Salonul Artelor Textile

Tapiserii rafinate,
compoziţii inedite, surprize

 Puţin mediatizate, artele textile oferă din timp în timp surprize, aşa cum se întâmplă acum cu expoziţia de la Galeria Orizont. Intrigă, mai ales, multitudinea tehnicilor întâlnite în creaţiile celor 33 de artişti veniţi din întreaga ţară, cu accent, numeric cel puţin, pe Bucureşti, Cluj şi Timişoara. Vezi lista artiştilor participanţi pe Evenimente 2011/ianuarie-iunie

Dacă până nu foarte de mult, vizitatorul se aştepta să găsească într-o asemenea expoziţie tapiserii şi broderii, genurile clasice ale artelor decorative, în ultima jumătate de veac, speciile s-au amestecat, formele pieselor s-au multiplicat, iar în rândul materialelor folosite s-au înregistrat noutăţi, uneori aparent fără nicio legătură cu această artă.
Unul dintre meritele Salonului este tocmai dorinţa de a îngloba toate formele de manifestare actuale ale genului.

Vizitatorul tradiţionalist va regăsi tapiseria clasică, cea ţesută în război, menită să acopere peretele, să-l încălzească, să confere cu somptuozitate ei eleganţă interioarelor. Cu subiecte împrumutate din natură, ca în „Vegetală” a Gabrielei Drăghici, cu preţioasele sale tonuri de verde, roşu şi griuri pe fondul alb, modelat de irizări amintind culoarea fildeşului, sau „Anotimp” de Lucia Puşcaşu, extrem de decorativă cu armoniile ei de ocruri, portocaliuri, brunuri şi albastruri, bătrâna tapiserie ne oferă confortabilul spaţiu de receptare. Uneori poartă simboluri mai uşor sau mai greu descifrabile, ca în „Coloana pământului”, semnată de Mircea Larionescu, coloană-copac a cărui coroană aminteşte scoarţele româneşti, iveşte vagi forme umane, ca în piesa amintind de un triptic a Eugeniei Goraş, „Explozie”, propune un „Om peşte” complicat, în nuanţe de albastruri reci, rafinat combinate cu negruri şi griuri pe fondul alb dungat cu fine linii negre, ca un ştergar, în lucrarea Marianei Voicu.

Şi tot simbolică se detaşează pe o latură a sălii, „Raza de lumină” a Celei Neamţu, sora celebrelor ei ferestre, în care tapiseria îşi aliază pânza de sac şi broderia cu punctul „de Putna”, specific artistei. Jocul de texturi amplifică latura decorativă a piesei şi o apropie, în acelaşi timp, de broderia medievală.
Colajul este aproape suveran în expoziţie. Uneori este un joc de tapiserie pe tapiserie, ca în cazul Ruxandrei Mermeze, din „Plutire”, care are şi intervenţii de cusătură. Alteori, diferenţele cromatice şi de textură a fragmentelor de pânză sau de satin amintesc patchwork-urile, ca la Rodica Banciu Regep, jocul de benzi divers colorate dând un plus de picturalitate. Pânza de sac îşi aliază materiale nobile, cum ar fi pielea, şi împrumută o altă tehnică a aceleiaşi arte, tricotajul. Rezultatul este „Arborele” Anei Maria Rugescu.

Jocuri de dantelă, broderie, materiale fine, aliate cu metalul dau monumentalitate „Graalului” Mariei Negreanu, şi delicateţe cu un surâs vag ironic altor două compoziţii de mai mici dimensiuni ale aceleiaşi artiste. De altfel, Maria Negreanu a obişnuit publicul şi cunoscătorii cu inovaţiile sale, fie tehnice, fie la nivelul materialelor folosite în lucrările de mare delicateţe.

