Muzeul de Artă din Tel Aviv

Un triunghi transformat în dreptunghi


La sfârşitul anului trecut a fost inaugurată la Muzeul de Artă din Tel Aviv o nouă aripă. Tel Aviv este, în pofida a ceea ce s-ar putea crede având în vedere situaţia politică a ţării, un oraş liniştit şi vesel, cu o viaţă de noapte mai intensă şi mai liberă decât cea din New York, după părerea lui Sarah Glidden, autoarea unei cărţi de benzi desenate, intitulată „Cum să înţelegi Israelul în 60 de zile (sau mai puţin)”. Această efervescenţă este rezultatul unor stări de spirit paradoxale: pe de o parte, sentimentul precarităţii vieţii în timpul războiului, iar pe de alta, cel de siguranţă, oferit de zidul ridicat în 2002 de Israel pentru a stabili o frontieră cu Palestina, zid numit de mulţi „al ruşinii”.

Între conştiinţa fragilităţii vieţii şi o formă de linişte regăsită, Tel Aviv manifestă o bucurie plină, în acelaşi timp, de gravitate.
Realizat de arhitectul american Preston Scott Cohen, spaţiul suplimentar al muzeului, cu o suprafaţă de 19.000 de metri pătraţi, poartă numele californienilor Herta&Paul Amir, care au finanţat mai mult de o treime din cei 50 de milioane de euro necesari construcţiei. El a fost inaugurat de Shimon Perez, în cadrul unei ceremonii în care s-a manifestat satisfacţia deschiderii muzeului după 10 ani de strângere de fonduri.

La exterior, clădirea este un bloc de beton brun, părând cizelat cu laserul. La interior, vizitatorul este surprins de un puţ de lumină zenitală care luminează o rampă coborând în adâncuri. Privitorul are impresia că vede edificiul Guggenheim semnat de Frank Gehry remodelat de o tornadă. Reuşita lui Preston Scott Cohen constă în conceperea unor săli de expunere dreptunghiulare într-un spaţiu triunghiular.
Fondat în 1932, Muzeul din Tel Aviv este situat într-un impresionant complex arhitectural, ce conţine Centrul de Artă şi de Cultură „Golda Meir”, care adăposteşte Opera şi Teatrul „Cameri”. În clădirea originală a muzeului de pe Bulevardul Rothschild, David Ben-Gurion a proclamat înfiinţarea Statului Israel în 1948. Ei i se alătură Pavilionul de artă contemporană „Helena Rubinstein”, deschis în 1959 şi renovat în 1989 cu fonduri provenind de la „Fundaţia Helena Rubinstein”.


Situată pe latura vestică a muzeului, aripa Herta şi Paul Amir are cinci niveluri, dintre care trei deasupra solului, fiecare cu galerii largi pentru expoziţii temporare. Pentru a trece de la planul triunghiular la cel dreptunghiular, Cohen a conceput construirea nivelurilor pe axe diferite, care deviind semnificativ de la un etaj la altul sunt unificate de un turn înalt de 27 de metri, „Lightfall”, ce coboară în spirală la toate nivelurile.


Intrarea în muzeu este de o regularitate neaşteptată a spaţiului. Rampe şi scări urmează curbura turnului, creând spaţii fracturate, leagând diferitele unghiuri ale galeriilor şi permiţând părtrunderea luminii naturale până la nivelurile subterane. Lumina venită de sus este reflectată de pereţii albi până în colţurile mai întunecate.
Lineară şi multietajată, clădirea din beton şi sticlă este o sinteză de geometrii radicale şi convenţionale, pe cât de barocă, pe atât de modernă. La exterior, edificiul este acoperit cu 465 de panouri manufacturate, scăldate în lumina intensă a soarelui. Construcţia lui Preston Scott Cohen, al cărui studio de arhitectură este situat în Cambridge, Massachussetts, umbreşte construcţiile brutaliste învecinate, construite la începutul anilor ’70.


Arhitectul, căruia i se datorează, printre altele, construirea în China a Muzeului de Artă din Taiyuan şi a Centrului de Artele Spectacolului din Nanjing, este şi un important teoretician, autor al mai multor studii, printre care „Contested Symmetries”. Proiectele lui au făcut obiectul multor expoziţii găzduite de mari muzee din întreaga lume.
Dacă arhitectura seduce prin spectaculozitate şi prin epura amenajărilor interioare, colecţia permanentă de artă contemporană israeliană este mai puţin spectaculoasă, după părerea specialiştilor, ca şi tipul de etalare a lucrărilor rămas la nivelul anilor ’50. Din dorinţa de a prezenta un număr cât mai mare de creatori, organizatorii au riscat o pierdere a calităţii selecţiei, alăturând artişti de mai mică importanţă unor nume ca Sigalit Landau şi Michal Rovner. Dar decizia cea mai contestată a fost aceea a inaugurării noului spaţiu cu o expoziţie „Anselm Kiefer”, decizie ce i-a aparţinut fostului director al instituţiei Mordechai Omer, mort în luna iunie a anului trecut. Finanţată cu 500.000 de euro de „Asociaţia Franceză a Prietenilor Muzeului din Tel Aviv”, curatoriată de Jacqueline Frydman, cea care a fondat în Pasajul Retz primul centru particular de artă contemporană din Paris, expoziţia a dezamăgit atât prin modul de a repune în discuţie culpabilitatea germană, cât şi prin faptul că tablourile gigantice, pline de referinţe apăsate la câmpurile morţii şi la kabbala, dau impresia de facil şi chiar de artă pompieristică. În acest context, alegerea noului director al muzeului a provocat discuţii, unii preferând venirea unui străin care să aibă o privire nouă asupra artei israeliene şi să dinamizeze politica expoziţională.


