Roma, corp urban

Miercuri, 18 ianuarie, ora 18.00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a avut loc vernisajul expoziţiei „Roma, corp urban” a artistului vizual timişorean Sorin Scurtulescu.
Curator: Alexandru Damian

Această prezentare necesită JavaScript.

Expoziţia face parte din strategia de promovare a studenţilor şi bursierilor români din Italia care activează în domeniul artelor vizuale a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.
Lucrările prezentate în cadrul expoziţiei „Roma, corp urban” fac parte dintr-o serie recentă de picturi realizate în plein air. Seria cuprinde corpul urban, concentrarea scenografică creată de lumina stradală în diverse puncte de interes.
Expoziţia  rămâne deschisă publicului până pe 10 februarie 2012.
Vedeţi şi Sorin Scurtulescu: Roma, corp urban; Spazi Aperti şi Patru artişti timişoreni invitaţi la Napoli.

Subiecte magice la munte

Peisaj la rece

Fotoreportaj de Grigore Roibu

Pentru cei pasionaţi de fotografie, vacanţa petrecută la schi aduce ocazia surprinderii „spectacolului” oferit de munte, pe lângă plăcerea practicării sporturilor de iarnă. Zonele înalte ale Alpilor francezi sunt uimitoare şi ideale pentru fotografiile panoramice sau de peisaj. Vederile largi şi zonele aglomerate, cu turişti şi sportivi îmbrăcaţi în haine călduroase şi viu colorate, sunt elemente care pot fi surprinse doar pe timpul iernii în staţiunile de schi.

Les Gets (Foto Grigore Roibu)De 4 ani îmi fac vacanţa de iarnă la sora mea, stabilită în Les Gets.
Les Gets este o comună din departamentul Haute-Savoie, în regiunea Rhône-Alpes din sud-estul Franţei. Primul teleschi a fost deschis publicului în anul 1938, iar primul telescaun, aflat pe Mont Chery, în 1954. Les Gets este situat pe un platou între Samoëns şi Morzine, la marginea de vest a Portes du Soleil, cea mai mare zonă schiabilă din Europa.

Pe parcursul celor 6 zile, cât am stat în Les Gets-Morzine, am avut parte de o vreme variată. În prima zi, ploaia şi lapoviţa mi-a fost un partener incomod, dar de care am profitat pentru a surprinde câteva cadre fotografice inedite. Ceaţa se lăsa peste văile largi, iar norii se „jucau” cu lumina în josul pârtiilor. Cei care schiază cunosc aceste momente care, uneori, te pot surprinde pe creasta muntelui. Sunt spectaculoase pentru peisajul oferit, dar incomode datorită frigului şi umezelii. Hainele sunt ude ca după ploaie, ochelarii aburesc şi, apoi, îngheaţă. Doar simplul fapt că trebuie să te opreşti pentru a scoate aparatul de fotografiat din rucsac, pe o vreme în care aşchiile de ghiaţă se „înfig” în faţa ta precum nişte cuţite, devine dificil. Un beneficiu sunt norii. Aceştia configurează forme uimitoare care prin perdeaua de ceaţă permit captarea unor lumini inedite.

Dotat cu îmbrăcăminte călduroasă, răbdare şi căutând locaţiile potrivite, în următoarele 2 zile ceaţa şi norii pufoşi mi-au oferit un alt tip de provocare. Brazii încărcaţi cu zăpadă şi cristalele de ghiaţă au transformat peisajul într-un monolit de culoare albă.

În cea de-a patra zi a ieşit soarele. Cerul era albastru şi senin. Ştiam locul unde trebuia să găsesc cu privirea vârful Mont Blanc, dar acesta nu se arăta. Norii de furtună îl acopereau, parcă pentru a nu se lăsa admirat. În cea de-a cincea zi vremea frumoasă mi-a permis să urc la altitudini mari, de peste 2000 de metri, vântul scăzând în intensitate. Şi, în sfârşit, marele vârf în formă de cocoaşă, mereu alb, pe care îl aşteptam să se ivească de atâtea zile, s-a arătat la orizont, la fel de impunător şi spectaculos ca de fiecare dată când l-am văzut.

