Oferta educațională a Universității din Târgu-Mureș

01Arte-tg-mures av

Universitatea de Arte din Târgu-Mureș este una dintre universitățile de profil care poartă în spate o lungă tradiție. În timp, a devenit locul ideal pentru orice posibil student care dorește să facă parte din lumea teatrului: arta actorului, regie, scenografie, coregrafie, teatrologie, teatru de animație, pedagogie muzicală, scriere dramatic, comunicare multimedia – pe toate acestea le găsești la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș.

06Arte-tg-mures av

Sâmbătă, 09 mai 2015, în Sala Reduta a Teatrului de Artă Deva a avut loc o întâlnire a Decanului Facultății de Arte Târgu-Mureș, secția română, Oana Leahu cu tinerii deveni în scopul promovării ofertei de admitere. Despre oferta educațională și ce înseamnă să fii student la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș ne-a vorbit prof. univ. dr. Oana Leahu.

Oana Leahu: Pentru noi, în universitate, socialul rămâne la graniță

05Arte-tg-mures av

Grigore Roibu: Descrieți-ne, pe scurt, oferta educațională pe care o propuneți celor care vor deveni studenți la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș.

Oana Leahu: Cred că este o oferă bună pentru cei care își doresc ca viața lor să devină din ce în ce mai bună și mai frumoasă. Este vorba de oferta Facultății de Arte în Limba română din cadrul Universității de Arte din Târgu-Mureș. Consider că este o oferă bună pentru că teatrul, și vă spun acest lucru cu mâna pe inimă, este o artă care nu va muri niciodată. Indiferent prin câte crize va trece societatea, teatrul este un loc în care artiștii se manifestă. Cei care doresc să se înscrie la această facultate trebuie să știe că există câteva cerințe. În primul rând trebuie să-și dorească să devină artist. Sunt abilități caracteristice pentru fiecare specializare în parte. Toate aceste date pot fi consultate pe site-ul universității. Cel mai important lucru este să îți dorești să devii artist și să muncești pentru acest lucru. Arta nu însemnă doar talent, ci și foarte multă muncă.

Care sunt metodele de predare la care apelați?

– Facultatea de Arte din Târgu-Mureș are ca atu relația dintre profesor și student, o relație deschisă, de parteneriat. În calitatea nostră de profesori, noi îi ajutăm pe cei tineri să se descopere, să scape de inhibiții și, apoi, să devină profesioniști în ceea ce fac.

02Arte-tg-mures av

Cu ce vine nou Facultatea de la Târgu-Mureș,  față de cea din București, Cluj sau Timișoara și spre ce specializări își pot îndrepta atenția absolvenții unui liceu de artă?

– Facultatea de Arte din Târgu-Mureș are calitatea de a avea atât spații de producție, cât și de cercetare. Avem ateliere de creație și două scene, două teatre profesioniste, care funcționează cu propriile lor ateliere de creație. Un absolvent al liceului de arte, care a terminat ceramica, artele textile sau sculptură și dorește să facă scenografie poate concepe totul ca o sinteza a artelor, începând de la o schiță până la execuția finală din ziua premierii. Avem studiouri și o scenă care funcționează în regim profesionist. Practica se împletește cu studiul de la clasă.

04Arte-tg-mures av

03Arte-tg-mures av

– Enumerați câteva argumente pentru a determina un absolvent al liceului de artă din Deva să aleagă Universitatea din Târgu-Mureș.

– Aș invita un absolvent de la Deva la Târgu-Mureș, în primul rând, pentru că este aproape de casă, dar și pentru faptul că noi colaborăm cu Teatrul din Deva. Este foarte important să poți face practică la tine acasă. În proiectele noastre de colaborare acest lucru este posibil. Dincolo de profesionalismul profesorilor noștri de la Târgu-Mureș, studenții găsesc o atitudine colegială. În universitatea nostră primează studentul (știu că acest lucru este susținut de toți profesorii). Spuneați, ceva mai devreme, că tinerii sunt întristați de aspectele sociale ale vieții artistice. Pentru noi, în universitate, socialul rămâne undeva la graniță.

A consemnat Grigore Roibu

Atelierul lui Adrian Sandu s-a mutat în incinta unei galerii

10Adi SanduAdrian Sandu nu face nimic din ceea ce se obișnuieşte atunci când vine vorba despre o expoziţie. Acest running space, work in progress, instalaţie – sau orice altceva – este mai degrabă pentru el o mişcare, în primă fază pe orizontală, între birou-studio-atelier şi încăperea destinată. Punctul terminus al acţiunii îl reprezintă recrearea fostului spaţiu de lucru într-o locaţie nouă. Remodelarea spaţiului de lucru autentic presupune spontaneitate, lipsa teatralului şi căutarea firescului de fiecare zi. (aradculture.ro).

2Adi Sandu„Aş vrea să pot fi în altă parte” este un asemenea proiect inedit a cărui vernisarea a avut loc vineri, în sala 24 aprilie, în Sala Ovidiu Maitec din Arad. Expoziția poate fi vizitată timp o lună.

9Adi Sandu

Adrian Sandu s-a născut pe 17 septembrie 1968 la Arad. A urmat, între anii 2005 – 2006, cursurile Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte – Secția grafică, după care a făcut, în anul 2011, un master în grafică, fiind, în prezent, Doctor în Arte. Este membru al următoarelor organizațiilor artistice: UAP (din 1997), A.I.A.P. Paris (2001) și Kinema Ikon group (2000).

 Adrian Sandu: Mi-am ales „grup ţintă” publicul larg

7Adi Sandu

Andrei Rosetti: Adrian Sandu, atelierul tău funcţionează, începând de vineri 24 aprilie la o nouă adresă. Poţi să ne spui ce s-a întâmplat şi de unde a pornit proiectul acesta?

Adrian Sandu: Da. 🙂 Totul a început în atelierul/birou pe care îl ocup în cadrul Secţiei de Artă a Complexului Muzeal din Arad, acum câţiva ani, când unii prieteni şi colegi mi-au vizitat atelierul şi s-au arătat tot timpul încântaţi de ceea ce vedeau. În timp ideea a prins contur. (Impulsionat fiind şi de Diana Marincu. Ea mi-a sugerat expunerea unui atelier în incinta unei galerii de artă). Astăzi, proiectul s-a concretizat şi este pus în operă în Sala „Ovidiu Maitec” a Muzeului de Artă din Arad, cum ne place să o numim.

