Maria Miertoiu: „Doresc să creez o artă care mă reprezintă”

De multe ori, căutându-se pe sine, unii artişti au recurs la a se inspira din vechile culturi sau tradiţii, retrăind momente ale propriei existenţe. Ne aflăm într-o lume bazată pe concepte, o lume în care zilnic suntem bombardaţi cu imagini şi sunete. Creaţia Mariei Miertoiu se detaşează de acest univers al unei societăţi de consum, întorcându-se spre cel arhaic, uneori religios, cu vibraţii imagistice inspirate de reguli şi tradiţii. A fi artist contemporan, pentru Maria Miertoiu înseamnă a fi receptiv la nou, dar apelând, în permanenţă, la ceea ce frumosul, prin asimilarea vechilor elemente culturale, ne poate oferi. Anumite formule plastice pe care le foloseşte sunt rezultatul multor experimente şi reveniri succesive, creaţie ce se defineşte ca o asiduă căutare a armoniei şi perfecţiunii prin intermediul culorilor.

Maria Miertoiu este născută în 14 martie 1957, la Orăştie, judeţul Hunedoara. Artista este absolventă a Liceului de Artă din Deva (1976) şi a Academiei de Artă „Ioan Andreescu” din Cluj, secţia textile, promoţia 1981. Activitatea de creaţie şi-a început-o în Fabrica de mătase din Deva, unde a lucrat timp de 11 ani în creaţia de modele. Cercetarea didactică şi artistică şi-a început-o în cadrul Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva, unde activează ca profesor de peste 20 de ani. Are nenumărate participări în expoziţii de grup atât în ţară, cât şi peste hotare şi 10 expoziţii personale, din care enumăr (selectiv): Pierrefeu du Var, Franţa (1998), Tieux, Belgia (1999), Château de Burscheid, Luxembourg (2003), Steinsel, Luxembourg (2004), Chateau de Bettenmbourg, Luxembourg (2006), Galeria de Artă, Hunedoara (2010) ş.a.
În creaţia decorativă, artista foloseşte tehnicile mixte pe suporturi textile şi hârtie, tuşuri, culori acrilice sau coloranţi acestea fiind principalele materiale de lucru cu ajutorul cărora Maria Miertoiu îşi construieşte limbajul formelor simbolice, când descriptive, când imaginare.
Personal, o cunosc pe Maria Miertoiu de aproximativ 6 ani, când am venit ca profesor la Liceul de Arte din Deva şi pot afirma că aş avea multe de învăţat de la ea. Discuţia noastră este una colegială, despre artă şi societate, discuţie pe care am purtat-o într-un cadru familiar, respectiv într-un atelier ticsit cu lucrări ale elevilor. Acest dialog a avut loc, din păcate, după terminarea expoziţia ei personale, din Foaierul Teatrului de Artă din Deva.

 „Artistul trebuie să interacţioneze cu deciziile politice”

Grigore Roibu: Să facem un recurs la memorie. Când a început aventura în lumea artei şi ţi-ai descoperit vocaţia artistică?

Maria Miertoiu: Aventura în lumea artei a început în clasa I-a de şcoală, când învăţătoarea mea a descoperit talentul pe care îl aveam. Vocaţia de profesor am descoperit-o fiind invitată să predau la liceul vocaţional de arte din Deva. După prima apariţie în faţa copiilor, am avut credinţa că voi putea construi acest demers, un demers pedagogic care să se îmbine armonios cu cel de artist vizual. Vocaţia artistică am descoperit-o urmând fiecare treaptă de formare specifică acestui domeniu. O formare continuă care nu a încetat nici acum.

 – Orice artist devine interesat de anumite subiecte pe care le abordează de-a lungul anilor. Am văzut la sfârşitul vernisajului de la Tetrul de Artă din Deva un film care prezintă principalele cicluri tematice pe care le abordezi. De ce te-ai oprit asupra acestor subiecte care revin în munca ta?

