Video

Din culisele licitaţiei de curiozităţi la Artmark

de la Maria Tănase la Elvis Presley

Aparat de fotografiat Kodak Cartridge No. 5, cca. 1900

Aparat de fotografiat Kodak Cartridge No. 5, cca. 1900

 „Cabinetul de Curiozități – Arta Fotografiei, Muzicii și Scrisului”, expoziţia organizată de Casa Artmark la Palatul Cesianu-Racoviţă, aduce în atenţia colecţionarilor de piese cu valoare muzeală o serie de loturi ce vor fi scoase la licitaţie miercuri, 29 ianuarie. Bogată în obiecte inedite, expoziția prezintă piese rare de colecţie, în stare funcțională, ce sunt pentru prima oară tranzacţionate pe o piaţă de profil. Vizitatorii au ocazia de a intra în ambientul muzical al „Junimii” literare, ascultând piese celebre ale epocii, dar și în spatele frontului Războiului din Coreea, unde, în rarele clipe de răgaz, soldații americani ascultau la Jukebox melodiile anilor ′50…

Aparat de fotografiat Hermann Mackenstein

Aparat de fotografiat Hermann Mackenstein

Orchestrion, atelier austriac, sfârșitul secolului al XIX-lea

Orchestrion, atelier austriac, sfârșitul secolului al XIX-lea

Bucureşti, 17 ianuarie 2013
Atracţia centrală a expoziţiei de la Palatul Cesianu-Racoviţă o reprezintă Orchestrionul fabricat într-un atelier austriac, la sfârşitul secolului al XIX-lea (estimat la 4.000 de euro), ce se mai găsește într-un exemplar pe teritoriul României la Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași. Orchestrionul poartă marca distribuitorului Jacques Calmanovici, proprietar al magazinului de profil „La înger” din Iași. Melodiile înregistrate fac parte din repertoriul popular românesc, dar și din cel monden al epocii: „Hora pe bătae”, „Chindia olteanului”, „Bulgărașul”, ”Susi Walser”, ”Hercules Vals”, ”Polca Serafina” și multe altele.

Jukebox Wurlitzer, 1954

Jukebox Wurlitzer, 1954

Remarcabil este și Jukeboxul marca Wurlitzer, fabricat în 1954 (estimat la 2.000 de euro), ce provine dintr-o fabrică ce a scris istorie în civilizația modernă a SUA. Germanul naturalizat american Franz Rudolph Wurlitzer aducea în 1853, la Cincinnati, în noua sa patrie, tradiția confecționării instrumentelor muzicale, asupra cărora inovează prin noi mijloace tehnice de expresie. Compania s-a dezvoltat, iar după cel de-al Doilea Război Mondial începea producția de aparate automate de tip Jukebox, care vor deveni emblematice pentru evoluția muzicii. Seria destinată soldaților americani angajați în Războiul din Coreea (1950-1953) a sporit prestigiul companiei, care se extinde și în Europa. Exemplarul de față utilizează 52 de discuri pe vinil și are încorporat propriul sistem de amplificare a sunetului.

Tron muzical Dagobert, anii '70

Tron muzical Dagobert, anii ’70

Pentru cei  pasionați de biografia și personalitatea Mariei Tănase, Artmark propune o importantă mărturie (preţ de pornire: 300 de euro), scrisă de artistă cu privire la un scandal răsunător în epocă. Maria Tănase declara, printr-un text olograf, scris la 23 februarie 1957 – în contextul cazului cu privire la paternitatea compoziției, disputate între Richard Stein și compozitorul american Cole Porter –, că melodia „Sanie cu zurgălăi” a fost compusă special pentru ea, de către românul-evreu Richard Stein.

