Vasile Cătărău – Sfere Angulare

Galeriile Minerva
13 – 25 mai 2015

Afi+Ö Sfere angulareExpoziția „Sfere Angulare” a artistului Vasile Cătărău se deschide miercuri, 13 mai 2015, orele 19.00 în Galeria Minerva a Casei Minerva din Cluj, str. Napoca nr. 16 (etajul I, respectiv demisol). Expoziția va fi vernisată de conf. univ. dr. Marius Georgescu, de la Universitatea de Artă și Design Cluj Napoca și  Pușcașu Vincentziu, student la Istoria artei a Universității Babeș Bolyai Cluj Napoca.

Vasile Catarau2Căutarea și descoperirea lumii ca materialitate și idee, contrarii și sinteză, dualism și monism devin doar câteva din elementele definitorii ale tânărului artist Vasile Cătărău.Grecii au descompus principiul cosmosului în armonia elementelor (apă, aer, pământ, foc) și au ridicat forma la rangul de simbol și explicație a lumii.
Între cele cinci poliedre platonice rezonează armonii subtile, structuri ale sensibilității care îl inspiră pe artist: icosaedrul, octaedrul, cubul și piramida alături de dodecaedru, unitate a întregului Cosmos, capătă o neașteptată materializare în faptul că sunt alcătuite din sfere.
Sfere angulare, titlul expoziției lui Vasile Cătărău este autocontradictoriu, dar generos atunci când termenul este transpus plastic.
Cum să numești altfel o sinteză imposibilă, așa cum este cea dintre materie și spirit? Cum să înțelegi altfel spiritul care face corp comun cu viața formând o unitate primordială și organică, o monadă a iubirii?
Ceramistul caută să ne arate prin contrastul dintre alb și negru, întuneric și lumină, sferic și angular că ”dualitatea este imperfectă”, că în fond ”Lumea e un singur zeu”, cum spune Timaios.
Socotesc că prin magie și grație tânărul meșter expune astăzi o parte din sufletul său aflat în tainică armonie cu acela al privitorilor. (Iulian Grigoriu)

Vasile Catarau 1Vasile Cătărău s-a născut pe data de 1 ianuarie 1993 la Galați. Este absolvent, în 2012, al Facultătății de Design și Artă Decorativă, Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca, specializarea Ceramică-Sticlă. Participă, începând din 2013, la expoziții de grup, an în care primește și distincția „The young artist award” la Cluj International Ceramics Biennale, România.

Metafore incandescente – o aventură a spiritului liber

Bienala de la Cluj este lansată la nivel național

069Bienala 2014Se vorbește mereu despre strădania artelor de a fi în pas cu tehnica. Este greu să facem o demarcație clară între locul în care se termină tehnica și începe arta. Ceramica s-a aflat mereu la răspântia dintre artă și tehnică, având în spate o tradiție milenară. Mitul modelării a străbătut veacurile, fără a-și pierde puterea de atracție. Bienala „Metafore incandescente” aduce în atenție această varietate formală și posibilitățile pe care le posedă ca stare de căutare și experiment în zona tehnologiilor contemporane.

111Bienala 2014176Bienala 2014157Bienala 2014119Bienala 2014184Bienala 2014

„Anul acesta, ca noutate, bienala de la Cluj este lansată la nivel național. Ea aduce în discuție, pe lângă seria de artiști preocupați de zona ceramicii și a sticlei, și pe cei care au preocupări în zona metalului. Există în expoziție lucrări de instalație, în combinație inedită de metal, sticlă, lemn, piatră și alte materiale conexe. Tot în această zonă a metalului apare partea de bijuterie și email. Expoziția are o gamă foarte largă de reprezentare, prin care dorim, de fapt, să aducem în atenția publicului complexitatea acestui domeniu, cunoscut până acum doar prin intermediul celor două componente – ceramică și sticlă”, spune conf. universitar dr. Andrei Florian, organizator al expoziției „Metafore incandescente”.

090Bienala 2014092Bienala 2014093Bienala 2014

Ceramica este văzută, la ora actuală, ca o manieră de a inventa forme pentru a transmite idei. Prin intermediul celor două centre universitare, Cluj și București, și a contactului nemijlocit cu ceramica internațională, tinerii ceramiști aduc în atenție noi modalități de expresie și extindere a domeniului artelor focului din sfera tradițională.

