Revista ARTA nr. 6-7

Acest număr dedicat fotografiei își propune să ofere o posibilă imagine sintetică asupra multiplelor modalități în care este înțeleasă și folosită în România această artă dominantă, „imperialistă” a actualității, în toate înțelesurile ei artistice, culturale, mediatice.

ARTA a invitat pe cei mai cunoscuți artiști, critici și curatori care s-au ocupat cu precădere de zona fotograficului în mediul românesc, să colaboreze la un număr dens din toate punctele de vedere. Cei doi coordonatori ai dosarului principal – Iosif Király și Simona Dumitriu – au propus o secțiune transversală printr-un arhipelag de modalități de utilizare a acestui mediu omniprezent: de la istoria pre- și post- 1989 a acestui gen destul de recent în câmpul vizual românesc, la prezentarea secțiilor de fotografie de la principalele universități de artă din România; de la proiecte concrete ale unor artiști renumiți, la dosare de prezentare ale unor artiști încă tineri sau debutanți; de la eseuri și texte teoretice românești și străine despre fotografie, la trecerea în revistă a felului în care aceasta este folosită în cercetarea interdisciplinară. Dacă la toate aceste abordări adăugăm interviurile, cronicile de artă românească și internațională, recenziile de carte de artă și ancheta de artă – toate dedicate în bună măsură aceluiași numitor comun al numărului – atunci imaginea propusă de ARTA asupra modului complex, deopotrivă fățiș și insidios, autoritar și problematic, în care fotografia domină și permează azi scena vizuală românească, într-o dublă mișcare de ruptură și continuitate cu propria sa tradiție, devine consistentă și credibilă.

Concept grafic: Corina Gabriela Duma
Producție: Igloomedia
Distribuție: FAB Group Associates
SURSA: Arta Punct Ro

Jan Gehl revine la Bucureşti pentru a lansa „Oraşe pentru oameni”

Fragment preluat de pe GraphicFront.ro

La invitația igloo media, renumitul arhitect danez Jan Gehl va fi prezent pentru a doua oară în București și va susține miercuri 6 iunie, ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare București, conferința de lansare a cărții „Orașe pentru oameni”, o lucrare de referință pentru toți cei interesați de evoluția spațiului urban contemporan.

Arhitectul Jan Gehl a transformat orașe din întreaga lume, bazându-se pe cercetarea directă a spațiilor publice și discutând cu oamenii despre ce și-ar dori. Fie că a fost vorba de Copenhaga, orașul în care locuiește și astăzi, de New York, metropola care și-a propus să devină un model de sustenabilitate reorientându-se către oameni, sau de Guangzhou, într-o continuă transformare, de Bogota, Melbourne, Figueroa, Londra sau de Sydney, motto-ul său a ramas tot timpul același: doar arhitectura care ia în calcul scara umană și interacțiunile care se produc la nivelul ei este o arhitectură de succes.
Citiţi articolul integral pe graphicfront.ro

Igloo 124: Sacrul şi arhitectura

În această lună simbolică pentru creştinism, revista Igloo dedică sacrului locul cuvenit (şi) într-o revistă de arhitectură.

În Acapulco, Mexic, capela Sunset se integrează cu naturaleţe peisajului unei păduri, iar volumul său puternic, asemenea bolovanilor imenşi din împrejurimi, vorbeşte despre relaţia contrastantă dintre veşnic şi trecător.
Apoi, în Portugalia, Capela Sfânta Ana din Santa Maria de Feira devine un loc de întâlnire al tradiţiei cu prezentul, proiectul remarcându-se prin scara lui umană, cu spaţii fireşti, uşor asimilate de comunitate. Biserica Santo Antonio şi centrul social Santo Bartolomeu din Portalegre fac o demonstraţie de adaptare a formelor arhetipale religioase la funcţiunile şi imaginea minimalistă caracteristice prezentului.
Un alt dosar se concentrează asupra lăcaşelor de cult creştin ortodoxe: semnate de arhitecţi români, Biserica Sf. Treime din Urziceni şi Catedrala Sf. Filoteia din Curtea de Argeş (Augustin Ioan), Biserica din Alba-Iulia (Dorin Ştefan), Bisericile din Nisa, Alcala de Hennares şI Icoanei, Bucureşti (Mânadelucru) sunt exemple ale unui discurs nou, în spatele căruia găsim concepte puternice, bine articulate.
La rubrica Design Interior veţi putea descoperi povestea amenajării Energiea Pub, un hub al culturii urbane alternative.

