Dobrogea, sub cerul balcanic al tradiţiei româneşti

Partea I
Litoralul românesc

Fotoreportaj de Grigore Roibu

002 Olimp 2013 artavizuala21Pentru o parte a turiştilor din România, care trăiesc în „comoditatea” mediului urban, Dobrogea este o regiune aflată în capătul ţării. Ajunşi la ţărmul mării, după câteva ore petrecute în trenul supraîncălzit şi îmbâcsit cu miros de transpiraţie, sau plini de praful încins al maşinilor care circulă bară la bară pe renumita Autostradă a Soarelui, simţim nevoia să ne aruncăm în valurile apei sărate care, de multe ori, este plină de alge şi meduze. Măcar să ne spălăm păcatele pentru vorbele de duh adresate şoferului care merge prea încet în faţa noastră străduindu-se să respecte regulile de circulaţie, a bătrânilor care se mişcă cu dificultate pe trecerea de pietoni sau a şoferului de tir care blochează traficul. Urmează, seara, pe terasa de pe faleză cu o bere rece în faţă. Activitatea se repetă timp de o săptămnă şi întorşi acasă povestim colegilor peripeţiile de care am avut parte pe ţărmul Mării Negre. Costineştiul nu mai este cel al studenţiei noastre, la Vama Veche se cântă manele, hotelul a fost murdar şi plin de ţânţari, mâncarea a fost proastă iar camerista nu mi-a schimbat prosopul timp de o săptămână. Acestea sunt, în esenţă, majoritatea poveştilor. Cu toate acestea ne întoarcem cu un sentiment plăcut, de relaxare şi satisfacţie.

De câte ori am ajuns în Dobrogea, programul meu a fost diferit de cei care preferă să se bronzeze zilnic la soare. Nerăbdarea şi curiozitatea mă îndeamnă să caut locurile pline de istorie pe care doar aici, în lumea confluenţelor culturale şi geografice dobrogene le poţi descoperi.

Aşezată la răscrucea drumurilor care unesc Marea Nordului cu Marea Neagră, Europa Centrală cu porturile Mediteranei orientale şi stepele pontice, Dobrogea este înconjurată de ape. Pe de o parte se află Marea Neagră şi, de cealaltă, Delta Dunării. La temelia oraşelor dobrogene stă de cele mai multe ori o aşezare grcească, romană, bizantină, armenească sau turcă. Ca rezultat al interacţiunii dintre fluviu şi mare, Delta se împarte în două sectoare: delta fluvială, în vest şi delta marină, în est, separate prin grinduri, cum este, de exemplu, Letea – Caraorman – Crasnicol.

058 Portul Turistic Mangalia-artavizuala21

Din cele mai îndepărtate vremuri, Dobrogea a fost locuită de o ramură a poporului geto-trac. Peste această regiune au trecut popoare migratoare, corăbiile greceşti în drumul spre Bizanţ sau Apusul Europei, numind ţinutul Scythia, au zăbovit romanii cu multiculturalitatea lor spirituală şi, tot ei, au contribuit la creştinarea populaţiei. În anul 1938 Dobrogea este alăturată ţării Româneşti. Urmează dominaţia turcă şi bulgară, ca în final să fie, din nou, alipită Regatului României. Perioada comunistă a fost deosebit de grea pentru Dobrogea. Autorităţile comuniste au făcut presiuni pentru colectivizarea regiunii. Represiunea celor care se opuneau a însemnat ani lungi de temniţă şi muncă grea, confiscarea averilor şi domiciliu forţat. După 1989, Dobrogea a suferit pe fondul tranziţiei şi crizei economiei româneşti. Acum, la fel ca şi în Transilvania care are regiuni istorice extrem de eterogene, Dobrogea supusă regionalizării este pusă în pericolul de a dispărea ca denumire istorică.

Dobrogea, tărâmul dintre Dunăre şi Marea Neagră, este un conglomerat etnic, în care trăiesc laolaltă: români, aromâni, bulgari, turci, tătari, ţigani, evrei, greci, armeni, ruşi, lipoveni, ucraineni, găgăuzi, germani, italieni, albanezi, sârbi şi unguri.
Populaţia, de un milion de locuitori, trăieşte de veacuri în cea mai deplină înţelegere.Toleranţa dobrogenilor este o calitate, conflictele interetnice fiind rare.

