Mihai Horea / Pictură

Sâmbată 16 Mai 2015, ora 19.00
Galleria 28 Brâncoveanu 28
(galleria@upcnet.ro /  0722 50 30 28)

Comisarul expoziției Mihai Sârbulescu

MIHAI HOREA

 În lumina lunii. Amintiri despre tatăl meu

„Domeniul picturii este ceea ce vezi”.Această remarcă aparține tatălui meu.

El povestea cum s-a îndrăgostit de culori în copilărie. Bunicul meu (tatatân) când se ducea la târg le aducea băieților, cei doi frați Mihai și Ion (poetul Ion Horea) bomboane înfășurate în poleială. Mihai păstra hârtiuțele strălucitoare și noaptea la lumina lunii, le scotea și le ținea în lună mișcându-le să vadă cum se schimbă culoarea pe ele. La țară ei mergeau la culcare devreme, când se întuneca, iar în nopțile cu lună copilul de atunci nu se mai sătura să privească ore în șir, până adormea, nuanțele pe care le scotea din oglindirea lunii în foița cu care căuta să le prindă. Și spunea că aceea a fost prima lui pictură. Captând raza de lună prin clătinarea foiței, el descoperea fel de fel de nuanțe, astfel se poate spune cu adevărat că așa a început să picteze.

Asta este culoarea. Poleiala albă, în lumina lunii de este pusă în mișcare, ori privirea asupra ei este în mișcare, rezultă cele șase culori: dacă o miști într-o parte vezi sclipind roșu, de o miști în altă parte vezi galben; iarăși mișcată dă albastru și tot așa verde, violet, oranj. Prin urmare tot în mișcare fiind dă naștere feluritelor nuanțe care mai de care mai bogate, astfel poleiala ajungând să fie o adevărată paletă în sensul propriu al cuvântului.

Într-un sat din Transilvania de dinaintea celui de al doilea război, în școala primară nu se preda pictura, copiii nu aveau în mod obișnuit, acuarele și materiale ca astăzi. Așadar raza lunii a fost cea dintâi culoare folosită. El de asemenea nu a avut înaintași în familie pe tărâmul picturii, a descoperit totul singur.

Totuşi, tatăl lui (bunicul meu), cu un creion, îi arăta cum să facă un omuleţ, un pomişor şi alte trăsături copilăreşti din acestea, cu care băiatul câştiga admiraţia copiilor la şcoală… Aceștia se strângeau în jurul lui cerându-i să le deseneze ba una, ba alta…

Fetiţele veneau la el cu turtiţe de lână, şi el le alegea culorile, ce anume cu ce anume merge la împletituri şi covoraşe. De unde știa?

Poleiala bomboanelor colorate a fost prima paletă a tatălui meu iar raza de lună prima lui pensulă.

Poleiala ca şi caleidoscopul producea combinaţii unice, fără viitor, împletiri de nuanţe de-o clipă, de mai puțin de-o clipă. Ele însă s-au păstrat în memoria pictorului şi au fost transfigurate în picturile de mai târziu.

Într-adevăr, dacă amesteci spectrul cromatic rezultă un gri neutru. Poleiala este şi ea un gri. Capodopera lui Marele gri, la care ţinea foarte mult, precum şi celelalte picturi prin care a adus griuri noi pe faţa lumii, griuri care nu au existat mai înainte de el, poate îşi au începătura în acea lumină de lună cu care el picta pe foiţa argintie. Am putea spune că picta cu lumină pe lumină, raza de lună fiind lumină iar oglindirea ei pe foiţa de poleială tot lumină.

Ora lui preferată era amurgul.
În atelierul din strada Eforie avea o privelişte întinsă asupra orașului în amurg.
Mihai Marin Horea
Mihai Horea,
…poartă închisă, fiindcă dincolo de ea, abstractul, nu-mi îngăduie, să calc în spațiul lui…
Scrierea lui Marin, și nu numai, a deschis calea și-am cercetat necunoscutul.
Amurgul nu azvârle pe nimeni înafară.
Am intrat. Era înserarea veșnică, pe care, din anii de început ai vieții, o împropriam cu nesaț și nesfârșită mirare.
Șezând în curtea de acasă, pe treapta mare de piatră, priveam îndelung, de aproape și în depărtare frunza de vie, stratul cu flori, zarea, asfințitul, după care, noaptea.
Toate erau ale mele, numai că nu pictam, scriam în gând picturi despre începuturile lumii, despre înserare.