„Din acest an aducem în rândul expozanților, care în marea lor majoritate sunt nume consacrate și aparțin celor mai importante centre artistice din țară, nume ale unor tineri artiști în devenire, din programul de master de la cele două universități reprezentative pentru domeniul ceramică-sticlă-metal, respectiv, Universitatea de Artă și Design Cluj și Universitatea Națională București. Acest demers vine tocmai pentru a ne apropia acești tineri artiști, pentru a-i iniția și ajuta să-și dezvolte, dincolo de spiritul creativ și estetic, pe cel organizatoric, de panotare, de inițiere în „bucătăria” unei bienale”, adaugă Andrei Florian.

054Bienala 2014073Bienala 2014080Bienala 2014105Bienala 2014104Bienala 2014

Bienala „Metafore incandescente” de la Muzeul de Artă din Cluj prezintă cele mai noi tendințe din arta ceramicii și a creației de forme. Lucrările aduc în atenția publicului teme din zona tradițională, experimentală și interdisciplinară, ca o atitudine de cercetare, investigare și, nu în ultimul rând, de „aventură” a spiritului liber.

„Invitației noastre au răspuns 44 de expozanți, din Cluj, București, Timișoara, Vâlcea, Sebeș, Alba, centre importante din Ardeal, dar și din sudul țării. Varietatea dezvoltărilor plastice prezentate în această expoziție este infinit mai mare în comparație cu ceea ce se întâmpla în cadrul bienalelor de până acum. Aceasta este prima ediție a Bienalei din Cluj care se prezintă sub genericul „Metafore Incandescente”. Până acum ea a funcționat mai mult la nivel local și județean. Din acest an, bienala a ieșit în zona cuprinderii naționale și a adus aceste elemente de noutate tocmai pentru a pune la dispoziția publicului clujean un material patrimonial artistic mult mai larg. Avem în expoziție 70 de lucrări. Sunt artiști care au trimis două piese, lucrări acceptate de către organizatori. Sunt producții artistice complexe, unele sub forma unor serii de lucrări sau familii de obiecte și lucrări singulare, o zonă largă și atractivă din punct de vedere vizual”, conchide Andrei Florian.

Expoziţia, găzduită în spaţiile Muzeului de Artă Cluj, poate fi văzută până pe data de 28.11.2014.
(A consemnat Grigore Roibu)

Bienala Internaţională de Ceramică Cluj – CICB 2013

Prima ediţie
8 Octombrie – 3 Noiembrie 2013

Bienala Internationala de Ceramica Cluj 2013

Deschiderea unei bienale internaţionale de ceramică la Cluj reprezintă fără îndoială un eveniment artistic în premieră, cu semnificaţii culturale majore atât pentru comunitatea artistică cât şi pentru publicul iubitor de artă.

Muzeul de Artă Cluj

Muzeul de Artă Cluj

Nu putem ignora însă – o spunem în cunoştinţă de cauză – că „organul admirativ” pentru acest gen de artă este în România încă relativ puţin cultivat, motiv pentru care ne permitem să punem în evidenţă mai întâi câmpul de pertineţă semantică al artei ceramicii şi mai apoi să definim ce este şi ce strategie culturală promovează o bienală internaţională de artă ceramică.

Rafa Perez - CICB 2013

Rafa Perez – CICB 2013

Einav Barness Eliasov - CICB 2013

Einav Barness Eliasov – CICB 2013

Karin Karinson Nilsson - CICB 2013

Karin Karinson Nilsson – CICB 2013

Vom spune prin urmare, că ceramica artistică a vremii noastre evoluează sub specia unui dublu paradox; se valorifică şi se exprimă – atentă la demersul cultural planetar – în sincronie cu toate interconexiunile artistice ale prezentului dar îşi conservă în acelaşi timp „o gândire amfibie” ce o leagă printr-o îndelungă sedimentare istorică de o structură eternă a lumii.

