Best of the Alps

Arhitectură, design şi ecologie

Celebrele staţiuni de schi din Alpi au crescut în mod organic din sate tradiţionale, stabilind bazele turismului modern. Dincolo de preocupările economice şi de marketing ce au generat şi alianţa Best of the Alps – un garant al calităţii, fiecare dintre cele 12 staţiuni membre desfăşoară programe strategice pentru o dezvoltare sustenabilă a turismului, cu respect şi grijă faţă de mediu.

Dacă în această iarnă vă doriţi nu numai să schiaţi cu peisaje impresionante în jur, ci să şi experimentaţi spaţii deosebite, inovatoare, concepute într-un spirit de respect faţă de tradiţia locală, dar şi în acord cu tendinţele internaţionale din arhitectură şi design, puteţi alege cu încredere una dintre staţiunile Best of the Alps. (www.bestofthealps.com)

Vă prezentăm în continuare o serie de proiecte care îmbină în mod ingenios arhitectura, tehnica, designul şi ecologia, exemplificând pe scurt oferta a trei celebre staţiuni aflate în apropierea graniţelor dintre Franţa, Elveţia şi Italia: Zermatt, strajuită de maiestuosul Matterhorn şi cunoscută drept localitate „car-free”, Chamonix, cu ai săi faimoşi gheţari şi cale de acces către faimosul Mont-Blanc (4807 metri) şi Megeve, un fermecător sat din Savoia, unde turiştii sunt în permanenţă însoţiţi de silueta vârfului Mont-Blanc.

Monte Rosa Hut
www.neuemonterosahuette.ch


Amplasarea la peste 2 800 de metri altitudine, în imediata apropiere a trei gheţari – Gorner, Grenz şi Mont Rose –, într-un loc predispus condiţiilor meteo extreme, fără racordare la electricitate şi apă curentă, a transformat construirea noii cabane Monte Rosa într-o adevărată provocare pentru arhitecţi şi ingineri. Prima cabană a fost construită în acest loc în 1863 de către Swiss Alpine Club şi a jucat un rol important în dezvoltarea regiunii, prin promovarea sporturilor de munte, cu toate că accesul nu se realizează facil. Având în vedere poziţia sa strategică pentru zonă, modernizarea într-un spirit sustenabil a venit de la sine: Facultatea de Arhitectură a Universităţii Tehnice din Zürich, Institutul Federal Elveţian pentru Tehnologie, Laboratoarele Federale Elveţiene pentru Materiale, Ştiinţă şi Tehnologie (EMPA), precum şi alte instituţii au lucrat împreună timp de 6 ani pentru a proiecta o nouă clădire uimitoare, cu cinci niveluri, care funcţionează în proporţie de 90% pe bază de energie solară, oferindu-le totodată vizitatorilor standarde de confort fără precedent într-un asemenea peisaj. Cu o structură din lemn şi „finisată” la exterior cu numeroase panouri solare, cabana oferă găzduire pentru 120 de persoane.

Omnia Design Hotel
www.designhotels.com/omnia


Situat chiar în Zermatt, la o altitudine de 1 649 metri, design hotelul Omnia le oferă vizitatorilor perspective impresionante ale Matterhornului, într-un cadru ce face referire la modernismul american. Arhitectul şi designerul Ali Tayar, cu origini europene, dar cu o carieră dezvoltată în Statele Unite, a ales să folosească în amenajarea celor 30 de camere de hotel (dintre care 12 apartamente) obiecte şi produse semnate de Mies van der Rohe, Raymond Loewy, Jens Risom şi Vladimir Kagan, obţinând din îmbinarea acestora cu alte detalii subtile de finisaj o atmosferă calmă, serenă, ce induce relaxarea. Chiar dacă bunul gust al designului mai degrabă atemporal pune pe planul doi spectaculozitatea sau teatralitatea interioarelor, amenajării nu-i lipseşte originalitatea: putem să ne referim doar la sistemele de iluminat realizate de Attila Uysal şi ar fi de ajuns. Pe timpul iernii, cel mai bun loc pentru relaxare se dovedeşte baia japoneză din cedru, înălţată pe o platformă, sub un luminator. Fiecare şipcă verticală a fost tăiată folosind un program special, iar elementele care le ţin împreună sunt practic invizibile, oferind spaţiului o înfăţişare autentică, în acord şi cu tradiţia locală.