Casă de marcat National Cash Register Company, 1912, piesă de colecție

Casă de marcat National Cash Register Company, 1912, piesă de colecție

Expoziția Cabinetul de Curiozități – Arta Fotografiei, Muzicii și Scrisului”, deosebit de ofertantă în sfera pieselor rare de epocă (instrumente din câmpul fotografiei, cutii muzicale sau mașini de scris), poate fi vizitată la Palatul Cesianu-Racoviță de marți, 14 ianuarie, până luni, 27 ianuarie (orele 10:00 – 20:00), iar la Athénée Palace Hilton, începând de marți, 28 ianuarie, până miercuri, 29 ianuarie (orele 10:00 – 19:00). Licitația se desfășoară miercuri, 29 ianuarie, ora 19:30, la Athénée Palace Hilton.

Noi provocări la Artmark

Artmark deschide anul pieței de artă cu noi provocări pe zona contemporană și gadget-uri rare de colecție

Ion Cantacuzino și pictorul Gheorghe Petrașcu în expoziția de la Fundația Dalles

Ion Cantacuzino și pictorul Gheorghe Petrașcu în expoziția de la Fundația Dalles

În 2014, piața de artă debutează în forță la Artmark. Luna ianuarie aduce o sesiune complexă, de patru licitații tematice, în care operele de artă contemporană, cel mai surprinzător segment al pieței de artă din România în 2013, se îmbină armonios cu piesele rare de colecție, în două seri dedicate iubitorilor de artă: marți, 28 ianuarie – Licitația de Ceasuri de Colecție & Licitația de Postmodernism și Contemporană, respectiv miercuri, 29 ianuarie, Cabinetul de Curiozități – Arta muzicii, scrisului și fotografiei & Licitația de Fotografie și Benzi Desenate. Expoziția celor peste 400 de loturi ale Sesiunii de licitații 28-29 ianuarie poate fi vizitată la Palatul Cesianu-Racoviță începând de marți, 14 ianuarie.

Alexandru Ciubotariu 1

Alexandru Ciubotariu

Alexandru Ciubotariu

București, 14 ianuarie 2014

Primele licitații ale anului organizate de Casa Artmark indică, după cum o confirmă și bilanțul pieței de artă din România în anul 2013 (raport ce urmează a fi comunicat de IMA – Institutul pentru Managementul Artei, în cursul acestei săptămâni), un interes în creștere pentru zona de artă contemporană. În licitația din 28 ianuarie, vor fi tranzacțonați în premieră pe piața românească artiști de talie internațională, prezenți la marile case de profil – precum Daniel Spoerri („Tableau piège”, valoare estimativă: 600 – 1100 de euro) – sau artiști tineri, precum Victor Man, deja în vizorul unuia dintre cei mai mari colecționari de artă contemporană din lume, Deutsche Bank, care l-a desemnat artistul anului 2014 („Lămâi”, valoare estimativă: 4.000 – 6.000 de euro și „În loc să culeg măsline”, valoare estimativă: 9.000 – 15.000 de euro).

Timpul este o bijuterie. Ne-o dovedesc Patek Philippe, Rolex, Ulysse Nardin, Breitling sau Jaeger-LeCoultre, pentru a numi doar câteva dintre brandurile de renume care au lăsat asupra timpului amprenta eleganței, preciziei și rafinamentului. Peste 70 de astfel ceasuri de colecție sunt dedicate de Artmark în seara de 28 ianuarie celor care știu să valorizeze timpul într-un mod inteligent și sofisticat.

Ceas Jaeger-Le Coultre

Ceas Jaeger-Le Coultre

Tot în zona pieselor rare de colecție, licitația aduce o suită de loturi-unicat, gadget-uri care au făcut istorie și care vor fi prezentate în premieră publicului pasionat de acest segment, în cadrul unui viitor eveniment susținut de Casa Artmark în parteneriat cu Revista Știință & Tehnică. În seara de 29 ianuarie, colecționarii vor avea șansa achiziționării unor piese vechi, rare și extrem de rare, din sfera muzicii (patefoane, gramofoane, cutii muzicale, jukebox-uri etc), scrisului (mașini de scris, mașini de calculat etc) sau fotografiei (aparate de fotografiat în diferite tehnici). Acestor loturi li se adaugă fotografiile încărcate de poveste și istorie și fotografiile de autor, prezente în cadrul Licitaţiei de Fotografie și Benzi Desenate, locul de întâlnire al unor fotografi de excepție, de la Iosif Berman și Aurel Bauh la Ion Grigorescu și Teodor Graur.

