Typopassage TM loveşte din nou

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Lansat în August 2011, cu scopul de a aduce în atenţia generală designul grafic și grafica tipografică, Typopassage Timișoara este prima extensie internațională a Typopassage Viena și a fost inițiat de tandemul curatorial Ovidiu Hrin, Synopsis (Timișoara) și Bauer concept & design (Vienna).

Typopassage este un loc de instruire a ochiului, o şcoală a vederii, un micro-muzeu plasat în spațiul public și dedicat designului grafic, artei de a sculpta în alfabet, iar lucrările expuse aici sunt adevărate conferinţe publice despre forţa secretă a literelor şi formelor. Typopassage îşi asumă rolul de interfaţă între comunitatea de design şi publicul cu apetenţe tot mai mari pentru acest domeniu, urmărind familiarizarea vizitatorilor cu limbajele formale şi vizuale.
Micro-muzeul în aer liber este amplasat pe malul Begăi, în pasajul de sub Podul Tinereții și este realizat în strânsă colaborare cu echipa terasei D’arc Mal.

 Expozițiile TPTM, organizate de două ori pe an, propun un dialog între designul grafic internațional și cel autohton, prin lucrări realizate de nume consacrate în domeniu. Prima ediție TPTM i-a expus pe Hi Visuelle Gestaltung – un recent înființat studio elvețian – față în față cu tineri designeri și artiști ai literei, Alexe Popescu, Adnan Vasile, Sorina Vasilescu și Mihaela Popa, din România.
Karlssonwilker, studioul de design newyorkez înființat de Hjalti Karlsson și Jan Wilker, au onorat cu prezența cea de-a doua ediție a TPTM, fiind invitații speciali ai workshop-ului organizat în toamna anului 2011. Împreună cu designerii si artiștii timișoreni prezenți la eveniment ei au realizat o serie de postere experimentale în cadrul unui performance live desfășurat sub podul de pe Bega.

Prima ediție de anul acesta îi aduce în lumina reflectoarelor pe designerii Nelu Wolfensohn (Montreal, Canada) și Ovidiu Hrin (Timișoara, România). Șansa face ca ambii designeri expuși anul acesta să fie români (lucrările lui Ovidiu fiind prezente și în Typo-pasajul vienez, începând cu martie 2012). Prin punerea față în față a lucrărilor celor doi se creează un interesant dialog între două generații de designeri, cu origini comune, dar situați la o distanță spațială de 6000 km. și una temporală de 25 de ani.

Odată cu prima ediție, TPTM a lansat și TYP’O’ZID – o lucrare murală de 28 mp, ce se întinde pe toată lungimea pasajului. Suprafața peretelui este reîmprospătată anual de către un invitat (graffer/ street artist) pornind de la o temă legată de literă, scriere, artă tipografică.
Lucrarea din 2011, realizată cu ajutorul grafferului Jones, a avut ca temă TYPEFACE – concretizându-se în reprezentarea monumentală a 5 portrete supradimensionate ale unor maeștri ai designului de literă: Erik Spiekermann, Zuzanna Licko, Peter Bilak, Herb Lubalin și Wim Crouwel.
Anul acesta TPTM îl invită pe artistul The Orion să se desfășoare pe suprafața Typ’o’zid-ului, tema aleasă pentru 2012 fiind TYPESPACE – ideea de spațiu din jurul literelor, un spațiu inevitabil în arta tipografică. (Matei Ştefan)
SURSA: graphicfront.ro

Tipografia fierbinte

Partea II – Monotype

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Cel de-al doilea sistem de culegere (literă cu literă), a fost patentat de către Monotype Imaging Corporation, o companie americană specializată în culegere de text și design de literă. Spre deosebire de Linotype, Monotype culege textul literă cu literă, mașina fiind formată din doua unităţi separate: tastatura (cu 120 de taste) și turnătoria. De fiecare dată când operatorul apasă o tastă, un orificiu este perforat într-o rolă de hârtie. După ce tot textul a fost dactilografiat, rola de hârtie este montată în turnătorie, iar perforațiile sunt citite, interpretate și matrițele caracterelor respective sunt selectate și apoi injectate cu aliajul topit obținându-se astfel zațul cules literă cu literă.

