Mihai Oroveanu, directorul MNAC, a murit

 Foto: Hotnews

Foto: Hotnews

Istoricul de artă şi curatorul Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană Bucureşti (MNAC) a decedat, la vârsta de 66 de ani.

Mihai Oroveanu, născut pe 20 septembrie 1946, la Bucureşti, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi longevivi directori ai unei instituţii muzeale din România.
Istoric de artă, fotograf, curator şi colecţionar de artă, Mihai Oroveanu a fost şi un bun cunoscător al artei internaţionale actuale.

Mihai Oroveanu a studiat istoria artei la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti. Curator de expoziţii la Oficiul Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă (1970 – 1980), ulterior fotograf profesionist, Mihai Oroveanu a avut contribuţii în mod constant în revistele Arta şi Secolul XX.
În 1990, Mihai Oroveanu a devenit director general al Oficiului Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă. Începând din anul 2001, Mihai Oroveanu a fost director general al MNAC.

 

Un martor pentru lumină

În semn de omagiu faţă de pictorul Horea Paştina.

Sala „Dalles” Bucureşti.
Vineri, 21 aprilie 2013, ora 18.00.

Un martor pentru luminăCu acest prilej va fi prezentată mapa „21 de picturi”, lucrări ale lui Horea Paştina, incluzând textele critice semnate de academicianul Dan Hăulică, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă şi de criticul Oliv Mircea.
Horea Paştina s-a născut la Alba Iulia, în septembrie 1946 şi a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia pictură, clasa profesorului Alexandru Ciucurencu. Din 1985, Horea Paştina a expus împreună cu grupul „Prolog”, al cărui co-fondator a fost, derulând o bogată activitate internaţională în expoziţii şi simpozioane.
Mai sunt invitaţi la întâlnire Radu Boroianu, secretar de stat la Ministerul Culturii, şi Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, instituţie parteneră a evenimentului.

Mihai Oroveanu: Un sfert din statuile din România sunt amplasate ilegal

Un subiect controversat, pe care l-am abordat în câteva articole pe acest site şi a fost tratat în presă provocând dispute, este amplasarea statuilor în oraşele din România. Istoricul de artă, scriitorul şi fotograful Mihai Oroveanu, director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), care acuza autorităţile pentru starea în care se află arta contemporană românească, vorbeşte acum despre paşii ce ar trebui urmaţi pentru amplasarea unei statui în spaţiul public. Discuţia se axează, în principal, pe monumentele din Bucureşti dar, cu toate acestea, nu este greu de recunoscut acest drum al „populării” cu statui amplasate ilegal în toate oraşele din România. Vă prezentăm un fragment din acest interviu, realizat de de Catiusa Ivanov, publicat pe HotNews în 7 august 2012.

Foto: Hotnews

Mihai Oroveanu, Comisia Naţională a Monumentelor de For Public: Un sfert din statuile din România sunt amplasate ilegal. Printre acestea se numără bustul lui Păunescu şi statuia lui Catargiu.

În ultimii 12 ani, în Bucureşti, Primaria Capitalei a amplasat 25 de statui, în valoare de circa 43 de milioane de lei. Ministerul Culturii, primăriile de sector şi alte organizaţii au amplasat şi ele monumente…

Reporter: Care sunt paşii pe care trebuie să-i facă administraţia locală pentru amplasarea unei statui?

Mihai Oroveanu: Dacă nu este vorba de o încredinţare directă, dar şi în acest caz trebuie să fie un artist important, şi există o explicaţie logică, ar trebui să se facă un concurs. Trebuie stabilit foarte clar dacă este oportun sau nu să amplasezi o anumită statuie. (…)
Lipsa de calitate artistică face ca lucrurile să fie ridicole şi să facă un foarte mare rău din punct de vedere educaţional şi a nonşalanţei cu care ne privim istoria.

Cum se întâmplă în realitate?

