Istoria artei respectă teoria artei

Istoria artelor din Europa Centrală şi de Est după 1989

O iniţiativă de Sterling şi Francine Clark Art Institute

Unfolding Narratives: Art Histories in East-Central Europe After 1989
EAST-CENTRAL EUROPE SEMINAR SERIES
2010-2011
An initiative of the Sterling and Francine Clark Art Institute

Art History Meets Art Theory

New Europe College-Institute for Advanced Study, Bucharest, Romania
20-21 May, 2011

Draft Program

Friday, 20 May

9:30 am: Opening remarks
10:00 – 11:30 am
Session I: Time, Narratives, and Trauma

Moderator:
Keith MOXEY: Time and Translation
Edit ANDRAS: The Time of the Eastern European Other and it’s Memory
Karolina JEFTIC: Representing Trauma?

Discussions 11:30 – 12:00
Coffee break

12:00 – 1:30 pm
Session II: Archives as Art-Historical Devices

Moderator:
Sven SPIEKER: The Transversal Archive
Călin DAN & Iosif KIRALY: Art History as a Story-Telling Machine. 3 Photographic Projects by subREAL

Discussions 1:30 – 3:00 pm
Lunch break

3:00 – 4:30 pm
Session III: Socialism and its Legacies

Moderator:
Anna BRZYSKI: What to do with ‘Bad’ Eastern European Art?
Magda RADU: Do We Have the Right to Know? Conceptual Art and the Writing of Art History
Magdalena MOSKALEWICZ: Writing the Art History of Late Modernist Art from a Socialist Country – Some Reflections on Poland

Discussions
4:30 – 5:00 pm
Coffee break

4:30 – 6:00 pm
Session III continued

Moderator:
Karel CÍSAŘ: Who’s Afraid of the Neo-Avant-Garde of the East?
Ileana PINTILIE: Art under Ideological Control. “Subversive Practices” in the Romanian Context
Anthony GARDNER: Towards an Aesthetic Politics of Postsocialism

Discussions
7:30 pm
Dinner

Saturday, 21 May

10: 11:30 am
Session IV: Theories of Art, Past and Present

Moderator:
Ruxandra DEMETRESCU: Theoretical Models in the Romanian Art Criticism: The German ‘Esoteric’ Model
Ladislav KESNER: Four Observations on History and Theory in Central/Eastern European Art HistoryMária ORIŠKOVÁ: Theories/Methods or Critical Terms for Art History in East-Central Europe?

Discussions
11:30 – 12:00
Coffee break

12: 1:30 pm
Session V: East and West: Entangled Histories, or Diverging Ones?

Moderator:
Steven MANSBACH: Reviewing Subjects and Methodological Disquiet
Magda CÂRNECI: Balkanism and Cosmopolitanism, or How the Discourse of Art Criticism in South-Eastern Europe Has Evolved in the Last 10 Years

Discussions
1:30 – 3:00 pm
Lunch break

3:00 – 4:30 pm
Session V: Global, or Comparative Art Histories?

Moderator:
Beat WYSS: The Mirror Stage of Art History
Piotr PIOTROWSKI: Writing Art History after 1989

Discussions
Concluding Remarks
7:00 or 7:30 pm
Dinner

Interviu cu profesorul Gheorghe Arion

Confesiuni. Confesiuni. Confesiuni.

La zece ani de la publicarea acestui interviu pe care l-am realizat în cotidianul Monitorul de Cluj – miercuri 12 ianuarie 2000, cu unul dintre cei mai iubiţi profesori pe care i-am avut în cadrul Universităţii de Arte şi Design Cluj, am descoperit vechiul ziar în arhiva mea. Aceste confesiuni ale istoricului şi criticului de artă profesorul univ. dr. Gheorghe Arion, care din păcate nu se mai află printre noi, am considerat că merită a fi din nou „ascultate”. A fi ascultat şi a împărtăşi din experienţa sa studenţilor lui, îi plăcea cel mai mult lui Gheorghe Arion în calitatea sa de dascăl. Aşa am luat hotărârea, ca o parte din acest interviu să îl aduc din nou în faţa cititorilor mei.

Gheorghe Arion s-a născut în 21 mai 1936 la Oradea. A studiat Liceul Samuil Vulcan din Beiuş, de unde, ca intelectual, se revedică. În 1958 este absolvent al Facultăţii de Istorie Cluj, în clasa profesorului Virgil Vătăşeanu. Între dascălii iubiţi se numără: Constantin Daicoviciu, David Prodan şi Mihail Macrea. În 1971 îşi ia doctoratul cu o teză despre arta gotică din Transilvania. Publică mai multe volume, articole şi studii de istorie a artei, fiind professor titular al Universităţii de Arte şi Design Cluj.

„A scrie despre artă este un imperativ”

Grigore Roibu: De ce trebuie să mai scriem despre artă? Credeţi că studiul artei, pus în legătură cu evoluţia ştiinţelor, dar şi a civilizaţiei poate oferi neîncetat perspective asupra înţelegerii artei pe de o parte şi a omului pe de alta?