Monotype a înfințat o filială a companiei în Londra în 1897, și mai apoi a deschis o fabrică în Surrey care a funcționat mai bine de un secol. Din acest motiv, sistemul Monotype era mai des întâlnit în Marea Britanie și în coloniile acesteia, iar Linotype era mai mult folosită în SUA. Deasemenea Monotype era mai des utilizat pentru culegerea cărțior deoarece permitea o tipografie mai fină, spațiere optică a caracterelor și corectură mai ușoară a greşelior de tipar. Linotype pe de alta parte era mult mai eficient și rapid, deoarece rândurile de text erau mai ușor de manipulat.

Ambele sisteme de culegere aveau avantaje și dezavantaje, iar în general decizia de a folosi unul sau altul se lua în funcție de tipul lucrării. În ambele cazuri însă, aliajul folosit pentru turnarea literelor era mai moale decât cel folosit în culegerea manuală. Astfel, după fiecare lucrare, literele turnate erau topite, nemaifiind nevoie de redistribuire. Uneori dacă lucrarea trebuia tipărită în tiraj foarte mare, se crea o copie numita stereotip. Textul cules era presat și imprimat într-o matriță foarte fină, făcută de obicei prin tehnica de papier mâché.

Tipografia fierbinte a reprezentat prima mare revoluție în tipografie de la inventarea tiparului de către Gutenberg în secolul al XIV-lea. Cuvântul tipărit a devenit astfel mai accesibil, informația circula mai ușor și mai ieftin. Publicațiile erau dintr-o dată rezultatul unui proces industrial, și ca în cazul oricărui obiect produs în masă, calitatea tipăriturii a avut de suferit. Trecerea de la tipografia fierbinte la tehnologiile din ziua de azi s-a făcut mult mai rapid, pe decursul a doar câțiva zeci de ani. Majoritatea mașinilor Linotype și Monotype au fost distruse atunci când au fost scoase din uz, iar astăzi mai pot fi văzute doar în muzee de specialitate.

În 2012 se împlinesc 125 de ani de la construirea primei mașini Linotype și cu această ocazie a fost pornit proiectul Linotype, The Film ce are ca scop crearea unui documentar lung metraj pe acestă temă. (Cătălina Zlotea)
SURSA: GraphicFront.ro
Citiţi şi Tipografia fierbinte partea I.

Tipografia fierbinte

Partea I – Linotype

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Am vorbit în articolele precedente despre tiparul înalt și despre culegerea manuală a literelor, procedeu care, fiind foarte minuțios, prelungea mult procesul de tipărire.

Urmând parcursul cronologic al articolelor despre tipar, a venit timpul să vorbesc, destul de concis și fără să intru în foarte multe detalii tehnice, despre soluția salvatoare de culegere mecanică, numită tipografie fierbinte.
Ca o mică recapitulare o să reamintesc că una dintre principalele probleme pe care zețarii (culegătorii) o aveau, pe lângă așezarea literă cu literă în culegar a semnelor în oglindă, era redistribuirea acestora în casetă după tipărire. Așadar era nevoie de o mașină care să culeagă text și în același timp, să rezolve problema redistribuirii literelor la final.

Începând cu 1886 putem vorbi despre culegere mecanizată a textului. Independent și aproape concomitent au fost inventate, la sfârșitul secolului XIX, două sisteme diferite de culegere, unul literă cu literă și cel de-al doilea, rând cu rând. Au existat mai multe mașini care foloseau aceste sisteme, însă când vorbim despre culegerea mecanică a literelor de text, ‘bătălia’ finală se dă între Linotype și Monotype.

Mașina Linotype, după cum sugerează numele, culegea rânduri de text și nu litere individuale. Zețarul în acest caz s-a transformat în operatorul unei tastaturi, iar când acesta apăsa una dintre cele 90 de taste, matrița literei respective era eliberată din lăcașul ei, iar în momentul în care un întreg rând era cules, acesta se turna sub foma unei singure piese, numită în engleză slug, în germană Nacktschnecke, iar în romanește nu pot decât să banuiesc că se numește melc (dacă cineva îmi poate confirma acest lucru, aș fi foarte recunoscătoare). După turnarea rândului (care conținea exact 65 de caractere), matrițele erau întoarse într-un compartiment de depozitare.