Segmentul dedicat de Artmark benzilor desenate reprezintă o premieră inedită a pieței din România. În Licitația din 29 ianuarie, regăsim nume reprezentative pentru istoria acestui gen, de la ilustratorul Puiu Manu, regizorul Ion Popescu-Gopo, ilustratorul Sandu Florea, până la street-artistul contemporan Alexandru Ciubotariu, recunoscut prin proiectele sale și în plan internațional.

Ion Popescu-Gopo

Ion Popescu-Gopo

Expoziția Sesiunii de licitații 28-29 ianuarie este deschisă la Palatul Cesianu-Racoviță, Str. C. A. Rosetti nr. 5, începând de marți, 14 ianuarie, până luni, 27 ianuarie (orele 10:00 – 20:00), iar la Athénée Palace Hilton, începând de marți, 28 ianuarie, până miercuri, 29 ianuarie (orele 10:00 – 19:00).

Licitația de Iarnă, apogeul pieței de artă 2013

Licitaţia Artmark de miercuri seară – un succes pentru jucăriile de colecție și arta decorativă de epocă, cu tematica sărbătorilor de iarnă. Urmează Licitația de Iarnă, apogeul pieței de artă 2013.

Licitatia de Craciun 1

Cele mai bune „investiţii” în cadouri de Crăciun au adus la Artmark vânzări totale de peste 100.000 de euro şi o rată de adjudecare de 77%, într-o licitație ce a mizat pe accesibilitatea tematicii și a prețurilor. Colecţionarii au fost prezenţi în număr mare, totalizând fizic și online aproximativ 350 de iubitori de artă, adjudecând pentru sume importante îndeosebi bijuterii și artă decorativă, dar orientându-se și către jucăriile de colecţie – acestea din urmă au constituit o premieră în Licitaţia de Crăciun de miercuri, 11 decembrie, fiind adjudecate în proporție de 100%.

Licitatia de Craciun 3Bucureşti, 13 decembrie 2013

În cadrul celei mai bune licitații de profil din acest an la Artmark, remarcăm câteva dintre vânzările interesante ale licitației cadourilor de Crăciun: un impresionant vas Daum Nancy, decorat cu scenă africană, ce a atins suma de 4.000 de euro, un superb pandativ cu diamant negru ce a fost  adjudecat cu 3.000 de euro, trei sticle de vin Mouton Rothschild 2005 Premier Cru Classé, cu eticheta pictată de Giuseppe Penone, ce s-au vândut cu 2.240 de euro, dar și un frumos desen acuarelat de Aurel Jiquidi, ce a urcat până la suma de 2.000 de euro.

Ștefan Luchian

Ștefan Luchian

Anul 2013 se încheie la Artmark miercuri, 18 decembrie, cu Licitaţia de Iarnă, Ediţie Aniversară “Artmark – După 5 Ani”, unde vedetele sunt patru capodopere ale picturii românești din Tezaurul Patrimoniului Național – Tonitza, Pallady, Dărăscu și Luchian, ce provin de la Muzeul Național de Artă al României, din faimoasa colecție a doctorului Iosif Dona, retrocedată parțial de muzeu în 2007.

Theodor Pallady / Nicolae Tonitza

Theodor Pallady / Nicolae Tonitza

Evenimentul aniversar aduce pe scena Ateneului Român unele dintre cele mai valoroase picturi tranzacționate pe piața de artă în 2013: „Tufănele galbene” (valoare estimativă: 120.000 – 220.000 de euro), tablou definitoriu pentru creația cu influx tradițional a maestrului Ștefan Luchian, cu poate cel mai bogat palmares de participare la importante expoziții naționale, portretul exotic și senzual al „Tahitienei” lui Nicolae Tonitza (valoare estimativă: 60.000 – 100.000 de euro), „Natură statică cu ceas și ceașcă de cafea”, creată de Theodor Pallady (valoare estimativă: 35.000 – 55.000 de euro) pe când pictorul cunoștea notorietatea la Paris și „Bărci la Veneția”, expresia desăvârșirii cromatice a lui Nicolae Dărăscu (25.000 – 40.000 de euro).