Nu m-am întâlnit niciodată cu Mihai Horea, nici nu l-am cunoscut, dar mă “nedumăr” mereu în amurg. Acolo e locul comun. Și atunci, deodată, nu mai este abstract nimic, doar tainic, revelator, atât de “știută”, pictura lui Mihai Horea, se deschide înspre lume închizând facerea lumii.

Peste timpul care n-a făcut posibilă întâlnirea noastră față către față, încerc o reverență.

Mulțumesc Mihai Horea!
…desigur, în Amurg, în toți anii care au trecut, trebuie să fi fost o clipă în care ni s-au întâlnit privirile…și este de ajuns.
Marie-Jeanne Bădescu (însemne mărunte la expoziția de pictură Mihai Horea, mai-iunie 2015 Galleria28)

 O zi memorabilă

În 2009, 18 iulie, mă aflam la Casa de Creaţie din Constanţa, pe strada Mihai Eminescu. Mihai Horea îşi petrecea aici mijlocul verii, însoțit de Marinel şi de Anca. Nu mai picta de mult absolut deloc..

Plăcerea lui era să stea la portiţa din grădină, în scaunul de răchită, şi să se uite la mare. În ziua aceea am izbutit însă o mare performanţă: l-am pus pe lucru. Eram cu toţii sub umbra unei bolţi de viţă, iar Marinel s-a oferit să-i facă un portret Cristinei, soția mea. M-am prins și eu în horă. Şi, mai departe, Mihai Horea. I-am pus în mâini o mapă, cărbunele şi hârtia de desen. Iar el a căzut în cursă. A uitat că nu-l mai interesează pictura! A studiat două minute modelul şi s-a declarat nemulţumit de poză: pe chipul Cristinei viţa de vie arunca nişte bănuţi de umbră şi de lumină neprielnici studiului. Eu nici măcar nu-i văzusem… Modelul a trebuit să-şi mute de câteva ori locul, până când pictorul s-a arătat mulţumit de ceea ce-i stă în faţă. Iar desenul a ieşit minunat. Argintul cărbunelui de tei folosit cu atâta sensibilitate, cu atât tact, magie… (Mihai Sârbulescu)

Este așa cum spune Mihai. Suntem martorii ultimei lui lucrări, un desen, un portret. De câțiva ani buni el nu mai lucra de loc. Părea desprins de pictură. În schimb privea, privea.

Vreo șase, șapte veri la rând din ultimii săi ani de viață, cam până prin 2011, a venit cu noi la Constanța și ocupa o odăiță la parterul casei de la malul mării, vechea clădire plină de poezie de pe țărmul înalt, de deasupra râpei abrupte spre mare.Dar mai mult stătea afară, până se întuneca. În curtea plină de frunzișuri și flori, se simțea bine. Stătea cât era ziua de lungă (cu pauzele de amiază, firește) pe scaunul de lângă portiță, scaun ce ajunsese să fie ”al lui”, scaunul lui. Nu prea mai îndrăznea nimeni să se așeze acolo,. Era un scaun frumos, dintr-o împletitură tot verde, verde ca și curtea.. Într-un an scaunul a dispărut, a fost furat, tras peste gard, cine știe de cine. Și, când a venit vara, a fost așezat în locul lui un alt ”jilț” acolo la poartă, anume pentru el.

A sta, la el era o ocupație. Nu părea că se plictisește. Nu dormita, cum s-ar putea crede. Privea! Asculta. Avea un auz extraordinar de fin, un auz cu totul neobișnuit. Îi plăceau strigătele pescărușilor, care mai dădeau roată și ajungeau deasupra terasei largi de la etaj. Din când în când, fluiera ușor. Prietenos, schimba câte o vorbă cu cei ce intrau și ieșeau (că doar treceau pe sub ochii lui!), locatarii de sezon ai vilei.