Zona de schi din Les Gets constă, în principal, din pârtii albastre şi roşii, destinate începătorilor şi celor cu o experienţă intermediară. Există şi zone „negre”, uşor accesibile, cum ar fi, de exemplu „Yeti”, accesate prin intermediul telescaunelor. Mt. Chery, aflat pe cealaltă parte a satului, găzduieşte majoritatea competiţiilor de schi, având, de asemenea, pârtii cu diverse grade de dificultate.

Există multe puncte bune pentru off-piste schi şi snowboarding. Şansele medii de avalanşe în partea de sus a ascensorului Ranfoilly a transformat acest perimetru, conform evaluărilor, în una din cele mai bune zone cu zăpadă nebătută din afara pârtiilor.
Cei care doresc să surprindă imagini cu animale şi peisaje pot apela la un ghid turistic. Acesta te plimbă cu ajutorul rachetelor de zăpadă în zone mai puţin cunoscute, unde accesul se face cu dificultate. Cei care iubesc sporturile extreme practică parapanta. Turiştii pot alege, adresându-se unui instructor, o plimbare prin aer cu balonul sau parapanta.

Dimineţile şi apusurile, amestecul de lumină puternică, rece sau caldă, cu ninsoare şi soare a fost o provocare, în fiecare zi alta, de a surprinde cadre de peisaj. De multe ori nu ştiam ce să fac… Să mă opresc pentru câteva imagini  impresionante sau să continui să schiez, profitând de vremea frumoasă.

Viaţa de noapte este, la rândul ei, atractivă în staţiunile de schi, oferind un alt mod de a vedea lumea prin vizorul aparatului de fotografiat. Les Gets are multe pub-uri şi baruri, cu mese de biliard, un patinuar şi tarase unde pot fi ascultate concerte live. O mare parte a meniurilor oferite aici sunt specilizate în bucătăria locală Savoia.
De multe ori, în aceste baruri poţi întâlni personalităţi sportive internaţionale şi vedete de televiziune. Într-o seară am întâlnit o doamnă din Paris, stabilită de câţiva ani în Les Gets. Era pasionată de artă. Când i-am spus că predau studiul desenului în România şi sunt ceramist m-a întrebat care este salarul meu, convinsă fiind că am o meserie apreciată. I-am spus că în România un profesor câştigă aproximativ 200 de euro pe lună. „Dacă ai fi predat la Paris, ai fi avut de 15 ori salarul acesta”, mi-a răspun ea, lăsându-mă fără replică.

Lecţiile de schi pentru copii, avansaţi sau începători, sunt pe diferite categorii de cursuri, având 150 de monitori din cadrul Şcolii de Schi Franceze Les Gets (ESF Les Gets), care, deşi par mulţi, sunt insuficienţi pentru numărul de cereri. Toate acestea transformă staţiunea în una cu un turism extrem de atractiv pentru toate vârstele. Un turism care se bazează, începând din luna decembrie până în aprilie, pe oameni împătimiţi după sporturile de iarnă, oameni care sunt gata să cheltuiască oricât de mulţi bani pentru a se distra, măcar o săptămână.

Aici, în Les Gets-Morzine vin turişti din toate colţurile lumii. Uitându-mă pe Internet la momentul inaugurării unei noi pârtii din Braşov nu ştiam dacă trebuie să am un sentiment de revoltă sau tristeţe. Politicienii noştrii nu înţeleg cum se face turismul. Nu înţeleg cum să atragă turişti din toată lumea, oameni care iubesc muntele şi sunt deschişi la noi provocări în descoperirea unor locuri inedite. Nu înţeleg că din turism se pot câştiga sume importante de bani. Dacă în Les Gets cineva ar întrăzni să oprească un telescaun pentru simplu fapt că un politician este aşteptat la o inaugurare de pârtie, acesta nici nu ar mai călca în staţiune. Pierderile ar fie enorme şi de neconceput. În faţa unui bar de pe o pârtie era instalat un scaun de culoarea partidului aflat la putere în România. Ar fi bine ca Ministrul Turismului de la noi să meargă, măcar pentru două ore, să se instaleze comod în acest fotoliu şi să vadă cum se face turismul, la alţii…