13Adi Sandu

– Ce poate vedea publicul care trece pragul atelierului, mutat pentru o lună în această sală?

– Am gândit aceast proiect sub forma unei instalaţii de proporţii, care să conţină un material cât mai divers din ultima perioadă de creaţie. Divers, deoarece eu la origine sunt grafician (gravor), şi, deşi nu consider că am trădat profesia, în timp am avut curiozitatea să-mi diversific aria preocupărilor şi în sfera picturii. Cu alte cuvinte materialul conţinut în acest work in progress îl reprezintă: colajul, grafica, gravura, pictura, obiectul expuse împreună sau doar stocate. De fapt am încercat realcătuirea spaţiului meu de lucru care să debordeze acel aer/atmosfera proprie atelierului. Motivul? Consider că omul de rând nu are prea des ocazia să intre în contact direct cu acel spaţiu special în care un artist activează, acesta fiind de regulă frecventat de catre colegi de breaslă, critici sau colecţionari. Pornind de la această idee, mi-am ales un „grup ţintă” din rândul publicului larg şi mi-am deschis larg porţile atelierului.

3Adi Sandu

– Vei lucra realmente în perioada următoare în muzeu? Cu public? Putem să îţi facem o vizită?

– Da, acest spaţiu nou creat, nu l-am gândit inert, doar expus şi gata, ci ca pe unul real, viu în care să lucrez efectiv. Deşi sunt uneori „conturbat” de grupuri de elevi sau studenţi pot lucra expus foarte bine, şi bineînţeles astept cu bucurie pe oricine doreşte să calce pragul atelierului.

– Te-ai format ca grafician. Am văzut că încerci diverse medii de exprimare şi tehnici variate. Tehnici consacrate din domeniul graficii, tehnici mixte… mai nou te preocupă pictura în ulei. Cum a fost (re)întâlnirea cu acest univers? De ce pictura în ulei?

– Fără falsă modestie, cred că graficienii sunt o categorie de artişti mai speciali, deoarece sunt cei mai predispuşi înspre improvizaţie şi experiment, poate, astfel, am fost la rândul meu tentat tot timpul de tehnicile mixte şi ceea ce numim de o vreme new media. Dar cu pictura a fost altceva, a fost tot timpul un ideal al meu neîmplinit, o dorinţă ascunsă, pe care parcă o ţineam pentru atunci când voi fi bătrân „artist la pensie”. Dar se pare ca nerăbdarea şi-a pus amprenta pe spiritul meu creator şi nu mi-a mai lăsat răgazul scontat.

11Adi Sandu

Dar, întrebarea e bună, De ce pictura? Sigur, puteam să aleg sculptura, dar cred că lupta cu volumul nu este astăzi un ideal pentru mine. Am ales pictura, pentru culoare, dar paradoxul nu a întârziat să apară deoarece amprenta graficianului care trăieste mai mult între alb şi negru se resimte. Chiar şi în lucrările pe pânză din ultima perioadă lipsa picturalităţii şi a unei abordări specifice pictorului sunt evidente.

– Ce urmează în agenda ta? Proiecte recurente? Proiecte noi?

– De fiecare dată, în ultima perioadă, cănd închei un proiect, îmi propun o reîntoarcere temporară la gravură, o nouă abordare a acestei tehnici, dar cred că s-a produs un blocaj în mintea mea legat de acest subiect. Cumva cred că este vorba despre refuzul de a mă confrunta din nou cu tehnica în defavoarea artei pure, pe de o parte şi pe de altă parte, simt o îndepărtare de arta multiplicabilă, realizată în serie. Cred că aceasta a fost pentru mine de fapt marea miză, căutarea unicitaţii produsului de artă.

5Adi Sandu

Tot mai mult ma gândesc la o continuare a acestui proiect, aşa cum de altfel o sugerează chiar titlul „I WISH I COULD BE SOMEWHERE ELSE”, o transpunere a atelierului după o perioadă de lucru, într-o nouă locaţie, poate la galeria ArtYourself din Bucureşti… poate o reîntoarcere la colaj pornind de la pictură… poate o nouă provocare ce ar putea veni din zona noilor media (având în vedere ultimul proiect din acest an în care voi fi implicat din punct de vedere organizatoric: „e-story – trienala internaţională de ex libris virtual Arad 2015”).

Interviu realizat de Andrei Rosetti

În laboratorul digital al lui Mihai Panaitescu

Mihai PanaitescuInvitatul ediției a IX-a din cadrul Atelerului de fotografie (AF) este Mihai Panaitescu. Evenimentul are loc joi, 27 noiembrie 2014, la ora 17.00, în Sala Studio din Colegiul Național Decebal. Tema discuției din cadrul AF este „Sinestezia și Transfotografia”.

Mihai Panaitescu2Fotografia este un limbaj pictural și grafic. Acest lucru l-am aprofundat în edițiile anterioare ale Atelierului de fotografie.

Toți fotografii văd în imagine ceva mai mult decât o simplă posibilitate conștientă de folosire a unui mijloc de expresie. Ce reprezintă fotografia în viața lui Mihai Panaitescu aflăm în discuția liberă pe care am provocat-o și pe care v-o prezentăm în cele ce urmează. În scurta noastră întâlnire, am vorbit despre artă, un cuvânt pe cât de vag, cu atât de multe implicații și înțelesuri diferite. În evoluția lor, domeniile artelor s-au apropiat și s-au distanțat unele față de altele. Uneori, anumite tipuri de comunicare vizuală au fost văzute de critici cu o oarecare precauție, dar toate au devenit nepăsătoare la ideile de apartenență. Fotografia s-a afirmat ca un mediu al artelor cu posibilități și oportunități neexplorate.

