Expoziţia „Goya – cronicarul tuturor războaielor”, vine la Timişoara

Goya - cronicarul tuturor războaielor la Timişoara

După prezentarea de la Muzeul Național de Artă al României este rândul Muzeului de Artă Timişoara, împreună cu Institutul Cervantes din Bucureşti, Academia Regală de Arte Frumoase San Fernando – Calcografia Naţională din Spania şi Grupul Via Rumania, să organizeze în perioada 2 februarie – 31 martie 2013 expoziţia de gravură şi fotografie de război „Goya – Cronicarul tuturor războaielor. Dezastrele şi fotografia de război”. Evenimentul este organizat sub înaltul patronaj al Ambasadei Spaniei în România.

Vernisajul va avea loc vineri, 1 februarie a.c., la ora 18.00, în sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara. Vor lua cuvântul Excelenţa Sa, Dl. Estanislao de Grandes Pascual, ambasadorul Spaniei în România, Dl. Juan Carlos Vidal, directorul Institutului Cervantes din Bucureşti, Dl. José Miguel Viñals, directorul general al grupului Via Rumania şi Dl. Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă Timişoara. Intrarea se face doar pe bază de invitaţie, iar accesul publicului se va face, pe bază de bilet, începând cu data de 2 februarie a.c.

Mai mult Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele şi fotografia de război

Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele şi fotografia de război

Muzeul Național de Artă al României, Rotonda sălii Auditorium     
2 decembrie 2012 – 27 ianuarie 2013
Goya - MNAR (afiş)Muzeul Naţional de Artă al României şi Institutul Cervantes din Bucureşti invită publicul în perioada 2 decembrie 2012 – 27 ianuarie 2013 la expoziţia Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele şi fotografia de război (curator Juan Bordes).

Expoziţia prezintă cele 82 de gravuri din celebra serie Dezastrele războiului realizată de pictorul spaniol Francisco de Goya în perioada 1810-1820, care ilustrează scene din timpul războiului împotriva trupelor napoleoniene (Războiul de independenţă spaniol, 1808-1814).
Prin intermediul acestor gravuri, Goya denunţă ororile războiului: cruzimea, fanatismul, teroarea, nedreptatea, suferinţa şi moartea. Atitudinea sa imparţială, prin ilustrarea atrocităţilor comise de ambele tabere implicate în conflict, transformă actul creativ într-unul de protest, de condamnare a războiului, fără precedent în istoria artei.

În paralel cu gravurile lui Goya sunt expuse fotografii din timpul Războiului civil spaniol (1936-1939), eveniment care s-a aflat în atenţia presei internaţionale, beneficiind de prezenţa unor fotografi renumiţi precum Robert Capa, David Seymour, Gerda Taro, Augustí Centelles sau Alfonso Sánchez, cărora li se adaugă nenumăraţi fotografi locali sau anonimi.
Această alăturare este menită să extindă denunţul lui Goya până în zilele noastre, să identifice în discursul fotoreporterilor de război ecoul atitudinii lui Goya faţă de conflictele armate.

Dincolo de valoarea artistică şi calităţile tehnice incontestabile, gravurile din seria Dezastrelor au rol de mărturie (Am văzut, Aşa s-a întâmplat – sunt titlurile unor planşe), de cronică a unor evenimente reale. De un mare impact vizual, în aceste gravuri pot fi identificate caracteristici care anticipează estetica fotografiei de presă: evitarea compoziţiilor complexe, surprinderea spontanului, a insolitului, prezenţa zonelor parazitare de negru sau a zonelor goale care au rolul de a concentra atenţia asupra porţiunii din imagine care conţine informaţia principală.
În expoziţie gravurile sunt grupate pe şapte teme majore: frontul, victimele, execuţiile, exodul şi jafurile, foametea, ipostaze ale femeii în război şi perioada de după război – o critică la adresa regimului absolutist instaurat de regele Ferdinand al VII-lea.

Din vasta arhivă fotografică spaniolă a Războiului civil au fost selectate fotografii care corespund grupărilor tematice ale gravurilor lui Goya, tocmai pentru a pune în evidenţă forţa universală a imaginilor din seria Dezastrele războiului – precursoare a cronicilor fotografice ale viitoarelor războaie.

