Otto Dix – O lume în ruine

Muzeul Naţional de Artă al României
7 martie – 25 mai 2014

Muzeul Naţional de Artă al României şi Goethe-Institut Bucureşti au plăcerea să vă invite în perioada 7 martie – 25 mai 2014 la expoziţia Otto Dix – O lume în ruine, deschisă în sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă al României.

Program de vizitare: miercuri-duminică, 10.00 – 18.00 (martie-aprilie)/ 11.00-19.00 (mai)
Tarif: 4 lei întreg/ Gratuit în prima miercuri a fiecărei luni.

Gravurile expuse ilustrează trecerea lui Otto Dix de la influenţele expresioniste, cubiste şi futuriste spre un realism lipsit de emoţie, prin care se exprimă cu brutalitate, în stilul care se va numi Noua Obiectivitate (Neue Sachlichkeit). Interesul principal al artistului este umanitatea sub toate aspectele şi cu toate slăbiciunile sale, omul fiind tema dominantă a operei artistului.

Expoziţia dedicată lui Otto Dix (1891-1969), unul dintre cei mai importanţi artişti germani ai secolului XX, prezintă 86 de gravuri şi litografii realizate de artist în perioada 1920-1924.
Mai mult pe http://www.mnar.arts.ro/9612

Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele şi fotografia de război

Muzeul Național de Artă al României, Rotonda sălii Auditorium     
2 decembrie 2012 – 27 ianuarie 2013
Muzeul Naţional de Artă al României şi Institutul Cervantes din Bucureşti invită publicul în perioada 2 decembrie 2012 – 27 ianuarie 2013 la expoziţia Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele şi fotografia de război (curator Juan Bordes).

Expoziţia prezintă cele 82 de gravuri din celebra serie Dezastrele războiului realizată de pictorul spaniol Francisco de Goya în perioada 1810-1820, care ilustrează scene din timpul războiului împotriva trupelor napoleoniene (Războiul de independenţă spaniol, 1808-1814).
Prin intermediul acestor gravuri, Goya denunţă ororile războiului: cruzimea, fanatismul, teroarea, nedreptatea, suferinţa şi moartea. Atitudinea sa imparţială, prin ilustrarea atrocităţilor comise de ambele tabere implicate în conflict, transformă actul creativ într-unul de protest, de condamnare a războiului, fără precedent în istoria artei.

În paralel cu gravurile lui Goya sunt expuse fotografii din timpul Războiului civil spaniol (1936-1939), eveniment care s-a aflat în atenţia presei internaţionale, beneficiind de prezenţa unor fotografi renumiţi precum Robert Capa, David Seymour, Gerda Taro, Augustí Centelles sau Alfonso Sánchez, cărora li se adaugă nenumăraţi fotografi locali sau anonimi.
Această alăturare este menită să extindă denunţul lui Goya până în zilele noastre, să identifice în discursul fotoreporterilor de război ecoul atitudinii lui Goya faţă de conflictele armate.

Dincolo de valoarea artistică şi calităţile tehnice incontestabile, gravurile din seria Dezastrelor au rol de mărturie (Am văzut, Aşa s-a întâmplat – sunt titlurile unor planşe), de cronică a unor evenimente reale. De un mare impact vizual, în aceste gravuri pot fi identificate caracteristici care anticipează estetica fotografiei de presă: evitarea compoziţiilor complexe, surprinderea spontanului, a insolitului, prezenţa zonelor parazitare de negru sau a zonelor goale care au rolul de a concentra atenţia asupra porţiunii din imagine care conţine informaţia principală.
În expoziţie gravurile sunt grupate pe şapte teme majore: frontul, victimele, execuţiile, exodul şi jafurile, foametea, ipostaze ale femeii în război şi perioada de după război – o critică la adresa regimului absolutist instaurat de regele Ferdinand al VII-lea.

Din vasta arhivă fotografică spaniolă a Războiului civil au fost selectate fotografii care corespund grupărilor tematice ale gravurilor lui Goya, tocmai pentru a pune în evidenţă forţa universală a imaginilor din seria Dezastrele războiului – precursoare a cronicilor fotografice ale viitoarelor războaie.

Goya a început seria Dezastrelor în 1810, dar ultimele plăci vor fi terminate spre 1820, timp în care a realizat mai multe planşe de probă şi a imprimat doar 3 exemplare complete ale seriei, sub titlul Fatalele consecinţe ale sângerosului război cu Bonaparte în Spania.
SURSA: www.mnar.arts.ro

Istoria afişului polonez în 192 de imagini

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Poate că e greu să vă gândiți la expoziții în această perioadă a anului. Gândul vă e desigur la vacanța de sărbători, la cozonaci și beteala pentru brad. Vă sugerez însă să vedeți expozitia de afiș polonez de la Muzeul Național de Artă al României, pentru că dacă trec sărbătorile sigur o veți rata; se va închide pe 8 ianuarie 2012.

