Good Girls / MNAC

Muzeul National de Artă Contemporană, Bucureşti

 20 iunie – 29 septembrie 2013

Curatoare: Bojana Pejić (Berlin)
Curator asistent: Olivia Nițiș (București)

Good Girls

„Good Girls” este o expoziție internațională care oferă o perspectivă largă asupra artei contemporane produsă de femei. Titlul prozaic „Good Girls” este insipirat de două proiecte curatoriale precedente: readuce în discuție sintagmă „bad girls” introdusă de Marcia Tucker în anii ’90, moment de relaționare cu artistele și curatoarele din America influențate de feminism; cealaltă referință fiind legată de expoziția „No More Bad Girls?” (curatori Marion Stemberger și Kathrin Becker), prezentată la Viena în 2010, care investiga geografii alternative și identități culturale multimple centrale în epocă globalizării. Dar, astăzi, în 2013, este timpul să vorbim despre „€œgood girls”! Începând cu anii €’90, artiste și curatoare din România au inițiat câteva expoziții mai mici dedicate artei realizate de femei și artei feministe. Această expoziție reprezintă un eveniment internațional major de tip muzeal și se va concentra asupra unor aspecte legate de producția artistică a femeilor în jurul a trei nuclee: memorie, dorință și putere. Artistele participante, în mare parte trăiesc și lucrează în Europa, jumătate dintre acestea reprezentând România.

Artiste: Milica Tomić (Ser), Regina José Galindo (Gua), Sanja Iveković (Cro), Martha Wilson (USA), Pauline Boudry & Renate Lorenz (D), Nina Arbore (Ro), Jurga Barilaitė (Lit), Ana Bănică (Ro), Ethel Băiaș (Ro), Lucia Dem Bălăcescu (Ro), Biroul Melodramatic (Ro), Geta Brătescu (Ro), Irina Broboană (Ro), Filipa Cezar (Pt), Anetta Mona Chișa & Lucia Trackova (Ro), Ioana Ciocan (Ro), CHIRKLI Collective (Can), Alexandra Croitoru (Ro), Suzana Dan (Ro), Anna Daučikova (Slo), Cristina David (Ro), Bianka Dobo (Hun), Simona Dobrescu (Ro), Sandra Dukić & Boris Glamočanin (BiH), Elian (Ro), Suzana Fântânariu (Ro), Aniela Firon (Ro), Mariela Gemisheva (Bul), Iraida Icaza (GB), Corina Ilea (Ro), Chengyao He (Chi), Hristina Ivanoska (MCD), Orit Ishay (Isr), Katrazyna Kozyra (Pol), Anna Jermolaewa (Rus), Gülsün Karamustafa (Tur), Mihaela Kavdanska (Ro), Aurora Kiraly (Ro), Elke Kristufek (Aut), Ana Lupaș (Ro), Flavia Lupu (Ro), Lesya Khomenko (Ukr), Romana Mateiaș (Ro), Olivia Mihălțianu (Ro), Larisa Crunțeanu (Ro), Adina Paula – Moscu (Ro), Anca Munteanu – Rimnic (Ro), Ilona Németh (Slo), Ioana Nemeș (Ro), Alexandra Pirici (Ro), Delia Popa (Ro), Liina Siib (Est), Renee Renard (Ro), Necla Ruzgar (Tur), Dominique Sapin (Fra), Marilena Preda – Sânc (Ro), Hito Steyerl (D), Maria Ciurdea Steurer (Ro), Cecilia Cuțescu – Storck (Ro), Patricia Teodorescu (Ro), , Roxana Trestioreanu (Ro), Adela Jusić (BiH), Anna Jermolaewa (Rus), Mina Byck-Wepper (Ro).

