Despre desen şi gravură. Conferinţă Mircia Dumitrescu

Sala Dalles
Miercuri, 9 octombrie 2013, ora 10:30

Mircia-GF-3

Aproape că nu mai contează gustul și preferințele fiecăruia dintre noi, dar e important contactul cu lucrările unui artist dedicat 100% meseriei sale de gravor (și sculptor), cu profesionalismul, forța, asumarea până în adâncul ființei a acestui drum. Mircia Dumitrescu este graficianul care iubește peste orice această meserie făcută cu creierul și cu mâna zilnic antrenate, un om extrem de generos dar și modest, un dascăl înnăscut de la care am învățat să gândim și să iubim lucrul bine făcut. De la el ni se trage plăcerea (obsesivă) pentru carte. Și mai avem multe de învățat și povești de auzit de la acest artist format în, probabil, cea mai importantă perioadă a școlii românești de grafică.

Mircia-GF-4Mircia Dumitrescu expune împreună cu medicul chirurg Horia Mureșian și cu poetul Eugen Suciu | sala Dalles, până pe 15 octombrie.
În cadrul expoziției va avea loc miercuri, 9 octombrie, 10.30, conferința Despre desen și gravură și vineri, 11 octombrie, 11.00, prezentarea albumului Mircia Dumitrescu vol II. (Ciprian Isac)

Mai multe despre Mircia Dumitrescu pe wikipedia şi pe www.mircia.ro
SURSA: GraphicFront.ro

Uj Kriterion, adică Noul Kriterion – Miercurea Ciuc

Ori de câte ori merg în provincie, mă trezesc că liniștea după care tânjesc atâta până să ajung acolo, mă gonește înapoi în nu mai mult de 3-4 zile. Nu spun că Bucureștiul e cel mai efervescent loc ori că bucureștenii nu pot fi provinciali sau poate chiar mai rău. Ar fi o discuție întreagă aici. Vreau să spun doar că numai cine a trăit mai mult în ambele locuri poate știi cum e. Sau, mai bine zis, cine a încercat să facă ceva în ambele locuri, înțelege cu adevărat ce zic.
În ideea discuției neîncepute mai sus – pe care poate ați avut-o vreodată la vreo masă, la vreo bere, sau pe care poate ca o veți purta de acum încolo – vă semnalez resuscitarea proiectului Kriterion: noul Kriterion, la Miercurea-Ciuc.

Această prezentare necesită JavaScript.

Imagini din expoziție, folosite prin amabilitatea Uy Kriterion

Cred cu tărie că dacă ce se întâmplâ acum în Miercurea-Ciuc s-ar întâmpla și în alte 5 orașe ale României, și ar avea și continuitate, în câțiva ani chiar am avea unde să fugim din București și unde să vrem să stăm mai multe zile.
De asemenea cred că, indiferent de sorginte, naționalitate, culoare etc. prosperitatea caprei vecinului ne va aduce și nouă bunăstare și bunăsimțire.
Proiectul galeriei Uy Kriterion (Noul Kriterion) începe acum, mai bine zis pe 9 decembrie și intenționează să țină mult și mai ales bine. Cu 6 expoziții pe an, șase artiști din diferite țări, cataloage tipărite și tot ce mai trebuie.
Concluzia mea e că trebuie salutat orice proiect de genul ăsta pentru că nu e un lucru puțin să faci ceva pe fondul liniștii culturale din provincie. (Ciprian Isac)

Proiectul începe cu expunerea Mircia Dumitrescu – desen și sculptură –
și va continua în 2012 cu:
Antal Vasarhelyi http://antalvasarhelyi.wordpress.com/
Gaal Jozsef  http://gaaljozsef.blogspot.com/
Alexandru Rădvan  http://radvanpainting.blogspot.com/
Duliskovich Bazil http://www.bazilduliskovich.com/page.php
Dianne Kaufman http://www.diannekaufman.co.uk/
Președintele Fundaţiei Kriterion Áron Hajdú
Curator: Részegh Botond
SURSA: Graphic Front.ro

Mircia Dumitrescu – Sculptură

Muzeul Literaturii, Bucureşti

Zilele Bucureștiului. Expoziție de sculptură în aer liber, în fața Muzeului Literaturii. Mă uitam și zâmbeam. E chiar o lume acolo. Lumea profului, cum ii zicem noi. Oameni, animale, gânduri, rugăciuni, totul e acolo.
„Lucrarea asta e de când s-a născut Tibi, eram noi anul III, asta e oaia pe care am turnat-o la Hunedoara, ăsta e Suciu, astea sunt noi, făcute vara asta la Câmpulung…”, cam așa gândeam printre ele. Mă mișcam printre frânturile unei vieți. O viață pe care am avut și noi norocul să o cunoaștem un pic. Un profesor care ne-a pus pe traiectorie, un om plin de energie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dincolo de amintiri sunt însă formele. Succesiune de lespezi, xilogravuri tridimensionale, plăci, elici, înșurubate dinamic într-un mare fel, expresie cât cuprinde. Cum se desfașoară ele în spațiu e absolut de neînțeles. Te închini ca în fața unei poezii care îți place dar ți-e absolut imposibil să înțelegi cum a fost facută, cum a ieșit.
Chiar merită să le vedeți. Ele ar putea sta pe orice scenă artistică a acestei lumi.
3 zile, începând de astăzi 16 septembrie 2011. La Muzeul Literaturii. (Ciprian Isac)
SURSA: GraphicFront.ro