Mihai Panaitescu este regizor, actor și fotograf devean. El folosește imaginea și prelucrarea ei cu scopul de a transmite un sentiment, o emoție. Este pasionat de corpul uman nud și abstractizarea acestuia. Capacitatea fotografului constă în a observa ceea ce se află în fața lui și a vizualiza ceea ce va apărea într-o imagine. Cuvântul nud definește un anumit domeniu al artelor având sorginte biblică, în Geneză. Ce anume dă sens operei de artă în căutarea unui subiect, cum trece fotografia dincolo de a arăta doar ceea ce se vede vom afla, de la Mihai Panaitescu, în ediția a IX-a AF.

001Mihai PanaitescuMihai Panaitescu a absolvit Universitatea de Arte Târgu Mureș (2008 – 2010) și Școala de Fotografie „ImageArt”, Sibiu (2008 – 2009). În prezent este regizor artistic la Teatrul de Artă Deva. Lucrările lui Mihai Panaitescu au fost declarate cele mai bune fotografii din concursul „Vama Sub Lumini de Oscar” din acest an, la Secţiunea „Nud artistic”.

Mihai Panaitescu: Fotografia comunică o emoție

004 Mihai Panaitescu

Grigore Roibu: Este fascinant să vorbesc cu de tine despre fotografie. Totuși, pentru cei care nu te cunosc, voi începe cu o întrebare clișeu: Cine este Mihai Panitescu?

Mihai Panaitescu: E greu să mă definesc. M-am născut în Pitești, de unde am plecat acum 30 de ani. O mare parte din viața mea am călătorit, fiind navigator. Am înconjurat Pământul de la vest la est. Am fost prin foarte multe locuri din lume și am avut parte de multe peripeții. Am fost sechestrat de pirații din Somalia de două ori. După aceste evenimente nefericite, m-am lăsat de această meserie. Am urmat cursurile Universității de Arte din Târgu-Mureș, secția Regie de Teatru. Am absolvit, apoi, un masterclass, tot în domeniul regiei, Regia Tetrului Contemporan. Acum sunt doctorant în anul 2 la Cercetare teatrală. Mă interesează tot ceea ce este legat de artele vizuale. Teatrul face parte din acest domeniu. În urma unei piese de teatru, râmân în mintea omului imagini, la care se adaugă emoții, grație interpretării actorilor. Imaginile unui spectacol de teatru sunt compuse asemenea celor din mintea unui fotograf. Când fac scenografia și regia generală îmi rămân în minte imagini pe care vreau să le arăt și celorlalți, pentru a le induce o anumită stare.

003 Mihai Panaitescu– Cum te-ai apucat de fotografie? Cum a apărut ea în viața ta?

– La început, fotografia a fost un hobby. Am fost fascinat de prelucrarea digitală. Nu știam să fac așa ceva. Doream să ajung să fac și eu imagini prelucrate. Așa am ajuns la ImageArt, școala din Sibiu, o școală extrem de bună și serioasă, pe care o recomand tuturor. În momentul în care Ana Bălțat, lector în cadrul școlii, mi-a pus în mână instrumentele Photoshop-ului pentru prima dată, am zis: „Gata! De aici încolo mă descurc singur”… La o lună și jumătate după ce am terminat școala am avut primă expoziție- de artă digitală la Deva. Atunci am printat pe canvas. În timp, fotografia a devenit pentru mine o pasiune pe care o folosesc în scenografia teatrului. Fac proiecții digitale sau construcții pe scenă care sunt prelucrate de mine. Afișele mi le fac singur. Îmi folosește foarte mult fotografia în teatru. De multe ori, gândesc fotografic anumite scene pe care le utilizez în spectacolele mele.

Ce ne-ai pregătit pentru cea de-a IX-a întâlnire AF? Despre ce vom discută, care este noua provocare?

– Aș vrea să vorbesc despre fotografie din alt unghi, nu neapărat al fotografului, despre ceea ce reprezintă fotografia ca transfer de emoție. Nu vreau să discut cu publicul despre aparatură, nimic de genul acesta…. Mi se pare important să subliniez felul cum putem transmite o emoție. Aici vreau să ajung. Vreau să provoc un dialog despre o lume întreagă, despre civilizația noastră care trăiește prin fotografie. Toată gândirea noastră, așa cum suntem construiți, este formată din secvențe fotografice. Este vorba, despre secvențe afective, în primul rând emotive, care sunt încărcate în memoria noastră și ne influențează foarte mult ca indivizi în modul nostru de a percepe lumea. În momentul în care apăsăm pe declanșatorul aparatului, suntem produsul unei întregi istorii emoțional-afective. Asta vreau să explic celor ce vor participa la acestă întâlnire. În primul rând vreau să le spun că nu are rost să fotografieze degeaba, aiurea… Trebuie să selecteze ceea ce fac și să apese pe „trăgaci”, pe declanșator, în momentul în care merită să facă acest gest. Fotografia se face în creier. Până să ajungi tu să o surprinzi, să faci „pac”, și imaginea să se înregistreze, scena poate trece pe lângă tine. Eu, de exemplu, așa pățesc când sunt în mașină. Văd o scenă și nu pot să opresc și în mintea mea cineva spune: ia uite aici, asta e scena… Înnebunesc că nu pot opri ca să fac acea scenă. Văd secvențele în minte și dacă aș putea avea un declanșator în cap, așa cum am în față hard-ul computerului, iar obiectivul meu ar fi ochiul, ar fi extraordinar. În setea noastră de imagini, probabil, se va ajunge, în cele din urmă, aici. Eu sunt convins de acest lucru.

005 Mihai Panaitescu - social photography

Mă gândesc că acel obiectiv, capabil să se adapteze automat la condiții foarte variate de iluminare și să diferențieze aproximativ 20 de milioane culori, asemenea ochiului, și-l vor permite foarte puțini, datorită prețului.

– Da, probabil, așa este… Nu vreau, însă, să vorbesc despre tehnică, ci vreau să explic participanților la AF transferul de emoție.

Ne vei vorbi despre transferul unei realități obiective și transpunerea sintetică în imagine prin intermediul stărilor afective?

