Tipografia fierbinte

Partea II – Monotype

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Cel de-al doilea sistem de culegere (literă cu literă), a fost patentat de către Monotype Imaging Corporation, o companie americană specializată în culegere de text și design de literă. Spre deosebire de Linotype, Monotype culege textul literă cu literă, mașina fiind formată din doua unităţi separate: tastatura (cu 120 de taste) și turnătoria. De fiecare dată când operatorul apasă o tastă, un orificiu este perforat într-o rolă de hârtie. După ce tot textul a fost dactilografiat, rola de hârtie este montată în turnătorie, iar perforațiile sunt citite, interpretate și matrițele caracterelor respective sunt selectate și apoi injectate cu aliajul topit obținându-se astfel zațul cules literă cu literă.

Monotype a înfințat o filială a companiei în Londra în 1897, și mai apoi a deschis o fabrică în Surrey care a funcționat mai bine de un secol. Din acest motiv, sistemul Monotype era mai des întâlnit în Marea Britanie și în coloniile acesteia, iar Linotype era mai mult folosită în SUA. Deasemenea Monotype era mai des utilizat pentru culegerea cărțior deoarece permitea o tipografie mai fină, spațiere optică a caracterelor și corectură mai ușoară a greşelior de tipar. Linotype pe de alta parte era mult mai eficient și rapid, deoarece rândurile de text erau mai ușor de manipulat.

Ambele sisteme de culegere aveau avantaje și dezavantaje, iar în general decizia de a folosi unul sau altul se lua în funcție de tipul lucrării. În ambele cazuri însă, aliajul folosit pentru turnarea literelor era mai moale decât cel folosit în culegerea manuală. Astfel, după fiecare lucrare, literele turnate erau topite, nemaifiind nevoie de redistribuire. Uneori dacă lucrarea trebuia tipărită în tiraj foarte mare, se crea o copie numita stereotip. Textul cules era presat și imprimat într-o matriță foarte fină, făcută de obicei prin tehnica de papier mâché.

Tipografia fierbinte a reprezentat prima mare revoluție în tipografie de la inventarea tiparului de către Gutenberg în secolul al XIV-lea. Cuvântul tipărit a devenit astfel mai accesibil, informația circula mai ușor și mai ieftin. Publicațiile erau dintr-o dată rezultatul unui proces industrial, și ca în cazul oricărui obiect produs în masă, calitatea tipăriturii a avut de suferit. Trecerea de la tipografia fierbinte la tehnologiile din ziua de azi s-a făcut mult mai rapid, pe decursul a doar câțiva zeci de ani. Majoritatea mașinilor Linotype și Monotype au fost distruse atunci când au fost scoase din uz, iar astăzi mai pot fi văzute doar în muzee de specialitate.

În 2012 se împlinesc 125 de ani de la construirea primei mașini Linotype și cu această ocazie a fost pornit proiectul Linotype, The Film ce are ca scop crearea unui documentar lung metraj pe acestă temă. (Cătălina Zlotea)
SURSA: GraphicFront.ro
Citiţi şi Tipografia fierbinte partea I.

Tipografia fierbinte

Partea I – Linotype

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Am vorbit în articolele precedente despre tiparul înalt și despre culegerea manuală a literelor, procedeu care, fiind foarte minuțios, prelungea mult procesul de tipărire.

Urmând parcursul cronologic al articolelor despre tipar, a venit timpul să vorbesc, destul de concis și fără să intru în foarte multe detalii tehnice, despre soluția salvatoare de culegere mecanică, numită tipografie fierbinte.
Ca o mică recapitulare o să reamintesc că una dintre principalele probleme pe care zețarii (culegătorii) o aveau, pe lângă așezarea literă cu literă în culegar a semnelor în oglindă, era redistribuirea acestora în casetă după tipărire. Așadar era nevoie de o mașină care să culeagă text și în același timp, să rezolve problema redistribuirii literelor la final.

Începând cu 1886 putem vorbi despre culegere mecanizată a textului. Independent și aproape concomitent au fost inventate, la sfârșitul secolului XIX, două sisteme diferite de culegere, unul literă cu literă și cel de-al doilea, rând cu rând. Au existat mai multe mașini care foloseau aceste sisteme, însă când vorbim despre culegerea mecanică a literelor de text, ‘bătălia’ finală se dă între Linotype și Monotype.

Mașina Linotype, după cum sugerează numele, culegea rânduri de text și nu litere individuale. Zețarul în acest caz s-a transformat în operatorul unei tastaturi, iar când acesta apăsa una dintre cele 90 de taste, matrița literei respective era eliberată din lăcașul ei, iar în momentul în care un întreg rând era cules, acesta se turna sub foma unei singure piese, numită în engleză slug, în germană Nacktschnecke, iar în romanește nu pot decât să banuiesc că se numește melc (dacă cineva îmi poate confirma acest lucru, aș fi foarte recunoscătoare). După turnarea rândului (care conținea exact 65 de caractere), matrițele erau întoarse într-un compartiment de depozitare.

Când am decis să scriu această serie de articole, în paralel am început și o documentare care să mă ajute să traduc în romanește termeni de specialitate, proces care nu este deloc simplu. De fiecare dată când descopăr un cuvânt nou, care ar putea echivala termenii din engleză, îl caut în dicționar pentru a mă asigura de acuratețea traducerii. Astfel am aflat că, în românește, mașina Linotype a fost numită linotip, și din câte am observat, acest nume era folosit ca substantiv comun din seria adidași, xerox etc…, și, în același timp, ca sinonim pentru tipografie fierbinte. Tot DEX-ul mi-a dezvăluit faptul că acest cuvânt provine „Din fr. Linotype” lucru care nu poate fi mai fals. Mașina Linotype a fost inventată în Statele Unite, în 1886 de către un ceasonicar care emigrase din Germania, și a fost pentru prima dată înstalată în tipografia de la New York Tribune. Numele îi vine de la faptul că textul era cules în linii (lino) de caractere (type, se traduce ca tip de literă). Sunt foarte curiosă unde, potrivit Academiei Române, intervine limba franceză în etimologia acestui cuvânt. (Cătălina Zlotea)

Pentru mai multe imagini sau filme despre Linotype acceseaza Arhiva – GF VIDEO / GF FOTO
Articole precedente din Istoria tiparului: Litera mobilă / Tiparul înalt I / Tiparul înalt II

Cătălina Zlotea este licențiată in design grafic (Universitatea de Arte București), publicitate (Universitatea din București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării) și design de carte (Universitatea Reading, secția Typography și Graphic Communication). Lucrează ca graphic designer specializat în publicații și typography. (revista Esquire, bienale de arhitectură, diverse expozitii și evenimente).
SURSA: graphicfront.ro