Ting Kwok Leung - CICB 2013

Ting Kwok Leung – CICB 2013

În al doilea rând, poate opera sinteze originale conjugând alte domenii artistice, şi stiluri istorice dar îşi păstrează în acelaşi timp spaţiul său propriu de cercetare experimentală. În ultimă analiză ceramica este o artă multimilenară dar se reînnoieşte continuu, are temeiuri istorice dar axiologic este transistorică, este permeabilă la influenţe multiple dar nu îşi pierde identitatea expresivă specifică.
Să convocăm acum aceste virtuţi polifonice într-un teritoriu de confluență a performanţelor creative emergente pe diverse meridiane geografice şi vom avea imaginea globală a unei bienale internaționale –cu alte cuvinte, a unui schimb cultural planetar transferat  pentru o lună, în beneficiul iubitorilor acestei arte, la Cluj.

Cristina Bolborea - CICB 2013

Cristina Bolborea – CICB 2013

Lucia Lobonţ - CICB 2013

Lucia Lobonţ – CICB 2013

Daniela Fainiş - CICB 2013

Daniela Fainiş – CICB 2013

Să arătăm apoi care sunt beneficiile care le poartă cu sine, ca strategie culturală, un astfel de eveniment:
Atrage atenţia asupra potenţialului expresiv inepuizabil al ceramicii.
Promovează schimbul de idei explorând perspectiva culturală la zi a domeniului.
Dezvoltă o nouă conştiinţă socială a înţelegerii şi preţuirii acestui domeniu complex şi prolific al artei pe care îl constituie lumea ceramicii contemporane.

Prin diversitatea abordărilor tematice, formal-expresive, conceptuale şi tehnice acestă bienală se artă a fi un univers fascinant şi imprevizibil în care vom întâlni caligrafii delicat filigranate, mixaje alchimice secrete de materii, culori ce stau alături de volumetrii sculpturale robuste, forme spaţiale structurate algoritmic concersând cu picto-obiecte şi instalţii alcătuite din elemente multiple.

Arina Ailincăi - CICB 2013

Arina Ailincăi – CICB 2013

Dar cum sentimental artistic nu se realizează prin simpla virtute a operei, ci decurge esențial, din modul nostru de percepţie, cultură şi interpretare, organizatorii au extins textura conexiunilor receptării acestei bienale prin deschiderea în paralel a încă două expoziţii pandant – Expoziţia Ceramişti Români (la Galeria Casa Matei) precum şi Expoziţia Tineri artişti. Ceramica-Sticla (la Galeria Horeb), cea din urmă având drept strategie promovarea debutului tinerilor absolvenţi.
La aceste manifestări s-au adăugat un Performace în aer liber „White Cube #2” susţinut de doi artişti din Israel şi Simpozionul International „Ceramica şi sticla între tradiţie şi contemporaneitate” –  manifestare organizată consecvent de către Departamentul de Ceramică-Sticlă al UAD Cluj, începând cu anul 1997 – unde asistenţa a avut prilejul să descopere, prin comunicări şi prezentări de operă, a peste douăzeci artişti din străinătate procesele interne, de laborator, ale creaţiei în domeniu.
Din acest program de manifestări culturale nu a lipsit nici mărturia conservării vitalităţii şi promovării tradiţiei populare româneşti marcată prin deschiderea la aceeaşi data cu vernisajul bienalei a Târgului Olarilor, în Piaţa Unirii din Cluj.

Gavril Zmicală - CICB 2013

Gavril Zmicală – CICB 2013

Marius Georgescu - CICB 2013

Marius Georgescu – CICB 2013

Încununarea finală a acestui program s-a aflat, în viziunea organizatorilor sub semnul necesităţii unei mese rotunde cu discuţii libere, evocări de momente culturale şi profile de protagonist de prestigiu ai domeniului artelor focului din Cluj, sub genericul „Ceramica-Context Contemporan”, manifestare care avut loc la Centrul de Cultură Urbană Casino, Parcul Central.

În sfârşit, dar nu în ultimul rând, un eveniment de o asemenea anvergură organizat cu nu puţine dificultăţi morale şi materiale ar trebui probabil să sensibilizeze atenţia forurilor responsabile cultural ale cetăţii, cel puţin la nivel de protecţie a prestigiului local urmând exemplul de acum clasic, al guvernului japoniei care a adoptat o strategie naţională de stimulare şi dezvoltare a ceramicii.

