Portalul Cultural al României

Portalul Cultural al României este un proiect al Institutului Cultural Român ce îşi propune să pună la dispoziţia publicului şi a editorilor o platforma interactivă cuprinzătoare, care să centralizeze informaţiile despre apariţiile editoriale şi despre ofertele din zona culturală.

ICR
Iniţiativa dezvoltării acestei platforme porneşte de la constatarea unui decalaj între infrastructură informaţională şi evoluţiile petrecute în ultima decadă atât în industria editorială cât şi în sfera artistică. Portalul, deschis către toate zonele creative, va facilita accesul utilizatorilor la viaţă culturală din România, precum şi la aceea a comunităţilor româneşti din afară ţării.

Site-ul va include, alături de promovarea cărţilor şi a evenimentelor culturale, un muzeu virtual al patrimoniului personal (foto, documente s.a.), adresat cu precădere comunităţilor de români din străinătate. Un modul special le va permite, de asemenea, utilizatorilor să contribuie cu date inedite, documente şi imagini legate de tematică volumelor şi a evenimentelor prezentate.

ICR lansează o consultare cu privire la acest proiect. Propunerile editorilor, distribuitorilor de carte şi ale altor actori din sfera culturii pe această tema sunt aşteptate pe adresa icr@icr.ro până pe 15 ianuarie 2016.

Premizele şi obiectivele proiectului sunt detaliate în documentul anexat.
http://icr.ro/pagini/portalul-cultural-al-româniei

Eveniment la Institutul Cultural Român din New York

Ediţia a II-a

ICR New York
Vineri, 11 decembrie 2015, orele 19,00.

icr-afis

Salonul de grafică românească.

Expun: Ada Muntean, Adrian Sandu, Adriana Lucaciu, Alexandru Jakabhazi, Anca Sas, Andrei Bako, Atena Simionescu, Constantin Catargiu, Corina Nani, Dorel Găină, Elena Cristea, Emanuela Zapototchi, Florin Stoiciu, Horvath Gyongyver, Marian Truţulescu Marieta Beşu, Mihaela Bako, Modestă Lupaşcu. Popa Silvia, Răzvan Caratanase, Robert Lixandru, Sandor Albert, Ştefan Balog, Szucs Eniko, Zoltan Balog.

ADRIAN SANDU

Expoziţie de gravuri şi fotografie.

Transylvania în Black&White: Ştefan Balog, Robert Lixandru, Andrei Bako.
Poeme de Ioan Hadarig.

Prezentări de carte.

  1. Imagini ale Aiudului de altădată (album în limbile română, maghiară, germană, engleză, franceză, portugheză şi rusă) autori:  Robert Lixandru şi Ioan Hadarig.
  2. Cuvinte rătăcite din alt secol.
    20 de poeţi contemporani: Gelu Adrian Badea, Andrei Bakó, Diana Bâlc, Iacob Buta, Lucian Buta, Anda Comşa Chiş, Liviu Cordea, Katiuşa Cuculescu, Oliviu Florea, Ioan Hadarig, Gabriela Horga, Eugenia Ignat, Casandra Ioan, Nicolae Kömives, Teodor Laurean, Stelian Petrescu, Sergiu-Petrică Pască, Adrian Stan, Eugenia Tiutiu, Ada Tocaciu.

ALEXANDRU JAKABHAZIFlorilegiu de poezie româneascã alcătuit de Ioan Hadarig. Traducere în limba franceză de Marcela Hadarig. Grafică de Ştefan Balog, Editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2015.

Aripile cerului. Transilvania, poem de Ioan Hadarig, Editura Altip, Albă Iulia, 2015.

ATENA SIMIONESCU

  1. The touch of tomorrow, de Ştefan Balog, Editura Altip, Albă Iulia, 2015.
  2. Bone, flesh and fur, de Patricia Goodrich şi Elisabeth Raby – SUA & Casandra Ioan – România.

Audiţie muzicală Melodis Folk (Emilia şi Marius Moga).

MENA ZAPOTOTCHIOrganizatori: Institutul Cultural Român din New York, Fundaţia Inter-Art Aiud, Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud în parteneriat cu Misiunea Permanentă a României la ONU, Departamentul pentru Relaţii Interetnice-Secretariatul General al Guvernului.