Le Morgane
www.morgane-hotel-chamonix.com


Acest boutique-hotel renovat de curând în totalitate îmbină rafinamentul unei locuiri de 4 stele cu atmosfera sportivă ce caracterizează Chamonix-ul, oferindu-le vizitatorilor 56 de camere cu balcoane ce au perspectivă către Mont-Blanc sau Brévent. Totodată, este amplasat în apropierea celebrei staţii de teleferic ce duce către l’Aiguille du Midi, de unde pornesc majoritatea ascensiunilor pe Mont-Blanc. Formele brute şi texturile minerale specifice zonelor montane se regăsesc în amenajările de interior în combinaţii moderne, generatoare de confort, vizual şi fizic. După o zi intensă de schi sau de ascensiuni montane, oaspeţii hotelului se pot relaxa şi în zona spa unde se găsesc o saună, un hammam şi mai multe zone de îngrijire.
Dincolo de calitatea amenajării, Morgane se remarcă prin grija faţă de mediul înconjurător, adoptând multiple strategii de reducere a consumului energetic sau de recuperare a resurselor. Un prim pas au fost sortarea şi reciclarea tuturor deşeurilor rezultate în lunile de renovare. Apoi, pentru noul hotel, au fost utilizate preponderent materiale naturale, multe din zona locală, au fost gândite sisteme de iluminat şi pentru apă speciale, automatizate, astfel încât să nu mai existe pierderi inutile şi au fost integrate în proiect 55 mp de panouri solare care acoperă un sfert din necesităţile anuale de apă caldă.

Les Aiglons
www.aiglons.com


Adaptat stilului de viaţă contemporan, hotelul Les Aiglons din Chamonix le oferă vizitatorilor 107 camere amenajate într-un stil îndrăzneţ, în care se îmbină culorile calde şi cele moderne, sticla şi mineralul, lumina şi umbrele. Sălile de la parter se deschid către exterior, către grădinile hotelului şi către peisajele impresionante din jur, putând fi adaptate unor diverse tipuri de evenimente. Piesa de rezistenţă a zonei de relaxare este piscina exterioară încălzită de unde se vede direct silueta vârfului Mont-Blanc.
Prin programe tehnologice strategice, hotelul şi-a redus treptat emisiile de CO2 încadrându-se în tipul de dezvoltare durabilă. În plus, ca recunoaştere a eforturilor depuse pentru protejarea mediului, pe 31 decembrie 2010 hotelul va primi certificările “Eco-label européen” şi “Green Globe”.

Alpaga
www.lodgemontagnard.com


Situat în Megeve, un sat pitoresc aflat la aproximativ 1200 metri altitudine şi renumit pentru vizitatorii celebri pe care i-a avut încă din 1910, complexul Alpaga (cunoscut mai demult drept “cătunul lui Maverin”) se află în inima Alpilor, cu vedere către valea d’Arly şi cu privelişti impresionante asupra vârfului Mont-Blanc. Cele şase cabane din lemn, purtând numele unor renumiţi ghizi montani, au fost completate de curând cu un boutique-hotel: la dispoziţia vizitatorilor se află 22 de camere amenajate în stil contemporan, cu perspective asupra vârfurilor din jur, un lobby modern, cu bar, un restaurant cu terasă şi o zonă spa cu o piscină spectaculoasă, finisată în piatră neagră. Cu un nivel ridicat de confort, Alpaga reinterpretează în stil modern spiritul unei cabane tradiţionale, raportarea la aceasta realizându-se prin folosirea din plin a lemnului şi a altor materiale textile specifice. (Viorica Buică)
SURSA: iglooblog
Citiţi şi Subiecte magice la munte

Subiecte magice la munte

Peisaj la rece

Fotoreportaj de Grigore Roibu

Pentru cei pasionaţi de fotografie, vacanţa petrecută la schi aduce ocazia surprinderii „spectacolului” oferit de munte, pe lângă plăcerea practicării sporturilor de iarnă. Zonele înalte ale Alpilor francezi sunt uimitoare şi ideale pentru fotografiile panoramice sau de peisaj. Vederile largi şi zonele aglomerate, cu turişti şi sportivi îmbrăcaţi în haine călduroase şi viu colorate, sunt elemente care pot fi surprinse doar pe timpul iernii în staţiunile de schi.