– Da. Pentru a înțelege, o să dau un exemplu. Dacă eu am fost, o viață întreagă, gropar și nu am citit nici o carte, iar singura mea stare afectivă este influențată de tata care mă bătea seara când venea beat acasă, toate acestea pot fi rezultatul unui tip de emoție. Dacă am citit o serie de cărți și când eram mic am ascultat Pink Floyd, iar, în adolescență am fost hipiot, reacțiile în fața unei realități sunt altele. Emoțiile oamenilor sunt multiple. Un cumul de emoții generează imagini care provoacă la rândul lor alte emoții. Un om care nu are o istorie emoțională nu are ce să spună celorlalți din jurul lui. Din punct de vedere artistic nu ai ce să scoți de la o astfel de persoană. Cu cât un om este mai bogat în evenimentele la care participă, cu atât mai mult el devine capabil să creeze imagini. Fotograful este, hai să spunem așa, un vânător de imagini.

De multe ori, m-am aflat în fața unei scene având parcă sentimentul de teamă de a nu o pierde, așa cum era întipărită în mintea mea. Vom vorbi despre secvența și seria fotografică, temă pe care am abordat-o în cadrul AF?

– Vom intra în laboratorul digital. Poți să pleci de la o imagine, precum cea a unui mașinist, imagine pe care am postat-o pe facebook. Este un muncitor beat, de la un teatru, dar care are o expresivitate aparte. Am realizat fotografia atât de repede, încât nici nu am avut timp să fac reglajele aparatului. Nu am avut efectiv timp pentru așa ceva, deoarece personajul a făcut câteva grimase și atât. Riscam să pierd totul.

Mihai Panaitescu3

Omul acesta transmite extrem de multe lucruri așa cum este el, înfățișarea lui. Eu, de exemplu, când mă uit la el, văd un personaj cehovian, chiar dacă nu este rus. Pentru mine imaginea aceasta reprezintă o întreagă istorie. Îmi aduc aminte de Dostoievski, de Pușkin, de Cehov, Tolstoi, de samovar, bolul rusesc care apare pe scenă în ritualul ceaiului. Barba este simbolul masculin. Bărbații din Rusia nu puteau funcționa fără această barbă.

– Uitându-mă la portret văd, parcă, o barbă rubleoviană…

– Da, exact. La aceste lucruri doresc să mă refer. Am găsit, recent, într-o carte, câteva lucruri interesante. Datorită fotografiilor, noi avem în minte toată lumea din jurul nostru. Pentru fiecare fotograf aceste secvențe reprezintă un lucru prin care tu, ca individ, reușești, în final, să faci o antologie de imagini, extrem de folositoare.

Vorbim de o istorie a lumii în imagini, imagini ale unui prezent în derulare. Fotografia surprinde ipostaze și situații pe care le comunică mai departe…

– Noi comunicăm, oamenii și cercetătorii confirmă că putem comunica telepatic. Noi transmitem anumite semne, datorită creierului, care nu este folosit în totalitate, ci doar, se pare, o parte foarte mică la oamenii obișnuiți. Această antologie a lumii în imagini pe care o oferă fotografii devine din ce în ce mai agresivă și mai diferită. Acum trebuie să facem o separare între tonele de maculatură fotografică care apar pe sit-urile de socializare, imagini care iau sute de like-uri, am văzut și mii de like-uri, care nu au nici o legătură cu tot ce am spus mai devreme și imaginile care au ceva de spus. Imagini care apar pe site-uri de specialitate, de arte vizuale. Fotografia vrea să iasă din canoane, să aibă alte forme de prezentare. Personal, aș îngloba-o într-un domeniu mult mai larg și important.

Mihai Panaitescu4

Fotografia s-a „chinuit” din greu să devină domeniu al artelor vizuale. La început lucrurile nu au stat așa… La fel ca în cazul tuturor mijloacelor de expresie, fotografii s-au luptat pentru a trece de la statutul de meșteșugar la cel de artist. Acum fotografia are sprijinul tuturor instituțiilor artelor. Universitățile predau arta fotografică, galeriile găzduiesc expoziții de fotografie și casele de licitații au dezvoltat suținerea colecționarilor. Marile muzee au acceptat fotografia ca artă contemporană. Din punctul tău de vedere, în acest demers, fotografia care avea „smerenia” naturală a necesității, a câștigat sau a pierdut fiind supusă criticii, mândriei personale și interesului financiar?

– Eu spun că a câștigat. Fotografia nu mai este privită ca în trecut. Fotograful nu mai este considerat un simplu pozar. Unul care știe să retușeze bine imaginea… Nu acest lucru este important. Este important că fotografiile reușesc să concureze, la egalitate, alte arte. Acest lucru este foarte bun.

Dar nu se îndepărtează de ideea și atributul suprem al fotografiei, cel de a consemna o realitate?

– Ba da. Există fotografia de eveniment, la fel, instantaneul. Eu vorbesc despre transfotografie, așa cum o numește maestrul Dorel Găină de la Cluj. Fotografia pleacă de la o imagine și poate ajunge la o formă de artă. Fotografia şi extensiile ei pot angaja calitatea de martor şi de document. Vedem o imagine și asupra ei acționăm cu tempera sau putem adăuga sticlă, o putem modela în relief sau putem băga mâna prin ea. Imaginea fotografică se transformă și ajunge artă vizuală. Artistul vede, cercetează, interpretează şi evaluează. Marii fotografi din SUA sunt artiști vizuali. Ei compun imaginea. Aici mă gândesc la Joel-Peter Witkin, cu ale sale imagini morbide, sau cele ale hiperrealismului american, care angajează dimensiunea fotografiei şi transfotografiei, desființând granițele unor medii de expresie.

Mihai Panaitescu6

Există două tabere: pro și contra postprocesării imaginii fotografice. Tu faci parte din categoria celor care merg spre transfotografie. Până unde se poate merge, din punctul tău de vedere, în prelucrarea imaginii pentru a exprima un sentiment și pentru a transmite o idee?

