Istoria afişului polonez în 192 de imagini

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Poate că e greu să vă gândiți la expoziții în această perioadă a anului. Gândul vă e desigur la vacanța de sărbători, la cozonaci și beteala pentru brad. Vă sugerez însă să vedeți expozitia de afiș polonez de la Muzeul Național de Artă al României, pentru că dacă trec sărbătorile sigur o veți rata; se va închide pe 8 ianuarie 2012.

Posterele expuse acoperă o perioadă de 90 de ani, de la câștigarea independenței de după primul război mondial, până în 2007. Lucrările provin de la Muzeul Afișului din Wilanów, care dispune de o colecție de 55 de mii de piese. Devenită un mit, un fenomen foarte recognoscibil (e cunoscută sintagma „afișului polonez”, care se referă la perioada anii 50-70, cu artiști ca Tomaszewski, Lenica, Trepkowski, Lipiński si alții.) școala afișului polonez s-a terminat practic odată cu împrăștierea celor care au creat-o.
Întrucât comerțul privat fusese blocat, iar comenzile pentru afișe veneau de la stat, artiștii graficieni nu erau obligați să țină cont de cerințele pieței. Astfel, cea mai importantă trasătură a afișului a devenit frumusețea artistică și mesajul etic / umanist. Afișul trebuia interpretat, nu mai era ce a fost – și ce de fapt ar trebui să fie: o reclamă / un anunț, pentru film de pildă, afișat în stradă, nu în muzeu. Nu mai conținea informații directe, ci mesajul era ascuns în metafore vizuale având amprenta personală a artistului. Astfel afișul își pierdea aparent principală funcție – cea de comunicare a unei informații precise.

Însă, expoziția de la MNAR nu e concentrată pe această școala ci oferă chiar „o istorie în imagini”. Cele mai surprinzătoare sunt afișele din perioada interbelică, când grafica poloneză a prins un avânt nemaipomenit, cu imagini proaspete, expresive și moderne și litere superb compuse (fără îndoială spiritul competitiv capitalismului tânăr din ani 20-30 a avut aici o mare influență). Afișele din timpul războiului sunt subordonate mesajului anti-nazist; sunt brutale și puternice. Dupa instalarea comunismului, zidurile orașelor poloneze s-au umplut cu imagini propagandiste, foarte asemanătoare celor din România, menținute în stilul realismului socialist.


După anul 1956, când cultura în Polonia comunistă s-a îmbunătățit pentru o perioadă, afișul și-a recapătat funcția sa culturală. Cum am scris mai sus, în perioada asta afișul polonez a devenit cel mai faimos în Europa.
În anii 70, datorită dezvoltării mișcării clandestine Solidarność și unor ample activității editoriale alternative, mesajul anticomunist în afis a devenit mult mai vizibil, transmițându-se prin imagini schematice și puternice.
Afișele proiectate în ultimi douăzeci de ani – în libertate – înca se folosesc de tradiția anilor 50-70, mai ales de afișele cu tema socială. Acum, multe studiouri poloneze reușesc să producă posterul la cel mai inalt nivel ca ilustrație (un exemplu găsiți pe o pagină a studioul Homework), dar se simte ca multe din problemele de funcționalitate / comunicare a afișului rămân nediscutate.


Dacă vreți să vă faceți o opinie mult mai conștientă și justificată, vizitați expoziția! Nu a mai rămas mult timp până la început de ianuarie. (Anna Ciepiela)

Anna Ciepiela e poloneză și a studiat teoria și practica editării în Cracovia (Universitatea Iagielona) De curând s-a mutat în București. Lucrează la Atelierul de grafică. Weekendurile și le petrece în Atelier Mecanic.
SURSA: GraphicFront.ro
Citiţi pe aceeaşi temă: Istoria în 192 de imagini

Istoria în 192 de imagini

Aproape un secol de afiş polonez

Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Afişului din Wilanów şi Institutul Polonez din Bucureşti vă invită miercuri, 21 septembrie, la ora 18,30, la vernisajul expoziţiei „Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917 – 2007”, organizată cu ocazia preluării de către Polonia a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a aniversării a 10 ani de activitate a Institutului Polonez din Bucureşti.

Vernisajul va avea loc în prezenţa E.S. Marek Szczygieł, Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, a Directorului Departamentului Diplomaţiei Publice şi Culturale al Ministerului Polonez al Afacerilor Externe, Aleksandra Piatkowska, a fostului Director al Institutului Polonez din Bucureşti în perioada 2001 – 2006, în prezent Director al Institutului Polonez din Londra, Roland Chojnacki, a fostului Director al Institutului Polonez din Bucureşti în perioada 2006 – 2010, în prezent Director al Institutului Polonez din Kiev, Jarosław Godun, a Directorului Institutului Polonez din Bucureşti, Maja Wawrzyk, şi a specialistului din cadrul Muzeului Afişului din Wilanów, Jacek Szelegejd.

