Ravensbourne College din Londra

Proiect nominalizat la WAF, categoria Learning.

Proiect: Foreign Office Architects
Echipa: Alejandro Zaera-Polo, Farshid Moussavi, Cristina Parreno, Maider Llaguno, Penny Sperbund, Azizah Sulor, Mio Sato, Emory Smith, John McLean, Daniel Spreier, Sukyeong Kim, Nankuei Lyn, Carmen Sagredo, Changho Yeo
Client: Ravensbourne în parteneriat cu Meridian Delta Ltd.
Structuri: Adams Kara Taylor

Peninsula Greenwich este o comunitate în curs de formare, înconjurată de apă şi totuşi situată la doar 20 de minute de West End-ul londonez. Planul de dezvoltare al zonei oferă oportunităţi de locuire pentru 25 000 de persoane, alături de tot ceea ce le este necesar acestora, de la centre de sănătate la restaurante, magazine sau parcuri. Fireşte, educaţia şi loisir-ul sunt şi ele prezente, iar  în cazul de faţă, chiar alăturate: clădirea Colegiului Ravensbourne este amplasată pe limita sud-estică a complexului O2, o adevărată sinteză a entertainment-ului contemporan.

Proiectul creează o atmosferă apropiată de condiţiile mediului de lucru al profesioniştilor din domenii creative, de la arhitectură la design sau comunicare. Layoutul clădirii este unul al comunicării permanente între diferitele zone, astfel fiind încurajată colaborarea între diverse discipline predate aici şi între studenţii care le parcurg. Schema nu este, însă, una simplistă: cele două spaţii de tip atrium, în jurul căreia se ţese restul clădirii, au amplasament şi volum diferite şi generează, la rândul lor, partiţii verticale diferite. Cel nordic începe de la parter şi se dezvoltă pe aproximativ patru niveluri, pe când cel sudic are podeaua pe la mijlocul etajului al doilea şi urcă până la cota maximă, de şase etaje, a clădirii.

Punctul de tangenţă al celor două atriumuri, din care amândouă pot fi admirate simultan, este reprezentat prin puntea dezvoltată de-a lungul lor. Planşeele ce adăpostesc sălile de clasă, atelierele sau spaţiile de lucru sunt dispuse intercalat, cu jumătate de nivel unele faţă de celelalte, în funcţie de relaţia cu un atrium sau celălalt, iar comunicarea între partea estică şi cea vestică a clădirii se face prin pasarele. Faţada colegiului are o poveste în sine. Motivele florale ale rozetei gotice au fost preluate şi prelucrate în manieră neaşteptată: s-a creat un pattern non-periodic al elementelor de placaj. Sunt 32 de tipuri de plăci are, prin asamblare, creează aspectul interesant al faţadei.
(Text: Luiza Hanc, Foto: Morley von Sternberg)
Articol publicat în numărul 111 (martie 2011) al revistei igloo.
SURSA: iglooblog
Citiţi pe aceeaşi temă: Şcoli de artă – Universitatea din Kent
Expoziţia “Flying Classrooms. We are creating Schools”

MACRO. Proiect nominalizat la WAF

Tree Hotel

O spectaculoasă halbă în colecţia V&A

O halbă de jad, încrustată cu aur şi împânzită cu rubine şi smaralde, o piesă foarte rară din arta otomană, a fost achiziţionată de către Victoria and Albert Museum (V&A), din Londra.

Halba a fost iniţial făcută pentru un sultan otoman, în secolul al XVI-lea-lea, în capitala imperială din Istanbul. Un număr limitat de astfel de obiecte au fost produse, acesta fiind primul exemplu expus publicului, care introduce vizitatorul în lumea formelor utilitare din viaţă de zi cu zi transformate în piese de lux.
Piesa a fost cumpărată de V&A din Fondul de Artă, muzeul oferind suma de 220,000 de lire spre cumpărare, sumă la care s-a adăugat o contribuţie din partea Fundaţiei Wolfson. Halba a costat în total suma de 477,500 £.

