Festivalul – concurs „Locuri de lângă noi”

Petroșani / ediția a III-a

Locuri de langa noiTema: Simbolism
Artiști fotografi: Petrișor Crăciunoiu / Ovidiu Rațiu

Vineri, 25 aprilie 2014, ora 18.00, începe festivalul-concurs de fotografie „Locuri de lângă noi”, ediția a III-a, Petroșani. Invitat special al acestei ediții este artistul plastic Radu Roșian, alături de care în cadrul simpozionului din Biblioteca Universității se vor purta discuții despre Simbolism în artele plastice. Câștigătorii concursului de anul trecut vor expune cu această ocazie diferite teme cu și despre fotografie.

Festival de fotografie a debutat în Valea Jiului în anul 2011 la inițiativa artiștilor fotografi Petrișor Crăciunoiu, Ovidiu Rațiu și a Laviniei Hulea, director al Casei de Cultură a Studenților din Petroșani.
Festivalul este conceput pentru comunitate, cu participarea liceenilor și a studenților și își propune să promoveze valorile locale, culturale, istorice și artistice. Fiind a treia ediție, festivalul susține prin artiștii invitați o serie de subiecte despre artă iar inedit pentru acest eveniment este că cei trei câștigători de la ediția anterioară vor susține o prezentare despre un artist sau un gen fotografic în cadrul simpozionului.

Premiile competiției vă așteaptă! Cu această ocazie se va acorda un premiu special unuia dintre concurenți în cadrul  taberei de creație foto-video din Munții Apuseni.

Program:
25 aprilie, ora 18.00 – Biblioteca Universității: Expunere pe teme fotografice (invitat Radu Roșian).
26 aprilie, ora 10.00 – Casa de Cultură a Studenților: Detalierea temei de concurs (prezintă Daniel-Ștefan Bocșe).
27 aprilie, ora 12.00 – Casa de Cultură a Studenților: Festivitatea de premiere.

Festivalul foto „Locuri de lângă noi”

Petroşani / ediţia a II-a

Locul de lânga noi 3

Fotografii Petrişor Crăciunoiu şi Ovidiu Raţiu, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului şi a Casei de Cultură a Studenţilor din Petroşani, au organizat în acest week-end cea de-a II-a ediţie a festivalului-concurs tematic de fotografie „Locuri de lângă noi”.

Locul de lânga noi 2

În data de 24 mai 2013, la Casa de Cultură a Municipiului Petroşani a avut loc simpozionul foto, axat pe fotografie minimalistică, fotografie arhitecturală, fotografie de reportaj şi transfotografie. În urma marşului foto, desfăşurat pe data de 25 mai, participanţii au avut 2 ore pentru a realiza fotografii cu „Detalii citadine”, temă propusă de organizatori. Fotografiile au fost descărcate la terminarea marşului şi cele mai bune imagini au fost premiate.

Anul acesta, pe durata festivalului-concurs au fost doi invitaţi speciali din cadrul Universităţii de Artă şi Design de la Cluj, este vorba de prof. univ. Dorel Găină şi studentul secţiei Foto-Video-Procesare Computerizată a Imaginii, Daniel-Ştefan Bocşe.

Locul de lânga noi 1

Premiile acordate celor mai buni fotografi au constat în diplome, precum şi materiale şi obiecte legate de fotografiere.

Locul I - Maria Camelia Ghiorghe din Vulcan

Locul I – Maria Camelia Ghiorghe din Vulcan

Locul II - Andreea Ioana Ursu din Uricani

Locul II – Andreea Ioana Ursu din Uricani

Locul III - Lucian Murărescu din Petrila

Locul III – Lucian Murărescu din Petrila

„Am avut parte de fotografii neaşteptat de bune. Din păcate, a trebuit să jurizăm fotografiile pentru a stabili cei trei câştigători. Au fost şi două menţiuni. Din punctul meu de vedere, toţi participanţii au avut fotografii excelente şi, un lucru important, care trebuie menţionat, au avut un entuziasm extraordinar, ceea ce mi-a încarcat şi mie bateriile pentru ceva timp. La expoziţia ce va urma în curând, în urma acestui festival, vom prezenta alături de fotografiile realizate de Ovidiu Raţiu, Dorel Găină şi Daniel Bocşe, pe cele ale concurenţilor. Toţi concurenţii au făcut, pe lângă fotografiile pentru concurs, o fotografie pentru expoziţie. Ţin să felicit toţi participanţii pentru efortul depus şi mă declar uimit de ce am reuşit să văd că au realizat aici, la Petroşani”, a precizat Petrişor Crăciunoiu.
(Grigore Roibu)

Locuri de lângă noi

Festival – concurs tematic de fotografie
24 mai – 26 mai 2013

Locuri de lângă noiVă invităm la Festivalul de fotografie intitulat „Locuri de lângă noi”, eveniment ce va începe pe data de 24 mai 2013, ora 18.00, la Casa de Cultură a Municipiului Petroşani. Simpozionul foto va cuprinde 4 secţiuni de discuţii: fotografia minimalistică, arhitecturală, de fotoreportaj şi transfotografie.

Artişti fotografi: Petrişor Crăciunoiu şi Ovidiu Raţiu
Invitaţi: prof. univ. Dorel Găină şi studentul Daniel-Ştefan Bocşe, de la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca.

