Investim în viitorul cultural al României

A descoperi tainele unor clădiri istorice precum Castelul Teleki, Castelul Pogany, Cula Greceanu sau Vila de la Predeal a lui Ceaușescu în calitate de proprietar, nu doar de vizitator ar putea părea un simplu joc al imaginației.

Vila de la Predeal a lui Nicolae Ceaușescu

Vila de la Predeal a lui Nicolae Ceaușescu

Acum însă, Artmark Historical Estate, divizia Artmark specializată în vânzarea monumentelor istorice și de artă, oferă publicului ocazia de a oferta și de a achiziționa clădiri care, cu sute de ani înainte, erau însuflețite de figuri marcante ale istoriei naționale. Astfel, povestea reședințelor nu se pierde și nici nu va mai fi uitată, noii proprietari având șansa de a-și inscripționa numele în tablele istoriei românești.

Castelul Teleki

Castelul Teleki

Portofoliul Artmark Historical Estate prezintă monumente istorice clasate atât în grupa A – de valoare naţională și universală (Castelul Teleki, Cula Greceanu, Castelul Pogany), cât și în grupa B – reprezentative pentru patrimoniul cultural local (Casa memorială Ion Mihalache, Conacul Niculescu-Bujoiu, Casa Zottu). Cea mai renumită reședință neclasată din catalog este Vila de la Predeal a fostului dictator Nicolae Ceaușescu. Vila construită încă din 1927, devine în anii ´50 prima reşedinţă din Predeal a lui Nicolae Ceauşescu, , încă de pe vremea când era ministru adjunct al Ministerului Apărării Naţionale şi şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei. Zona în care este amplasată vila este cea a locuinţelor de protocol, în apropiere aflându-se chiar și vila de protocol folosită de fostul șef al statului, Traian Băsescu.

Castelul Teleki

Castelul Teleki

Castelul Teleki din Dumbrăvioara (județul Mureș) este unul dintre cele mai fastuoase monumente lăsate moștenire peisajului ardelenesc. Construcția, care respectă cu autenticitate stilul neobaroc, a servit drept reședință familiei de nobili Teleki, una dintre cele mai bogate familii transilvănene a secolelor XVIII-XIX. Castelul era renumit pentru parcul dendrologic în stil britanic, heleșteul și terenul de călărie, care atrăgeau oaspeți precum regele Eduard al VII-lea al Marii Britanii sau regele bulgar Ferdinand I. Pontețialul acestui monument de clasa A este considerabil, Castelul Teleki putând fi transformat într-un castel de vânătoare sau într-un complex turistic istoric, atrăgând turiști din întreaga lume.

cula-greceanu

Cula Greceanu (Vâlcea)

Cula Greceanu (Vâlcea)

Una dintre cele mai spectaculoase monumente istorice din portofoliul Artmark Historical Estate este Cula Greceanu de la Măldărești-Vâlcea, cea mai veche culă din România (casă fortificată în formă de turn, ridicată de boierii olteni ca măsură de apărare împotriva otomanilor). Sub bolți, celebra scriitoare și figură a neobizantismului românesc, Olga Greceanu, urmașa stăpânilor culei, a pictat în 1936 fresce ale familiei Măldărescu ce înfățișează întreaga istorie a familiei de boieri. Remarcată pentru autenticitatea sa, cula a fost des folosită în producţiile cinematografice românesti, aici turnându-se filme ca: „Neînfricatii”, „Drumul Oaselor” şi  „Iancu Jianu-Haiducul”. De asemenea, Cula Greceanu este un punct turistic de importanță națională.

Vila de la Predeal a lui Nicolae Ceauşescu

Vila de la Predeal a lui Nicolae Ceauşescu

Mai multe informații despre comorile arhitecturale ale României, portofoliul actual al Artmark Historical Estate, precum și despre acțiunile propriu-zise de conservare a patrimoniului cultural românesc  și opțiunile de investiție în astfel de clădiri, veți afla miercuri, 28 ianuarie, ora 19:00, la evenimentul de lansare al diviziei Artmark de la Palatul Cesianu-Racoviță.