– În realitate ne trezim cu busturile gata făcute, aflăm de ele la inaugurare. De obicei nu primim nicio veste sau unii care îşi dau seama că au încălcat legea, ne trimit imagini cu statuile gata amplasate cu rugămintea să le aprobam. Foarte greu să-ţi dai cu părerea atunci când un lucru a fost amplasat. (…)

În ultima vreme au fost amplasate în Bucureşti câteva statui care au strânit controverse. Una dintre ele este Împăratul Traian de pe treptele Muzeului Naţional de Istorie. Este amplasată legal? Ce părere aveţi despre ea?

– Are aviz. Este o lucrare importantă. Lumea se gândea probabil la exerciţiul unui lucru ilustrativ. Nu este vorba de un lucru ilustrativ. Acolo este o lucrare pentru care trebuie să cunoşti opera unui mare sculptor român, Vasile Gorduz. Unul dintre cei mai importanţi sculptori ai ultimelor decenii care nu-şi propunea să facă o ilustraţie a monumentului împăratului Traian, nu-şi propunea să-l îmbrace cu toate atributele funcţiei lui.

– Ce ar trebui să înţeleagă omul când se uită la această statuie?

– Ca să înţeleagă, în primul rând, trebuie să se întrebe cine este acest sculptor, dacă ştie ceva despre el, dacă ştie ceva despre ce a urmărit el în opera lui. Altfel poţi să discuţi despre orice. Românul, când a văzut coloana lui Brâncuşi, a pus tractorul să o dea jos. (…)
Gorduz a fost primul artist român, după ’90, care a fost achiziţionat de un muzeu important, Stedelijk din Amsterdam. Această statuie a fost amplasată la Sevilla, într-un cartier care poartă numele împaratului Traian şi a avut succes.

– Ce părere aveţi despre fântânile arteziene amplasate în ultimii ani în Bucureşti?

– Atât timp cât ele au o componentă artistică, ar trebui să ajungă la noi la Comisie. Nu au ajuns. Nici acea ciudăţenie, peretele acela cu cruce înscrisă, care se afla pe locul bisericii Sf. Vineri. Eu credeam că este o rampă de skating, dar pe ea s-au dat nişte bani. Cine a dat banii? Cine răspunde de ei?
Citiţi interviul integral pe HotNews.ro

Ce se întâmplă cu atelierul unui artist după ce el moare?

Notă personală

Până să ajungem la modelul francez prin care este sprijinită comunitatea artistică, la noi, nu se arată minim interes pentru creaţie în general şi nu poate fi vorba de sprijin acordat tinerei generaţii de plasticieni. Ne mândrim cu premiile pe care aceştia le obţin dar nu găsim resurse financiare pentru a-i sprijini. Nu ştiu dacă este de vină criza financiară, proasta gestionare sau dezinteres pentru arta contemporană… Nu aş fi scris despre acest lucru dacă în iarna acestui an nu mi s-ar fi luat abuziv atelierul de creaţie de către conducerea Filialei UAP Deva, după doi ani de zile în care l-am amenajat, o cămăruţă de 13 metri pătraţi pentru care aveam un contract de trei ani de zile. Ce se întâmplă după moartea unui artist puteţi citi în articolul prezentat mai jos, apărut în România liberă pe data de 25 august 2011. În provincie, lucrurile stau, dintr-un anumit punct de vedere, mai rău. În funcţii au ajuns diverşi profitori. Ei au intrat în rândul membrilor UAP prin conjuncturi favorabile, despre care îmi este greu să vorbesc pentru că nu le cunosc. Fără a avea studii în arte vizuale, aceşti artişti amatori nu ar fi fost subiect de discuţie dacă nu s-ar fi „cocoţat” în funcţii de conducere. Ei sunt cei care decid cărui membru i se atribuie un atelier sau i se ia acesta şi, desigur, ei sunt cei care deţin spaţii de lucru aparţinând uniunii. Tot ei decid expoziţiile la care participă membrii filialei şi, mai mult, decid valoarea artistică a membrilor ei. Nu este problema mea să analizez şi este târziu să acuz cele întâmplate în filiala deveană, din care am făcut parte până în această iarnă când am decis să mă transfer în Filiala UAP Interjudeţeană Cluj-Bistriţa ca urmare a deciziilor abuzive, cu argumente nefondate şi hotărâri hilare, luate în Consiliul de Conducere a filialei UAP din Deva, dar lucrurile trebuie spuse aşa cum sunt în realitate. (Grigore Roibu)

