Mărţişorul, între tradiţie şi obiect comercial

Podoabele au ocupat întotdeauna un loc aparte printre obiectele de uz cotidian. În diversitatea acestora, un loc important l-au avut cele cu scop ceremonial, menite să marcheze o zi uinică. O astfel de zi unică, cum este 1 Martie (sosirea primăverii), este celebrată prin simbolul mărţişorului.

Din simbolistica trecutului

Martie este ziua echinocţiului de primăvară. Denumirea anotimpului ne aduce aminte de zeul Mars şi planeta Marte. Ziua de 1 Martie este începutul noului an agrar. După unele credinţe, acel fir împletit (roşu şi alb) este simbol al iernii şi al verii, reprezentând funia răsucită din 365 sau 366 de zile (în cazul anului bisect) şi tors de Baba Dochia, când urca la munte cu oile. Mărţişorul este un semn de înnoire a timpului.
Venit din tradiţia populară, iniţial acesta era executat manual de fete şi dăruit iubitului ales. Pentru a-şi declara dragostea, prin acest obiecei, fetele împleteau un fir alb şi unul roşu, confecţionând un şnur de care legau doi năsturei de aceleaşi culori. Firul este din punct de vedere simbolic „agentul” care leagă toate stările de existenţă, „lanţul” care uneşte lumea şi sentimentele. Multe din crezurile privind semnificaţiile mărţişorului, arată că acesta era dat în dimineţa zilei de 1 Martie copiilor (băieţi şi fete) sub forma unei monede metalice (uneori din argint sau chiar aur), care era legată la mână, la piept sau purtată la gât. Acest ritual poate fi asociat cu diferite iniţieri din China. Pe de o parte muncile din timpul zilei, care sunt munci masculine, iar pe de alta, cea feminină, de a împleti şi care reprezintă unirea dintre Yin şi Yang (feminin- masculin).
La nivel elementar, noţiunea de fir al destinului, în Extremul Orient, este simbolizată prin răsucirea degetelor. Cununia uneşte cele două fire ale destinului, care devin un fir unic.

Simbolistica cromatică

Culoarea roşie este considerată din punct de vedere cromatic un principiu vital ce reprezintă forţa, puterea şi strălucirea. Fiind o culoare a focului şi a sângelui, ea exprimă în ambivalenţa sa, două însuşiri umane: acţiunea şi pasiunea.
Culoarea albă este cea a inocenţei şi purităţii. Albul răsăritului este cel al întoarcerii, este albul zorilor ce dezvăluie lumea. Kandinski, punând problema culorilor, spunea: „Albul este considerat non-culoare, dar constituie un simbol al unei lumi în care toate culorile…s-au evaporat. Această linişte nu este tot una cu moartea, ea abundă de posibilităţi vii, un nimic de dinaintea oricărei naşteri, a oricărui început”. Albul este purtător al întregii game cromatice. Primăvara reprezintă o „explozie” a vieţii, o renaştere căreia culoarea albă îi dă o valoare simbolică.

Semnificaţii ale prezentului

În zilele noastre, copii, băieţi şi fete, părinţi sau prieteni primesc însemnul primăverii. Obiceiul este atestat în toate zonele locuite de români şi aromâni, fiind un exemplu al „rezistenţei” în timp a unei componente culturale şi a tradiţiei amestecate cu dispariţia. Mărţişorul, acest dar de suflet, această podoabă sărbătorească, a fost nevoit să se adapteze societăţii de azi. Semnele şi simbolurile oferite acum, folosesc din plin imaginaţia „făuritorului”, mărţişorul devenind un obiect al creaţiei artizanale. Pe seama lui pot lua naştere aceleaşi comentarii contradictorii, când este folosit cu modestie s-au purtat cu ostentaţie. Pentru unii, orice podoabă poate fi considerată un rău absolut şi condamnată ca obiect de lux. Pentru alţii, prin noutatea care o aduce, lărgeşte un orizont de sensibilitate artistic, crează fantezie şi face viaţa mai seducătoare.
Chiar şi în istorie gustul pentru a se împodobi, s-a observant în primul rând la bărbat – acest lucru simbolizând statutul său social – şi aici mă gândesc la coroană, sceptru, inel etc. Dacă bărbaţii nu au păstrat gustul gătelii, în zilele noastre femeile nu au renunţat la a-şi puncta şi evidenţia particularităţile aspectului fizic prin bijuterii şi podoabe.
Mărţişorul este acum un atribut al unui sentiment pe care bărbatul îl dedică femeii. Cum societatea a evoluat, sentimental dragostei a căpătat unităţi de măsură. De la simplul simbol al şnurului alb-roşu, s-a dezvoltat un întreg comerţ al mărţişoarelor. Vânzătorii acestor produse pot oferi o întreaga gamă a imaginaţiei lor. Ajunge să te plimbi de la tarabă la tarabă şi, în funcţie de sentimentul mai mult sau mai puţin dezvoltat faţă de o persoană, poţi achiziţiona un astfel de obiect la un preţ mai mare sau mai mic. De la simplul şnur, simbol al dragostei sau monedă aducătoare de noroc şi prosperitate, sentimental faţă de persoana iubită poate „colinda” între a auzi felicitări muzicale sau alte obiecte care nu au nici cea mai mică legătură cu „sărbătoarea primăverii”. (Grigore Roibu)