O nouă provocare Artmark: soluția monumentelor uitate

Comunicat de presă

Castel Pogany

Castel Pogany

România este cu siguranță locul în care influențele civilizației vestice se împletesc cu fondul balcanic și spiritul oriental specifice acestui spațiu. Dovezile pornesc de la jurnalele celebrilor călători ai secolelor trecute, care descopereau fascinați un tărâm-frontieră, și ajung până la monumentele arhitecturale care au dat esență identității acestui loc. Însă unde rămâne identitatea atunci când bijuteriile arhitecturale sunt uitate ? Un răspuns valid poate fi Artmark Historical Estate, o inițiativă unică pentru România monumentelor istorice aflate în cumpănă, între limita uitării și a initiativelor de salvgardare, care vine cu o solutie SMART (specifică, măsurabilă, accesibilă, realistă, încadrată în timp) pentru problema patrimoniului cultural imobil.

interior Castel Pogany

interior Castel Pogany

Dincolo de scopul cultural vădit și cadrul interdisciplinar, acest demers 100% românesc își propune să demonstreze că istoria poate deveni un business pentru viitor și să structureze o nișă în piata de real-estate, cea a imobilelor de patrimoniu, artistice si istorice. Organizarea acestei piețe, crearea reperelor privind evaluarea acestui tip de imobile, atragerea atenției investitorilor și pasionaților fac toate parte din obiectivele Artmark Historical Estate de a le reda strălucirea și de a crea un nou model de lifestyle.

Vila Stirbey

Vila Stirbey

Din vastul portfoliu de proiecte Artmark s-a creat divizia Historical Estate, sub deviza „Unique Homes for the Connoisseur of Life”. Pentru prima oară în România, după modelul marilor firme internaționale de consultanță imobiliară, Artmark Historical Estate oferă accesul clienților la acest segment special de piață, dedicat proprietăților istorice și artistice precum palate, castele, cetăți, conace și vile vechi de secole, repere în Registrul Monumentelor Istorice.

Casa Zotu

Casa Zotu

Această inițiativă este menită să redescopere și să prezerve valorile autentice românești, să dezvolte instrumente specifice dinamizării industriei creative, care s-a dovedit a fi una dintre principalele surse de revigorare economică la nivel global. Artmark Historical Estate, divizia Artmark specializată în vânzarea monumentelor istorice și de artă, reprezintă pe lângă funcția vizibilă de business, o soluție practică privind problema atât de mediatizată a conservării mărturiilor istorice și a patrimoniului imobil românesc.

Casa Zottu

Casa Zottu

Casele, clădirile, reședințele istorice trebuie să existe, să fie amintite, să fie îngrijite întrucât odată cu pierderea lor, mai pierdem un dram de identitate, o clipă din ceea ce ne-a adus aici si acum. Dincolo de motivele arhitecturale si tehnice, monumentele istorice sunt importante prin povestea celor care le-au dat viață în secolele trecute și a căror memorie va face mereu parte din acel spațiu, inclusiv datorită evenimentelor care s-au petrecut în interiorul lor si celor la care au asistat de sute de ani. Artmark Historical Estate crede în viitorul caselor uitate ! În curând, mai multe detalii despre primele resedinte scoase la vânzare si despre evenimentul de lansare a diviziei, care va avea loc miercuri, 28 ianuarie, la Palatul Cesianu-Racoviță, ora 19:00.

Mihai Oroveanu: Un sfert din statuile din România sunt amplasate ilegal

Un subiect controversat, pe care l-am abordat în câteva articole pe acest site şi a fost tratat în presă provocând dispute, este amplasarea statuilor în oraşele din România. Istoricul de artă, scriitorul şi fotograful Mihai Oroveanu, director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), care acuza autorităţile pentru starea în care se află arta contemporană românească, vorbeşte acum despre paşii ce ar trebui urmaţi pentru amplasarea unei statui în spaţiul public. Discuţia se axează, în principal, pe monumentele din Bucureşti dar, cu toate acestea, nu este greu de recunoscut acest drum al „populării” cu statui amplasate ilegal în toate oraşele din România. Vă prezentăm un fragment din acest interviu, realizat de de Catiusa Ivanov, publicat pe HotNews în 7 august 2012.

Foto: Hotnews

Mihai Oroveanu, Comisia Naţională a Monumentelor de For Public: Un sfert din statuile din România sunt amplasate ilegal. Printre acestea se numără bustul lui Păunescu şi statuia lui Catargiu.

În ultimii 12 ani, în Bucureşti, Primaria Capitalei a amplasat 25 de statui, în valoare de circa 43 de milioane de lei. Ministerul Culturii, primăriile de sector şi alte organizaţii au amplasat şi ele monumente…

Reporter: Care sunt paşii pe care trebuie să-i facă administraţia locală pentru amplasarea unei statui?

