Antal Vasarhelyi – GRAFART

Galeria Simeza
Vernisaj: 12 martie 2014, ora 18.00.

Antal VasarhelyiVă invităm la vernisajul expoziției de grafică GRAFART a artistului de origine română Antal Vasarhelyi, Președintele Asociației gravorilor și litografilor din Budapesta. Evenimentul va avea loc în data de 12 martie 2014, la Galeria „Simeza” (București, Bd. Gh. Magheru 20), la ora 18.00. Prezintă criticul de artă Pavel Șușară. Expoziția este organizată de UAP din România, Filiala de Grafică.

Grafica Românească 2013

Căminul Artei

15 octombrie – 8 noiembrie 2013
Vernisaj: marţi, 15 octombrie 2013, ora 18.00

Grafica

Filiala de Grafică a Uniunii Artiştilor Plastici din România anunţă deschiderea expoziţiei
Grafica Românească 2013.

Evenimentul, aflat la a III-a ediţie, aduce laolaltă artişti profesionişti din întreaga ţară şi radiografiază, sperăm corect, starea graficii româneşti contemporane, tendinţele, tematica şi tehnicile folosite.
Deschisă tuturor genurilor, expoziţia valorizează atât creaţiile unicat, cât şi cele multiplicabile, facilitând astfel accesul la creaţia artistică a unui număr mai mare de iubitori de artă.
Expoziţia reuneşte în spatiile Căminului Artei din Bucureşti, 68 de artişti din ţară și străinătate care expun 100 de lucrări de grafică.
Expun:
Grafica Ro

Lucia Lobonţ – ceramică / grafică

Galeria LINA, Sinagoga Bistriţa

Lucia Lobonţ - ceramică  grafică

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud vă invită, sâmbătă, 21 septembrie 2013, ora 18.00, la expoziţia de grafică şi ceramică aparţinând artistei Lucia Lobonţ.

Lucia Mihaela Lobonţ este Licenţiată a Academiei de Arte Vizuale „Ioan Andreescu”, Facultatea de Arte Decorative, Secţia Ceramică, Cluj-Napoca şi a obţinut un Masterat Arte Vizuale. Între 2002 – 2005 a fost designer la „United Potteries” în Saigon, Vietnam.
Expoziţii (selecţie): 1996 – Nantes – Franţa, 2002 – 2004 – Expoziţie cu „United Potteries” Saigon, Messe Ambiente Frankfurt, Germania, 2003 – Expoziţie cu „United Potteries” Saigon, exp. „Home & Garden”, 2004 – Expoziţie la Fule Int`l Ceramic Art Museum (FLICAM) China, 2004 – Expoziţie de grup „Under the Blue Sky” Liverpool, UK, 2007 – Expoziţie de grup „Interferentzen” Museum der Stiftung Keramion, Frechen, Germany, 2008 – Expoziţie de inspiraţie armenească, Cluj-Napoca
2010 – Tabăra de creaţie – Fule int’l Ceramic Art Museum (FLICAM) – Int’l Ceramic Journals Exhibition – China, 2012 –„The World’s Best Ceramic Fountains” – Italia.

Însemne – Reka Csapo Dup şi Ioan Delamare Atanasiu

Galeria Simeza, Bucureşti
27 iunie – 10 iulie 2013

Uniunea Artiștilor Plastici din România are plăcerea să prezinte expoziția de sculptură și grafică a artiștilor Reka Csapo Dup şi Ioan Delamare Atanasiu, cu cele mai recente lucrări ale acestora.