Goya, MNAR

Goya a început seria Dezastrelor în 1810, dar ultimele plăci vor fi terminate spre 1820, timp în care a realizat mai multe planşe de probă şi a imprimat doar 3 exemplare complete ale seriei, sub titlul Fatalele consecinţe ale sângerosului război cu Bonaparte în Spania.
SURSA: www.mnar.arts.ro

Gravură şi carte franceză din Colecţia Brukenthal – secolul al XVIII-lea

Palatul Brukenthal, Cabinetul de Stampe
6.09 – 3.11.2012
Curatori: Dr. Maria Ordeanu şi Gabriella Zsigmond

Expoziţie realizată cu susţinerea Institutului Francez din România şi a Lectoratului de Franceză de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Text oferit de Maria Ordeanu, curatorul expoziţiei:

„Muzeul Naţional Brukenthal prezintă în sălile Cabinetului de Stampe şi Desene o selecţie de cărţi ilustrate şi gravuri, reprezentativă pentru interesul fondatorului muzeului, baronul Samuel von Brukenthal pentru cultura franceză.
Secolul al XVIII-lea a fost profund marcat de spiritul francez. Limba franceză era modalitatea de comunicare internaţională, deţinând aproape exclusivitatea în reşedinţele aristocratice ale timpului. Baronul Brukenthal vorbea curent franceza şi biblioteca sa stă mărturie pentru diversitatea şi multitudinea lecturilor sale. De la clasicii Antichităţii greceşti şi latine, la renumiţi cărturari ai Renaşterii şi scriitori reputaţi ai literaturii baroce, până la autorii la modă ai perioadei rococo şi ai clasicismului, biblioteca Brukenthal oferă cititorului privilegiat, delicii intelectuale.
În secolul al XVIII-lea, cartea a constituit una din componentele majore ale răspândirii cunoştinţelor dinspre elite spre cei mulţi, împlinind prin educaţie, idealul Secolului Luminilor. Ilustraţia gravată a acestor cărţi contribuia la sporirea înţelesului, oferind totodată o modalitate plăcută de vizualizare a cuvântului scris.
Micile ilustraţii, incluse în ample cadre decorative, rezumau cu virtuozitate spiritul lucrării ilustrate. Aceste ilustraţii erau de multe ori de mărimea unei frunze de viţă, de aceea au fost numite vignete. Artişti francezi renumiţi, precum François Boucher, Charles-Joseph Natoire, Hubert-François Bourguignon, cunoscut sub numele Gravelot, Charles Eisen – pentru a-i menţiona doar pe câţiva – au realizat sute de desene, puse la dispoziţia gravorilor şi editorilor pentru a ilustra cărţile publicate la Paris şi în alte centre tipografice europene. Cartea frumoasă, cartea ca obiect de artă, cuprindea alături de textul imprimat, ilustraţia gravată, ornamente tipografice şi legătura în piele cu ornamente aurii, purtând de multe ori blazonul proprietarului.
În expoziţie pot fi admirate ediţii princeps, ediţii de lux, dar şi reeditari şi contrafaceri ale unor lucrări celebre în Secolul Luminilor: „Metamorfozele” poetului latin Ovidiu (43-17), lirica lui Horaţiu (65-8), „Decameronul” lui Giovanni Boccaccio (1313-1375), „Ierusalimul eliberat” al lui Torquato Tasso (1544-1595), satirele lui Regnier (1573-1613), dramaturgia lui Pierre Corneille (1606-1684) şi a lui Moličre (1622-1673), fabulele lui Jean de La Fontaine (1621-1695), „Aventurile lui Telemaque” de Fenelon (1651-1715), „Templul din Cnide” de Montesquieu (1689-1755), operele lui Voltaire (1694-1778), Rousseau (1712-1778) şi Marmontel (1723-1799), precum şi faimoasele „Săruturi” ale lui Dorat (1734-1780). 40 de gravuri-ilustraţii de carte, semnate de cei mai cunoscuţi gravori ai secolului al XVIII-lea întregesc expunerea.”
SURSA: Muzeul Brukenthal

Gravura lui Nevinson în licitaţie la Londra

Aproape 60.000 € pentru o gravură din Primul Război Mondial

Opera „Doctorul” datează din 1916, când Nevinson se afla în culmea carierei sale artistice şi încerca pentru prima dată gravura. Aceasta înfăţişează un soldat fiind tratat de o rană la cap într-un spital de campanie, în timp ce camarazi bandajaţi ocupă fundalul. Gravurile din această perioadă timpurie au devenit cele mai căutate, fiind totodată cele mai rare din opera grafică a lui Nevison. Opera a atras numeroase oferte şi a fost adjudecată în final cu 59.100 €.