Mihai Oroveanu: Dacă nu este vorba de o încredinţare directă, dar şi în acest caz trebuie să fie un artist important, şi există o explicaţie logică, ar trebui să se facă un concurs. Trebuie stabilit foarte clar dacă este oportun sau nu să amplasezi o anumită statuie. (…)
Lipsa de calitate artistică face ca lucrurile să fie ridicole şi să facă un foarte mare rău din punct de vedere educaţional şi a nonşalanţei cu care ne privim istoria.

Cum se întâmplă în realitate?

– În realitate ne trezim cu busturile gata făcute, aflăm de ele la inaugurare. De obicei nu primim nicio veste sau unii care îşi dau seama că au încălcat legea, ne trimit imagini cu statuile gata amplasate cu rugămintea să le aprobam. Foarte greu să-ţi dai cu părerea atunci când un lucru a fost amplasat. (…)

În ultima vreme au fost amplasate în Bucureşti câteva statui care au strânit controverse. Una dintre ele este Împăratul Traian de pe treptele Muzeului Naţional de Istorie. Este amplasată legal? Ce părere aveţi despre ea?

– Are aviz. Este o lucrare importantă. Lumea se gândea probabil la exerciţiul unui lucru ilustrativ. Nu este vorba de un lucru ilustrativ. Acolo este o lucrare pentru care trebuie să cunoşti opera unui mare sculptor român, Vasile Gorduz. Unul dintre cei mai importanţi sculptori ai ultimelor decenii care nu-şi propunea să facă o ilustraţie a monumentului împăratului Traian, nu-şi propunea să-l îmbrace cu toate atributele funcţiei lui.

– Ce ar trebui să înţeleagă omul când se uită la această statuie?

– Ca să înţeleagă, în primul rând, trebuie să se întrebe cine este acest sculptor, dacă ştie ceva despre el, dacă ştie ceva despre ce a urmărit el în opera lui. Altfel poţi să discuţi despre orice. Românul, când a văzut coloana lui Brâncuşi, a pus tractorul să o dea jos. (…)
Gorduz a fost primul artist român, după ’90, care a fost achiziţionat de un muzeu important, Stedelijk din Amsterdam. Această statuie a fost amplasată la Sevilla, într-un cartier care poartă numele împaratului Traian şi a avut succes.

– Ce părere aveţi despre fântânile arteziene amplasate în ultimii ani în Bucureşti?

– Atât timp cât ele au o componentă artistică, ar trebui să ajungă la noi la Comisie. Nu au ajuns. Nici acea ciudăţenie, peretele acela cu cruce înscrisă, care se afla pe locul bisericii Sf. Vineri. Eu credeam că este o rampă de skating, dar pe ea s-au dat nişte bani. Cine a dat banii? Cine răspunde de ei?
Citiţi interviul integral pe HotNews.ro

Polemica lupoaicei capitoline

După cum se aştepta toată lumea, statuia sculptorului Vasile Gorduz intitulată „Traian şi Lupoaica” sau „Imperator Traianvs”, amplasată în faţa Muzeului de Istorie din Bucureşti, a ajuns ţinta dezbaterilor şi a băşcăliei nefondată. Ziare importante, precum The Telegraph şi toată presa din România, au alocat spaţiu pentru a comenta apariţia monumentului în spaţiul public.

Vasile Gorduz (1931-2008) a fost sculptor român şi profesor universitar la catedra de sculptură a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Monumentul lui Gorduz, din bronz, are o înălţime de 2,15 metri şi îl reprezintă pe împăratul Traian, simbol al latinităţii poporului român, în postura impunătoare, stând în picioare şi ţinând în braţe lupoaica capitolină. Academicianul Răzvan Theodorescu a arătat importanţa simbolisticii monumentului, care realizează „întâlnirea între latinitate şi creştinism, cei doi piloni ai poporului român”. În continuare vă prezentăm un articol scris de Alexandra Titu, curator, critic de artă şi cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, preluat de pe site-ul UAP, opinie avizată formulată în urma polemicilor mediatice iscate după amplasarea statuii sculptorului Vasile Gorduz în faţa Muzeului de Istorie.