Un altfel de fineţe a realizării întâlnim în „Grădinile suspendate” ale Zoei Vida Porumb, remarcabil colaj de pânză de sac, traversată de tigheluri fine, o marcă a artistei clujence, creând parcă o ramă pentru centrul de postav cusut cu elemente vegetale stilizate, amintind de interesul ei pentru alternanţele de materiale şi de suprafaţă plată şi volum ce creează o adevărată arhitectură a compoziţiei.
Chiar dacă lipseşte din expoziţie tapiseria tridimensională, distanţarea de perete apare în câteva piese, cum ar fi decorativa „Scara cu flori” a Iustinei Silvana Ursu sau inflorescenţa creată de Angela Semenescu din gheme şi cordoane de lână pe un suport tricotat.

Îndepărtarea tapiseriei de canoanele tradiţionale a generat încă din a doua jumătate a secolului al XX-lea o serie de discuţii privind denumirea noului ei stadiu de evoluţie, care făcea de multe ori impropriu chiar numele de „Arte Textile”. Una dintre propuneri este cea de Fiber Art (Arta fibrelor). Pe de o parte ea acoperă modalităţi noi de folosire a firului textil, pe de altă parte, introduce în această zonă materiale noi, de negândit cu jumătate de veac în urmă, cum ar fi hârtia. Cresc astfel posibilităţile de exprimare volumetrică, sculpturală, chiar dacă unele dintre materiale sunt mult mai perisabile decât cele tradiţionale. Claudia Muşat, de exemplu, realizează „Grafii” pe hârtie lucrată manual, care constituie un fond elegant pentru liniile fine de sfoară subţire, cusute ca şi micile forme tridimensionale, ce dau impresia unei partituri muzicale, dacă simetria plasării micilor volume n-ar asculta de regula simetriei. La Vintilă Mihăescu, în „Aprilie”, hârtia japoneză transparentă, pictată, pliată ia locul lânei, bumbacului sau mătăsii. Răsucită în jurul unor vergele, hârtia de ziar oferă un joc cromatic aleatoriu pe suportul textil prins în ramă de lemn, din panourile decorative, la limita kitschului asumat, ale Gabrielei Codruţ.
De cele mai multe ori însă artiştii păstrează firul textil, folosindu-l însă altfel. Înfăşurat pe tije din material dur, el creează structuri ce sunt amplasate apoi în compoziţii înglobând şi alte materiale nespecifice textilelor, cum ar fi ceramica şi metalul în preţioasa „Simbol ascuns”, realizată de Mihail Moldovanu, sau dubla grilă în degradeuri cromatice, desenând o cruce din „Împlinire” semnată de Nicolae Zâmbroianu.
Lemnul, metalul se alătură în colaje pânzei de sac, ca în piesele lui Paul Constantin, introducând volumetrii accentuate ca în „Ochi” sau „Christ”.

O categorie distinctă o formează imprimeurile, uneori, de la distanţă, reuşind să înşele ochiul prin asemănarea lor cu tapiseria. Abstract sau floral, înfăţişând „Scena vieţii” ca la Ana Hoble, în tonuri calde, solare, ca în „Primăvara” lui Carmen Bazilescu, sau mustind de umor suprarealist ca în „Nunta” lui Victor Gingiu, în care capul unuia dintre personaje devine o pâlnie, el se înscrie fără niciun dubiu în gama estetică a artei textile. Ca să nu mai vorbim de pictura pe pânză, „Spaţiu alchemic”, a Danielei Frumuşanu, artistă al cărei nume este întotdeauna o garanţie.

În sfârşit, o lucrare singulară, unica tridimensională, aflată la graniţa dintre arte, îi aparţine cunoscutei tapiserese Şerbana Drăgoescu, spirit curios, cercetător, ale cărei instalaţii au smuls premii şi cronici elogioase nu numai în ţară. „Coroana de spini”, propusă de ea, este o piesă din metal şi sârmă ghimpată, „legată” cu aţă, profundă şi dramatică reflecţie asupra condiţiei umane.
Apărută din dorinţa de a conferi o dimensiune estetică unui obiect utilitar, tapiseria, menită să acopere recile ziduri de piatră ale castelelor medievale, şi-a schimbat şi mesajul, şi tehnicile, intrând, cu drept de cetate în artele vizuale. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu liturgicele sau frivolele broderii ce acopereau odăjdii sau veşmintele elegantelor altor vremi. Căutându-şi noile dimensiuni interioare, relaţia cu timpul şi cu diferitele filosofii de viaţă, ele au devenit astăzi „Fiber Art”. Păstrând ceva din vechile proprietăţi, asumându-şi altele noi şi promiţând, cu fiecare expoziţie de gen, ceva nou.
Ce va fi mâine? Greu de ghicit. (Victoria Anghelescu)
SURSA: cotidianul.ro

