O Teofanie în piatră și duh. Să reînviem Schitul românesc de la Iordan

La inițiativa artistei Silvia Radu,
Uniunea Artiștilor Plastici din România organizezază o expoziție cu caracter caritabil pentru refacereaSchitului românesc de la Iordan.

În perioada 19 – 23 mai 2017, Institutul Cultural Român va găzdui, la sediul din Aleea Alexandru, lucrările unor artiști importanți, dorind astfel să ofere sprijin proiectului demarat de U.A.P.

Vernisajul va avea loc vineri, 19 mai 2017, ora 16.00, în prezența cunoscutului istoric și critic de artă, Doina Mândru.

Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte – Ierusalim a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru proiectul de la Iordan. Artista Silvia Radu dorește să facă cunoscut acest proiect tuturor celor care iubesc Țara Sfântă, reușind să implice artiști din toată țara, dispuși să își ofere lucrările pentru această cauză.

Artiștii ale căror lucrări se regăsesc în acest proiect sunt:

Dacian Andoni, Gheorghe I. Anghel, Ion Anghel, Jeno Bartos, Zamfira Bârzu, Ilie Boca, Ciprian Bodea, Mihai Bojin, Dan Covatăru, Gheorghe Caruțiu, Florin Ciubotaru, Cosma Dumitru, Dan Gherman, Dimitrie Grigoraș, Valeriu Gonceariuc, Constantin Flondor, Irina Florescu, Cosmin Frunteș, George Hristea, Gheorghe Iacob, Viorica Iacob, Anca Irinciuc, Felicia Ionescu, Lucian Liciu, Nicoleta Liciu Grivincea, Petru Lucaci, Viorel Marginean, Olga Morarescu Marginean, Manuel Mănăstireanu, George Mircea, Mircea Roman, Alexandru Papuc, Horea Paștina, Sandu Păsat, Dragos Pătrașcu, Ștefan Pristavu, Carmen Poenaru, Florica Prevenda, Dionis Pușcuță, Silvia Radu, Eugen Raportoru, Andrei Rosetti, Constantin Rusu, Neculai Păduraru, Mihai Sârbulescu, Sorin Scurtulescu, Ioana Șetran, Silvia Tiperciuc, Constantin Tofan, Vasile Tolan, Daniela Țurcanu, Bogdan Vlăduță, Beti Vervega, Gheorghe Zărnescu.

Sinteze contemporane. Corpul în Arta Balcanică

Lansarea albumului de artă internaţională
Cafe Text, Timișoara, Bastionul Theresia corp A,
Vineri, 12 iulie 2013, ora 19.00.

Sinteze contemporane. Corpul în Arta Balcanică

Sinteze contemporane . Corpul în Arta Balcanică
Editura Brumar, cu o prefaţă scrisă de prof.univ.dr. Alexandra Titu

Album de sinteză ce contopeşte laolaltă juxtapuneri multiculturale efervescente, având ca protagonişti deopotrivă trupul ca lut cât şi pământul ca mamă, Corpul în arta Balcanică devine astfel suport matricial al unei arii teritoriale multistratificate într-un mozaic dinamic fără precedent. Inepuizabila substanţă, când sobră, senină, licoroasă, când, alteori, tumultoasă, vorace, zgomotoasă, devine brusc blajină, elegiacă, solitară, cu epicentre legendare insondabile ce răbufnesc străbătând genunile eterogene ale unui timp mito-poetic ancestral. Album de artă contemporană editat în condiţii grafice impecabile, având alături suportul logistic de-o calitate ireproşabilă venită din partea editurii Brumar, prefaţată doct de ampla deschidere culturală a doamnei Alexandra Titu ce înglobează într-un tot indisolubil, radiografiind nucleul greu al artelor balcanice contemporane:

Protagonişti: Bogdan Aleksandrov, Zamfira Bârzu, Călin Beloescu, Ilie Boca, Pavel Brăila, Geta Brătescu, Marius Ovidiu Burhan, Mihai Chiuaru, Marius Crăiţă-Mândră, Şerbana Dragoescu, Daniela Frumuşeanu, Suzana Fântânariu, Dan Hatmanu, Iorgos Iliopoulos, Tudor Ioan, Tiberiu Fekete, Tatiana Fiodorova, Constantin Flondor, Gerendi Ştefan Dorel Găina, Vasile Gorduz, Alexandru Ioan Grosu, Dimitar Grozdanov, Ion Iancuţ, Dimitris Kalamaras, Gabriel Kelemen, Petru Lucaci, Lucia Macari, Octavian Mardale, Florin Mihai, Corina Nani, Liviu Nedelcu, Dragoş Pătraşcu, Sorin Oncu, Tanja Ostojic, Stanislav Pamouktchiev, Thimios Panourias, Aspasia Papadoperaki, Ghenadie Popescu, Florica Prevenda, Silvia Elena Radu, Bogdan Raţă, Mircea Roman, Kyriakos Rokos, Milos Sobaic, Eugen Savinescu, Marilena Preda Sânc, Liviu Suhar, Stergios Tzanekas, Zoran Todorovic, Mark Verlan, Aurel Vlad, Gheorghe Zărnescu, Zourlas Konstantinos.