Cu câteva luni înainte de deschiderea muzeului, în atmosfera încordată din oraş, provocată de nemulţumirile faţă de creşterea preţurilor, mai ales în sectorul imobiliar, artiştii au cerut guvernului o mai accentuată susţinere a Culturii, care beneficiază acum de numai 0,15% din bugetul naţional. Tânăra generaţie de creatori doreşte crearea unor centre de artă contemporană care să favorizeze experimentele, aşa cum se întâmplă cu „Herzliya Museum” de la periferia oraşului Tel Aviv. Scena artistică este, în momentul de faţă, divizată între artiştii „oficiali” şi cei foarte critici faţă de politica israeliană. Plină de talente, scena israeliană are nevoie de aer proaspăt care să incite creatorii să scape de frontierele mentale ale unui pământ al cărui orizont este obturat de un zid, consideră o bună parte a criticii. (Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotidianul.ro

SurExpositions/MOB

Întâlnirile internaţionale de fotografie contemporană
de la Timişoara

ediţia a 7-a
Perioada: 10 – 30 noiembrie 2011.
Muzeul de Artă Timiş
oara

SurExpositions – MOB 2011 se va derula între 10 şi 30 noiembrie 2011. Institutul francez din Timişoara a dorit să încredinţeze comisariatul acestei noi ediţii, colectivului Encore Heureux, confruntând astfel privirea arhitectului cu fotografia contemporană

SUREXPOSITIONS – MOB
Frânturi de paradis

Vernisaj: Joi, 10 noiembrie – ora 18.00 – Muzeul de Artă (Piaţa Unirii nr. 1)

CONFERINŢĂ / DEZBATERE
4 noiembrie – ora 13.00 – Facultatea de construcţii
Amfiteatrul CA4 (str. Traian Lalescu nr. 2)

WORKSHOP
5 – 7 noiembrie 2011(adresat persoanelor înscrise).
Curator: Collectif ENCORE HEUREUX (FR)
Artiştii: Loredana Brumă, Cindy Lelu, Magali Paulin, Ştefan Tuchilă.

Frânturi de paradis este titlul acestei a cincia ediţii a SurExpositions, care reuneşte patru tineri fotografi: Cindy Lelu şi Magali Paulin reprezentând Franţa, Loredana Brumă şi Ştefan Tuchilă reprezentând România.
Pentru această expoziţie, propunem o regulă comună de joc şi o întrebare deschisă. Descoperind oraşul pentru prima oară, fotografii ne oferă rezultatul investigaţiilor lor prospective, fructul rătăcirilor voluntare în căutarea de indicii şi imagini pe post de răspuns.
Cum ne raportăm ideii de paradis astăzi, aici, în România, la Timişoara? Există paradis în grădini, în curţi, în spatele ferestrelor? Este paradisul un vis urmărit, un ideal de cucerit sau este o idee prea veche pentru a se materializa în locuri construite? Putem, în câteva zile, cu o privire exterioară asemenea exploratorului urban, să adunăm fragmente sau să culegem câteva frânturi de paradis?
Ca la începutul unui inventar pe care îl ştim incomplet din capul locului, această expoziţie este ca un exerciţiu de a împărtăşi, o formă de antrenament care presupune că dacă paradisul ar avea o origine, aceasta s-ar afla probabil în privirea celor care observă oraşul şi locuitorii săi.

Comisarii expoziției: Collectif Encore Heureux

Colectivul de arhitecţi ENCORE HEUREUX din Paris a fost creat în 2001 de Nicolas Delon şi Julien Choppin şi este axat pe dezvoltarea unor proiecte atipice, inovante şi critice totodată. Cei doi doresc să iasă din tipare pentru a reinventa arhitectura, şi de ce nu, pentru a o îmbunătăţi.
Situaţi la graniţa dintre artă, arhitectură şi design, atitudinea pe care o revendică este generalistă, axată pe dorinţa de a inventa noi utilizări, de a spori confortul prin trezirea uimirii. Pentru ei, strategii pentru a imagina proiecte sunt: profitarea de oportunităţi, inventarea de pretexte şi remarcarea situaţiilor. În 2011 ENCORE HEUREUX a creat Petit-bain, o instalaţie culturală plutitoare pe Sena, la Paris.
Intrarea liber
ă la toate evenimentele.

ARTIŞTII INVITAŢI

Loredana Brumă

Arhitect diplomat al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, Loredana Brumă urmează în prezent cursurile unui program de specializare în arhitectura şi patrimoniul secolului XX, în cadrul ENSA Paris-Belleville.
În 2006, la 22 de ani, a iniţiat primul proiect românesc de documentare şi fotografie de arhitectură bazat pe voluntariat, Case Care Plâng. Acestei iniţiative i-au urmat numeroase colaborări cu instituţii şi organizaţii de profil, pentru promovarea patrimoniului arhitectural românesc în rândul publicului larg, printre cele mai importante numărându-se proiectul „Bucarest, la mal aimée”, realizat în parteneriat cu Ambasada Franţei în România, Institutul Francez Bucureşti şi Ministerul Culturii.
În 2007, a început colaborarea cu Igloo media, unde este şi în prezent editor şi fotograf.

