Metafora portretelor lui Yousuf Karsh

Fiecare persoană are un secret ascuns
ce poate fi pus în lumină

Din istoria fotografiei

Yousuf Karsh este unul dintre cei mai renumiți fotografi din secolul al XX-lea. Opera lui ne prezintă personalităţile politice, artistice şi culturale ale veacului trecut. Portretele lui Yousuf Karsh, prin studiul luminii, transmit privitorului un sentiment de intimitate și compasiune, reverberat în umanitate.

Yousuf Karsh s-a născut în Armenia, în actuala Turcie, la Mardin, pe data de 23 decembrie 1908. Datorită condiţiilor grele de viaţă ale armenilor, familia sa fuge, în 1924, în Siria.
Doi ani mai târziu, Yousuf Karsh emigrează în Canada şi se stabileşte la Sherbroke, la unchiul său George Nakash, de profesie fotograf.

Întrezărind potenţialul lui Yousuf, Nakash îl trimite ca ucenic la John H. Garo, fotograf din Boston. Aici tânărul artist armean studiază fotografia şi pictura, familiarizându-se cu toate domeniile artelor plastice. Sub îndrumarea lui Garo, Karsh învaţă să manipuleze lumina, perfecţionându-şi propriile modalităţi compoziţionale în portretistică.
În anul 1931, Harsh se întoarce în Canada şi îşi deschide un studio fotografic la Ottawa, aproape de clădirea în care funcţiona Guvernul Canadei, unde începe să fotografieze celebrităţile vremii. Primul ministru al Canadei, Mackenzie King, observă talentul lui Karsh şi îi propune să fotografieze oficialităţile invitate în Canada.

Recunoaşterea internaţională a venit în anul 1941, când l-a fotografiat pe Winston Churchill, aflat în vizită oficială în Canada. Această fotografie a fost publicată pe coperta revistei „Life” şi a devenit cel mai publicat portret din secolul al XX-lea. În lucrarea sa „Faces of Our Time”, Karsh arăta cum a reuşit să-l fotografieze pe Churchill în numai două minute, timpul permis de protocolul vizitei. Observând că premierul britanic stătea în clasica poziţie de poză, Karsh îi smulge acestuia trabucul din mână, trabuc de care era nedespărţit, ceea ce îl intrigă şi înfurie pe Churchill. Era momentul de care avea nevoie fotograful! Obţinuse imaginea conducătorului cu „mână de fier” din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ulterior, văzând rezultatul, Churchill mărturiseşte: „dumneata ai putea face chiar şi un leu furios să stea liniştit pentru a fi fotografiat!”. Karsh şi-a intitulat fotografia: „The Roaring Lion”.

În următoarele decenii, Yousuf Karsh călătoreşte prin toată lumea. Fotografiază personalitaţile vremii şi realizează o serie de reportaje. Începând cu anii ’70 devine profesor. Învaţă, în studioul său, o serie de ucenici, în stilul şi în memoria fostului său mentor Garo.

Karsh a publicat 15 albume de fotografii, fiecare fotografie fiind însoţită de scurte dialoguri. A fotografiat celebrităţi, savanţi, oameni de artă şi cultură, cum ar fi, de exemplu, Albert Einstein, Alexander Calder, Andy Warhol, Audrey Hepburn, Clark Gable, Dwight Eisenhower, Ernest Hemingway, Fidel Castro, Jacqueline Kennedy, Frank Lloyd Wright, George Bernard Shaw, Humphrey Bogart, Indira Gandhi, John F. Kennedy, Laurence Olivier, Muhammad Ali, Pablo Casals, Joan Baez, Pablo Picasso, Papa Pius al XII-lea, Robert Frost, George Enescu ş.a.

În majoritatea cazurilor a folosit o camera fotografică de format 8 x 10 inch, dar a utilizat şi modele de format mediu. Karsh căuta personalitatea celui care stătea în faţa aparatului de fotografiat. „În fiecare femeie sau bărbat există un secret ascuns, iar datoria mea, ca fotograf este să-l pun în lumină, dacă pot”, scria Yousuf Karsh.
„Spuneţi că-i omul o lumină / Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin? / Nici o scântee ’ntr’însul nu-i candidă şi plină / Murdară este raza-i ca globul cel de tină”
. Sunt versurile lui Eminescu din Împărat şi Proletar, în care poetul spune că omul nu mai este lumină fiindcă s-a uscat în el iubirea, iubirea cel mai puternic sentiment lăuntric al omului. Volumul „Poemele luminii”, al lui Blaga, este o metaforă a luminii primordiale care se identifică cu lumina iubirii. Viaţa e o înşiruire de lumini şi umbre ce configurează o simfonie de trăiri şi senzaţii greu de descris prin cuvinte. Asta încearcă Yousuf Karsh să surprindă, prin imagine, în portretele lui. Lumina este culoare, iar umbra este tonalitatea pe baza căreia construieşte expresivitatea trăsăturilor caracteristice, sentimentele şi trăirile personajului. Înaintea fiecărei sesiuni fotografice, artistul studia toate informaţiile pe care le putea aduna despre viitorul său subiect. Karsh îşi ilumina protretele pentru a pune în evidenţă trăsăturile distincte ale feţei. „Subjugarea” luminii crează aerul, gândul, emoţia şi umbra. Iluminând fundalul obţinea o aură în jurul portetului. În multe dintre fotografiile sale, mâinile personajelor completează compoziţia portretului. Mâna constituie însuşirea principală a fiinţei umane: „cu mâna sunt făcute rugăciunea şi crima, salutul şi mulţumirea, jurământul şi semnul”, scria Heidegger. Manipularea luminii şi transformarea ei în trăire şi sentiment, cum doar Yousuf Karsh ştia să o facă, l-a transformat în unul dintre marii maeştrii ai fotografiei, iar rezultatul îl putem admira astăzi în cele mai mari galerii şi muzee ale lumii: de la New York la Londra şi din Franţa în Australia.

Ca o recunoaştere a meritelor, în 1967, Kirsh a fost distins cu titlul de Ofiţer al Ordinului Canadian, iar în 1990 a fost promovat în gradul de Companion.
În 1987, Arhivele Naţionale ale Canadei au achiziţionat întreaga colecţie de negative, pozitive şi diapozitive produse de Karsh, din 1933 până în 1987. Autorul a donat aproape 100 fotografii Galeriilor Naţionale ale Canadei. În 1989, cu ocazia aniversării a 105 ani de fotografie, cele două instituţii au realizat o expoziţie retrospectivă comună.

Yousuf Karsh a încetat din viaţă la vârsta de 93 de ani, pe 13 iulie 2002. Creaţia pe care o lasă nu descrie doar aparenţele şi etaloanele intelectuale ale vremii, ci sunt expresii esenţializate de transfigurare a realului în imagine prin intermediul unei literaturi fără cuvinte. (Grigore Roibu)
Resurse web: Wikipedia; www.karsh.org
Citiţi: Din istoria fotografiei – Henri Cartier-Bresson: Fixarea realităţii decupate în vizor