De vorbă cu artista Ana-Maria Rugescu

Ana-Maria Rugescu: Tapiseria permite transpunerea ideilor în lână şi a formelor prin culoareAna-Maria Rugescu - vernisaj

Ana-Maria Rugescu este o artistă deveancă care, atunci când vorbeşti cu ea, dă dovadă de multă modestie. Ea lucrează în domeniul artelor vizuale. Dar, un domeniu al formelor mai puţin cunoscut – cel al tapiseriei. Pasinea pentru artă şi frumos a moştenit-o de la mama sa. De mică a fost atrasă de artă şi a frecventat cursuri de iniţiere pentru copii. Dorinţa de a transpune frumuseţea care ne înconjoară a devenit pentru Ana-Maria Rugescu o modalitate de iniţiere şi instruire. În domeniul artei textile, mai mult decât în alte domenii, folosirea elemetelor formale şi materiale care sugerează o idee pot determina exprimarea prin intermediul materialităţii şi structurii. Dacă „chirurgia” esteticii actuale implică să suferi pentru frumos, artele textilele înlătură această suferinţă în cazul Mariei Rugescu.

Ana-Maria Rugescu este născută pe data de 25 ianuarie 1954, la Deva. A urmat între anii 1975-1979 cursurile Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj, fiind licenţiată în Artele Textile. Ana-Maria Rugescu are o vastă activitate expoziţională din care amintim (selectiv): Sala Polivalentă Bucureşti (1980, 1986, 1987, 1992), Palatul Culturii, Iaşi (1991), Salonul Naţional de Artă Constantin Brâncuşi (2006), Palatul Parlamentului, Bucureşti (2010), Parlamentul European, Bruxelles (2010), a participat la toate expoziţiile organizate de UAPR Deva (unde este membră) etc. De amintit în mod special sunt Bienala de Arte Plastice „Lascăr Vorel” Piatra Neamţ (2009), Bienala Artelor „Ioan Andreescu”, Buzău (2010 – unde a obţinut premiul pentru Artă Decorativă) şi, în anul 2010, i-a fost acordat Premiul pentru Excelenţă de UAPR Deva. Expoziţia personală de tapiserie de la Galeria Artex din Râmnicu Vâlcea (2011), mai poate fi vizitată şi acum. Ana Maria Rugescu este profesoară în cadrul Liceului de Muzică şi Arte Plastice Sigismund Toduţă, din Deva.

În discuţia care urmează folosim un ton colegial, la persoana întâi, având dorinţa ca această conversaţie să fie o invitaţie în lumea artelor şi a tehnicilor din domeniul plasticii. Arta aparţine istoriei noastre, aparţine prezentului care ne interesează şi la care ne raportăm. Meditaţia asupra problemelor estetice ale formei apare ca un raport între reflexia teoretică şi cea practică.

„Frumosul trebuie să lucreze prin artă pentru bucuria noastră”

Grigore Roibu: Cum ai luat decizia ca din toate domeniile artei să te ocupi de tapiserie şi cum ai ajuns la concluzia că acest domeniu ţi se potriveşte cel mai mult?

Ana-Maria Rugescu: De timpuriu am ajuns la concluzia că artele decorative, şi în special tapiseria, sunt mai aproape de sufletul meu. Se pare că am avut o precocitate motivată de interesul pentru intensitatea şi calitatea muncii artistice şi sugestivitatea tehnicilor mixte, care conferă o subtilă dinamică formelor. Da! Este chiar surprinzător şi pentru mine!, …dar aşa s-a întâmplat şi mă bucur că am fost îndrumată pe acest drum, care de o viaţă, îmi dă mari satisfacţii, în special în timpul creaţiei propriu zise.
Este ceva minunat!, în paranteză spun că sunt printre fericiţii oameni care au fost înzestraţi cu creativitate…, mai ales în lumea formelor şi a culorilor.