Cindy Lelu

Este originară din Pas de Calais, este născută în 1985, iar după 5 ani de arte plastice la Universitatea Lille 3, unde obţine un master cu o lucrare asupra morfosintaxei peisajelor postindustriale, este proaspăt absolventă  a Şcolii Naţionale Superioare de Fotografie din Arles (École Nationale Supérieure de la Photographie d’Arles).
Adeptă a rătăcirii, Cindy Lelu dezvoltă un proiect personal asupra peisajelor în mutaţie, parcurgând oraşele şi interstiţiile peisajelor cu pasul şi cu privirea. Demersul său fotografic se situează la jumătatea drumului între documentar şi „travail de mémoire” (lucru cu memoria) şi se caracterizează prin neutralitate şi serialitate. Moştenirea artei conceptuale şi a land art-ului se regăsesc adesea în munca sa.

Mangali Paulin

Născută în 1986, Magali Paulin a studiat la Universitatea Picardie Jules Verne din Amiens, secţia Arte plastice. Prin lucrarea sa de licenţă, „L’enfance obscure dans l’art contemporain” (Copilăria obscură în arta contemporană), coordonată de Paul Ardenne, Magali Paulin propune o reflecţie asupra unei anumite metamorfoze a practicilor artistice contemporane. În paralel, practica sa fotografică o determină să se înscrie în 2008 la École Nationale Supérieure de la Photographie d’Arles (Şcoala Naţională Superioară de Fotografie din Arles). De atunci, reflecţia sa fotografică se articulează în jurul modalităţii de plasare a corpului într-o imagine. Interacţiunea dintre corpul care încearcă să dobândească o dimensiune plastică şi un spaţiu, devenit linii şi perspective, devine baza muncii sale pe parcursul acestor trei ani la Arles. O muncă ce îşi va căuta răspunsuri atât în fotografie cât şi în alte medii precum sculptura, performance-ul, coregrafia. A absolvit în 2011, cu seria Postures (Posturi). Lucrarea sa a fost proiectată în iulie 2011, în timpul festivalului Voies Off de la Arles.

Ştefan Tuchilă

Arhitect şi fotograf de origine română, Ştefan Tuchilă trăieşte şi lucrează la Paris din 2004. A început să utilizeze fotografia ca instrument de lucru în timpul studiilor sale în arhitectură. Din anul 2003 lucrează ca fotograf de arhitectură şi colaborează mai ales cu revista Arhitectura / Zeppelin. În aceşti ultimi ani şi-a orientat munca de cercetare personală spre viaţa urbană, în special asupra schimbării radicale a Bucureştiului. Capitala României inspiră mai multe expoziţii şi proiecte, deopotrivă individuale sau colective, precum „Nu” (Bucureşti, 2008), „L’esthétique de la contradiction” (Luxemburg, 2009), „Re-mix” (Veneţia, Basel, Bucureşti 2006-2008, Pavilionul României pentru Bienala de la Veneţia), „3X Bucarest” (Zurich, 2010) etc. Cele mai recente proiecte ale sale urmăresc evoluţia turnurilor în Bucureşti precum şi dezvoltarea Chinei, preponderent printr-o serie de articole scrise în 2009 – 2010.

SurExpositions
Întâlnirile Internaţionale de Fotografie Contemporană de la Timişoara

Institutul francez din Timişoara a inaugurat în 2005 prima ediţie a Întâlnirilor Internaţionale de Fotografie Contemporană de la Timişoara, sub numele SurExpositions. Evenimentul a deschis calea acestui gen de fotografie în România.
Obiectivul acestor întâlniri este de a pune în dialog diferitele domenii ale fotografiei, impulsionând întâlniri profesionale şi propunând expoziţii destinate publicului larg. Puternicul impact al acestei manifestări şi nevoia reală de a dezvolta un astfel de eveniment axat pe fotografie în Europa de Est a încurajat echipa IFT să-l transforme într-o întâlnire anuală.

ConCEPTUL

SurExpositions este o manifestare internaţională care participă la repunerea în discuţie a frontierelor intelectuale şi artistice ale fotografiei contemporane, fie ea documentară, de presă sau artistică.
Aceste întâlniri sunt concepute ca un moment de interogare şi de decriptare a imaginilor, pentru a putea iniţia o reflecţie asupra statutului fotografiei, asupra problemei imaginii în societăţile noastre actuale, saturate de informaţii, precum şi asupra reprezentărilor fotografice.
SurExpositions pune sub semnul întrebării statutul şi funcţia imaginilor în societatea noastră si se interoghează cu privire la valorile transmise de fotografiile documentare. O dată expusă, imaginea îşi pierde ea culorile, sensul şi însăşi  raţiunea de a fi? Nu devine ea un simbol încărcat de stereotipuri? Privirea artistului asupra lumii, prin intermediul fotografiei, ar putea oare să redea sunet imaginilor?

EDIŢII ANTERIOARE

2005: Între evoluţie şi revoluţie

Societăţile Europei Centrale si Orientale au cunoscut în ultimii cincizeci de ani schimbări considerabile. Era important ca acestă evoluţie să fie făcută vizibilă. În cazul acesta, cugetarea asupra imaginilor din timpul revoluţiilor din Europa Centrală implica în egală măsură o cugetare asupra conceptului însuşi de revoluţie: cum şi de ce imginile asupra acestor evenimente au contribuit la desemnarea lor ca „Revoluţii”? Tema era în întregime apropriată oraşului Timişoara, a cărui imagine a rămas strâns legată de cele difuzate în presa din decembrie 1989, simboluri ale manipulării prin imagine şi a pericolului pe care îl pot provoca imaginile documentare.