Les Gets (Foto Grigore Roibu)De 4 ani îmi fac vacanţa de iarnă la sora mea, stabilită în Les Gets.
Les Gets este o comună din departamentul Haute-Savoie, în regiunea Rhône-Alpes din sud-estul Franţei. Primul teleschi a fost deschis publicului în anul 1938, iar primul telescaun, aflat pe Mont Chery, în 1954. Les Gets este situat pe un platou între Samoëns şi Morzine, la marginea de vest a Portes du Soleil, cea mai mare zonă schiabilă din Europa.

Pe parcursul celor 6 zile, cât am stat în Les Gets-Morzine, am avut parte de o vreme variată. În prima zi, ploaia şi lapoviţa mi-a fost un partener incomod, dar de care am profitat pentru a surprinde câteva cadre fotografice inedite. Ceaţa se lăsa peste văile largi, iar norii se „jucau” cu lumina în josul pârtiilor. Cei care schiază cunosc aceste momente care, uneori, te pot surprinde pe creasta muntelui. Sunt spectaculoase pentru peisajul oferit, dar incomode datorită frigului şi umezelii. Hainele sunt ude ca după ploaie, ochelarii aburesc şi, apoi, îngheaţă. Doar simplul fapt că trebuie să te opreşti pentru a scoate aparatul de fotografiat din rucsac, pe o vreme în care aşchiile de ghiaţă se „înfig” în faţa ta precum nişte cuţite, devine dificil. Un beneficiu sunt norii. Aceştia configurează forme uimitoare care prin perdeaua de ceaţă permit captarea unor lumini inedite.

Dotat cu îmbrăcăminte călduroasă, răbdare şi căutând locaţiile potrivite, în următoarele 2 zile ceaţa şi norii pufoşi mi-au oferit un alt tip de provocare. Brazii încărcaţi cu zăpadă şi cristalele de ghiaţă au transformat peisajul într-un monolit de culoare albă.

În cea de-a patra zi a ieşit soarele. Cerul era albastru şi senin. Ştiam locul unde trebuia să găsesc cu privirea vârful Mont Blanc, dar acesta nu se arăta. Norii de furtună îl acopereau, parcă pentru a nu se lăsa admirat. În cea de-a cincea zi vremea frumoasă mi-a permis să urc la altitudini mari, de peste 2000 de metri, vântul scăzând în intensitate. Şi, în sfârşit, marele vârf în formă de cocoaşă, mereu alb, pe care îl aşteptam să se ivească de atâtea zile, s-a arătat la orizont, la fel de impunător şi spectaculos ca de fiecare dată când l-am văzut.

Zona de schi din Les Gets constă, în principal, din pârtii albastre şi roşii, destinate începătorilor şi celor cu o experienţă intermediară. Există şi zone „negre”, uşor accesibile, cum ar fi, de exemplu „Yeti”, accesate prin intermediul telescaunelor. Mt. Chery, aflat pe cealaltă parte a satului, găzduieşte majoritatea competiţiilor de schi, având, de asemenea, pârtii cu diverse grade de dificultate.

Există multe puncte bune pentru off-piste schi şi snowboarding. Şansele medii de avalanşe în partea de sus a ascensorului Ranfoilly a transformat acest perimetru, conform evaluărilor, în una din cele mai bune zone cu zăpadă nebătută din afara pârtiilor.
Cei care doresc să surprindă imagini cu animale şi peisaje pot apela la un ghid turistic. Acesta te plimbă cu ajutorul rachetelor de zăpadă în zone mai puţin cunoscute, unde accesul se face cu dificultate. Cei care iubesc sporturile extreme practică parapanta. Turiştii pot alege, adresându-se unui instructor, o plimbare prin aer cu balonul sau parapanta.

Dimineţile şi apusurile, amestecul de lumină puternică, rece sau caldă, cu ninsoare şi soare a fost o provocare, în fiecare zi alta, de a surprinde cadre de peisaj. De multe ori nu ştiam ce să fac… Să mă opresc pentru câteva imagini  impresionante sau să continui să schiez, profitând de vremea frumoasă.