Aniela Ovadiuc - CICB 2013

Aniela Ovadiuc – CICB 2013

Răzvan Chişu - CICB2013

Răzvan Chişu – CICB2013

Vlad Basarab - CICB 2013

Vlad Basarab – CICB 2013

Nu putem încheia fără să adresăm un gând plin de încurajare şi admiraţie pentru cei care au inspirat şi muncit cu abnegaţie remarcabilă la finalizarea acestui proiect, pe care ne permitem să îi menţionăm:

Arina Ailincăi – membru al Academiei Internaţionale de Ceramică, Conf.univ.dr. Marius Silviu Georgescu – Membru Fondator al Fundaţiei Ceramart, Vasi Hîrdo – Preşedintele al Asociaţiei Ceramics Now, Gavril Zmicală – Director al Liceului de Artă „Romul Ladea”, Cluj-Napoca, Călin Stegerean – Director al Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Tiberiu Groza – Director al Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Lect. Univ. dr. Nicolae Procopan – Director al Departamentului Ceramică Sticlă Arte Textile al UAD Cluj.
(Prof. Univ. Dr. Cornel Ailincăi)

Articol publicat în Revista Tribuna, Cluj 2013.
Mulţumim pentru acest material domnului Conf.univ dr. Marius Silviu Georgescu.

Lecţii deschise pe tema ceramicii contemporane

Casa Matei Corvin, Cluj
2-6 Noiembrie, 2012

Susţinute de Keiko Fukai (Japonia), Brian Kakas şi Kimberly Cook (S.U.A.)
www.ceramicsnow.org/lectiideschise

Asociaţia Ceramics Now şi Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, vă invită să participaţi la trei lecţii deschise susţinute de artişti şi personalităţi ce activează în domeniul ceramicii contemporane: Keiko Fukai, Brian Kakas şi Kimberly Cook. Evenimentele sunt organizate în conexiune cu cea de-a treia ediţie a Ceramics Now Exhibition, ce va avea loc în perioada 8-26 Noiembrie, la Galeria Galateea, Bucureşti.

Locaţia: Sala Mare, Casa Matei Corvin, Str. Matei Corvin nr. 6, Cluj-Napoca
Coordonatori: Marius Georgescu, Vasi Hîrdo

PROGRAM:
Lecţie deschisă I – Keiko Fukai, Istoria Galeriei Keiko şi a artiştilor pe care îi reprezintă
Vineri, 2 Noiembrie, ora 18:30

Lecţie deschisă II – Kimberly Cook, Înecată în metafore: Descoperirea relaţiei cu arta în metaforă
Marţi, 6 Noiembrie, ora 18:00

Lecţie deschisă III – Brian Kakas, Intonaţii meditative
Marţi, 6 Noiembrie, ora 19:00

Lecţie deschisă I – Keiko Fukai, Istoria Galeriei Keiko şi a artiştilor pe care îi reprezintă
Keiko Fukai este Fondatoarea şi Directoarea Galeriei Keiko, una din cele mai apreciate galerii de artă din Statele Unite care se axează pe arta japoneză contemporană, de la ceramică la inovatoarea artă a răşinii lăcuite, textile, bijuterii şi pictură. Fondată în anul 2003 în Boston, MA, galeria a organizat numeroase expoziţii cu artişti japonezi recunoscuţi pe plan internaţional.
Keiko Fukai este reprezentantul a patru artişti ceramişti ce vor expune în a treia ediţie a Ceramics Now Exhibition, la Galeria Galateea, Bucureşti: Kentaro Kawabata, Takeuchi Kouzo, Akio Niisato, Shinya Tanoue.
http://www.keikogallery.com

Lecţie deschisă II – Kimberly Cook, Înecată în metafore: Descoperirea relaţiei cu arta în metaforă
Kimberly Cook este în prezent instructor în ceramică la West Valley College, Saratoga, CA. Utilizează lutul ca şi mediu primar de exprimare de zece ani. A fost studentă a Universităţii Texas A & M, College Station, TX, unde a studiat Ştiinţe umaniste, iar în 2008 a terminat Studiile masterale în Arte Spaţiale la Universitatea de Stat San Jose. În ultimii patru ani, Kimberly a participat la peste treizeci de expoziţii naţionale şi internaţionale.
http://www.kimberlycookceramics.com