Expoziţie în memoria Ioanei Nemeş

ArtPoint, Viena

La un an de la trecerea în neființă a Ioanei Nemeș (1979-2011) Kulturkontakt Austria organizează la Viena, la galeria ArtPoint, între 19 aprilie – 6 iunie 2012, o expoziție dedicată memoriei artistei românce. La propunerea Kulturkontakt Austria, artiști care au avut ocazia de a lucra în repetate rânduri cu Ioana Nemeș prezintă o serie de lucrări în cadrul expoziției intitulate „invisible transfer of signals for ioana nemeș”.

Scopul expoziției este acela de a pune în lumină întreaga energie pe care Ioana Nemeș a investit-o în colaborările ei transfrontaliere cu diferiți artiști, colaborări pe care le-a îmbogățit prin creativitatea ei. „invisible transfer of signals for ioana nemeș” este ultima parte a unei  serii de proiecte internaționale, al cărei curator este Dragoș Olea. În cadrul vernisajului expoziției din 18 aprilie va fi decernat și premiul în memoria Ioanei Nemeș.
Expoziția de la galeria ArtPoint din Viena prezintă lucrări semnate de Apparatus 22, Irina Bujor, KILOBASE BUCHAREST, Hans Leonard Krupp, Olah Gyarfas, Carl & Pontus Olsson, Falke Pisano, Rochiţe, Sillyconductor și Lisa Torell. Curator: Dragoş Olea.

Ioana Nemeș (1979-2011) se numără printre cei mai interesanți reprezentanți ai artei contemporane românești. În 2003 a obținut o bursă de rezidență de trei luni, oferită de Kulturkontakt Austria. De atunci încolo artista română s-a bucurat  de un renume tot mai mare la nivel național și internațional. A participat la numeroase expoziții și proiecte precum Bienala de la Istanbul (2009), de la Praga (2007) și de la București (2006). În 2007 Galeria pentru Artă Contemporană din Leipzig (Galerie für Zeitgenössische Kunst in Leipzig) i-a conferit premiul „Future of Europe Art Prize”.
În seara de 23 aprilie 2011, Ioana Nemeș a murit în urma unui atac de cord, la scurt timp după deschiderea primei ei expoziții personale la Art In General Center din New York.

Desire is WAR

Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal prezintă expoziţia de grup intitulată „Desire is WAR” .
Perioada: 7 – 31 iulie 2011.
Vernisaj, joi 7 iulie, orele 17.00.

Artişti: Apparatus 22 (RO), Muhammad Ali (PK), Ştefan Botez (RO/CH), Katja-Lee Eliad (RO/IL), Farid Fairuz (LB/RO), Mikhail Karikis (GR/UK), Matts Leiderstram (SE), Matmos (US), MEN (US), Ioana Nemeş (RO), Gyarfas Olah (RO), Karol Radziszewski (PL), Emily Roydson (SE/US), Ryan Trecartin (US).
Curatori: Anca Mihuleţ şi Dragoş Olea (RO)

În ciuda progresului evident înregistrat în procesul de secularizare şi negociere a identităţii din societatea românească, moralitatea sexuală rămâne sub dominaţia religiei, a discursului exagerat şi a mitologiilor facile. Chiar dacă gradul de toleranţă faţă de minorităţile sexuale a crescut în ultimii ani, înţelegerea, respectul, şi reala acceptare politică a acestor comunităţi sunt departe de a fi puse în practică.
Într-un context mai degraba ostil, Desire is WAR este o expoziţie-statement şi o formă de activism cultural care îşi propune să provoace o dezbatere în jurul unui anumit tip de dorinţă care aprinde adesea conflicte intense, chiar „războaie” în familii, grupuri de prieteni, vecini, şcoli, la locul de muncă sau acasă: dorinţa pentru persoane de acelaşi sex.
Prin prezentarea unei selecţii de lucrări recente realizate în diverse medii – video, desen, text, sound – ale următorilor artişti şi muzicieni: Apparatus 22, Muhammad Ali, Ştefan Botez, Katja Eliad, Farid Fairuz, Mikhail Karikis, Matts Leiderstram, Matmos, MEN, Ioana Nemeş, Gyarfas Olah, Karol Radziszewski, Emily Roydson, Ryan Trecartin, care printre altele au abordat consistent şi au examinat topica queer, Desire is WAR deschide un spaţiu pentru dezbatere, descoperire şi dialog care este mai mult decât necesar în România, şi nu numai. Expoziţia în sine doreşte îndepărtarea de la perceperea culturii queer drept liberalizarea emoţiilor sau ameninţarea establishment-ului social şi politic.