La început mai vedeai, deodată, scaunul gol… Mihai Horea dispărea pe neașteptate și îl puteai găsi la restaurantul ”Zorile” din apropiere, pe faleză, unde bea o votcă la o masă afară, tot așa, uitându-se la mare. Cu fiecare an, escapadele acestea se tot răreau, fiindcă el mergea tot mai greu, numai sprijinit în baston ori la brațul lui Marinel.

Dar în ultimii ani nu mai putea merge decât de la poartă până la gardul din spate al curții de unde, de sub un copac imens, se vedea mereu marea. Se uita la orizontul mării cu pasiune. Când se ducea să privească marea, era ca o legătură puternică cu lumea exterioară.

Era totodată și o legătură cu trecutul lui, cu anii tinereții. Se simțea legat de orașul Constanța unde chiar locuise o vreme.

Cu ani în urmă mă purtase într-o plimbare lungă pe malul mării, spre Mamaia, ieșind apoi în oraș la atelierele de pictură pe care le crease cu multă străduință pe când conducea filiala UAP din Constanța, chiar de el înființată. Altădată mi-a arătat un fel de turn, lângă mare, spre zona Amiralității, Acolo, în acea clădire părând acum părăsită, pustie, stătuse și lucrase câteva săptămâni într-o iarnă, fără foc… Fusese o iarnă geroasă și își aducea aminte cum înghețase atunci marea până departe și cum pe nisipul alb și cenușiu de iarnă al plajei zăceau pești azvârliți de ape și chiar un delfin. (Anca Sârbulescu)

Noima în București

12-17 mai 2015

12-14 Noima banner mailSchleifmühlgasse 12-14 şi Noima  la Art Safari Bucharest 2015

Anul acesta Grupul Noima va fi reprezentat în perioada 13-17 mai la Art Safari Bucharest 2015 de Galeria vieneză Schleifmühlgasse 12-14 (http://12-14.org). Spațiul austriac Schleifmühlgasse 12-14, condus de foreign affairs & curator Denise Parizek și office & junior curator Dora Da Costa, va promova în acest an la târgul Art Safari patru pictori români din acest grup. Astfel pe simezele standului D3 (etajul 3) vor putea fi văzute lucrări realizate de Sorin Scurtulescu, Andrei Rosetti, Ciprian Bodea și Cosmin Frunteș.

Art Safari Bucharest 2015 va avea loc în Clădirea Ciclop. Adresă: Bulevardul General Gheorghe Magheru 6-8, Sector 1, București. Alte informaţii utile vizitatorilor pot fi găsite pe site-ul dedicat evenimentului artsafari.ro

Noima carturesti mailDin Interior – expoziţie a grupării Noima la Ceainăria Cărtureşti Verona

În data de 15 mai la ora 19.30 va avea loc la Ceainăria Cărtureşti Verona, deschiderea expoziţiei „Din Interior / Inside Out”. Sub acest nume Noima propune o selecţie de lucrări de pictură, desen şi tehnici mixte, preocupări personale de atelier ale artiştilor grupării. Prima expoziţie intitulată astfel şi în care s-au confruntat proiectele personale ale pictorilor din Noima a avut loc iarna trecută la Braşov. Proiectul va continua la Viena în septembrie 2015. Expoziţia va putea fi vizitată până în 28 mai.

Garden/Block/Head/Body/Rome  – Sorin Scurtulescu expune în Galeria Cecilia Cuţescu Storck – ASE

Galeria Cecilia Cuţescu Storck a Academiei de Studii Economice din Bucureşti (clădirea Angelescu, et. 1) va găzdui în lunile mai şi iunie o expoziţie amplă a pictorului timişorean Sorin Scurtulescu intitulată ʺGarden/Block/Head/Body/Romeʺ. Vernisajul va avea loc joi, 14 mai 2014, la ora 18. Sorin Scurtulescu este cuprins cu această ocazie în proiectul “Pictorii ASE-ului”, coordonat de Dr. Florentin Gabriel Niculescu.