Artişti selecţionaţi:
Gilles SaussierArtist francez în stagiu – fotograf al agenţiei gamma la Timişoara în decembrie.
Cosmin Bumbuţ Membru fondator al grupului 7zile – premiul pentru cea mai bună carte de artă a anului, 2003, cu „Transit”, publicată la Humanitas.
Răzvan JigoreaTânăr fotograf din Timişoara, membru fondator al grupului „Quad group” şi al forumului de critică fotografică Punctum.
Andrei Pandele – Muncă asupra reintroducerii banalităţii omului în evenimentul istoric
Adrian PîclişanFotograf de presă pentru Mediafax.
Gardi BalazsPrivire în acelaşi timp artistică şi sociologică asupra spaţiului urban şi a locuitorilor săi.
Răzvan IonCuratorul expoziţiei şi scriitor – co-editor/fondator al revistei de artă contemporană ArtPhoto.

Expoziţia AFP: „4 Revoluţii”
2006: Pasaje: între excepţie şi regulă

Ediţia din 2006 s-a axat pe procesul însuşi de creaţie fotografică, interogând modalitatea prin care fotografia, jonglând cu propriile coduri de reprezentare, permite conceperea lumii şi a fotografiei înseşi. In acest context, era vorba de limitele fotografiei şi de specificitatea acesteia.
Această ediţie s-a construit în jurul unei axe franco-germane puternice şi acesta a fost momentul în care cele două centre culturale din Timişoara, francez şi german, şi-au început strânsa colaborare. În afară de fotografii francezi şi români, cinci conferenţiari francezi şi şase conferenţiari români, precum şi un fotograf şi o participantă germană au fost prezenţi.

Artişti selecţionaţi:
Evgen Bavcar – fotograf nevăzător, dezvoltă ideea că simţul nu este dat doar de experienţele vizuale dar şi de acelea invizibile ochiului.
Cosmin Bumbuţ – fotograf de modă şi de publicitate, fondatorul grupului 7zile.
Stéphane Diremszian – tânăr fotograf francez care lucrează cu o tehnică de supraimprimare.
Xavier Lucchesi – fotoplastician care lucrează cu tehnici de radiologie.
Beatrice Minda – artist care a fotografiat interioarele româneşti în Franţa ţi în România.
Denis Protéor- fotograf care se desemnează investigator şi care vede mediile artistice ca pe „fluvii ale spiritului care s-au solidificat”.

Selecţie AFP
Omagiu lui Cartier-Bresson

2007: Identităţi individuale / Identităţi colective

Ediţia din 2007 a SurExpositions s-a articulat în jurul temei Identităţilor, temă care s-a impus în special în contextul aderării României la Uniunea Europeană.

Artişti selecţionaţi:
IN
Peter Jacobi (DE): Apel pentru salvarea ansamblurilor cu bisericile fortificate ale saşilor din Transilvania.
Bruno Cogez (FR): Les Français du Banat, En Quête de Mémoire/ Francezii din Banat, În căutarea Memoriei.
Jozsef Bartha (RO): Doubled images /Imagini dublate.
Luchezar Boyadjiev (BG): 5 views to Mecca/5 priviri către Mecca.
Alexandra Croitoru (RO): Female Stereotype, 2002/ Stereotipuri feminine, 2002.
Uros Djuric (SRB): God Loves the Dreams of Serbian artists /Dumnezeu iubeşte visele artiştilor sârbi.
Teodor Graur (RO): Românii şi UE.
Nicu Ilfoveanu (RO): Domestic Photos /Fotografii de casă.
Peter Jacobi (DE): Frumoasele straie ţărăneşti ale doamnelor de la oraş.
Gergely Laszlo et Peter Rakosi (HU): Kempelen Roundtrip/ Călătoria lui Kempelen.
Olivia Mihălţianu (RO): Olivia_Search / Persona.
Slimane Raïs (FR): Istoria fără sfârşit.
Ron Sluik (NL/MD): Iu, iu, iu, moi, moi, moi.

OFF
Verena Chomet-Durin (FR): Les Coquetteries.
►Eliodor Moldovan (RO): Statele Unite au decis menţinerea trupelor.
►Eugen Savinescu (RO): Portrete / Portrait.
Marina Albu (RO): What’s in your bags – what’s in your life?
►Lucian Enăsoni (RO): Omul maşină, Captivii.
Stephan Rambacher (DE): Mozambic.
Guillaume Robert (FR): Traditions en construction.

2008: Imagini ale frontierelor şi frontiere ale imaginilor

Frontierele, „parte dintr-un teritoriu plasat la extremitatea acestui teritoriu şi la graniţă cu altul” (definiţie din Littré) se regăsesc de asemenea şi în fotografie.
Timişoara poartă o relaţie aparte cu frontierele: frontiere militare ale Imperiului Austriac din secolul XIV, astăzi loc de multiculturalitate prin excelenţă, loc multietnic, aflat mereu la graniţă. Dar dincolo de aceste frontiere geografice, era vorba despre frontierele fotografiei-însele: până unde poate merge imaginea pentru a-şi atinge propriile graniţe?

