Aurul dacic, proiect de expoziţie la Beijing

Pentru aproape o săptămână, ministrul Culturii şi Patrimoniului Cultural din România, Kelemen Hunor, s-a aflat în China, în cadrul unei vizite de lucru şi observare a evoluţiei chinezilor în domeniu. Cu puţine ore înainte de plecarea spre ţară, ministrul a punctat principalele teme abordate în cadrul întâlnirilor dar şi viitoarele teme de colaborare româno – chineze în domeniul cultural, într-un interviu acordat Radio China Internaţional. Deschiderea Institutului Cultural Român la Beijing, o expoziţie românească la Muzeul Naţional al Chinei dar şi colaborări în domeniul artei moderne sunt subiecte aflate pe agenda comună a celor două ţări.

Dan Tomozei: Domnule ministru Kelemen Honor, mă bucur să ne întâlnim la Beijing. Vă aflaţi la finalul unei vizite încărcate în evenimente culturale şi întâlniri cu oficialităţi chineze angrenate în domeniul cultural şi administrative cultural. Care sunt primele impresii ale acestei vizite?

Kelemen Honor: Bine v-am găsit. În acest an sunt a doua oară, fiindcă am fost şi cu premierul Emil Boc, dar era doar o vizită foarte scurtă. Eu am o mare deschidere faţă de China de când am fost prima oară, în 2002. Atunci mi-am dat seama că este o ţară în plină dezvoltare, este o ţară cu o ţintă foarte fixă şi ştie ce doreşte să facă cu ţara şi în domeniul cultural în special. De aceea eu fac o comparaţie şi m-a impresionat ce am văzut în 2002 şi ce am văzut în 2011. Vorbesc de domeniul cultural. Multe teatre, multe muzee construite în nouă – zece ani, multe monumente istorice renovate, deci un interes deosebit faţă de tradiţie, faţă de cultură, dar şi faţă de creaţia contemporană, faţă de instituţiile de cultură, iar acest lucru este absolut impresionant. Şi încet – încet văd şi o deschidere faţă de ceea ce priveşte percepţia şi abordarea cu celelalte state, cu celelalte naţiuni. În acest an noi am avut posibilitatea de a trimite două persoane în China, în august – septembrie, la un forum internaţional privind managementul instituţiilor cultural, iar feed-back-ul era că aici există într-adevăr un interes şi deschidere. Că vor să vadă ce se întâmplă în Europa, vor să vadă ce se întâmplă în lume, iar noi suntem la fel de interesaţi să vedem ce se întâmplă în China. Pentru că este, dincolo de aceste aprecieri, o ţară minunată, este şi un sistem foarte interesant pentru orice om care studiază şi este interesat de politica contemporană, de relaţiile politice, relaţiile culturale contemporane.

Fără îndoială, la nivel cultural China impresionează atât prin forţă, perenitate cât şi prin prospeţimea obiectivelor în care se investeşte masiv pentru a le adapta cerinţelor culturale dar şi turistice. Ce va impresionat cel mai mult pe parcursul acestor zile?

– În primul rând, noul teatrul, (n.r. – National Centre for Performing Arts), în al doilea rând în municipiul Chongqing un alt teatru care a fost terminat acum doi ani, în 2009 şi sigur, ceea ce am văzut ieri, sculpturile în piatră de la Gansu, care sunt uluitoare. Aceste lucruri m-au impresionat de data aceasta. Dar vă spun sincer, când am văzut teatrul, când am văzut această construcţie minunată, acustica sălii, am fost un pic invidios în sensul bun al cuvântului, nu pentru ce au făcut ei, ci pentru ce nu am făcut noi. Şi am văzut un spectacol foarte, foarte bun, un spectacol de balet de la Canton, care a fost daja prezentat în mai multe ţări şi sper că va fi văzut şi în România, după ce vom avea Teatrul Naţional renovat, fiindcă este un spectacol atât de bine făcut şi atât de profesionist, de contemporan şi atât de viu încât rar am văzut aşa ceva în balet.

– Care sunt principalele rezultate, concluzii ale vizitei, cu care vă întoarceţi în România?

