Libertatea obiectului utilitar

Contribuţia picturii la
emanciparea stilistică a ceramicii

În Universul în care trăim, fiinţa umană constituie o valoare existenţială. Nimic nu poate începe sau nimic nu se poate face, fără o orientare prealabilă.

Orice orientare presupune dobândirea unui punct fix. Iată, de ce omul s-a străduit să se aşeze în „Centrul Lumii”. Aflat într-o veşnică mişcare de căutare şi dezvoltatre a unor modele de reflectare a realităţii exterioare şi interioare, omul are ca finalitate a scopului său existenţial descoperirea, traducerea şi reinventarea lumii prin arta.

Arheologia, prin descoperirile ei ne demonstrează că omul, încă de la origini, nu s-a mulţumit cu o realitate dată de funcţional, căutând tot timpul să exprime prin diverse forme trăirile lui interioare. Cele două forme de exprimare, cea utilă şi cea estetică şi-au făcut apariţia, probabil, cam în acelaşi timp. Ambele serveau în egală măsură nevoilor de zi cu zi, cât şi necesităţii de a se înconjura de lucruri care plăceau ochiului. Încă de la început acesta s-a manifestat prin toate mijloacele ce i-au stat la îndemană pentru a se exprima.
Apariţiei ceramicii, datorată în primul rând unei necesităţi de factură utilitară, i s-a alăturat în scurt timp pictura – ca modalitate estetică de a decora, de a da un sens obiectului, de a-l aduce mai aproape de fiinţa umană şi de interioritatea acesteia. Încă din peroada neolitică, pe obiectul ceramic, îşi face apariţia culoarea, la început sub forma unui decor liniar ce înconjura vasul ca o braţară, iar apoi, asemeni unei haine, decorul acaparează întregul suport, invadând suprafaţa vasului cu o infinitate de ritmuri şi motive ce au stat la baza structurilor geometrice. Culoarea îşi face apariţia timid, subordonată liniei, ajungând treptat să relaţioneze cu fondulcum ar fi de exemplu decorul de pe vasele antice greceşti,unde imaginile conturate în negru se desfaşoara pe fondul roşu. Se poate spune că acestea sunt primele încercări cromatice, în care volumul şi forma este pusă în relaţie cu decorul şi culoarea.

Odată ce drumul a fost deschis, ceramica va continua să-şi pună la dispoziţie, în permanenţă, suportul noilor materiale şi tehnici de decoraţie. Astfel, datorita descoperirii cobaltului şi lusterului, de către persani şi a seladonului de către chinezi, ceramica este înnobilată, culoarea fiind cea care dă preţiozitate şi o valoare în plus formelor volumetrice. Din acest moment, în care volumul şi forma sunt suport ce susţineau compoziţa, până la desfăşurări cromatice din ce în ce mai complexe, motive care apar odată cu Bauhaus-ul,volumul se eliberează treptat, comunicând mesaje cu ajutorul culorii.
Pe tot acest parcurs istoric culoarea, respectiv pictura, a însoţit ceramica, colaborând uneori timid, alteori punându-se reciproc în valoare şi evoluândca un tot unitar al mesajului plastic. Scopul uneia cât şi a celeilalte este comunicarea artistică ca proces de transpunere a realitaţii exterioare prin intermediul motivaţiilor interioare. Există inevitabil în ce priveşte comunicarea artistică diferite tipuri de procedee artistice care se întrepătrund şi se manifestă prin condiţionare sau acţiune cauzală reciprocă.

Dacă privim spre multitudinea curentelor ce se manifestă pe plaja artei contemporane, se poate observa o tendinţă spre sinteza a „familiilor,” de arte, fapt care reiese atât din domeniul vizual- plastic cît şi din diversitatea tendinţelor ce au urmat anilor ’70. În prezent sculptorul modelează cu ajutorul culorii şi, în acelaşi timp, pictura capată volum, desfăşurându-se spaţial pe mai multe planuri care ignoră bidimensionalitatea formală a acesteia. Astfel, influenţa curentelor din pictura secolului al XX-lea asupra decorului şi formelor de expresie sculpturale este o certitudine, care se manifestă şi are consecinţe directe în emanciparea ceramicii contemporane. (Ana Maria Iancu)