Discursul expoziţional surprinde o problematică largă care gravitează în jurul dorinţei pentru persoane de acelaşi sex: dorinţa ca sursă de inspiraţie, lupta pentru dreptul la reprezentare publică şi expresie a comunităţii LGBT, alături de analiza retoricii publice din jurul drepturilor civile, recontextualizarea icoanelor stereotipe heterosexuale din perspectiva queer, aura „teatrală” a imaginarului queer şi mitologiile asociate, dilemele şi confuzia cauzate de auto-acceptarea orientărilor asexuale, care sunt atât de des condamnate social, nostalgia, posibilităţile narative care reies din suprapunerea aşa-numitei vieţi „normale” cu existenţa „celuilalt”, asocierile dintre virtute şi păcat, compromis şi vină, puterea seducţiei, homosexualitatea ca mijloc de expresie estetică, etc.
Muzica ocupă un loc distinct în prezentare, având în vedere interesul nostru în potenţialul său de a acţiona ca un instrument de comunicare în masă al ideilor radicale, dar în acelaşi timp şi al celor mai veritabile emoţii şi dorinţe queer.

Demersul artistic a pornit de la conexiunea istorică dintre comunitatea queer, artele vizuale şi muzică. Numeroşi muzicieni au folosit muzica pop, dance sau rock împreună cu referinţe culturale şi istorice pentru a accelera recursul la critica politică; în alt spectru, poveşti personale reale inspirate de dorinţa pentru persoane de acelaşi sex au fost inserate într-un mediu rezistent la ele, reuşind să susţină un mesaj care altfel ar fi avut un impact mai puţin resimţit.
Diplay-ul expoziţional, realizat în colaborare cu arhitecta Laura Paraschiv, deconstruieşte un clişeu conform căruia cultura urbană a comunităţii queer se rezumă la petreceri, promiscuitate şi un lifestyle glamuros. Lucrările vor fi integrate într-un set post-party, haotic care descompune suprafaţa strălucitoare şi face loc problemelor reale ale comunităţii queer, dilemelor şi posibilelor soluţii de transformare a lipsurilor dintre normele heterosexuale şi queer în forme de expresie şi metode de înţelegere a diferenţelor culturale şi sexuale. În spaţiul de expunere pot fi consultate diverse materiale despre subiecte queer: reviste, publicaţii, selecţii de muzică, etc.

