Comori naţionale vii ale Japoniei
Multe povestiri despre tradiţia ceramicii japoneze pomenesc despre cele „şase cuptoare antice”. Aceste categorii, ce se referă la şase centre majore de producţie ceramică care au avut perioada de înflorire în timpul perioadelor Kamakura (1185-1333) şi Muromachi (1338-1573), au fost propuse de către cercetătorul în ceramică de talie internaţională Fujio Koyama (1900-1975) în anii ’50. De atunci, în diferite situri din Japonia, arheologii au descoperit şi alte centre de ceramică o dată prospere. Drept rezultat, termenul „şase centre antice” a căzut cumva în desuetitudine. Totuşi, rămâne valabil că cele „şase centre antice” – care au continuat să producă ceramică din timpurile medievale până în prezent – au jucat un rol important în moştenirea ceramicii japoneze. Bizen este una dintre cele şase zone istorice şi chiar şi astăzi sunt mai mult de 400 de ceramişti specializaţi în producerea ceramicii Bizen. De aceea, stilul Bizen este unul dintre cele mai cunoscute stiluri în ceramica japoneză.
FOTO: Jun Isekazi în faţa unui cuptor. Ceramica Bizen se arde în cuptoare la temperaturi mai mari de 1200°C pentru o perioadă de aproximativ 10 zile.
Ceramica Bizen urmează o tradiţie transmisă cu mare grijă de la maestru la ucenic pe o perioadă de mai bine de 800 de ani. Metodele Bizen s-au dezvoltat într-o zonă cuprinsă în jurul districtului Imbe pe locul în care este acum oraşul Bizen, Prefectura Okayama, către sfârşitul secolului al XII-lea. Ceramica de Bizen nu foloseşte smalţul (glazura). Mai degrabă, este vorba de ceramică neglazurată, arsă vreme de 10 zile sau mai mult la o temperatură care depăşeşte 1200 grade Celsius. Încă de la finalul perioadei Muromachi, ceramica Bizen a mai fost caracterizată de folosirea unui anumit tip de argilă. Baza pentru argilă se numeşte Hyose, un tip de argilă, cu mare conţinut de fier şi cu grad înalt de plasticitate.
În timpurile medievale, în zona Bizen se produceau în special ustensile de fiecare zi, cum ar fi urcioare, vase pentru depozitat alimente şi mojare pentru măcinat. O dată cu dezvoltarea ceremoniei ceaiului în timpul perioadei Monoyama (cca.1573-1603), ceramiştii Bizen au lărgit gama. Ei au creat lucrări îndrăzneţe, totuşi rafinate, cum ar fi vase pentru apă, vase pentru flori şi alte elemente folosite în ceremonia ceaiului. Artiştii Bizen executau de asemenea servicii de masă pentru mesele oficiale Kaiseki care acompaniau ceremonia servirii ceaiului, astfel Bizen câştigând reputaţia unui centru de creaţie pentru servicii de ceai. Istoria ceramicii Bizen, desigur că nu a decurs numai lin. Au fost unele ocazii, în timpul perioadei Edo (1603-1867), apoi mai târziu Meiji (1868-1912) şi Taisho (1912-1926), când se părea că această artă este pe moarte. Dar la începutul perioadei Showa (1926-1989), un artist pe nume Toyo Kaneshige (1896-1967) a reînviat arta Xo-Bkew sau Bizen clasic, metode din perioada Monoyama. El s-a bazat pe tehncile clasice. Alţi ceramişti i-au urmat exemplul, astfel că metoda lui Kaneshige a devenit curentul principal al creaţiei ceramicii moderne Bizen.
FOTO: Vas Bizen cu desen linear, (Jun Isekazi, 2001) – acest vas este produs dintr-un anumit tip de argilă cu un mare grad de vâscozitate. În funcţie de starea cuptorului suprafaţa finală poate conţine o mare varietate de expresii. Stratul de la suprafaţă al acestui vas are mici moviliţe iar suprafaţa desenului linear pare că ar fi făcut de către un vehicul de explorare al spaţiului.
În zilele noastre, ceramica Bizen amestecă bogăţia corpului din argilă cu semnele interesante care apar în timpul arderii. Stropii de cenuşă care sar pe suprafaţa pieselor pot forma dungi şi sclipiri de culoare. În acelaşi timp, producătorii de ceramică Bizen de astăzi, lucrează cu multă sensibilitate, acest lucru ducând la aprecierea deosebită a accentelor artistice.
Ceramica de Bizen este de fapt deosebit de apreciată pentru calităţile sale artistice. Locul proeminent ocupat în moştenirea meşteşugurilor japoneze a fost recunoscut în anul 1956, atunci când ceramica Bizen a primit titlul de Proprietate Culturală Intangibilă, iar Toyo Kaneshige a fost desemnat primul Deţinător al Proprietăţii. Alţi deţinători au fost Kei Fujiwara (1899-1983), Toshu Yamamoto (1906-1994) şi Yu Fujiwara (1932-2001). Titlul de deţinător al Proprietăţii Culturale Intangibile al Ceramicii Bizen a fost acordat în 2004 actualului posesor, Jun Isekazi.