– Din punctul meu de vedere nu există limite. Imaginea poate fi prelucrată. Imaginea este filtrul artistic și poate fi dusă acolo unde vreau eu. Fac o paralelă: un regizor ia un text și poate să îl monteze într-o mie de feluri. Actorul, la rândul lui, poate interpreta diferit, prin filtrul personalității și al valorii lui creatoare. Așa transformăm imaginile. O imagine care este banală, la un moment dat, poate fi dusă într-o zonă care să devină artistică. Poți fotografia o femeie obeză cu un costum de balerină, imagine care ar stârni râsul, dacă nu o pui, de exemplu, într-un context de război, de moarte, care să ducă în zona tragicului. Aici este tot secretul: cum fotografiezi, cum folosești și compui imaginea. Jeff Koons folosește kitsch-ul în arta sa, pentru a pune în contra punct arta și reproducerile la scară largă a unor obiecte banale realizate cu ajutorul materialelor non convenționale.

Vorbește-ne pe scurt despre ceea ce te fascinează în imagine, și anume, corpul uman. Folosești nudul în fotografie, corpul interpretat pictural. Ai obținut locul I la festivalul „Vama Sub Lumini de Oscar” secțiunea „Nud artistic”.

–  Mă pasionează nudul în sensul de adevăr. Eu caut în fotografie acea fărâmă de adevăr. Arăt nudul în posturi care nu au nimic comun cu exhibiționismul. Este secvența de adevăr. Până la urmă ne-am născut goi și tot ce am adăugat sunt interpretări ale noastre. Ne naștem singuri, murim singuri, ne naștem goi, toată viața ne ascundem goliciunea și, în final, când murim, nu mai contează. Îmi place corpul nud, îmi place textura pielii, pentru că este o notă de căldură, intimitate, afectivitate. Când vedem un sân, toți ne amintim de mamă, de alăptat, de dragoste, de senzația de a-l atinge sau a-l simți. Emoțiile vin în cascadă. Așa văd eu nudul. La un moment dat am primit o ofertă, de la președinta Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Constanța, de a face prima expoziție de fotografie erotică din România.

Fotografiile tale, așa cum le văd eu, nu sunt erotice.

– Nu, nu sunt erotice. Nu sunt evidente notele de nuditate. Nu este o nuditate explicită. O parte dintre fotografiile mele transmit o anumită doză de erotism. Acest lucru mi l-au spus anumiți oameni care au văzut lucrările mele.

002 Mihai Panaitescu

În acest moment ai o expoziție intinerantă, „Types of Synesthesia”, eveniment ce a fost la Deva, Hunedoara, Alba Iulia…

– Am fost chemat din nou la Alba Iulia, în altă locație și, acum, seria de lucrări este expusă la Galeriile de Artă Gabrovo din Bulgaria. Urmează Brașov și, apoi, în luna mai, anul viitor, am o invitație la Viena. Expoziția s-a bucurat de succes, pentru că este unitară din punctul de vedre cromatic și al ideii exprimate. Am numit expoziția „Tipuri de Sinestezie”. Am cerut părerea oamenilor pe facebook adresând o provocare, să îmi scrie dacă au simțit ceva la vederea imaginilor. Mi-au scris că expoziția le aduce aminte de mare, de soare, de verde. Alții au scris că văd sărat. Simțuri combinate. Perceperea unui simț cu ajutorul altui simț. M-am bucurat, deși nu au fost mulți cei care mi-au scris că au înțeles despre ce este vorba. Am avut un feedback din care am constatat că totuși s-a înțeles mesajul și ideea lucrărilor mele chiar dacă așa ceva nu a mai fost prezentat la Deva și publicul nu este obișnuit cu așa ceva, dar orice lucru are un început…

Ce aduce nou această expoziție față de cea de acum 5 ani?

– Alt tip de prezentare și alt concept, în afara faptului că cea veche era prezentată pe canvas cu încadrament de lemn și lucrările arătau ca niște tabouri. Trebuia să te uiți atent pentru a vedea că, de fapt, este vorba de artă digitală, era vorba de o anumită picturalitate expresionistă. De data aceasta am mers către arta contemporană, către perioada de după Hiperrealism. „Types of Synesthesia”, este, să zic așa, mult adusă în contemporaneitate.

Mihai Panaitescu5

Cei care te cunosc văd o parte a preocupărilor tale pe facebook. Nu putem încheia acestă discuție fără a ne spune ce ne pregătești în viitor?

– Doresc să fac o expoziție, ceva mai specială, dar nu de fotografie alb-negru, ci în care să arăt forța expresivă a negativului. Am deja câteva lucrări din acestă nouă serie. Voi folosi doar albul și negrul. Voi merge pe idee, mesaj și concept. Și, următoarea, va fi o expoziție cu poziții inedite, de accidente simulate.

Vor fi două expoziții surpriză și suntem curioși să vedem ce evenimente ne oferi în viitor. Mulțumesc.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)

Amintirile pictate ale lui Adrian Samson

11Adi Samson-AV21Întâmplări vesele și triste, un colaj de imagini din „albumul personal”, amintiri ale trecutului și întâmplări ale prezentului, memorii tratate într-un registru expresionist primind semnificația unui simbol. Este invitația pictorului devean Adrian Valentin Samson de a vedea cea mai recentă expoziție personală deschisă săptămâna trecută la Galeria de Artă „Forma” din Deva.

„Pictura lui Adrian Samson porneşte de la două elemente esenţiale ale străvechii civilizaţii româneşti: lemnul şi piatra. El le pune în lumină valoarea simbolică, înţelesurile lăuntrice pe care, de atâtea secole de când se vorbeşte limba românească în acest spaţiu de cultură europeană, poezia şi cântecul le-au cuprins întotdeauna”, spune academicianul Dan Grigorescu, despre creaţiile artistului Adrian Samson.

Pe Adrian Samson l-am cunoscut fiind elev al școlii de artă, în perioada în care intram în atelierele artiștilor deveni, persoane care, de-a lungul timpului, mi-au fost profesori. Între timp mi-au devenit colegi la Liceul de Artă din Deva. Cu ocazia acestei expoziții, intitulate „Palimsestele memoriei”, nu întâmplător am depănat amintiri.