Curatorul expoziţiei: Oana Tănase (muzeograf la Muzeul Naţional de Artă Contemporană de la Bucureşti), din România, şi Carine Le Malet (responsabilă cu programarea artistică la Cube, Paris), din Franţa.

Artişti selecţionaţi:
IN:
Marc Baruth(DE)The Prodigal Son.
Lionel Bayol-Themines (FR)Landscape Invasion.
►Şerban Bonciocat (RO) – Archaeological.
Mihai Grecu (RO) – Iridium.
Dagmar Keller & Martin Wittwer (DE)Say Hello to Peace and Tranquility / What you want to see.
Romain Osi (FR)Utopies.

OFF: (artişti de la Universitatea de Arte Plastice din Bucureşti)
Michèle Bressan Where I Belong (+ 1 photo).
Crina CrantaMutaţii vizuale.
Ioana NoveanuFrom nowhere, now here.

2009: Greutatea superficialului, uşurinţa gravitaţiei

A propune, a inventa, a imagina noi perspective, a deschide cu inteligenţă şi emoţie alte căi cu umor şi ironie. Cuvânt cheie: o estetică deplasată fără deziluzie şi fără aroganţă.
Curatoarea expoziţiei: Anne-Karine Perret, Directoare/fondatoare a Espace 29 la Bordeaux.

Artişti selecţionaţi:
Cristian Crisbăşan (RO) – The Emoticon Woman.
Lukasz Panko (PL) – Rebusiki.
Charlie Devier (FR) – Charlie William.
Hervé Samzun (FR) – Eye; William William.
William Acin (FR) – Votat; Shatzi; CharlieWilliam; William William.

2010: Când fotografia se situează la margine

Parcursul artistic propus prin fotografiile prezente în expoziţie este un elogiu adus încetinelii, încetineala privirii asupra acestor opere care ne invită să cunoaştem mai bine lumea, să ne proiectăm în viitor sprijinindu-ne pe experienţa celor trăite şi a trecutului.
Curatorul expoziţiei: William Saadé
Artişti selecţionaţi: Mirela Popa (RO), Aurélia Frey (FR), Didier Courbot (FR), Gael Polin (FR), Mathias Bruggmann (SH).

Akron Art Museum din Ohio

Norul ce pluteşte peste Muzeul Akron

Conceptul de muzeu s-a schimbat radical faţă de vremea „cabinetelor de curiozităţi” ale lui Rudolf al II-lea sau Ferdianand al II-lea, din secolul al XVI-lea. Muzeul a devenit astăzi nu numai un loc de expunere, depozitare şi conservare a operelor, dar şi un concept urban.

Scriam nu cu multă vreme în urmă despre Muzeul Confluenţelor din Lyon şi despre autorul lui, celebrul studio de arhitectură vienez „Coop Himmelb(l)au” (Firma Himmelb(l)au şi muzeele viitorului), cunoscut pentru experienţa sa în construirea sau redesenarea unor muzee celebre, între care „Akron Art Museum” din Ohio ocupă un loc important.

Muzeul de Artă Akron şi-a deschis pentru prima dată porţile la începutul anului 1922, sub numele „Akron Art Institute”, în două încăperi ale unei biblioteci publice. El a fost găzduit apoi într-o clădire de secolul XIX, în stilul Renaşterii italiene, construită în 1899. Când s-a decis extinderea muzeului, la începutul anilor 2000, concursul a fost câştigat de „Coop Himmelb(l)au”, acesta fiind primul lor proiect în Statele Unite. Noul muzeu, deschis în 2007, găzduieşte, pe lângă expunerea permanentă, expoziţii temporare de artă naţională şi internaţională.
Cei 5.900 de metri pătraţi ai clădirii au fost concepuţi astfel încât să integreze vechea construcţie, arhitecţii propunându-şi să creeze în jurul ei un spaţiu public care să lege oraşul şi muzeul, folosind elemente vizuale surprinzătoare şi elegante. Clădirea este compusă din trei părţi.

Vechea clădire a Muzeului Akron

Punctul vizual central al „Akron Museum”, numit „Crystal”, este o sală din sticlă, ce serveşte drept spaţiu de primire şi face în acelaşi timp legătura între clădirea veche şi cea nouă, între sălile de expoziţie şi cele dedicate programelor educaţionale, evenimentelor publice sau administraţiei, bibliotecii, cafenelei sau librăriei. Faţetată, aşa cum arată şi numele, ea este scăldată în lumină şi asigură o continuitate exterior-interior. Este un amplu spaţiu flexibil, care poate fi folosit şi pentru banchete, festivaluri de artă, diverse alte evenimente. Ideea tradiţională a sălii de banchete ca un spaţiu izolat, închis se dizolvă într-o experienţă publică, vizibilă. „Crystal” dispune de zone microclimatice determinate de analizarea tipului şi duratei ocupării diferitelor arii. Eliminând nevoia de climatizare a întregului spaţiu şi focalizând energia în zonele ocupate de un număr mare de persoane, se reduc costurile şi cantitatea de energie folosită. În acelaşi timp, energia necesară iluminării, încălzirii, climatizării este diminuată de deschiderea amplă către lumina naturală. Corpul şi locaţia celorlalte două corpuri, „Galeria Box” şi „Acoperişul-nor”, protejază partea de sud a corpului „Crystal”, expusă direct luminii solare. Capacitatea de reflectare a materialului faţadei „Galeriei Box” măreşte nivelul de iluminare naturală şi reduce nevoia unor surse puternice de lumină artificială.
„Gallery Box”, care cuprinde galeriile „Arnstein”, „Haslinger”, „Bidwell” şi „Isroff”, este rezervată expoziţiei permanente şi celor temporare. Este un paralelipiped monolitic, îmbrăcat în metal. Interiorul are foarte puţine coloane, fiind astfel şi el flexibil şi permiţând strategii expoziţionale diverse. Un ascensor puternic aduce lucrările de foarte mari dimensiuni din spaţiile de depozitare în cele de expunere. În galerii nu există lumină naturală, încercându-se astfel o mai bună conservare a picturii.