Geo Bogza scria în „Dobrogea, Dobrogea”: „În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul -iar apoi întreaga mea fiinţă- s-a întors de fiecare dată în Dobrogea, la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă.
Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână”.

Nu putem rata, nici în acest an, un oraş de suflet, anticul oraş Callatis, numele vechii aşezări din veacul al VI-lea, astăzi Mangalia. Găsim aici o combinaţie a spiritului grec care s-a contopit cu cel musulman sub cerul balcanic al tradiţiei româneşti.

004 Moscheea Esmahan-artavizuala21

003 Moscheea Esmahanw-artavizuala21Anul trecut paşii ne-au îndrumat prin vechea moştenire din preistorie şi până în cea a Imperiului Roman aflată sub acoperişul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia (Crâmpeie de istorie – Cutreierând pe meleaguri dobrogene). În acest an am vizitat un monument plin de legendă, Geamia Esmahan Sultan, cel mai vechi lăcaş de cult musulman din România, ridicat în anul 1575. Moscheea a fost construită în anul 1575 de fiica sultanului Selim al II-lea (1566-1574), soţia lui Sokollu Mehmed Paşa. Geamia este înconjurată de un cimitir musulman, valoros prin vechimea sa de peste 300 de ani. Fântâna rituală, aflată în curtea geamiei, a fost construită cu piatră provenită dintr-un mormânt roman. Oraşul, la fel ca multe localităţi dobrogene, trăieşte deasupra unei comori arheologice care reprezintă nucleul civilizaţiei europene.

La 3 km distanţă de Mangalia se află un loc de tradiţie, Herghelia Mangalia, înfiinţată în anul 1928 cu scopul de a păstra calul din rasa „Pur Sânge Arab”. Ghidul nostru a fost un copil, care alături de cei 9 fraţi ai săi este mândru că poate contribui la munca din complexul care are 8 grajduri, 1 hipodrom, bază hipică pentru antrenament şi agrement, sediu administrativ şi teren agricol. Herghelia de la Mangalia este cea mai mare din sud-estul Europei şi are cai din rasă: Pur Sânge Arab, semigrei şi câţiva ponei.

005 H Mangalia-artavizuala21

006 H Mangalia-artavizuala21

Litoralul Mării Negrea fost locuit din cele mai vechi timpuri. Cercetările arheologice au evidenţiat existenţa obiectelor eneolitice, din cultura Gumelniţa şi dezvoltarea în neolitic a culturii Hamangia, cunoscută datorită celebrei statui numită „Gânditorul de la Hamangia”.

006 Muz ArheologieGanditorul de la Hamangia-artavizuala21jpg

Litoralul românesc ar putea disparea de pe harta turismului mondial dacă va fi, în continuare, neglijat de autorităţile centrale. Căderea malurilor este o consecinţă a neîntreţinerii plajelor din staţiuni. Politica privatizării în turism, dusă de-a lungul anilor, a făcut ca investitorii să fugă de litoralul românesc. Asocierile dubioase şi înstrăinările controversate de active, decizii despre care a scris presa la vremea respectivă, au avut drept consecinţă închiderea unor importante complexe hoteliere care se află în stadiul de ruină. Liniştea, nu distracţia, este prioritate în fostele staţiuni din sudul litoralului.

001 Olimp artavizuala21

O experienţă neplăcută, care ne-a reamintit că totuşi suntem turişti în România, a fost alegerea de a vizita Complexul Rupestru de la Basarabi-Murfatlar. Am urmat indicatoarele, curios de multe şi bine amplasate, încă din Constanţa, care ne-au adus în faţa sitului arheologic. Citisem despre această descoperire uimitoare şi extrem de valoroasă care oferă indicii despre o epocă foarte puţin cunoscută. Dar, drumul prăfuit pe care l-am străbătut a fost în zadar, situl este închis în vederea restaurării şi conservării. Din lipsa de fonduri proiectul a fost abandonat.