– Avem un interes deosebit de a dechide Institutul Cultural Român la Beijing şi am speranţa că în perioada care urmează, aceste negocieri, vor fi finalizate. Sunt câteva chestiuni tehnice şi diplomatice care trebuie realizate. La întâlnirile oficiale eu am subliniat interesul nostru şi nu neapărat graba noastră, dar intenţia de a deschide, anul viitor sau cel târziu în 2013, Institutul Cultural Român, care să fie o prezenţă permanent la Beijing. În al doilea rând am stabilit pentru anul 2012 – 2013 câteva acţiuni culturale concrete. Anul viitor va veni Balentul Naţional la Sibiu, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, vom fi noi prezenţi cu un cor în China şi vom invita câţiva artişti plastici, anul viitor, într-o tabără internaţională anuală organizată la Aiud, care are deja o tradiţie şi are o substanţă foarte bine conturată. Urmează să stabilim şi alte programe concrete, programe bilaterale, fiindcă eu sunt convins că prin această modalitate putem să ne apropiem, putem să ne înţelegem unii pe alţii şi putem să învăţam unii de la ceilalţi.

Am discutat şi la Muzeul Naţional al Chinei pentru o expoziţie, dar abia după 2013 se poate. Până atunci sunt deja făcute proiectele. Putem aduce aici o expoziţie importantă. Este vorba despre aurul dacilor sau aurul României, care acoperă mai mult decât perioada dacică, o expoziţie foarte reuşită care a fost anul trecut la Roma şi cu care putem veni oricând, dar nu mai devreme de sfârşitul anului 2013, anul 2014. Dar, aceste lucruri se fac în timp, nu de la o zi la alta.

– Domnule ministru, care consideraţi că sunt domeniile în care România şi China pot derula parteneriate în domeniul cultural şi, acolo unde este cazul, care este orizontul de aşteptare pentru concretizare?

– Eu cred că în domeniul artei contemporane, în toate domeniile, inclusiv muzică. Dar în dans, teatru, arte vizuale 100%, dar şi în film. Interesul nostru este acela de a construi pe termen mediu şi lung aceste relaţii. În ceea ce priveşte arheologia cred că putem face un shimb de experienţă pentru că, din punct de vedere arheologic, chinezii sunt foarte bine pregătiţi şi cu o experienţă foarte bogată. Doar dacă ne gândim la vestigiile arheologice de pe teritoriul Chinei atunci ne dăm seama cam ce au lucrat şi ce au făcut. Apoi în domeniul patrimoniului imobil, în domeniul muzeal există posibilitatea de a face schimburi de experienţă. Dar eu, în acest moment, aş pune accent pe arta contemporană, pe creaţia contemporană, pentru că este domeniul unde apropierea poate fi foarte rapidă şi vizibilă.

– Domnule ministru, vă mulţumesc.

– Mulţumesc şi eu pentru această discuţie şi sper că la Bucureşti sau în China, ne vom reîntâlni.
(Interviu realizat de Dan Tomozei, SURSA: jurnalul.ro)
Dan Tomozei este jurnalist din Sibiu şi lucrează în prezent la postul Radio China Internaţional.

Ioan Piso reacţionează

Ioan Piso reacționează
la destituirea sa pentru a patra oară

Actualitate
(vezi şi Un arheolog român se apără de ministrul Culturii din 10 mai 2011)

Astăzi, 8 iulie 2011, am fost destituit pentru a patra oară din funcţia de director general al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, de data aceasta de către dl ministru Kelemen Hunor (Ordin nr. 203/08.07.2011). Fusesem numit tot de dl ministru Kelemen Hunor prin Ordinul nr. 208/09.03.2010 în urma câştigării proceselor, inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Trebuie precizat că dl ministru nu s-a conformat întru totul deciziei judecătoreşti, deoarece a refuzat să încheie cu mine un contract de muncă. De-abia după încheierea unui contract de muncă şi după expirarea acestuia puteam fi demis de Ministerul Culturii. Eu am rămas în continuare cu cartea de muncă la Universitatea „Babeş-Bolyai”. Din martie 2010 încoace am căutat să vindec rănile profunde pricinuite muzeului în perioada de un an şi jumătate în care fusesem dat afară. Muzeul ajunsese în proces cu Universitatea „Babeş-Bolyai” pentru clădire şi riscă să o piardă. Asanarea depozitelor s-a făcut prost şi incomplet, iar umiditatea a crescut în loc să scadă. La înlocuirea acoperişului au fost puse planşee de beton fără o expertiză şi o consolidare a clădirii. Rezultatul constă în avarierea gravă a structurii de rezistenţă. Am cerut tuturor autorităţilor sprijin pentru ca muzeul să obţină o clădire reprezentativă în centrul Clujului. Am protestat împotriva desfiinţării tuturor expoziţiilor din clădirea muzeului. Am protestat în modul cel mai vehement împotriva contractului fraudulos în valoare de 13 mil. de euro încheiat cu firma Artex SA şi din care au fost achitate fără nici o justificare legală 1,7 mil. de euro.