– Artele textile au origini străvechi care asparţin artei populare sau de cult. Cum este văzut acest domeniu, oarecum conservator, în limbajul plastic din contextul „gramaticii” estetice pe care o oferă arta contemporană? Ce influenţe ale artei tradiţionale se fac simţite în lucrările tale?

– Tapiseria este rezultatul unui meştesug cu rădacini nu vechi, chiar străvechi şi mă refer aici la ţesăturile speciale care îndeplineau funcţii atât decorative cât şi practice, împodobind pereţii sau acoperind piese de mobilier. Pornind de la folclor, precum şi de la prelucrarea tradiţiei, şcoala de tapiserie românească a luat fiinţă, tragându-şi originea din filonul sănătos al creaţiei populare. Arta tapiseriei, indiferent de influenţă, este o artă nobilă, în care eu cred. Cartoanele destinate tapiseriei au un stil propriu şi, înainte de a fi carton, sunt lucrări grafice, posibil de transpus în tapiserii.
În noile tendinţe ale artei actuale apar obiecte textile, asamblaje ritmate, colaje cu suprafeţe mari ritmate, după legi decorative proprii, moduli de piese ce dezvoltă construcţii spaţiale originale, miniaturi textile şi, desigur, happeninguri textile.
Influenţe directe nu am în lucrările mele de tapiserie, dar sunt la curent cu tot ce înseamnă tapiseria, de la cea clasică, din timpul Renaşterii, a Barocului, a marilor ateliere naţionale de tapiserie de la Gobelins, Aubuson etc, până în perioada modernă, cu cerinţele estetice contemporane şi cu influenţe ale şcolii franceze, dominată de Jean Lurçat.
Îmi vin în minte nume din avangarda artei textile româneşti: Ana Lupaş, Teodora Moisescu Stendl, Ion şi Ariana Nicodim, Florin Ciubotaru, Ileana Balotă, Gheorghe Gogescu, Daniela Frumuşeanu ş.a., care au creat o artă nu mai prejos de cea europeană.

– Care este misiunea ta de a crea conexiuni prin artă, care sunt mesajele pe care doreşti să le transmiţi şi de unde te inspiri?

– Doresc ca tapiseriile mele să creeze imagini artistice unice şi personale….doresc, de asemenea, ca ideile mele şi stilul personal să stimuleze gândirea, dincolo de concretul tehnicii utilizate. Elementele pur decorative stabilesc câmpul imaginii tapiseriei, iar lucrările mele dezvăluie respect pentru rigoarea aplicării bogaţiei de forme.

Preocuparea principală a lucrărilor vizează deopotrivă limbajul şi tehnicile de lucru. Ele sunt un exerciţiu continuu de reamintire a unor forme văzute şi apoi prelucrate prin filtrul propriei creativităţi, în maniera generalizatoare, care revin sub alte aparenţe. Pornesc de la natură, cu puterea de fascinaţie a realului cunoscut prin simţuri. Tapiseria este echilibrată la nivelul expresiei de dialogul cromatic, de stricteţea compoziţională şi menţine o ordine a semnelor decorative. Regnul vegetal şi mineral sunt principalele şi inepuizabilele surse de inspiraţie.

– Ce fel de lucrări sunt apreciate din creaţia ta de către public şi cui se adresează ele?

– Publicul apreciază în creaţia mea compoziţiile inspirate din lumea vegetală şi tehnica de ţesut de origine orientală, cu noduri de diferite înălţimi. Ca o curiozitate, trebuie să spun că lucrările mele, în funcţie de compoziţiile din proiect, au o desime ce variază între 20.000 şi 40.000 de noduri pe metru pătrat. Este impresionant, Nu?!
Tapiseriile sunt destinate unor spaţii generoase. Eu doresc să fac cunoscută tapiseria ca artă şi să revitalizez gustul publicului pentru acest tip de artă prin soluţii aflate la interferenţa procedeelor tradiţionale cu formele actuale de exprimare plastică. Fiecare lucrare doresc să fie un pretext pentru investigaţii expresive şi performanţe decorative, capabile să modifice structura imaginii.

