Paul Neagu – (R)evoluţia formei

Galeria Jecza
Curator: Horea Avram
Vineri, 28 noiembrie, ora 19.00.

Fundaţia Interart Triade, alături de Paul Neagu Estate RO, readuc în sfera dezbaterii critice, la 10 ani de la dispariţia artistului în anul 2004, locul pe care şi l-a construit Paul Neagu în arta contemporană.

Timișoara
28 noiembrie 2014, ora 19
Galeria Jecza Timişoara, Calea Martirilor 51/52-53
Expoziţia Paul Neagu. Obiecte regenerative

Lucrări din colecţiile Ovidiu Şandor, dr. Sorin Costina, familia Neagu Curator: Horea AVRAM / Cluj-Napoca
Dezvelirea lucrării pentru spaţiul public Double New Hyphen, realizate după macheta artistului (donaţie Paul Neagu Estate RO, în cadrul proiectului „Timişoara 21).

30 noiembrie 2014, ora 12
Muzeul de Artă Timişoara, Piaţa Unirii 1
Expoziţia Paul Neagu. Opera ca o hermeneutică vizuală

Lucrări din colecţiile dr. Sorin Costina, Muzeul de Artă Timişoara, familia Neagu Curator: Ileana Pintilie / Timişoara.

Cluj Napoca
29 noiembrie 2014, ora 18
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Piața Unirii 30
Expoziţia Muchii infinite. Colecţia Mircea Pinte Curator: Simona NASTAC / Londra

Parteneri: Galeria Jecza Timişoara
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Muzeul de Artă Timişoara

Muzeul de Artă Timișoara participă la Art Safari

Cel mai important Pavilion de Artă din România, aflat la prima ediție, are loc în perioada 22-25 mai 2014, la București. Ansamblul expozițional, destinat unei panorame a artei românești – de la cea de patrimoniu la curentele din arta contemporană – beneficiază de prezența a peste 100 de galerii, muzee și instituții culturale din România, Austria, Italia, Germani sau Franța.

Foto: Muzeul de Artă Timișoara

Muzeul de Artă Timișoara participă la eveniment în calitate de invitat, standul instituției expunând 12 lucrări aparținând unor artiști plastici timișoreni care au format cunoscutele grupuri „111” și „Sigma”: Roman Cotoșman – Secvențe Vizuale1, Secvențe Vizuale 2; Constantin Flondor – Pulsator 2, Reflexe luminoase; Ștefan Bertalan – Ecuație plastică, Comuniune spațială, Demonul lui Maxwell, Grupul Sigma – Piramida albă, Turnul informațional; Doru Tulcan – Spațiu ludic 1, Spațiu ludic 2, Spațiu ludic 3.

Foto Muzeul de Artă Timișoara

Grupurile „111” și „Sigma” au funcționat între anii 1965 și 1978 la Timișoara și au marcat arta contemporană românească și europeană prin lucrări constructivist-abstracte, limbaj geometric, op-art, “spargerea semnului plastic”, precum și prin cercetări legate de studiul formelor și de o “gramatică plastică”, aplicate nu numai unor lucrări de grup, ci și prin pedagogia artistică difuzată mai departe în învățământul artistic. Ștefan Bertalan și Constantin Flondor au fost numitorii comuni ai acestor două grupuri, din care au făcut parte de asemenea Roman Cotoșman, Doru Tulcan, Lucian Codreanu, Ion Gaiță și Elisei Rusu.
Momentul culminant al artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost legat tot de grupul „111”, prin participarea la Bienala Constructivistă de la Nürnberg din 1969, acolo unde a primit elogiile și recunoașterea internațională.

 Mai multe fotografii de la standul Muzeului de Artă Timișoara din cadrul Pavilionului Art Safari pot fi văzute și descărcate de aici:
https://www.facebook.com/muzeuldeartatm

Sorin Scurtulescu pictând pe ponte Sant Angelo la Roma

Pictorul timișorean Sorin Scurtulescu participă la târgul de artă Art Safarireprezentat de Anemone Collection din București.
Una dintre lucrarile expuse este Roma corp urban 37 (Castel Sant’Angelo Roma), 2011, ulei pe pânză, 160x200cm.

