea să deţină funcţii de conducere în cadrul aceleiaşi universităţi, proiectul iniţial vizând restricţii doar la nivel de facultate.

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), Andrei Marga, consideră că Legea Educaţiei a fost făcută pentru a crea din profesori şi directori de şcoli agenţi electorali pentru preşedintele Traian Băsescu. De cealaltă parte guvernanţii susţin că această lege este reformatoare şi revoluţionară. Cu toate acestea Academia Română, sindicatele din învăţământ, părinţii, cadrele didactice şi societatea civilă condamnă această lege, numind-o „antinaţională”. Pentru a putea fi aplicată legea trebuie urmată de peste 50 de ordonanţe de Guvern care să o poată face funcţională. În concluzie această lege mai mult nemulţumeşte, decât să aducă stabilitate în sistemul de educaţie tot mai tensionat. Mai mult, partidele din opoziţie promit că vor schimba Legea Educaţiei în momentul când vor veni la putere.

Grav este când se ajunge la gesturi disperate, precum cel a lui Adrian Sobaru care s-a aruncat de la balconul Parlamentului într-un gest de protest. „Ne-aţi ucis viitorul”, scria pe tricoul lui. „Pentru tine, Boc! Aţi luat banii copiilor!” a strigat el înainte de a se arunca într-un salt al impresiei de libertate (care mi-a adus aminte de montajul fotografic a lui Yves Klein din anul 1960). Adrian Sobaru avea doi copii, dintre care unul cu autism. Ajutorul de însoţitor pentru persoană cu handicap i-a fost tăiat de la 550 de lei la 150 de lei. În plus, nu mai primea medicamente compensate pentru tratamentul celui mic. (Grigore Roibu)