Măiastra. Port şi transport

Joi, 8 iunie, ora 19:00 galeria Galateca vă invită la vernisajul expoziţiei „Măiastra – port şi transport”, un proiect colaborativ, o instalaţie de artă, desfăşurată concomitent în cele două spaţii expoziţionale ale galeriei, care spune povestea unui artefact ţărănesc pe cât de simplu, pe atât de universal – SUVEICA.

Aflată la a cincea ediţie, Măiastra reuneşte artişti precum pictoriţa Elisabeth Ochsenfeld, sculptorul Maxim Dumitraş, designerii Dorin Negrău şi Ioana Palicica.

Din expoziţie nu va lipsi filmul despre înconjurul lumii făcut de SUVEICA Mamei Ruţă, un obiect românesc, autentic, cu care se ţese pânza în război, despre care s-a scris că ar fi “cea mai faimoasă suveică din lume, după cea a Penelopei”.

Expoziţia rămâne deschisă în perioada 8 iunie – 8 iulie 2017.

No Limit II / 2014

Ediția a 25-a / Simpozionul internațional de artă contemporana artFORest

Domeniul Artelor„Dosul Garciului ” Sângeorz-Băi
15 august-7 septembrie 2014

Coordonator: Maxim Dumitraș

No Limit II

De la Sângeorz-Băi s-a constituit ca un eveniment de tip anual şi şi-a propus prin artiştii pe care îi invită, să devină unul dintre cele mai importante simpozioane de artă contemporană.
În acest sens, ideea simpozionului de la Singeorz-Băi, porneşte de la principiul unităţii prin diversitate, sau cu alte cuvinte multitudinea stilistică a artiştilor invitaţi interferează pozitiv cu cadrul natural ideal, transformându-l într-un spaţiu de creaţie comun. Hârtia manuală va fi una din caracteristicile acestui simpozion.

Un prim argument al acestui proiect finanţat de către Consiliul judetean Bistrița-Năsăud, prin Complexul Muzeal Bistrița-Năsaud și în organizarea Muzeului de Artă Comparată Sângeorz-Băi, se constituie în posibila întâlnire dintre unii artişti români şi străini, a schimbului de idei şi tehnici – caracteristici esenţiale ale unui simpozion de artă, al doi-lea argument îl constituie organizarea unei expoziţii de grup, găzduite de Secţia de Artă a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, Tg.Mureș, Sibiu, București, eveniment urmat de editarea şi tipărirea unui catalog al simpozionului.
Acest eveniment, de tip anual, nu se înscrie în categoria acţiunilor ce se derulează în virtutea unei tematici impuse, artiştii invitaţi sunt liberi să aleagă orice subiect doresc, cum ar fi unul de genul celui pe care deja l-au inclus în cadrul demersului artistic personal.

Participanți: Raluca Bajenaru, Gabriel Brojboiu, Emil Cassian Dumitraș, Maxim Dumitraș, Alexandru Gavrilaș, Simion Moldovan, Mihai Percă, Vasile Rață, Mirela Trăistaru (România), Nicolae Fleissig (Franța), Nesrin Karacan (Turcia), Tudor Zbarnea (Republica Moldova).

Portretele ale țăranilor de pe Valea Someșului

Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi

Foto portrete Sangeorz-Bai

În perioada mai-iunie 2014, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud prin Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, organizează expoziția de fotografie compusă din instantanee aparținând unor prețioase colectii de la Muzeul Țăranului Român București („Portrete din Bărăgan”), colecția Muzeului Grăniceresc Năsăud („Portrete de pe Valea Someșului”) și Muzeul de Artă Comparată – ,,Fotografii actuale din portul popular”.
Curatorul evenimentului este sculptorul Maxim Dumitraș.

În cadrul expoziției cu fotografii de portret organizată la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi sunt prezentate o serie de imagini cu caracter etnografic, reunind aspecte ale portului popular de la nord și de la sud de Carpați, incluzând și fotografii ale locuitorilor Văii Someșului Mare. Aceste imagini cuprind un interval de timp cuprins între începutul secolului trecut și zilele noastre, elementele unificatoare fiind costumele tradiționale și abordarea portretistică.

artFoRest 2013

Simpozion de Artă Contemporană

Muzeul de Artă Comparată Sîngeorz – Băi,
Domeniul Artistic „Dosul Gârciului” Sîngeorz – Băi

artFoRest 2013În perioada 1-15 august 2013, la Sîngeorz-Băi va avea loc Simpozionul de Artă Contemporană artFoRest, sub auspiciile Complexului muzeal Bistrița-Năsăud și Centrului județean pentru cultură Bistrita-Năsăud, organizat de Muzeul de artă comparată Sîngeorz – Băi și Fundația de artă contemporană „Maxim”.

Participanții ediției artFORest 2013, cu tema „NO LIMIT” sunt: Maria Balea – pictură, Gabriela Culic – pictură, Emil Cassian Dumitraş – ceramică, Maxim Dumitraş – sculptură, Lucian Muntean – fotografie, Alexandra Mureşan – ceramică, Eugen Petri – sculptură, Ioan Augustin Pop – pictură, Arpad Racz – pictură, Constantin Raducan – pictură, Pavel Şuşară – critic de artă, Vasile Duda – istoric de artă.
www.macsb.ro

ROGVAIV

Expoziţie de artă contemporană

Complexul Muzeal Bistriţa – Năsăud
Vernisaj: marţi, 21 mai 2013, ora 19.00.

Prezintă: Vasile Duda – istoric de artă şi
curator: Maxim Dumitraş – artist vizual.

ROGVAIV

Marţi, 21 mai 2013, ora 19.00, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud (str. General Grigore Bălan nr. 19), Muzeul Ţării Oaşului şi Asociaţia artistică ART Bunavestire organizează expoziţia de artă contemporană ROGVAIV unde expun un grup de artişti sub patronajul Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Artiştii care expun în această expoziţie sunt: Susana Ardelean, Mihai Chiuaru, Florin Ciubotaru, Marian Coman, Csaba Attila Győry, Nicolae Fleissig, Bogdan Hojbotă, Ion D. Ion, Greti Miszovits, Mihai Perca, Dorel Petrehuş, Andrei Pirogov, Corneliu Pop, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop-Vereta, Sorin Purcaru, Mircea Vaida, Dany Madlen Zărnescu, Gheorghe Zărnescu.

Universul expoziţiei ROGVAIV oferă un continuum divizat prin personalităţile distincte ale artiştilor care contribuie la comunicatul vizual, dar şi o diversă raportare la fenomenul cultural în profunzime. Omul se împlineşte prin artă şi probabil, din această cauză, istoria omenirii a lăsat urme în special prin artele vizuale. Fără cuvinte rostite, fără fraze alambicate, artele plastice se fac înţelese fără traducere pentru orice fiinţă umană. Facem aceste precizări ca să subliniem, caracterul relativ al cuvântului, în relaţia lui cu opera de artă şi să declarăm deschis dialogul artistic cu toate simultaneităţile sale.