Ceramica, meşteşugul celor iniţiaţi

Primele manifestări ale artei focului, pe teritoriul României

Ceramica, până în veacul al XX-lea, a avut, în principal, funcţii utilitare şi rituale. La început, meşterii nu cunoşteau roata olarului, dar erau foarte îndemânatici la modelarea şi coacerea lutului. Arta pictării ceramicii în albnegru roşu, cu modele de o mare frumuseţe şi originalitate, sa răspândit pe un teritoriu mai întins decât România de azi şi sa perfecţionat timp de aproape 2.000 de ani.

Ceramica nu trebuie privată de ceea ce este cu adevărat şi anume un produs aparent local şi „autohton”. Putem vorbi de caracterul „internaţionalist” al ceramicii atunci când ne gândim la „suratele” sale, la fel de banale şi indispensabile, materiile prime din care este constituită.
Am vorbit în articolele precedente despre culturile vechi, mai ales din Asia, şi despre relaţia dintre om şi lut ca o „tovărăşie” constantă care a marcat evoluţia omenirii. Acum 5.0006.000 de ani, între Carpaţi şi Nipru, timp de aproape un mileniu, a înflorit o remarcabilă cultură neolitică. Uneltele rudimentare arată că traiul acelor oameni era simplu, dar ceramica pictată pe care neau lăsato drept mărturie a ajuns la un nivel de rafinament şi originalitate rămas de neîntrecut. O ştire în presa ucraineană menţiona că printre problemele ridicate la întâlnirea dintre preşedinţii Ucrainei şi României, pe lângă chestiunea Canalului Bâstroe şi cea a Insulei Şerpilor, a fost şi cooperarea în problema CucuteniTripolie.

Olăritul este un meşteşug care presupune îndemânare şi cunoştinţe despre procesul tehnologic al preparării lutului, arderii şi decorării. Olarii se aşezau, de obicei, în zone apărate de pericolul invaziilor, în regiunile deluroase sau muntoase, foarte rar în zonele de câmpie. O condiţie necesară era proximitatea carierelor de lut şi a pădurilor, de unde olarii luau lemnul necesar arderii vaselor. Un ţăran nu ştie şi nu poate face oale când are nevoie, deoarece tehnologia făuririi obiectelor ceramice presupune cunoaşterea unui proces tehnologic etapizat. Circulaţia omului specializat care produce obiecte ceramice asigură uniformitatea formelor şi al decoraţiilor. Tot el are răbdarea frământării lutului, are ştiinţa de a căuta materia primă potrivită, ştie cum să învârtă roata, săşi manipuleze materialul, să citească temperatura cuptorului, are simţul de a introduce aer în cuptor care să dea un colorit anume pastei coapte, folosind arderea reducătoare sau oxidantă. Când aveau piaţa acoperită şi cererea se atenua, ori apar alte motivaţii, meşterii se deplasau în alte regiuni geografice pentru aşi asigura bunăstarea. Un olar putea subzista fără a practica agricultura şi vânătoarea. Produsele lui erau accesibile şi indispensabile vieţii cotidiene, aşadar mereu cerute. Olarul, din acest punct de vedre, nu este neapărat un artist: zgârie, împunge şi de aici ies linii sau impresiuni de o simplitate dezarmantă. Meşterii s-au grupat în bresle şi, apoi, în centre de olărie, care există şi acum. Toată această evoluţie a facilitat şi a transmis până în contemporaneitate o modalitate de exprimare artistică bazată, pe lângă abilităţile creative, pe cea a meşteşugurilor.

Ceramica este pentru arheologi extrem de importantă, fiind artifactul pe baza căruia au fost definite grupele culturale cunoscute până în prezent precum şi ariile lor de răspândire. Prin intermediul fragmentelor de ceramică pot fi surprinse legături interculturale sau mişcări de populaţii în anumite spaţii geografice. Pe baza studiului ceramicii pot fi depistate centrele de olari ce pot da informaţii despre viaţa cotidiană a unei epoci: nutriţie, viaţă religioasă şi ritualuri (vasele pentru libaţii sau de ofrandă, vasele antropomorfe şi zoomorfe). Calitatea ceramicii poate constitui un element în departajarea indivizilor din punct de vedere al statutului social. Gustul artistic sau lipsa lui, atunci când este vorba de forme ceramice, motive sau tehnici decorative utilizate, poate indica deosebiri în ceea ce priveşte prosperitatea unei comunităţi. Descrierea ceramicii (ca şi tipologia ei) trebuie să fie obiectivă şi precisă, pentru a putea fi uşor înţeleasă. Este un deziderat care însă nu a fost atins datorită faptului că nu există un limbaj comun acceptat şi respectat. O altă serie de confuzii provine în urma înregistrărilor superficiale de pe săpăturile arheologice. De cele mai multe ori autorii rapoartelor arheologice se mulţumesc să facă aprecieri generale asupra caracteristicilor ceramicii, astfel încât nu există statistici propriuzise care să poată face obiectul unei analize. O împărţire a ceramicii pe diverse culturi are, aşadar, un grad ridicat de subiectivitate. Culturile ceramice de pe teritoriul României au fost, la rândul lor, studiate şi catalogate. În cele care urmează voi încerca să prezint o parte dintre aceste culturi ceramice.

