Zilele Sfântului Siluan Athonitul

20-26 septembrie 2012

Ca în fiecare an, la sfârşit de septembrie, Asociaţia Culturală Kratima Timişoara, împreună cu Mitropolia Banatului, organizează în perioada 20-26 septembrie „Zilele Sfântului Siluan Athonitul”.

Ediţia din acest an, cea de-a patra, se va desfăşura sub auspiciile temei „Între libertate şi voia lui Dumnezeu”, şi este foarte generoasă cuprinzând atât obişnuitele conferinţe cât şi acţiuni dedicate familiei sau copiilor. Invitaţii acestei ediţii sunt George Crăsnean, redactor la „Lumea Monahilor”, Părintele Vasile Gavrilă, foarte cunoscut sub numele de „Duhovnicul de la Miezul Nopţii, datorita emisiunii difuzate multă vreme pe TVR 2 şi Parintele Ieromonah Melchisedec, stareţul Mănăstirii Lupşa.

În cadrul Zilelor Sfântului Siluan, Arhiepiscopia Ortodoxă a Timişoarei şi Asociaţia Culturală Kratima organizează, saptămâna viitoare, două expoziţii a căror deschidere va avea loc după cum urmează:

 Joi, 20 septembrie, la ora 17.00, o expoziţie cuprinzând ilustrate de carte duhovnicească pentru copii, realizate de pictorul Andrei Rosetti, la Sala Buratino (de la Bastion) a Teatrului Merlin. Vernisajul îi va avea ca invitaţi pe actorul Benone Viziteu şi pe Asistent Univ. Laura Moldovan de la  Facultatea de Arte.

Vineri, 21 septembrie, ora 17.00, la Muzeul Catedralei Mitropolitane, va avea loc deschiderea expoziţiei de fotografie „Între Pământ şi Cer”, cuprinzând imagini de la Muntele Athos, imortalizate pe peliculă de George Crăsnean, cunoscut publicului datorită fotografiilor şi articolelor publicate în Revista „Lumea Monahilor”. Am imaginat vernisajul acesta ca pe o „poveste cu poveşti”, rostită de însuşi autorul fotografiilor şi „punctată” cu câteva bijuterii psaltice de corala „Aletheia”.

Gânduri de la Athos

O parte dintre voi ştiţi că în această primăvară am fost într-un pelerinaj la Muntele Athos.

La invitaţia profesorului meu, pictorul Constantin Flondor, am pornit în această călătorie făcută într-un loc sfânt alături de alţi doi pictori ai grupării Prolog, Horea Paştina şi Mihai Sârbulescu, de scriitorul Dan C. Mihăilescu, criticul de artă Oliv Mircea, de colegii de generaţie (aproximez) Sorin Scurtulescu, Cristian Diţoiu, Nicolae Badiu şi George Mircea şi alţi câţiva pelerini. Toate sub bagheta regizorului Ionuţ Totu.

Nu intru acum în alte detalii. Am călătorit, ne-am rugat, am pictat, am văzut locuri tainice, am fotografiat. Oameni frumoşi, comori de materie şi duh dăruite lui Dumnezeu, natura frumoasă, pictura frumoasă… Rezumatul istoriei a fost deja publicat cu sare şi piper de dl. Dan C. Mihăilescu în Dilema Veche. (Citiţi: Muncit de draci, lucrat de îngeri; Oare ne-am întors de la Athos?).
Toată istoria, cu imagini, sperăm să facă obiectul unei cărţi pe care urmează să o publicăm, carte ce se află acum în lucru.

Înainte de plecare, Grig Roibu mi-a spus că dacă dau de un fost coleg şi fost profesor al liceului nostru acolo, pe nume Lucian Ioniţă Rus, să îi transmit salutarile sale. I-am răspuns că, probabil, nu se va întampla acest lucru (având în vedere marea de călugari români athoniţi şi obiceiul schimbării numelor la călugărie).

Cu toate acestea, în una din serile în care am ieşit pentru a sta de vorbă cu mai mulţi călugări pictori din atelierul de iconografie al schitului românesc Prodromu aveam să aflu, din vorbă în vorbă, că discutam de mai bine de un ceas cu fostul nostru coleg, necunoscut mie până atunci. S-a bucurat mult să afle că sunt profesor în Deva şi mai mult s-a bucurat să-şi amintească de fiecare, de Grig, de Adriana, de Mia, Alina şi toţi cei care l-au cunoscut. Mi-a cerut apoi să scriu un pomelnic cu toţi colegii profesori.
A doua zi i-am înmânat pomelnicul cerut în care adăugasem şi elevii pe care mi-i aminteam. El mi-a dat o scrisoare ce vi se adresează.