Acoperişul Nor se întinde peste construcţia veche şi cea nouă

Podelele acestor două corpuri ale clădirii, „Gallery Box” şi „Crystal”, sunt formate din dale turnate în care există conducte de apă, care poate fi caldă sau rece, schimbând temperatura spaţiului într-un mod mai eficient decât sistemele de aer condiţionat.

Coop Himmel b(l)au – proiectul Akron Art Museum

„Acoperişul-nor”, lung de 100 de metri, cu armătură de oţel şi aluminiu, pe care un critic l-a descris drept „un aligator mecanic”, se întinde deasupra construcţiei vechi şi a celei noi, dând unitate ansamblului şi creând, în acelaşi timp, o emblemă a centrului oraşului. El planează deasupra clădirii creând o anvelopă difuză datorită masei şi materialelor delicate din care este construit. Protejează spaţiul interior şi umbreşte spaţiul exterior. „Norul” poate fi văzut de pe bulevardul principal al oraşului, dar şi din părţile mai îndepărtate ale acestuia. Evenimentele muzeale, cum ar fi concertele sau banchetele în aer liber, pot fi găzduite sub acest acoperiş, în „Parcul urban de Sculptură”, peisaj artificial în care vizitatorii se pot bucura de artă din înaltul oraşului. Muzeul devine astfel o zonă hibridă care se deschide către exterior sau poate primi în interiorul său oraşul. O scenografie care introduce o suprafaţă continuă ce leagă interiorul şi exteriorul pornind de curtea aflată între clădirea originală şi noua construcţie până la nivelul superior al grădinii de sculpturi, culminând cu terasa, ea însăşi o sculptură şi cu acoperişul. Continuitatea peisajului între toate spaţiile destinate diverselor evenimente devine configuraţie spaţială în jurul zonei „Crystal”.

Faţada Muzeului de Artă Akron

Extinderea spaţiului a permis etalarea unor opere majore ale artei americane, rar văzute de public înainte cum ar fi, de exemplu,  „Surf” de Elliot Torrey, artist american format în Franţa, prima lucrare intrată în colecţiile Institutului de Artă Akron, în anul 1923.
Muzeul Akron din Ohio se înscrie în problematica proiectelor iniţiate la sfârşitul anilor ’90 de „Centrul UFA Cinema” din Dresda, vizând crearea unor spaţii publice prin intermediul arhitecturii. Construcţia lui păstrează fragmentarea volumelor şi metaforele climatice caracteristice firmei „Coop Himmelb(l)au”. În intenţia arhitecţilor, edificiul joacă rolul unui reper urban, un punct de tensiune în spaţiul amorf al oraşului. Din acest punct de vedere, clădirea este o reuşită, dar spaţiile de expoziţie au fost criticate pentru aspectul lor oarecare, pentru lipsa luminii zenitale, chiar atunci când sunt situate la etaj, ceea ce nu răspunde exact exigenţelor unui muzeu.

Să construieşti sub cerul albastru

Suprafeţele mari de sticlă scaldă în lumină Crystal

În efervescenţa anilor ’60 – studioul de arhitectură a fost înfiinţat în 1968 -, Helmuth Swiczinsky şi Michael Holzer, fondatorii lui, au optat în alegerea numelui pentru un joc de cuvinte: coop (spirit cooperant), himmel (cer), blau (albastru) şi bau (a construi). Într-o machetă utopică, ei imaginau un oraş în rezonanţă cu viaţa organică şi psihică pe care o adăposteşte. O performanţă le-a schimbat perspectiva asupra percepţiei spaţiului: călătoria lor într-un mare balon gonflabil pe deasupra Vienei. „Arhitectura noastră”, scriau ei atunci, „nu are un plan fizic, ci unul psihic. Nu mai există pereţi. Spaţiile noastre sunt baloane care palpită. Pulsul nostru devine spaţiu şi figura noastră, faţada imobilului”. Ei au inventat pe hârtie un nor locuit graţie unei inginerii complexe care l-ar fi împiedicat să se risipească.
Era în toate acestea o încercare de a se desprinde din constrângerile arhitecturii clasice, de a configura proiecte care să transcrie lumea aşa cum este ea percepută prin emoţiile arhitectului. „Între meandrele psihismului lor şi haosul peisajului modern, arhitecturile lor păreau atunci să nu poată îmbrăca decât forme sinuoase sau destructurate”, aprecia criticul Emmanuel Caille. De altfel, în expoziţia „Despre arhitectura deconstructivistă”, de la Muzeul de Artă Modernă din New York, din 1988, Helmuth Swiczinsky şi Michael Holzer apar alături de Frank Gehry, Libeskind şi Zaha Hadid.