Viaţa de noapte este, la rândul ei, atractivă în staţiunile de schi, oferind un alt mod de a vedea lumea prin vizorul aparatului de fotografiat. Les Gets are multe pub-uri şi baruri, cu mese de biliard, un patinuar şi tarase unde pot fi ascultate concerte live. O mare parte a meniurilor oferite aici sunt specilizate în bucătăria locală Savoia.
De multe ori, în aceste baruri poţi întâlni personalităţi sportive internaţionale şi vedete de televiziune. Într-o seară am întâlnit o doamnă din Paris, stabilită de câţiva ani în Les Gets. Era pasionată de artă. Când i-am spus că predau studiul desenului în România şi sunt ceramist m-a întrebat care este salarul meu, convinsă fiind că am o meserie apreciată. I-am spus că în România un profesor câştigă aproximativ 200 de euro pe lună. „Dacă ai fi predat la Paris, ai fi avut de 15 ori salarul acesta”, mi-a răspun ea, lăsându-mă fără replică.

Lecţiile de schi pentru copii, avansaţi sau începători, sunt pe diferite categorii de cursuri, având 150 de monitori din cadrul Şcolii de Schi Franceze Les Gets (ESF Les Gets), care, deşi par mulţi, sunt insuficienţi pentru numărul de cereri. Toate acestea transformă staţiunea în una cu un turism extrem de atractiv pentru toate vârstele. Un turism care se bazează, începând din luna decembrie până în aprilie, pe oameni împătimiţi după sporturile de iarnă, oameni care sunt gata să cheltuiască oricât de mulţi bani pentru a se distra, măcar o săptămână.

Aici, în Les Gets-Morzine vin turişti din toate colţurile lumii. Uitându-mă pe Internet la momentul inaugurării unei noi pârtii din Braşov nu ştiam dacă trebuie să am un sentiment de revoltă sau tristeţe. Politicienii noştrii nu înţeleg cum se face turismul. Nu înţeleg cum să atragă turişti din toată lumea, oameni care iubesc muntele şi sunt deschişi la noi provocări în descoperirea unor locuri inedite. Nu înţeleg că din turism se pot câştiga sume importante de bani. Dacă în Les Gets cineva ar întrăzni să oprească un telescaun pentru simplu fapt că un politician este aşteptat la o inaugurare de pârtie, acesta nici nu ar mai călca în staţiune. Pierderile ar fie enorme şi de neconceput. În faţa unui bar de pe o pârtie era instalat un scaun de culoarea partidului aflat la putere în România. Ar fi bine ca Ministrul Turismului de la noi să meargă, măcar pentru două ore, să se instaleze comod în acest fotoliu şi să vadă cum se face turismul, la alţii…

Poate, atunci, nu ar ieşi oamenii în stradă datorită sărăciei în care au fost aruncaţi. Aceiaşi persoană, din restaurantul de care aminteam, mi-a spus că dacă în Franţa cineva ar fi îndrăznit să reducă salariile cu 25%, oamenii ar fi blocat întreaga infrastructură. Dar, din păcate, ţările la care cu invidie ne uităm, nu le vom putea ajunge din urmă nici dacă acestea s-ar opri din propria dezvoltare timp de 20 de ani. Sună dur, dar, gândind că în fiecare an, începând de acum, salarul unui angajat din România ar creşte cu 100%, ne-ar trebui 5 ani să ajungem la veniturile celor din statele pe care le numim civilizate. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă: Iarna, iarna vine iar vacanţa

Iarna, iarna vine iar vacanţa


Când se apropie sărbătorile de iarnă, gândul îmi fuge, fără să vreau, în trecut. Îmi vin în minte diverse momente, cum ar fi, de exemplu, sărbătorile de iarnă petrecute în copilărie când mergeam cu colinda la cei apropiaţi, după care ne îndreptam spre staţiunile de schi în care petreceam săptămâni în şir. De multe ori, îmi revin în minte sacrificiile colegilor din Revoluţia Română, eveniment care m-a prins în armată, pe atunci obligatorie. Nu sunt un nostalgic, dar anumite momente îţi rămân mereu vii în memorie.
Uitându-mă la ceea ce este România azi, nu pot să constat decât faptul că ne afundăm într-o criză tot mai adâncă. O criză care, de cele mai multe ori, nu are nimic comun cu cea mondială. Trăim vremuri în care tot ce este în jurul nostru moare. În 1989 gândul libertăţii ne-a mânat în stradă pentru a protesta împotriva regimului de atunci. Acum, la 22 de ani de la Revoluţie speranţele noastre au fost spulberate, salariile au fost diminuate şi o mare parte a populaţiei aruncată în sărăcie. O sărăcie materială, morală şi spirituală. Ne sunt explicate măsuri, nemaiîntâlnite în lume, care urmează să ducă România pe noi culmi ale dezvoltării. Valorile democraţiei au fost călcate în picioare iar sistemul de învâţământ şi sănătate se află pe marginea prăpastiei. Investiţiile actuale, văzute de la distanţă, dau impresia că sprijină sportul românesc. Nici pe departe! Sunt construite tot felul de săli de sport, telescaune şi telegondole în sate şi staţiuni de care nu a auzit nimeni, într-o ţară în care sezonul de schi este de cel mult două luni de zile.