Un singur lucru a fost făcut bine, şi anume faţadizarea, pentru care banii au fost avansaţi de primărie. Acum dl ministru refuză să-şi dea acordul pentru restituirea banilor către primărie, care s-a simţit obligată să ne dea în judecată. Am susţinut tot timpul că Ministerul Culturii are o mare vină pentru loviturile primite de această mare instituţie de cultură a ţării. Dl Kelemen Hunor nu a călcat niciodată pragul muzeului din Cluj, din simplul motiv că nu-l interesează. Vina principală pentru avarierea clădirii o poartă proiectul pentru acoperiş, în care nu au fost prevăzute expertizarea şi consolidarea aripii vechii. Or, proiectantul, dl. Prof. Szabó Bálint, este întâmplător tatăl dnei Csilla Hegedüs, consiliera personală a dlui ministru, şi nu poate accepta critici. Pe de altă parte, dl ministru Kelemen Hunor şi-a asumat contractul cu firma Artex încheiat sub predecesorul său, declarând că nu au fost sesizate ilegalităţi. În 6 iulie am convocat firma Artex SA pentru data de 27 iulie la o conciliere directă pentru recuperarea sumei de 1,7 mil. de euro (7 mil. de lei). Răspunsul a venit cu două zile mai târziu prin destituirea mea. Pierderea acestor bani de către cineva a cântărit mai greu decât riscurile destituirii mele. Bineînţeles că voi contesta acest act, iar dl ministru Kelemen Hunor nu are nici o şansă de a câştiga următorul proces împotriva mea.
Ioan Piso

SURSA: Cotidianul.ro

Un arheolog român se apără de ministrul Culturii

Ioan Piso este profesor la Universitatea din Cluj-Napoca. Între anii 1990-1991, a predat istorie romană la Universitatea din Viena; a fost director de studii la Sorbona şi face parte din numeroase organizaţii ştiintifice internaţionale. Domenii de competenţă: Istoria şi arheologia Daciei Romane. Sub conducerea sa o echipă de arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a descoperit Capitoliul, cel mai important templu din Dacia Romană, monument unic în România, aflat pe şantierul arheologic de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Profesorul Ioan Piso a fost repus a treia oara în funcţia de director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei, decizia fiind luata pe 9 februarie 2010 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El o acuză pe actualul director interimar, Viorica Crişan, că ar fi implicată în repetatele sale demiteri.

Conferinţă de presă a profesorului Ioan Piso

Regret foarte mult că dl ministru Kelemen Hunor a făcut despre mine în public declaraţii lipsite de acoperire. Mă văd astfel silit să-i răspund tot în public, dar cu siguranţă mai bine documentat.
Iată una dintre declaraţiile dlui ministru: „Nu avem un contract de management cu actualul director, Ioan Piso, (…), de altfel, până când nu ştim care este angajamentul minimal nu am cum să dau bani, după aceea Curtea de Conturi mă ia la întrebări”. Eu am fost reinstalat în funcţie prin ordinul nr. 208/9.03.2010 al ministrului culturii, obligat să pună în executare decizia nr. 642/09.02.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 7287/2/2008. Punerea în executare a unei decizii judecătoreşti trebuie să se facă cu deplină bună credinţă, iar în cazul meu asta nu se putea fără ca ministerul să semneze imediat cu mine contractul de management. Este inutil să mai precizez că în acest domeniu iniţiativa trebuie să o aibă ordonatorul principal de credite, în cazul nostru Ministerul Culturii. Îşi închipuie cineva că eu ar fi trebuit să-l invit pe dl ministru la muzeu pentru a semna contractul cu mine? Tocmai refuzul sistematic al ministerului de a reînnoi cu mine, începând din 2005, contractul de management l-a adus în situaţia de a pierde toate procesele. De ce am fost refuzat? Fiindcă un contract trebuie respectat, or ministerul a vrut de fiecare dată să mă dea afară de a doua zi.