O copie a acestei lucrări se află la British Museum, iar o pictură în ulei, din acelaşi an, ilustrând aceeaşi scenă, este expusă la Muzeul Imperial al Războiului din Londra.
Specialistul Bonhams, Tanya Grigoroglou, spunea: „Este o imagine foarte puternică, ce capturează energia şi cruzimea războiului. Realităţile conflictului sunt reprezentate cu asprime, fără vreo iluzie sentimentală despre gloria războiului. Gravurile lui Nevinson pot fi comparate, în ceea ce priveşte impactul lor, cu operele poeţilor din Primul Război Mondial, care exprimau emoţii similare în versuri.”

Christopher Richard Wynne Nevinson (13 august 1889 – 7 octombrie 1946), pictor englez care şi-a început studiile de artă la St John Wood, Londra, în anul 1908. În 1912 devine student la Slade School of Art din Londra, fiind înfluenţat de impresionism şi creatiile lui Sandro Botticelli. Se înscrie la Academia Julian, adoptând o manieră de lucru Modernistă, implicându-se în dezvoltarea curentului Futurist. Participă în Primul Război Mondial, în cadrul trupelor Crucii Roşii, unde realizează o serie de gravuri care redau realitatea dură, aspră şi întunecată a conflictului militar, folosind tehnici specifice curentului Futurist.
SURSA: Artdaily via Artmark

Radu Roşian: Înainte de 1989 făcem lozinci, acum am pictat un tort de nuntă

De vorbă cu Radu Roșian despre ilustaţia de carte

De vorbă cu Radu Roşian (Foto: Grigore Roibu)Pe Radu Roşian îl cunosc de mai mulţi ani, fiind un artist plastic hunedorean. Activitatea artistică i-am remarcat-o prin intermediul expoziţiilor la care participa. Într-o zi m-a invitat să-i văd mapa cu ilustraţii grafice realizate pentru mai multe publicaţii. Serii întregi de ilustraţii de carte, desene şi studii stăteau „înghesuite” în dosare separate, pe diverse teme.

Multe imagini povesteau basmele copilăriei noastre. Fiecare desen degaja un sentiment de bucurie a lucrului făcut cu dragoste şi meticulozitate. La câteva săptămâni după acest eveniment m-am întâlnit din nou cu Radu Roşian, în biroul lui din Castelul Corvinilor, unde lucrează ca desenator. Am depănat amintiri din vremurile de glorie ale oraşului siderurgic de pe malul Cernei, am discutat despre artă, societate, condiţia plasticianului în „anii de criză” pe care îi traversăm şi, nu în ultimul rând, despre o pasiune comună – pescuitul.
Radu Roşian, de-a lungul anilor, a pictat, a sculptat, a realizat grafică şi ilustraţii de carte. În anii comunismului făcea panouri cu lozinci de propagandă în combinatul siderurgic şi panota „gazeta de perete”, la cererea conducerii de atunci. „Era bine. Stătem într-un birou şi-mi exersam mâna. În fond tot grafică făceam”, îmi spune Radu Roşian. Acum lucrurile s-au schimbat: „Am ajuns să pictez un tort de nuntă, lucrare pentru care am câştigat mai mult decât pentru o ilustraţie, raportat la timpul alocat”, adaugă artistul.

Radu Roşian (Foto: Grigore Roibu)Ceea ce m-a fascinat în munca lui Radu Roşian este activitatea sa, una din ce în ce mai rară în lumea artistică prezentă, legată de ceva ce aparent nu este neapărat necesar vieţii, dar care aduce o plăcere imensă şi anume grafica de carte. Această activitate prin care ideile poetice şi literare sunt translatate în sfera vizualului contribuie la educaţia celor mici prin ceea ce René Huyghe numea „civilizaţia imaginii”. De-a lungul istoriei, ilustraţia de carte s-a aflat într-o permanentă legătură cu tiparul, piatra de temelie a dezvoltării culturii şi canalul prin care sunt multiplicate ideea, cuvântul şi imaginea. Îmi pun tot mai mult întrebarea care va fi soarta cărţilor în era informaticii şi dacă textul tipărit va rămâne pe rafturile bibliotecilor? Lucrările de grafică şi ilustraţia sunt adevărate „opere de artă”. La ora actuală în cadrul unor galerii se fac expoziţii cu ilustraţii de carte, fără text, cu imagini ce au valoare estetică în sine. Ilustraţia de carte urmăreşte analizarea teoretică şi practică a imaginii narative prin semne şi simboluri, pentru a sugera o idee, o stare sufletească sau pentru a înlocui o serie de întâmplări. Discuţia noastră pe această temă nu a fost premeditată, a fost un dialog colegial şi prietenesc.