Cucuteni este o comună din judeţul Iaşi, unde săpăturile arheologice efectuate între anii 1885 şi 1910 au scos la iveală vestigii neolitice datând din anii 4.0003000 î.Hr.
Cultura Cucuteni era răspândită în Moldova, nordestul Munteniei, sudestul Transilvaniei şi Basarabia caracterizânduse printro ceramică de foarte bună calitate din punct de vedere tehnic, bogat şi variat pictată.
Ceramica din cultura Cucuteni este unică în Europa, găsinduse unele asemănări, destul de pregnante, între aceasta şi cea aparţinând unei culturi neolitice din China. Cea din urmă şia făcut apariţia însă, după o distanţă de timp foarte mare, circa un mileniu faţă de cea aflată între Carpaţi şi Nipru.

Una din caracteristicile predominante a ceramicii Cucuteni este decorul în spirală, cu numeroase variante şi combinaţii. Este, poate, una dintre cele mai cunoscute culturi datorită figurilor feminine cu torsul plat, decorate cu motive geometrice. De exemplu, Hora de la Frumuşica, efigia Muzeului din PiatraNeamţ, este una din capodoperele culturii Cucuteni. A fost descoperită în anul 1942 pe „Cetăţuia” din satul Bodeştii de Jos, judeţul Neamţ. Piesa ceramică constă întrun suport antropomorf compus din şase statuete feminine, văzute din spate, înlănţuite parcă întro horă. Meşterul a renunţat la modelarea capului, braţelor şi picioarelor, folosind decupări ovale, pe două registre. Modelajul şoldurilor exprimă clar feminitatea personajelor conferind ritm ansamblului şi dând impresia de rotire. Invocarea soarelui şi apei, ca elemente care aduc belşugul grânelor, este accentuat cu ajutorul decorului dispus în elipse pictate cu alb, pe fond roşu.
Alte vase rituale celebre, descoperite pe teritoriul României, sunt cele numite: Soborul zeiţelor – descoperit în anul 1981, în situl multistratificat de la PoduriDealul Ghindaru, judeţul Bacău şi Vasul cu colonete – descoperit la Izvoare, PiatraNeamţ.
Dincolo de dimensiunea estetică, aceste obiecte închid în sine o lume de simboluri (cum ar fi cel al spiralei, reprezentativ în spiritualitatea comunităţilor străvechi), care se îmbină cu abilitaţi tehnologice ce au contribuit la denumirea pieselor ca fiind capodopere, devenite azi exponate de referinţă pentru eneoliticul european.

Manifestările culturale de tip Starčevo-Körös-Criş sunt în general considerate ca făcând parte dintrun mare complex al neoliticului timpuriu răspândit în Tesalia, Macedonia, Bulgaria, fostul teritoriu al Yugoslaviei, România şi Ungaria.
Figurinele cu aspect geometric sunt compuse din planuri volumetrice simple şi geometrice.
O dată cu Epoca Bronzului, pe continentul Europei, în mileniul al IIIlea î.Hr, societatea se divizează în războinici şi meşteşugari. Datorită bogăţiei acumulate din partea unei categorii a societăţii, au început să fie produse bunuri de lux.
Figura feminină
primeşte o valoare magică şi caracter divin.

Cultura Boian este cunoscută pe teritoriul României ca aparţinând spaţiului geografic din Muntenia, până în Valea Jiului, în Dobrogea, sudvestul Moldovei şi sudestul Transilvaniei, extinzânduse spre sud, până la Marea Egee. În Bulgaria, cultura este cunoscută sub numele de Mariţa. Din punct de vedere al datării, cultura aparţine Neoliticului mijlociu şi parţial este contemporană cu Hamangia.

Cultura Cernavodă datează de la sfârşitul eneoliticului şi acoperă mileniul al IVlea î.Hr, fiind situată în Dobrogea, la Cernavodă şi Dealul Sofia, aflat pe malul drept al Dunării. Prin elementele caracteristice pe care le prezintă, Cultura Cernavoda încheie o etapă majoră a evoluţiei culturale şi marchează tranziţia de la neolitic la epoca bronzului.