Retorica artei şi retorica străzii

Am putea saluta un scandal, a cărui importanţă rămâne într-o perspectivă gravă, mai curând minoră, ca strategie eficientă de a impune în atenţia unui public altfel inert, în mare majoritate lipsit de cultura care permite înţelegerea operei de artă, a complexităţii mesajului artistic şi a limbajului ca parte integrantă a sa, şi nu ca anexă a unui discurs ce urmăreşte neapărat accesul imediat la o lectură confortabilă şi la o aderenţă unanimă, bazându-se pe stereotipuri minişi inovaţii minime. Să salutăm deci scandalul provocat de expunerea publică, în faţa Muzeului de Istorie din Bucureşti, drept o benefică luare de cunoştinţă despre o operă de artă care s-a integrat spaţiului urban în alte zone cu o experienţă culturală şi edilitară mai sistematice şi mai vechi – Sevilla şi Roma –, dar nu şi în Bucureşti, unde monumentele, cu câteva excepţii, sunt ori insignifiante, ori ridicole.
Provocantul monument este datorat sculptorului Vasile Gorduz, unul dintre cei mai importanţi artişti români ai contemporaneităţii. Calitatea nu asigură aderenţă şi autoritate confuzului mecanism al opiniei publice, obscurelor pasiuni şi interese ce declanşează manipularea unei reactivităţi de stadion, gustului pentru injurie, şi jocul de cuvinte trivial, dorinţei de protest fără structură, focalizare şi pertinenţă. Gustul pentru scandal ţine locul gustului pentru artă, pentru cultură, sau, mai complet, gustului.
Sculptura expusă cu prilejul expoziţiei tezaurelor dacice îl reprezintă pe cuceritorul Daciei, împăratul Traian, oferind ca pe o emblemă, ca pe o ofrandă şi o garanţie de autoritate latină Lupoaica Capitolină.
Retorica discursului este complex articulată din referinţe simbolice la condiţia cuceritorului, un învingător şi un erou civilizator, un cuceritor ce înaintează oferind un dar care îşi regăseşte prestigiul în patrimoniul simbolic al civilizaţiei cucerite. Titlul complet al lucrării este „Nostalgia după o victorie care dacă ar fi avut loc ar fi însemnat nefiinţa noastră”. Această victorie sub stindardul dacic, cu montajul capului de lup şi a cozii de dragon (şi care a generat la rândul său o impresionantă creaţie a lui Vasile Gorduz), ar fi lipsit spaţiul românesc tradiţional, modern şi actual, de apartenenţa sa la latinitate, la acest prim universalism deja european, în sensul construcţiei angajate şi proiectate ca imperiu deschis absorbţiei culturale, metisajelor de idei şi stiluri, sub forţa expansivă a aculturaţiei romane. Reprezentarea lupoaicei reia aluziv forma stindardului dacic, ca o voalată indicare la un universalism arhaic din care s-au individualizat cele două civilizaţii în conflict. Reacţiile vehemente faţă de acest pachet de semnificaţii indică o dublă repulsie faţă de conceptul de latinitate şi, cu aceeaşi intensitate, de universalism. Două concepte şi două realităţi care legitimează ca naţiune o poplulaţie mereu jenată de a se legitima cu firesc şi relaxare politică şi dispusă să se furişeze în contemporaneitate cu complexul marginalităţii şi cu deliciul uşilor dosnice, sau cu siguranţa precară a imitaţiilor cuminţi după tendinţele zilei.
Câteva inventive comentarii şi montaje imagistice din facebook indică direct nervozitatea iscată de ofranda latinităţii, una dintre situaţii fiind cea a excluderii animalului simbolic din grupul statuar cu explicaţia „hingherii au luat maidanezul”. Poate că un complex al legitimării genetice se află obscur, în această reacţie mohorât hazlie.
Din medii mai culturale se invocă la originea repulsiei faţă de opera de artă tema depăşită a protocronismului, ceea ce demonstrează că autorii acestei lecturi nu înţeleg nici sensul montajului simbolic care vorbeşte despre universalismul latin, nici consistenţa arheologică şi istorică a acestei teme, şi nu au fost atenţi nici la titlul lucrării, pe care l-au ignorat.
O altă temă exploatată este legată de anvergura virilă a Împăratului, ceea ce implică probabil şi ofensa unui model autoritar pentru o populaţie a cărei creativităţi în practica înjurăturii a fost blocată de stereotipul invocării automate a morfologiei sexuale personale, descalificate prin comparaţie. Pârghiile revoltei canalizate spre imaginea de artă ca defulare naţională sunt multiple şi comice deseori.
Neînţelegerea referinţelor implicate de limbajul sculptorului, explicit ca realism simbolic, sublimat prin referinţa la arhaicitatea etruscă indicată de regimul volumelor, sau condiţia de coloană a personajului, ca şi raportul dintre verticalitatea purtătorului de ofrandă şi orizontala lupoaicei, care indică alt traseu interpretativ enervant ca invocare a altui nivel universallist înncă operant, cel al simbolicii creştine, generează alte reacţii.
Desigur, orice imagine autoritară, datorată unui artist cu incontestabilă autoritate, oferă creaţiei artistice înseşi invitaţii la parodie, sau la referinţe ce se înscriu în estetica postproducţiei, la fel de generoase în amploarea dialogului cultural, ca şi gesturile radicale ale primei avangarde (imaginea Monei Lisa căreia Duchamp îi adaugă mustăţi, sau măgăruşul expus de Maurizio Catelan în replică la calul expus de Jannis Kounelis cu ani înainte, în aceeaşi galerie, ca protest ecologist). O replică polemică sau doar de o referinţialitate de tip postproducţie a tânărului (încă) sculptor foarte interesant ca discurs Balco, personajul albastru purtând un ogar ca ofrandă gratuită, înscria deja opera lui Gorduz în această actualitate a discursului generator de interpretări.
Dincolo de trivialităţile discursului străzii concrete sau virtuale, şi de imaginea jalnică pe care eşantionul denigratorilor impertinenţi (mai explicit, lipsiţi de pertinenţă) îl creează despre publicul urban românesc, salut o polemică creeată în jurul unei opere de artă şi nu a numărului de încălţări, ale unei vedete, de scandalurile din familiile unor figuri ce ocupă prim-planul televiziunilor de succes şi a tot felul de nimicuri care însufleţesc viaţa cotidiană a automarginalităţii noastre. (Alexandra Titu)
SURSA: uap.ro