Radu Rosian (Foto Grigore Roibu (9)Radu Roşian s-a născut pe data de 24 noiembrie 1958 în Hunedoara. A absolvit Liceul de Artă din Deva în anul 1977 şi Facultatea de Arte de la Târgu Jiu, în 2011, secţia Pedagogia Artei, cu o lucrare de licenţă despre arta informală care, spune artistul în introducerea lucrării, „constituie un înveliş al unui conţinut cantonat în realitatea raţională”. Radu Roşian are în palmares 14 expoziţii personale şi a participat la peste 100 de expoziţii de grup. A colaborat cu diverse edituri la ilustrarea a peste 100 de cărţi, realizând tot atâtea lucrări grafice pentru coperţi de carte. A primit premiul I pentru grafică şi ilustraţie „Iancu de Hunedoara” (1998), Marele premiu al Festivalului de Umor „Liviu Oros” (1999) şi numeroase alte diplome şi distincţii dintre care le menţionăm pe cele din 2005, obţinute în Italia pentru „Poezie, proză şi artă figurativă”. Din anul 2006 lucrează ca desenator în cadrul Muzeului Castelul Corvinilor.

Radu Roșian: Fiecare artist face parte din propriul lui curent artistic

Grigore Roibu: Aş vrea să vorbim despre un segment aflat pe cale de disparţie în artele plastice contemporane şi anume despre ilustraţia de carte. Cum a apărut această pasiune a ta şi când ai început să te ocupi de acest domeniu?

Radu Roşian: Am avut o lungă perioadă, după ce am absolvit liceul de artă, în care nu am lucrat nimic. Ilustraţia de carte a apărut ca domeniu al activităţii mele în urma rugăminţii pe care mi-a făcut-o poetul Eugen Evu de a-i ilustra o carte de poezie. Am făcut atunci câteva desene care au apărut în acea carte. Am intrat în contact cu o editură din Deva care a tipărit cartea, iar, apoi, au venit tot mai multe solicitări de ilustraţii pentru cărţi dedicate copiilor. Lucrez susţinut în acest domeniu de aproximativ 10 ani. Am început să fac ilustraţii contra cost, la preţuri modice. De la o editură la alta s-a dus vestea şi, în felul acesta, am avut tot mai multe comenzi pe care am încercat să le onorez. Cu toate că rezultatul material al muncii mele lăsa mult de dorit, am realizat cu dragoste aceste ilustraţii. Este o etapă a activităţii mele artistice. Nu sunt o persoană consecventă cu o anumită modalitate de lucru. Mă plictisesc repede şi caut tot timpul alte forme şi materiale de lucru pentru a-mi exprima ideile. În ultima perioadă nu am mai realizat ilustraţii pentru carte, dar această activitate rămâne una de importanţă pentru mine.

– Cum este văzută cartea acum, în era digitală, când cărţile electronice iau tot mai mult locul celor tipărite? Consideri că are viitor cartea tipărită?

– Da. Cred că are viitor. În special cartea pentru copii. Copiii până la o anumită vârstă nu sunt „prinşi” de calculator. Imaginea prezentată în carte are un rol major în educaţia lor.
Toată ilustraţia pe care am făcut-o este realizată în mod tradiţional. Nu am folosit procesarea computerizată. Toate desenele sunt realizate cu mâna, clasic, pe hârtie. Mie mi-au fost dragi din copilărie imaginile care prezintă textul unei cărţi. Când eram mic nu aveam alte alternative. Nu exista computerul şi nici internetul. Am realizat ilustraţii pentru diverse poveşti aşa cum mi-aş fi dorit eu să arate o carte când eram copil. Am trăt, ca să zic aşa, fiecare carte sentimental, adaptându-mă şi transpunându-mă în copilul care eram odată.

Am realizat ilustraţii şi pentru cărţi de poeme unde, decriptând universuri simbolice, am făcut o ilustraţie elaborată. Am putut aplica tehnici de gravură cu forme abstracte, mesajul acestora fiind unul cu totul şi cu totul diferit.
În cazul cărţilor pentru copii imaginea vine în completarea textului, ceea ce nu este obligatoriu în cazul cărţilor pentru adulţi. Pentru copii imaginea are scopul de a traduce în limbaj vizual textul. În cazul acesta am căutat să realizez imagini frumoase, atractive, ceva mai colorate şi care reprezintă ce se povesteşte în carte.