Ce este Istoria Conceptuală. Definiţii, interpretări, naraţiuni

Muzeul de Artă Timişoara, în colaborare cu Centrul de Studii Avansate în Istorie Timişoara şi Universitatea de Vest Timişoara vă invită vineri, 1 noiembrie 2013, de la ora 10.00, în Sala Baroc a Muzeului de Artă Timişoara (MArT) din Piaţa Unirii nr.1, la dezbaterea internaţională pe tema „Ce este Istoria Conceptuală. Definiţii, interpretări, naraţiuni”.

Vor participa Javier Fernandez Sebastian, Victor Neumann, Adrian Cioroianu şi Sorin Antohi. Moderatorul dezbaterii este Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timişoara.

Cu această ocazie, vor fi prezentate publicului câteva lucrări de pictură inedite, ale maestrului Ştefan Câlţia, din colecţia Dr. Ina Cosoroabă. Microexpoziţia prefaţează ampla expoziţie retrospectivă dedicată de artist Timişoarei, pe care MArT o va organiza şi găzdui în cursul anului 2014.

 Prefaţă la ampla retrospectivă personală programată pentru anul 2014 şi dedicată Timişoarei

Artist complex şi novator, format la şcoala de artă a Timişoarei sub coordonarea lui Iulius Podlipny şi la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti sub îndrumarea lui Corneliu Baba, maestrul Ştefan Câlţia are rar întîlnita capacitate de a transmite mesaje despre realitatea lumii înconjurătoare, fără a picta realitatea. Precizia desenului, rigoarea şi tehnicile tradiţionale de reprezentare a obiectelor şi personajelor, precum şi virtuozitatea în mînuirea culorilor au însoţit permanent demersul creator al artistului. Pictura lui Câlţia e o combinaţie între vechi şi nou, dar mai ales o reinterpretare a vechilor teme cu mijloacele artistice de astăzi. În cazul său avem de-a face cu unul dintre fascinantele mesaje plastice, respectiv cu o relaţie liberă între universul artistului si mediul înconjurător. De unde, absenţa dogmatismului, a simbolurilor fixe şi a obsesiilor esenţialiste. Miturile, arhetipurile şi ritualizarea imaginarelor origini ale omenirii – trăsături ale medievalităţii – sînt lăsate în seama idealiştilor  incurabili. În schimb, cum ar fi gîndit Ionesco, e valorificată şansa de a amplifica în mod radical grotescul şi caricatura pînă în locul unde începe tragicul. Urmărind tablourile lui Câlţia ai impresia că nu găseşti nici începutul şi nici sfîrşitul lucrurilor. Descoperi însă drama umană, căutările şi rătăcirile labirintice ale fiinţei umane, metamorfozele ei fizice şi spirituale. Tablourile lui Câlţia stimulează imaginaţia privitorului, dar invită şi la o meditaţie asupra destinului omenesc. Andreas Heider – unul dintre criticii de artă ce a observat contradicţiile şi originalitatea acestei opere – spunea că personajele jumătate oameni şi jumătate animale din tablourile lui Câlţia nu dau întotdeauna impresia că sînt serioase, aşa cum, în realitate, ele sînt. Artistul trimite către tenebros şi absurd, către mascarade părînd a explica tragedia globală a omenirii prinsă într-un imens păienjeniş autoconstruit din care nu are scăpare. Libertatea lui Câlţia este vizibilă peste tot. Parcă dintr-un colţ al fiecărui tablou zărim chipul artistului zîmbind ironic şi îngăduitor după ce şi-a formulat mesajul ambiguu. Fără interpretare este imposibil să înţelegem fabulosul şi absurdul acestei arte. Victor Neumann

Păduri virgine în Munţii Ţarcu

Expoziţie de fotografie

Muzeul de Artă din Timişoara este gazda expoziţiei de fotografie „Păduri virgine în Munţii Ţarcu”, organizată de Altitudine Banat în parteneriat cu WWF România.Se prezintă păduri din Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu în care natura mai supravieţuieşte în formă pură, fără intervenţie umană. Zona munţilor Ţarcu este esenţială în menţinerea ultimului Peisaj Forestier Intact din Europa, la sud de cercul polar.