Licitatia de Craciun 2Expoziția de Iarnă „Capodopere ale Picturii Românești”, numărând peste 200 de loturi, mai poate fi vizitată la Palatul Cesianu-Racoviță până luni, 16 decembrie (orele 10:00 – 20:00), iar la Ateneul Român marți, 17 decembrie (orele 10:00 – 21:00) și miercuri, 18 decembrie (orele 10:00 – 19:00). Licitaţia de Iarnă, Ediţie Aniversară “Artmark – După 5 Ani” va începe miercuri, 18 decembrie, de la ora 19:00.
(Olivia Oancea, Marketing, PR & Communication, Redactor)

Licitaţia Goldart: Din culisele imaginarului

Licitaţia 112
Joi, 12 septembrie 2013, ora 19.00, hotel Marshal Garden

Coperta catalog Goldart

Coperta catalog Goldart

Casa de licitații Goldart vă invită joi, 12 septembrie 2013, ora 19.00, la o „incursiune” în imaginarul românesc, aşa cum se reflectă el în opera unor cunoscuţi artişti moderni şi contemporani.

O menţiune aparte o acordăm lucrării „Casă ţărănească” de Victor Brauner – remarcabilă operă de tinereţe în care, dincolo de abordarea realistă a motivului, identificăm un real interes pentru acorduri cromatice extravagante şi un sentiment al neliniştii care se vor insinua apoi în opera sa suprarealistă.
Pe simeze figurează minunate lucrări semnate de Nicolae Vermont, Rudolf Schweitzer-Cumpănă, Ipolit Strâmbu, Adam Bălţatu, Paul Miracovici, Jean Alexandru Steriadi şi mulţi alţii.

Expoziţie la sediul Goldart între orele 09-17.00 de luni până vineri, la hotel Marshal Garden miercuri, 11 septembrie, între orele 11.00-21.00 şi joi, 12 septembrie, între orele 11.00 -18.00.

Liberalismul pieţei de artă şi metafora succesorală

Politizarea în exces şi interesele meschine, bine mascate prin declaraţii, au condus la criza de astăzi: una de natură juridică, deoarece avem legi specializate de protecţie, care însă nu se aplică, fiind brutal încălcate de cei care ar trebui, primii, să le respecte; alta privind fragilitatea sistemului de protecţie, lipsit de instituţii centrale consistente, durabile şi de structuri teritoriale puternice, susţinute de specialişti; a treia – de desconsiderare a specialiştilor prin instalarea unor lideri politici lipsiţi de competenţă şi de respect al dialogului. Nu în ultimul rând, datorăm pierderile lipsei de educaţie a multora dintre semenii nostri. (INTERVIU/ Ioan Opris: „Monumentele nu sunt nici de stânga, nici de dreapta”, în Ziarul Financiar, 10 februarie 2010)

Prezenţa lucrărilor de artă propuse de Casa de licitaţie „Artmark” pentru licitaţia de primăvară care a avut loc în 20 martie în sălile Hotelului J. W. Marriott (Bucureşti) a creat o surpriză de proporţii pentru public, prin lucrările semnate de Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Samuel Mützner, Jean Alexandru Steriadi, Rudolf Schweitzer-Cumpănă, Theodor Pallady, Francisc Şirato, Cecilia Cuţescu-Storck, Nicolae Dărăscu, Iosif Iser, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Ion Ţuculescu, Dimitrie Ghiaţă, Camil Ressu, Octav Băncilă, Ştefan Popescu etc.

