Încă de la primele ore petrecute în Beijing, am avut permanent sentimentul că am ajuns acasă. A fost o stare care m-a urmărit pregnant şi cu care m-am obişnuit repede, poate pentru că orice om se obişnuieşte cu ordinea, liniştea, firescul şi mai ales cu constanţa zilelor. Este o combinaţie de prezent comun amestecat cu un trecut trăit şi regăsit, trecut care mă urmăreşte permanent în călătoriile pe care le fac des în imensul Beijing.
Mi-am dorit multă vreme să ajung în „Zona Artei 798”, curiozitate stârnită de prieteni, dar mai ales de consemnările din presa chineză şi străină. Un loc atât de valoros în cultura modernă a Chinei încât dacă realizatorii Top Gear au ales în România Transfăgărăşanul, în China au ales „798”! Aşadar, m-am înarmat cu răbdare, am sunat un bun prieten care locuieşte aici de mai bine de şase ani, şi am traversat Beijngul dintr-un capăt la celalt, de la Vest la Nord-Est, mai mult de 30 de kilometri, pentru a descoperi un loc pe care nu l-aş fi crezut posibil în tradiţionalista societate chineză. „798” este tot ce îşi poate dori lumea culturală modernă a secolului XXI, însă absolut totul într-un singur loc, transformat dintr-o fostă zonă industrială într-o altă lecţie chineză, de această dată o lecţie despre reconversie şi înţelegere a valorilor trecutului. Sunt tentat permanent să fac trimiteri comparative la situaţia de acasă, la ce au ajuns fostele zone industriale româneşti din oraşe, însă fiecare poate să judece singur …
„Zona Artei 798” îşi are rădăcinile în ani ’50 din secolul trecut, când ingineri din fosta Republica Democrată Germană au venit la Beijing să sprijine lansarea industrială chineză. Principala producţie a fost atunci cea de echipamente fără fir, iar din 1952 şi până în octombrie 1957 s-au tot construit hale aşa încât acestea au ajuns să fie 798! Toate construite sub supravegherea institutului german de arhitectură din Dessau. Acesta este motivul pentru care tot ce este aici te face să respiri un aer european, prezent în uriaşul spaţiu care se întinde pe mai multe sute de hectare, majoritatea clădirilor fiind construite în stilul arhitectural Bauhaus. În aprilie 1964 a fost abandonat sistemul de organizare al anilor ’50, ultima hală numerotată fiind hala 798, care a ajuns să dea numele actualei zone culturale.
Transformarea radicală a zonei industriale a început în decembrie 2000, după ce o corporaţie chineză de ştiinţă şi tehnologie a solicitat preluarea, pe o perioadă scurtă, a mai multor hale între care şi hala 798. A fost scânteia necesară. Atraşi de proiectele derulate aici, de traficul bun şi de stilul arhitectural Bauhaus, unic în Beijing, o serie de organizaţii de artă şi mulţi artişti au solicitat închirierea spaţiilor libere. Acestea au fost transformate treptat pentru ca astăzi să ajungă unul dintre cele mai aglomerate zone cu galerii şi studiouri de artă, companii culturale sau magazine de modă din lume, totul raportat la noile curente artistice. Pentru că centrul administrativ al organizaţiilor de artă şi al artiştilor a fost găzduit încă de la început în hala 798, acest fapt a cântărit odată în plus la alegerea actualului nume.
„798” a devenit rapid un babilon expoziţional, cele mai noi şi mai puternice curente culturale chineze şi occidentale având aici importante spaţii de expunere. Mai mult, „798” atrage anual un număr impresionant de celebrităţi culturale, devenind un reper serios în CV-ul artiştilor de talie mondială. Anul 2004 a marcat o nouă bornă în evoluţia zonei culturale, odată cu prezenţa alături de nume grele ale artei pe plan internaţional şi a politicienilor de rang înalt care au dorit să se inspire din soluţiile adoptate aici în păstarea şi reconversia industrială. Aşa se face că lideri de stat din Suedia, Elveţia, Austria, Germania, Belgia, Norvegia, Franţa etc. sau lideri ai Uniunii Europene au ajuns aici. A urmat valul brandurilor internaţionale ca Sony, Motorola, Dior, Omega, BMW şi multe altele care au plătit enorm pentru a realiza videoclipuri promoţionale în „798”. Oraşul industrial care risca să cadă pradă demolărilor a devenit unul dintre cele mai căutate locuri din Beijing. Un oraş cu aer vechi, în care ţevile, aburii de evacuare, zidurile din cărămidă, conductele, îndemnurile muncitoreşti de altă dată aduse la un stadiu de maximă utilitate, toate compun un peisaj unic, în care istoria este trăită în prezent pe oricare dintre străduţele sau în oricare dintre hale.