Când am decis să scriu această serie de articole, în paralel am început și o documentare care să mă ajute să traduc în romanește termeni de specialitate, proces care nu este deloc simplu. De fiecare dată când descopăr un cuvânt nou, care ar putea echivala termenii din engleză, îl caut în dicționar pentru a mă asigura de acuratețea traducerii. Astfel am aflat că, în românește, mașina Linotype a fost numită linotip, și din câte am observat, acest nume era folosit ca substantiv comun din seria adidași, xerox etc…, și, în același timp, ca sinonim pentru tipografie fierbinte. Tot DEX-ul mi-a dezvăluit faptul că acest cuvânt provine „Din fr. Linotype” lucru care nu poate fi mai fals. Mașina Linotype a fost inventată în Statele Unite, în 1886 de către un ceasonicar care emigrase din Germania, și a fost pentru prima dată înstalată în tipografia de la New York Tribune. Numele îi vine de la faptul că textul era cules în linii (lino) de caractere (type, se traduce ca tip de literă). Sunt foarte curiosă unde, potrivit Academiei Române, intervine limba franceză în etimologia acestui cuvânt. (Cătălina Zlotea)

Pentru mai multe imagini sau filme despre Linotype acceseaza Arhiva – GF VIDEO / GF FOTO
Articole precedente din Istoria tiparului: Litera mobilă / Tiparul înalt I / Tiparul înalt II

Cătălina Zlotea este licențiată in design grafic (Universitatea de Arte București), publicitate (Universitatea din București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării) și design de carte (Universitatea Reading, secția Typography și Graphic Communication). Lucrează ca graphic designer specializat în publicații și typography. (revista Esquire, bienale de arhitectură, diverse expozitii și evenimente).
SURSA: graphicfront.ro

Serile d’Arc – Timişoara

joi, 2 februarie 2012, orele 19.00.

De doi ani și jumatate cafeneaua D’arc găzduiește cu succes unul dintre cele mai intensive și multifațetate evenimente cultural colocviale din oraș…este vorba de Serile D’arc, proiect inițiat de arhitectul timișoarean Bogdan Demetrescu și Asociația de la 4 (Asociația studenților arhitecți) inițial gândit ca o completare la programa universitară al Facultății de Arhitectură aceste seri au devenit cu timpul din ce în ce mai permisive în ceea ce priveşte temele discutate, invitând vorbitori din multiple domenii de activitate (muzicieni, designeri, sociologi, psihologi, istorici şi chiar arheologi). La Mulți Ani și Doamne ajută!

Această prezentare necesită JavaScript.

În aceasta săptămână cafeneaua găzduiește un al doilea exercițiu de detașare de context al Atelierului de grafică. Primul a fost atunci când obiectele din stradă, uzine etc, au ajuns în cărțile gf, iar acum literele sau formele ies din obiectele cu pricina. Vor fi discuții libere pe marginea acestui demers, vor fi prezenți și o parte din autori, vă promitem o seară plină de imagini, și povestite și concrete, seară ce se va încheia cu dj Newgotti la afterparty. (Ovidiu Hrin)

Ovidiu Hrin a lansat atelierul Synopsismedia în iarna anului 2001. Concentrat în principal pe print, Hrin, împreună cu echipa sa, este activ în mai multe domenii ce țin de designul grafic și de comunicarea vizuală. Lucrările atelierului său au fost recunoscute și publicate internațional de nenumărate ori (Muzeul Designului din Zurich, Graphis Gold, European Design Awards, Bienala Goldenbee Moskova etc). Pe langă activitatea sa de la Synopsis, O.H este invitat ca și lector/conferențiar la numeroase evenimente de profil (European Design Conference (CH), Vienna Design Week, DesignMai (D) etc.)
SURSA: Graphic Front

„Alegeţi cu ochii, nu cu mâna!”

Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc de acest imperativ categoric. Era plasat, cu grafie diversă, grăbită, trudnică sau studiată (în funcţie de toanele şi gradul de alfabetizare ale vânzătorului) în magazinele de pâine ale anilor ’60-’70. Voia să comunice un principiu de bun-simţ, anume că e neigienic să pipăi produsul de panificaţie, în loc să-l preţăluieşti înţelept din priviri.