06Adi Samson-AV21Adrian Valentin Samson s-a născut pe data de 12 august 1955, în orașul Deva. Este absolvent al Liceului de Artă Deva (1974), al Universității „Al. I. Cuza” Iași, secția Desen (1978) și al Universității de Artă și Design Cluj. Din anul 1978 este membru al UAP Deva. În prezent este profesor în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva. A participat, începând din 1978, la numeroase expoziții naționale și internaționale, atât de grup cât și personale. A fost nominalizat în 2006 pentru premiile UAP-Pictură.

Adrian Samson: Lucrările mele sunt o oglindă a sufletului meu

01Adi Samson-AV21Grigore Roibu: Vorbește-ne pe scurt despre drumurile pe care le-ai încercat în artă.

Adrian Samson: Am încercat destul de multe drumuri… La terminarea facultății am fost epigonul lui Francisc Bartok. Ulterior am cochetat cu pictura lui Alexandru Ciucurencu, cu cea a lui Corneliu Baba, profesor al lui Bartok. L-am admirat pe Ion Sălișteanu și am fost influențat de către Gheorghe Pogan. Permanent am încercat să mă autoperfecționez. Am citit, am studiat, mergeam des să diverse expoziții. Vizitam după anii studenției toate galeriile bucureștene. Le luam la rând: Simeza, Căminul artei, Galeriile Municipiului București, Orizont, Dalles etc. În timp, așa cum bine s-a exprimat și m-a citit criticul Mircea Oliv, pe filieră moldovenească, aici amintindu-l pe Ilie Boca, am căutat drumul meu. Un drum plin de sincope, cu multă muncă și trudă, cu experimente pe care le făceam astăzi și mâine le stricam, cu lucrări pe care le reluam. În cele din urmă am ajuns la această formulă pe care o puteți vedea în sălile Galeriei „Forma” sub denumirea, deloc întâmplătoare, „Palimsestele memoriei”. Lucrările mele sunt realizate cu suprapuneri multiple de culoare și cu suprafețe răzuite, șterse. Uneori mă enervam atât de tare, încât rupeam schițele realizate pe hârtie.

Ai ajuns la un expresionism asemănătror celui american, curent artistic al veacului trecut. Ai putea numi câțiva artiști contemporani care te inspiră?

– Artiști contemporani care să mă inspire la ora actuală nu am. Mă uit de multe ori pe Intrenet pentru a afla ce se întâmplă în lumea artei. Influențe pot veni de peste tot. Lumea artelor vizuale este în plină ascensiune. Accesul la informație se face acum, în comparație cu perioada mea de tinerețe, foarte ușor. Încerc ca aceste influențe să râmănă cât mai puțin vizibile. Elementele simbol pe care le transpun în pictură fac parte din propriul meu dialog cu lumea.

10Adi Samson-AV21Plecând de la titlul expoziției, „Palimpsestele memoriei”, care este mesajul și semnificația ce străbate dincolo de produsul artistic pe care îl propui publicului?

– De la început doresc să spun că orice expoziție și lucrare trebuie să aibă ca finalitate un mesaj. Cum bine ai spus, fără un mesaj lucrarea poate fi caracterizată ca frumoasă sau ca una ce creează o senzație. Dar, totul se rezumă la o senzație… Fără mesaj lucrările, cum sunt cele gestualiste, rămân doar la nivel de frumoase exprimări plastice. Lucrarea trebuie să provoace un dialog cu privitorul prin intermediul elementelor constitutive, prin compoziție.

Temele pe care le abordezi necesită o documentare amănunțită sau sunt rodul experimentelor de atelier?

– De fiecare dată studiez ziare, reviste de specialitate, multe pe care le primesc de la fratele meu aflat în Germania. Sunt lucrări care necesită multă documentare. În recenta expoziție la care am participat, cea de la Târgul Internațional de Artă New York, am intrat pe site-ul organizatorilor și am studiat munca mai multor artiști. Acolo au fost prezenți peste 4oo de artiști și o sumedenie de galeriști care au umplut o suprafață imensă.
Revenind la întrebarea ta, am observant pe lângă kitsch-urile prezente și acolo, o serie de lucrări de valoare, de mare calitate artistică, opere ce se vând la prețuri exorbitante. De exemplu, am remarcat un mexican, pe nume Sócrates Márquez, care lucrează asemănător cu Jackson Pollock, dar care adaugă elemente și tehnici noi picturilor sale. Asta încerc și eu. Mă uit ce se întâmplă în jurul meu, în lumea contemporană a artelor și adaug lucrărilor mele o notă personală.

09Adi Samson-AV21Tehnica pe care o folosești tu în pictură se apropie de Color Field Painting-ul folosit de Mark Rothko sau Barnett Newman, și aici mă refer la starea meditativă a creației lor, sau metodele tale de investigație sunt legate, mai degrabă, de o experiență românească, de simbolistica tradițională pe care o găsim în mediul rural și, de ce nu, urban?

– Nu îmi place să îmi autodefinesc creația. Nu știu dacă mă recunosc în Rothko. Cunosc opera lui. Îmi place Paul Klee a cărui operă am văzut-o și în original. Victor Brauner este un artist care îmi place, de asemenea, și ale cărui lucrări le-am văzut la Muzeul de Artă Modernă din Paris și la Musée d’Orsay.

Experiențe triste și vesele sunt imaginile pe care le găsim în creația ta?

– Da, sunt stări ale mele. Ele pot fi recunoscute de oamenii care mă cunosc și, cu atât mai mult de cei care au ochiul format pentru a descifra ce se află în spatele semnelor și simbolurilor din artă. Sunt semene lizibile care exprimă gândurile, stările și sentimentele mele. Pot fi recunoscute sentimente vesele, așa cum ai spus, sau frustrările mele. Toate aceste sentimente țin de trările mele de de zi cu zi. Lucrările mele sunt o oglindă a sufletului meu, cu momente alambicate, cu intoleranța pe care o manifest față de anumite cuvinte sau gesturi nepotrivite. Picturile mele sunt imagini ale lumii în care trăim, cu lucruri bune și rele.

02Adi Samson-AV21Știu că folosești în creația ta secvențe fotografice. Cum alegi aceste surse de inspirație, alegi imagini care țin de o anumită intimidate sau construiești imagini ce au o semnificație general valabilă?