Sorin Scurtulescu (n. 25 mai 1979, Timișoara) este membru al grupării NOIMA. Printre cele mai importante expoziții personale ale artistului se numără Roma corp urban, Muzeul de Artă Timişoara, (2013); Roma corpo urbano, Noua Galerie a IRCCU Veneția (2012); Il corpo urbano notturno, Accademia di Romania Roma (2011); Ecorșeu, Galeria Calina, Timişoara (2009); Plein Air, Palatul Mogoșoaia, București (2007); Melnikow Gallery, Heidelberg (2007); Bloc, Galleria 28, Timişoara (2005).

Evenimentul este dedicat pictorului englez Geoff Morten (1947-2009) prieten şi profesor al artistului în perioada studiilor sale din Anglia.

Andrei Rosetti – între prietenii PROLOG în expoziţia 90×30 deschisă la Galeria Romană

Până la finele lunii mai este deschisă la Galeria Romană expoziţia Prolog 90×30.  O lucrare semnată de pictorul Andrei Rosetti a fost cuprinsă în selecţia acestei expoziţii în secţiunea dedicată prietenilor Prolog, alături de lucrări semnate de Afane Teodoreanu, Vasile Varga, Gheorghe Berindei, Florin Niculiu, Ion Nicodim, Octav Grigorescu, Horia Bernea, Sorin Dumitrescu şi Dan Mohanu. Expoziţia a fost deschisă în 24 aprilie. Evenimentul a fost însoțit de un catalog și va fi preluat de Galeria Jecza din Timișoara, în luna decembrie 2015 – ianuarie 2016.

Andrei Rosetti (n. 8 decembrie 1974, Deva), membru al grupării NOIMA, a participat  alături de gruparea Prolog la câteva tabere de studiu (Şirnea, Muntele Athos, Dubova) şi expoziţii (Timişoara).

Grupul de pictură Noima (http://www.noima.ro) a fost înființat în anul 2003 după terminarea studiilor universitare de şase foști studenți formați la Facultatea de Arte și Design din Timișoara sub îndrumarea pictorului Constantin Flondor.

Sorin Scurtulescu – Garden/Block/Head/Body/Rome

Academia de Științe Economice din București
(Piața Romană 6, București, Tel.+40 21 319 1900 www.ase.ro)
Mai-Iunie 2015

Afis_Sorin Scurtulescu netGaleria Cecilia Cuţescu Storck (clădirea Angelescu, et. 1).
Vernisaj: Joi, 14 mai 2014, de la ora 18
Expoziţia face parte din proiectul „Pictorii ASE-ului” coordonat de Dr. Florentin Gabriel Niculescu.

Expoziţia „Garden/Block/Head/Body/Rome”, însumează o selecţie reprezentativă de picturi realizate de Sorin Scurtulescu între anii 2001-2015.
Evenimentul este dedicat pictorului englez Geoff Morten (1947-2009) http://www.geoffmorten.com/ prieten şi profesor al artistului în perioada studiilor sale din Anglia.
Titlul format din cele cinci cuvinte reprezintă teme majore cercetate de artist.

Sorin Scurtulescu (n. 25 mai 1979, Timișoara) este membru al grupului de pictură NOIMA http://www.noima.ro/ împreună cu Andrei Rosetti, Ciprian Bodea, Dan Gherman şi Cosmin Frunteș.
Începând din anul 1997 el a studiat pictura cu Constantin Flondor la Universitatea de Vest, Facultatea de Arte şi Design din Timișoara și cu Geoff Morten (1947-2009) la Universitatea din Sunderland, Anglia. Între 2010-2012 studiază pictura la Accademia di Romania din Roma, datorită obținerii unei burse postdoctorale „Vasile Pârvan”.
Printre cele mai importante expoziții personale ale artistului se numără „Roma corp urban”, Muzeul de Artă Timişoara, (2013); „Roma corpo urbano”, Noua Galerie a IRCCU Veneția (2012); *Il corpo urbano notturno”, Accademia di Romania Roma (2011); „Ecorșeu”, Galeria Calina, Timişoara (2009); „Plein Air”, Palatul Mogoșoaia, București (2007); Melnikow Gallery, Heidelberg (2007); „Bloc”, Galleria 28, Timişoara (2005).