O uniune de creaţie săracă
nu poate asigura spaţiile de lucru
pentru membrii săi

Artiştii din Bucureşti rămân fără ateliere. În fiecare an spaţiile de creaţie se împuţinează, iar bătălia pentru ele este de multe ori lipsită de demnitate.

În urmă cu câteva luni s-a stins din viaţă pictorul Ion Sălişteanu, la 81 de ani, fost preşedinte de onoare al UAP şi membru corespondent al Academiei Române. Maestrul a avut atelierul de creaţie situat în strada Ermil Pangratti, o adresă unde Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) este proprietar, având aici câteva zeci de ateliere. De altfel aceste ateliere fac parte din rarele posesiuni ale uniunii.

După dispariţia lui Ion Sălişteanu s-a iscat o problemă: cine va avea dreptul să-i preia atelierul? Acest aspect se judecă în urma unui concurs de către secţia de pictură, de care aparţinea artistul. În această situaţie a avut câştig de cauză Sorin Ilfoveanu, 65 de ani, fost decan al Facultăţii de Arte Plastice şi fost rector al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Probabil că nu ar fi avut niciodată şansa aceasta un artist mai tânăr. „Domnul Ilfoveanu avea atelierul în Piaţa Amzei, însă clădirea de acolo se află în litigiu. Din această cauză suntem nevoiţi să eliberăm atelierele. Oricum, ştiu că până la sfârşitul anului expiră contractele de închiriere pentru cele aproximativ 40 de ateliere din Amzei”, explică pentru România liberă Petru Lucaci, preşedintele UAP.

Însă nici măcar această rocadă nu se poate face uşor, pentru că atelierul maestrului Sălişteanu trebuie eliberat, iar familia nu are unde să ducă zecile de lucrări, majoritatea foarte mari, care au rămas în urma pictorului. „Atelierul domnului Sălişteanu este plin ochi de lucrări şi nu avem soluţii. Încercăm să eliberăm spaţiul”, mai spune Petru Lucaci.

Lucaci: „Am cerut sprijin pe peste tot”

Dacă la începutul anilor ’90 în Bucureşti existau aproape 4.000 de ateliere, astăzi UAP, filiala Bucureşti, se poate bucura că mai are în posesie în jur de 250 de ateliere. Nimeni nu vede necesară găsirea unei soluţii pentru tinerii artişti care au nevoie de spaţii de creaţie, dar care, în majoritatea lor, „fie închiriază câte un apartament, fie lucrează acasă, prin sufrageri”, după cum spune preşedintele Uniunii.

Petru Lucaci vorbeşte cu frustrare despre o situaţie fără ieşire. UAP şi-a pierdut în urmă cu câţiva ani sediul din strada Nicolae Iorga, revendicat şi câştigat în instanţă de moştenitori, staff-ul fiind nevoit să se mute în capătul oraşului, la sediul Combinatului Fondului Plastic, în spatele Casei Presei. Abia în acest an şefii uniunii au reuşit să amenajeze un birou lângă atelierele din strada Pangratti pentru a veni în sprijinul artiştilor care nu reuşeau să se deplaseze până la combinat. „Nimeni nu e sensibil la problemele noastre. Am cerut spaţii dezafectate inclusiv de la armată. Atelierul este locul de muncă al artistului. Ce fac cei care lucrează obiect, precum sculptorii şi sticlarii? Atelierul presupune şi spaţiu de depozitare, artiştii lucrează pe stoc”, spune Lucaci.