Una peste alta, această selecţie reprezintă cam tot ce conţine şi paginaţia „serioasă” a muzeelor de artă din România, adică autorii cei mai selecţi din istoria artei româneşti. Acest lucru ne-a prilejuit câteva reflecţii. Vorbind despre patrimoniul cultural naţional, constatăm o echilibrare a talgerelor balanţei, în sensul unei concurenţe reale pe care piaţa privată de artă începe să o facă colecţiilor publice (muzee). Acest lucru nu poate fi decât benefic: muzeele trebuie să intre în alertă pentru că, treptat, încep să-şi piardă exclusivităţile cu care inerţia pieţei de altădată le-a dăruit în mod nemeritat. Noile etalonări valorice apărute ca efect al viii mişcări de reevaluare, prin jocul cererii şi al ofertei, care se întâmplă pe piața liberă bulversează strania inerţie „ştiinţifică” ce dictează punctul de vedere „oficial” al administratorilor patrimoniului artistic de stat. Mecenatul etatist de altădată – care asigura o formă de sprijin financiar pentru creaţia artistică – a fost cea mai proastă soluţie pentru acumularea valorică din muzee. Că lucrurile stau aşa o dovedeşte şi lipsa de interes a statului în a reevalua vechile achiziţii, cumpărate pe un „pospai” de bani.

În afara lungii liste a tablourilor care în mod firesc au excedat sfera de interes a noii pieţe de artă, vechile muzee „de patrimoniu” se confruntă cu probleme faţă de gospodărirea (conservare – promovare) bunurilor statului, rezultate ale unei politici patrimoniale eronate: patrimonii desfigurate de ingerinţa politicului, de alterarea scopului creaţiei artistice, de vagi criterii de selecţie, de cronica subevaluare a pieselor, altădată statul fiind singurul jucător, neconcurat de privaţi, al pieţei de artă. Stenica înşiruire de opere de artă de pe piaţa liberă astăzi este potenţată de prezentarea civilizată a lucrărilor (piese restaurate, rame şi încadrări de calitate), ceea ce contrastează puternic cu lipsa de interes patrimonial pentru conservarea şi restaurarea pieselor de valoare prezente adeseori pe simezele muzeelor de stat. Se repetă, odată mai mult, impresia obsedantă că statul este cel mai prost administrator, dacă nu cumva o astfel de postură nu învederează şi crasa ignoranţă a instanţelor administrative care preferă să lase în penumbră, condamnând la o lentă distrugere valori inestimabile ascunse sub protecţia sa mai mult sau mai puţin fortuită.

Dacă goana maniacală a privatizărilor nu a atins încă patrimoniile de artă, este cazul, poate, să ne întrebăm dacă, din lipsa fondurilor, nu trebuie să se restituie sau să se vândă o parte a patrimoniilor de artă ale statului pentru a le putea salva pe cele mai bune dintre ele. Este drept că, pentru aceasta, ar trebui să funcţioneze ireproşabil proiectul bun, în esenţa sa, al clasificării operelor de către specialiştii care sunt în contact cu piaţa de artă. Dar, nici pentru aceasta… nu sunt bani! Diletantismul gândirii administraţiei constă în preluarea mentalităţii de sorginte socialistă potrivit căreia opera de artă este bună numai pentru a face… educaţie, apăsându-se pe cea mai vulgară calitate a ei, forma – în general, lipsită de conținut – a expoziţiei muzeale. Până la a ajunge la această ultimă verigă a muncii muzeale, trebuiesc trecute alte „probe” de specialitate: cercetarea şi investigarea patrimoniului artistic virtual (cel din atelierele artiştilor, colecţiile private, piaţa de artă), selecţia, anamneza pieselor, ca etape ale cercetării, conservarea şi restaurarea lor, şi abia ultima etapă ar trebui să cuprindă promovarea publică a rezultatelor cercetării, adică organizarea expoziţiilor de artă.