006 Complex Rupestru Murfatlar-artavizuala21

Explicaţia celor de aici, care păzesc monumentul, a fost uluitoare: „indicatoarele sunt amplasate din bani europeni, pe vremea doamnei Udrea, când era ministru, bani care aveau nevoie de o explicaţie pentru a fi cheltuiţi”, ne-au spus aceştia. Le-am explicat faptul că am venit aici de la 700 de km distanţă, fiind pasionaţi de arheologie şi, mai mult, în calitate de profesori le vorbim elevilor despre artă şi istorie. Răspusul ne-a lăsat cu gură căscată: „Vin alţii, străini, de la mii de kilometri… şi nu se mai plâng”. Apoi, am fost invitaţi să ne căţărăm pe ferestre, în fapt spărturi aflate în zidul de beton ce protejează clădirea, pentru a ne face o idee despre monument. Am introdus aparatul de fotografiat prin găurile din zid şi am realizat câteva fotografii.

007 Basarabi-Murfatlar-artavizuala21

Am rămas uimiţi cum un monument descoperit, unic prin valoarea sa istorică, devine o ruină cu bună ştiinţă, din ignoranţă şi nepăsare. În aceste condiţii, având în vedere că se spune că nu cunoşti cu adevărat Dobrogea, dacă nu-i cunoşti celebrele vinuri am ales o vizită la Muzeul Viticulturii din Murfatlar şi, apoi, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, acesta din urmă fiind unul dintre cele mai bogate muzee din România şi a doua instituţie ca mărime, după Muzeul Naţional de Istorie al României din Bucureşti.

008 Muz Arheologie-artavizuala21

Prin praful din Piaţa Ovidiu, aflată în construcţie, am intrat în instituţia ce se mândreşte cu un patrimoniu impresionat, format din peste 430.000 de obiecte care datează din paleolitic până în epoca modernă. Pe lângă importanta colecţie de piese ceramice, la parterul muzeului se află două săli deosebite. Una a tezaurului, având colecţii de podoabe din aur, pietre, camee şi tezaurul de vase de argint Sucidava-Izvoarele şi, o altă încăpere, în care sunt expuse sculpturi cu valoare deosebită, piese unicat, cum ar fi, de exemplu, Şarpele Glykon (din secolul al II-lea d.Hr.), Grupul statuar Fortuna cu Pontos (din veacul al III –lea d.Hr.), Aedicula cu dublă reprezentare a zeiţei Nemesis etc.

009 Muz Arheologie-artavizuala21

010 Muz Arheologie-artavizuala21

În imediata vecinătate a muzeului se află Edificiul roman cu mozaic din Constanţa, descoperit în timpul lucrărilor edilitare întreprinse în anul 1959, în Piaţa Ovidiu. Monumentalul edificiu, cu peste 2.000 de metri pătraţi de mozaic, a fost înălţat în veacul al IV-lea d.Hr., în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare.

011Mozaic-artavizuala21

Marea Moschee din Constanţa, cunoscută drept Moscheea Carol -datorită inaugurării ei de către regele Carol I-, este un lăcaş de cult musulman, monument de arhitectură construit între anii 1910 şi 1912. Ulterior a fost redenumită Moscheea Mahmud al II-lea. Construcția a fost realizată din beton armat, în stil egipteano-bizantin cu motive arhitecturale româneşti, sub îndrumarea arhitectului Victor Ștefănescu, după planurile ing. Gogu Constantinescu, luând ca model Moscheea Konya din Anatolia.

076 Mosheia din Constanta-artavizuala21Fiind principalul oraş şi port, Constanţa este considerată capitală a Dobrogei şi metropolă a litoralului românesc.

Descoperirile şi o parte a valorosului material fotografic realizat în timpul deplăsării noastre prin Dobrogea, călătorie ce a continuat prin Delta Dunării, rezervație a biosferei intrată în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, unică în Europa, le voi prezenta într-un reportaj viitor.
(Grigore Roibu)

Crâmpeie de istorie

Cutreierând pe meleaguri dobrogene

Fotoreportaj de Grigore Roibu

După o experienţă neplăcută în Constanţa, unde am aruncat 20 de lei pe ferestră (preţul unui bilet) pentru a vedea „primul Acvariu deschis publicului din ţară”, aflat lângă ceea ce putem numi ruina Cazinoului, datorită faptului că aşa-zisul muzeu are mai puţine acvarii decât au mulţi colecţionari particulari de peşti exotici, ne îndreptăm spre Mangalia pentru a vizita Muzeul de Arheologie „Callatis”.