– Folosesc imagini intime. Sunt fotografii din albumul personal, de când eram mic, îmbrăcat în costum de marinar, cu mama care era croitoreasă sau cu fiica mea, de când s-a născut și până a devenit adolsescentă, cu nepoțica mea din SUA. Sunt fotografii pe care le-am fotocopiat și, apoi, le-am lipit în anumite zone ale lucrării, căutând ca imaginile să dobândească o anumită coerență din punct de vedere plastic.

08Adi Samson-AV21Putem spune că lucrările tale sunt colaje care plecă de la albumul de familie?

– Doar în unele lucrări este valabil acest lucru. Se poate spune că unele lucrări reprezintă un colaj al albumului meu de familie, cu amintiri, sentimente și trăiri. Plec de la copilărie și introduc elemente simbolice. Elementele simbol care apar în lucrările mele sunt: casa (casa simplă cu două geamuri, o ușă și acoperiș din șindrilă, așa cum era casa în care am copilărit eu și care m-a marcat sentimental), pasărea, masa, copacul și scaunul.

Povestește-ne despre participarea ta la Târgul de Artă Contemporană de la New York care a avut loc acum două luni, unde ai vândut trei lucrări de mici dimensiuni. Vorbește-ne despre această experiență și despre întâlnirea cu arta americană?

– Am schema sălii imense în care s-a desfășurat târgul. Eu am fost repartizat în camera 411, o sală mică, care a costat 3500 de dolari, pentru cele trei zile cât a ținut târgul. Cele trei lucrări, cu dimensiune de 26 X 20 cm. le-am vândut cu suma totală de 5370 de dolari.

04Adi Samson-AV21În SUA vorbim de o piață de artă bine dezvoltată. Pe lângă rezutatul material vreau să ne povestești ce ai văzut acolo și ce artiști ai cunoscut?

– Ceea ce a fost acolo am văzut în detaliu pe Internet. Da, există o piață de artă foarte bine dezvoltată în SUA. Din ceea ce știu de la fiica mea, stabilită în SUA, aproximativ 40-50% din locuitorii din New York sunt extrem de bogați. Într-un astfel de târg 10.000 de dolari pentru astfel de oameni sunt „bani de buzunar”. Cei mai mulți dintre cei care achiziționează artă nu negociază prețul unei lucrări, deși acest lucru este posibil. În standul meu era prezentă fiica mea, care este impresarul meu acolo. Am expus 10 lucrări pe perete, înrămate și, restul pe o măsuță pe care o aveam la dispoziție. Aveam pixuri și cărți de vizită personalizate, cu magnet pe spate. Există o latură comercială foarte bine pusă la punct. Au fost mulți artiști care s-au plimbat prin standul meu. La un moment dat a venit un polonez care trăiește de 20 de ani în SUA, fiind cunoscut. Din discuția cu el am aflat că avea expuse lucrări în 7 galerii private din New York. Îmi pare rău că nu am reținut numele lui. Mi-a admirat lucrările și la un moment dat a spus: „Tipul ăsta are lucrări bune. E păcat să nu le expună în continuare aici, în New York. Sunt sigur că ar avea succes”. Din păcate nimic din această poveste nu s-a finalizat.
O altă experiență interesantă este legată de standurile vecine. În apropiere expunea un artist rus, un bielorus și un ukrainean. Bielorusul și ukraineanul nu au schimbat nici o vorbă cu artistul rus. Probabil, acest lucru se datora situației politice actuale. În schimb, rusul a vorbit cu ginerele meu. Este o întâplare hazlie care a divagat de la întrebare.

05Adi Samson-AV21Lucrările mele au fost apreciate, ceea ce mă bucură. Am fost surprins de felul cum au fost primite de publicul american. Majoritatea lucrărilor mele au ca subiect familia, copilăria, tinerețea și au un aer de carnaval. Am avut succes. Suma câștigată mi-a acoperit toate cheltuielile. Sunt artiști, precum Sócrates Márquez, despre care am mai vorbit, care a vândut 18 lucrări. Acest târg de artă are loc anual. Anul trecut Sócrates Márquez a luat un premiu simbolic care îl desemna drept un inovator în arta contemporană.

Ești cadru didactic cu o experiență de 30 de ani în învățământ. Cunoaștem situația unui tânăr artist lansat pe piața artistică românească. Ce ar trebuie să schimbăm pentru a oferi mai multe posibilități celor care urmează un liceu vocațional de artă?

– Greu de spus… În primul rând trebuie să existe o relație bilaterală între cadru didactic și elev, cadru didactic și părinte și, nu în ultimul rînd, între părinte și copil. Elevii noștri, chiar și la vârsta de 17 ani, sunt, de multe ori, dezorientați. Nu știu ce linie vor urma. Eu, ca să vorbesc concret, am elevi care pricep metodele mele de lucru și cu care mă înțeleg foarte bine. Sunt elevi cărora le predau din clasa a IV-a și până în clasa a XII-a. Cu toate acestea, nu am reușit niciodată să am o clasă pe care să o duc din gimnaziu și până la termnarea liceului. Dacă un elev intră la facultate după ce s-a pregătit cu mine este rezultatul pe care îl aștept în calitatea mea de profesor.

Consideri că ar trebui să existe o legătură mai strânsă între comunitate, nevoile acesteia și liceele vocaționale cu profil artistic? Cum ar trebui integrate licele de artă în comunitate și care este rolul artistului în societate?

– Rolul artistului este de a comunica idei, idei pline de substanță. Ar trebui căutate soluții la nivelul primăriei pentru a integra artiștii în comunitate. La Deva, de exemplu, clădirea liceului este în paragină de peste 20 de ani.

03Adi Samson-AV21Numește câteva reguli pe care trebuie să le urmeze tânăra generație pe care o pregătești?