Cultura Vădastra (50003500 î.Hr) se află la interferenţa a două mari arii culturale străvechi: Boian şi Vinga. Originalitatea culturii Vădastra se manifestă atât în formele ceramice, cât şi în ornamentaţia acestora, folosind o tehnică mai rară: incizieexcizie.
Obiectele sunt construite prin metoda ridicării cu mâna a unor fâşii de lut, lipite unele de altele cu pastă din argilă, iar motivele decorative predilecte sunt: spirala, meandra şi dinţii de lup. Piesele sunt decorate prin şănţuleţe incizate în masa ceramică umplute cu barbotină de caolin, folosită drept angobă.

Fenomenul Monteoru este unul dintre cele mai bine cercetate momente din epoca bronzului de la Nord de Dunăre, dar acest lucru nu a însemnat şi elucidarea tuturor necunoscutelor. O problemă încă nesoluţionată o constituie originea culturii. Cultura Monteoru se formează în Muntenia colinară de nord şi nordest şi se întinde rapid în Moldova de Sud (inclusiv la est de Prut). Are puncte în care se dezvoltă şi în interiorul arcului carpatic. Materialul ceramic descoperit este reprezentat, în principal, prin cel de uz, caracterizat de o pastă în care sa adăugat ca ingredient calcar pisat.

Cultura Tei se formează în Muntenia (mai mult în zona de câmpie), fără a se extinde în Bărăgan. Sau descoperit numeroase urme ale culturii Tei şi în Bulgaria, precum şi în zonele de sudsudest a Transilvaniei. Obiectele aparţinând ceramicii fine sunt decorate cu motive realizate în tehnica împunsăturilor succesive, cu motive liniare sau în formă de „S” culcat, dispuse în registre verticale sau orizontale, iar motive romboidale sunt tratate independent. Această categorie de vase prezintă în interiorul, dar mai ales în exteriorul lor, suprafaţa netezită şi, mai ales, lustruită. Motivele ornamentale incizate prin împunsături succesive au fost umplute cu pastă de culoare albă.

Cultura Wietenberg sa dezvoltat în centrul Transilvaniei. La maturitate va ocupa culturile extra carpatice situate în sudestul acesteia. Provine din cultura Coţofeni şi preia stilul ceramicii decorate cu măturica, având şi unele influenţe Schneckenberg. Culoarea variază între brun închis şi negru. Decorul constă în linii verticale, paralel incizate, benzi haşurate sau umplute cu cerculeţe, puncte şi triunghiuri.

Cultura Tisa sa dezvoltat în perioada eneoliticului timpuriu în bazinul mijlociu şi superior al Tisei, iar spre rǎsǎrit sa extins în Vestul României (Crişana şi Banat). Cultura Gumelniţa se formează pe fondul culturii Boian, dar are şi o componentă a culturii Mariţa, din SudEstul Bulgariei, a cărei ceramică pictată cu grafit constituie una din trăsăturile caracteristice a ceramicii gumelniţene. Ceramica este în special neagră şi uneori de culoare brun (rar roşucărămiziu). Ambele categorii sunt patinate, având forme şi decoruri variate, acestea din urmă incizate în relief şi barbotinate sau pictate cu grafit. Întâlnim şi o categorie mai rară, pictată tricrom, după arderea vasului în cuptor. Tot acum îşi fac apariţia primele vase de tip askos şi rhyton, ca urmare a legăturilor cu sudul egeoanatolian. Plastica mică aparţinând acestei culturi este extrem de bogată, variată şi are o specificitate aparte. Numeroase sunt vasele antropomorfe, zoomorfe sau antropozoomorfe, dar şi compoziţiile care îmbină diverse elemente tematice, toate obiectele, împreună cu statuetele, fiind legate de manifestări cultice ale populaţiei. În acest sens, un exemplu este Zeiţa de la Vidra sau Venus de la Vidra, considerată capodopera culturii Gumelniţa.

Cultura Hamangia este o cultura neolitică, din mileniul al IVlea până în cel deal IIlea î.Hr, care a fost denumită astfel după vechiul sat Hamangia din comuna Histria, Dobrogea, astăzi satul Baia, judeţul Tulcea. Cultura Hamangia este pusă în legătură cu o populaţie venită din Anatolia. Hamangia este cea mai veche cultură neolitică din Dobrogea, cunoscând o lungă perioadă de înflorire, care s-a prelungit până la naşterea variantei pontice a culturii Gumelniţa, influenţândo şi pe aceasta.
În cadrul figurinelor din ceramică avem două tipuri de idoli: idoli reprezentaţi în picioare şi cei în poziţie şezândă. Se consideră ca reprezentativă pentru această cultură statueta unui bărbat în poziţie şezând, denumită „Gânditorul”, descoperită la Cernavodă. Gânditorul de la Hamangia nu este singura statuetă de acest tip cunoscută, dar a ajuns să fie una dintre cele mai mediatizate lucrări, din perioada neolitică, descoperită pe teritoriul României.