Săpăturile arheologice nu le-am putut vizita deoarece lucrările încep în toamnă, pe timpul verii şantierul fiind închis. În incinta muzeului am fost întâmpinaţi de o doamnă muzeograf, foarte amabilă, care ne-a povestit istoria locului. Mărturiile despre Callatis şi despre data fondării cetăţii sunt puţine. Muzeul de arheologie este construit deasupra coloniei, mai precis a cimintirului, colonie aflată acum îngropată sub oraşul Mangalia. Construcţiile din perioada comunistă au distrus o mare parte a vestigiilor arheologice de aici. Comunitatea antică a luat fiinţă în vecinătatea mării şi a lacului Mangalia, pe locul unei aşezări getice cunoscute sub numele de Acervetis sau Cerbatis. După o perioadă de dezvoltare independentă, Callatis împreună cu celelalte cetăţi pontice acceptă autoritatea statului macedonean. În jurul anului 260 î.d.Hr., Callatisul se aliază cu Histria pentru a obţine controlul asupra portului Tomis. În anii 71-72 î.d.Hr. oraşele greceşti sunt cucerite de către romani. O inscripţie descoperită la Mangalia cuprinde textul tratatului (foedus) încheiat între Roma şi Callatis.

Multe dintre piesele de patrimoniu descoperite la Mangalia se află expuse în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, dar, cu toate acestea, colecţia de ceramică, sticlă, sculptură mică şi fragmente de pavaj cu mozaic merită văzute. Preţul unui bilet pentru adulţi este de doar 5 lei.

În mormântul din incinta Muzeului de Arheologie „Callatis” a fost descoperit un papirus unic în Europa. Papirusul a fost preluat de cercetătorii din fosta U.R.S.S. pentru a fi descifrat,fără a mai fi înapoiat României.

Dacă tot aţi ajuns în Mangalia merită să mergeţi în portul turistic. Vasele cu pânze şi ambarcaţiunile cu motoare puternice acostate aici vă vor face să visaţi…

Pentru a vedea satele dobrogene am hotărăt în drumul spre Adamclisi să mergem din localitatea 23 August prin Pecineaga. Este un drum pe care nu îl recomand, deoarece arată ca după bombardament. Mai mult, indicatoarele sunt inexistente şi, astfel, am vizitat mult mai multe sate dobrogene decât ne-am fi dorit.

Ajunşi în comuna Adamclisi, în nordul acesteia se află monumentul triumfal Tropaeum Traiani sau, mai bine spus, resturile vestitului monument.

Tropaeum Traiani de la Adamclisi este unul dintre cele mai semnificative monumente ale artei romane provinciale. Construit de împăratul Traian în urma bătăliilor purtate în anul 101 d.Hr, la Moesia, monumentul are un caracter triumfal şi monumental. Construcţia iniţială atingea înălţimea de 42 de metri, fiind piesa centrală a unui ansamblu funerar dedicat soldaţilor căzuţi în bătaliile purtate cu dacii.

Monumentul se compune dintr-un soclu circular, îmbrăcat în piatră, bogat decorat şi din statuia trofeu, căreia îi servea drept suport. Datorită faptului că monumentul este în renovare vă prezint lângă imaginea monumentului „îmbrăcat” în schele fotografia machetei din ipsos, aflată în muzeul de la Adamclisi. Soclul este format dintr-o crepidomă cu 9 trepte, un tambur cilindric şi o zonă de decoraţie având o friză decorativă în relief cu scene ce povestesc, în imagini, luptele purtate de armata romană pe teritoriul Daciei. Acoperişul tronconic are motive decorative, formând o bază hexagonală cu două etaje, pentru ca în vârf, aşa cum am menţionat, să fie amplasat trofeul – un trunchi de copac pe care este reprezentată o armură, patru scuturi, două săbii şi un mănunchi de suliţe.

 Cele 54 de reliefuri originale care erau amplasate în metope, aflate acum în cadrul muzeului, pe monument fiind amplasate copii ale acestora, se remarcă prin simţul decorativ-geometric de tratare a suprafeţei. Sculptorii au folosit un stil primitivist simbolic, nu lipsit de rafinament, care denotă un puternic simţ de observaţie artistică.

Construcţiile din Dacia erau uneori atât de importante, încât puteau concura cu cele de la Roma, datorită zonelor bogate în piatră şi marmură. Acestea aveau un accentuat caracter militar, fiind ridicate de obicei de legiunile romane o dată cu dezvoltarea culturii provinciale. În arhitectură, cât şi în sculptură se întâlnesc influenţe elenistice, dar şi elemente care aparţin tradiţiei daco-getice.