Lecţie deschisă III – Brian Kakas, Intonaţii meditative
– Descrierea timpului pe care artiştii îl petrec gândind şi analizând, şi timpul necesar pentru creerea unei estetici vizuale care permite viziunilor să fie exprimate prin realităţi tangibile.
Brian Kakas este Profesor Asistent de Ceramică la Universitatea din Northern Michigan, Marquette, MI. În 2007 şi-a finalizat Studiile masterale în Ceramică la Universitatea Nôtre Dame, South Bend, IN. În timpul studiilor, s-a axat pe îmbunătăţirea tehnicilor de creaţie a matriţelor la dimensiuni mari prin sprijinul a mai multor burse de cercetare. Brian a predat şi susţinut workshop-uri în toată lumea, şi a fost Artist în rezidenţă la centre din SUA, Australia, China, Coreea de Sud şi Indonezia.
http://www.briankakas.com

Descărcă comunicatul de presă complet şi afişul evenimentului: http://www.ceramicsnow.org/mediapack
Evenimentul pe Facebook – Lecţii deschise: https://www.facebook.com/events/467730439932607/
Ceramics Now Exhibition: http://www.ceramicsnow.org/expo

Evenimentul este organizat de Asociaţia Ceramics Now şi Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca în parteneriat cu Universitatea din Northern Michigan şi Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Guerrilla, Transilvania Reporter, Ziua de Cluj, ArtClue, Modernism, ArtAct Magazine, Slicker, Vernisaje, Neapărat, Welcome 2 Cluj, Evenimente În Cluj, Şapte Seri, Zile şi Nopţi, Deco şi Eco, ArtLine, PORT, Agenţia de carte.

Artele focului/ Bienala de ceramică şi sticlă

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Ajunsă la a patra ediţie, Bienala de ceramică şi sticlă prezintă publicului, până pe data de 2 decembrie 2012, lucrări aparţinând unor artişti consacraţi, profesori în domeniul artelor focului şi tineri absolvenţi ai Departamentului Ceramică-Sticlă din cadrul Universităţii de Artă şi Design.

Această prezentare necesită JavaScript.

Şcoala clujeană de ceramică a schimbat starea artelor focului, eliberând forma de procesul tradiţional şi utilitatea ei. Artele focului reprezintă, în prezent, o manieră de a crea forme prin intermediul experimentului artistic. Ceramica şi sticla artistică, în Postmodernism, se dezvăluie ca domenii ale artelor cu stil particular, fiind rezultatul unor procese de cercetare, maniere de a inventa forme pentru a exprima idei. Varietatea mijloacelor de exprimare în ceramică a dus la încorporarea unor teorii estetice specifice sculpturii sau picturii, transformând atât ceramica, cât şi sticla artistică, în mijloc de expresie legat de construcţia formelor abstracte. Artiştii clujeni aduc în atenţia publicului, prin intermediul lucrărilor expuse în sălile Muzeului de Artă din Cluj, tehnici specifice sau experimentale de prelucrare a ceramicii şi sticlei.

Expozanţi: Adina Toader, Agneta Labancz Cismaşiu, Agoston Arpad, Elena Amariei, Andra Alida Baban, Koncz-Münich Andras, Andrei Florian, Arina Ailincăi, Buburuzan Vladimir, Mihai Chira, Emilia Chirilă, Cioti Iordanka, Ileana Crăciun, Cristina Metea, Cristina Popescu Russu, Dinu Vioara, Chirilă Diana Drăgan, Elena Czedula, Eugenia Pop, Forro Agnes, Marius Georgescu, Gheorghina Costea, Gloria Gratti, Grigore Roibu, Ioana Şetran, Kiss Melinda, Kolozsi Gabriela Simona, Lucia Lobonţ, Mihaela Buhaev, Mihaela Giura, Oriana Pelladi, Palko Ernest, Peter Felix, Dodică Valentin, Rog Cintia, Smicală Gavril, Doina Stici, Ioan Sumedrea, Ioan Sumedrea jr., Bianca Trifan.
Curatorul expoziţiei este Emilia Chirilă, şeful secţiei de ceramică a Filialei Cluj a UAP.

Vedeţi pe aceeaşi temă Bienala de ceramică şi sticlă – artişti clujeni
şi Muzeul de Artă Cluj Fotografii vernisaj