Posterele expuse acoperă o perioadă de 90 de ani, de la câștigarea independenței de după primul război mondial, până în 2007. Lucrările provin de la Muzeul Afișului din Wilanów, care dispune de o colecție de 55 de mii de piese. Devenită un mit, un fenomen foarte recognoscibil (e cunoscută sintagma „afișului polonez”, care se referă la perioada anii 50-70, cu artiști ca Tomaszewski, Lenica, Trepkowski, Lipiński si alții.) școala afișului polonez s-a terminat practic odată cu împrăștierea celor care au creat-o.
Întrucât comerțul privat fusese blocat, iar comenzile pentru afișe veneau de la stat, artiștii graficieni nu erau obligați să țină cont de cerințele pieței. Astfel, cea mai importantă trasătură a afișului a devenit frumusețea artistică și mesajul etic / umanist. Afișul trebuia interpretat, nu mai era ce a fost – și ce de fapt ar trebui să fie: o reclamă / un anunț, pentru film de pildă, afișat în stradă, nu în muzeu. Nu mai conținea informații directe, ci mesajul era ascuns în metafore vizuale având amprenta personală a artistului. Astfel afișul își pierdea aparent principală funcție – cea de comunicare a unei informații precise.

Însă, expoziția de la MNAR nu e concentrată pe această școala ci oferă chiar „o istorie în imagini”. Cele mai surprinzătoare sunt afișele din perioada interbelică, când grafica poloneză a prins un avânt nemaipomenit, cu imagini proaspete, expresive și moderne și litere superb compuse (fără îndoială spiritul competitiv capitalismului tânăr din ani 20-30 a avut aici o mare influență). Afișele din timpul războiului sunt subordonate mesajului anti-nazist; sunt brutale și puternice. Dupa instalarea comunismului, zidurile orașelor poloneze s-au umplut cu imagini propagandiste, foarte asemanătoare celor din România, menținute în stilul realismului socialist.

După anul 1956, când cultura în Polonia comunistă s-a îmbunătățit pentru o perioadă, afișul și-a recapătat funcția sa culturală. Cum am scris mai sus, în perioada asta afișul polonez a devenit cel mai faimos în Europa.
În anii 70, datorită dezvoltării mișcării clandestine Solidarność și unor ample activității editoriale alternative, mesajul anticomunist în afis a devenit mult mai vizibil, transmițându-se prin imagini schematice și puternice.
Afișele proiectate în ultimi douăzeci de ani – în libertate – înca se folosesc de tradiția anilor 50-70, mai ales de afișele cu tema socială. Acum, multe studiouri poloneze reușesc să producă posterul la cel mai inalt nivel ca ilustrație (un exemplu găsiți pe o pagină a studioul Homework), dar se simte ca multe din problemele de funcționalitate / comunicare a afișului rămân nediscutate.

Dacă vreți să vă faceți o opinie mult mai conștientă și justificată, vizitați expoziția! Nu a mai rămas mult timp până la început de ianuarie. (Anna Ciepiela)

Anna Ciepiela e poloneză și a studiat teoria și practica editării în Cracovia (Universitatea Iagielona) De curând s-a mutat în București. Lucrează la Atelierul de grafică. Weekendurile și le petrece în Atelier Mecanic.
SURSA: GraphicFront.ro
Citiţi pe aceeaşi temă: Istoria în 192 de imagini

Istoria în 192 de imagini

Aproape un secol de afiş polonez

Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Afişului din Wilanów şi Institutul Polonez din Bucureşti vă invită miercuri, 21 septembrie, la ora 18,30, la vernisajul expoziţiei „Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917 – 2007”, organizată cu ocazia preluării de către Polonia a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a aniversării a 10 ani de activitate a Institutului Polonez din Bucureşti.

Vernisajul va avea loc în prezenţa E.S. Marek Szczygieł, Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, a Directorului Departamentului Diplomaţiei Publice şi Culturale al Ministerului Polonez al Afacerilor Externe, Aleksandra Piatkowska, a fostului Director al Institutului Polonez din Bucureşti în perioada 2001 – 2006, în prezent Director al Institutului Polonez din Londra, Roland Chojnacki, a fostului Director al Institutului Polonez din Bucureşti în perioada 2006 – 2010, în prezent Director al Institutului Polonez din Kiev, Jarosław Godun, a Directorului Institutului Polonez din Bucureşti, Maja Wawrzyk, şi a specialistului din cadrul Muzeului Afişului din Wilanów, Jacek Szelegejd.