Cultura Sabatinovka-Nouă-Coslogeni din Moldova de Nord şi centrală penetrează până în Transilvania de Est. În a doua fază, unele din grupurile acestei culturi se retrag din Transilvania sub presiunea culturilor care produc hallstattizarea. Cultura Otomani se formează pe fondul cultural Baden şi cel al ceramicii decorate cu măturica. Iniţial a ocupat spaţiul dintre Apuseni, Mureş şi Tisa. Ulterior sa deplasat pe teritoriile de la Vest de Tisa (în Ungaria se numeşte Fuzesabony). Cultura Otomani aparţine epocii bronzului (secolul al XIXlea şi al XIIIlea î.Hr.), fiind denumită după numele comunei Otomani, judeţul Bihor, unde au fost descoperite primele aşezări aparţinând acestei civilizaţii.

În Epoca Fierului pătrund pe teritoriul actual al României obiectele lucrate la roată, prin zona Mehedinţiului, în secolul al Vlea î.Hr. În cea de-a doua epocă a fierului, cuprinsă aproximativ între anii 400 î.Hr. şi 100 d.Hr. se dezvoltă lateneul dacic.
Ornamentica ceramicii lateneului dacic este destul de bogată, în linii mari distingându-se două stiluri: stilul reliefului (prin brâie alveolate dispuse vertical şi orizontal, butoni conici, cilindrici şi rotunzi) şi stilul inciziei (cu ajutorul liniilor drepte, valul, punctul sau „brăduleţul”, executate cu pieptenul – acestea din urmă începând cu anul 106 d.Hr, când Dacia devine provincie romană).
Prima epocă a fierului, Hallstatt (1200300 î.Hr.), a fost confirmată prin descoperirile efectuate pe teritoriul a 27 localităţi aflate pe întreaga Vale a Mureşului (între Deda şi Luduş), în Câmpia Transilvaniei (Band, Căpuşu de Câmpie, Ţipelnic) şi în Podişul Transilvaniei (Bahnea, Gogan, Senereuş, Chendu, Sângeorgiu de Pădure, Sighişoara, Criş, Saschiz).

Cucerirea romană înglobează formele existente, peste care aduce formele mediteraneene, creând o artă de tip roman provincial.
Civilizaţia La Téne se manifestă în cea de a doua perioadă a epocii fierului, fiind denumită după localitatea cu acelaşi nume din Elveţia, unde au fost făcute primele descoperiri ale acestei culturi.
Pe teritoriul României, perioadă a doua a fierului a fost numită La Téne dacic (300 î.Hr.106 d.Hr), fiind bine reprezentată prin vestigii descoperite pe teritoriul a 28 de localităţi unde sau găsit unelte, arme, vase, podoabe etc.
O componentă caracteristică a ceramicii lucrate cu mâna este apariţia, încă din perioada de început, a două forme de vase: ceaşca cu toartă sau aşa zisa „ceaşcă dacică” şi farfuria cu picior sau „fructiera” forme ce sau menţinut pe tot parcursul civilizaţiei dacice.

Ceramica modelată liber este confecţionată dintro pastă plină de impurităţi, arderea fiind neuniformă, de unde au rezultat culori sau nuanţe diferite nu numai de la vas la vas, ci şi pe suprafaţa aceluiaşi vas. Predomină vasele brune, brungălbui şi brun-cărămizii. Ocupaţia romană atrage după sine schimbări în ceea ce priveşte statutul teritoriului cuprins între Valea Mureşului şi Târnave.
În categoria ceramicii romane provinciale predomină categoria cenuşiezgrunţuroasă, urmată de cea cărămizie aspră şi apoi, în proporţii aproape egale, cea fină de culoare roşie, uneori cu vopsea şi cea cenuşie. Formele cele mai frecvente sunt oalele cu şi fără toarte, castronelele cu buza rotunjită, vasele de provizii şi capacele de vase. De remarcat este prezenţa ulcioarelor din pastă fină roşie, a unor amfore şi a vaselor terra sigillata, cu sau fără decor. Ceramica romană provine din ateliere specializate de olari şi nu prezintă în general particularităţi.