Trimit, cu întârziere, acest text destinat catedrei de arte vizuale a Liceului de Muzică şi Arte Plastice Sigismund Totuţă din Deva. Mi-am dorit să ne întâlnim cu toţii şi să proiectez câteva imagini de acolo, prilej cu care mă gândeam să lecturăm împreună acest scurt text. Nu am reuşit să duc această intenţie la bun sfârşit. Vă rog să nu vă supăraţi pentru acest lucru.
Sper să vă bucure intenţia acestui confrate.
Nu am adresle tuturor colegilor aşa că o să vă rog ca acest text să-l răspândiţi pentru a fi cunoscut. Vă mulţumesc.
Andrei Rosetti

Scrisoare pentru colegi

De la fratele Ioan

Pentru voi, dragii mei prieteni,
de la Dumnezeu iubire,
de la mine puţine cuvinte,
iar de la părinţi binecuvântări!

Dragii mei,

Cu adevărat dragi! Nu am ce să vă trimit – obiecte, atenţii, suveniruri – dar nu mă pot abţine să nu vă trimit câteva rânduri prin aceşti colegi şi prieteni ai voştri, pe care i-am întâlnit astă seară în Schitul Prodromu!

V-aş îmbrăţişa pe toţi odată,… şi mai apoi pe fiecare în parte. Să nu vă stânjenească „năvala mea” – că e sinceră şi curăţică.
Nu e „curată” pentru că aş fi cine ştie ce cuvios curăţit de păcate; e curată, pentru că aici, stând departe de „o lume dezlănţuită” vă port în minte şi simţire fără nici un interes grosier, pragmatic sau mai ştiu eu ce „ciudăţenie”.
Vă am acum cu mine, atât cât vă poate cuprinde – cu afecţiune – mintea şi inima mea.
Şi vă scriu cu mâna pe inimă, că Dumnezeu, – atunci când nu stâlcim cu voia noastră, pe fratele nostru, voia noastră proastă şi egoistă, meschină şi oarbă, fanfaroană şi nebună – Dumnezeu ne dă firesc şi din preaplinul iubirii Lui să ne iubim, să ne îndrăgim, să ne încălzim inima curat la gândul prieteniei noastre.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot şi pentru toate, pentru voi şi pentru atâţia alţii, pentru viaţă, pentru durere, pentru învăţături, pentru bucurii, pentru fiecare clipă ce îţi dă şansa de a fi mai bun, pentru a putea ierta, pentru a putea cere iertare, pentru împăcare, pentru milă plină de compasiune, pentru înţelegere, pentru răbdarea de a te ridica – dacă ai căzut – iar şi iar, o viaţă întregă până la mormânt… dar ce zic eu până la mormânt?!! Şi din groapă să ne ridicăm cu puterea lui Dumnezeu aşa să murim SĂ NE RIDICĂM la FIREA NOASTRĂ CEA ADEVĂRATĂ: bună, blândă, milostivă, iertătoare degrabă, în care nu are ce căuta tristeţea cea înşelătoare ci doar bucuria de a mai putea face un pas, şi încă unul, şi încă… spre DUMNEZEU, spre ADEVĂR, spre SENS, spre VIAŢĂ… toate acestea ne fac să ne întâlnim cu noi înşine, cu firea noastră cea adevărată – vorba înţelepţilor. Altfel o să ne înecăm în „ambalaj” care în scurt timp e denumit gunoi– şi aşa e.

Să mă iertaţi, dar după cum arată şi scrisul, asta a „curs” pe hârtie şi mă ajută, şi sper să vă ajute şi pe voi să ne îmbrăţişăm din toată inima, cu dragoste, acum, aici iar mai apoi cu mila şi cu îndurările lui Dumnezeu „Dincolo” pe malul drept al râului, al hotarului dintre viaţă şi moarte, acolo unde nu este întristare şi suspin ci VIAŢĂ FĂRĂ DE SFÂRŞIT.

Vă pup pe toţi pe care v-am cunoscut, pe cei pe care nu vă cunosc….hi…hi şi PE TOŢI COPIII ŞI ELEVII VOŞTRI (hihi…. am scris şi elevii pentru că ţin minte că la unii mai înăltuţi nu le place să mai li se spună copii…hihi).

Rândurile acestea sunt pentru Voi…., intenţionat nu v-am pomenit cu numele pentru că de asemenea e pentru toţi şi fiecare în parte.

P.S. Ce am înţeles iubiţii mei în aceşti ani, ce au trecut peste mine, este că hrana noastră este în primul rând duhovnicească – care poate naşte o mare cultură şi nu invers (decât dacă precum în poveste – stăm în râu până la brâu şi scuipăm în palme să împletim o funie) iertaţi exemplul, dar în primul rând această hrană duhovnicească poate restabili bătăile inimii noastre – care a luat-o razna. Sfintele Taine din Biserica Ortodoxă sunt ESENŢIALE. RUGAŢI-VĂ – vorbiţi cu Dumnezeu şi cu un părinte iubitor. Simplu! (Fratele Ioan)