Claudiu Presecan – În numele Râului

Muzeul de Artă Cluj-Napoca
9-26 aprilie 2016
Vernisaj: Joi, 9 aprilie ora 18.00.

Claudiu PresecanO nouă expoziţie de pictură a artistului plastic clujean Claudiu Presecan va avea loc în perioada 9-26 aprilie 2015 la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Intitulată sugestiv „În numele Râului”, expoziţia aduce în prim plan o serie de noi lucrări menite să atragă atenţia publicului asupra naturii, a apei şi a râului, în particular, ce reflectă simbolistic energia spirituală izvorâtă din frumuseţea naturală, adeseori uitată în tumultul cotidian. Iubitorii de artă sunt invitaţi la vernisajul expoziţiei din 9 aprilie, ora 18:00, în incinta muzeului, Sălile Festive.

Seria de picturi prezentate în cadrul acestei expoziţii stă metaforic sub înţelesul cuvintelor din versetul „Ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură.” (Evrei 6,6). Apa este proiectată în lucrările lui Presecan cu multitudinea ei de simboluri, dar în principal este subliniat elementul primordial şi de bază al acesteia pe Pământ, şi anume esenţa vieţii. În acelaşi timp, apa este privită ca o punte de legătură între uman şi divin.

Picturile au ca temă principală peisajul, un peisaj în care râul devine o temă obsedantă, un univers acvatic fascinant care ilustrează impresiile culese de pe râurile de suflet ale artistului. Seva şi sursa de frumos a acestui univers natural este ameninţată cu dispariţia. Frenezia din ultimii ani a construcţiilor de microhidrocentrale pe râurile din România pune sub semnul întrebării însăşi viaţa Râului, cu tot ceea ce are el mai bun şi mai frumos. Un scurt videoclip realizat de artist din filmările personale susţine această expoziţie de pictură şi rosteşte, printr-o altă manieră artistică, o pledoarie „În numele Râului”, prezentând detalii ale râului Someşul Rece, în contrapondere cu amenajările hidrotehnice. Întreaga expoziţie „În numele Râului” semnată Claudiu Presecan transmite cu o forţă de expresie accentuată de culoare şi frenezia tuşei artistice un mesaj de susţinere pentru conservarea mediului natural în faţa agresiunii umane fals „civilizatoare”.

Serge Vasilendiuc – File din jurnalul unui peregrin European

MJACABM
9 aprilie – 12 mai 2015
Vernisaj: 9 aprilie 2015, ora 15.00

Comisar de expoziție: dr. Tiberiu Alexa

afis

Consiliul Județean Maramureș, Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” (Baia Mare, str. 1 Mai nr. 8) în colaborare cu Institutul Polonez din București vă invită la expoziția de pictură contemporană intitulată „File din jurnalul unui peregrin european”, semnată de artistul Serge Vasilendiuc.

 Serge Vasilendiuc – un pictor al geometriilor poetice

„La o primă vedere, vorbind despre picturile lui Serge Vasilendiuc, putem exprima o sinteză prin unele cuvinte cheie, potrivite pentru a extinde apoi comentariile. Astfel, fără tăgadă putem glosa despre: mister; stare picturală metaforică; timp suspendat; atmosferă geometrizantă, un repertoriu imagistic constituit prin forme prelucrate după regulile unor geometrii austere. În acest sens remarcăm aplicarea într-un mod liber și creativ a perspectivei liniar – spațiale, sugestivă pentru a induce privitorului senzația perceptivă a celei de a treia dimensiuni. Compoziția cadrului este concepută aprioric printr-o țesătură liniară directă sau imaginară, dar sugestivă care stabilește raporturile între părți gândite de autor în cheie strict geometrică, înainte de a defini identitățile repertoriale recognoscibile, extrase din realitatea imediată. Pictorul îmbracă acele structuri geometrice în hlamide de culori așezate prin tușe ordonate, suprapuse printr-o dinamică interferare pentru a acoperi suprafețele ce descriu formele. Modul de a trata câmpul pictural prin tușe de culoare și o pensulație controlată amintesc de operele unor pictori redutabili din Europa modernă. Fără exaltări gratuite și exuberante, Serge Vasilendiuc creează un gen de pictură care transmite privitorului un agreabil sentiment de statornicie convingătoare. Suprafețele tablourilor sale sunt saturate fără a fi în fapt inutil încărcate. Ele respiră prin subtile vibrații rezultate din răbdătoarele suprapuneri de tonuri cu valențele lor emoționale. Picturile sale emană starea de reverie poetică, nostalgică și melancolică. Aluziile simbolice prin revendicarea unor elemente ale geometriilor poetice, aș spune, amintesc de universul abstracțiilor lui Wassily Kandinsky, de muzicalitatea lui Paul Klee dar și de libertățile inventive ale unor pictori ca Giorgio de Chirico sau Morandi.