Ana-Maria Rugescu

– Creaţiile tale îmbină materiale şi texturi diferite cu volumetrii expresive. Cum ai ajuns la aceste formule plastice şi în ce măsură jocul şi hazardul sunt stimulente?

– Da! jocul împreună cu hazardul pot deveni stimulente dar numai în faza iniţială a proiectului. Îmi place să folosesc propria-mi creativitate pornind de la jocul iniţial. Este fascinant…toţi artiştii care lucrează în domeniul vizualului ştiu de ce!

– Cum îţi alegi materialele şi care este semnificaţia ce străbate dincolo de materialitate?

– În alegerea materialelor sunt foarte pretenţioasă. În general le aleg cu prioritate pe cele de calitate, cu structuri cât mai deosebite. Dar, câteodată, recunosc, mă aleg ele pe mine, pentru că mă încântă de la prima vedere. Îmi place noutatea, originalitatea în privinţa structurii firelor de lână, de mătase, fire de aur sau de argint. Unele îmi sunt folositoare la tehnica colajului, pe material sau în broderie, pe diferite suprafeţe.
Nu pot să spun că subordonez materialul ideii lucrării sau ideea o subordonez materialului. Este un echilibru pe care îl caut şi-mi place să lucrez de la tapiseria haute-lisse la obiecte textile din diverse materiale, miniaturi textile cu lână, mătase, bumbac, metal, lemn, piele, sfoară de manila etc.

– Care este atitudinea ta faţă de materialele nonconvenţionale?

– Referitor la această întrebare, pot să afirm că materialul textil este mereu reînnoit. De la celebrarea peretelui interesul tapiseriei s-a deplasat către dimensiunea sculpturală, către explorarea posibilităţilor spaţiale şi, în cele din urmă, către obiect şi instalaţie. De la materiale şi tehnici tradiţionale şi utilizarea metodelor clasice, artele textile s-au orientat spre o formulă a esteticii moderne. Niciodată însă, destinaţia murală nu a fost abandonată. Niciodată fibra textilă nu a fost contestată, tradiţia fiind întotdeauna însoţită de „speranţa” reactualizarii. În tapiseriile personale folosesc materiale şi stiluri expresive din sfera decorativului, activez în câmp bidimensional şi tridimensional, prin diverse materiale textile, inclusiv unele neconvenţionale.

– Este greu să pregăteşti o expoziţie în lipsa unor instituţii specializate în acest sens? Lipsa curatorilor şi a galeriilor private axate pe domenii stricte este un inconvenient în acest sens?

– În ceea ce priveşte lipsa curatorilor şi al galeriilor private…Da, ai dreptate. Cred că am avea o viaţa mult mai uşoară! Şi ne-am putea folosi energia creatoare pentru ceea ce ştim mai bine. Eu sunt o susţinătoare a galeriilor private şi chiar pot să spun, că la modul ideal, mi-aş dori o galerie privată care să găzduiască valori reale ale artei, o artă reprezentată prin artişti valoroşi, de toate vârstele şi, cu predilecţie, creatori de artă decorativă… Nu se ştie niciodată! Poate unul dintre colegii de breaslă sau iubitori de artă cu potenţial financiar vor realiza acest posibil proiect şi în ceea ce numim provincie. Spun asta pentru că nu cred că există artist de provincie, ci doar artişti buni sau mai puţin buni, mai apreciaţi sau mai puţin apreciaţi.

