Cristian Răduţă – Nomade au Sahara

Galeria Calina
10 iunie – 10 iulie 2013
Vernisaj: 10 iunie 2013, ora 18.00.

Cristian RăduţăCristian Răduţă a fost elevul lui Mircea Spătaru, unul dintre cei mai influenţi sculptori din România. Cristian Răduţă face parte din structura determinată de Mircea Spătaru.
Sculptura este tradiţională şi inovativă. Sculptura este conservatoare şi nedisciplinată. Intuiţia este fundamentală în sculptură. Obiectul aduce idei şi ideile aduc obiecte. Sculptura este auto reprezentare. Sculptura este un set mental pentru forme fără nici un loc.
Cristian Răduţă a învăţat de la Mircea Spătaru noţiunea de sculptură de la monument la forma de artă. Sculptura aliată cu monumentul are un loc specific şi vorbeşte simbolic despre însemnătatea şi folosirea lui. Dar, când logica interioară a monumentului se sparge, sculptura îşi pierde site-ul, locul. Monumentul devine abstract, sculptura devine nomadă. Esenţialmente nomadă, sculptura inventează un mediu în funcţie de suportul tehnic şi îşi declară statutul, însemnătatea şi funcţia. Logica spaţiului explorează zona ideală.

Aproape de descrierea seminală de tip Mircea Spătaru, reprezentările propuse de Cristian Răduţă sunt aproape impropriu numite sculpturi. Corect ar putea fi numite manifestări fizice fixate de emoţional şi intelectual. Manifestări fizice care prescriu forma, explorând intuiţia şi dinamica.
Forma şi conceptul derivă dintr-o imagine / rinocerul / deja familiară, la care putem lua parte.
Nici un animal nu a exercitat o influentă aşa de profundă în artă ca rinocerul. A. Durer, J.B.Oudry, Niki de Saint Phalle au fost fascinaţi de misterul intunecat. Bizar, reprezentarea rinocerului nu a fost niciodată acurată, a fost mereu mai mult o reprezentare puternică, populară.
Văzute limpede şi raportate cu onestitate reprezentările lui Cristian Răduţă păstrează acel ‘eye-catching’ neobişnuit. Senzaţia vizuală este dublată de o senzaţie tactilă. Calmă, anonimă reprezentarea / rinocer a lui Cristian Răduţă este undeva între poezie şi vis. Poţi să o atingi, dar nu poţi să o descri. Visele au puterea să imagineze diferit viitorul.

Prin aceste reprezentări / rinoceri, Cristian Răduţă are abilitatea de a genera asociaţii cu alte locuri, cu alte vise. Nomazi rinocerii lui meditează în tăcere; cunosc praful şi zăpada, cunosc esenţa aerului şi a apei. De fapt cunosc esenţa lumii: un obiect perfect familiar poate să conţină cea mai radicală idee.
Dezarmant de precisă reprezentarea / rinocer te duce spre un alt context, spre un alt sfîrşit, dar niciodată un sfîrşit în sine. (Curator Liviana Dan)

Cristian Răduţă, 17 aprilie 1982.
Trăieşte şi lucrează în Bucureşti, este reprezentat de 418 Gallery.
A absolvit Universitatea de Artă din Bucureşti sub îndrumarea profesorului Mircea Spătaru. În 2005 participă la Summer Academy in Salzburg. Solo show (selecţie): ZOOMANIA, MNAC Bucureşti 2010 / RINOCER PE CALEA MELCILOR, Atelier 030202, Bucureşti 2010 / Terraferma, 418 Gallery Bucureşti 2010. Are două sculpturi expuse în spaţiul public la Bucureşti şi Timişoara şi lucrări în colecţiile MNAC Bucureşti, Canadian Clay şi Glass Museum Waterloo.