Să nu ştie dl ministru cum funcţionează propria-i instituţie? În 10 februarie a. c. am fost primit în audienţă de dna Mihaela Ioana Kajtor, secretarul general al ministerului, adică al doilea personaj, ca importanţă, din minister. Dânsa a fost cea care a deschis discuţia. Cu un ton foarte amabil mi-a zis că mi-a studiat dosarul şi a constatat că ministerul a procedat ilegal netrimiţându-mi spre semnare contractul de management. M-a asigurat însă că în următoarele două sau trei zile mi-l va trimite. Dacă, în ciuda insistenţelor mele, nu mi l-a trimis nici până acum, înseamnă că a fost împiedicată să o facă. Prin urmare, s-ar putea ca dl ministru să aibă dreptate atunci când se teme de Curtea de Conturi. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar constata că, în lipsa unui contract de management, salariul meu a fost plătit ilegal? Nu eu ar trebui să-l returnez, ci dl ministru. Logica dlui ministru este însă paradoxală. Deşi poartă toată vina nesemnării contractului de management, susţine că în lipsa acestuia nu-i mai poate da bani muzeului din Cluj.

Să cităm mai departe din revelaţiile dlui ministru: „Cu tot respectul pentru dl Piso (…), trebuie cu toţii să înţelegem, timpul trece peste noi şi trebuie să ştii să faci pasul înapoi, nu pentru interesul tău propriu, dar pentru interesul unui muzeu de o importanţă deosebită”. Este un sfat aproape părintesc şi îl asigur pe dl ministru că nu mă tem de pensionare şi că, dacă muzeul s-ar fi aflat într-o stare satisfăcătoare, aş fi plecat de mult. Ar fi fost în interesul meu, fiindcă am numeroase proiecte ştiinţifice în derulare şi numeroase invitaţii în străinătate, pe deasupra nu m-ar mai înjura nimeni pe internet, iar miniştrii culturii m-ar scuti de remarcile lor în conferinţele de presă. Fiindcă veni vorba, i-am identificat pe laşii care mă insultă pe internet şi îi voi chema în instanţă. Nu pot însă să nu observ că incompetenţa şi competenţa nu sunt neapărat legate de vârstă. Am văzut nu numai bătrâni, ci şi destui tineri tâmpiţi, iar dacă aveţi îndoieli, rememoraţi, vă rog, lista oamenilor noştri politici. Numai că, în condiţiile luptei fără scrupule de la noi pentru putere şi pentru resurse, chiar şi vârsta, în cazul meu de 66 de ani, poate fi folosită drept pretext pentru înlăturarea celor indezirabili.

În acel an şi jumătate în care fusesem dat a treia oară afară de minister, muzeul a fost făcut praf. A rămas fără nici o sală de expoziţie, mobilierul aflat pe inventarul muzeului a fost aruncat, asanarea depozitelor a fost prost făcută, au fost puse planşee de beton fără o expertiză prealabilă a clădirii şi ca urmare au crăpat pereţii, clădirea a ajuns inutil în litigiu, a fost încheiat un contract halucinant cu firma Artex în valoare de 13 mil. de euro, iar din aceştia au fost plătite 1,7 mil. de euro, practic pentru un album. Pentru toate acestea acuz în primul rând ministerul, pe care-l apucă frisoanele la vederea unui om cu spinarea dreaptă. Dacă eu aş fi făcut măcar una dintre greşelile enumerate mai sus, mi-aş fi dat de îndată demisia, iar dacă eu aş fi fost cel care a încheiat contractul de 13 milioane, m-aş fi oferit poliţiei să-mi pună cătuşele. Ce observăm însă? Dl ministru mă ameninţă cu pensionarea, fără a fi dat nici un exemplu de prost management din partea mea a instituţiei, în vreme ce adevăraţii vinovaţi nu au fost atinşi nici măcar cu o adiere. Încă din martie 2010 i-am propus dlui ministru o nouă organigramă şi i-am cerut să organizeze un concurs pentru posturile de directori adjuncţi. Era dreptul meu să cer o echipă cu care să pot conduce instituţia. Ca de obicei, nu am primit nici un răspuns. Este deci foarte clar către cine se îndreaptă preferinţele ministerului. Mai este acest muzeu în stare să suporte un regim ca acela din vremea debarcării mele? Cred că nu şi, prin urmare, nu plec de aici până nu am siguranţa că muzeul va ajunge pe mâini bune.