Cât despre pregătirea unei expoziţii…Ai atins un punct sensibil. Cum se spune…toţi ştim că este extrem de greu să pregăteşti o expoziţie şi, asta, chiar după ce ai finalizat toate lucrările. Dacă doreşti din tot sufletul reuşeşti! Strângi bănuţ cu bănuţ, îţi fixezi un termen şi o ţintă şi îţi realizezi dorinţa. Eu sunt un exemplu viu în acest sens. Prima expoziţie personală de tapiserie am realizat-o după vârsta de 31 de ani, mult de la terminarea facultăţii, dar mi-am îndeplinit visul. Totul ţine de tenacitatea artistului. Mi-am îndeplinit dorinţa cu paşi mici. Sunt o persoană cu multă răbdare, de aceea pot să lucrez în această artă pe care o consider specială şi nobilă.

– Cât durează realizarea unei lucrări în acest domeniu?

– În ce priveşte realizarea unei lucrări de tapiserie, depinde clar de mărimea proiectului şi de ideea compoziţională. Poate să fie o compoziţie decorativă, cu suprafeţe mari, care se poate realiza într-un timp mai scurt sau poate fi o compoziţie grafică, cu suprafeţe aglomerate şi, atunci, necesită un timp de realizare mai mare. Eu am realizat tapiseriile între o lună şi jumătate şi chiar două luni. Deşi în general mă dedic total unei singure lucrări, am perioade când lucrez concomitent la două sau chiar trei lucrări. Spre deosebire de lucrările de pictură sau grafică, unde se pot face modificări ulterioare, în tapiserie proiectele trebuie gândite de la început, în cele mai mici amănunte. Intervenţiile ulterioare în ce priveşte echilibrul suprafeţei plastice, echilibrul cromatic şi al formelor sunt practic imposibile. Dar pot să-ţi spun că în ceea ce priveşte transpunerea proiectului de tapiserie în materialul propriu zis, nu este o manoperă anostă şi plictisitoare. Se poate interveni şi în timpul lucrului cu idei, în sprijinul aspectului artistic al tapiseriei. Se ţine cont de nişte reguli, dar poţi fi în acelaşi tip creativ. De aceea, cel puţin pentru mine, fără să consider că folosesc cuvinte mari, tapiseria este o artă miraculoasă şi sper să fiu sănătoasă să pot crea în continuare. Nu ştiu dacă mă crezi, dar este cea care îmi dă bucurie şi împlinire.

Ana-Maria Rugescu

– Cum se împacă munca de creaţie cu cea de dascăl în cadrul Liceului de Artă?

– A! tu ştii, pentru că şi tu eşti în acelaşi timp şi artist şi dascăl. Se împacă foarte bine. Munca de atelier şi cea de la catedră se completează reciproc. Eu împrumut de la copii spontaneitatea, exuberanţa, sinceritatea şi puritatea lor, dar le şi dăruiesc cu mult drag şi plăcere, experienţa, cunoştinţele şi competenţele mele. Ca profesor de arte vizuale încerc să le insuflu elevilor plăcerea de a desena şi de a colora. Din proprie experienţă, consider că folosind metodele active, participative, prin stimularea interesului elevilor faţă de problemele plastice, contribui la dezvoltarea personalităţii creative a acestora.

– Fiind colegi de catedră ştiu că eşti una dintre cele mai iubite profesoare.

– Încerc o cât mai mare apropiere a copiilor de artă şi organizez expoziţii în şcoală cu cele mai reprezentative lucrări ale elevilor. Ceea ce îmi doresc cel mai mult este de a-i face pe elevi să vadă frumosul din jurul lor, să fie receptivi, să rezoneze la frumos şi să admire operele dintr-o galerie.

– Practicarea artelor textile este interdependentă de cunoaşterea unor tehnici cum ar fi de exemplu imprimeria, ţesutul sau broderia. Excluzând propriile inovaţii de ordin tehnic, cui datorezi însuşirea acestor tehnici?