Eurofotoart 2014

Vineri, 9 mai 2014, de la ora 12:00, vor avea loc, în duplex, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, București) şi la Galeria „Euro Foto Art” din Oradea (Piaţa 1 Decembrie nr. 12) vernisajele Salonului Internaţional „Eurofotoart” 2014, dedicat Zilei Europei.

salonul_international_eurofotoart_i_festivalul_european_de_fotografieCu această ocazie, la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, va fi lansată oficial ediţia a treia aFestivalului European de Fotografie. Evenimentele sunt organizate de Asociaţia „Euro Foto Art” în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR), cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi al Biroului de Informare al Parlamentului European în România, sub patronajul Ministerului Culturii.

Pentru ediţia a VI-a a Salonului Internaţional au fost înregistrate 2429 de imagini, din 21 de ţări europene, precum și din SUA, China, Emiratele Arabe Unite, India şi Bangladesh. Juriul internaţional alcătuit din reputaţi artişti fotografi ai lumii – Marcello Materassi E.FIAP/p, ESFIAP (Italia) – preşedintele juriului, Ioannis Lykouris E.FIAP, Hon EFIAP (Grecia), Georg S.Holzmann E.FIAP, Hon E.FIAP (Germania), Branislav Brkic MFIAP, E.FIAP/s, ESFIAP (Serbia) şi Anatol Poiată  AFIAP (Republica Moldova) – a selectat 99 de lucrări. În cadrul Salonului s-au putut trimite numai imagini realizate în Europa în cele patru secţiuni: liberă (A), peisaje din Europa (B), tradiţii populare europene (C) şi copii din Europa (D). Din imaginile acceptate, juriul internaţional a acordat medalia de aur „Carol Pop de Szathmári” artiştilor fotografi: Chi Haibo AFIAP (China) (secţiunea A), Daniel Lybaert (Netherlands) (secţiunea B), Ionel Onofraș (România) (secţiunea C), Rucsandra Călin (România) (secţiunea D). Medaliile de argint au revenit artiştilor fotografi: Boris Zulj (Croația), (secţiunea A), Daniel Lybaert (Netherlands) (secţiunea B), Ionel Onofras (România) (secţiunea C), Ole Suszkiewicz MFIAP (Denmark) (secţiunea D). Medalia de bronz „Carol Pop de Szathmári” a revenit, la toate categoriile, artistei Rucsandra Călin, care a obținut și Trofeul de cristal „Eurofotoart” 2014.

După cele cinci ediţii organizate sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică şi a Societăţii Americane de Fotografie (la care o treime din lucrări au fost acceptate indiferent de valoarea artistică a acestora, în conformitate cu reglementările celor două Organizaţii internaţionale), organizatorii au optat pentru o formulă de jurizare diferită, bazată exclusiv pe calitatea lucrărilor. În acest context s-a renunţat şi la sistemul tradiţional de jurizare, în favoarea celui electronic. Medaliile oferite pentru cele mai valoroase  lucrări poartă portretul unei personalităţi marcante ale fotografiei mondiale: Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly, onorată astfel în mod adecvat.

Succes Inter-Art la New York

002 Inter-ArtÎn perioada 9-13 septembrie Fundaţia „Inter-Art” din Aiud în parteneriat cu Misiunea Permanentă a României pentru ONU, Institutul Cultural Român din New York, Consiliul Judetean Alba, Primaria Aiud, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Fundaţia Comunitară Alba a organizat la sediul ONU Expoziţia Internaţională de Mail Art: „Naţiuni-Apă-Culturi”, iar la Institutul Cultural Român din New York expoziţia de artă semnată de Ştefan Balog. Tota ICR New York a avut loc şi lansarea de carte a poetului Ioan Hădărig, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Alba-Hunedoara. Manifesarea a  cuprins, de asemenea, prezentarea filmului „Aiud”, realizator Lorincz Zoltan jr., a catalogului cuprinzând lucrările prezente în expoziţie şi propunerile de turism cultural în zona judetului Alba, a fotografiilor cu oraşul Aiud, realizate de Robert Lixandru , a albumului muzical semnat Marius Moga – pe versuri de Ioan Hădărig, a revistei „Aiudul literar”, a albumului „Aiudul de altadata”şi a volumului „Liter-Art Aiud” (proiect in parteneriat cu Penitenciarul Aiud).