Afişele prezentate în expoziţie provin de la Muzeul Afişului din Wilanów (secţie a Muzeului Naţional din Varşovia), primul muzeu din lume dedicat afişului, a cărui colecţie de peste 55.000 de piese este una dintre cele mai mari din lume.
Cele 192 de lucrări selectate de Maria Kurpik, curatorul expoziţiei, prilejuiesc întâlnirea publicului din România cu „fenomenul afişului polonez” – sintagmă folosită de criticii internaţionali pentru a denumi producţia prolifică, originală şi de o înaltă calitate artistică a afişului din Polonia în perioada 1960-1970 care a influenţat grafica de afiş în multe ţări europene.
Expoziţia îşi propune să ilustreze aproape un secol de evoluţie a afişului polonez, din anul 1917 până în contemporaneitate. Afişul fiind prin excelenţă o artă a realităţii cotidiene, expoziţia prezintă prin intermediul memoriei afişului istoria Poloniei într-un secol dominat de violente schimbări politice, economice şi culturale.

Arta marelui peisaj urban

La sfârşitul secolului al XIX-lea afişul era considerat în Europa „arta marelui peisaj urban” ce colora şi însufleţea spectacolul vizual-decorativ al străzii, fiind ridicat la acest rang de creaţiile remarcabile ale maeştrilor afişului precum Jules Chéret, Eugène Grasset, Théophile A. Steinlen, Leonetto Cappiello, Henri de Toulouse-Lautrec sau Alphonse Mucha, care au înţeles specificitatea acestui mijloc de comunicare, îmbogăţindu-l prin soluţii grafice inovative. Şi artiştii polonezi precum Juliusz Kossak, Teodor Axentowicz sau Piotr Stachiewicz se aliniază acestei tendinţe, după cum demonstrează şi expoziţia de afişe organizată la Cracovia în 1898.

Începutul secolului al XX-lea însă, marcat de Primul Război Mondial, mută accentul de la dimensiunea culturală a afişului spre cea politică, propagandistică. Afişe cu rol mobilizator prin imagini ample, expresive, tipărite în tiraje mari şi adresându-se tuturor categoriilor sociale au animat campaniile pentru aparărea graniţelor ţării din anii 1918-1920.

În perioada interbelică dezvoltarea vieţii economice şi cultural-artistice duce la proliferarea afişelor comerciale, turistice, sportive şi culturale, create în stil modern de artişti care experimentează formule îndrăzneţe de design arhitectural şi experimente tehnice inovative, precum asocierea graficii cu fotografia sau fotomontajul. Printre aceşti artişti se numără Bohdan Bocianowski, Jerzy Karolak, Roman Syałas sau Antoni Wajwód.

Invadarea Poloniei de către trupele naziste şi declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial determină apariţia afişelor care cheamă populaţia la înrolare, la apărarea ţării, încurajând spritul de luptă al polonezilor. Afişele sunt prezente pe zidurile oraşelor pe toată perioada ocupaţiei.
După capitularea Germaniei şi instalarea regimului comunist în Polonia, afişul a devenit principalul instrument de propagandă a noului guvern şi a noii ideologii, un mijloc de „agitaţie vizuală”, care preamăreşte noua ordine socială şi îi ironizează pe capitaliştii occidentali. Ca stil, aceste afişe se înscriu în retorica realismului socialist, ilustrând chipuri idealizate ale proletarilor ce privesc optimist spre un viitor „luminos”.

De la graficienii străzii la cei ai afişului contra-culturii

După 1956, odată cu speranţa de eliberare de sub influenţa Uniunii Sovietice şi de îmbunătăţire a condiţiilor de trai, afişul se dezvoltă ca un mediu de comunicare aparte între artist şi public. În ciuda cenzurii, el reuşeşte să transmită discret mesaje ce pot fi interpretate ca o ironie sau chiar critică voalată la adresa regimului. Mai mult decât atât, valoarea artistică a afişelor şi participarea acestora la expoziţii şi târguri internaţionale le conferă recunoaştere pe plan european. Zbigniew Kaja, Henryk Tomaszewski, Roman Cieślewicz sau Józef Mroszczak sunt câţiva dintre „graficienii străzii” activi în această perioadă.

În anii ’70 se manifestă un grup de artişti cunoscuţi ca graficienii afişului „contra-culturii” care practică o artă contestatară, determinată de criza socio-economică şi grevele muncitoreşti şi studenţeşti. Printre reprezentanţii acestui curent se numără Jan Jaromir Aleksiun, Jerzy Czerniawski, Eugeniusz Get-Stankiewicz sau Jan Sawka.
După instituirea legii marţiale în anul 1981, care limita drastic orice manifestare cultural-artistică, apar multe edituri clandestine care tipăreau şi difuzau afişe de o mare forţă expresivă. Adevărate instrumente de propagandă, de această dată împotriva regimului, afişele acrestei perioade s-au bucurat de o mare popularitate.
După primele alegeri prezidenţiale libere în Polonia postbelică, perioadă în care apar numeroase afişe electorale, anii 90 au adus debutul unor creatori de afişe ale căror lucrări nu au putut fi admirate în trecut din cauza situaţiei politice. Afişele din ultimul deceniu prezente în expoziţie, realizate de artişti care urmează o bogată tradiţie, au revenit la funcţia iniţială, promovând produse, evenimente culturale, campanii sociale şi educative. (Magdalena Popa Buluc)
SURSA: Cotidianul.ro