Afişele prezentate în expoziţie provin de la Muzeul Afişului din Wilanów (secţie a Muzeului Naţional din Varşovia), primul muzeu din lume dedicat afişului, a cărui colecţie de peste 55.000 de piese este una dintre cele mai mari din lume.
Cele 192 de lucrări selectate de Maria Kurpik, curatorul expoziţiei, prilejuiesc întâlnirea publicului din România cu „fenomenul afişului polonez” – sintagmă folosită de criticii internaţionali pentru a denumi producţia prolifică, originală şi de o înaltă calitate artistică a afişului din Polonia în perioada 1960-1970 care a influenţat grafica de afiş în multe ţări europene.
Expoziţia îşi propune să ilustreze aproape un secol de evoluţie a afişului polonez, din anul 1917 până în contemporaneitate. Afişul fiind prin excelenţă o artă a realităţii cotidiene, expoziţia prezintă prin intermediul memoriei afişului istoria Poloniei într-un secol dominat de violente schimbări politice, economice şi culturale.

Arta marelui peisaj urban

La sfârşitul secolului al XIX-lea afişul era considerat în Europa „arta marelui peisaj urban” ce colora şi însufleţea spectacolul vizual-decorativ al străzii, fiind ridicat la acest rang de creaţiile remarcabile ale maeştrilor afişului precum Jules Chéret, Eugène Grasset, Théophile A. Steinlen, Leonetto Cappiello, Henri de Toulouse-Lautrec sau Alphonse Mucha, care au înţeles specificitatea acestui mijloc de comunicare, îmbogăţindu-l prin soluţii grafice inovative. Şi artiştii polonezi precum Juliusz Kossak, Teodor Axentowicz sau Piotr Stachiewicz se aliniază acestei tendinţe, după cum demonstrează şi expoziţia de afişe organizată la Cracovia în 1898.

Începutul secolului al XX-lea însă, marcat de Primul Război Mondial, mută accentul de la dimensiunea culturală a afişului spre cea politică, propagandistică. Afişe cu rol mobilizator prin imagini ample, expresive, tipărite în tiraje mari şi adresându-se tuturor categoriilor sociale au animat campaniile pentru aparărea graniţelor ţării din anii 1918-1920.

În perioada interbelică dezvoltarea vieţii economice şi cultural-artistice duce la proliferarea afişelor comerciale, turistice, sportive şi culturale, create în stil modern de artişti care experimentează formule îndrăzneţe de design arhitectural şi experimente tehnice inovative, precum asocierea graficii cu fotografia sau fotomontajul. Printre aceşti artişti se numără Bohdan Bocianowski, Jerzy Karolak, Roman Syałas sau Antoni Wajwód.

Invadarea Poloniei de către trupele naziste şi declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial determină apariţia afişelor care cheamă populaţia la înrolare, la apărarea ţării, încurajând spritul de luptă al polonezilor. Afişele sunt prezente pe zidurile oraşelor pe toată perioada ocupaţiei.
După capitularea Germaniei şi instalarea regimului comunist în Polonia, afişul a devenit principalul instrument de propagandă a noului guvern şi a noii ideologii, un mijloc de „agitaţie vizuală”, care preamăreşte noua ordine socială şi îi ironizează pe capitaliştii occidentali. Ca stil, aceste afişe se înscriu în retorica realismului socialist, ilustrând chipuri idealizate ale proletarilor ce privesc optimist spre un viitor „luminos”.

De la graficienii străzii la cei ai afişului contra-culturii

După 1956, odată cu speranţa de eliberare de sub influenţa Uniunii Sovietice şi de îmbunătăţire a condiţiilor de trai, afişul se dezvoltă ca un mediu de comunicare aparte între artist şi public. În ciuda cenzurii, el reuşeşte să transmită discret mesaje ce pot fi interpretate ca o ironie sau chiar critică voalată la adresa regimului. Mai mult decât atât, valoarea artistică a afişelor şi participarea acestora la expoziţii şi târguri internaţionale le conferă recunoaştere pe plan european. Zbigniew Kaja, Henryk Tomaszewski, Roman Cieślewicz sau Józef Mroszczak sunt câţiva dintre „graficienii străzii” activi în această perioadă.