Petru Lucaci – Black-Based Cocktail

Muzeul de Artă Cluj-Napoca
22 mai – 16 iunie 2013

Miercuri, 22 mai 2013, ora 18.00, în spaţiile expoziţionale ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca va avea loc vernisajul expoziţiei „Black-Based Cocktail” a artistului Petru Lucaci.

Petru Lucaci - Black-Based CocktailExpoziţia „Black-Based Cocktail” a artistului Petru Lucaci face parte din programul Muzeului de Artă Cluj-Napoca de prezentare a creaţiei artistice a celor mai semnificativi artişti români contemporani, validaţi de o recunoaştere naţională şi internaţională în mediile de specialitate, de calitatea şi mesajul operei lor artistice.

Petru Lucaci (n.1956) a abosolvit în anul 1982 secţia de pictură a Institutului de Arte Plastice „N.Grigorescu”, Bucureşti.
Preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR), Petru Lucaci este conferenţiar universitar doctor la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, director artistic al spaţiului de artă contemporană Victoria Art Center, Bucureşti şi director al Revistei Arta, care, sub conducerea sa, a devenit o revistă comparabilă cu revistele similare din spaţiul internaţional.
A realizat 40 expoziţii personale şi peste 250 expoziţii de grup şi colective în ţară şi străinătate (www.lucaci.ro).
A fost distins cu Premiul pentru Arte Vizuale al Ministerului Culturii, 2007, Premiul pentru Pictură şi Premiul pentru Excelenţă al UAPR, 2006, Ordinul Meritul Cultural oferit de Preşedenţia României, 2004.

Prima expoziţie a artistului la Cluj-Napoca vine în prelungirea unei mai vechi şi constante fascinaţii personale faţă de forţa expresivă şi potenţialul de semnificaţii a negrului, care a stat la baza unor proiecte  artistice anterioare precum „Geneza” (1988), „Out of Surface” (1993), „Noctumbre” (1993-2000).
Ea trebuie contemplată şi înţeleasă în registrul unui mix intenţionat de teme, stiluri, medii de exprimare, un coktail tematic prin subiectele abordate pe criteriul conotaţiilor lor sociale, psihologice, istorice dar şi pentru estetica lor vizuală:  corbul, haina neagră, celula de închisoare, scoicile, obiecte arse, nămolul, cărbunele sunt doar câteva din elementele în jurul cărora se construiesc piesele acestui palimpsest monocrom.

Amestecuri, combinaţii, mixaje, ingrediente surpriză…o abordare oarecum ludică în jurul unui concept prin definiţie sumbru, tragic, autoritar, serios. Un negru terapeutic prin capacitatea lui de a acoperi atâtea semnificaţii, un negru care îşi reafirmă permanent potenţialităţile metaforice, semiotice şi vizuale.

Oraşul văzut de generaţia ’80

Victoria Art Center
4 aprilie – 25 mai 2013

Orasul-vazut-de-generatia-80Galeria Victoria Art Center în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti vă invită joi, 4 aprilie 2013, ora 19:00 la deschiderea expoziţiei „Oraşul văzut de generaţia ’80”.

Momentul va fi marcat printr-un performance al artistului Ütő Gusztáv, intitulat Global-local 2. Pe durata expoziţiei vor fi organizate o Seară Mircea Florian, o Masă rotundă: Oraşele vizibile/ Oraşele invizibile şi o Seară de poezie optzecistă pe tema condiţiei citadine.

Artişti participanţi: Alexandru Antik, Olimpiu Bandalac, Rudolf Bone, Călin Dan, Mircea Florian, Teodor Graur, Radu Igazság, Iosif Király, Petru Lucaci, Valeriu Mladin, Alexandru Patatics, Dan Perjovschi, Romelo Pervolovici, Marilena Preda Sânc, Gheorghe Rasovszky, Mircea Stănescu, Roxana Trestioreanu, Ütő Gusztáv, Sorin Vreme
Curator: Adrian Guţă

Condiţia citadină se constituie într-un esenţial reper tematic pentru artiştii şi scriitorii generaţiei ’80, de la începuturi şi până în prezent. Dimensiunea existenţială, cea social-politică, explorările identitare din perspectivă individuală sau ţintind categorii umane diverse, sunt constante în opera optzeciştilor care s-au lansat în contextul Atelierului 35.
Contrastele şi dinamica lumii post-totalitare, ofensiva agresivă a consumerismului, integrarea în sistemele ce ţin de fenomenul globalizării, avantajele şi primejdiile acestuia, inclusiv o nouă „vârstă” a alienării, se regăsesc în arta din ultimele două decenii, a exponenţilor generaţiei ’80. Nu lipsesc nici semnele unei sinteze definibile prin conceptul de „glocalism”. Unele demersuri ţin seama de faptul că oraşul contemporan este un meeting point al high şi media (consumer) culture. Tipologia structurală a fragmentului trimite, ca şi trăsătura anterior menţionată, la universul postmodernităţii.

