Marin Gherasim / Alina Rizea Gherasim – Grădini, Chipuri, Zidiri

Galeria „Forma” Deva
Vernisaj: vineri, 8 noiembrie 2013, ora 17.00

Prezintă criticul de artă Dr. Diana Jula

Marin Gherasim - Alina Rizea Gherasim„Pentru pictura lui Marin Gherasim „zidirea” este o temă centrală. Acest concept ce acoperă în aceeaşi măsură o predicaţie şi o realitate rezultată din procesul în desfăşurare centrează creaţia sa încă din deceniul şapte, când ciclul „Oraşul” se configurează, marcând desprinderea sa de un figurativism expresionist încă legat de reprezentare pentru conceptualismul particular ce se va dezvolta într-un foarte coerent demers de integrare a nucleului sacralităţii parcurgând etapa referinţei istorice la patrimoniul cultural bizantin. (…)
Arhitectura sacră a fost modelul esenţial, artistul refăcând din cicluri de etape dedicate elementelor structive (cupola, absida, porţile împărăteşti,) traseul spre centrul misteric în plenitudinea orizontală şi verticală a „spaţiului sofianic”. Cetatea, ca spaţiu rezervat la rândul său din spaţiul inform este versiunea intermediară dintre epicentru sacru şi ilimitarea profană – sau, mai exact, de o sacralitate difuză şi proliferantă, plurimorfă şi impură. Turnul concentrează vertical traseul aspiraţiei spre palierul pur al experienţei sacre. Dar, aşa cum o înregistrase seria deconstrucţiei şi reconstrucţiei absidei, orizontala integratoare a acestui topos al eternităţii şi salvării fusese atins de temporalitatea declinantă a istoriei, când sub presiunea recurenţelor atee profanul căzut sub timp blocase accesul evadării de sub imperiul istoriei.” (Alexandra Titu)

„Discursul pictural pe care îl instituie Alina Rizea ne apare ca un act de întemeiere, ca semn al afirmării forţelor creatoare, al deschiderii unor procese raţionale în care fiinţa artistei îşi află identitatea. Starea iniţială a spaţiului său pictural nu angajează nici o tendinţă mimetică, fiind dominată de principii informale. Aceste „non-forme” sau „încă-non-forme” (ca să folosim termenii lui Georges Mathieu, promotorul taşismului) comunică cu haosul originar, cu tensiunile existente în selva oscura ce aparţine orizontului primordial. ” (Constantin Prut)

Marin Gherasim – Zidirea

Sala Dalles
Bucureşti, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18

10.05.2013 – 08.06.2013
Vernisaj: 10 mai 2013, ora 18.00.

Marin Gherasim

Expoziţia reuneşte lucrări din cele mai relevante serii ale artistului, lucrări cu teme dintr-o zonă conceptuală, neo-bizantină/neo-ortodoxă a artei româneşti, abordate formal în tradiţia modernismului târziu şi a neo-modernismului. Majoritatea lucrărilor din aceste etape ale creaţiei sale explorează elemente ale arhitecturii sacre (absida, porţile împărateşti etc).
În paralalel cu expoziţia deschisă la Sala Dalles, ICR Londra expune o selecţie de 21 de lucrări, de asemenea din ultimii 20 de ani, în perioada 30 aprilie – 30 mai 2013.

Marin Gherasim (n. 1937, Rădăuți) a absolvit Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti în 1963 şi foarte curând a început să expună atât în galeriile bucureştene cât şi în afara ţării. În 1981, artistul a câştigat la Roma prestigiosul premiu Caravaggio. Împreună cu Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Sorin Dumitrescu, Horea Mihai, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Bata Marianov şi Doru Covrig, a fondat Grupul 9+1. În anul 2002, pictorul a primit Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru întreaga carieră.

Cu sprijinul: Asociaţiei Amicii MNAC
Parteneri media: Igloo, Zeppelin, Sapte Seri, feeder.ro, Radio France Internationale.

De la semn la SEMNificaţii

Duminică, 11 martie 2012, la Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti”  Mogoşoaia a avut loc vernisajul expoziţiei SEMNificaţii. Artiştii expozanţi sînt, în ordine alfabetică: Onisim Colta, Sorin Dumitrescu, Marin Gherasim, Silviu Oravitzan şi Dan Palade, iar curator este Doina Mândru. Prin asocierea enunţată, dimensiune şi lucrări expuse este vorba despre unul dintre cele mai importante evenimente din sfera vizualului din ultimii ani. Expoziţia va fi deschisă pînă pe 15 mai 2012.

Legătura cu sacrul ocupă locul principal în creaţia lui Onisim Colta. Formele sale discoidale sugerează ciclicitatea, reverberaţia, perfecţiunea, consonanţa. Elementele morfologice, folosirea constantă a obiectului ready made sau ieşirea în volum sînt soluţii purtătoare de mesaj, alese într-un proces de sinteză intelectuală. Temele ţin de cosmogonie, cuvînt, numerologie, onomastică, de forme geometrice simbolice, în fapt, de capacitatea acestora de a include şi a fi incluse în alte forme.