În anii ’70 se manifestă un grup de artişti cunoscuţi ca graficienii afişului „contra-culturii” care practică o artă contestatară, determinată de criza socio-economică şi grevele muncitoreşti şi studenţeşti. Printre reprezentanţii acestui curent se numără Jan Jaromir Aleksiun, Jerzy Czerniawski, Eugeniusz Get-Stankiewicz sau Jan Sawka.
După instituirea legii marţiale în anul 1981, care limita drastic orice manifestare cultural-artistică, apar multe edituri clandestine care tipăreau şi difuzau afişe de o mare forţă expresivă. Adevărate instrumente de propagandă, de această dată împotriva regimului, afişele acrestei perioade s-au bucurat de o mare popularitate.
După primele alegeri prezidenţiale libere în Polonia postbelică, perioadă în care apar numeroase afişe electorale, anii 90 au adus debutul unor creatori de afişe ale căror lucrări nu au putut fi admirate în trecut din cauza situaţiei politice. Afişele din ultimul deceniu prezente în expoziţie, realizate de artişti care urmează o bogată tradiţie, au revenit la funcţia iniţială, promovând produse, evenimente culturale, campanii sociale şi educative. (Magdalena Popa Buluc)
SURSA: Cotidianul.ro

Ce muzee româneşti se pot vizita virtual

Doar câteva muzee româneşti ţin pasul cu noua tehnologie şi încearcă să-şi atragă publicul cu tururi virtuale. Principalul motiv invocat este lipsa banilor. În lume, marile muzee au intrat deja în giganticul proiect Google Art.

Antipa, Muzeul Ţăranului Român sau cel din Dumbrava Sibiului sunt doar câteva dintre muzeele care propun vizite virtuale. Cel mai reuşit tur virtual este cel al Muzeului Ţăranului Român (MŢR), care însă este destul de dificil de găsit pe site-ul instituţiei.
„A fost un cadou făcut propriului public anul trecut, în septembrie, cu prilejul zilelor muzeului”, spune pentru România Liberă directorul MŢR Virgil Niţulescu.
Pe imaginile panoramice apare desenată o hartă a celor trei nivele, plus un ghid sumar care poate ajuta pe oricine să navigheze în muzeu. Turul prin muzeu este avizat de un ghid, o voce din off conducând vizitatorul în lumea ţăranului român. Chiar dacă nu a fost foarte intens promovat, zilnic se constată circa 100 de vizitatori unici, iar în cele câteva luni de la lansare s-au înregistrat peste 20.000 de accesări.
La Muzeul de Istorie Naturală Antipa turul virtual este util, dat fiind faptul că instituţia este închisă publicului din cauza lucrărilor de reabilitare şi modernizare.
Şi pe site-ul Muzeului Satului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului apar 16 imagini panoramice din care se poate face un tur virtual al celor mai frumoase construcţii ţărăneşti.
Toate celelalte muzee mari din ţara noastră nu încearcă însă să atragă vizitatori prin tururi virtuale, reprezentanţii instituţiilor româneşti invocând lipsa banilor.

Mari maeştri, la tine acasă

La nivel mondial, gigantul Google a lansat la începutul lunii februarie o platformă care permite iubitorilor de artă să se plimbe virtual prin marile muzee şi galerii ale lumii.
Noua platformă, googleartproject.com, prezintă imagini reale din 17 muzee, printre care MoMA din New York şi Palatul Versailles, dar şi Rijksmuseum şi Van Gogh din Amsterdam, Muzeul Ermitaj din Sankt-Petersburg, Tate Britain din Londra, Alte Nationalgalerie din Berlin sau Muzeul Kampa din Praga.
Peste o mie de opere de artă au fost fotografiate pentru acest proiect. Utilizatorii noului serviciu pot mări imaginile, pentru a observa chiar şi cele mai fine detalii ale operelor de artă.
„Noi sperăm ca această platformă să îi facă pe oamenii de pretutindeni să dorească să vadă operele de artă şi să le exploreze cu lux de amănunte”, a declarat Nelson Mattos, vicepreşedinte al departamentului de inginerie al Google.

Picturi HD

Fiecare dintre muzeele participante a ales o operă de artă care să fie fotografiată în versiune HD (high definition, de 7 miliarde megapixeli), calitatea imaginii ajungând să fie de 1.000 de ori mai mare decât a unei poze realizate cu o cameră digitală. Astfel, va putea fi văzută în detaliu, mult mai bine decât cu ochiul liber în muzeu, mai ales că în unele dintre aceste instituţii o parte din opere sunt îngrădite de cordoane de siguranţă, ceea ce face ca distanţa între vizitatori şi obiectul expus să fie mai mare. Au fost necesare între patru şi opt ore pentru imortalizarea fiecărei picturi în detaliu, suprapunându-se mii de capturi ale aceleiaşi opere de artă pentru imaginea de final.