Apparatus 22 este un art and fashion collective iniţiat în 2011 în Bucureşti, RO. În acest an, Apparatus 22 va prezenta proiecte în publicaţia KILOBASE BUCHAREST A – H comisionată pentru expoziţia „Image to be projected until it vanishes”, Museion Bolzano, IT; la MAK – Museum of Applied Arts/ Contemporary Art, Viena, AT, şi la Steirischer Herbst festival, Graz, AT. Lucrările din expoziţie aduc împreună iconuri din fashion şi academia  – unindentified modelling objects, puse alături de imaginea lui Deirdre McCloskey, transsexual, profesor de istoria economiei.
Muhammad Ali
este un artist multidisciplinar care trăieşte şi lucrează la Karachi, PK. Interesat de complexitatea sexualităţii, a emoţiilor şi a erotismului care derivă de aici, Muhammad Ali va expune în spaţiile galeriei de artă contemporană din Sibiu două fotografii recente: „Muntazir” şi „Wuthering Heights”.
Ştefan Botez
lucrează cu fotografie, video şi colaj. La ora actuală se specializează în practici artistice în spaţiul public la Haute école d’art et de design din Geneva. Pentru expoziţia Desire is WAR, Ştefan Botez a pregătit o serie de fotografii intitulată „Mi-e dor de tine“, dedicată unui fost iubit din Geneva, un statement  emoţional şi impulsiv în acelaşi timp, bazat pe jocuri lingvistice şi pe memorie spaţială.
Katja-Lee Eliad
(trăieşte şi lucrează la Bucureşti, RO) este un artist vizual care lucrează cu desen, video şi sound. Lucrarea prezentată în proiectul de faţă, Explică, recompune elegant, prin imagine şi sunet, momentele unei relaţii, incertitudinile şi fricile, amintirile plăcute şi dezamăgirile.
Farid Fairuz
(s-a născut la Beirut, LB, trăieşte la Bucureşti, RO) a zguduit scena de artă contemporană din România cu performance-uri manifest prin care a criticat eşecul societăţii locale în materie de capitalism, sexualitate, producţie culturală şi religie. În deschiderea expoziţiei, Farid Fairuz va susţine un performance inspirat de cadrul local, şi motivat de aspiraţiile conceptuale ale curatorilor.
Mikhail Karikis
(născut în Grecia, trăieşte şi lucrează la Londra, UK) are un background în muzică, arhitectură şi arte vizuale. Performance-urile sale audio şi video au fost prezentate la Tate Modern, Whitechapel Gallery, BAFTA, British Film Institute, Kings Place London sau Tate Britain. Karikis este unul dintre artiştii comisionaţi pentru o serie de performanţe care au avut loc în Pavilionul Danemarcei la ediţia actuală a Bienalei de la Veneţia. În Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, instalaţia de sunet al lui Mikhail Karikis va vorbi despre complicaţiile şi percepţiile eronate care apar într-o relaţie din cauza comunicării pe internet.

Matts Leiderstam (n. 1956, trăieşte şi lucrează la Stockholm, SE). Cel mai recent solo-show al său a fost prezentat la Kunsthalle Düsseldorf, DE; Malmö Museum of Art, SE; Turku Museum of Art şi Kuntsi Museum of Modern Art, Waasa, FI. Lucrarea “Returned, Parc Mont Royal” este un fragment dintr-un demers artistic complex  prin care Leiderstam vorbeşte despre ideea de abandon şi despre pericolul reîntoarcerii. Artistul documentează transformarea, uneori invizibilă, a unor parcuri recunoscute în ghidurile gay ca cruising places, prin inserarea în peisaj a unei copii a picturii lui Poussin „Primăvara sau Adam şi Eva în paradisul terestru”.
Matmos
(M.C. Schmidt şi Drew Daniel). Celebra pereche de artişti şi compozitori de muzică electronică, inovatori într-un domeniu al inovaţiei extreme va fi reprezentată în expoziţia Desire is WAR prin albumul „The Rose Has Teeth in the Mouth of a Beast” (2006). Albumul constă într-o serie de cântece-simbol, dedicate unor influente personalităţi LGBT; fiecare personaj este evidenţiat de elemente auditive distincte, relevante pentru cariera sa.
MEN
este un band şi art-performance collective din Brooklyn, NY, iniţiat de JD Samson, alături de Michael O’Neill, Ginger Brooks Takahashi, înlocuit apoi de Tami Hart, Johanna Fateman şi Emily Roysdon. Două cântece-manifest „Credit Card Babies” şi „Who I Am to Feel so Free” de pe albumul de debut al trupei MEN lansat la începutul acestui an, „Talk About Body”, vor fi parte din expoziţia Desire is WAR.