Poate, atunci, nu ar ieşi oamenii în stradă datorită sărăciei în care au fost aruncaţi. Aceiaşi persoană, din restaurantul de care aminteam, mi-a spus că dacă în Franţa cineva ar fi îndrăznit să reducă salariile cu 25%, oamenii ar fi blocat întreaga infrastructură. Dar, din păcate, ţările la care cu invidie ne uităm, nu le vom putea ajunge din urmă nici dacă acestea s-ar opri din propria dezvoltare timp de 20 de ani. Sună dur, dar, gândind că în fiecare an, începând de acum, salarul unui angajat din România ar creşte cu 100%, ne-ar trebui 5 ani să ajungem la veniturile celor din statele pe care le numim civilizate. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă: Iarna, iarna vine iar vacanţa

Metafora portretelor lui Yousuf Karsh

Fiecare persoană are un secret ascuns
ce poate fi pus în lumină

Din istoria fotografiei

Yousuf Karsh este unul dintre cei mai renumiți fotografi din secolul al XX-lea. Opera lui ne prezintă personalităţile politice, artistice şi culturale ale veacului trecut. Portretele lui Yousuf Karsh, prin studiul luminii, transmit privitorului un sentiment de intimitate și compasiune, reverberat în umanitate.

Yousuf Karsh s-a născut în Armenia, în actuala Turcie, la Mardin, pe data de 23 decembrie 1908. Datorită condiţiilor grele de viaţă ale armenilor, familia sa fuge, în 1924, în Siria.
Doi ani mai târziu, Yousuf Karsh emigrează în Canada şi se stabileşte la Sherbroke, la unchiul său George Nakash, de profesie fotograf.

Întrezărind potenţialul lui Yousuf, Nakash îl trimite ca ucenic la John H. Garo, fotograf din Boston. Aici tânărul artist armean studiază fotografia şi pictura, familiarizându-se cu toate domeniile artelor plastice. Sub îndrumarea lui Garo, Karsh învaţă să manipuleze lumina, perfecţionându-şi propriile modalităţi compoziţionale în portretistică.
În anul 1931, Harsh se întoarce în Canada şi îşi deschide un studio fotografic la Ottawa, aproape de clădirea în care funcţiona Guvernul Canadei, unde începe să fotografieze celebrităţile vremii. Primul ministru al Canadei, Mackenzie King, observă talentul lui Karsh şi îi propune să fotografieze oficialităţile invitate în Canada.

Recunoaşterea internaţională a venit în anul 1941, când l-a fotografiat pe Winston Churchill, aflat în vizită oficială în Canada. Această fotografie a fost publicată pe coperta revistei „Life” şi a devenit cel mai publicat portret din secolul al XX-lea. În lucrarea sa „Faces of Our Time”, Karsh arăta cum a reuşit să-l fotografieze pe Churchill în numai două minute, timpul permis de protocolul vizitei. Observând că premierul britanic stătea în clasica poziţie de poză, Karsh îi smulge acestuia trabucul din mână, trabuc de care era nedespărţit, ceea ce îl intrigă şi înfurie pe Churchill. Era momentul de care avea nevoie fotograful! Obţinuse imaginea conducătorului cu „mână de fier” din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ulterior, văzând rezultatul, Churchill mărturiseşte: „dumneata ai putea face chiar şi un leu furios să stea liniştit pentru a fi fotografiat!”. Karsh şi-a intitulat fotografia: „The Roaring Lion”.

În următoarele decenii, Yousuf Karsh călătoreşte prin toată lumea. Fotografiază personalitaţile vremii şi realizează o serie de reportaje. Începând cu anii ’70 devine profesor. Învaţă, în studioul său, o serie de ucenici, în stilul şi în memoria fostului său mentor Garo.