– În timpul studiilor de la Facultatea de Arte Plastice şi Decorative „Ioan Andreescu” din Cluj Napoca, am avut posibilitatea să studiez în principal specializarea tapiserie şi secundar specializarea imprimeuri. Acestea sunt total diferite ca tehnică, dar fac parte din aceeaşi familie. Pot să spun că arta imprimeurilor este deosebit de incitantă, cu posibilităţi enorme de compunere şi recompunere a formelor prin juxtapunere şi gradaţie. Da, sunt deosebite! Acum că mi-ai pus aceasta întrebare pot să-ţi spun că mi-ai deschis dorinţa de a lucra şi în această tehnică. De fapt, înainte de a fi cadru didactic, am lucrat timp de 20 de ani în activitatea de creaţie şi cercetare din industria textilă, în special imprimeuri. Am avut sute de proiecte de imprimeuri omologate care au fost transpuse pentru mica sau marea serie, destinate exportului. Însuşirea acestor tehnici o datorez profesorilor de specialitate de la institut şi tehnicienilor specializaţi în obţinerea coloranţilor şi a sitelor destinate imprimeurilor.

– Există artişti care au căutări identice cu arta pe care o propui? Şi, în final, o ultimă întrebare. Care sunt tendinţele similare în arta contemporană?

– Da, bine-nţeles că sunt artişti cu căutari similare. Fiecare din artiştii tapiseri caută să fie cât mai originali, să aibă un stil propriu, dar undeva tot ne întâlnim… Oricum, trebuie să-ţi spun, aşa cum este şi la voi ceramiştii, şi noi avem posibilităţi infinite de creaţie. De noi depinde până unde păşim. Tendinţa artei textilelor de interior este deplasarea spre zonele obiectului decorativ, cu funcţie ambientală. Creatorii tineri renunţă mult prea uşor la rigorile tapiseriei haute-lisse sau base-lisse. Fenomenul proliferează în mod sigur şi din cauza costurilor ridicate cerute pentru transpunerea unui proiect în lucrare definitivă. Tendinţa se deplasează spre tehnici mixte, alăturând materiale diferite şi soluţii mai „lejere”, care să confere iluzia tridimensionalului. Tapiseria este singura tehnică care permite transpunerea în lână a ideilor şi a formelor prin culoare. Materiale diferite se adună şi se despart într-o elaborare plastică, de multe ori surprinzătoare şi întotdeauna incitantă. Frumosul…nu-i aşa? Trebuie să lucreze prin artă pentru bucuria noastră de fiecare zi.

Ana-Maria Rugescu - în atelier

– Să nu încheiem totuşi fără a ne spune care sunt planurile tale de viitor?

– Din punct de vedere al planurilor de viitor…..pot să spun că stau bine. Am cel puţin 30 de proiecte de tapiserie. Recunosc, de data asta, de dimensiuni mai mici, dar cu tehnici personale şi originale. De abia aştept să le realizez. Voi participa la ediţia a V-a din anul acesta de la Vest meet East Cultural Book Exchange, Bucureşti.
(Interviu realizat de Grigore Roibu).

Moda, artă sau moft?

Moda între util şi frumos

Dumnezeu a creat-o pe Eva dintr-o coastă a lui Adam. Dumnezeu a creat, însă, femeia goală. Eva s-a împodobit cu o cingătoare de frunze, iar prin acest gest a creat cea mai putenică şi, în aelaşi timp, tiranică artă: moda.
Montesqueieu spunea „Societatea femeilor strică moravurile şi formează gustul. Dorinţa de a plăcea, mai mult decât altele, dă naştere podoabelor, iar dorinţa de a plăcea mai mult decât tu însuţi, dă naştere modei”.

Acest articol nu este o incursiune în istoria modei sau o analiză a evoluţiei costumului. Moda este un miraj cultural care aparţine societăţii ca un fenomen cultural, economic, politic şi, de ce nu, sexual. Curentele care ilustrează acest fenomen trebuie lăsate în seama analizei specialiştilor din domeniu. În cadrul Facultăţii de Arte Decorative, pe care am absolvit-o, am fost coleg cu cei din departamentul Textile. Arta modei este o formă importantă de impunere a statutului unei persoane în societate. În aceste condiţii am putut constata că majoritatea colegilor din acest departament visau să urmeze cursurile acestei secţii,  cu toate că, din punct de vedere al libertăţii de creaţie, secţiile Imprimeuri şi Contexturi sunt mult mai puţin restrictive. Precum ceramica, moda este legată de scopul utilitar. Sigur, imaginaţia joacă un rol important în proiectarea unui costum, dar o cerinţă în realizarea acestuia este cea de a răspunde unei necesităţi. Un veşmânt este produs pentru o anumită categorie socială şi este purtat în cadrul unui eveniment. Oricât de creativ ai vrea să fii, o haină răspunde construcţiei anatomice a omului. Atunci, se pune întrebarea de ce moda este atât de seducătoare între arte, dacă  procesul creativ din domeniul acesteia este limitat?