Sâmbată, ora 12.00, se va da startul marşului foto (de 2 ore) cu tematica „Detalii citadine”.
Duminică, ora 10.00, va avea loc desemnarea câştigătorilor şi festivitatea de premiere.
Sunt invitaţi toţi iubitorii de fotografie, indiferent de vârstă, care au un aparat foto digital ca echipament şi bună dispoziţie ca o condiţie OBLIGATORIE de participare!
Simpozionul foto de vineri va fi unul detaliat cu o mulţime de suplicii ale fotografiei.
Marşul foto de sâmbată va fi unul de plăcere şi creativitate iar premierea de duminică va fi una la fel de nonconformistă ca cea de anul trecut.

Comorile pământului

Peştera Bolii şi Canionul Carstic Băniţa

Legendele din zona Ţării Haţegului vorbesc despre bogăţii ascunse în „mărunatiele” pământului. La sfârşit de săptămână, împreună cu trei prieteni, toţi pasionaţi ai artei fotografice, am plecat pentru a găsi aceste bogăţii ale naturii. Nu am căutat comorile dacice despre care vorbesc legendele locului, o zonă plină de gropi, grote şi peşteri încă nedescoperite, ci frumuseţea şi splendoarea pe care ne-o oferă lumea înconjurătoare.

Ne-am îndreptat spre un loc greu accesibil celor care sunt obişnuiţi cu asfalt până la destinaţie. Am ajuns în spaţiul în care Ţara Haţegului se termină, lăsând loc versanţilor muntoşi din calcar ai Văii Jiului şi pe care apa, începând din jurasic, i-a săpat cu meticulozitate formând un fenomen carstic foarte puţin cunoscut în România. Canionul Carstic de la Băniţa l-am descoperit datorită prietenilor mei de la „Discover Transylvania”. Potrivit spuselor lor, acest canion nu a fost documentat fotografic până acum. Asta, datorită faptului că nu este locul potrivit pentru a te plimba în pantofi, ca pe faleză. La sfârşitul scurtei expediţii, datorită faptului că această „arhitectură de piatră” este realizată de apă, bocancii au trebuit agaţaţi în cui pentru a se usca.

Nu am avut la dispoziţie decât o singură zi, aşa că am depins în totalitate de lumina şi condiţiile meteo care ni se ofereau. Zona în care am ajuns este plină de vegetaţie, din dorinţa naturii, parcă, de a ascunde ochiului această minunăţie pe care a creat-o natura. Pe malul părâului am pătruns în culoarul săpat de apă, în „cetatea” cu cu pereţi verticali din granit. Soarele strălucitor se combina cu umbra din interiorul canionului făcând, de multe ori, dificile expunerile. Ceea ce am văzut, nu poate fi exprimat în cuvinte. O parte din ceea ce am realizat vă prezentam dumneavoastră, celor care urmăriţi articolele de pe artavizuala21.

Peştera Bolii, aflată tot în această zonă, este parte a rezervaţiei Parcului Natural Gradiştea Muncelului, intrarea realizându-se printr-o arcadă care are înălţimea de 46 de metri. Peştera este situată la 6 km nord de oraşul Petroşani, pe drumul ce leagă Ţara Haţegului de Valea Jiului, în locul unde se întâlnesc Munţii Retezat cu cei ai Sebeşului. Peştera a fost săpată de Pârâul Jupâneasa, care, apoi, se pierde în interiorul muntelui de calcar. Pe o lungime de 466 de metri galeria coboară aproximativ 3 metri, fiind accesibilă publicului. La ieşirea din peşteră pârâul poartă numele de Galbina.

O legendă din anii ’80 relatează faptul că peştera a devenit loc de pelerinaj după ce Sfânta Maria s-a arătat participanţilor la o sărbătoare a minerilor. O altă legendă spune că o fată frumosă şi bogată, pe nume Jupâneasa, nu-şi găsea perechea. Văzând-o tristă, Maria a transformat-o într-un pârâu cristalin care curge în căutarea iubitului.

Despre legendele care au animat minţile aventurierilor în căutarea tezaurului dacic ascuns aici, cu năluci şi labirinturi tainice, nu o să vorbesc pentru că au făcut subiectul diverselor publicaţii mai mult sau mai puţin credibile. Cu siguranţă, însă, legendele ascund, de multe ori, un „sâmbure” de adevăr. Locul a fost folosit de partizani pentru a se ascunde de autorităţi şi în timpul Războiului peştera a fost folosită ca depozit de muniţie. Impresionaţi de frumuseţea şi misterul pe care îl inspiră Peştera Bolii, regizorul filmului „Legenda Nibelungilor” a ales să filmeze câteva scene în Peştera Bolii şi la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Nu vă pot spune mai multe date despre Canionul Carstic de la Băniţa şi peştera Bolii pentru că nu am cunoştinţele necesare în vederea unei analize ştiinţifice. Vă pot prezenta, prin intermediul imaginilor realizate, un fragment din ceea ce am surprins prin vizorul aparatului de fotografiat, „sculpturi” şi structuri naturale realizate de apă, vânt şi ghiaţă, rezultat al eroziunii exercitate timp de milioane de ani asupra rocilor din munte.

Cu toate că punctele de staţie sunt limitate în lipsa unui minim echipament de căţărare, apelând la toate cunoştinţele tehnice, bucurându-ne de tot ce descopeream la fiecare pas, agăţând trepiedele între pietre, ne-am pus în practică propriile metode de lucru. Culoarul strâmt al canionului părea, dintr-o dată, extrem de populat. În final, cu toţii am admirat forţa naturii, care ar face invidios orice sculptor ce ar dori să-şi măsoare cunoştinţele încercând să o imite. (Grigore Roibu)
Participanţi: Petrişor Crăciunoiu, Ştefan-Daniel Bocşe, Cătălin Redinciuc şi Grigore Roibu.
Foto: Discover Transylvania