Karsh a publicat 15 albume de fotografii, fiecare fotografie fiind însoţită de scurte dialoguri. A fotografiat celebrităţi, savanţi, oameni de artă şi cultură, cum ar fi, de exemplu, Albert Einstein, Alexander Calder, Andy Warhol, Audrey Hepburn, Clark Gable, Dwight Eisenhower, Ernest Hemingway, Fidel Castro, Jacqueline Kennedy, Frank Lloyd Wright, George Bernard Shaw, Humphrey Bogart, Indira Gandhi, John F. Kennedy, Laurence Olivier, Muhammad Ali, Pablo Casals, Joan Baez, Pablo Picasso, Papa Pius al XII-lea, Robert Frost, George Enescu ş.a.

În majoritatea cazurilor a folosit o camera fotografică de format 8 x 10 inch, dar a utilizat şi modele de format mediu. Karsh căuta personalitatea celui care stătea în faţa aparatului de fotografiat. „În fiecare femeie sau bărbat există un secret ascuns, iar datoria mea, ca fotograf este să-l pun în lumină, dacă pot”, scria Yousuf Karsh.
„Spuneţi că-i omul o lumină / Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin? / Nici o scântee ’ntr’însul nu-i candidă şi plină / Murdară este raza-i ca globul cel de tină”
. Sunt versurile lui Eminescu din Împărat şi Proletar, în care poetul spune că omul nu mai este lumină fiindcă s-a uscat în el iubirea, iubirea cel mai puternic sentiment lăuntric al omului. Volumul „Poemele luminii”, al lui Blaga, este o metaforă a luminii primordiale care se identifică cu lumina iubirii. Viaţa e o înşiruire de lumini şi umbre ce configurează o simfonie de trăiri şi senzaţii greu de descris prin cuvinte. Asta încearcă Yousuf Karsh să surprindă, prin imagine, în portretele lui. Lumina este culoare, iar umbra este tonalitatea pe baza căreia construieşte expresivitatea trăsăturilor caracteristice, sentimentele şi trăirile personajului. Înaintea fiecărei sesiuni fotografice, artistul studia toate informaţiile pe care le putea aduna despre viitorul său subiect. Karsh îşi ilumina protretele pentru a pune în evidenţă trăsăturile distincte ale feţei. „Subjugarea” luminii crează aerul, gândul, emoţia şi umbra. Iluminând fundalul obţinea o aură în jurul portetului. În multe dintre fotografiile sale, mâinile personajelor completează compoziţia portretului. Mâna constituie însuşirea principală a fiinţei umane: „cu mâna sunt făcute rugăciunea şi crima, salutul şi mulţumirea, jurământul şi semnul”, scria Heidegger. Manipularea luminii şi transformarea ei în trăire şi sentiment, cum doar Yousuf Karsh ştia să o facă, l-a transformat în unul dintre marii maeştrii ai fotografiei, iar rezultatul îl putem admira astăzi în cele mai mari galerii şi muzee ale lumii: de la New York la Londra şi din Franţa în Australia.

Ca o recunoaştere a meritelor, în 1967, Kirsh a fost distins cu titlul de Ofiţer al Ordinului Canadian, iar în 1990 a fost promovat în gradul de Companion.
În 1987, Arhivele Naţionale ale Canadei au achiziţionat întreaga colecţie de negative, pozitive şi diapozitive produse de Karsh, din 1933 până în 1987. Autorul a donat aproape 100 fotografii Galeriilor Naţionale ale Canadei. În 1989, cu ocazia aniversării a 105 ani de fotografie, cele două instituţii au realizat o expoziţie retrospectivă comună.

Yousuf Karsh a încetat din viaţă la vârsta de 93 de ani, pe 13 iulie 2002. Creaţia pe care o lasă nu descrie doar aparenţele şi etaloanele intelectuale ale vremii, ci sunt expresii esenţializate de transfigurare a realului în imagine prin intermediul unei literaturi fără cuvinte. (Grigore Roibu)
Resurse web: Wikipedia; www.karsh.org
Citiţi: Din istoria fotografiei – Henri Cartier-Bresson: Fixarea realităţii decupate în vizor