EGO//4

Galeria Orizont
(Bucureşti, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 23 A)

11 – 24 octombrie 2013
Vernisaj: 11 Octombrie 2013, ora 18:00.

.Afis expo....Artiștii expozanți sunt: Simona Antoniu (sculptură), Petronela Berlea (pictură), Mirela Iordache (pictură), Irinel Moldoveanu (sculptură).
Curator – Mirela Iordache.
În deschidere va prezenta criticul de artă – Raluca Băloiu.

Mirela Iordache - Furia galbenă

Mirela Iordache – Furia galbenă

„Patru artiști din generația tânără problematizează imaginea corpului printr-un tip de discurs conceptual, autoreferențial. Mirela Iordache și Petronela Berlea mizează pe o reprezentare hiperrealistă, în straturi fragmentare; iar Simona Antoniu și Irinel Moldoveanu scot în evidență procesele psihologice și sociale existente în societatea de consum”.

Mirela Iordache - Fragment dintr-o lume

Mirela Iordache – Fragment dintr-o lume

Mirela Iordache recurge la fragmentaritate pentru a aduce în atenția privitorului memoria afectivă a propriului corp.Petronela Berlea lucr.1

Petronela Berlea

Petronela Berlea

Petronela Berlea pune accentul pe studiul senzualității și delicateței feminine, într-un univers împovărat de melancolie. Imaginile acromatice compun în fragmente, degradarea corpului uman.

Simona Antoniu - Gând

Simona Antoniu – Gând

Simona Antoniu aduce în discuție o lume iluzorie, creată de societatea de consum. Îndepărtat de autenticitate, noul sistem își impune propriul „adevăr” și aduce cu sine un altul, în care lumea este reinterpretată, iar informația este revalorizată ca marfă.

Irinel Moldoveanu - Perdea

Irinel Moldoveanu – Perdea

Irinel Moldoveanu pune accentul pe fluctuația permanentă de imagini, specifică societății consumiste. Corpul atrofiat devine marionetă într-un sistem de control și constrângeri urbane, profesionale, birocratice. (Raluca Băloiu)

The Wall / Galeria Orizont

Expoziţie de artă contemporană
12 – 27 iulie 2013

The-Wall

The Wall, expoziţie internaţională de artă contemporană desfăşurată în cadrul proiectului
Human Evolution/Involution.

Artisti: Adela Bonaţ, Adrian Moise, Alberto Mariani( Italia), Andrei Berindan, Aniela Ovadiuc, Georgiana Cozma, Irinel Moldoveanu, Marcel Scutaru, Maria Pop Timaru, Mirela Iordache, Simona Antoniu, Yasemin Ylimaz (Germania).
Curator: Simona Antoniu
Prezintǎ: Raluca Băloiu

Într-o eră tehnologizată, imaginea ecranată a individului, îl pune pe acesta în imposibilitatea percepției, autocunoașterii, autoevaluării. Omul nu vede dincolo de sine, ci se privește doar pe sine, fără a se vedea. Vederea implică un act de conștientizare, receptare, asimilare; privirea permite doar o ecranare.

Absența arhetipului, deconstrucția imaginii referențiale duce la înstrăinare, alienare, demitizare. Human involution se manifestă în lipsa unor repere, pe un teren arid, în care tehnologia deține supremația imaginii. Lumea actuală se raportează doar la imagine, într-o nefireascǎ iconolatrie. Excesul de imagine, de frumos artificial, de tabloid, transformă omul într-un surogat – și aici invit cititorul să vadă cele două instalații ale lui Irinel Moldoveanu și Adrian Moise. Imaginea mediatică uniformizează, depersonalizează, omul devine astfel un număr, un cod de bare, un produs așa cum vedem în instalațiile Georgianei Cozma. Corpul captiv este subliniat de prezența virulentă a grilajului și de sintagma postmodernistă a corpului văzut ca fragment.
Angrenarea în cotidian transformă individul într-un simplu mecanism, lipsit de gândire, simțire, trăire. Fluxul vieții cotidiene ne duce la martirizare fără asimilarea realității – vezi sculptura Mariei Pop Timaru. Când însă, realitatea mercantilă intersectează un spațiu metafizic, este accentuată însingurarea, înstrăinarea, alienarea. Alăturări bizare de obiecte și acțiuni inopinate, compun pânzele lui Andrei Berindan.
Deconstrucția și demitizarea imaginii are în contrapartidă, discursul dezvoltării personale prin raportarea la spiritual, cultural, religios – Human evolution.