Aţi văzut în ce hal am regăsit eu muzeul. Ce aţi fi zis despre mine, dacă mi-aş fi luat salariile restante şi aş fi plecat, de pildă la Universitatea din Viena, unde am fost din nou invitat să ţin cursuri? Dimpotrivă, am încercat să vindec unele dintre rănile instituţiei şi să restabilesc domnia legii. În ultimele săptămâni duc o adevărată bătălie cu ministerul, care a decis că edificiul se află într-o stare bună. Am înţeles presiunile la care este supus. Contractul cu Artex-ul este încheiat pentru această clădire şi nu pentru una nouă.

Îl citez din nou pe dl ministru: „trebuie să se rezolve litigiul cu Universitatea Babeş-Bolyai privind proprietatea clădirii, iarăşi nu putem investi legal într-o clădire care este în litigiu”. Cât timp clădirea a fost într-adevăr în litigiu, ministerul a investit în ea din greu, de pildă cele 1,7 mil. de euro în contul firmei Artex. La sfârşitul anului trecut am informat ministerul că am reuşit să ajung la un acord cu unversitatea în privinţa clădirii, iar litigiul a fost stins. Nu vi se pare ciudat că dl. ministru ignoră acest fapt? Îl citez în continuare pe dl ministru: „de aceea în acest an noi nu am putut aloca şi pentru că nu există un proiect aprobat pentru finanţarea clădirii, în acest moment nu pot să aloc nici un leu”. Mesajul este clar. Piso trebuie să se pensioneze, fiindcă oricum nu va primi nici un ban, iar pentru asta ne folosim de orice. De pildă, faţadizarea, frumos executată, tocmai a fost încheiată. Ea a fost plătită de primărie, care ne cere acum, pe bună dreptate, să semnăm un contract, prin care ne obligăm să restituim suma de circa 900000 de lei în 60 de tranşe. Pentru faţadizare eu însumi am cerut fonduri încă din 2007, iar apoi în repetate rânduri. Ei bine, în ciuda insistenţelor, de jumătate de an încoace ministerul refuză să-şi dea acordul pentru returnarea banilor către primărie, iar muzeul nu poate încheia contractul. Scopul este, bineînţeles, acela de a-mi crea noi probleme. ştiţi în cât timp a făcut ministerul rost în decembrie 2009 de 1,7 mil. de euro (= 7 mil. lei) pentru firma Artex? În două saptămâni, iar asta fără ca suma să fi fost cuprinsă în buget!

În ultimul interviu dl ministru vorbeşte foarte frumos despre „interesul unui muzeu de o importanţă deosebită”. Dacă aşa crede, de ce nu i-a călcat niciodată pragul ca ministru? Din câte ştiu, este clujean, iar pentru întruniri politice vine aproape săptămânal la Cluj. Dacă ar fi venit la muzeu măcar odată, i-aş fi putut arăta sălile goale, zidurile crăpate şi albumul de proastă calitate pentru care instituţia pe care o păstoreşte a plătit 1,7 mil. de euro.
În privinţa proiectului cu firma Artex dl ministru a declarat următoarele: „Eu am avut dubii în 2010 în privinţa proiectului de 11 milioane de euro (de 13 mil. cu TVA, căci atâta urmează să plătească statul român, n.n.) pentru amenajarea Muzeului de Istorie a Transilvaniei. Au fost controale inclusiv de la poliţie, ANAF, Garda Financiară şi aceste rapoarte nu au stabilit lucruri ilegale”. Dl ministru vrea să ne spună că şi-a însuşit concluziile acestor organe de control şi că atât suma totală de 13 mil. de euro, cât şi suma de 1,7 mil. de euro plătite pentru un album sunt corecte. Dimpotrivă, dl ministru avea datoria de a-i urechia pe vinovaţi şi de a recupera suma de 1,7 mil. de euro plătită ilegal. Ar fi avut atunci destui bani şi pentru amenajarea muzeului din Cluj şi pentru cumpărarea la licitaţie a obiectelor rămase de la Emil Cioran. Dar organele de control chiar nu au constatat nimic ilegal? Într-o conferinţă de presă anterioară v-am prezentat din raportul Curţii de Conturi două pagini cuprinzând toate legile şi articolele de lege încălcate. Dl ministru se fereşte să amintească raportul nr. 116/S.A./13.05.2010 al Corpului de Control al Primului Ministru, privitor la contractul încheiat de muzeul nostru cu firma Artex, şi ale cărui concluzii sunt extrem de grave. Prin adresa nr. 1090/1.07.2010 i-am cerut personal dlui ministru acest raport. Citez: „Vă rog să mă înţelegeţi, Domnule Ministru, că din momentul numirii mele răspund personal de derularea contractului, ceea ce ar putea însemna semnarea în anul 2010 a unor facturi de peste 5,5 mil. euro, lucru pe care doresc să-l fac în cunoştinţă de cauză. În al doilea rând, corpul de control al primului ministru este unul dintre cele mai abilitate organe de control, iar cei interesaţi au dreptul să li se aducă la cunoştinţă concluziile sale. În al treilea rând, sunt implicaţi bani publici, situaţie în care transparenţa trebuie să fie maximă”. Ei bine, iarăşi am rămas fără răspuns.