Halba este un exemplu spectaculos a modului în care civilizaţia otomană transforma obiecte uzuale, conferindu-le preţiozitate, pentru a fi folosite de clasele sociale înstărite. Forma sa este bazată pe vasele de băut indigene, folosite pentru o varietate de băuturi, inclusiv boza, o băutură obţinută din mei fermentat, preferată în nopţile de iarnă deosebit de reci din Anatolia şi din Balcani. Cu toate acestea, piesa achiziţionată de faimosul muzeu britanic, în loc de lemn sau piele, cum sunt realizate majoritatea obiectelor din această perioadă, este decorată cu jad, pietre semipreţioase care erau importate la costuri foarte ridicate de la o mare distanţă, din Asia Centrală.
În anul 1560, Imperiul Otoman a fost una dintre puterile mari a lumii. Sultanii au domnit, timp de mai multe decenii, peste o mare parte din regiunile estice şi vestice, stăpânind Anatolia, Orientul Mijlociu, părți din Africa de Nord, Balcanii și Caucazul, adică o suprafață de circa 19.9 milioane de km², regiuni de unde au împrumut idei artistice. Creativitatea, dinamismul comercial, imaginația pe tărâm financiar sau politic şi modernizarea au jucat un rol esenţial în dezvoltarea economiilor pre-industriale din Europa. Supremaţia lor regională se manifestă printr-o viață culturală foarte bogată și colorată, prin adoptarea formelor locale şi recrearea lor în materiale de lux.
Acestă halbă are o formă specială şi distinctă prin linia ei „pântecoasă” în faţă şi plată în spate, sugerând faptul că a fost inspirată după un prototip realizat tradiţional din piele. Este decorată cu un fel de mozaic şi fir de aur, cu inserţii de piatră preţioasă, aranjate într-un model floral. Acesta era un obicei prin care obiectele de toate tipurile, în urma decorării lor cu rubine sau alte pietre preţioase, deveneau piese de lux. În jurul anului 1800, producţia de halbe împodobite cu accesorii de aur în stil rococo a continuat, o particularitate fiind montarea în jurul piciorului a firului din aur,  iar buza, capacul şi mânerul sunt curbate.

Sir Mark Jones, director al V&A, a declarat: „Această halbă este un splendid exemplu de artă otomană. Nu este nimic asemănător în V&A sau în orice altă colecţie naţională din Marea Britanie. Obiectul, este un fericit exemplu al artei din Orientul Mijlociu şi de Est, care a intrat în colecţia noastră şi este, totodată, una dintre cele mai importante piese din lume ce ne va ajuta să ilustrăm povestea Imperiului Otoman din veacul al XVI-lea”.
Istoricul de artă Stephen Deuchar, director al Fondului de Artă, afirma în completare: „Acestă frumosă halbă merită să fie admirată de cât mai multă lume şi suntem încântaţi că va fi prezentă în expoziţia permanentă a muzeului V&A. Sperăm, cât mai mulţi oameni să aibă posibilitatea să vină şi să vadă această piesă, care te entuziasmează prin detaliile decorative şi te fascinează prin istoria ce se ascunde în spatele ei”.
SURSA: The ArtFund (Traducerea textului Grigore Roibu)

Şerban Savu – Under the Radar

Sub radar

Expoziţie de pictură
Perioada: 25 martie – 8 mai 2011.
www.ealing.gov.uk/pmgalleryandhouse

Walpole Park
Mattock Lane
Ealing, London W5 5EQ

Institutul Cultural Român din Londra, împreună cu PM Gallery & House prezentă expoziţia de pictură Sub radar, al lui Şerban Savu, aceasta fiind prima expoziţie personală a artistului într-o instituţie publică.
Curatorii expoziţiei: Simona Nastac şi Matt Price.

Imaginează-ţi că te trezeşti într-o dimineaţă aparţinând unei alte ţări. Ceea ce s-a şi întamplat, de fapt, unor milioane de oameni, la sfârşitul Războiului Rece.

După aproape 50 de ani în spatele Cortinei de Fier, aceştia s-au trezit în 1989 într-o lume radical nouă, guvernată de cu totul alte valori şi alt mod de viată. Aproape totul s-a schimbat: spaţiul experienţei, raza de acţiune, planurile de vacanţă şi chiar cele de viaţă. Încercând să dea sens haosului, oamenii au început să construiască o nouă logică pentru viitor. Cum? Prin rutina coexistenţei, a schimbului, a vieţii cotidiene.


Expoziţia Under the Radar portretizează chiar aceasta realitate: banalitatea fiecărei zile, fară eroism sau romantism, într-o lume în care observaţia de înaltă frecvenţă arată că adevărul este mai straniu decât ficţiunea. Picturile lui Şerban Savu reprezintă episoade independente ale unei naraţiuni ample despre viaţa în România post-socialistă: oameni la picnic în spaţiile verzi dintre blocuri, femei la plajă şi bărbaţi pescuind în canale urbane, muncitori în staţii de tren degradate sau pe şantiere proaspete, prostituate asteptând pe marginea drumului, în mijlocul zilei. Toate sunt imagini imobile ale unor indivizi anonimi, în circumstanţe comune. Cenzura comunistă ar fi aprobat, cu satisfacţie, majoritatea lor, în timp ce Realismul Socialist ar fi corupt personajele, discreditându-i pe unii şi transformându-i pe alţii în eroi.