Schiul este o pasiune a mea, o pasiune pe care o practic din copilărie. Nu am încercat să fac performanţă din modul în care schiez. Am practicat acest sport pentru a urca pe crestele munţilor, mai ales iarna, pentru a vedea şi admira peisajul oferit de înălţimea acestora. Sporturile de iarnă nu sunt ieftine. Ai nevoie de echipament şi bani pentru a te deplasa, a te caza şi folosi mijloacele de transport pe cablu dintr-o staţiune montană. Nu vreau să transform acest articol în unul critic la adresa celor care au investit fără nici un raţionament în staţiunile de schi din România. Doresc, în cele care urmează, să prezint un loc care a ajuns să-mi fie drag şi în care am încercat să ajung în fiecare an. Staţiunea Les Gets, aflată la graniţa Franţei cu Elveţia nu se poate compara cu nici una dintre staţiunile de schi din România. Acestea din urmă îmi sunt foarte dragi pentru simplu fapt că aici am învăţat să schiez.

Schiul, înainte de a deveni un sport atât de iubit, a fost un simplu mijloc de deplasare pe zăpadă, folosit de războinici sau vânători în timpul iernilor lungi şi grele din ţările Scandinave şi nordul Rusiei. La noi a rămas, din păcate, aproximativ tot în acest stadiu.


Când eşti pe munte poţi spune cu adevărat că eşti mai aproape de nori. În realitate eşti chiar mai sus decât norii. Privelişti albe de zăpadă, pe care nici într-un anotimp nu ai ocazia să le vezi aşa, ţi se aşteren la picioare şi cu greu le poţi uita. Doar şi pentru acest fapt încerci să revii din nou, tot pe acele creste de munte unde vântul rece îţi şueră pe la urechi.
Când am început să schiez frecventam câteva staţiuni din România, mai precis din judeţul Hunedoara. Acestea mă atrăgeu prin frumuseţea lor, inexplicabilă, şi pentru că nu erau cunoscute la acea vreme. Stăteam în barăci muncitoreşti în care cazarea costa pe noapte cât preţul unui ceai. Stăteam săptămâni întregi pentru atmosfera de seară petrecută împreună cu prietenii şi peisajul, mereu altul, de a doua zi dimineaţă. Muntele este imprevizibil şi rar două zile sunt identice. De multe ori într-o iarnă schiam, adunând toate ieşirile, aproximativ două luni de zile. Din toate acestea singura schimbare care a avut loc în aceste staţiuni de schi, după Revoluţie, este preţul camerelor şi al transportului pe cablu care a rămas de cele mai multe ori primitiv, cu teleschiuri şi telescaune de două persoane. La asta se adaugă timpul, tot mai puţin, pe care ni-l permitem pentru a sta pe munte. Pe de altă parte, s-au construit tot felul de telegondole care urcă de nicăieri spre nimic. Puţinele restaurante amplasate lângă pârtii practică preţuri de lux, comparative cu cele din renumitele staţiuni de schi din Europa.


Un calcul simplu arată faptul că dacă vrei cu adevărat să schiezi nu merită să mergi în nici o staţiune din România. Pârtiile sunt de proastă calitate, neîntreţinute, de cele mai multe ori pline de iarbă şi bolovani iar, datorită drumurilor, durata pentru a ajunge la ele este comparativă cu cea din orice staţiune europeană. Timpul pierdut la sfârşit de săptămână pentru a folosi mijloacele de transport pe cablu reduce distracţia. De patru ani de zile merg într-o staţiune de schi din Franţa. Într-un fel, sunt privilegiat. Merg la sora mea stabilită în Les Gets care, după ce a lucrat în învăţământul românesc, a ajuns la concluzia că salariul francez chiar pentru munci sub nivelul de pregătire este de 10 ori mai mare decât al unui profesor din ţara reformelor. Localitatea Les Gets este situată într-una din cele mai vaste şi spectaculoase domenii schiabile din Europa, Portes du Soleil, zonă care îţi oferă un peisaj spectaculos având vârful Mont Blanc la orizont şi, de ce să nu o spunem, tot atâtea ture de schi într-o săptămână cât ai face într-o lună în staţiunile din România.