Nepăsătoare la idei de paternitate, gata să facă referire la stiluri venite din trecut, ceramica artistică din prezent este pregătită să extragă orice semnificaţie şi sens semiotic din calitatea lutului şi a glazurilor. Ceramica a devenit un produs al artelor vizuale, încărcat pe de o parte cu particularităţile simbolice ale trecutului, iar pe de alta cu oportunităţi neexplorate, păşind în afara tradiţiei şi, în acelaşi timp, a unei estetici legate de obiectul utilitar. (Grigore Roibu)

De vorbă cu artista Ana-Maria Rugescu

Ana-Maria Rugescu: Tapiseria permite transpunerea ideilor în lână şi a formelor prin culoareAna-Maria Rugescu - vernisaj

Ana-Maria Rugescu este o artistă deveancă care, atunci când vorbeşti cu ea, dă dovadă de multă modestie. Ea lucrează în domeniul artelor vizuale. Dar, un domeniu al formelor mai puţin cunoscut – cel al tapiseriei. Pasinea pentru artă şi frumos a moştenit-o de la mama sa. De mică a fost atrasă de artă şi a frecventat cursuri de iniţiere pentru copii. Dorinţa de a transpune frumuseţea care ne înconjoară a devenit pentru Ana-Maria Rugescu o modalitate de iniţiere şi instruire. În domeniul artei textile, mai mult decât în alte domenii, folosirea elemetelor formale şi materiale care sugerează o idee pot determina exprimarea prin intermediul materialităţii şi structurii. Dacă „chirurgia” esteticii actuale implică să suferi pentru frumos, artele textilele înlătură această suferinţă în cazul Mariei Rugescu.

Ana-Maria Rugescu este născută pe data de 25 ianuarie 1954, la Deva. A urmat între anii 1975-1979 cursurile Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj, fiind licenţiată în Artele Textile. Ana-Maria Rugescu are o vastă activitate expoziţională din care amintim (selectiv): Sala Polivalentă Bucureşti (1980, 1986, 1987, 1992), Palatul Culturii, Iaşi (1991), Salonul Naţional de Artă Constantin Brâncuşi (2006), Palatul Parlamentului, Bucureşti (2010), Parlamentul European, Bruxelles (2010), a participat la toate expoziţiile organizate de UAPR Deva (unde este membră) etc. De amintit în mod special sunt Bienala de Arte Plastice „Lascăr Vorel” Piatra Neamţ (2009), Bienala Artelor „Ioan Andreescu”, Buzău (2010 – unde a obţinut premiul pentru Artă Decorativă) şi, în anul 2010, i-a fost acordat Premiul pentru Excelenţă de UAPR Deva. Expoziţia personală de tapiserie de la Galeria Artex din Râmnicu Vâlcea (2011), mai poate fi vizitată şi acum. Ana Maria Rugescu este profesoară în cadrul Liceului de Muzică şi Arte Plastice Sigismund Toduţă, din Deva.

În discuţia care urmează folosim un ton colegial, la persoana întâi, având dorinţa ca această conversaţie să fie o invitaţie în lumea artelor şi a tehnicilor din domeniul plasticii. Arta aparţine istoriei noastre, aparţine prezentului care ne interesează şi la care ne raportăm. Meditaţia asupra problemelor estetice ale formei apare ca un raport între reflexia teoretică şi cea practică.

„Frumosul trebuie să lucreze prin artă pentru bucuria noastră”

Grigore Roibu: Cum ai luat decizia ca din toate domeniile artei să te ocupi de tapiserie şi cum ai ajuns la concluzia că acest domeniu ţi se potriveşte cel mai mult?

Ana-Maria Rugescu: De timpuriu am ajuns la concluzia că artele decorative, şi în special tapiseria, sunt mai aproape de sufletul meu. Se pare că am avut o precocitate motivată de interesul pentru intensitatea şi calitatea muncii artistice şi sugestivitatea tehnicilor mixte, care conferă o subtilă dinamică formelor. Da! Este chiar surprinzător şi pentru mine!, …dar aşa s-a întâmplat şi mă bucur că am fost îndrumată pe acest drum, care de o viaţă, îmi dă mari satisfacţii, în special în timpul creaţiei propriu zise.
Este ceva minunat!, în paranteză spun că sunt printre fericiţii oameni care au fost înzestraţi cu creativitate…, mai ales în lumea formelor şi a culorilor.

– Artele textile au origini străvechi care asparţin artei populare sau de cult. Cum este văzut acest domeniu, oarecum conservator, în limbajul plastic din contextul „gramaticii” estetice pe care o oferă arta contemporană? Ce influenţe ale artei tradiţionale se fac simţite în lucrările tale?