Gyarfas OLAH (n. 1975, Tuşnad, RO) este începând cu anul 2006, designer-ul principal şi parte a echipei care a creat fashion label-ul Rozalb de Mura. O parte din cele mai recente desene şi colaje ale sale, care combină curajos şi conspirativ masculinul cu femininul, vor fi expuse în contextul proiectului Desire is WAR.
Ioana Nemeş
(1979-2011) a fost unul dintre cei mai aclamaţi şi expuşi artişti ai generaţiei sale. A participat la Bienala de la Istanbul, TR (2009) sau la UTurn Copenhaga, DK (2009), iar lucrările sale au fost expuse la Art in General NY (2011), Secession Vienna, AT (2010), Smart Project Space Amsterdam, NL (2009) şi Kunsthalle Fridericianum, Kassel (2006). În cadrul acestei expoziţii, Ioana Nemeş va fi prezentă cu un statement din proiectul “Monthly Evaluations”, seria Alpha, în care pune în discuţie statutul femeii-geniu.
Karol Radziszewski
(n. 1980, trăieşte şi lucrează la Varşovia, PL) este iniţiatorul şi co-creatorul Flying Szu Szu Gallery, dar şi fondatorul şi editorul-şef al “DIK Fagazine”. Pentru proiectul din Sibiu, Karol va expune o selecţie de fotografii făcute în 2007, în timpul unei excursii la Ocna Sibiului, o zonă cu lacuri sărate din apropiere de Sibiu – o gaşcă de tineri, băieţi şi fete, acoperiţi cu nămol se mişcă şi interacţionează ritualic într-un spaţiu natural plin de tensiune şi neaşteptat.

Emily Roysdon (n. 1977, trăieşte şi lucrează la New York, US şi Stockholm, SE) este artist vizual şi scriitor; lucrează la limita dintre performance, instalaţie, text, video şi curatoriat. În Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, Emily Roysdon va prezenta o lucrare abstract-poetică din seria “Ecstatic Resistance”.

Ryan Trecartin (n. 1981, trăieşte şi lucrează în New Orleans, US) este unul dintre cei mai inovativi artişti video de astăzi, folosindu-se de manipulări digitale sofisticate, capturi de pe internet, preluări din cultura pop sau animaţie. Ultimul său solo-show, “Any Ever” a fost prezentat la MoMA PS1, New York, US şi la Musée d’Art Moderne de la Ville de Paris, FR. In expoziţia Desire is WAR, Ryan Trecartin este prezent cu o  lucrare video despre mărturisirea publică a identităţii gay.

Ultimul interviu cu Ioana Nemeş

Ioana Nemeş (1978 Bucureşti-2011 New York) a absolvit Universitatea de Arte Plastice Bucureşti, secţia Foto-Video (2000-2005). Înainte de a ajunge artist vizual, Ioana Nemeş a urmat studiile de educaţie fizică şi sport. Practica handbalul, însă un accident la genunchi a determinat-o să se reorienteze, specializându-se în artă. A avut rezidenţe în 2010 – C-tin Brâncuşi, Cite des Arts, Paris (3 luni), 2009 – ICR Stockholm (1 lună), 2007 – ICR London with Liste Noire (1 lună), 2003 Kulturkontakt, Vienna – (3 luni) şi în 2011Art In General & Pavilion, SUA. Art in General este un spaţiu dedicat artei contemporane din New York, care în data de 19 aprilie a.c. a găzduit o acţiune şi un dialog al Ioanei Nemeş cu Andrea Codrington Lippke, critic de artă, editor şi colaborator al unor prestigioase publicaţii şi edituri precum The New York Times, I.D. Magazine, The Washington Post, Cabinet sau Phaidon Press. Conversaţia a tratat proiectul „Monthly Evaluations” (2005-2010) al Ioanei Nemeş şi recenta sa expoziţie personală „Times Colliding”, vernisată în data de 25 martie la cunoscuta instituţie newyorkeză.

Proiectul de autoevaluare „Monthly Evaluations” al Ioanei Nemeş s-a desfăşurat pe o perioadă de cinci ani, începând din 2005. În tot acest timp, artista şi-a propus înregistrarea obiectivă a gândurilor şi experienţelor sale zilnice, făcând apel la o serie de parametrii fizici, emoţionali, intelectuali sau financiari şi, incluzând arbitrariul, în funcţie de care a descris şi măsurat zilele. Astfel, fiecare zi a fost înregistrată, codată cu ajutorul culorilor, analizată şi clasată. În final acest proiect a devenit un catalog al experienţei personale.