Nu este de neglijat faptul că pe cele 230 de hectare ale „798” sunt deschise galerii, studiouri, spaţii expoziţionale, magazine de modă şi restaurante, aflate în administrarea a 400 de organizaţii şi companii culturale.
Protejată la nivel guvernamental, prin activităţile din „Zona Artei 798” se urmăreşte nici mai mult nici mai puţin decât stimularea dezvoltării industriei artei contemporane şi a creativităţii artistice. Iată de ce nu trebuie să mai surprindă faptul că în lunile aprilie şi mai, anual, este organizat Festivalul de Arta 798 Beijing, accentul fiind pus pe comunicarea dintre cultură şi artă.
Cu certitudine, numai prezenţa în acest spaţiu poate să risipească orice dubiu privind veridicitatea celor povestite până aici, aşa că voi încerca să vă port pe străzile „798”. Accesul se face gratuit, abia în ultima perioadă începând lucrările de montare a barierelor de restricţie auto, în condiţiile în care este deja amenajată o parcare supraterană cu opt niveluri.
La tot pasul eşti întâmpinat de lucrări de artă, de monumente cu un puternic aer modernist, naiv sau chiar decupat din benzile animate, cunoscută fiind apetenţa chinezilor pentru amuzament. Personaje hidoase, bărbaţi şi femei siluiţi, un Cristos răstignit amplasat în cel mai aglomerat punct al zonei culturale şi în faţa unui monstru din metal parcă aflat în săritură la o cursă de garduri, cuşti de păsări mari de două etaje rezervate oamenilor, construcţii umanoide de cinci metri, roboţi uriaşi desprinşi din Războiul stelelor realizaţi din subansamble auto, sculpturi abstracte cu un puternic mesaj social, economic şi politic, toate sunt la dispoziţia celor care aleg doar să parcurgă aleile. Dar, aş putea spune că acestea sunt doar obiectele de prăfuit cu care se poate poza oricine şi oricând. Abia intrând în valoroasele hale industriale ajungi să descoperi unde se află China în materie de contact cu realităţile culturale ale secoului XXI. Aici mi-au fost lămurite şi totodată spulberate nedumiririle legate de poziţionarea chinezilor în vârful ierarhiei mondiale a achiziţiilor de artă, din ultimii ani. În spaţiile aerisite, dotate cu ultimele sisteme de încălzire şi supraveghere, halele sunt adevărate pinacoteci – muzee, în majoritatea accesul făcându-se de asemenea gratuit. Chiar şi aşa, programarea unui eveniment în „798” se face cu ani de zile în avans, bătălia fiind dusă dur la nivel de centre şi instituţii culturale, negocierea marilor evenimente purtându-se, în multe situaţii, la nivel de guverne de stat. Toate aceste spaţii de cultură, de trecut şi viitor, sunt îmbinate cu zeci de cafenele, baruri, restaurante şi terase cu specific asiatic, occidental, oriental. Un babilon artistic pe care oricând aş dori să îl pot găsi şi la mine acasă, chiar dacă nu la această dimensiune … chinezească. (Dan Tomozei)
SURSA: O cărămidă din marele zid
Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc de acest imperativ categoric. Era plasat, cu grafie diversă, grăbită, trudnică sau studiată (în funcţie de toanele şi gradul de alfabetizare ale vânzătorului) în magazinele de pâine ale anilor ’60-’70. Voia să comunice un principiu de bun-simţ, anume că e neigienic să pipăi produsul de panificaţie, în loc să-l preţăluieşti înţelept din priviri.
artavizuala21 