– Tapiseria este rezultatul unui meştesug cu rădacini nu vechi, chiar străvechi şi mă refer aici la ţesăturile speciale care îndeplineau funcţii atât decorative cât şi practice, împodobind pereţii sau acoperind piese de mobilier. Pornind de la folclor, precum şi de la prelucrarea tradiţiei, şcoala de tapiserie românească a luat fiinţă, tragându-şi originea din filonul sănătos al creaţiei populare. Arta tapiseriei, indiferent de influenţă, este o artă nobilă, în care eu cred. Cartoanele destinate tapiseriei au un stil propriu şi, înainte de a fi carton, sunt lucrări grafice, posibil de transpus în tapiserii.
În noile tendinţe ale artei actuale apar obiecte textile, asamblaje ritmate, colaje cu suprafeţe mari ritmate, după legi decorative proprii, moduli de piese ce dezvoltă construcţii spaţiale originale, miniaturi textile şi, desigur, happeninguri textile.
Influenţe directe nu am în lucrările mele de tapiserie, dar sunt la curent cu tot ce înseamnă tapiseria, de la cea clasică, din timpul Renaşterii, a Barocului, a marilor ateliere naţionale de tapiserie de la Gobelins, Aubuson etc, până în perioada modernă, cu cerinţele estetice contemporane şi cu influenţe ale şcolii franceze, dominată de Jean Lurçat.
Îmi vin în minte nume din avangarda artei textile româneşti: Ana Lupaş, Teodora Moisescu Stendl, Ion şi Ariana Nicodim, Florin Ciubotaru, Ileana Balotă, Gheorghe Gogescu, Daniela Frumuşeanu ş.a., care au creat o artă nu mai prejos de cea europeană.

– Care este misiunea ta de a crea conexiuni prin artă, care sunt mesajele pe care doreşti să le transmiţi şi de unde te inspiri?

– Doresc ca tapiseriile mele să creeze imagini artistice unice şi personale….doresc, de asemenea, ca ideile mele şi stilul personal să stimuleze gândirea, dincolo de concretul tehnicii utilizate. Elementele pur decorative stabilesc câmpul imaginii tapiseriei, iar lucrările mele dezvăluie respect pentru rigoarea aplicării bogaţiei de forme.

Preocuparea principală a lucrărilor vizează deopotrivă limbajul şi tehnicile de lucru. Ele sunt un exerciţiu continuu de reamintire a unor forme văzute şi apoi prelucrate prin filtrul propriei creativităţi, în maniera generalizatoare, care revin sub alte aparenţe. Pornesc de la natură, cu puterea de fascinaţie a realului cunoscut prin simţuri. Tapiseria este echilibrată la nivelul expresiei de dialogul cromatic, de stricteţea compoziţională şi menţine o ordine a semnelor decorative. Regnul vegetal şi mineral sunt principalele şi inepuizabilele surse de inspiraţie.

– Ce fel de lucrări sunt apreciate din creaţia ta de către public şi cui se adresează ele?

– Publicul apreciază în creaţia mea compoziţiile inspirate din lumea vegetală şi tehnica de ţesut de origine orientală, cu noduri de diferite înălţimi. Ca o curiozitate, trebuie să spun că lucrările mele, în funcţie de compoziţiile din proiect, au o desime ce variază între 20.000 şi 40.000 de noduri pe metru pătrat. Este impresionant, Nu?!
Tapiseriile sunt destinate unor spaţii generoase. Eu doresc să fac cunoscută tapiseria ca artă şi să revitalizez gustul publicului pentru acest tip de artă prin soluţii aflate la interferenţa procedeelor tradiţionale cu formele actuale de exprimare plastică. Fiecare lucrare doresc să fie un pretext pentru investigaţii expresive şi performanţe decorative, capabile să modifice structura imaginii.

Ana-Maria Rugescu

– Creaţiile tale îmbină materiale şi texturi diferite cu volumetrii expresive. Cum ai ajuns la aceste formule plastice şi în ce măsură jocul şi hazardul sunt stimulente?

– Da! jocul împreună cu hazardul pot deveni stimulente dar numai în faza iniţială a proiectului. Îmi place să folosesc propria-mi creativitate pornind de la jocul iniţial. Este fascinant…toţi artiştii care lucrează în domeniul vizualului ştiu de ce!

– Cum îţi alegi materialele şi care este semnificaţia ce străbate dincolo de materialitate?

– În alegerea materialelor sunt foarte pretenţioasă. În general le aleg cu prioritate pe cele de calitate, cu structuri cât mai deosebite. Dar, câteodată, recunosc, mă aleg ele pe mine, pentru că mă încântă de la prima vedere. Îmi place noutatea, originalitatea în privinţa structurii firelor de lână, de mătase, fire de aur sau de argint. Unele îmi sunt folositoare la tehnica colajului, pe material sau în broderie, pe diferite suprafeţe.
Nu pot să spun că subordonez materialul ideii lucrării sau ideea o subordonez materialului. Este un echilibru pe care îl caut şi-mi place să lucrez de la tapiseria haute-lisse la obiecte textile din diverse materiale, miniaturi textile cu lână, mătase, bumbac, metal, lemn, piele, sfoară de manila etc.

