Km 0. Reprezentare şi repetiţie a Pieței Universităţii

30 noiembrie 2012 – 28 februarie 2013
tranzit.ro/ Bucureşti – Str. Gazelei nr. 44, sector 4, Bucureşti

tranzit.ro/ Bucureşti vă invită vineri, 30 noiembrie 2012, de la orele 19:00 la deschiderea expoziției „Km. 0. Reprezentare şi repetiție a Pieței Universității”. Expoziția prezintă diferite reflecții asupra Pieței Universității din Bucureşti, văzută ca un „punct zero“ al spațiului public din România după 1989. În timp ce conflictele nerezolvate ale anului 1990, care au transformat Piața într-un loc memorial păreau să se evapore din conştiința publică, la începutul anului 2012 oamenii s-au adunat din nou acolo pentru a-şi striga nemulțumirile şi – deşi aparent doar pentru o perioadă scurtă – ei au recâştigat Piața ca un loc al expresiei libere şi al manifestării atitudinii civice. Cu un viitor încă neclar, cu perspectiva de a fi transformată într-o „menajerie” reglementată, controlată şi supravegheată, Piața Universității rămâne încă un loc cu o semnificație simbolică importantă, mai ales în contextul politic actual, din România dar nu numai.

Abordarea subiectului Pieței Universității într-o expoziție nu reprezintă atât de mult o îndepărtare de la locul acțiunii cât o oportunitate de a prezenta o multiplicitate de perspective prin care gestul artistic poate oferi grile mai puțin polarizante şi mai complexe de interpretare şi de evocare a Pieței. Astfel, aceasta nu este doar „kilometrul zero al democrației” sau un „punct zero” din care proteste sociale pot porni dar şi un spațiu în care să imaginăm noi relații între indivizi şi corpul social sau între cetățeni şi statul care îi reprezintă.

„Km. 0. Reprezentare şi repetiție a Pieței Universității” prezintă lucrări realizate ca reflecții asupra Pieței, documentații ale unor performance-uri realizate deja în Piață sau lucrări noi, realizate special pentru expoziție. În timpul vernisajului, între orele 19:30-20:30, în cadrul instalației ei „Nimic nu durează, dar nici nu trece”, Alexandra Pirici va realiza un performance împreună cu Bogdan Drăgănescu, Mădălina Dan, Jean Lorin Sterian, Vlad Basalici.

Participanți: Vlad Basalici, studioBASAR, Larisa Crunțeanu, Laurențiu Gâlmeanu, Bogdan Ghiu & Octav Avramescu & studenți ai Universității de Arte Bucureşti, Mihai Mihalcea, Dan Perjovschi, Vlad Petri, Alexandra Pirici, David Schwartz & Mihaela Michailov, Emanuel Vasiliu şi alții.

Design expoziție: Atelier Brut
Design grafic: Palier Design
Asistență expoziție: Julia Schulze

Expoziția va putea fi vizitată în luna decembrie 2012 pe bază de programare la adresa raluca.voinea@tranzit.org iar în perioada 8 ianuarie – 28 februarie 2013 va fi deschisă pentru public de joi până sâmbătă între orele 14:00-18:00.
O serie de conferințe, dezbateri şi alte evenimente vor însoți expoziția pe parcursul acesteia.
Curator: Raluca Voinea

Spectacolul SubPământ / Muzeu în mişcare

Turneu în oraşele industriale din judeţul Hunedoara

Echipa proiectului Teatrul SubPământ. Valea Jiului după 1989 vă invită la spectacolul „SubPământ”cu reprezentaţii în judeţul Hunedoara:

17 octombrie – Teatrul de Artă din Deva, orele 20.00
18 octombrie – Casa de Cultură, Hațeg – orele 18.00
19 octombrie – Casa de Cultură, Brad – orele 18.00
20 octombrie – Clubul Copiilor, Petrila – orele 14.30
21 octombrie – Casa de Cultură, Baru Mare – orele 17.00

Teatrul SubPământ. Valea Jiului după 1989 este un proiect de observaţie şi analiză a existenţei cotidiene a unor comunităţi afectate decisiv de schimbările politice şi sociale care au avut loc începînd cu anii ’90. Proiectul îşi propune să documenteze situaţia economică, viaţa şi munca minerilor în post-socialism.
Teatrul SubPământ este un proiect de reconstrucţie performativă a poveştilor-document care fundamentează istoria comunităţilor din Valea Jiului, aflate la limita dintre supravieţuire, migraţie, dispariţie şi posibilă reconstrucţie.