Şi, nu în ultimul rând, un interviu pe marginea proiectului „Ultima transhumanţă”, rod al unui demers fotografic şi antropologic impresionant. Despre cum şi-a petrecut ultimii cinci ani pe urmele ciobanilor din România, Albania, Grecia, Italia, Marea Britanie şi Turcia şi cum va fi continuat acest proiect, povesteşte artistul Dragoş Lumpan în secţiunea dedicată uneltirilor cultural artistice, oogli.
Citiţi articolul integral pe iglooblog.ro

Semnal editorial

ARTA – revistă de arte vizuale

Există o tendinţă generală de glorificare a timpurilor trecute, a acelor vremuri pe care sînt plasate bazele prezentului. Faptul presupune însă o etapă de selecţie şi de scoatere din context a unor anumite lucruri, a căror strălucire este exacerbată în raţionamente de tipul illo tempore vs. in praesenti. Ideea pe care o urmărim în aceste rînduri este că, deşi nu (prea) avem de ce regreta perioada comunistă, acel interval conţine şi evenimente culturale notabile. Unul dintre acestea a fost revista ARTA (înfiinţată în 1954), care a continuat să apară pînă în 1993. După şapte ani de absenţă, în 2000 a fost încercată o relansare a acesteia, dar se pare că publicul larg nu absorbise în acel moment cantitatea suficientă de telenovele, jocuri&concursuri şi manele, fapt care a dus la eşuarea iniţiativei din sfera artei.

În decembrie 2010 – ianuarie 2011, Uniunea Artiştilor Plastici din România a editat (în română şi engleză) numărul-pilot al unei dorite noi serii ARTA care, conform intenţiilor colectivului de redacţie (Petru Lucaci – director; Magda Cîrneci – redactor şef; Corina Duma – graphic design; Andreea Amzoiu – secretar de redacţie), îşi propune să ofere o imagine de ansamblu asupra scenei vizuale româneşti, cu accent pe noile media, dar şi pe tehnicile tradiţionale, în corelaţie cu noile forme de experiment vizual din alte domenii precum filmul, sociologia, dansul, antropologia, arhitectura şi urbanismul. Proiectele inter- şi transdisciplinare sînt privilegiate, anunţă comunicatul de presă, prin ele înţelegîndu-se o tratare a vizualului ca domeniu de cercetare a noii sensibilităţi a epocii noastre, marcate de urbanism, mass-media, tehnoştiinţe şi globalism.
Acest număr reia discuţiile despre artele plastice, nu din punctul în care îşi încetase activitatea revista, ci din 2010. Sumarul conţine rubrici precum: bienalele internaţionale organizate în România, expoziţii de grup din ţară şi din străinătate, mari proiecte de cercetare vizuală interdisciplinară, programe editoriale legate de cartea de artă românească şi mai ales dosare ale artiştilor care au avut expoziţii personale marcante în 2010: Horia Bernea, Ion Grigorescu, Rudolf Bone, Irina Botea, Mircea Cantor, Călin Dan, Dan Perjovschi, Christian Paraschiv, Teodor Graur, Anca Mureşan, Gili Mocanu, Roman Tolici, Aurel Vlad şi alţii.

Din fericire, iniţiativa a fost continuată vineri, 17 iunie, fiind lansat la Librăria Cărtureşti numărul I (din 2011) al, sperăm noi, unei longevive şi regulate serii de apariţii ARTA. Tema numărului actual este arta în spaţiul public. Reţinem din comunicatul de presă: „Interfaţă între comunitate socială, urbanism şi politică, pe de o parte, şi proteica vizualitate contemporană, pe de altă parte, arta în spaţiul public a devenit un concept foarte prizat de artişti şi teoreticieni pe plan internaţional, dar şi o prezenţă vizibilă şi simptomatică sociologic şi cultural în oraşele româneşti. Alte rubrici ale actualului număr: proiecte curatoriale, expoziţii din ţară şi din străinătate, eseuri, dosare de artist, interviuri, piaţa de artă, ancheta de artă, istorie artistică recentă, cartea de artă, info”.