insemne
Trecere şi devenire la Reka Csapo Dup
Pentru Reka Csapo Dup, sculptura reprezintă un mod şi totodată o cale de punere în acord a celor văzute cu cele nevăzute. Cum nimic nu apare din neant, cel puţin de la Creaţie, Big Bang sau orice alt eveniment constituit în punct 0 al istoriei, putem lua în consideraţie truismul că întotdeauna va exista un înainte şi un după. Trecerea prin prezentul echivalent cu existenţa fiecărui lucru se constituie astfel în succesiune de transformări. Pentru artistă, schimbarea menţionată nu reprezintă atât metamorfoză, cât devenire, în sensul de echilibru, cu conotaţiile sofianice ale acestuia. Matricea, privită ca matcă a perpetuării lumii, a fost relaţionată artistic şi conceptual cu focul uranian. Madonele create de Reka Csapo Dup, albe ori negre, sunt plasate în context non-teologic, între zeităţile precreştine telurice, patroane ale fertilităţii şi sirenele mitologice, simboluri ale sterilităţii. Această relaţie antinomică exclude din discurs orice componentă ludică. Artefactele aparţin exclusiv zonei vizualului. Nimic întâmplător, nimic în plus, nici în minus, totul sub semnul măsurii. Pentru că partea şi întregul sunt independente organic, configurarea expoziţiei-instalaţie capătă un rol principal în proiectul propus.

Lumea de semne a lui Ioan Delamare Atanasiu
În creaţia lui Ioan Delamare Atanasiu realitatea şi interpretarea liberă a acesteia se suprapun, sub semnul grafismului, până la identificare. Rezultatul artistic aparţine însă unei cu totul alte zone decât celei care transpare din perspectiva enunţată: este vorba despre naraţiuni simultane. Timpul a fost în mod voit suprimat, ca de altfel orice relaţie de cauzalitate din ceea ce vedem, lumea care se instaurează prin trimful şi întru exaltarea liniei aparţinând exclusiv vizualului. Avem de-a face cu un discurs pseudo, ori poate meta iconografic. Componenta onirică se împleteşte cu cea anecdotică, în spiritul unor legi de compoziţie care îşi află toate cheile de lectură şi parolele la vedere. Ceea ce contează este întregul, în condiţiile în care părţile componente au tendinţa de a-şi negocia individual ierarhia. Universul lui Atanasiu este fără soluţie de transcendere prin mijloace interne, din punctul de vedere al interpretărilor de factură literară. Compoziţiile sunt însă puternice, iar ideile instaurate prin eludarea asociaţiilor libere din interpretare, coerente. O grafică ce va stimula intelectual, chiar cu preţul disconfortului, care va genera întrebări mai degrabă decât să ofere răspunsuri, totul sub egida unei maniere de abordare vii, inconfundabile. (Mihai Plămădeală, critic de artă, curator)

Expoziţie de grafică Cseh Gusztáv

Galeria Quadro, Cluj
6 – 14 iunie 2013.
Program zilnic între: 11:00-14:00, 15:00-19:00 (inclusiv sfârșitul săptămânii)

Cseh GusztávLucrări din colecția Muzelului Bocskai István din Hajdúszoboszló. Expoziție realizată în cadrul evenimentului Zilele Cărții Maghiare.

„Maestru al graficii maghiare din Transilvania, Cseh Gusztáv s-a născut în anul 1934 la Cluj. Talentul său extraordinar la desen s-a arătat deja în caricaturi literare și prin activitatea de grafician de carte, dar numele său a devenit cunoscut mai ales datorită primei sale expoziții din 1965, prin lucrări de mare originalitate și impact.
Pedanteria puritană, umorul filosofic, perspectiva absurdă asupra vieții și creativitatea spiritului său s-au împletit. În timp ce talentul său a „pus stăpânire pe lumea descompusă”, el crea unitate picturală din lucruri oxiomoronice.
A fost o personalitate cerebrală, iar căutarea sa artistică reflectă frământările și rarele bucurii ale artiștilor, intelectualilor, scriitorilor maghiari din Transilvania de acum câteva decenii. În opera sa nu găsim urmele unei stîngăcii caracteristice artiștilor central-europeni. A creat un univers individual monden, elegant și dramatic, dar totuși juvenil și jucăuș, aducând noutăți radicale în viața artistică transilvăneană. Prin aliajul armonios al anticului și al avantgardei a creat compoziții de puritate clasică, cu ajutorul finelor pânze ale liniilor trasate cu penița și culminând mai ales în gravuri.” (Csapody Miklós)

Coorganizatori: Kolozsvár Társaság, IDEA design + print
Partener: Consulatul General al Ungariei, Cluj