Expoziţia va fi deschisă între 10 iunie şi 10 iulie 2013, de luni până vineri între 10 şi 18, sâmbăta între 11 şi 15.
Galeria Calina (Strada Mărăşeşti nr. 1-3, Timişoara) este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane.
Galeria Calina susţine Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Ioana Iacob – Foarte în plus

Galeria Calina
28.01.2013 – 20.02.2013

Ioana Iacob-acryl, 146x160cm-2012Vernisaj: luni 28.01.2013, între orele 18-20.

Galeria Calina are plăcerea să prezinte expoziţia de pictură „Foarte în plus” cu lucrările recente ale Ioanei Iacob.

Ioana Iacob este născută în 1987 şi a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj în anul 2009. În acelaşi an face o practică de specialitate la Colecţia Peggy Guggenheim din Veneţia. A avut expoziţii personale la Galeria Anaid Art, Bucureşti (2012), Mie Lefever, Gent (2011), Laika Art Space, Cluj (2010) şi expoziţii de grup la Art Market Budapesta (2012), Galeria Bulgakov, Cluj (2009) şi Galeria Plan B, Cluj (2008). A participat la atelierele „Construire une exposition” de la Muzeul Luvru, Paris (2010) şi la „Ananas et bisons blancs” de la Reşedinţa de vară a baronului Brukenthal, Avrig (2009).

Este adesea dificil să vorbeşti despre ce se întâmplă în pictura Ioanei Iacob. Întrebarea este dacă Ioana Iacob se joacă ori face un casting precis cu obiectele ei. Pictura este plină de referinţe, problema este să o gaseşti pe cea adevarată.
Ioana Iacob cere de la început o taxă afectivă.
Contextualizează cu metodele unui artist conceptual. Nu ajunge la o rezoluţie clasică. Pare mereu atrasă de o altă lume şi are mereu o distanţă nesofisticată. Combină tradiţia romantică şi cultura de consum cu o agendă care rămâne clară. Ioana Iacob este absorbită de sine, dar vigilentă, personală, dar aspră, cu o rezervă de dorinţe, de proiecţii, de vise, de strălucire. Imaginea derivă din fotografie şi apare oarecum tradiţională. Sensul tradiţiei vine însă din reflecţiile despre arta modernă. Ioana Iacob combină frumosul urmărit formal, fanteziile media, realitatea autentică cu comentariile ei personale de multe ori caustice.
În termenii formei şi al conţinutului rupe multe tabu-uri, dar echilibrează, uneori dur, flirtul ei cu un anume „zeitgeist”.
Pictura Ioanei Iacob vine misterios ca o nuvelă romantică şi vorbeşte despre memorie, despre copilărie, despre timpul călătoriilor, despre adevarata identitate, dar dispare imediat ce noi credem ca în sfîrşit am înţeles.
Pictura este de fapt o confesiune de secrete.
Pictura este seductivă, cu promisiunea intimităţii.
În spatele ficţiunii există un sens al lucrurilor reale care rămâne oricum dificil de explicat.
(Curator Liviana Dan)

Napoleon Tiron / Galeria Calina

3.12.2012 – 17.1.2013
Curator: Liviana Dan

Galeria Calina are onoarea să vă invite luni, 3.12.2012, între orele 18 şi 20 la deschiderea expoziţiei lui Napoleon Tiron.

„Tiron este unul dintre cei mai importanţi, mai extravaganţi sculptori din România. Tiron are un mod individual, aproape personal de a aborda teoriile sculpturii. Cu o sensibilitate particulară abandonează orice fel de solemnitate. Concis, elegant aduce cu sine teoria folosindu-se de un minimalism implicit, afectiv. Domină criticismul şi decide uşor ce să folosească şi ce să ignore. La Tiron sculptura şi desenul absorb lumina, nu o reflectă şi culoarea este mai mult un material. Tiron lucrează cu senzaţii, aşteptări, intenţii şi rămâne permanent interesat de intensitatea locului şi a contextului.