Dar, ca de atâtea ori în ce ne priveşte, suntem specialişti în a pune carul înaintea boilor. Este evident că acest ultim bastion de „proprietate socialistă” – adică patrimoniul artistic aflat în stăpânirea statului, constituit de multe ori interesat sau abuziv, în orice caz, cu banii cetăţenilor, se transformă prin aceste politici greşite, treptat-treptat, în ruină. Privatul, condus de interese reale, face cu repeziciune pasul necesar, echivalând valorile artistice simbolice în expresia lor bănească, justificând astfel şi interesul său faţă de acestea. Continuând să credem, în mod eronat, că arta nu constituie decât o „valoare educaţională”, dovedim că statul n-a ieşit încă din haosul tranziţiei. Unificarea pieţei de artă – în cadrul căreia muzeele sunt chemate să creeze ierarhii simbolice, iar pieţele de artă cu actorii lor să le transfere în expresia lor bănească – este un lucru mai mult decât necesar. Dar, eroare! Cu cât se profesionalizează piaţa, cu atât se diluează instrumentul profesionist al elaborării muzeale. Creşte prăpastia dintre ele!

Muzeele tind să încalce în mod flagrant principiile pieţei, oferind adăpost creaţiei în prima instanţă, iar aceasta tinde să-şi subordoneze amplitudinea simbolică a valorii pe care opera şi-o câştigă în timp. Pe măsură ce muzeul devine un laborator, antrenându-se într-o politică experimentală, piaţa primeşte un sprijin neaşteptat în garanţia valorii şi autorităţii (jucând gratuit rolul „Caselor de asigurare”!) pe care inconştient o exercită asupra pieţei de artă. Fondurile muzeelor (atâtea câte sunt!) vin din subvenţii bugetare, sunt – cu alte cuvinte – ale cetăţenilor, ale societăţii. În interesul cui sunt consumate acestea, dacă nu ale acelora de la care se strâng! Cine beneficiază de ele fără nici o oprelişte, fără nici o răspundere? Nu s-au mai văzut astfel de instituţii hrănite cu „capital social”, în care „capitalistul” să nu poată avea un cuvânt de spus în gestionarea lui. Pe vremuri, statul comunist născocise ipocrit o soluţie de compromis: din consiliile ştiinţifice ale muzeelor făceau parte, alături de profesori universitari, specialişti-muzeografi, „oameni ai muncii”, consideraţi, primii „beneficiari” ai culturii muzeale.

Cine face şi desface astăzi politica muzeală? Oricine ar face-o, scopul lui trebuie să fie cetăţeanul plătitor de taxe, iar politica muzeelor trebuie să urmeze interesele publicului. Fizionomia acestuia este însă acompaniată de un mare semn de întrebare. Să ne mai mirăm atunci că banii publici sunt folosiţi după alte raţiuni şi interese? Radicalismul fără măsură al acestor politici publice are o esenţă a sfruntării: din leagăn direct pe… cosmodrom! Aş vrea să ştiu dacă banii statului francez, ai cetăţenilor acestei ţări, sunt atât de sfidător folosiţi în dauna colectivităţii! Ce sens dă muzeul „Louvre” capitalului simbolic patrimonial (trecutul) şi cum serveşte acesta Franţa? Cât despre „cavalerismul” literelor şi artelor, acesta să îl acorde „condotierii” pieţei economice, adică tocmai aceia care au reuşit, în locul statului naţional, uneori, cu banii acestuia, să subordoneze cultura şi arta unui interes personal!

Artiştilor contemporani trebuie să li se ofere condiţii reale pentru munca lor, stimulând un climat de valoare şi concurenţă profesională în loc de a asocia depozitele de valori ale statului (muzeele) unei conjuncturi artistice imediate. Pentru ce să mai existe teatre, opere, săli de expoziţie? Sunt suficiente numai muzeele pentru a-şi găsi locul arta contemporană?! Se produce o clară deturnare a scopurilor acestor instituţii! Ca peste tot, domneşte politica lui „Încurcă-i, drace!” Statul trebuie să ajute artistul şi nu opera lui (destinată muzeului), care are propriul ei drum în viaţă! De opera lui se ocupă piaţa, până la eventuala ei „muzeificare”! De artist, societatea! (Vasile Radu, aprilie 2012)

Vasile Radu a studiat la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie-Filosofie şi este licenţiat în Istoria Artelor. Este istoric şi critic de artă, conservator şi expert autorizat, Preşedinte al Fundaţiei „Societatea Colecţionarilor de Artă din Transilvania”.