Preşedintele UAP ar vrea să conducă o uniune puternică şi să se poată mândri cu atelierele şi galeriile deţinute, care ar putea intra într-un circuit cultural al Bucureştiului, ca în alte capitale ale lumii. Singurele ateliere în proprietate sunt cele din Pangratii şi din strada Eforie, restul sunt sau au fost ale Primăriei Capitalei. „Pe cele din strada Doamnei le-am pierdut pentru că era un spaţiu al Patriarhiei Române pe care l-a cerut înapoi. Le-am pierdut şi pe cele din curtea Universităţii de Arte care erau ale şcolii, dar şi pe cele din strada Iulia Haşdeu, spaţii ale Ministerului Culturii pe care le-a luat înapoi pentru nevoile lor. Multe alte clădiri sau spaţii s-au pierdut fiind revendicate de moştenitori. Am discutat şi am depus petiţii pe peste tot. Am cerut sprijin de la Primărie, de la Ministerul Apărării, de la Ministerul Culturii, am pus problema în discuţie peste tot, inclusiv la premierul Boc şi la Comisiile de Cultură din Parlament. Mai grav este că primarul Oprescu ne trimite din când în când notificări să eliberăm spaţiile primăriei”, descrie situaţia Petru Lucaci.

Modelul francez

Nimeni nu ne-a răspuns. Artiştii fac parte din singura categorie socială care îşi plăteşte locul de muncă, iar producţia de artă este costisitoare. Statul nu are o politică de achiziţie. Galeriile de artă sunt ale primăriei, nici măcar un contract de comodat nu vor să încheiem. Astfel că fiecare artist care expune trebuie să plătească şi sala pe lângă costurile aferente. Nimeni nu se gândeşte la noi, la nici un nivel”, continuă preşedintele UAP.

Tot el a explicat cum este modelul francez: „Dacă merg ca artist la Paris primesc un atelier. Sau dacă se ridică un bloc de 10 etaje constructorul este obligat ca ultimul etaj să aibă destinaţie culturală. 1% din orice fel de investiţii se virează în obiective culturale. Spaţiile acestea intră în circuit cultural şi astfel reuşesc să susţină cultura contemporană. La noi nici tabere de creaţie nu se mai pot observa deşi majoritatea de până acum au devenit parcuri naţionale. La Medgidia, Muzeul de Artă, singurul obiectv turistic existent, s-a închis. Opera artiştilor contemporani este înghesuită pe unde se poate şi nu intră în circuit”.

Unde merg, când merg, lucrările lui Biţan
şi ale lui Nicodim

Achiziţii nu se fac, pentru că nu sunt bani. Nu sunt strategii pe termen lung pentru promovarea artei contemporane, spre deosebire de Franţa care are Fonduri naţionale şi regionale dedicate artei contemporane.

Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), încă se află în căutarea de depozite pentru patrimoniul pe care-l păstra în sediul Teatrului Naţional din Bucureşti, nevoit să-l elibereze după ce au început lucrările de renovare. „Este trist ce se întâmplă. Am primit un loc în strada Moşilor, un fost depozit de carte care necesită reparaţii, igienizare. Dar cred că pereţii ăia n-au mai fost zugrăviţi de 40, chiar 50 de ani. Arată ca dracu’ şi nu sunt bani”, ne-a declarat Mihai Oroveanu. MNAC avea în program nişte depozite chiar în curtea Parlamentului României, însă s-au dus pe apa sâmbetei.

„Era vorba despre nişte depozite subterane, cu accesul prin curte. A căzut tot proiectul pentru că s-a constatat că avem nevoie de parc pentru Biserica Neamului. Am ajuns să refuzăm expoziţii. E patetic. Arta nu e o prioritate în acest moment de criză. În ceea ce priveşte arta vie, statul nu a mai intervenit de ani de zile, nu mai face achiziţii. Se închid muzeele cu colecţii, cum este colecţia Jalea de la Constanţa, sau donaţia Medrea împrăştiată prin sălile Senatului. În schimb facem mii de biserici, semeţe de peste 70 metri înălţime, în loc să le restaurăm pe cele existente”, mai spune directorul MNAC. (Manuela Golea)
SURSA: romanialibera.ro