Lansarea DVD-ului Relief carstic

Comunicat de presă

afis_relieful_carstic_final

Avem plăcerea să vă invităm la lansarea DVD-ului multimedia Relief carstic ce va avea loc la Centrul de vizitare al Parcului Național Retezat din Nucșoara, comuna Sălașu de Sus.

DVD-ul reprezintă un produs educativ în format electronic, ușor accesibil datorită aspectului de site. Meniul conduce utilizatorul în documente pdf ce explica modul de formare a reliefului carstic (chei, peșteri, doline etc),  necesitatea protecției carstului care ne oferă resurse importante de apă potabilă, resurse pentru turism dar și inestimabile informații științifice. Informațiile sunt susținute de imagini, atât în documentele text, cât și prin galeria foto, material video.

Filmul de 15 minute cuprinde imagini sugestive pentru formarea reliefului carstic și aproape toate tipurile de forme întîlnite. Pentru realizarea acestuia am filmat în Munții Retezat, Șureanu, Pădurea Craiului, Podișul Mehedinți (România), Munții Taurus (Turcia).

Evenimentul de lansare a DVD-ului va fi urmat de o dezbatere pe tema voluntariatului pentru natura, voluntariat în arii protejate. În luna iulie 2015 în Retezatul Sudic, în cadrul unei tabere de voluntari, am creat o poteca tematică cu 10 panouri cu informații despre relieful carstic și necesitatea protecției acestuia.
După prezentarea DVD-ului, pentru copii și tineri, vom realiza jocuri cu tematică de natură.

Clubul Sporturilor Montane Hunedoara în parteneriat cu Administrația Parcului Național Retezat încheie prin aceasta acțiune proiectul „Rangerii Juniori susțin protecția carstului în Retezat”, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.
(Mihaela Sopincean, președinte CSM Hunedoara)

Întuneric și lumină în Atelierul de fotografie

Ediția a XI-a / 2015

007AF 11Atelierul de fotografie, ediția a XI-a, desfășurat în Sala Studio din Colegiul Național „Decebal”, intitulat „Întuneric și lumină”, a fost, așa cum am promis, unul inedit și spectaculos.

006AF 11Invitații noștri din această seară, Adrian și Mihaela Sopincean, cărora le spunem bun venit în rândul lectorilor AF, ne-au vorbit despre munte, speologie și fotografie, ieșind din tiparul workshop-urilor de fotografie în care înveți, de cele mai multe ori, aceleași lucruri. În această seară am cunoscut oameni pasionați de fotografie care își doresc mai mult decât imagini obișnuite.

003AF 11004AF 11La începutul întâlnirii am deschis expoziția de fotografie care cuprinde imagini spectaculoase din peșterile din România, prezentând munca de echipă a celor de la Clubul Sporturilor Montane Hunedoara. Mihaela Sopincean ne-a prezentat în ce constă activitatea de cercetare a speologului și echipamentul pe care îl folosește. Ne-a făcut o introducere în speologice și ne-a vorbit despre cum se formează peșterile, despre istoric, echipament și surse de iluminare. Am vizionat două scurte filme care prezentau o sesiune de fotografie în peșteră și care ne-au introdus în lumea mirifică și milenară aflată sub pământ, loc în care, în lipsa unui echipament adecvat, puțini dintre noi avem acces.

AF Adrian Sopincean

Adrian Spincean a realizat, apoi, o proiecție cu cele mai spectaculoase imagini surprinse în diverse peșteri, multe dintre acestea în premieră pentru public deoarece fac parte din proiecte pe care le derulează în prezent.

Peșterile sunt un spațiu care ne oferă un spectacol al naturii din cele mai vechi timpuri, având formațiuni naturale spectaculoase. Fotografia de peștera este unul dintre cele mai dificile tipuri de fotografie. Pe lângă echipamentul de speologie un fotograf de peșteră trebuie să transporte și echipamentul foto, cum ar fi, de exemplu, lumini, blițuri, trepied, aparatură care trebuie deplasată fără să se deterioreze la trecerile prin apă.

005AF 11

La sfârșitul întâlnirii, pentru a înțelege dificultatea realizării unor astfel de imagini, am simulat condițiile de lucru a fotografilor în peșteră. Am folosit lămpi, trepiedul, timpi lungi de expunere și am luminat personajele-model cu lămpi ce pot fi transportate în subteran. Am învățat cum pictăm cu lumina, cum dăm dinamică imaginii și cum plasăm personajele în cadru. Fotografia realizată în subteran este una experimentală care folosește lumina artificială dirijată. Mihaela și Adrian ne-au învățat în această seară o parte dintre secretele realizării unor fotografii reușite, folosind mai multe surse de lumină artificială. În final participanții au ajuns să aprecieze o fotografie realizată în astfel de condiții, conștientizând dificultatea obținerii acestora.

008AF 11

Foto: Oana Muntean Experiment cu lumină dirijată (6 sec, F8, ISO400)

Foto: Oana Muntean
Experiment cu lumină dirijată (6 sec, F8, ISO400)

Oana Muntean: Atelierul de fotografie din această seară a fost extrem de interesant. Am aflat lucruri noi. Am aflat cum se face o fotografie în condiții slabe de iluminare, lucruri pe care le voi folosi chiar dacă nu mă aflu într-o peșteră. Nu credeam că o fotografie de peșteră implică atât de multe lucruri și presupune un efort atât de mare. Voi veni cu siguranță la atelierul următor care, sper, să vină cu teme la fel de interesante.