Restabilirea relației pe verticală (cu divinitatea), în schimbul celei pe orizontală (cu falșii idoli) este urmărită de Simona Antoniu și Marcel Scutaru în cele două compoziții minimaliste. Reinstaurarea unui astfel de raport atrage după sine și raportarea la un model absolut. Dacă Simona tratează într-un spirit ludic toată compoziția, Marcel se îndreaptă mai mult către ideea de imagine arhetipală, spre kenoza imaginii.
Reîntoarcerea la firesc prin contopirea cu natura o regăsim în lucrarea Anielei Ovadiuc. Într-un teluric metafizic, artista imaginează o relaționare între persoană și mediu, acesta din urmă semnalându-și prezența prin amprentarea la modul literal. Tipul de relație, dintre personaj și spațiu, o întâlnim și în sculptura minimalistă a italianului Alberto Mariani. Personajele sale minuscule, nedefinite, depersonalizate, poziționate pe socluri masive, supradimensionate, se află într-un proces de o gravitate contemplativă a vieții.
Granița dintre interior (individ) și exterior (mediu) este „persoana”, așa cum o înfățișează Adela Bonaț în lucrările sale cu sevă conceptuală.
Receptarea și redarea emoțiilor o regăsim în pânzele hiperrealiste ale Mirelei Iordache. Chiar dacă este un discret și fin observator fără a acuza actul de furie și încordare, exhibarea membrelor și fragmentaritatea corpului trădează o anume intoleranță a acestor manifestări.
Melancolia și exuberanța diferitelor trăiri se descifrează în lucrarea video a nemțoaicei Yasemin Ylimaz (Germania).

Artiștii invitați în expunere au ca numitor comun imaginea pe care o clădesc în funcție de una dintre cele două direcții menționate, și în jurul căreia problemtizează/ironizează, construiesc/deconstruiesc, mitizează/demitizează. (Raluca Băloiu)

Persona / Galeria Galateea

Galeria Galateea prezintă un desant portretistic şi vă aşteaptă miercuri, 13 februarie 2013, ora 19.00, la vernisajul expoziţiei intitulată „Persona”.

Persona- Galeria Galacteea

Participanţi: Arina Ailincăi, Lucia Lobonţ, Gavril Zmicală (Cluj); Gloria Grati (Timişoara); Simona Antoniu, Liana Axinte, Cristina Bolborea, Adela Bonaţ, Daniela Făiniş, Raluca Glodean, Nicolae Moldovan, Irinel Moldoveanu, Monica Pădureţ, Silvia Radu, Ion Stendl (Bucureşti).

Curatori: Aniela Ovadiuc, Simona Tănăsescu
Prezintă: Ruxandra Garofeanu

Traiectorii stilistice diferite vin să definească un palimpsest portretistic în expoziţia Persona. Într-un firesc dezarmant, ceramişti şi sculptori îşi portetizează egoul, lăsând privitorul să se familiarizeze cu transparenţa sau din potrivă, cu opacitatea egoului lor.
Un desant portretistic cu tipologii subiective, portrete kabukiene şi studii de expresie poate fi văzut în perioada 13 februarie – 12 martie la galeria Galateea.
Adela Bonaţ investeşte portretizările sale cu un hieratism anacronic (portrete pe palimpsest). Pe plăci din ceramică incizate şi pictate, Cristina Bolborea traduce în imagini, expresii. Arina Ailincăi împumută din expresivitatea kabukiană a teatrului japonez. Silvia Radu conturează un portret etrusc. Gavril Zmicală ne conduce către inconfundabilul său stil epurat. Nicolae Moldovan ne aduce în atenţie o formă minimalistă. Monica Pădureţ desenează forme ludice lapidare. Daniela Făiniş portretizează expresionist, Liana Axinte marşează pe expresivitatea modelajului, iar Ion Stendl alege expresivitatea figurativă. Simona Antoniu modelează un portret pop art, cu sevă conceptuală; iar Raluca Glodean modelează un profil antichizant. Irinel Moldoveanu aduce în atenţie un portret cu inserţii formale, cubiste; iar Gloria Grati ponderează un eclectism al formei portretistice. Lucia Lobonţ expune o instalaţie de portrete japoneze, care amintesc de arta ukio-e, de pulsaţia efemeră a cotidianului.
Text: Raluca Băloiu

Raluca Băloiu,
Manager Galeria Galateea
(Calea Victoriei 132, sector 1, Bucureşti)
tel:+40 21 317 38 14,
mobil: +40 745 355 941
www.galeriagalateea.blogspot.com