Artiştii cu care se „clădeşte” expoziţia de la Victoria Art Center dezvăluie cu luciditate nemiloasă realităţi urbane şi social-politice incomode, dar sunt sensibili şi la misterele, poezia şi chiar pitorescul oraşului.
Prezentul „desant” al optzeciştilor operează cu limbaje artistice subliniat consonante cu axul tematic al condiţiei citadine şi care au contribuit din plin la dinamica generaţiei respective la începuturile sale, dar şi pe parcurs: fotografie, video, computer based art, instalaţie, obiect, performance. Artiştii pentru care am optat acum (variantele de selecţie fiind mai multe) au fost invitaţi să participe cu lucrări mai recente, iar unele sunt realizate pentru această expoziţie.

Oraşul văzut de generaţia ’80 este cea mai amplă expoziţie din ultimii douăzeci de ani alcătuită numai cu exponenţi ai acesteia, după ce şi-au încheiat evoluţia în Atelier 35. Protagoniştii expoziţiei trăiesc şi lucrează în Bucureşti, Oradea, Cluj, Timişoara, Sibiu, Sfântu Gheorghe, centre majore pe harta artei tinere de acum  trei decenii, unii (şi) peste hotare, la Amsterdam sau Düsseldorf. Este o expoziţie a unor individualităţi marcante, care poartă cu sine repere ale apartenenţei la aceeaşi generaţie culturală. (Adrian Guţă)

Victoria Art Center for Contemporary Cultural Production (Calea Victoriei 12 C, Bucureşti) este un spaţiu dedicat artei contemporane, creat dintr-o iniţiativă privată pentru a veni în sprijinul artiştilor români. Centrul îşi propune stimularea şi promovarea artei româneşti contemporane şi facilitarea schimburilor culturale internaţionale. Centrul urmăreşte de asemenea crearea unui cadru pentru dialog interdisciplinar prin organizarea de dezbateri, mese rotunde, lansări de publicaţii, precum şi iniţierea unor programe educaţionale vizând dezvoltarea gustului şi apetitului pentru produsul cultural contemporan.

Parteneri media: ArtClue, ArtBank.ro, Modernism.ro, Igloo Media, Revista Arta, AgenţiadeCarte.ro, Radio România Cultural

дo Ende / Daniel Djamo

Galeria Victoria Art Center
19 februarie – 9 martie 2013
Curator: Petru Lucaci

Daniel DjamoGaleria Victoria Art Center vă invită la vernisajul expoziţiei marţi, 19 februarie 2013, ora 19:00.

Daniel Djamo (n. 1987) studiază la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, departamentul Foto-Video. Începând din 2009, utilizează fotografia şi video-ul pentru a documenta, din diverse perspective, procesul de disolutie a istoriilor personale şi de grup. A fost beneficiarul unor rezidenţe artistice la Paris, Kassel – in timpul dOCUMENTEI, Chemnitz, Bruxelles şi a participat cu lucrări video la peste 20 de festivaluri de film, fiind nominalizat la International Short Film Competition, în cadrul Stuttgarter Filmwinter 25, Germania şi la Videoformes Prix de la Création Vidéo, Clermont-Ferrand, Franţa. În 2011, a câştigat Premiul pentru Film Experimental în cadrul Walthamstow International Film Festival, Londra şi Premiul pentru cel mai Inovator Film la Luksuz International Film Festival, Luksuz, Slovenia. În acelaşi an i se decerneză Premiul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi StartPoint Prize Romania. A avut expoziţii personale la galeria TOKONOMA (RULAND, Kassel, Germania, iunie 2012), galeria Calina (showroom, Timişoara, România, iulie-august 2012) şi a participat la numeroase expoziţii de grup, printre cele mai recente numarându-se INSIDE OUT (Kunsthaus Dresden, Dresda, Germania, iulie 2012), SVEART – Biennale Internazionale di Arte Contemporanea di Saint Vincent (Saint Vincent, Italia, 2012), Sarajevo International Winter Festival – Art Of Touch, XXIXth edition (Sarajevo, Bosnia și Herțegovina, februarie-martie 2013).

Victoria Art Center for Contemporary Cultural Production este un spațiu dedicat artei contemporane, creat dintr-o inițiativă privată pentru a veni în sprijinul artiștilor români. Centrul își propune stimularea și promovarea artei românești contemporane și facilitarea schimburilor culturale internaționale. Centrul urmărește de asemenea crearea unui cadru pentru dialog interdisciplinar prin organizarea de dezbateri, mese rotunde, lansări de publicații, precum și inițierea unor programe educaționale vizând dezvoltarea gustului și apetitului pentru produsul cultural contemporan.

Victoria Art Center
Calea Victoriei 12 C, Bucureşti
T: +40311.020.512
E: office@artvictoria.ro
www.artvictoria.ro