Când am fost prima dată în Les Gets-Morzine mi s-a pus în mână o hartă cu planul domeniului schiabil, asta ca să nu mă pierd. M-am speriat! Erau 48 de mijloace de transport pe cablu şi 120 de kilometri de pârtie. Erau notate toate restaurantele, toaletele şi terasele unde poţi sta pe şezlong la soare sau lua o gustare, puncte de salvamont etc. Asta într-o staţiune destul de mică şi puţin cunoscută din Alpii francezi. Am întors pliantul şi lucrurile se complicau. 12 staţiuni legate între ele în domeniul numit Portes du Soleil, cu pârtii atât în Franţa cât şi Elveţia, însumând 650 de kilometri de piste de schi. O regiune care trăieşte din „aurul alb” care e zăpada. Les Gets, o staţiune care în afara sezonului numără 1300 de locuitori, adună iarna aproape 30.000 de turişti. Hoteluri, restaurante, instituţii care răspund de teleschiuri şi telecabine (Saget), cu 150 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 15.000.000 euro pe an, care investeşte anual 4 milioane de euro pentru reabilitarea echipamentelor, Şcoala de ski ESF Les Gets cu aproape 200 de angajaţi, şcoli private de schi, magazine, adică mii de locuri de muncă şi milioane de euro profit. Toate acestea datorită unui fenomen natural, a unei bogaţii incomensurabile care „cade din cer” şi care se numeşte simplu „zăpadă”. Iar în anii în care cerul nu e generos, au înţeles că trebuie să o fabrice artificial şi au instalat zeci de tunuri de zăpadă.


Avem peisaje frumoase, comparative cu cele despre care vorbesc, avem şi clima potrivită, dar nu ştim să le punem în valoare. Staţiunile montane de la noi sunt necunoscute la nivel internaţional. Nu există interes pentru dezvoltarea lor, ci doar pentru câştiguri rapide profitând de cei câţiva turişti care din obişnuiţă le frecventează. Ele se află în zone izolate şi greu accesibile datorită drumurilor. De cele mai multe ori oamenii influenţi din aceste zone construiesc „edificii” ce nu au nimic comun cu peisajul din jur, în numele turismului şi bunăstarii locale, profitând de sărăcia oamenilor. Apar vile şi baruri construite fără nici un plan al unei infrastructuri specifice unei staţiuni. Iar, politicienii, la rândul lor proprietari, se laudă că oferă locuri de muncă localnicilor.


Inaugurările pârtiilor se ţin lanţ în această perioadă în toată Europa. Spaţiile dedicate distracţiilor de iarnă sunt extrem de atractive. Ele includ faimoasele snowparks care oferă schiorilor pârtii cu obstacole, valuri de zăpadă sau parcuri cu diverse decoruri pentru cei mici.
Printre cele mai vaste terenuri destinate sporturilor de iarnă sunt cele franceze. Domeniul schiabil se află între cinci masive muntoase şi are aproximativ 325 de staţiuni ce se întind pe o suprafaţă de 25.000 de hectare. Staţiunile sunt deservite de 18.000 de persoane specializte în întreţinerea pârtiilor. Şcoala Franceză de Schi, instituţia pentru care lucrează în prezent sora mea, este o adevărată „universitate” în lume, având 250 de birouri, 2,2 milioane de elevi şi 17.000 de profesori, „les rouges”.

Aşadar până când o să ajung să schimb 20 de telescaune într-o staţiune din România, zeci de pârtii amenajate, nivelate zilnic de celebrele „dameuses” (tractoare de zăpadă), cu zăpadă naturală sau artificială, până când o să înţelegem că schiul e un sport scump dar care atrage milioane de persoane gata să cheltuie oricât pentru a-l practica, mă simt privilegiat să pot să îl practic la alţii.
(Grigore Roibu)
Mulţumiri Smarandei Bolba Mateescu şi celor de la Şcoala de Ski Les Gets pentru informaţiile furnizate.