– Care este atitudinea ta faţă de materialele nonconvenţionale?

– Referitor la această întrebare, pot să afirm că materialul textil este mereu reînnoit. De la celebrarea peretelui interesul tapiseriei s-a deplasat către dimensiunea sculpturală, către explorarea posibilităţilor spaţiale şi, în cele din urmă, către obiect şi instalaţie. De la materiale şi tehnici tradiţionale şi utilizarea metodelor clasice, artele textile s-au orientat spre o formulă a esteticii moderne. Niciodată însă, destinaţia murală nu a fost abandonată. Niciodată fibra textilă nu a fost contestată, tradiţia fiind întotdeauna însoţită de „speranţa” reactualizarii. În tapiseriile personale folosesc materiale şi stiluri expresive din sfera decorativului, activez în câmp bidimensional şi tridimensional, prin diverse materiale textile, inclusiv unele neconvenţionale.

– Este greu să pregăteşti o expoziţie în lipsa unor instituţii specializate în acest sens? Lipsa curatorilor şi a galeriilor private axate pe domenii stricte este un inconvenient în acest sens?

– În ceea ce priveşte lipsa curatorilor şi al galeriilor private…Da, ai dreptate. Cred că am avea o viaţa mult mai uşoară! Şi ne-am putea folosi energia creatoare pentru ceea ce ştim mai bine. Eu sunt o susţinătoare a galeriilor private şi chiar pot să spun, că la modul ideal, mi-aş dori o galerie privată care să găzduiască valori reale ale artei, o artă reprezentată prin artişti valoroşi, de toate vârstele şi, cu predilecţie, creatori de artă decorativă… Nu se ştie niciodată! Poate unul dintre colegii de breaslă sau iubitori de artă cu potenţial financiar vor realiza acest posibil proiect şi în ceea ce numim provincie. Spun asta pentru că nu cred că există artist de provincie, ci doar artişti buni sau mai puţin buni, mai apreciaţi sau mai puţin apreciaţi.

Cât despre pregătirea unei expoziţii…Ai atins un punct sensibil. Cum se spune…toţi ştim că este extrem de greu să pregăteşti o expoziţie şi, asta, chiar după ce ai finalizat toate lucrările. Dacă doreşti din tot sufletul reuşeşti! Strângi bănuţ cu bănuţ, îţi fixezi un termen şi o ţintă şi îţi realizezi dorinţa. Eu sunt un exemplu viu în acest sens. Prima expoziţie personală de tapiserie am realizat-o după vârsta de 31 de ani, mult de la terminarea facultăţii, dar mi-am îndeplinit visul. Totul ţine de tenacitatea artistului. Mi-am îndeplinit dorinţa cu paşi mici. Sunt o persoană cu multă răbdare, de aceea pot să lucrez în această artă pe care o consider specială şi nobilă.

– Cât durează realizarea unei lucrări în acest domeniu?

– În ce priveşte realizarea unei lucrări de tapiserie, depinde clar de mărimea proiectului şi de ideea compoziţională. Poate să fie o compoziţie decorativă, cu suprafeţe mari, care se poate realiza într-un timp mai scurt sau poate fi o compoziţie grafică, cu suprafeţe aglomerate şi, atunci, necesită un timp de realizare mai mare. Eu am realizat tapiseriile între o lună şi jumătate şi chiar două luni. Deşi în general mă dedic total unei singure lucrări, am perioade când lucrez concomitent la două sau chiar trei lucrări. Spre deosebire de lucrările de pictură sau grafică, unde se pot face modificări ulterioare, în tapiserie proiectele trebuie gândite de la început, în cele mai mici amănunte. Intervenţiile ulterioare în ce priveşte echilibrul suprafeţei plastice, echilibrul cromatic şi al formelor sunt practic imposibile. Dar pot să-ţi spun că în ceea ce priveşte transpunerea proiectului de tapiserie în materialul propriu zis, nu este o manoperă anostă şi plictisitoare. Se poate interveni şi în timpul lucrului cu idei, în sprijinul aspectului artistic al tapiseriei. Se ţine cont de nişte reguli, dar poţi fi în acelaşi tip creativ. De aceea, cel puţin pentru mine, fără să consider că folosesc cuvinte mari, tapiseria este o artă miraculoasă şi sper să fiu sănătoasă să pot crea în continuare. Nu ştiu dacă mă crezi, dar este cea care îmi dă bucurie şi împlinire.