Vizitaţi Parisul

Prin intermediul
celei mai mari fotografii din lume

Cine nu nu şi-a dorit să vadă Parisul? Acum vă puteţi plimba prin Paris, într-o călătorie gratuită, dar, desigur, virtuală.

Pe site-ul www.paris-26-gigapixels.com oricine poate vizita Parisul şi să vadă, într-o singură fotografie, toate obiectivele turistice din capitala Franţei. Acestea pot fi analizate în cele mai mici detalii, printr-un zoom pe imagine. Proiectul a fost realizat de Kolor, o companie franceză, Arnaud Frich, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din Franţa şi Martin Loyer, specializat în fotografie panoramică a oraşelor.

Arnaud Frich este celebrul fotograf cunoscut publicului prin realizarea cadrelor panoramice din Franţa. El este, de asemenea, trainer în fotografii panoramice şi tururi virtuale. Site-ul său propune un ghid complet despre fotografia panoramică, fiind autor de cărţi şi autor al unui DVD de instruire în domeniul fotografiei panoramice.
Martin Loyer este un fotograf specializat în peisaje urbane care dă valoare, în instantaneele sale, unor locuri ascunse sau necunoscute.

Fotografia Parisului în 26 de gigapixeli, realizată de fotografii francezi, permite vizualizarea Oraşului Luminilor în cele mai mici detalii. Pe de altă parte, ei au fost nevoiţi chiar să facă imaginea neclară în anumite zone pentru a evita acuzaţiile de atingere adusă vieţii private.
Potrivit jurnaliştilor publicaţiei franceze „20 minutes”, proiectul lui Frich şi Loyer reprezintă cea mai mare fotografie realizată vreodată în lume (26 de Gigapixeli).
Parisul în 26 gigapixeli
reprezintă cel mai important proiect pentru cei doi fotografi francezi, care au mai realizat astfel de cadre la ceremonia de învestitură a preşedintelui american Barack Obama.
Mijloace colosale au fost folosite pentru a se ajunge la un rezultat impresionant. Ei au asamblat 2.346 de fotografii, adică 138 de coloane pe 17 rânduri, luate cu două aparate foto, fixate pe un capăt motorizat. Pentru a contura mai bine atmosfera pariziană, melodia de pe fundal contribuie din plin la acest lucru (La Valse d’Amélie din coloana sonoră a filmului „Amelie” compusă de muzicianul francez Yann Tiersen). 20 de edificii şi monumente, cum ar fi Turnul Eiffel, Arcul de triumf, Notre Dame de Paris, Luvru şi multe altele, pot fi accesate direct din caseta cu fotografii aflată în  stânga ecranului. Proiectul este impresionant şi merită văzut.