Calinesti-villageSerge Vasilendiuc cercetează motivul cu minuțiozitate și extrage esența geometrică a formelor dominante. El nu se lasă atras in mrejele vibrațiilor jucăușe ale luminilor schimbătoare și instabile ce învăluie formele robuste ale obiectelor care alcătuiesc repertoriul. Pictorul subordonează acele vibrații ale luminilor schimbătoare, regulilor construcției geometrice a tabloului ceea ce face ca în cele din urmă să asistăm la o consolidare de tip constructiv a compoziției în întregul său. Umbrele devin participante active la definitivarea structurii tabloului. Ele sunt investite cu atribute expresive în sine. Serge Vasilendiuc, un pictor călător ne surprinde și ne încântă totodată prin varietatea subiectelor extrase din spații și locuri ale unor civilizații istorice care ne amintesc, privindu-i tablourile, de Orientul Caucazian, de însoritele țărmuri ale Eladei și Italiei sau fascinanta sa patrie care l-a adoptat, Polonia. El poartă în suflet talismane ce amintesc de o matrice ancestrală risipite pe teritoriul țării noastre convertindu-le în metafore picturale după ce periplul său documentar repetat a înscris în itinerar cetăți transilvane, orașe ca: Sibiu, Sighișoara, Cluj sau Maramureșul legendar, pășind apoi pe urmele strămoșilor în Bucovina și Moldova natală. Pelerinajele sale de pictor însetat de a vedea și cunoaște aduc privitorului bucuriile descoperirii unor locuri văzute și transfigurate prin limbajul picturii. Extrase din spațiile acelor locuri de civilizație umană motivele în sine devin un fel de posesiuni ale pictorului prin faptul că le transformă conform unui sistem de forme care poartă marca stilistică proprie recognoscibilă oricând și oriunde. El definește raporturile de echilibru și armonie a părților pornind de la realitate. Toate aspectele limbajului plastic sunt cu migală puse în acord pentru a configura ansamblul compozițional într-un mod expresiv. Preferințele artistului despre care vorbim se orientează cu precădere pentru game cromatice austere aplicând cu discernământ regulile contrastelor într-un mod temperat. Din acest punct de vedere pictura lui Serge Vasilendiuc se relevă și prin rafinamentul asocierii unor tonalități care induc o notă de mister și atmosferă specifică. Prin modul de a compune tabloul și de a reloca formele preluate din realitate, și a subordona lumina și umbra ineditei situații apărută în cadru, pictura lui Vasilendiuc se situează în zona definită de istoricii de artă ai secolului XX ca fiind pictura metafizică. Din punct de vedere tehnic remarcăm faptul că artistul evită folosirea negrului ca pigment în amestecuri ceea ce ar conduce la stingerea forței expresive a luminozității tonurilor. Unde compoziția impune susținerea unor zone în tonalități cu valori închise, pictorul se apropie de vibrațiile grave ale violetului până la indigo, albastru ultramarin sau verde închis. Pentru a contrabalansa complementar ieșirea spre lumină în picturile sale recurge la tonuri de ocru, orange, galben ajutate uneori prin amestecurile cu alb. Între cele doua categorii cromatologice, aproape nelipsite se impun tonurile de roșu de la vermillon la roșu venețian, nuanțate după caz pentru a sugera privitorului acoperișuri cu olane din ceramică, când vorbim despre peisajele din sudul Italiei sau străzile misterioase din Sighișoara Medievală sau Sibiu și alte locuri.