La nord-vest de comuna Adamclisi, pe un platou, se găseşte Cetatea Tropaeum Traiani, construită pe locul unei vechi aşezări geto-dacice, aşezare ale cărei ruine au fost cercetate şi identificate de Grigore Tocilescu în anii 1891-1909 şi, apoi, de Vasile Pârvan în anul 1911. Considerată drept cea mai mare aşezare civilă romană de pe teritoriul Dobrogei şi construită concomitent cu monumentul truimfal, castrul era locuit de familiile veteranilor care au participat la războaiele dacice ale lui Traian. Un paznic simpatic, care se laudă că a lucrat cu toţi marii arheologi vă întâmpină la intrare pentru a vă povesti întreg istoricul cetăţii. Construcţia canonică de tip roman este aşezată de-a lungul drumului principal, pavat cu lespezi de piatră, sub care se află canalul de scurgere.

Cetatea ne dezvăluie rolul de apărare, având turnuri din piatră în afara incintei. Impresionantă este Basilica Forensis care avea două şiruri de coloane ale căror piedestaluri se mai văd încă. Zona interioară a cetăţii este împărţită conform tradiţiei romane de construcţie în trei zone importante: zona cazărmii soldaţilor, zona locuinţelor ofiţerilor şi zona magazinelor şi depozitelor de alimente. Pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211) oraşul a ajuns la rangul de „municipium”. Cetatea a fost distrusă de goţi şi reconstruită de către împăratul Constantin cel Mare. (Grigore Roibu)

Vedeţi În căutarea civilizaţiilor pierdute de pe ţărmul Mării Negre şi Pietrele tăcute ale istoriei noastre.

În căutarea civilizaţiilor pierdute de pe ţărmul Mării Negre

Fotoreportaj de Grigore Roibu

Vara este anotimpul în care cei mai mulţi dintre noi călătoresc. Călătoresc în ţară şi în străinătate pentru a se destinde şi, în acelaşi timp, a vedea locuri ce stârnesc interesul prin încărcătura istorică şi frumuseţea lor aparte. În această vară nu am căutat locuri exotice ci, îndreptându-mă spre litoralul românesc, m-am oprit în diverse locaţii renumite prin istoria lor milenară. O istorie care ne dezvăluie viaţa de zi cu zi a unor civilizaţii ce aveau un standard de viaţă superior multor comunităţi din România de astăzi. O parte a acestor situri arheologice, pe care le-am vizitat o să le prezint în câteva fotoreportaje realizate pe parcursul a mai multor zile.

În primul rând, trebuie să ştiţi faptul că atunci când călătoriţi prin România, alegând trasee altenative, trebuie să te înarmezi cu răbdare. Drumurile sunt pline cu gropi şi denivelări pe care nu mi le-am putut imagina ca făcând parte din circuitul de şosele ale unei ţări europene. După numărul de kilometri afişaţi pe hartă pentru a vizita un monument istoric distanţa pare mică, dar, cu toate acestea, datorită condiţiilor de trafic trebuie să alocaţi ceva mai mult timp pentru a ajunge la destinaţie. Locaţiile turistice sunt de cele mai multe ori nesemalate, lipsind indicatoarele. De la început trebuie să îţi propui un traseu cu ceea ce vrei să vezi şi, desigur, să nu renunţi, indiferent de surprizele surevnite. O concluzie în urma întregii călătorii este că avem o ţară frumoasă, dar imaginea pe care o inspiră turiştilor este una tristă. Oraşele se remarcă prin celebrele blocuri gri, construite în perioada comunistă, iar satele sunt pline de bătrâni care stau trişti în poartă privind maşinile care trec pe strada principală. Monumentele sunt lăsate în paragină, contribuind la accentuarea contrastului care defineşte România ca fiind o ţară cu o clasă socială având vile impunătoare şi, de cealaltă parte, a cerşetorilor care trăiesc de pe o zi pe alta. Când traversezi canalul Dunăre-Marea Neagră nu poţi să nu te gândeşti la faptul că ascunde osemintele a miilor de oameni supuşi unui regim de detenţie. Dobrogea a fost declarată prima regiune colectivizată a României. Aici, au existat grupuri de rezistență contra puterii comuniste şi, la construirea canalului Dunăre-Marea Neagră, s-a folosit munca deținuților politici supuși unui regim de exterminare.