Îi anunţăm pe cei interesaţi că cele două numere ale revistei se găsesc pe piaţă în librăriile Cărtureşti şi Humanitas, precum şi în reţeaua de difuzare de presă Inmedio. Condiţiile grafice impecabile sînt girate de IglooMedia, care se recomandă, printre altele, prin bine-cunoscuta revistă de arhitectură (omonimă). Conţinutul este garantat de semnatarii articolelor – profesionişti în domeniu.
În prelungirea celor scrise anterior, credem că (măcar) o platformă de informare corectă şi competentă în ceea ce priveşte arta este o condiţie necesară şi nesuficientă pentru normalitate. Într-un articol publicat în Observator cultural în urmă cu cîţiva ani („Arta în instanţe publice”, apărut după momentul scandalului cu „poneiul roz”), deplîngeam faptul că agramaţi cu funcţii politice sau administrative şi/sau vedete media dau verdicte şi emit judecăţi de valoare în artă. Sperăm că ar fi momentul ca, în România, de fotbal să se ocupe antrenorii, de păstrarea ordinii, poliţia, de politică, cei aleşi prin voturi cinstite, şi de artă, artistul, criticul, teoreticianul şi curatorul. (Mihai Plămădeală)
SURSA: Observator cultural

Interioare din România

igloomedia a lansat Interioare din România 2

Igloo media a lansat un nou album din seria igloo best – Interioare din România 2, dedicat celor mai bune proiecte autohtone de amenajare de locuinţe realizate în ultimii 3 ani.

Interioare din România 2 vorbeşte despre locuirea autentică, despre proprietari conştienţi de rolul arhitecţilor şi despre cum mişcările designului contemporan se reflectă ingenios în casele româneşti. Cele 14 proiecte selectate pentru album stau sub semnul inovaţiei şi al îndrăznelii şi reprezintă, fiecare în parte, provocări pe care arhitecţii şi designerii de interior le-au acceptat. De la lămpi Tom Dixon, canapele de la e15 şi lampadare Philippe Starck până la paravane din sticlă, jocuri de lumini şi de texturi, interioarele selectate prezintă, pe scurt, o istorie a designului şi marchează un joint venture reuşit între cerinţele şi dorinţele clienţilor şi ingeniozitatea şi talentul autorilor-arhitecţi. Lucrările unora dintre ei au fost publicate şi în primul album dedicat interioarelor, dar sunt şi multe nume noi, ce dovedesc interesul crescând faţă de acest domeniu.

În 164 de pagini, albumul mixează armonios spaţii fluide, paturi suspendate, motive flower-power, metamorfoze cromatice, texturi atipice şi accente luxoase, extravaganţe şi jocuri de volume, într-o combinaţie de ludic şi eclectic, reprezentativă pentru transformările din spaţiul românesc de după 1990. In acelaşi timp, aceste amenajări pot sta adesea fără probleme alături de cele din afara ţării, bucurându-se de interesul presei internaţionale.

Interioare din România 2 prezintă o serie de „idei bune”, stabilind totodată un reper pentru cei care vor să descopere dinamismul designului de interior autohton şi să afle despre personalitatea versatilă a unei amenajări de calitate. Fără a fi exhaustivă, selecţia propusă de igloo media este reprezentativă pentru momentul actual, când fenomenul designului de interior a devenit din ce în ce mai dinamic şi pe plan local.