Fotografi: Alin Ciulă, Alin Drăguşin, Camelia Băluţescu, Călin Ţâru, Octavian Radu Topai şi (regretam ca nu mai e cu noi) Adina Moşincat.

Vernisajul a avut loc joi, 25 aprilie 2013, la ora 18, în prezența profesorului Petru Urdea, decan al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii de Vest. Fotografiile vor rămâne în generoasa găzduire a Muzeului de Artă Timişoara pentru încă două săptămâni.

Au mai contribuit: Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea-Ciuc şi Foto Oskar Timişoara.

Sorin Scurtulescu: Succesul trebuie să îl gestionezi cu multă smerenie

Lucrările prezentate în cadrul expoziţiei „Roma, corp urban” de la Muzeul de artă din Timişoara fac parte dintr-o serie recentă de picturi realizate în plein-air. Seria cuprinde corpul urban, concentrarea scenografică creată de lumina stradală în diverse puncte de interes. Lucrările incluse în expoziţie sunt realizate în tehnica clasică a uleiului pe pânză.

Sorin Scurtulescu s-a născut la Timişoara, în 1979. Printre cele mai importante expoziţii personale se numără: „Roma – Corp Urban” la Noua Galerie a IRCCU Veneția, (2012); „Il corpo urbano notturno”, Accademia di Romania, Roma (2011); „Pour les connaisseurs”, Centrul Cultural Francez din Timişoara (2010); „Ecorşeu”, Galeria Calina, Timişoara (2009); „Plein Air”, Palatul Mogoşoaia, Bucureşti (2007); Galeria Melnikow, Heidelberg, D (2007); „24 Portrait Project”, Centrul Cultural German din Timişoara (2006); „BLOC”, Galeria 28, Timişoara (2005); „New paintings 2003-2004”, Lord Wandsworth College, Marea Britanie (2004); „New Paintings and Drawings 2001-2002”, University of Sunderland, Marea Britanie (2002). O parte din lucrările sale se află în colecţii publice şi private. Scurtulescu trăieşte şi lucrează în Europa.

„Pictura nocturnă în aer liber era precum o rugăciune de seară”

Andrei Rosetti: „Roma – Corp Urban” este felul în care ai ales să intitulezi o serie de expoziţii realizate în ultima perioadă în Italia şi în România. Vorbeşte-ne pe scurt despre ultima dintre ele, cea deschisă în cadrul Muzeului de Artă din Timişoara.

Sorin Scurtulescu: Titlul „Roma – Corp urban” a fost ideea criticului şi istoricului de artă Ileana Pintilie. Ideea a crescut, începând din 2009, când am făcut împreună la Galeria Calina expoziția „Ecorşeu”. Acolo expuneam lucrările numite „Corp”. Fiind în Roma, am încercat să punem în practică mai multe proiecte. După multe discuții am numit lucrările create la Roma, la început, „Corp urban” sau „Corp Ecorşeu”, apoi titlul acestui ciclu de lucrări s-a transformat în „Roma – Corp urban”.
Mă gândeam la întregul oraş ca la un corp uman format din detalii, precum mâinile, care dădeau caracterul întregului. De fapt, toate cele peste 100 de lucrări în ulei, cărbune, tuş, acuarelă pe care le-am realizat sunt fragmente ale acestui mare corp urban, Roma.

Această expoziție, de la Muzeul de Artă din Timişoara, este cea mai mare personală pe care am făcut-o. Pentru prima dată, scriitorul Robert Şerban a avut calitatea de curator. Am panotat  în 11 săli de expoziţie, în care nu am expus tot ce am realizat, asta datorită  faptului că unele lucrări erau ratate. O pictură în aer liber este precum o fotografie pe care nu mai ai posibilitatea să o prelucrezi în atelier, să reglezi contrastul, claritatea sau cadrajul pe calculator. Rezultatul este dat de ceea ce ai reuşit la prima pensulă. Iar, în acest caz, pentru a progresa în pictură cred că trebuie să greşeşti foarte mult, să îți asumi acest risc cu mult curaj, altfel vei rămâne la lucruri confortabile şi căldicele.