Meleagurile dobrogene au un farmec aparte. Mulţi artişti plastici şi scriitori au fost atraşi de lumina pe care o oferă această zonă geografică. Dobrogea, situată pe teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră, este un habitat istoric cunoscut sub numele de Sciția Minor. Cercetările arheologice au scos la iveală obiecte din eneolitic, din cultura Gumelnița și aşezări aparţinând Greciei şi Romei antice, civilizaţii ce au colonizat litoralul Mării Negre. Dintre toate cetăţile, Histria era una dintre cele mai prospere colonii.

Traseul până la Cetatea Histria, aflată la 65 de km. de Constanţa, pleacă din Mamaia, drumul fiind asfaltat în totalitate. Acesta merge de-a lungul litoralului, prin Năvodari, Corbu, Săcele şi, apoi, coteşte la dreapta.

Potrivit dicţionarului Wikipedia, Histria a fost întemeiată de coloniștii greci din Milet în jurul anului 657 î.Hr. (după istoricul Eusebiu din Cezareea) sau 630 î.Hr. (după Skymnos), ca port la Marea Neagră şi distrusă în veacul al VII-lea d.Hr. de invaziile avaro-slave. Pot afirma că ruinele aflate pe teritoriul comunei Istria, judeţul Constanţa, ca urmare a descoperirilor arheologice, dezvăluie o parte din viaţa unei comunităţi bogate ce s-a stabilit pe malul Mării Negre, atunci când primii navigatori greci au ajuns la Pontul Euxin, o zonă ce oferea resurse şi climat propice dezvoltării agriculturii şi comerţului. În Histria au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României, emisiunea de monedă proprie din jurul anului 480-475 î.Hr.

Cetatea Histria a fost identificată în anul 1868 de către arheologul francez Ernest Desjardins. În anul 1914 cercetările arheologice au fost iniţiate de către Vasile Pârvan care a descoperit inscripţia intitulată Horothesia, inscripţie ce evidenţiază graniţele teritoriului în vremea împăratului Traian. Oraşul s-a dezvoltat timp de aproape 1300 de ani, începând din perioada greacă, când necropola tumulară se extindea treptat spre lacul Sinoe şi până în epoca romano-bizantină cu o perioadă de maximă înflorire în veacul al II-lea.

Aici pot fi văzute ruinele templelor greceşti, zona sacră şi cea profană, străzi pavate care ne fac invidioşi când ne gândim la drumurile noastre de acum, cartiere de locuinţe aparţinând unor oameni cu un standard de viaţă peste media perioadei din Europa, ateliere, termele cu instalaţii de hypocaustum (sistem de încălzire) şi bazilica ce datează din veacul al VI-lea d.Hr. În cadrul necropolei au fost descoperite morminte datând din epoci diferite, cu o diversitate de ritualuri, ziduri de incintă cu porţi masive, fortificate şi o piaţă centrală cu coloane denumită agora sau forum. Tradiţia grecească de construcţie, cu tehnicile cunoscute ce au influenţat arhitectura din întreaga Europă, se îmbină armonios cu modificările din epoca romană.

Lângă situl arheologic se află Muzeul de Istorie. Primul muzeu a fost înființat sub conducerea arheologului şi istoricului Vasile Pârvan (1882-1927) şi este acum în ruină. Actuala clădire, recent construită (1982), se remarcă prin lumina naturală ce vine prin geamuri de sticlă pentru a pune în evidenţă piesele de ceramică şi sticlă, inscripţii, podoabe sau basoreliefuri ce au aparţinut unei lumi a cărei existenţă, spun surse istorice, a fost curmată brusc de un cutremur de mare intensitate. Construcţia muzeului, cu un aspect îngrijit şi o colecţie bine organizată, are o mare problemă cu ventilaţia, în interior fiind o căldură aproape insuportabilă.

În prezent, vechea cetate grecească, odinioară port la Marea Neagră, face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Pentru cei care iubesc istoria, acest complex arheologic este spectaculos, fiind o locaţie care nu trebuie ratată chiar şi cu sacrificiul de a pierde o zi în care v-aţi afla la plajă. (Grigore Roibu)

 Va urma.