În continuare vă prezint un ultim interviu al artistei, acordat pentru Modernism.ro, lui Cosmin Năsui, curator şi specialist în arta contemporană românească şi bursa tablourilor.

 „Nu mai ai unde să fugi pentru că deja eşti înăuntru”

Cosmin Năsui: Care sunt reperele tale stilistice?

Ioana Nemeș: Îmi plac câţiva artişti, dar de obicei cei care au un discurs diferit de al meu. Îmi plac artiştii care îşi pun sufletul pe tavă, cu toate că lucrul ăsta poate fi interpretat în toate felurile, îmi plac artiştii emotivi, iraţionali, demenţi. Îmi mai plac artiştii care recunosc mediul pervers în care se scaldă şi care joacă după regulile acestui sistem. Dacă ar fi să concentrez răspunsul la o propoziţie, ar fi aceea că îmi plac artiştii care sunt sinceri cu ei înşişi în primul rând, pentru că asta se vede şi în lucrările lor.

– Sunt de găsit reperele artistice în muzee sau în ateliere?

– Am fost foarte influenţată de realitatea din jurul meu, de contextul în care trăiam în acel moment. Ce se întimplă în jurul meu era mult mai direct, mai live şi mai interesant, chiar dacă mai dureros, decât ce se întâmplă în cataloage şi reviste de artă. Modul estetic pe care l-am ales a fost cel mai potrivit pentru a-mi comunica ideile cât mai bine cu putinţă. Reperele artistice nu înseamnă nimic fără un conţinut pe măsură.

– Ai avut maeştri?

– Da, Iosif Kiraly a fost pentru mine cel mai important profesor din şcoală. A reuşit să spargă cumva amorţeala şi monotonia orelor de facultate. A reuşit să predea fără să predea, să mă facă să caut informaţii şi în afara orelor de curs. Pot spune că el mi-a conturat şi felul de a gândi, atunci, în primii ani, când habar n-aveam ce vreau să fac şi cum, îndreptându-mă indirect spre arta conceptuală. Chiar dacă acum nu mai sunt artist, felul ăsta de a gândi în spirală logică mă ajută şi în drumul pe care l-am ales (fashion design). E aproape ironic pentru că lui nu-i prea plăcea fotografia de modă! Se şi observă cât de importantă a fost prezenţa lui în acele momente, pentru că în următorii ani a apărut ceea ce s-a numit atunci generaţia 2000. Chiar dacă acum se dovedeşte a fi doar o generaţie confuză şi leneşă.

– Ai urmat învăţăturile maeştrilor? Dacă nu, în ce mod le-ai ocolit?

– Întotdeauna am pus la îndoială regulile unui sistem. M-a fascinat ideea că în spatele fiecărei reguli există nişte interese care s-ar putea să nu mă reprezinte pe mine, dar pe care mi se cere să le respect. Întotdeauna am fost pentru libertatea individului, oricit de bolnăvicioasă sau în afara legii ar părea această libertate.

– Aparţii unei şcoli de pictură, grafică, sculptură, fotografie, decorative etc.?

– Aparţin unei şcoli de pictură, sculptură, grafică, fotografie etc.? Nu cred. Mă îndoiesc. Câţi dintre cei care au terminat cursurile secţiei Foto-Video au făcut asta după terminarea studiilor? Asta chiar este o întrebare.

– Ai aversiune faţă de învăţământul artistic românesc?

– Am o aversiune pentru întreg sistemul de învăţământ românesc şi nu doar pentru cel de artă. Atâta timp cât profesorii vor fi compensaţi cu salarii ce ating limita penibilului, cât bugetul pentru învăţământ nu contează pentru guvern, învaţământul românesc va fi tot aşa, îmbătrânit, anchilozat şi absurd. Trebuie să menţionez şi lipsa flexibilităţii, cei mai buni studenţi nu au reuşit să termine niciodată Facultatea de Artă pentru că orice libertate era imediat sancţionată.