Scopul lui Savu este, însă, diferit: să examineze şi expună istoriile neştiute ori mistificate, punctând rolul lor în construcţia memoriei şi a identitaţii. Cine este „omul nou” al noii ordini globale? Sunt străzile, pietele publice, birourile şi cafenelele noile spaţii ale solidarităţii?

Prima expoziţie personală a artistului într-o institutie publică reflectă aceasta căutare, investighează invizibilul şi dezvăluie tensiunile latente ale societăţii româneşti.
Imaginile sunt asemenea unor instantanee. Personajele în mişcare surprinse în picturile lui Şerban Savu funcţionează ca un exemplu despre cum artistul observă, reflectă, analizează şi examinează rutina de zi cu zi şi obiceiurile oamenilor din România modernă, dezvăluind activităţile personale şi comune de la locul de muncă sau de agrement.

Capricios, melancolic, parţial nostalgic şi totuşi nu fără un aer de optimism, picturile din recenta creaţie a lui Savu oferă un portret al unei ţări în care trecutul şi prezentul se împletesc. Publicat de Hatje Cantz, una dintre cele mai prestigioase edituri de artă contemporană din lume, catalogul Şerban Savu este lansat odată cu expoziţia şi este disponibil pe toată durata acesteia.

Şerban Savu (n.1978, Cluj) a studiat pictura la Universitatea de Artă şi Design Cluj. Expoziţii personale (selecţie): The Edge a Imperiului, David Nolan Gallery, New York, Statele Unite ale Americii şi spatele zidurilor, Laika, Cluj, România (2009); Harvest, Kontainer Gallery, Los Angeles, USA, Days Devino Nights, Hussenot Galerie, Paris (2007).
Artistul trăieşte şi lucrează în Cluj, România.
SURSA: Modernism.ro

Anya Gallaccio la Thomas Dane Galerie

Metafora dintre lumină şi artă

Thomas Dane Galerie din Londra prezintă expoziţia de instalaţie aparţinând artistei Anya Gallaccio, în perioada
23 martie – 07 mai, 2011.

Expoziţia este o călătorie prin spaţiu şi timp, pentru care Anya Gallaccio a cules fire de de nisip din depozite stratificate ale deşertului din Nevada, Utah şi Arizona, particole care au fost transportate apoi la Londra. Călătoriile transatlantice ale lui Gallaccio, prin intermediul nisipului ca mediu de exprimare plastic, evocă drumul personal a artistei însăşi, din momentul în care a luat decizia să părăsească Marea Britanie, acum trei ani, pentru a-şi asuma poziţia de profesor de arte vizuale la Universitatea din California din San Diego.

Anya Gallaccio s-a născut în Scoţia, în anul 1963 şi a studiat la Goldsmiths ‘College, Universitatea din Londra (1985-1988) şi Politehnica Kingston (1984-1985).
Ea lucrează cu materii organice, cum ar fi de exemplu fructe, legume şi flori, materiale supuse unor schimbări pe timpul cât sunt expuse. Cele mai multe dintre aceste materiale de lucru pur şi simplu se degradează, demonstrând efemeritatea artei, creaţia ei fiind greu de achiziţionat în aceste condiţii de către public sau de colecţii private. Ea a fost nominalizată în anul 2003 pentru Premiul Turner, intrând în atenţia publicului la sfârşitul anilor 1980, alături de un grup de tineri artişti care expuneau la Londra în expoziţia Freeze, expoziţie curatoriată de Damien Hirst, în urma căreia a luat fiinţă grupul Tinerilor Artişti Britanici. Din acel moment ea a avut o serie de prezentări expoziţionale personale atât în Marea Britanie, cât şi în străinătate. Timpul, pe de o parte, iar de cealaltă parte calitatea imprevizibilă a instalaţiilor sale, sunt două concepte ce se referă la istoria performanţei şi, în acelaşi timp, la tradiţia pentru sculptură. Această fascinaţie care cuprinde un ciclu de transformare şi degenerare, proprietăţi inerente a materialelor organice, se află în centrul preocupărilor lui Anya Gallaccio.

Priviţi cu atenţie la o crăpătură în perete şi ar putea fi şi Grand Canyon”, spunea Robert Smithson.