Chapel-in-kokkino-neroLumina născută parcă dintr-un reflector este totdeauna în compozițiile lui Vasilendiuc dirijată cu precizie pe formele ce delimitează suprafețele care se interpun fascicolului pentru a determina în vecinătate umbrele cu funcții expresive evidente. Realitatea repertorială descoperită de pictor este prelucrată în laboratorul său emoțional și rațional pentru ca apoi să o redea vederii sub forma stabilizată a tabloului. Acea noua imagine este eliberată de sub povara efemerității clipei pentru a primi atribute noi care vizează perenitatea. Remarcăm preocupările artistului pentru alegerea selectivă a subiectelor. Privindu-i lucrările vom avea sentimentul că participăm la un imaginar pelerinaj printre citadele înțesate de istorie; că urcăm trepte și ne furișăm pe străduțe înguste pentru a descoperi mărturii ale unor legende despre eroi și întâmplări modelate dea-lungul timpurilor de la o generație la alta. Picturile lui Serge Vasilendiuc au darul de a provoca imaginația privitorului. El descoperă un alt timp, nebănuit, cel al stărilor transcendente așa cum în urmă cu un secol procedau Giorgio de Chirico, Marc Chagall, Wassily Kandinsky și alți reprezentanți ai picturii avangardiste.

Într-o altă ordine a ideilor observăm în arta lui Serge Vasilendiuc privită în integralitatea sa, preocupări active de a se integra circuitului postmodern căutându-și propriile căi optime de exprimare. Atât cât am reușit să-l cunosc pe parcursul mai multor ani în ipostaza de pictor dăruit cu pasiune profesiei dar și sub aspect uman, moral și intelectual am convingerea că nu am greșit acordându-i în sinea mea deplină încredere. Este unul dintre puținii foști studenți care au, confirmat acea încredere peste așteptările mele. Ca pictor el este preocupat de a descifra conceptele și frământările experimentale aflate la modă în scopul limpezirii propriilor direcții de evoluție a stilului și concepției definitorii pentru opera sa. Serge Vasilendiuc nu s-a lăsat ademenit de zgomotoasele și efemerele experimente din care de cele mai multe ori în ziua următoare nu rămâne nici măcar amintirea. El se poziționează într-o relație statornică prin atitudinea față de confrații generației sale cât și în raport cu maeștrii predecesori ai artei universale dar și clasicii picturii românești. Sunt acestea, credem noi, nevăzute argumente care întâmpină privitorul meditând în fața pânzelor. El descoperă în arta sa configurarea structurală și tematică bine articulată, unitară și convingătoare a realității. Iubitorul de artă, colecționarul, percepe creațiile sale cu încredere pentru că ele dezvăluie caracterul stabil și responsabil al autorului cu talent, gândire limpede și echilibrată.” (Liviu Suhar, Februarie 2014)Grasse-place-du-petit-puySerge Vasilendiuc s-a născut în 1972 în mun. Bălţi, Moldova. Artist plastic, fotograf, călător neostenit. Absolvent al Colegiului de Arte Plastice din Chişinău şi al Academiei de Arte din Iaşi. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Interjudeţeană Cluj – Bistriţa. Fost curator al Muzeului Naţional de Artă Cluj. De la jumătatea anilor nouăzeci întreţine legături strânse cu Polonia, iar în 2002 s-a stabilit la Cracovia. Devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Polonia, Filiala din Cracovia. Fondator al grupului de artişti „KRoma”. Doctor la Institutul de Artă al Universităţii Pedagogice din Cracovia. În prezent cadru didactic universitar, predă: Bazele compoziţiei, Structuri vizuale, Tehnici de prezentare. Este deţinător a numeroase premii în domeniul artelor vizuale. A realizat 19 expoziţii personale şi individuale, a participat la peste 50 de expoziţii colective şi de grup în ţară şi străinătate. Artistul este prezent cu lucrări în colecţii de stat din România, Polonia, Ungaria şi în numeroase colecţii particulare din România, Polonia, Franţa, Germania, Italia, Rusia, Canada, Israel, Grecia, Ungaria, Cehia şi Moldova.