Printre aceste opere selectate special se numără „Naşterea lui Venus” de Botticelli (Galleria Uffizi, Florenţa), „Noaptea înstelată” de Van Gogh (MoMA) şi „Rondul de noapte” de Rembrandt (Rijksmuseum). Muzeul Palatului Versailles a propus în această selecţie de opere de artă un portret al Mariei Antoinette, alături de copiii săi, realizat de Louise Elisabeth Vigée-Lebrun.
În total, pe platforma Google pot fi văzute operele a 486 de artişti, cu peste o mie de lucrări de artă. În plus, programul permite vizualizarea panoramică, de 360 de grade, a celor mai interesante galerii de artă din lume.
Muzeele partenere ale acestui proiect nu se tem că prezenţa online a operelor de artă pe care le găzduiesc va duce la o scădere a numărului de vizitatori. „Experienţa ne arată că oamenii, după ce au văzut o lucrare pe internet, vor să vadă şi opera veritabilă”, a declarat Nicholas Serota, director la Muzeul Tate. În viitor vor fi atrase şi alte muzee în proiectul Google.

Arta românească nu interesează încă Google

Deocamdată muzeele româneşti nu au primit propuneri de asociere în acest proiect. „MNAR este interesat să se asocieze în orice proiect internaţional de promovare culturală, iar Google Art Project este unul dintre proiectele demarate recent, cu vizibilitate foarte mare”, declară pentru România Liberă curatorul Departamentului de Artă Românească Modernă, Valentina Iancu. „Ar fi o colaborare bună pentru instituţia noastră, dar şi pentru România, în general, în sensul că avem artişti buni şi foarte buni care merită o vizibilitate mai mare la nivel internaţional. Platformele de promovare online au avantajul de-a fi accesibile unui public foarte larg şi divers şi, în acelaşi timp, dezavantajul că informaţia se va pierde din cauza cantităţii (sunt enorm de multe muzee)”, a mai completat Valentina Iancu.
Pe de altă parte, Cosmin Ţapu, PR al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, crede că „tururile virtuale de acest fel merg la muzeele care au o colecţie permanentă, statică, însă la MNAC nu există aşa ceva şi nu avem cum să intrăm într-un asemenea proiect”. Există un alt proiect al muzeului pentru propriul tur virtual, însă lipsa banilor a amânat dezvoltarea lui: „La un muzeu de artă contemporană sunt multe evenimente şi ar merge înregistrarea unei expoziţii de două luni, utilă pentru public; ar folosi ca o arhivare a evenimentului”, a mai adăugat Cosmin Ţapu.

Google Art Project

Lucrările expuse pe Google Art Project sunt din colecţiile permanente ale muzeelor. Pe lângă clasicii picturii mondiale, sunt prezentate şi stampe, sculpturi sau fotografii ale unor autori necunoscuţi. Pe link-ul Muzeului Central de Artă Regina Sofia, din Madrid, sunt prezentate imagini din timpul celui de-al doilea război mondial. Obiecte reprezentative pentru cultura asiatică, precum sculpturi reprezentându-l pe Buddha, ilustraţie de carte -chiar şi o secţiune din Coran -, stampe şi gravuri chinezeşti sunt expuse la Galeria de Artă Smithsonian din Washington. Pentru iubitorii de artă, zecile de lucrări prezentate de fiecare muzeu – numai la secţiunea pentru Tate sunt 159 – pot fi o adevărată trecere în revistă a culturii lumii. (Manuela Golea -18.02.2011 romanialibera.ro )

Un muzeu care şi-a creat propriul site pe internet

Site-ul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva (http://muzeu.geomatic.ro/lista.htm) este o sursă de informaţie privind instiţutia muzeală din oraşul cetăţii, în măsura în care a fost posibilă o radiografiere a unei realităţi într-o continuă schimbare, o realitate în care informaţia confirmată ieri se schimbă azi.

Paginile site-ului se adresează publicului larg interesat de trecutul istoric al judeţului Hunedoara, un judeţ al cărui patrimoniu datează de câteva milenii, din Paleolitic şi până în zilele noastre. Datorită faptului că muzeul este în reorganizare nu există deocamdată expoziţii permanente, dar sunt organizate periodic expoziţii temporare care valorifică o parte din bogatul patrimoniu. (G.R.)