Perioada post-1989 a transformat fundamental configurația comunităților din Valea Jiului, atât la nivelul relațiilor de viață socială, de muncă și de putere, cât și la nivelul raporturilor interpersonale. Aceste comunități s-au redefinit din perspectiva noilor structuri socio-politice care au adus în Valea Jiului închiderea treptată sau reducerea activității celor mai multe mine, disponibilizări, privatizarea și delapidarea principalelor fabrici din zonă, incursiuni repetate și manipulate ale minerilor spre București. Rata șomajului a crescut, oportunitățile de angajare s-au dovedit din ce în ce mai precare, situația economică, calitatea vieții și stima de sine a locuitorilor, în special a muncitorilor, au scăzut constant. Imaginea locuitorilor și a zonei a fost deteriorată decisiv odată cu așa-numitele „mineriade”,care au generat o dublă percepție negativă.

Spectacolul „SubPământ” are la bază o cercetare în Valea Jiului, coordonată de Mihaela Michailov (dramaturg), Vlad Petri (fotograf), David Schwartz (regizor). Cercetarea a avut mai multe direcţii – ateliere, discuţii libere şi interviuri cu mineri, soţii de miner, cu pensionari şi copii, cu paznici de mină, lideri de sindicat, oameni care trăiesc din furtul de cărbune.
„Sub Pământ” este un spectacol-arhivă de poveşti-mărturii ale unor comunităţi pe cale de dispariţie. Spectacolul îşi propune revalorizarea poveştilor, a problemelor şi culturii unor categorii sociale deseori ignorate în teatrul românesc de după 1989: comunităţile muncitoreşti.
Spectacolul face parte din proiectul Sub Pământ – Muzeu în mişcare, în cadrul căruia spectacolul este jucat în teatre şi case de cultură din patru zone industriale din Transilvania, afectate decisiv de schimbările post-1989 (Baia Mare, Hunedoara, Roşia Montana, Valea Jiului).
După fiecare reprezentaţie, are loc o discuţie cu publicul, ca parte integrantă a spectacolului.
La toate reprezentaţiile spectacolului intrarea este gratuită.

Echipa proiectului:
Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Şerban, Bobo Burlăcianu, Adrian Cristea, Vlad Petri, Ana Colţatu, Ştefania Ferchedău, Cătălin Rulea
Coordonatori: Mihaela Michailov şi David Schwartz.
Parteneri: Asociaţia Alburnus Maior, Dianei 4, Teatrul de Artă Deva, Teatrul Municipal Baia Mare, Clubul Copiilor Petrila.

Contact:
Mihaela Michailov +40722682349, mihaela_michailov@yahoo.com
David Schwartz +40724353559, davey_schwartz@yahoo.com
Mai multe informaţii pe: www.teatrusubpamant.wordpress.com

Ocupaţi Universităţile!

Gestul de protest împotriva sistemului educaţional defectuos din România – căruia i se va acorda 2% din PIB -, printr-o acţiune colectivă de ocupare a amfiteatrului Vasile Pârvan din Facultatea de Istorie, reprezintă un act de poziţionare lucid-radicală faţă de retorica austerităţii şi o formă de igienă morală necesară.

Transformarea învăţămîntului românesc într-o rablă căreia i se cere să arate ca un Mercedes de ultimă oră durează de ceva vreme şi contribuie, considerabil, la precarizarea conştiinţei civice şi la modelarea unui viitor sumbru.
În timp ce discursurile despre ce-ar trebui să producă universităţile abundă în „competenţe” şi „performanţe”, starea jalnică a sistemului de învăţămînt nu încetează să fie confirmată de măsuri aberante, de iniţiative care se contrazic unele pe altele şi de un dispreţ de proporţii, dacă ne gîndim la subfinanţarea progresivă. A monitoriza poliţieneşte un sistem fără a-l reforma şi a-l regenera financiar devine sinonim cu a-l devaloriza şi a-l arunca la groapa de gunoi a rebuturilor sociale. Statul român discreditează sistemic învăţămîntul, oblingîndu-l să facă un compromis major cu integritatea unui spaţiu de idei nesupuese, protestatare, reactive la discursul oficial. Statul român îşi doreşte universităţi-sclavi, care să dezvolte, asemeni coporaţiilor, politici antreprenoriale de succes, în care totul devine controlat financiar.