Pe atunci, astfel de izbucniri de ţâfnă privată în piaţa întregului popor erau tolerate de aparatul de control statal pentru că vâsleau în direcţia bună a curentului eticii şi echităţii socialiste. Dincolo de mesajul principial, anunţul brutăriilor punea în scenă talentul grafic al brutarilor. Fiecare era scris altfel, cu floricele sau linii abrupte, astfel încât să se diferenţieze (de ce, câtă vreme pâinea – vreo trei sortimente – era tot aia?) de cea a „concurenţei”. Tot aşa, renumitul „Nu primim bacşiş” (atârnat la oha prin frizerii), dădea prilej oricărui Figaro de cartier să-şi dezvăluie nu doar talentul în foarfece, ci şi în penel. Eheee, ce vremuri!

Exact aceste vremuri le evocă albumul (ingenios în demers, atent documentat, cu layout aerisit şi economic) intitulat „Grafică fără computer”. El vorbeşte despre o epocă cumplit de îndepărtată (psihologic vorbind) şi incredibil de apropiată în acelaşi timp, când publicitatea, propaganda, mesajul public, comunicarea (manipulantă sau inocentă, ocazională sau dirijată) se exprimau prin uneltele dintotdeauna ale plasticii, despre nişte vremuri când fonturile, astăzi downladabile printr-un simplu click pe internet, trebuiau decupate din hârtie, polistiren sau tablă, ori rotunjite caligrafic cu peniţa, carioca sau creionul.

Despre nişte vremuri când afişele nu erau o suprapunere de layere, o suită de corecţii din comenzile Photoshop, o colecţie de patternuri abil combinate, ci un şuvoi de gesturi genuine, de la sfumato până la drip, de la haşură până la estompă. În care ezitarea mâinii, greşeala măruntă, imperfecţiunea umanizau şi cele mai stupide anunţuri postate prin fabrici şi uzine. Iată câteva dintre ornamentele găsite în astfel de locaţii şi mesajele lor redundante şi agramate, înduioşător inepte, desprinse din insectarul de imagini al acestui album: „Muncitori Tehnicieni Ingineri folosiţi inteligenţa tehnică proprie pentru autoutilarea întreprinderii”, „Şpanul poate provoca accidente foarte grave, de aceia (sic!), nu uita să cureţi maşina cu: peria (alături se află desenată o perie – n.n.), cu mătura (alături se află desenată o mătură – n.n.), lopăţica (alături se află desenată o lopăţică – n.n.), cârligul (evident, alături se află…)”, „Nu lucraţi sub tensiune”, „Muncitori! Semnalaţi lanţurile şi cablurile rupte!”, „Nu daţi maşina înapoi Nepilotată”, „Atenţie! Elementele graţiei feminine se etalează în afara fabricii. La locul de muncă este obligatorie folosirea echipamentului de protecţie”, „Nu interveniţi dacă nu eşti de profesie” sau „La reparaţii auto, folosiţi capre metalice!”

Varietatea, inovaţia (talentul nu intră în ecuaţie) aveau, vor să spună autorii, uşile deschise. Atâta doar că, la vremea aceea, uşile (în această privinţă) nu erau uşi, ci nişte arcade fără canaturi. „Credem în continuare că zăbovirea pe construcţia unei forme poate da rezultate mai bune decât permite dinamica zilelor noastre, aşa cum eliminarea intervenţiei directe a omului în zona graficii, să zicem, înseamnă de fapt suprimarea acesteia”, spun, în preambulul lucrării, cei de la Atelierul de grafică. Trecând peste detaliul că, folosit cum se cuvine, digitalul este o pensulă în plus şi că nu suprimă decât atunci când utilizatorul lui nu ştie să exprime, volumul coordonat de Ciprian Isac şi Carla Duschka e o excursie delectantă, efectuată cu un autoturism care funcţionează optim doar cu combustibilul nostalgiei. Un fel de a alege nu cu ochii, nici cu mâna, ci cu sufletul.
(Text: Daniel Nicolescu; Foto: Atelierul de grafică www.atelieruldegrafica.ro)
SURSA: iglooblog
Citiţi şi Lansarea unei noi cărţi GF