Cele două vernisaje aduc în spațiul cultural new-yorkez un proiect amplu construit de Fundația Inter-Art de a promova artiștii români de mail-art, alături de artiștii din întreaga lume interesați de acest tip de expresie artistică.

004 Inter-Art

Expoziția de Mail-Art, găzduită de ONU, reprezintă un record mondial și o premieră mondială absolută: 322 de artiști din 110 țări de pe toate continentele, au răspuns invitației transmise de Fundația Inter-Art și au trimis lucrări pentru acest proiect pus sub semnul unei generoase solidarizări între națiuni, culturi de pe toate meridianele lumii și problematica mondială legată de prezervarea apei și consolidarea unei civilizații responsabile față de această bogăție naturală, indispensabilă vieții.

Expoziția „Națiuni-Apă-Culturi/ Nations-Water-Cultures” relaționează proiectele artistice de acțiunile globale. 44 de artiști români participă la această expoziție demnă de Cartea Recordurilor, prezenți cu lucrările lor în catalogul excepțional editat în România de editura Altip, subvenționat de Consiliul Județean Alba. În afară de creațiile mail-art ale artiștilor români, catalogul prezintă toate lucrările expuse la Națiunile Unite de toți artiștii care și-au trimis picturile, gravurile, desenele și fotografiile, din 110 țări, incluși în cea mai mare expoziție de mail-art care a existat vreodată, o uriașă simeză transcontinentală.

001 Inter-Art003 Inter-ArtAl doilea eveniment a avut loc în galeria ICR New York și în sala Auditorium a aceluiași institute şi a prezintat creația recentă a artistului plastic Ștefan Balog: pictură pe pânză sub titlul „Alte realități”/ „Other Realities”, artă grafică „Abstract dreams” și sculptură „Three-dimensional surrealism”.

005 Inter-Art006 Inter-ArtDupă vernisajul acestei expoziții, în sala Auditorium, a avut loc un recital de poezie în limba franceză și română, din volumul poetului Ioan Hădărig „Poemul tăcerii”/”Poeme du silence”, versiunea în limba franceză fiind realizată remarcabil de doamna Marcela Hădărig.

007 Inter-Art008 Inter-ArtCatalogul de mail-art pune în valoare, totodată, patrimoniul natural, arhitectural și cultural al orașului Aiud și județului Alba, prin descrierea cetăților de la Alba Iulia, Sebeș, Câlnic, Râmetea, a mănăstirilor de la Râmet și Sub Piatră, a Munților și peisajelor din lanțul Șureanu și Apuseni, a peșterilor Scărișoara și Poarta lui Ionele.

009 Inter-ArtScriitoarea Doina Uricariu, directoarea Institutului Cultural din New York, a prezentat acest eveniment cultural ce împletește poezia cu artele plastice (ut pictura poesis) și poezia muzicii cu muzica poeziei. În același timp, publicul a avut un contact direct cu una dintre cele mai dinamice Fundații culturale din România, reprezentate la New York de poetul Ioan Hădărig, directorul artistic Inter-Art și Ștefan Balog, preşedintele Fundației Inter-Art.

Seara Inter-Art la New York

Institutul Cultural Român – New York /Auditorium Hall
200 East 38th Street, NY 10016 (at 3rd Avenue)

Vineri, 13 septembrie 2013, ora 19:00.

icr

Expoziţie de artă
Ştefan Balog: Alte realităţi

Prezentare de carte
Ioan Hădărig: Poemul tăcerii
Volum bilingv român/francez apărut în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” Sebeş/Alba Iulia, ediţia a XXXIII-a, 2013, lansat la Parlamentul European, Bruxelles, Belgia, martie 2013. Traducerea : Marcela Hadarig, Ilustraţii: Ştefan Balog.

Proiect muzical – CD
Melodis Folk: Aproape vis, Muzica Marius Moga, Versuri Ioan Hadarig

sb1

Ştefan Balog (n. 06.06.1968, Aiud, judeţul Alba) a absolvit, în anul 1987, Colegiul „Bethlen Gabor” din Aiud. În perioada 1992 – 1995 urmează cursurile Şcolii de Arte din Alba Iulia. În perioada 1998- 1999 urmează cursurile Universităţii Americane din Bucureşti-secţia artă şi arhitectură. În decembrie 2007 a absolvit Academia Popa’s din Timişoara, sectia grafică- gravură. Studiază gravura (1995-2000) cu maestrul Kantor Janos şi filozofia artei (2001-2003) cu maestrul indian Chiru Chakravarty.