Călătoria Anyei Gallaccio a început în Valea Morţii din SUA, formând pe parcusul întregii acţiuni un clişeu definit ca o eliberare de pasiuni şi, purificator de emoții, o excursie care ajunge ajunge în cele din urmă la Londra.
Formale şi nisipul se combină cu fragmente din sticlă pentru a compune imaginea, asemenea unei proiecţii care depinde de lumina soarelui şi este apoi proiectată pe podea sau pereţii galeriei, instalaţia depinzând de diferitele momente ale zilei. Fereastra devine un aparat, folosit în cazul de faţă pentru proiecţia unui peisaj imaginar, care este rezultatul unei experienţe personale în deşert, o experienţă „filtrată” prin lentila unui design arhitectural. Pornind de la această logică, Gallaccio produce o intervenţie sub forma unui „asamblaj” care se angajează atât în moştenirea Land-Art, cât şi a artei abstracte de la începutul secolului al XX-lea.
Nisipul suferă şi el o transformare sau, mai degrabă, o schimbare cromatică. Culorile artei străvechi, care configurau primele imagini create de mâna omului, cum ar fi de exemplu galben-ocru, roşu de fier, siena sau gri, se combină în construcţia unor compoziţii geometrice, constructiviste şi un hiper-play saturat de vizualitatea senzuală, devenind un semn distinctiv al creaţiei artistei Anya Gallaccio. Lumina şi  sticla de la etajul galeriei invită imaginaţia privitorului să călătorească prin intermediul particulelor microscopice de nisip, amplificând relaţia metaforică dintre lumină şi artele vizuale. (Grigore Roibu)

Restaurantul Jamie’s Italian

Proiect: Blacksheep, www.blacksheep.uk.com

Blacksheep (în portofoliul cărora găsim The Cuckoo Club, Inamo sau Whisky Mist) a dorit să dea restaurantului Jamie’s Italian un aer fresh şi stylish, combinând imaginea de retail tipic italiană cu subtile accente british.

Organizat în jurul unui „Market Place” (zonă de trecere şi totodată punct central al spaţiului, din care clienţii pot vedea interiorul bucătăriei) şi a unei „Piazza” (zona centrală a sălii), noul restaurant londonez se află în centrul comercial Westfield.
Pasiunea cu care italienii gătesc şi vorbesc despre mâncare, spectacolul culinar specific oricărui colţ al peninsulei, diversitatea ingredientelor şi a gusturilor l-au făcut pe Jamie Oliver să aleagă fără ezitare acest profil pentru restaurantele lui. „I should have been italian”, spune el, motivând astfel opţiunea pentru un meniu simplu, fresh şi rustic. În consecinţă, designul spaţiului pune accentul pe o atmosferă caldă, friendly şi casual.
Semnul exterior distinctiv al restaurantului este un vechi Citroën recondiţionat, parcat lângă intrare (loc în care se comandă şi se prepară, conform cerinţelor clientului, mixuri de îngheţată, fructe şi o selecţie de nuts). Clădirea e înconjurată de o terasă umbrită şi delimitată de jardiniere cu plante aromate, spre care interiorul se poate deschide complet (prin intermediul uşilor şi al geamurilor înalte).

Cu o suprafaţă de 610 metri pătraţi, spaţiul este organizat pe o axă longitudinală, ce are în centru bucătăria. Accesul se face direct în zona centrală a restaurantului (Piazza), delimitată în zone diferite doar prin finisajele pereţilor, modelul mobilierului şi al luminilor, şi având ca fundal un perete pe care sunt  amplasate, într-un desen aleatoriu, faruri de Vespa (vizibile şi din exterior) – probabil cel mai „urban” touch al designului, menit să accentueze ideea de piazzeta, de oraş interior. Acest Scooter Wall (îmbrăcat în panouri de metal) delimitează grupurile sanitare şi culoarul spre Market Place, o zonă îngustă, agitată, zgomotoasă, prin care clienţii văd bucătăria, zona de preparare a pastelor şi spaţiile ei de depozitare, precum şi display-urile cu cărţi, vin şi produse proaspete.

Spaţiul „din spate” este un separeu generos, cu o înălţime mult mai mică (de doar 2,4 metri), o zonă intimă, luminată de 30 de lămpi cu aspect uşor industrial, finisate cu alamă, suspendate de tavanul în întregime gri; nota glamour este adusă de un perete îmbrăcat în panouri de lemn cu intarsii din alamă, iar legătura vizuală cu bucătăria şi cu întreaga zonă de market se face prin intermediul unui bar pentru antreuri, deasupra căruia sunt atârnate, pitoresc, jamboane.

Look-ul industrial dat de structura aparentă de metal este accentuat de traseele ventilaţiei, dar contrabalansat de nuanţa caldă a lemnului pardoselii şi a pereţilor. Finisajele accentuează definirea zonelor funcţionale: Blacksheep au ales lemn pentru pardoseala restaurantului şi a separeului şi piatră pentru Market, iar pentru pereţi – panouri de lemn, de metal sau cărămidă aparentă, majoritatea materialelor fiind recondiţionate. Corpurile de iluminat sunt extrem de diverse, de la lămpi „industriale” până la candelabre sofisticate de sticlă.
(Text: Ioana Păunescu, Foto: Gareth Gardner).
Articol publicat în numărul 108-109 al revistei igloo habitat&arhitectură.
SURSA: iglooblog