O discuţie despre lucrările lui Sorin Dumitrescu din anii ’70, expuse cu această ocazie la Mogoşoaia şi aduse dintr-o colecţie particulară din Viena, nu poate porni decît de la hipersemn. Forţa acestora este atît de măiastru direcţionată încît lumina pare că radiază dinspre artefact spre exterior. Formele propuse, aşezate riguros în plan, tind să depăşească inerţia şi să ocupe întreg spaţiul, nu doar al galeriei, ci al întregii lumi, în curs de constituire. Privitorul are sentimentul că devine parte a unui „strop din lumina creată în ziua dintîi”, pentru a face referinţă la versul lui Lucian Blaga din Lumina.

Marin Gherasim este un veritabil restaurator, nu atît al imaginii, cît al valorii simbolice a acesteia. Din anumite puncte de vedere, Gherasim a fost şi a rămas întotdeauna un expresionist, dincolo de discreţia acordurilor tonale constituite în marcă a picturii sale. Se vorbeşte despre dimensiunea bizantinistă, dar, credem noi, poziţionarea în context teologic şi în general în orice sistem de comunicare transmisibil verbal trebuie disociată de imagini care, indiferent din ce raţiuni au fost create şi cu cîtă evlavie, au dreptul să existe dincolo de ceea ce le atribuim noi, creator sau receptori. Se poate vorbi însă despre transcendenţa operei prin care se recomandă maestrul absidelor.

Silviu Oravitzan propune un lexic de forme şi de simboluri constituite în dogmă artistică, care se suprapune în mare măsură peste cea creştină. Lumina, crucea, cercul şi centrul sînt, deopotrivă, semne grafice şi legături cu sacrul. Semnatarul introduce în discurs două posibile chei de lectură. Prima derivată din verdictul dat de judecătorul White în procesul intentat lui Brâncuşi, vizavi de Măiastrele sale, considerate de vameşii americani „import mascat de metal“, pe motiv că nu seamănă cu păsările adevărate. Cuvîntul artistului este deasupra celui al terţilor. Al doilea aspect ţine de viaţa şi independenţa de conţinut a formelor şi este o referire la lucrarea prof. W.J.T. Mitchell, What Do Pictures Want?. În expoziţia SEMNificaţii ne întîlnim totuşi cu artistul, nu cu teologul Oravitzan.

Dan Palade abordează problema sacrului de pe poziţii hieratice, geometrice şi minimaliste. Prezent în expoziţie cu lucrări din recenta serie a „cărţii de muncă”, realizate pe suporturi de tablă, lemn ori pînză, artistul continuă temele dezvoltate în ultimul deceniu, ale orizontalei, odihnei, transfigurării. Naturile statice industriale sînt reduse la chintesenţă pînă în punctul în care fragmentul de cisternă ori de baraj poate fi recunoscut de privitorul nespecialist, dar, în acelaşi timp, rămîn valabile relaţionarea formelor cu pătratele lui Malevici sau cu liniile frînte ale lui Klee; aceasta este marea inovaţie a lui Palade.

Din punctul de vedere al semnatarului, legăturile cu sacrul nu au fost niciodată întrerupte, ci mai degrabă ruptura este declamată periodic prin diverse platforme culturale. Respingerea transcendenţei reprezintă, de fapt, substituirea modelelor viabile cu unele simpliste, lejere, confortabile.
(Mihai Plămădeală)
Citiţi articolul integral pe Observator Cultural
Despre această expoziţie a scris criticul de artă Mihai Plămădeală, în Observator cultural nr. 616, 15-21 martie 2012.
Vedeţi şi SEMNificaţii

SEMNificaţii

Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti

Duminică, 11 martie 2012, ora 16.00, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti invită publicul la o incitantă expoziţie despre semn şi reconstrucţie arhetipală în viziunea a cinci remarcabili artişti contemporani. Pe multilple căi Sorin Dumitrescu, Marin Gherasim şi Silviu Oravitzan (şi nu erau singurii) porneau, la jumătatea anilor ’70, pe urmele lui Mircea Eliade ori Petre Ţuţea, sau însoţindu-l pe Nichita Stănescu, la redefinirea relaţiei artistului cu sacrul ca o căutare a centrului, dar şi ca o nevoie de descifrare a temeiurilor lumii şi, implicit, ale artei. Demersul lor avea, în ciuda cenzurii, un larg şi profund ecou în toate mediile artistice. Teatrul lui Marin Sorescu, muzica lui Tiberiu Olah sau ceramica lui Costantin Bulat ţinteau celeaşi esenţe.

Peste decenii, Onisim Colta şi Dan Palade vor continua demersul intelectual şi etic, în egală măsură, dar în spiritul unui discipolat liber, redefinind arhetipurile, fiecare în felul şi cu mijloacele sale. Astfel, Palade va dezvolta o fertilă reconsiderare a profanului care devăluie – în chiar sfera peisajului industrial – nebănuite valenţe emoţionale în care materia picturală converteşte metafizic subiectul.
Curatorul Doina Mândru a invitat criticul Mihai Plămădeală să prezinte acest eveniment care se desfăşoară la parterul şi în cuhnia palatului Mogoşoaia.

Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?

Centrul Areopagus din Timişoara, alături de Facultatea de Arte şi Design din cadrul U.V.T., vă invită în spaţiul Galeriei Bastion din Timișoara să vizitaţi expoziția „Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”, deschisă până în data de 10 februarie 2012.

Coordonator proiect: prof. drd. Iuliu Bălău
Curatori evenimente: prof. univ. dr. Alexandra Titu,
prof. dr. Liviu Nedelcu

 În proiectul prezentării unor direcţii din arta contemporană sensibile la problematicile etice, dedicat actualităţii acute a unor repere esenţiale ale convieţuirii sociale, ale construcţiilor comunitare (restrânse sau de amploare) de-a lungul istoriei, am debutat în 2011 cu imperativul „Să nu ucizi!”, formulat de codul de legi cuprins într-una dintre cele mai prezente cărţi ale antichităţii, în fondurile culturii moderne, europene şi transatlantice, dar care este formulată cu neînsemnate diferenţe în toate culturile lumii. Expoziţia din acest an deschide câmpul interogărilor asupra acestei interdicţii, atât de contrară impulsurilor originare ale speciei umane plasate (conştientizate ca situate) între condiţia animală şi cea angelică, a păzitorilor, a entităţilor de putere a căror condiţie este responsabilitatea asumată, sub controlul exigent, sever, implacabil, al armoniei.

În expoziţia centrată pe această temă a relaţiei de responsabilitate faţă de celălalt, de fraternitate, şi mai ales de interogare asupra acestui pachet de angajamente, palierul abordărilor este larg. Sunt prezenţi artişti care au manifestat un interes constant pentru un fond de sacralitate codat religios sau general, mai arhaic decât segregările confesionale – ca Marin Gherasim (care pune în cauză paradoxul aparent al iertării divine, inexplicabilă când s-a uitat continuitatea profund semnificativă a substituirilor reciproce dintre theandrosul/mielul mistic, animal şi om şi jertfa simbolică, agrară, jertfa lui Cain, sacrificatorul), Şerbana Drăgoescu, Suzana Fântânariu, Gheorghe Zărnescu, Ilie Boca, Delia Corban, sau pe care o serie de lucrări îi legitimează în acest areal, ca Dana Acea, Adriana Lucaciu, Angela Tomaselli, artişti preocupaţi de temele corporalităţii apologizate sau abuzate, al căror expresionism dă dimensiunea dramatismului/tragismului relaţiilor cu celălalt, ca festin polisemic sau solitudine ca dimensiune a existenţei urbane – Marilena Preda Sânc, Mihai Chiuaru, sau melancolia reflexivă după răul ucis, (lucrarea lui Aurel Vlad) ce implică dimensiunea politică referinţei mitice.

Politicul mai explicit şi actualizat, localizat, sau istoric susţine discursuri ca în lucrările lui Liviu Nedelcu, Mihai Zgondoiu, Manole Olteanu, în timp ce referinţa directă la episodul biblic este abordat în lucrări surprinzătoare prin originalitatea frapantă a discursului ca în cazul Şerbanei Drăgoescu sau a lui Dorel Găină. Dincolo de trimiterea directă la fondul veterotestamentar, care impune eticii universale temele păcatului, maculării, căderii, de la căderea din Paradis (Letiţia Oprişan) la temele decadenţei şi la deliberarea temei mitice a fraternităţii (Vasile Pop Negreşteanu), la actualitatea figurării personajului agresiv, asocial, nepăsător şi egocentric, imagologia dezimplicării de celălalt, a deturnării semanticii sacrificiale, şi a declinului moral, apar semnalate în versuri explicite, sau aplicate metaforic, în imagini la limita abstragerii, sau chiar abstracte, ca în pictura lui Romul Nuţiu, unde doar intensitatea dramatică a expresiei cromatice trimite la nucleul epic, sau al Magdalenei Zărnescu, cu dominantele sale de negruri şi brunuri, sau jocul gratuit al lecturii unei scriituri, ca exploatarea aporiilor şi implicaţiilor lăsate deschise de polisemia termenilor: 2 „Păzitor”, de la protector la supraveghetor, sau „frate”, care acoperă semnificaţii de la stricta legătură de sânge la cea general umană.

Plecând de la acest palier semantic, expoziţia pune în evidenţă disponibilitatea momentului cultural contemporan, conştient de eclectismul său asumat de a dezvolta retorici apte să susţină discursurile îndreptate asupra realităţii prin inevitabile filtre culturale, ca trasee hermeneutice înainte de a fi direct creatoare. (Alexandra Titu,  fragmente din catalogul  expoziţiei „Sunt eu, oare, păzitorul fratelui meu?”, Ed. Brumar, 2012, ISBN 978-973-602-729+1)
SURSA: Modernism.ro (unde puteţi vedea mai multe imagini din expoziţie).
Mai multe informații despre proiect găsiți pe: www.sanuucizi.ro