Relaţia exterior-interior datorată acoperişului-nor

În 1993, „Coop Himmelb(l)au” a primit comanda pentru Groninger Museum. Rezultatul a fost un proiect mai aproape de dispozitivele artiştilor contemporani decât de normele strict raţionale ale arhitecturii. În acest muzeu, arhitecţii au realizat pentru prima dată, la scară mare, concepţia lor despre spaţiu care „explodează” din carcasa funcţionalistă în componente fragmentate.

Dacă arhitecţii vienezi n-au realizat încă decât două muzee, ei au în studiu numeroase alte proiecte. De altfel, cele două elemente, cristalul şi norul, se regăsesc în Muzeul de la Lyon. Studioul pregăteşte acum construcţia unui alt muzeu la Shenzhen, lângă Hong Kong, care va reuni două corpuri în jurul unei spirale, spirală ce se regăseşte şi în viitorul muzeu Strongoli de lângă Crotona, în Calabria. La Tell el-Daba, în Delta estică a Nilului, este prevăzută construirea unui Muzeu arheologic, al cărui design derivă din piramidă, dar evocă şi o ridicare tectonică. Cu aparenţă fragmentată, proiectul propune, la interior, unificarea spaţiului printr-o rampă descendentă în pantă lină.
(Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotidianul.ro

Firma Himmelb(l)au şi muzeele viitorului

Însărcinată cu realizarea Muzeului Confluenţelor din Lyon, celebra agenţie Coop Himmelb(l)au, fondată la Viena în 1968, continuă să răstoarne codurile artei de a construi. Muzeele sale fac dovada unei îndrăzneli pe care nimic nu pare s-o poată domoli.

Arhitecţii visează, după afirmaţia lui Wolfgang Prix, teoreticianul de la Coop Himmelb(l)au, să se sustragă legilor gravitaţiei. La origine, în efervescenţa anului 1968, el visa, mai radical, să reinventeze arhitectura. Împreună cu colaboratorii lui de atunci, Helmut Swiczinsky şi Michael Holzer, a fondat colectivul Coop Himmelb(l)au, joc de cuvinte ce s-ar putea traduce prin a construi în cerul albastru, totul în spiritul cooperării. Într-o machetă utopică, ei au imaginat un oraş în concordanţă cu viaţa organică şi psihică pe care o adăposteşte. De altfel, performanţe ca aceea în care sunt văzuţi traversând Viena într-un balon gonflabil suscită noi dispozitive de percepţie. „Arhitectura noastră nu are un plan fizic, ci unul psihic. Nu mai există pereţi. Spaţiile sunt baloane ce palpită. Pulsul nostru devine spaţiul şi imaginea noastră, faţada imobilului”, explicau ei.

Groninger Museum, exemplu de arhitectură deconstructivistă

În proiectul „Cloud”, arhitecţii iconoclaşti inventează pe hârtie un fel de nor locuit graţie unei inginerii complexe. „Această utopie care încearcă să se elibereze de constrângerile formatate ale arhitecturii convenţionale i-a condus la un fel de «antropo-psihomorfism», după expresia criticului Emmanuel Caille. Adică o transcriere literală a lumii aşa cum este ea percepută prin filtrul emoţiilor celor ce o concep. Între meandrele psihismului lor şi haosul peisajului modern, arhitectura lor părea atunci că nu poate avea decât forme sinuoase sau destructurate”. În expoziţia „Arhitectura deconstructivistă” din 1988, de la Muzeul de Artă Modernă din New York, ei vor figura alături de Frank Gehry, Rem Kolaas, Daniel Libeskind şi Zaha Hadid.

Ca rezultat al acestei consacrări a studioului, Coop Himmelb(l)au a primit în 1993 comanda pentru „Groninger Museum”, a cărui realizare o împarte cu designerul şi arhitectul Alessandro Mendini şi cu designerul francez Philippe Stark. Arhitecţii au transformat acest proiect într-un laborator al unei metode neraţionale, apropiată de dispozitivele concepute de artiştii contemporani. Există în operele acestor austrieci aspiraţii artistice care intră uneori în contradicţii insurmontabile cu exigenţele prozaice ale construcţiei. Pavilionul se prezintă ca o îmbinare arbitrară şi instabilă a volumelor mai mult sau mai puţin oblice. Wolfgang Prix le prezintă drept rezultatul unei munci marcate de fractalizarea obiectelor. „La Groningen am putut realiza pentru prima dată, la scară mare, concepţia noastră spaţială care face să explodeze cutia funcţionalistă într-o mie de bucăţi.

Cristalul, cutia şi norul

Akron Museum din Ohio pentru care studioul austriac a primit RIBA Award

În 1998, UFA Cinema Center din Dresda a deschis un nou capitol constând în proiecte ce vizau crearea spaţiului public prin intermediul arhitecturii. Muzeul de Artă „Akron” din Ohio se înscrie în această problematică. Terminat în 2007, edificiul se desfăşoară în jurul unui spaţiu de primire şi de circulaţie, intitulat „Crystal”. Faţetat, aşa cum o sugerează şi numele, el este scăldat în lumină şi asigură un fel de circulaţie între interior şi exterior. Pe latura sudică, Galeria „Box”, un paralelipiped monolitic îmbrăcat în metal, adăposteşte expoziţiile. Întregul este surmontat de un acoperiş plutitor, „Norul”. În spiritul proiectanţilor săi, arhitectura joacă rolul unui reper urban, un fel de punct de tensiune în spaţiul amorf al unui oraş fără calităţi, pradă unei etalări continue. Dacă, din acest punct de vedere, opera este o reuşită, spaţiile de expoziţie, destul de anoste, păcătuiesc prin absenţa eclerajului zenital, chiar dacă sunt situate la etaj. Reflectarea teoretică asupra actului arhitectural însuşi primează faţă de exigenţele specifice muzeelor.