Din sumar:

Apartament Scenography
Proiect: AA Studio, arh. Alex Adam, arh. Roger Pop

Transformarea-fuziune a două apartamente în oglindă într-un spaţiu generos de aproximativ 400 mp, printr-un concept îndrăzneţ, a generat o locuinţă spectaculoasă, care trăieşte din şi prin lumină. Soluţia pentru distribuţia funcţională a spaţiului nu a fost deloc complicată: zona de zi s-a aşezat pe suprafaţa primului apartament, iar cea de noapte a luat locul celui de-al doilea, fiind articulate de o sală de fitness. Proporţiile şi dimensiunile vaste ale spaţiilor au permis o rescalare completă, iar consecinţa a fost proiectarea personalizată a întregului mobilier. Piesele concepute de arhitecţi sunt simple, cu linii ferme şi preponderent în unghiuri drepte, dar scara la care sunt realizate, precum şi modul în care relaţionează cu spaţiul din jur le oferă o anumită maiestuozitate şi eleganţă.

Apartament S
Proiect: arh. Mircea Schlotter

Amenajarea acestui loft are un aer tineresc şi ludic, combinând, printr-o multitudine de forme organice, ambianţa futuristă a anilor ’70 şi veselia anilor disco. Forma fluidă este patternul grafic al conceptului de amenajare: canapeaua sinusoidală, orientată spre măsuţa sculpturală Osorom, semnată Konstantin Grcic, îşi are corespondent în imediata vecinatate – banda de inox, în formă de S, a barului. Acesta este prins între doi stâlpi care se racordează pe curb la pardoseală şi la plafon, iar mozaicul de pe pardoseală se ridică pe una dintre feţele stâlpului, celelalte fiind finisate cu sticlă de culoare mov, cu efect decorativ puternic.

Apartament în Constanţa
Proiect: arh. Mario Kuibuş, Adela Toma

Cutia albă, închisă în mare parte de sticlă, este tăiată în două de o suită de panouri translucide, dispuse în zig-zag, un fel de cameră a oglinzilor desfăşurată pe lung, o prezenţă insolită care face ca întreg spaţiul să trăiască exclusiv sub imperiul caleidoscopului de culori ce se oglindesc unele în altele. Intrarea se face printr-un spaţiu telescopic, flancat pe ambele laturi de suprafeţe verticale şi obturat frontal de o serie de fâşii de sticlă în spatele cărora se desfăşoara livingul. După câţiva paşi, perspectiva se deschide direct spre imaginea mării, vizibilă, de altfel, din orice punct.

Casa M
Proiect: Puran Architecture Design, arh. Raluca Puran, Sorin Puran


Amenajarea acestei locuinţe reprezintă o adevărată incursiune în istoria designului, o galerie de obiecte contemporane, organizate în ansambluri independente care definesc, punctual, în open space-ul alb şi generos al parterului, zone de living, de relaxare, de discuţii şi de dinning. Centrul compoziţional al amenajării corespunde centrului structural al casei, marcat de strălucirea mai multor Mirror Balls (Tom Dixon) dispuse la diferite înălţimi.

Despre igloobest
Iniţiată în 2007, seria igloobest selectează cele mai bune proiecte de arhitectură realizate până în prezent, semnate de arhitecţi români de renume. Albumele sunt bilingve şi accesibile publicului larg. Ele urmăresc să demonstreze că în România există proiecte arhitecturale de valoare, care merită să fie cunoscute şi apreciate. Colecţia numară până în prezent 6 albume: Interioare din România 1, Case din România 1, 2 & 3, Hoteluri din România şi Birouri din România.

Despre igloomedia
Editura igloomedia a fost înfiinţată în 2001. În prezent, este una dintre puţinele companii editoriale din România specializate în publicarea cărţilor de arhitectură, design interior şi patrimoniu. Misiunea sa, declarată încă de la început, este ridicarea standardelor culturii vizuale într-o societate care îşi caută încă reperele în domeniul arhitecturii şi al politicilor urbane.
În afara revistei lunare Igloo habitat & arhitectură, situată la interferenţa dintre arhitectură, design, patrimoniu, cultură urbană şi artă contemporană, editura mai numără următoarele serii editoriale – igloo patrimoniu, igloo best, igloo pocket, igloo profil, igloo guide, igloo art, igloo boks, Anuala de Arhitectură a Municipiului Bucureşti şi Arhitecturi văzute prin Igloo.
Albumul se va găsi în librării începând cu data de 15 mai şi poate fi comandat pe igloo.ro.
SURSA: iglooblog