– O să răspund printr-un exemplu. Fiind elev în clasa a XI-a aveam ore de pictură cu un profesor care nu se mai află printre noi și căruia nu vreau să îi dau numele. O colegă a adus, la un moment dat, la oră, un autoportret realizat acasă. Profesorul a fost extrem de mulțumit. Au urmat o serie de laude la adresa ei. Portretul a fost prezentat tuturor elevilor, profesorilor și chiar directorului. Cu toate acestea, nici unul dintre noi nu am priceput de ce lucrarea era bună și de ce trebuia apreciată. Profesorul nu a reușit să ne explice de ce era un portret bun sau de ce modalitatea prin care era pictat tabloul îl transforma în lucrare de referință. Eu am fost, atunci, derutat total. Profesorul trebuie să aibă abilitatea de a te face să înțelegi lucrurile.

Ce urmează în viitor?

– Nu vreau să experimentez alt stil de lucru. Voi rămâne consecvent acestuia, fiind extrem de mulțumit de rezultatul pe care l-am obținut în această expoziție. Anul viitor voi face o nouă expoziție personală la Vâlcea și, de ce nu o să încerc să ies din nou din țară, nu doar din oraș. Cele 47 de lucrări au rămas în SUA și sper să fie expuse în alte galerii de acolo.

07Adi Samson-AV21Expoziția de la Galeria „Forma” poate fi vizitată până pe data de 14 iunie 2014.
Interviu realizat de Grigore Roibu

În căutarea magiei muntelui cu Ovidiu Lazăr

02Ovidiu LazarUnui fotograf peisagist îi stă bine cu drumul. Lazăr Ioan Ovidiu este un călător. A participat la ture foto în Italia, Maroc, Norvegia, Islanda și Elveția dar consideră că munții României oferă peisaje unice, datorită lacurilor glaciare, a vârfurilor relativ ușor acesibile și a satelor răspândite pe văi.

01Ovidiu LazarLazăr Ioan Ovidiu s-a născut în Bistrița și are 39 de ani. A studiat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Locuieşte și lucrează, ca inginier, la o companie din Cluj-Napoca. Pasiunea pentru fotografie o are din 2007. În urma expoziției Magia Muntelui, Ovidiu Lazăr a avut amabilitatea de a ne răspunde la o serie de întrebări.

Lazăr Ioan-Ovidiu: Subiectele trebuie căutate

05Ovidiu LazarGrigore Roibu: Cât timp vă ocupă fotografia? Cum vă programați sesiunile foto?

Lazăr Ioan-Ovidiu: De obicei, în timpul liber. Turele foto nu le programez, neapărat, dinainte. Ies să fotografiez atunci când se ivește o ocazie.

Care sunt subiectele care vă plac cel mai mult? Ce înseamnă muntele pentru dumneavoastră?

– Îmi plac foarte mult fotografiile de peisaj. Cu toate acestea, consider că orice subiect poate fi interesant, poate fi o provocare. Muntele mi-a dezvoltat pasiunea pentru fotografie.

– În ce anotimp vă place cel mai mult să fotografiați?

– Toamna este minunat, dar și iarna îți oferă peisaje superbe.

Fotografiile dvs. descriu tărâmuri greu accesibile celor obișnuiți în confortul mediului urban. Aţi putea să ne povestiți geneza unei astfel de imagini?

– Nimic nu e greu, totul constă în voința pe care o ai. Trebuie să vrei cu adevărat să faci un lucru, să manifești interes și curiozitate pentru subiectul propus. Într-adevăr, nu există confort la munte, dar există momente superbe pe care nu le poți vedea decât trezindu-te cu noaptea în cap. Urci pe vârfuri, înduri frigul și vântul, câteodată ploaia sau ninsoarea, și astepți să răsară soarele… Momentul e mirific!

Care este echipamentul pe care îl duceți cu dumneavostră în ieșirile pe munte?

– Pentru fotografia de peisaj e nevoie de un aparat foto plus unul-două obiective și un trepied. Cel mai important, însă, este să îți dorești să ieși în natură. Poți face fotografie și fără aparate și obiective sofisticate.

Considerați că instruirea este necesară în actul fotografic?

– E mai important să vrei să faci ceva cu adevărat și să crezi în ceea ce faci. Trebuie să încerci foarte multe tehnici, să experimentezi și să înveți din greșeli. Asta nu înseamnă că un sfat sau o îndrumare nu sunt binevenite.

Vă exprimați preponderant în mediul virtual, pe internet. Care este importanța pe care o acordați unei expoziții, cu imagini printate, cu public, așa cum este cazul celei intitulate „Magia muntelui”, deschisă la Galeriile „Casa cu lei”?

– Drumul final al unei fotografii e să fie printată și să ajungă pe un perete. E foarte important, măcar o dată, să poți să arăți și altora parte din munca ta.

03Ovidiu LazarCare este limita de editare foto pe care o acceptați în demersul artistic pe care îl faceți?

– Nu prea mă pricep la editare și, cu toate că mi-ar place, am rețineri să învăț mai mult despre postprocesarea comuterizată a imaginii pentru a nu fi ispitit să o folosesc în exces.

– Povestiți un moment plăcut și unul neplăcut din timpul sesiunilor foto de pe munte.

– Chiar dacă au fost și momente mai puțin plăcute până la urmă toate s-au dovedit a fi deosebite. De exemplu, într-o tură în Făgăraș mi-am luat la mine numai obiectivul wide și, dimineața, m-am trezit cu o capră neagră și iedul ei la nici 5 metri de mine. Pentru moment am turbat pentru că nu am putut face nici o poză cu această scenă rar întâlnită dar, ulterior, am realizat că momentul în sine a fost unul superb, chiar dacă nu l-am imortalizat.

Care sunt ingredientele unei fotografii reușite?

– Trezitul de dimineață… Să încerci să arăți în imaginile tale lumea așa cum o vezi tu, cu sinceritate și onestitate.

Ce sfaturi le dați celor care vor să încerce fotografierea pesajelor cu ceață pe vârful muntelui?

– Să urce pe munte indiferent de vreme, sus totul se poate schimba în câteva minute. Să facă drumeții pentru că subiectele nu vin singure, trebuie căutate.

04Ovidiu LazarO imagine a dvs. a atras atenția editorilor de la National Geographic? Descrieți pe scurt povestea din spatele imaginii realizate în Munții Rodnei.

– Este doar o fotografie surprinsă în timp ce coboram de pe vârful Roșu, spre apus…

Interviu realizat de Grigore Roibu