Unii susţin că femeia recurge la aceste artificii pentru a-l seduce pe bărbat, alţii susţin că acesta este obiectul admiraţiei sale permanente, iar alţii, satirizând totul, că ea doreşte să-şi scoată din sărite semenele.

Dacă femeia este frumoasă şi plină de însuşiri, iubirea ei este o formă a dreptăţii. Dacă este urâtă şi are „defecte” este o formă de bunătate. A plăcea bărbaţilor şi a-şi plăcea ei însăşi este scopul oricărei femeii. A presupune că moda este capricioasă este un fals. Moda este determinată de o singură lege – necesitatea. Comparate cu moda toate celelalte arte pot părea gratuite pentru că nu ţin de caracterul indispensabil al utilului. Moda, folosită la valoarea ei maximă, devine o armă. În fiecare zi sunt inventate mijloace noi deoarece surpriza constituie un bun mijloc al luptei. Grăbită să descopere defectele altora, femeia se va strădui să le ascundă pe ale ei. Între artificial care acoperă şi natural care dezvăluie, femeia nu va şovăi să aleagă artificialul. Toate artificiile modei: veşmintele, fardurile şi parfumurile, ţin de un scop unic, cel de a fi imaginea dorinţei.

Să te faci frumoasă este rodul unor observaţii atente şi a unei munci de transfigurare veche de când lumea. Nefertiti petrecea ore întregi pentru a se îmbăia cu ape şi esenţe frumos mirositoare. Alifiile făcute din ierburi, uleiuri de ricin sau palmier, untură, unt şi prafuri metalice aveau rolul de a apăra pielea de razele solare, înţepături de insecte, vânt şi frig. Regina Cleopatra a fost considerată drept una dintre cele mai frumoase femei din lume, cu toate că reprezentările ei de pe monede o înfăţişează cu un nas mare şi coroiat, având un chip comun. Cert este că a reuşit să „cucereasă” doi împăraţi romani, pe Cezar şi Marc Antoniu, apelând la înzestrările ei naturale inteligenţa şi ambiţia, dar şi farmecul ei irezistibil…şi, probabil artificial.

Coafura a exprimat un semn al puterii şi statutului social. Artificiile care ţin de a te înfrumuseţa au impus în cultura europeană un model pudic. Elementele naturale precum sânii, şoldurile sau picioarele nu erau expuse în public decât în spatele unor cosmetizări. Dantele, broderile şi materiale de relief, bijuterii şi accesorii ale costumului au contribuit la acelaşi obiectiv: amplificarea frumuseţii celor care le purtau. Franţa a introdus un fel de fantezie tipică, fără a schimba moda din alte ţări, dar care a creat stilul francez ce va deveni de referinţă mai târziu. Se spune că tendinţele vestimentare sunt indicatori economici foarte buni. Atunci când fustele se scurtează preţurile cresc!

Fusta scurtă a apărut în anul 1966, atunci când britanica Mary Quant a produs pentru prima dată rochii mini şi fuste care au fost stabilite la 6-7 centimetrii deasupra genunchiului. Verificând calităţile ademenitoare ale ciorapilor de mătase, femeia a folosit această armă eficace, fiind tentată să-şi valorifice impactul erotic. În secolul al XXI-lea pantalonii, care erau mai comozi, au devenit foarte la modă pentru femei. Nimeni nu se poate sustrage evoluţiei modei. Chiar cei mai refractari indivizi urmează curentul fără să vrea. Cu toate acestea, în mod normal, aceste eforturi dispar când este restabilit firescul natural: darul nudului feminin. (Grigore Roibu)