Realitatea precară a Universităţilor din România le transformă în mini-oraşe suprapopulate, cu o nevoie de capital din ce în ce mai crescută, cu un acccent sporit pe individualism, cu o conştiinţă diminuată de apartenenţă la o colectivitate, cu o forţă de reacţie fragilă.
Universităţile nu sînt comunităţi de acţiune, centre care să creeze o structură solidară de intervenţie în societate, care să identifice şi să lupte pentru un set de valori comune de reprezentare publică şi care să se legitimeze prin critica universităţii ca bazar global.
Universităţile nu se confruntă doar cu un deficit bugetar, ci şi cu un deficit de sens critic, extrem de bine controlat, care le atrofiază capacitatea de a gîndi un model diferit de existenţă. Una dintre întrebările fundamentale pe care studii recente de analiză a universităţilor publice şi le pun este: care e rolul social al universităţii şi ce-ar trebui să facă pentru comunitatea în care funcţionează? Parteneriatul universitate-comunitate, analizat într-un studiu extrem de elaborat – Bridging University and Community: The Power of Collaborative Partenership for Social Change[1] (autori: Rosemarie Hunter, Sarah Munro, Linda Dunn şi Katie Olson) – dezvoltă o cultură a anagajării sociale a universităţii, care propune o educaţie a responsabilizării civice.
Universitatea ca o comunitate deschisă părea, pînă la protestul din 24 noiembrie de la Facultatea de Istorie, o construcţie utopică de coalizare a forţelor.

Dezbaterea publică anunţată pentru ora 18.00 la Facultatea de Istorie (invitaţi: Vintilă MIhăilescu, Carol Căpiță, Ciprian Şiulea), organizată de către Miliţia Spirituală, a fost sabotată chiar de către conducera facultăţii, fiind considerată incomodă. Ca atare, rectorul Universităţii a considerat oportună intervenţia unor brigăzi de jandarmi, care au început să-i legitimeze pe cei prezenţi şi să-i dea afară pe unii dintre ei.
Ocuparea de dezbatere
pe care au iniţiat-o protestatarii de la Facultatea de Istorie nu-şi propune, potrivit lui Mihai Bumbeş, să blocheze activităţile din Universitate: „Acest sit-in, pentru că nu e o ocupare propriu-zisă, e diferit de conceptul de „Occupy” (al protestatarilor de pe Wall Street), această rămânere în facultate e un mesaj către autorităţi… Cea mai importantă revendicare vizează un buget mult mai mare pentru educaţie. În lege scrie 6%, evident că nu se pot da 6%, dar 2% e prea puţin. Se urmăreşte ca România să devină o mână de lucru ieftină[2].
Jandarmizarea iniţiativelor de protest public ne aduc la stadiul retardat de mase de manevre care trebuie să execute comenzi, fără să le comenteze, fără să le pună în discuţie validitatea şi necesitatea.

Ce tip de universităţi vrem să creăm? Mall-uri cu departamente-tejghea, care livrează informaţii a căror unică valoare stă în vandabilitatea imediată, sau spaţii comune critice, care să propună un discurs de reflecţie programatică?
Atîta timp cît sistemul de educaţie din România face jocurile monopolurilor economice şi acceptă măsuri de subfinanţare, se discreditează atît la nivelul conţinutului de idei, cît şi la nivelul practicilor sociale pe care le propune. În măsura în care construieşte însă un discurs de interogare a mecanismelor de market-izare a şcolii, şansa lui de a produce schimbare devine posibilă.

Se sperăm cu acţiunea de la Facultatea de Istorie este începutul unei educaţii critice necesare: „Criza universității, nu criza economică financiar provocată, este adevărata criză globală accesibilă, neconfiscată, în care lupta (mai) poate să fie purtată[3]. (Mihaela Michailov)


[1] http://universitydesign.asu.edu/udc-resources/publications
[2]
http://www.realitatea.net
[3]
http://www.criticatac.ro/3911/criza-universitatii-criza-societatii
SURSA: ArtActMagazine