În expoziția prezentă am revenit la pictură şi desen fără a dori o schimbare avangardistă. La Roma am dorit să pictez cât se poate de bine în contextul actual, refolosind tehnica picturii în straturi sau tehnica „alla prima”. Am profitat de toate descoperirile făcute în pictură, nedorind să schimb materialele clasice, ci doar viziunea pe care o aveam la îndemână şi în apropiere.

Roma, pe care o vedeam de sus, de pe colinele Pincio, Aventin, Gianicolo, acest spectacol nocturn era ca o mare scenografie din care îmi extrăgeam cadrul dorit pentru a crea sinteza acestei atmosfere profunde. Pe timp de noapte, Roma devine intimă şi mult mai aproape de ideea capitalei italiene pe care noi azi o simțim ca urmare a informaţiilor din scrierile literare şi istorice.

– La deschiderea acestei expoziţii am remarcat foarte multă lume, neobişnuit de multă lume… Poate, doar recenta expoziţie a lui Mircea Cantor, deschisă la MNAC, a mai dat, de curând, un asemenea semnal despre felul cum e primită arta generaţiei tale în ţară. Te aşteptai la acest lucru? Cum vei gestiona un astfel de succes? Eşti pregătit?

 – Într-adevăr, a venit foarte multă lume la vernisaj. În cele 11 săli se intra stând la coadă, aşa cum stăteam şi eu la expoziția El Greco de la Londra sau Vuillard de la Paris. Publicul intra pe rând, o lua la dreapta şi privea lucrările una câte una, apoi, trecea pe lângă o masă, se uita la mapa expoziției şi străbătea cu greu spaţiul muzeal până în ultima sală. După ce s-au umplut toate sălile de la parter, au coborât în sălile de cărămidă din subsolul Muzeului de Artă, în care se aflau, de asemenea, lucrări. Deoarece era foarte multă lume prezentă la acest eveniment vernisajul a avut loc pe coridorul de la etajul doi al muzeului. Se stătea pe treptele din stânga şi dreapta, în sus şi în jos, cât şi în preajmă, cu toate că ziua vernisajului a fost una ploioasă. Erau peste 300 de persoane în sălile muzeului, iar după vernisaj peste 400 au vizitat expoziția plătind biletul de intrare în muzeu.
Cred că publicul de azi este diferit de cel de acum 10 ani. Având acces la informație se autoeducă, devine autodidact şi mult mai avizat. Astfel se explică alegerea de a veni într-un număr atât de mare, chiar într-o zi ploioasă, la un eveniment cultural.

În timp, am încercat să fac expoziții de bună calitate, iar acest rezultat prezent aici este datorită imaginii construite pe o muncă continuă.
Riscul este mare atunci când, la vârsta de 33 de ani, expui la muzeu, deoarece publicul vine să vadă acest discurs plastic asemenea unui elev care încearcă să găsească greşeli în expunerea unui profesor tânăr. Din această cauză eu eram pregătit cu un material pentru 20 de săli, pentru a avea de unde alege şi a compune foarte bine spațiul primit.

Mircea Cantor lucrează cu multă sinceritate şi se foloseşte de experiența personală în lucrările sale. Niciodată nu are vreun element care să îi scape sau pe care să nu fie stăpân. Elementele expozițiilor sale, compuse din felurite materiale, sunt de mare calitate estetică şi conceptuală. Eu, aş putea spune, de asemenea, că întreaga mea expoziție a fost una sinceră şi am încercat să stăpânesc cât mai bine ceea ce am făcut. Tot ce am pictat am atins, vizual şi fizic. La Roma am pictat pe stradă,  am intrat în imaginile pe care le-am prezentat, am umblat prin ele. Având un astfel de contact devii mult mai stăpân pe ceea ce faci. Continuitatea celor doi ani de bursă a fost o oportunitate simțind o naturală evoluție atât tehnică, cât şi conceptuală.
Ambele expoziții dezvăluie prin modalități diferite de expresie fragmente profunde de sens şi noimă.