Gheorghe Arion: De ce trebuie să scriem despre artă? Mă gândesc la o întâmplare… În urmă cu mai mulţi ani când eram elev, la bibleoteca liceului meu din Beiuş, am dat peste o carte despre arta antică. Am avut satisfacţia, tânăr elev fiind atunci, să descopre pe paginile acelei cărţi, câteva adevăruri extraordinare. Am făcut cunoştinţă cu monumente ale Antichităţii, am aflat despre unele busturi, despre câteva statui şi atunci am aflat despre o statuie celebră în istoria artelor universale – statuia lui Marc Aureliu de pe Capitoliul roman. Cunoscând opinia autorului am aflat nu numai despre ce reprezintă valoarea de artă, dar şi lucruri esenţiale despre Împăratul Marc Aureliu. În felul acesta s-a născut acel fericit binom: artă-om-personaj sau om-personaj-artă, din care concluzia nu se poate formula decât în termenii aceştia: oare despre monumentele acestea şi multe dintre ele dispărute, dacă nu ar fi existat consemnări, am fi ştiut? Mă îndoiesc. Deci a scrie despre artă este un imperativ. Este ceva ce trebuie să aibă şi are o dimensiune a permanentului.

Căutarea artistului de azi ar avea ceva comun cu cea de altădată?

– În cea mai mare parte da. Îmi vine greu să cred că la ora actual artistul are o problematică diferită substanţial de ceea ce erau căutările artistului din perioadele anterioare. Practic atâta timp cât urmăreşti un ideal de frumos, de armonie, înseamnă că nu-l poţi fixa într-o anumită perioadă. Idealul este cel care se schimbă de la o epocă la alta, pentru că fiecare epocă are propriile căutări. Dar a fixa, aşa cum spuneam, un asemenea ideal într-o perioadă a trecutului sau într-una care este actuală, mie mi se pare un punct de vedere care suferă de oareşce strâmbăciune. Cred că arta trebuie să fie o instituţie care să dobândească statutul de permanenţă.

Consideraţi că unul dintre scopurile istoricului de artă este de a împărtăşi demersul care îl determină pe artist să creeze?

– Da. Istoricul de artă cred că are un rol foarte important în viaţa societăţii. Aceasta este menirea primordială pe care o are arta, la care se mai adaugă ceva. Se mai adaugă acea extraordinară contribuţie a istoricului de artă la o anumită reînviere a unei perioade tercute. A scrie cu competenţă despre artă, a încerca să stabileşti filiaţiile, să stabileşti o anume circulaţie a formelor înseamnă un lucru cu adevărat extraordinar – o permanentă căutare şi redescoperire a unor epoci trecute şi idealurile lor şi a unei epoci prezente. Rolul tău de istoric de artă este acele de a face lăgătura înte aceşti termeni.

Dumneavoastră aţi organizat foarte multe expoziţii. Deci, care ar fi diferenţa între un istoric de artă şi un curator?

– Mărturisesc că mie personal cuvântul curator nu îmi place. Nu ştiu de ce. Într-adevăr am avut un număr mare de expoziţii. Sunt peste 800 de expoziţii pe care le-am vernisat. Mă pot uita în urmă şi să constat că expoziţiile reprezintă ceva în viaţa mea. Este însă de făcut o disociere între ceea ce este istoricul de artă şi ceea ce este criticul de artă. Istoricul de artă este omul de cultură, este cel care cu rigoare cercetează demersul cerativ, iar criticul se adresează publicului la un vernisaj. Cred că menirea criticului de artă este cel de a descifra acele extraordinare meandre care stau nu odată, ca şi atâtea întrebări, la fundamentarea artistului pentru a-ţi transmite ceva din universul lăuntric.

Multe dintre producţiile artei moderne ajung să nedumereasă sau să descumpănească publicul. Ce credeţi despre această ruptură între artist şi receptor?

– Nu ştiu dacă este neapărat o ruptură. Eu aici aş vedea lucrurile puţin mai nuanţat. Să ştiţi că pentru un privitor care astăzi se pronunţă – „Vai, cât de nesuferită este această lucrare!”- e, de fapt, un anume impas, pe care îl stăbate şi privitorul şi artistul. Nu ştiu dacă întotdeauna eşti pregătit să receptezi exact ceea ce transmite artistul. Acum 100 şi ceva de ani în urmă (…) în galeria Impresioniştilor, într-o societate pariziană bine pregătită (…) constaţi că aceasta era total nepregătită pentru a „gusta” noile opere de artă.

Cum se împacă activitatea de cercetare cu cea didactică de la Academia de Arte Vizuale Ioan Andreescu?

– Eu am văzut întotdeauna aceste două coordonate ca o simbioză şi nu pot concepe să nu existe o simbioză între cercetare şi predare. (…) Eu personal mă revendic societăţii prin dimensiunea mea de dascăl.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)