Cu o operă provocativă şi inovatoare, Tiron radicalizează şi extinde definiţia sculpturii punând mereu accentul pe materialitate, desen, pe legătura dintre operă şi privitor, operă şi context.
Învaţă cu Boris Caragea de la care preia textura extravaganţei şi devine el însuşi profesor la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti, unde pregăteşte câteva generaţii de artişti de la Aurel Vlad la Patricia Teodorescu.
Tiron mediază între un trecut extrem/logica sculpturii inseparabilă de logica monumentului, logica sculpturii ca reprezentare comemorativă, piedestalul ca parte importantă a structurii/ şi prezent/ disoluţia modernistă a noţiunii de sculptură ca personificare a formei plastice, logica monumentului distrusă gradual, accent pe instalaţie şi expunere. Cu o corecţie, dimensiunea emergentă cultivată cu grijă de Tiron.
Au rămas ca reper câteva expoziţii intitulate strict Sculptura -1976, Galeria Simeza, curator Anca Arghir, 1986; Sala Dalles, curator Dan Hăulică;1988, Pavilionul României, Bienala de la Veneţia, comisar Dan Hăulică”. (Liviana Dan)

Galeria Calina, spaţiu de artă contemporană
Str. Mărăşeşti 1-3 Timişoara
galeria@calina.ro

www.calina.ro

Expoziţia: Napoleon Tiron

Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal
16.03 – 15.04.2012

Imagine din arhiva personală a lui Napoleon Tiron, 1974. Image courtesy the artist.

Text oferit de curatorii expoziţiei, Liviana Dan şi Anca Mihuleţ:

Prezentarea lui Napoleon Tiron (n. 1936) în Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal a plecat de la discuţiile standard în jurul esteticii sculpturale, de la analiza limitelor şi a dificultăţilor structurale impuse de contaminarea sculpturii cu instalaţia. Momentul în care Rosalind Krauss a vorbit despre sculptura unui câmp dilatat expandat ca un obiect de artă de sine stătător în relaţie cu spaţiul, mediul şi asamblajul în sine a reprezentat un pas spre renunţarea la monumentalul clasic al sculpturii. Sculptura minimalistă a împins acest mediu în punctul de a se desfiinţa. În ultimii ani, Alex Potts conclude că imaginaţia sculpturală disturbă logica pervazivă a imaginii bidimensionale.
În cazul lui Napoleon Tiron, gândirea despre artă se bazează pe desen, pe o viziune radicală, o definiţie eluzivă care aduce sculptura spre instalaţie, şi spre o legătură intimă cu viaţa. Tiron practică un conceptualism practic, non-verbal şi non-imagistic, cu o putere afectivă majoră. Arta sa merge paralel cu disoluţia moderată a noţiunii de sculptură ca recunoaştere a formei şi cu teoriile emergente despre performanţă, punând accent pe instalaţie şi display, dar şi pe importanţa experienţei privitorului. Sculptura lui Tiron a tradus cu precauţie şi meticulozitate fragmente din realitate aproape imperceptibile, alături de norme meditative, şi acumulări estetice, în sensul dezvăluirii unei modernităţi cotidiene normale prin construcţii extraordinare. Dominanţa materialelor organice dublează experienţa vizuală cu una senzorială, determinând interpretarea spaţiilor instalaţiei de la margine la centru, cum sugera Julie Reiss.
Balansul între obiectele publice şi cele private se face conştient, dar nu neapărat asumat. Arta lui Napoleon Tiron a trecut printr-o serie de stadii care au fost motivate de un timp intern, mai degrabă decât de cronologie sau de aspiraţia către o carieră artistică. Considerând că expunerea lucrărilor nu trebuie să reprezinte un scop pentru artist, prezenţa în expoziţii a lui Napoleon Tiron este rară şi lipsită de continuitate – în 1976, la Galeria Simeza în Bucureşti, curator Anca Arghir; în 1986, la Sala Dalles, curator Dan Hăulică; în 1988, la Bienala de la Veneţia, comisar Dan Hăulică.
(Curatori: Liviana Dan şi Anca Mihuleţ)
SURSA: brukentalmuseum.ro