Promovarea a fost extrem de bună. Se pot vedea pe afiş sponsorii, partenerii şi partenerii media, o echipă întreagă cu care am colaborat. În acest context această expoziție personală a reuşit datorită faptului că este o expoziție de grup. Rezultatul nu a fost unul al hazardului, ci unul bine organizat.
Succesul trebuie să îl gestionezi cu multă smerenie fiindcă te poate pulveriza dacă te laşi prea mult bucurat de el. Altfel spus, succesul nu trebuie prea mult luat în seamă dacă vrei să mergi la fel de apăsat mai departe.

 – Ai obţinut o bursă „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma. Ai avut parte de 2 ani de studiu în capitala Italiei. Cât şi cum cântăreşte în pictura ta experienţa romană prilejuită de câştigarea acestei burse?

 – Bursa a fost un Rai din punct de vedere al inspirației. Am pictat peste 70 de uleiuri plus o mulțime de acuarele, desen în cărbune şi tuş în doi ani, iar din anul 2000 până în anul 2010 am pictat aproximativ 200 de picturi în ulei. Continuitatea te ajută să progresezi foarte mult. Acest tip de experiență, fără stress, cu gândul că trebuie să îți plăteşti gazul, curentul, cazarea, căldura îți dă o altă stare. Apoi, să stai în centrul Romei, lângă Vila Borghese, este într-adevăr un Rai. Peste drum era Muzeul de Artă Modernă unde erau pe perete Morandi, Modigliani, Klimt, Duchamp, Morelli, Mancini etc. Doresc să spun faptul că e cu totul altceva să te trezeşti dimineața cu un album în mână, cu reproduceri, sau să treci strada şi să vezi pe viu acele picturi. Această bursă este o experiență definitorie pentru mine, precum a fost şi pentru Corot şi toată generația franceză de pictori care se luptau pentru a câştiga acel „Prix de Rome” de la Academia Franceză. Întâlnirea cu bursierii străini de la Academia Germană, Franceză, Americană, Britanică este o altă experință unică fiindcă aceştia sunt cei mai buni artişti actuali selecționați din țările respective.

– Ai încercat să forţezi limitele plein-air-ului cu suprafeţe mari, pictură pe timp de noapte, scene urbane aglomerate… Te rog să vorbeşti despre momentele intense trăite în aceste „acţiuni” de pe stradă.

– Da, am pictat pe stradă noaptea, m-am împrietenit cu carabinieri, turişti etc, am pictat şi de la ora 22 la 5 dimineața pe Ponte Sant Angelo folosind o pânză cu dimensiuni de 200/160 cm. A fost un experiment care la început nu ieşea prea bine, dimineața culorile păreau prea reci. Am realizat că noaptea trebuie să ştii ce culori ai pe paletă, fără să le vezi.  Atunci încep să îți iasă efectele dorite. Pictura nocturnă în aer liber era precum o rugăciune de seară în care te ajută şi Dumnezeu pentru a o reuşi. Abia dimineața vedeai dacă ai reuşit-o sau nu. Mi-am spus „acum sunt tânăr şi în putere… dacă nu la 32 de ani, atunci când?” şi am profitat de contextul acesta la Roma. Ce sens ar fi avut să pictez, fiind la Roma, în atelier, peisaj urban diurn sau nocturn. Aveam modelul în față iar acesta era viu, adică oraşul. Acum pot picta în atelier după fotografii, precum după o natură moartă, iar rezultatul va fi unul diferit.

– Prin ce crezi că se defineşte pictura ta de acum?

– Picturile de acum se definesc prin sinceritate, viață, prospețime, mişcare, transparență, aer.

– Poţi vorbi puţin despre eventuale proiecte viitoare?

– Un proiect e bine să îl prezinți altora când deja ai reuşit să îl pui în practică.

Interviu realizat de Andrei Rosetti