-Toate acestea fără a le transforma în imagine narativă sub forma benzilor desenate ca în cazul revistelor alături de care am copilărit, cum ar fi, de exemplu, „Pif Magazine” şi „Rahan”.

– Da. Fără a deveni benzi desenate. Am prins şi eu aceste reviste în copilărie. Este o altă modalitate de reprezentare, tot de importanţă pentru copii, dar, în cazul benzilor desenate, imaginea are o pondere mult mai mare în publicaţie decât textul. Textul se rezumă la câteva cuvinte, o explicaţie sau un scurt dialog. Imaginea este cea care povesteşte acţiunea.
În cazul cărţilor de poveşti este invers. Textul povesteşte acţiunea iar imaginea vine să completeze şi să dezvolte ceea ce este redat prin text pentru a fi decriptat mai uşor. Câteva pagini de text sunt condensate într-o singură imagine, în timp ce, în cazul benzilor desenate, lucrurile se petrec invers. Sunt două segmente oarecum distincte, dar ambele importante în educaţia copiilor.

– Am văzut în lucrările tale o varietate de tehnici pe care le aplici unei serii de ilustraţii şi un alt mod de a te exprima prin pictură, o pictură ce este gestualistă. Ne poţi spune ceva despre tehnicile folosite, despre tehnica în peniţă, în pastel sau în creioane colorate şi cretă, când şi cum le foloseşti?

– Am făcut mai mult grafică. De 3-4 ani pictez în acrilic. Demersul plastic este legat de arta informală, arta nonfigurativă cu influenţe gestuale. Este, de asemenea, o etapă care s-a concretizat printr-o sută de lucrări pe pânză.
Arta nonfigurativă nu-şi găseşte rostul în cărţile pentru copii. În cazul reprezentărilor figurative mă adaptez textului din carte. O reprezentare realistă nu exclude tehnicile moderne de lucru. După cum spuneam, eu mă plictisesc dacă mă ancorez într-o anumită tehnică.
În cazul ilustraţiei mă adaptez textului. Acţiunea se petrece într-un anumit ambient, o anumită epocă, are o notă umoristică sau tragică şi mă străduiesc să aleg materialele cele mai potrivite pentru a transpune peisajul şi atmosfera redată în text. Încerc să gândesc cu mintea primilor ani ai vieţii şi, apoi, să transpun în imagine ceea ce mie mi-ar plăcea să văd într-o carte, adaptând povestea pe înţelesul minţii unui copil. De exemplu, dacă acţiunea are loc acum 200 de ani studiez vestimentaţia epocii, comportamentul oamenilor, obiceiurile, relaţiile sociale care existau şi reprezint totul printr-o imagine realistă, apelând la diverse tehnici şi materiale pentru a recrea atmosfera specifică ce se degajă din textul povestirii. Într-un fel îmi imaginez acţiunea dintr-o pădure şi în alt fel cea care se petrece pe mare sau într-un castel.

– În urma desenelor pe care le-am văzut pari un artist mediculos şi cu multă răbdare. Câtă muncă necesită acest tip de grafică?

În toate cărţile pe care le-am ilustrat am încercat ca munca depusă să fie riguroasă. Spontaneitatea anumitor imagini este una intenţionată. Am evitat să fiu superficial.

– Ilustraţiile pe care le realizezi sunt rodul unui proiect bine conturat de la început sau evoluează ca un experiment vizual în care întâmplarea şi inovaţia are un rol important în forma finală a imaginii? În ce măsură contează dacă povestea pe care o ilustrezi este pe placul tău?