– Eşti dezamagită de arta românească?

– Arta românească este la nivelul potrivit stării de fapt a întregii realităţi româneşti. Suntem primitivi şi avem un drum foarte lung de parcurs până la civilizaţie, şi când spun civilizaţie, nu-mi iau neapărat ca reper Vestul.

– Îţi pare rău că nu ai plecat din ţară?

– Am tot plecat şi m-am tot întors. Ideea de fugă pare naivă acum, după 17 ani de la Revoluţie. S-a perimat. Nu mai ai unde să fugi pentru că deja eşti înauntru. Eşti cetăţean european cu drepturi depline, nu?

– Ţi-a fost recunoscut talentul în România?

– Sistemul comercial inexistent m-a frustrat întotdeauna. Faptul că pur şi simplu ceea ce faci nu contează pentru nimeni.

– Estul poate deveni mai interesant dacă nu mai aleargă în direcţia Vestului?

– Categoric. Deja este.

(Interviu realizat de Cosmin Năsui)
SURSA: Modernism.ro

Ioana Nemeş în coliziune cu timpul

Artista Ioana Nemeş, considerată unul dintre cei mai importanţi artişti români de pe scena de artă contemporană, a încetat din viaţă la New York, în seara zilei de 23 aprilie 2011, în urma unui stop cardiac.

Ioana Nemeş inaugurase prima sa expoziţie personală din New York, într-unul dintre cele mai importante spaţii de artă din SUA – Art In General şi se afla în rezidenţa Art In General & Pavilion. Institutul Cultural Român din New York şi Art in General a prezentat, în data de 19 aprilie 2011, un dialog cu Ioana Nemeş, cu ocazia recent vernisatei expoziţii personale, intitulată „Times Colliding”. Proiectul este o sculptură de mari dimensiuni, ce reprezintă manifestarea fizică a unei coliziuni temporale. Intersectarea zilelor subliniază perceperea şi folosirea timpului de către Ioana Nemeş ca formă maleabilă, sfidând naraţiunea liniară măsurată convenţional ca trecut, prezent şi viitor. Oferind materialitate zilelor sale, artista a provoacat privitorii să se gândească la relaţia lor fizică cu timpul şi spaţiul. „Times Colliding” este o grupare de lucrări care se construiesc una pe cealaltă pentru a crea un timp paralel.

Ioana Nemeş - Rosettas, 2009Ioana Nemeş (1979 – 2011) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români din generaţia ei. Ea a absolvit secţia Foto-Video a Facultăţii de Arte Plastice din Bucureşti şi a expus, de cele mai multe ori, instalaţii, de obicei atât de pretenţioase din punct de vedere tehnic încât nici o galerie din România nu s-a încumetat să colaboreze cu artista pentru a le prezenta publicului de aici. Costurile de producţie ale lucrărilor Ioanei Nemeş au fost ridicate, iar galeriile de la noi nu au specialişti angajaţi care să se ocupe cu execuţia unor opere atât de pretenţioase. Producţiile ei artistice au fost expuse la Secession Vienna (2010), Bienala de la Istambul (2009), Smart Project Space Amsterdam (2009), U-Turn Copenhaga (2008), Bienniala de la Praga (2007), Bienniala de la Bucureşti (2006) şi Kunsthalle Fridericianum, Kassel (2006). A obţinut rezidenţe la IASPIS Stockholm (2010), Kulturkontakt Vienna (2004), Art-In-General (New York) şi a primit Future of Europe Art Prize din partea Galerie Für Zeitgenössische Kunst, Leipzig (2007). Ioana Nemeş a reprezentat România, în anul 2009, la Bienala de la Istanbul, unde a decorat un perete exterior cu un sistem încriptat de notaţii personale, fragmente dintr-o meditaţie personală concentrată ca un haiku japonez.
Dispariţia Ioanei Nemeş a îndurerat lumea artei româneşti care a pierdut unul dintre cei mai promiţători plasticieni. Odihnească-se în pace!