FOTO: vas Bizen realizat de Kaneshige Michiaki (1934-1995)
Kaneshige Michiaki: „Producerea unor piese contemporane care încorporează elemente din perioada Momoyama sunt tehnici care ţin de tradiţie. Tradiţia constă în păstrarea formelor transmise şi, având în minte tehnicile vechi, este produsă o piesă contemporană. Tradiţia este întotdeauna în schimbare. O copie simplă a unei piese vechi nu s-a schimbat, aceasta fiind asemănătoare cu prototipul ei care a fost realizat cu 400 ani în urmă. Tradiţia constă în crearea a ceva nou împreună cu ceea ce am moştenit”.
Jun Isekazi s-a născut în 1936, în cartierul Imbe din oraşul Bizen, Prefectura Okayama. A fost cel de-al doilea fiu al unui bine cunoscut maestru al figurilor ornamentale Bizen, Yozan Isekazi. După absolvirea cursurilor de artă ale Facultăţii Educaţiei din cadrul Universităţii Okayama, în anul 1959, a început ucenicia sub supravegherea tatălui său. Acolo, el şi-a rafinat măiestria în ceramica Bizen tradiţională prin muncă susţinută şi cercetare, atât a tehnicilor, cât şi a expresiei.
Vas pentru apă Bizen mizuhashi cu dungi stacojii hidasuki, din perioada Momoyama (secolul al XVI-lea), colecţia Muzeului de arte frumoase Hatakeyama Memorial.
În anul 1961, Isekazi formează un parteneriat cu fratele său mai mare, Mitsuru. Produsele lor iniţiale erau arse într-o replică experimentală a unui cuptor anagama, de tipul unei peşteri. În anii care au urmat, Isekazi şi-a continuat studiile despre metodele şi stilurile tradiţionale, cercetând toate aspectele de la selectarea argilei, până la căptuşirea şi arderea în cuptoarele sale. Cunoştiinţele sale sigure precum şi tehnica deţinută în urma vastei sale experienţe au fost baza pe care Isekazi, ajutat de propria imaginaţie, formează o abordare orginală a ceramicii Bizen.
Cuptor anagama (experiment realizat de Ester Beck)
Încă de pe băncile facultăţii, Isekazi a fost foarte interesat de dezvoltarea artei moderne în lume. A fost inspirit de operele unor artişti cum ar fi, de exemplu, arhitectul spaniol Antonio Gaudi (1852-1926) sau pictorul şi designerul Joan Miró (1893-1983), în încercarea sa de a-şi decora obiectele. Colaboratorii săi au trecut graniţele dintre stiluri, exemple elocvente în acest sens fiind lucrările sculptorului Isamu Noguchi (1904-1988) şi cele ale designerului Masuo Ikeda (1934-1997).
Viziunea expresivă a lui Isekazi a explorat o gamă largă de zone, de la ustensile tradiţionale de ceai, până la sculpturi inovative şi ceramică murală, iar, la rândul ei a influenţat foarte mult pe artiştii tineri. El continuă să joace un rol activ de conducere, dând formă şi ajutând la dezvoltarea ceramicii Bizen moderne. Din întâmplare, ceramica murală care decorează holul noii reşedinţe oficiale a Primului Ministru Japonez, terminată în 2002, este opera lui Isekazi.
Cuptor de tip anagama
Isekazi, considerat inovator al ceramicii Bizen, spune că i se pare fascinant acest stil tradiţional: „Ceramica Bizen nu foloseşte glazuri colorate, dar chiar şi aşa, fiecare piesă vibrează prin culoare. Descopăr o căldură puternică, umană, în ceramica de Bizen”. El adaugă: „Tradiţia adevărată este formată prin crearea continuă a noi modele. Aş vrea să primesc şi să absorb perioada şi mediul în care trăiesc şi să creez noi forme cu sensibilitate modernă”.
Vas Bizen ars în tehnica Raku realizat de Kaneshige Michiaki
Isekazi a muncit din greu contribuind la dezvoltarea tinerilor artişti. Începând cu anul 1978, el a lucrat timp de aproape 10 ani ca instructor adjunct în programul de arte plastice de la Universitatea Okayama, dragă inimii lui. Mulţi ceramişti, inclusiv artistul în devenire în ceramică Bizen, Ryuichi Kakurekazi, (n.1950) şi-au făcut ucenicia cu mult-stimatul artist Jun Isekazi.
Text: Masanao Sakaki, expert specialist, Agenţia pentru Relaţii Culturale Japoneze
Foto: Hiroshi Ohashi.
Traducerea şi adaptarea Corina Maftei, după revista lunară Japan+: Asia – Pacific perspectives, editată cu sprijinul guvernului Japoniei.
SURSA: AlterMedia.ro.
Citiţi pe aceeaşi temă: Muzicalitatea formelor în ceramica lui Goro Suzuki; Chuck Hindes – estetica artei japoneze; Hiromu Okuda: sunet şi spaţiu
artavizuala21 