Dl ministru afirmă că nici poliţia nu a găsit lucruri ilegale. Oare aşa să fie? Citez din adresa nr. 369.105/SF/30.08.2010 trimisă mie de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj: „Vă comunicăm că în urma verificărilor efectuate aspectele sesizate fac obiectul unui dosar penal”. Nu mă întrebaţi, nu ştiu mai mult, iar dacă aş şti, nu aş spune. Cum să nu ştie însă dl ministru de asta? Cine are cât de cât habar de modul în care funcţionează instituţiile statului, ştie că o asemenea informaţie îi este imediat trimisă ministrului de resort prin canale specifice. Numai că mai sunt 11 mil. de euro de achitat din contractul cu Artex-ul, iar cineva aşteaptă aceşti bani. Dl ministru nu vrea să rişte dezlegând baierele pungii, dar nici nu-şi foloseşte autoritatea spre a pune capăt abuzului. Declaraţia citată ar putea servi drept semnal adresat justiţiei ca s-o lase mai moale. În schimb eu, Ioan Piso, directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, îi cer cu toată vehemenţa justiţiei să-şi facă în cel mai scurt timp datoria şi să-i pedepsească atât pe vinovaţi, cât şi pe tăinuitorii acestora.

Sunt perfect conştient că pentru mine ziua bilanţului se apropie. În ciuda conflictelor cu primarul de atunci din cauza săpăturilor arheologie din Piaţa Unirii, perioada 1997-2000 a fost bună pentru muzeu, fiindcă am avut sprijinul total al Ministerului Culturii. Am cumpărat un teren în spatele muzeului şi a apărut perspectiva extinderii clădirii. Am prezentat publicului tezaurul, pentru prima oară după 140 de existenţă a instituţiei. Am organizat o frumoasă sală de expoziţii temporare, iar modernizarea expoziţiilor părea a continua. Am făcut din revista muzeului cea mai bună revistă de specialitate din ţară. Ar trebui să amintesc şi atmosfera frumoasă din Ministerul Culturii pe vremea dlui Ion Caramitru şi respectul cu care erau trataţi oamenii de cultură. Fiind el însuşi un adevărat om de cultură, dl Caramitru încerca să pună pe picioare cultura acestei ţări cu ajutorul oamenilor de cultură şi nu împotriva lor. A intervenit însă anul 2001, când ministerul a devenit mai interesat de afacerile de la Roşia Montană decât de bunul mers al culturii. M-am opus distrugerii monumentelor, naturii şi comunităţii de acolo, iar conflictul a devenit deschis. Contractul cu Artex-ul i-a fost sugerat muzeului de acelaşi minister, iar eu m-am opus cheltuirii abuzive a banului public. Începând din 2001 ministerul mi-a căutat tot timpul nod în papură şi a blocat financiar orice iniţiative ale mele, folosindu-se de cozi de topor din muzeu şi din presă. Am fost dat afară de trei ori şi tot de trei ori m-am întors. În total am lipsit trei ani. Pentru dezastrul de acum nu eu sunt cel vinovat. Recunosc însă că muzeul a avut de suferit material şi din cauza principiilor mele, iar asta îmi ridică o gravă problemă de conştiinţă. Totuşi, dacă în ultimii nu am fost lăsat să fac mai mult pentru muzeu, am luptat în schimb din răsputeri împotriva corupţiei sistemice, de care este bântuit şi Ministerul Culturii. Când voi pleca, o voi face cu conştiinţa că mi-am făcut datoria de cetăţean. Sper ca alţii să mă urmeze.

Prof. Ioan Piso
9 mai 2011
SURSA: cotidianul.ro