AF Mihaela SopinceanMihaela Sopincean: Este un lucru nemaipomenit ceea ce faceți aici. Reușiți să adunați oameni de toate vârstele. În cadrul Atelierului de fotografie am descoperit lucrurile care ne unesc și, aici, mă refer în primul rând la fotografie, dar nu numai…

AFAdrian Sopincean: Atelierul de fotografie este o experiență plăcută, atât pentru mine, cât, cred eu și pentru participanți. Fiecare are ceva de învățat dintr-o astfel de întâlnire.

Le mulțumim invitaților noștri care, în final au prezentat cele două publicații lansate, Peștera Ciclovina uscată și Peştera Ponorâci – Cioclovina cu apă, albume pe care le-au făcut cadou, cu acestă ocazie, bibliotecilor din Colegiul Național „Decebal și din Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

 A consemnat Grigore Roibu

Mai multe imagini de la AF11 găsiți pe https://www.facebook.com/media/set/?set=a.331542077054840.1073741875.163419813867068&type=1

Atelierul de fotografie/ martie 2015

Ediția a XI-a
Colegiul Național „Decebal” Deva

AF XI-av21

Miercuri, 25 martie 2015, începând cu ora 17:30, vă invităm la Colegiul Național „Decebal” Deva, în Sala Studio (situată în vecinătatea Paraclisului Sfântul Stelian), la o nouă întâlnire AF.

Ediția a XI-a AF este una specială, în care i-am invitat pe Adrian și Mihaela Sopincean pentru a ne vorbi despre fotografia realizată în peșteră, spațiu care ne oferă un spectacol al naturii în galeriile formate din vremea când pe pământ a căzut prima picătură de ploaie, având formațiuni naturale spectaculoase, dar unde nu avem nici o sursă de lumină. Vom vedea alături de invitații noștri cum se desenează cu lumina și cum folosesc ei lumina artificială dirijată pentru a obține fotografii impresionante în lumea aflată sub pământ. Fotografierea peșterilor este unul dintre cele mai dificile tipuri de fotografie. În primul rând, pentru a o realiza trebuie să avem echipament corespunzător, la care se adaugă, apoi, echipamentul necesar fotografierii. Fotografia de peșteră este un gen de fotografie experimental, care nu se supune legilor fotografiei de suprafață și care presupune realizarea imaginilor în echipă.

Tema: Întuneric și lumină
Coordonatori: Adrian și Mihaela Sopincean

040Cioclovina

Adrian și Mihaela Sopincean sunt profesori de geografie în Hunedoara, pasionați de speologie, munte, natură și de fotografia realizată în subteran. Adrian Sopincean este vicepreşedinte al Clubului Sporturilor Montane Hunedoara şi şeful echipei Salvaspeo Hunedoara. Mihaela Sopincean este membru fondator al CSM Hunedoara.

Vedeți un interviu cu Adrian Sopincean: Cioclovina este raiul speologiei hunedorene

În ediția a XI-a AF cei doi invitați ne vor vorbi despre speologie, pentru a înțelege ce presupune această muncă de cercetare și ne vor prezenta echipamentul necesar explorării unei peșteri. Vom viziona o proiecție, cu un scurt film despre Peștera Cioclovina, și vom vedea o prezentare a celor mai bune și spectaculoase fotografii realizate de echipa CSM Hunedoara în peșterile din țară și străinătate. În finalul întâlnirii i-am rugat pe invitații noștri să facă o aplicație practică, în care să ne arate, pentru a înțelege dificultatea realizării unor astfel de imagini, condițiile de realizare a fotografiei din peșteră. Pentru a participa la experimentul nostru puteți să vă aduceți aparatul de fotografiat, o lanternă și un trepied. Tot cu această ocazie vom vernisa o expoziție cu lucrări reprezentative, realizate de echipa CSM, ce au fost prezentate în diferite expoziții și concursuri, precum și în cele două cărți/album dedicate peșterilor Cioclovina cu apă și Cioclovina uscată, ambele peșteri aflându-se în județul Hunedoara (vedeți Lansare de album: Peștera Ciclovina uscată și Peştera Ponorâci – Cioclovina cu apă).

022 Adi Sopincean

Va fi o seară dinamică, cu multe proiecții în care vom cunoaște locuri spectaculoase, inaccesibile multora dintre noi și vom învăța, alături de Adrian și Mihaela să folosim lumina artificială dirijată pentru a obține fotografii expresive și impresionante.

Atelierul de fotografie este deschis tuturor celor pasionați de imagine, artă și fotografie. Intrarea este liberă. Vă așteptăm pentru o seară de discuții, proiecții și cu multe fotografii și o expoziție.
Vă rugăm, nu uitați să folosiți intrarea de pe strada Andrei Șaguna.

Evenimentul îl găsiți pe facebook: https://www.facebook.com/events/358724730994901/