– Aceste subiecte care revin în munca mea au devenit teme majore, dezvoltate în serii, pentru că aşa am simţit că trebuie să lucrez. Alegerea unor teme cum ar fi, de exemplu, „Motiv vegetal”, apoi, „Căpiţe”, „Genesis”, „Mâini” sau „Autoportret” mi-au plăcut, le-am reluat în câteva variante şi rămân subiecte deschise sub aspectul concepţiilor mele artistice. Studiul practicat în liceu şi apoi în facultate a dat roade, creând reflexe puternice de regăsire a fiinţei în natura vegetală şi umană. Nu pot să fac excepţie de la regula de aur, cea în care pornesc mereu de la studiu, o regulă împărtăşită de majoritea artiştilor.

– Care consideri că este rolul artistului în societatea contemporană?

– Rolul artistului în societatea nostră este important din punctul meu de vedere. În agora socială contemporană, rolul artistului trebuie înţeles corect şi din partea celui care creează şi din partea consumatorului de artă. Din păcate nu există o reală susţinere a artiştilor. În societatea noastră, chiar şi în criza actuală, există mulţi artişti de valoare, angajaţi conştient în ceea ce fac.

– Totuşi, poate influenţa artistul ceva în societatea actuală sau este dependent de lumea politică şi de administraţia locală?

– În primul rând ar trebui să construiască concepţia estetică a societăţii. Implicit ar trebui să influenţeze în bine oamenii dintr-o comunitate. Pentru ca acest demers să funcţioneze, artistul trebuie să interacţioneze cu deciziile politice.

– Am scris acum câteva zile, în urma discuţiilor pe care le-am avut în cadrul Liceului de Artă, despre „popularea” oraşului Deva cu statui. Vorbesc despre micile statuete care au apărut peste noapte şi care nu sunt altceva, din punctul meu de vedere, decât nişte kitsch-uri. Ce părere ai despre noile statui din oraş?

– Din punctul meu de vedere nu au ce căuta în centrul oraşului. Amplasarea propusă este ridicolă. Trebuie căutate spaţii potrivite pentru amplasarea acestor obiecte cu pretenţii artistice. Consider că era necesară o consultare cu lumea artistică, un dialog care trebuia iniţiat de administraţia oraşului. Aşa cum am susţinut în cele exprimate mai sus, noi avem datoria să menajăm publicul larg de efectul nociv al artei false.

– Eşti cadru didactic în învăţământul artistic preuniversitar de aproximativ 20 de ani. Societatea de azi are valori ce se află într-o continuă transformare şi schimbare. Cum percep tinerii şi elevii unui liceu cu profil artistic temele artei contemporane?

– Elevii pot percepe limbajul artei contemporane dacă sunt ajutaţi în acest sens. Ei trebuie stimulaţi pentru a-şi dezvolta capacităţile artistice şi intelectuale, pentru a deveni sensibili, atenţi şi capabili să înţeleagă mesajele lumii şi societăţii actuale. Şcoala de arte, ca învăţământ vocaţional, dezvoltă tinerilor capacităţi native, dând o educaţie artistică şi inovativă, în pofida schimbărilor care, de multe ori, cutremură şi intimidează toată societatea, atentând la elanul constructiv atât al elevilor, cât şi al dascălilor, care pe lângă statutul de profesor îl au şi pe cel de artist.

– O temă majoră a creaţiei tale este „Motiv Vegetal”. Cu toate acestea, nu realizezi studii după elemente vegetale, ci acestea se transformă, sunt stilizate, simplificate şi uneori, ca în cazul „Căpiţelor”, au o anumită simplitate şi primesc o încărcătură mistică, chiar spiritual-religioasă. Care este procesul creativ? De unde îţi vin ideile şi ce te inspiră?

