Cercetând secretele din spatele operei
marilor maeştrii ai Renaşterii
Centrată pe anii milanezi ai maestrului toscan, expoziţia, intitulată „Leonardo da Vinci: Painter at the Court of Milan”, de la National Gallery, din Londra, deschisă între 9 noiembrie 2011 şi 5 februarie 2012, revine asupra revelaţiilor care au hrănit legenda lui Leonardo la fiecare nouă atribuire sau campanie de restaurare.
Luke Syson, curatorul expoziţiei, mare cunoscător al lui Pisanelli şi al pictorilor sienezi, a organizat acum această expoziţie a culturii toscane, a supremului rafinament florentin. Sunt expuse 95 de opere, dintre care 67 aparţinându-i lui Leonardo da Vinci, picturi şi desene. 200 de milioane de lire este valoarea de asigurare a „Doamnei cu hermina” şi suma exorbitantă de 1,5 miliarde de lire, pentru întreaga expoziţie. Sunt aşteptaţi peste 300.000 de vizitatori care vor plăti 16 lire sterline pentru un bilet.
În vara lui 2008 a apărut un „Portret de femeie”, numit „Bella Principesa”, care a apropiat activitatea milaneză a pictorului, în serviciul Familie Sforza, la acel moment, de climatul aulic. Frumosul profil leonardesc, tehnica impecabilă, cu modulaţiile fine al modelului ferm, i-au făcut pe unii specialişti în opera pictorului să-l considere un original apărut din neant. Nicolas Turner, conservator al departamentului de grafică de la „British Museum” şi apoi de la „Getty Museum”, a fost primul care şi-a anunţat credinţa că portretul pe care Christie’s New York îl vânduse în 1998 drept operă de „şcoală germană, început de secol XIX” este un Leonardo. În 2007, opera era din nou vândută fără să i se fi schimbat paternitatea. Catalogul preciza numai că pictorul anonim era, vizibil, un admirator al lui Leonardo.
Plecând de la această intuiţie, s-a întreprins o cercetatre istorică, filologică şi ştiinţifică, mai ales de către Pascal Cotte, fondatorul tehnologiei Lumière, un procedeu digital multispectral de înaltă definiţie. El a studiat cu atenţie pigmenţii, suportul care datează din epoca lui Leonardo da Vinci şi repictările datorate unor restaurări succesive. Pe aceste elemente, marele specialist Martin Kemp a ajuns la concluzia că desenul este un original Leonardo.
În vara anului 2010, National Gallery din Londra anunţa rezultatele exemplare ale restaurării de către Larry Keith a „Fecioarei între stânci”. Această versiune fusese considerată ca o replică de atelier a operei de la Luvru, certificată autograf. Ceea ce un număr restrâns de persoane a putut admira până acum poate fi văzut înexpoyi’ia de la Londra: cele două versiuni, „Fecioara între stânci”, cea de la Paris şi cea de la Londra, puse una lângă alta.
În iulie 2011, telexurile din întreaga lume anunţau: „un nou Leonardo a fost identificat!”. Era vorba despre „Salvator Mundi”, care îi fusese comandat pictorului de către Ludovic al XII-lea în 1506, cu un secol înainte de a-i aparţine lui Carol I al Angliei şi de a dispărea apoi misterios. Pe scurt, acest Christ salvator al lumii, care binecuvântează cu o mână, ţinând în cealaltă globul pământesc, care era o operă aparţinând regelui, a apărut într-o colecţie americană oarecare, după ce fusese cumpărat pe o sumă neînsemnată la o vânzare obscură. Panoul fără valoare la acea dată este evaluat acum la 100-200 de milioane de dolari. Dar era nevoie ca atribuirea să fie unanimă. Încă de la ultima achiziţionare a panoului, în 1958, opera era asociată, cu prudenţă, anonimilor leonardeşti ai şcolii milaneze. Se cunoşteau deja cam 20 de versiuni, mai mult sau mai puţin mediocre, ale temei „Salvator Mundi”. Şi în acest caz, restaurarea avea să releve originalul sub stratul de murdărie depus în timp. În cele din urmă expertii au strâns mai multe indicii prin care au putut confirma că opera „Salvator Mundi” a fost pictată de Leonardo da Vinci. Tabloul este expus acum în expoziţia de la Londra.
În expoziţia londoneză sunt expuse aproape toate tablourile sale care au supravieţuit, datând din această perioadă. Pentru prima dată sunt etalate 13 din cele 19 tablouri cunoscute. Printre ele, „Muzicianul”, venit de la Milano, „Sfântul Ieronimus” (Roma), „Doamna cu hermina” (Cracovia), „Frumoasa fierăriţă” (Luvru).
Desenele lui Leonardo da Vinci au contribuit la făurirea mitului de „geniu universal”, pentru că dau măsura curiozităţii nestăvilite şi amplorii cercetărilor sale. Mânat de dorinţa de a şti, artistul schiţează, corectează, cercetează forma exactă până când reuşeşte să închege din haos linia justă. Cât despre pictură, chiar el afirma că este „una cosa mentale”, fructul reflexiei.
Leonardo n-a uşurat sarcina istoricilor de artă. Nici astăzi nu se ştiu cu exactitate conţinutul şi amploarea operei lui. În timp ce influenţa exercitată de pictura lui este imensă, numărul lucrărilor proprii este destul de mic, iar specialiştii nu ajung de multe ori la un acord în privinţa atribuirii paternităţii lor.
Citiţi mai mult pe Cotidianul.ro – Secretele unui geniu, într-o grandioasă expoziţie la Londra
artavizuala21 