Ana-Maria Rugescu

– Cum se împacă munca de creaţie cu cea de dascăl în cadrul Liceului de Artă?

– A! tu ştii, pentru că şi tu eşti în acelaşi timp şi artist şi dascăl. Se împacă foarte bine. Munca de atelier şi cea de la catedră se completează reciproc. Eu împrumut de la copii spontaneitatea, exuberanţa, sinceritatea şi puritatea lor, dar le şi dăruiesc cu mult drag şi plăcere, experienţa, cunoştinţele şi competenţele mele. Ca profesor de arte vizuale încerc să le insuflu elevilor plăcerea de a desena şi de a colora. Din proprie experienţă, consider că folosind metodele active, participative, prin stimularea interesului elevilor faţă de problemele plastice, contribui la dezvoltarea personalităţii creative a acestora.

– Fiind colegi de catedră ştiu că eşti una dintre cele mai iubite profesoare.

– Încerc o cât mai mare apropiere a copiilor de artă şi organizez expoziţii în şcoală cu cele mai reprezentative lucrări ale elevilor. Ceea ce îmi doresc cel mai mult este de a-i face pe elevi să vadă frumosul din jurul lor, să fie receptivi, să rezoneze la frumos şi să admire operele dintr-o galerie.

– Practicarea artelor textile este interdependentă de cunoaşterea unor tehnici cum ar fi de exemplu imprimeria, ţesutul sau broderia. Excluzând propriile inovaţii de ordin tehnic, cui datorezi însuşirea acestor tehnici?

– În timpul studiilor de la Facultatea de Arte Plastice şi Decorative „Ioan Andreescu” din Cluj Napoca, am avut posibilitatea să studiez în principal specializarea tapiserie şi secundar specializarea imprimeuri. Acestea sunt total diferite ca tehnică, dar fac parte din aceeaşi familie. Pot să spun că arta imprimeurilor este deosebit de incitantă, cu posibilităţi enorme de compunere şi recompunere a formelor prin juxtapunere şi gradaţie. Da, sunt deosebite! Acum că mi-ai pus aceasta întrebare pot să-ţi spun că mi-ai deschis dorinţa de a lucra şi în această tehnică. De fapt, înainte de a fi cadru didactic, am lucrat timp de 20 de ani în activitatea de creaţie şi cercetare din industria textilă, în special imprimeuri. Am avut sute de proiecte de imprimeuri omologate care au fost transpuse pentru mica sau marea serie, destinate exportului. Însuşirea acestor tehnici o datorez profesorilor de specialitate de la institut şi tehnicienilor specializaţi în obţinerea coloranţilor şi a sitelor destinate imprimeurilor.

– Există artişti care au căutări identice cu arta pe care o propui? Şi, în final, o ultimă întrebare. Care sunt tendinţele similare în arta contemporană?

– Da, bine-nţeles că sunt artişti cu căutari similare. Fiecare din artiştii tapiseri caută să fie cât mai originali, să aibă un stil propriu, dar undeva tot ne întâlnim… Oricum, trebuie să-ţi spun, aşa cum este şi la voi ceramiştii, şi noi avem posibilităţi infinite de creaţie. De noi depinde până unde păşim. Tendinţa artei textilelor de interior este deplasarea spre zonele obiectului decorativ, cu funcţie ambientală. Creatorii tineri renunţă mult prea uşor la rigorile tapiseriei haute-lisse sau base-lisse. Fenomenul proliferează în mod sigur şi din cauza costurilor ridicate cerute pentru transpunerea unui proiect în lucrare definitivă. Tendinţa se deplasează spre tehnici mixte, alăturând materiale diferite şi soluţii mai „lejere”, care să confere iluzia tridimensionalului. Tapiseria este singura tehnică care permite transpunerea în lână a ideilor şi a formelor prin culoare. Materiale diferite se adună şi se despart într-o elaborare plastică, de multe ori surprinzătoare şi întotdeauna incitantă. Frumosul…nu-i aşa? Trebuie să lucreze prin artă pentru bucuria noastră de fiecare zi.

Ana-Maria Rugescu - în atelier

– Să nu încheiem totuşi fără a ne spune care sunt planurile tale de viitor?

– Din punct de vedere al planurilor de viitor…..pot să spun că stau bine. Am cel puţin 30 de proiecte de tapiserie. Recunosc, de data asta, de dimensiuni mai mici, dar cu tehnici personale şi originale. De abia aştept să le realizez. Voi participa la ediţia a V-a din anul acesta de la Vest meet East Cultural Book Exchange, Bucureşti.
(Interviu realizat de Grigore Roibu).