– Textul contează. Când vrei să ilustrezi o carte în primul rând citeşti sau reciteşti cartea. Starea spirituală pe care o ai creează atmosfera propice lucrului. Când nu ai starea interioară necesară nu poţi crea nimic. În caz contrar, totul se transformă în muncă fizică. Aş spune meşteşug. Şi acestă modalitate de lucru poate fi de bună calitate, dar nu are nimic cu arta. Cartea îţi induce o anumită stare, intri în atmosfera cărţii şi, după aceea, spiritul şi mâna încep să lucreze amândouă, împreună. Eu, aşa cum spuneai, sunt meticulos şi nu tratez nimic cu superficialitate. Spiritul în care se desfăşoară acţiunea povestirii trebuie recreat şi transpus în imagine. De exemplu, poveştile lui Creangă nu se pot desfăşura în spaţiul lui Perrault. Cum lui Făt Frumos al lui Eminescu nu i-ar sta bine în spaţiul creat de Creangă.
Spaţiul, atmosfera, gestica personajelor, mişcarea lor compoziţională, toate sunt importante. La început fac schiţe de haine, mobilier, arhitectură, atitudini ale personajelor etc. Când ajung la un rezultat în ceea ce priveşte compoziţia, trec la studiul dinamicii personajelor. Dacă personajele nu au mişcări fireşti nu vor transmite nici un sentiment. În ultima etapă transpun totul „pe curat” şi relucrez întreaga compoziţie, folosind tehnicile care mi se par potrivite. De exemplu, când am ilustrat Perrault, am lucrat în creioane colorate, pentru că, folosind vârful ascuţit al acestora şi multitudinea lor de nuanţe, mi-am permis să redau scena în volum, cu detalii pe care nu le puteam obţine cu ajutorul pastelurilor. Când am ilustrat Nastratin Hogea, pentru a reda atmosfera cărţii, aceasta fiind pe partea de umor, de glumă cu tentă orientală, am apelat la peniţe. Pentru alte lucrări am folosit tehnici mixte.

Dacă fac o socoteală un desen îl realizez în aproximativ 50-100 de ore. Mă refer la o ilustraţie finală, cu toate etapele despre care am vorbit. Asta înseamnă că o carte, cu aproximativ 10 desene, îţi consumă aproximativ 800 de ore de muncă.

– Cărţile, în ziua de azi, au un preţ destul de mare şi, la veniturile pe care le avem, puţini oameni îşi permit să le cumpere în mod curent. Îndrăznesc totuşi să te întreb cum sunt plătite orele de muncă pentru realizarea unei ilustraţii de carte?

– Prost. Foarte prost. Cartea este scumpă. Cartea nu se vinde. Bani nu sunt. Este un întreg lanţ. Dacă faci o comparaţie cu suma plătită unui muncitor necalificat, să zicem pentru 500 de ore de muncă cât aloci pentru realizarea cărţii, vei constata că munca de creaţie este mult mai prost plătită decât a muncitorului necalificat. Nu mai vorbesc de faptul că semnătura unui autor, la noi, nu contează.

– Munca de la Muzeul Castelul Corvinilor joacă un rol în documentarea pe care o faci pentru ilustraţia de carte?

– Nu. Am copilărit în preajma castelului de la Hunedoara şi monumentul are un rol important în educaţia mea. Este un simbol. Munca pe care o prestez ca desenator la castel îmi dezvoltă manualitatea. Mâna este permanent pusă la lucru. Este la fel ca în cazul oricărei meserii: prin repetare capeţi abilităţi. Un organ care nu-l foloseşti are tendinţa de a se atrofia. Ceea ce fac eu aici, o treabă de rutină, mă ajută să-mi păstrez anumite abilităţi şi atât.

– Să nu uitam de pictură. Pictura pe care o practici este abstractă, este gestualistă, este într-un fel pusă într-o opoziţie cu ceea ce faci în ilustraţia de carte sau se completează reciproc?

– Nu ştiu ce să zic… Ca modalitate de exprimare pictura mea se află, oarecum, într-o opoziţie cu ilustraţia de carte. Teoretic vorbind ilustraţia de carte este o formă de exprimare realistă în care imaginea îmbracă forme concrete, cantonate în realitate. În pictură şi grafică mă situez dincolo de „bariera” realităţii. Arta informală are calitatea ei de a nu lasă posibilitatea imitării, de a-i copia pe alţii, pentru că elementul principal este libertatea de exprimare. În momentul în care exprimarea este liberă, fără constrângeri, fără nici o încorsetare, este imposibil să imiţi pe cineva. Fiecare artist are un stil. Fiecare artist face parte din propriul lui curent artistic.

– Ce planuri sau proiecte de viitor ai?

– Nu mi-am făcut niciodată proiecte de viitor. Nu pot gândi o expoziţie pentru anul viitor. Este posibil ca tot anul acesta să nu am dorinţa de a mă implica în nici un demers plastic. Dacă nu simţi un impuls spiritual pentru aşa ceva proiectul este născut mort. Eu caut mereu noi metode pentru a mă exprima. Pentru mine demersul plastic este mai important decât un proiect.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)