Muzeul Confluenţelor din Lyon, motiv de dispute tehnice

Dacă arhitecţii austrieci n-au realizat până acum decât două muzee, ei au în studiu sau în construcţie numeroase proiecte. Unul dintre ele ar trebui, după mărturisirea lui Prix, să sfideze greutatea. Este vorba despre „Muzeul Confluenţelor” de la Lyon, instituţie dedicată ştiinţelor şi societăţilor, ce trebuie amplasată la confluenţa Rhônului cu Saône. Cu privirea îndreptată mereu către cer, Prix a conceput construcţia ca pe un asamblaj insolit al unui cristal şi al unui nor, „simboluri ale cunoscutului, respectiv necunoscutului, oglindă a mediului înconjurător familiar de astăzi şi a celui nesigur de mâine”. Cele două ambiţii ale arhitectului îşi găsesc o formă de împlinire în acest design complex şi ambiţios: pe de o parte, crearea unui spaţiu public prin intermediul arhitecturii, pe de altă parte, depăşirea legilor gravitaţiei în construcţie. Structura metalică a construcţiei nu se sprijină decât pe trei piloni, subliniind efectul de plutire a „Norului” ce conţine sălile de expoziţie. Punerea în operă s-a lovit de dificultţi tehnice care au pus la încercare, de 10 ani, şi antreprizele, şi asigurările. Greşeala este oare a proiectantului care îşi consideră dorinţele drept realitate sau a mediului tehnic şi juridic neadecvat?

Centrul Internaţional de Conferinţe de la Dalian, China

În China, dimpotrivă, totul este posibil. În timp ce lucrările sunt pe cale să se termina la „Centrul Internaţional de Conferinţe” de la Dalian, în nordul ţării, Coop Himmelb(l)au pregăteşte construirea unui muzeu la Shenzhen, lângă Hong Kong. Ambiţios, proiectul, care reuneşte două instituţii, articulează două corpuri arhitecturale în jurul unei spirale, a cărei mişcare creează retrageri ale faţadei. Motivul spiralei se regăseşte în viitorul „Muzeu de la Strongoli”, în apropiere de Crotona, în Calabria. O panglică îmbrăcată în metal se înalţă spectaculos deasupra golului. Conceptul reia aici datele unui concurs pierdut pentru un muzeu din Danemarca, transpuse însă pe solul arid al Italiei de Sud. Caracterul acestei concepţii depinde, într-adevăr, de context. În Egipt, Coop Hommelb(l)blau s-a inspirat din peisajul local pentru elementele vizuale pe care se fondează o concepţie asemănătoare. La Tell el-Daba, în delta estică a Nilului, trebuie să se ridice un „Muzeu de Arheologie”. Proiectul propus derivă dintr-un trunchi de piramidă, dar evocă şi o mişcare tectonică. Cu o aparenţă fragmentată, opera propune la interior un spaţiu unitar, graţie unei rampe ce coboară în pantă lină, la care lumina se revarsă dintr-un luminator. Încă o dată, Coop Himmelb(l) caută să uluiască vizitatorul. Aici ca şi în alte părţi, opera ce trebuie admirată este arhitectura.

Din Illinois la Tirana

Parlamentul Albaniei

Portofoliul studioului Coop Himmelb(l)au cuprinde o serie de edificii cu altă destinaţie decât muzeele. În 2002, ei au construit pentru „Expo 02” Forumul „Arteplag”, ce se oglindeşte în apele râului Leman. În 2005 şi în 2008 au revoluţionat arhitectura universitară, prin clădirile pentru Academia de Artă din München, respectiv „High School for Visual Arts” din Los Angeles, în timp ce, în 2007, ridicaseră un templu al automobilului, „BMW Welt”, din München.
Prevăzută să fie finalizată în 2014, „Banca Centrală Europeană” de la Frankfurt va consacra „mariajul avangardei cu capitalismul”. Studioul are acum filiale la Los Angeles şi la Guadalajara, în Mexic. Originalitatea concepţiei şi a proiectelor a adus firmei austriece o serie de premii: „Medalia de Aur”, la Viena, în 2002, Premiul „Annie Spink” pentru excelenţă în arhitectură, la Londra, în 2004, Premiul „American Architecture”, în 2005, pentru „The Chicago Athenaeum” din Illinois, „RIBA European Award” pentru „BMW Welt”, în 2008.

Recent, Coop Himmelb(l)au a câştigat concursul pentru proiectarea noului sediu al Parlamentului Albaniei de la Tirana, un complex ce se va desfăşura pe 28.000 de metri pătraţi, având ca nucleu o sală de reuniuni, concepută ca un con de sticlă, prima construcţie a unui studio de arhitectură austriac în această ţară. Forumul public comunică cu o terasă amenajată peisagistic, iar corpul de clădire rezervat birourilor va fi îmbrăcat într-o reţea de oţel perforat ce va permite iluminarea naturală a spaţiilor. (Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotidianul.ro