Este coorganizator şi participant la Festivalul Internaţional de Caricatură, Epigrame şi Umor Aiud (2005-2011) şi Festivalul Internaţional de Documentare Artistice şi Foto AIUD-ART (2005- 2010), Bienala Intercontinentală de Grafică Mică INTER-ART Aiud (2006,2008,2010). Este coorganizator al expoziţiilor internaţionale de Mail Art organizate la Aiud (1998-2010). Din 1995 a participat la numerose expoziţii de grup şi personale îm ţară şi străinătate. A obţinut o serie de premii, dinrtre care enumerăm, selectiv: Premiul pentru artă plastică în cadrul Zilelor Culturale „Liviu Rebreanu” (Aiud-1995), Premiul pentru grafică la Concursul „Luminile artei” – Aiud – 1996, Premiul „Courage World” la caricatură (Taipei – Taiwan – 1999).
Este fondatorul Fundaţiei „Inter-Art”, a Galeriilor INTER-ART şi a Muzeului de Artă Contemporană INTER-ART din Aiud- alături de Ioan Hădărig şi Robert Lixandru.

În august 1999 publică volumul de proză scurtă fantastică „Atingerea zilei de mâine”, iar în august 2007 apare volumul „Traversarea”.

ih1

Ioan Hădărig este licenţiat al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, specializarea: Sociologie; Master: Literatură şi cultură românească în context european, Facultatea de Istorie şi Filologie. Ioan Hădărig este Director artistic al Fundaţiei „InterArt” Aiud, al Galeriilor Inter-Art Aiud şi al Muzeului de artă contemporană Inter-Art Aiud; al Taberei Internaţionale de Artă Plastică „Inter-Art” Aiud, al Taberei Internaţionale de Creaţie pentru Tineret, al Bienalei Intercontinentale de Grafică Mică, al Festivalului Internaţional de Umor, al Festivalului Internaţional de Film şi Artă Fotografică Art Aiud, al Taberei Internaţionale de Grafică Wine Art, al Taberei Internaţionale de Artă Plastică Prison Art. Începând cu anul 2011 este  membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Alba – Hunedoara.

Volume publicate – poeme: „Iubirea pe o cruce de nisip”, 1996; „Lupta nebunului cu valul, 2002; „Apocalipsa după Ioan”, 2007; „Trupul amantului ucis”,2008; „Atingerea singurătătii”, 2012; „Poemul tăcerii/Poeme du silance”, 2013; „Imagini ale Aiudului de altădată”, album/poem editat în 7 limbi, în colaborare cu Robert Lixandru, ediţia I – 2008, ediţia a II-a şi a III-a -2011.

 „Poezia lui Ioan Hădărig aduce, în peisajul liric autohton, un aer de supleţe ideatică şi o nuanţă clară de emoţie care sfidează barierele canonice ale cititorului comod de poezie. Pentru poetul Ioan Hădărig poezia este, obligatoriu, provocare cu dublă direcţie: a afectului şi a intelectului, acesta din urmă însă privit din perspectiva creaţiei de idei care permite creionarea după legile sensibilităţii. Poemele sunt, luate fiecare în parte, tablouri ale conştiinţei nedeghizate, poetul complăcându-se într-o stare de graţie aparte: jocul imaginilor devine joc al simbolurilor şi al arhetipurilor, închegarea semantică a traseului liric revelând un maestru de ceremonii excelent aşezat în cultură, care ştie să-şi dozeze deopotrivă bagajul teoretic pe care se sprijină şi preaplinul sufletesc pe care îl livrează, fără rest, cititorului. Multe dintre poeme sunt construite în jurul matricei religioase, recuperată de poet cu un instrumentar elegant şi modern, fără a-i răstălmăci sau oculta vibraţiile. Cert este că, pentru poetul Ioan Hădărig, sacrul este stare trăită prin poezie, şi nu simplă fluturare de gând”. (Diana Câmpan, 2010)