– Am devenit din ce în ce mai sensibilă la formă, culoare, structuri şi texturi. Preiau din tot ceea ce mă înconjoară şi apoi abordez tema cu detaşare; tehnică aplicată şi în şcolile cu profil artistic. De exemplu: analiza obiectului, observarea lui, sentimentul pe care mi-l creează, plăcerea estetică, demersul artistic, conceptul şi realizarea lui până la ultimile finisaje sunt etapele pe care le urmez de fiecare dată. Arta pe care o propun este angajată prin dorinţa intimă de autodepăşire şi tehnică. Nu întâmplător insist pentru tehnica pastelului sau a artelor textile. Mi-am dezvoltat simţul observaţiei, privind şi descoperind concretul ascuns în spatele formelor din natură, care devine prin intermediul lucrării descifrabil, în aşa fel încât publicul să îl înţeleagă. Cu cât tehnica şi reprezentarea se desăvârşesc, limbajul plastic devine ermetic pentru privitorul neinstruit. Este o zonă care reuneşte idealurile artistice, simbolurile religioase, spritualitatea ortodoxă, toate acestea fiind elemente care constituie un ideal, o aspiraţie pentru gândirea mea artistică. Am asimilat cu multă curiozitate ceea ce s-a petrecut în jurul meu când studiam la Cluj, în cadrul Academiei de Arte, arta vestimentară, tapiseria, preponderent panoul textil, imprimeria manuală, demersurile de la ceramică, aşa încât, am sădit în sufletul meu reflexe încă nefinalizate care dau năvală prin limbajul artistic pe care îl folosesc.
Mi-am format o concepţie artistică ce s-a cristalizat experimental în bucuria facerii, a facerii rapide cu elevii, care, apoi, a devenit un demers gradual, laborios, spectaculos, ca imagine reflectată, de multe ori, în spectacole de sunet, lumină şi culoare, evenimente pe care le-am realizat împreună cu elevii.

– Practica artelor textile este interdependentă de cunoaşterea tehnicilor ţeserii, brodării, imprimării etc. Excluzând propriile inovaţii de ordin tehnic, cui datorezi însuşirea acestor tehnici?

– Însuşirea tehnicilor şi aprofundarea conceptelor din artele textile, începute în facultate, le-am dezvoltat în cadrul atelierului. Nu am avut condiţiile tehnice pentru a face artă monumentală textilă, deşi monumentalitatea se întrevede în concepţia mea artistică. Doresc să creez o artă spectaculoasă, densă, o artă în care fiecare detaliu contează, o artă pe care o simt şi consider că mă reprezintă.

– Explorarea materialelor stă la baza constituirii suportului ideatic al lucrării. Care sunt materialele şi tehnicile pe care le utilizezi?

– Experimentul şi documentarea, precum şi folosirea unor materiale convenţionale, pe care le-am înlocuit la un moment dat cu cele nonconvenţionale. Toate acesta fac parte din munca mea de atelier.

– Care este mesajul, semnificaţia care străbate dincolo de material?

– Doresc să supun materialul, ca prin tehnica abordată să creez un sentiment estetic plăcut, având în vedere că sunt adepta unei estetici a frumosului.

– Uneori, pentru realizarea lucrărilor tale recurgi la abordări de tipul ready-made. Acesta este un mod de a utiliza un anumit material neconvenţional sau are o simbolistică aparte?

– „Căpiţele” au început ca un demers „cuminte” de reprezentare a naturii şi s-a dezvoltat ca semn şi simbol al unei filozofii arhaice româneşti. Materialele nonconvenţionale au apărut pentru a sublinia latura contemporană a lucrărilor mele, fiind o modalitate prin care transmit un mesaj cu încărcătură simbolică.

– Poţi schiţa câteva reguli importante în demersul artistului şi care nu ar trebui să lipsească din preocupările viitorilor artişti pe care îi formezi.

– Reguli importante ar fi: sensibilitatea şi dăruirea, la care dacă se adaugă munca şi un pic de talent, toate acestea pentru a reuşi să descoperim acel „Eu” care ne defineşte pe noi înşine. Dacă depăşim orgoliul şi avem voinţă constantă, ne vom da seama că aparţinem unui întreg prin care devenim tot mai desăvârşiţi. Apreciez arta efemeră, dar am un cult pentru valorile artistice care ne acompaniază prin istoria omenirii.

– Ce proiecte de viitor ai?

– În septembrie este Bienala de la Bucureşti. Sper să fiu prezentă acolo şi, sigur, nu voi lipsi de pe simezele galeriei Forma în noiembrie, când intenţionez să am o nouă expoziţie personală la Deva.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)