Premiile Globul de aur

Lista marilor câştigători

Nominalizările pentru premiile Globul de aur au fost anunţate şi din acest motiv voi dedica un nou articol acestui eveniment al artelor vizuale, ieşind oarecum din zona artelor plastice. Blogurile au anunţat în mare grabă lista nominalizaţilor şi a nominalizărilor. S-au făcut presupuneri şi pariuri. Asociaţia presei străine de la Hollywood a acordat filmului „Reţeaua de Socializare ”(The Social Network), pelicula regizată de David Fincher, patru Globuri de Aur, printre care cele pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun film. Premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Colin Firth, pentru „The King’s Speech”, în timp ce distincţia pentru cea mai bună actriţă i-a fost acordată lui Natalie Portman, pentru „The Black Swan”.
Robert de Niro a primit premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră. Din păcate „Concertul” lui Radu Mihăileanu a pierdut premiul în detrimentul peliculei daneze „In A Better World”. Nu aş putea comenta alegerea Asociaţiei presei de la Hollywood datorită faptului că nu am văzut filmul regizat de Susanne Bier. Iată lista completă a premiilor:

Cel mai bun actor – dramă: Colin Firth (The King’s Speech)
Cea mai bună actriţă – dramă: Natalie Portman (Black Swan)
Cel mai bun actor – comedie/ musical: Paul Giamatti (Barney’s Version)
Cea mai bună actriţă – comedie/ musical: Annette Benning (The Kids are Allright)
Cel mai bun actor în rol secundar: Christian Bale (The Fighter)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Melissa Leo (The Fighter)
Cel mai bun regizor: David Fincher (The Social Network)
Cel mai bun lungmetraj animat: Toy Story 3
Cel mai bun scenariu: Aaron Sorkin pentru The Social Network
Cel mai bun film într-o limbă străină: In A Better World (Susanne Bier, Danemarca).
Cea mai bună coloană sonoră: Trent Reznor şi Atticus Ross pentru The Social Network
Cel mai bun cântec original: Burlesque – Vis împlinit – Diane Warren (You Haven’t Seen The Last of Me)
Cel mai bun serial de televiziune – dramă: Boardwalk Empire (HBO)
Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial – dramă: Katey Sagal (Sons of Anarchy)
Cel mai bun actor în rol principal într-un serial – dramă: Steve Buscemi (Boardwalk Empire)
Cel mai bun serial – comedie/ musical: Glee (20th Century Fox Television)
Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial – comedie/ musical: Laura Linney (The Big C)
Cel mai bun actor în rol principal într-un serial – comedie/ musical: Jim Parsons (The Big Bang Theory)
Cea mai bună miniserie TV: Carlos
Cea mai bună actriţă într-o miniserie de televiziune: Claire Danes (Temple Grandin)
Cel mai bun actor într-o miniserie de televiziune: Al Pacino (You Don’t Know Jack)
Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-o miniserie TV: Jane Lynch (Glee)
Cel mai bun actor într-un rol secundar într-o miniserie TV: Chris Colfer (Glee)
Premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga cariera a fost primit de actorul Robert De Niro.

Reţeaua de Socializare este povestea celui mai tânăr miliardar, Mark Zuckerberg (Jesse Eisenberg) care are o idee genială de a crea o reţea de socializare. Aceasta nu este alta decât cea numită acum Facebook. Iniţial reţeaua a unit studenţii unor facultăţi, ca apoi, să unească jumătate de miliard de oameni. Poate mai puţin de jumătate de miliard, pentru că eu, de exemplu, nu am cont pe Fecebook. Filmul se desfăşoară pe două planuri: un plan care prezintă trecutul personajului principal, care are probleme cu adaptarea în cadrul unei comunităţi studenţeşti, ceea ce contribuie la inventarea şi dezvoltarea reţelei şi, un al doilea plan, cel al succesului şi al procesului cu asociaţii, colegi de facultate care susţin ca ideea le-a fost furată.

Un film care însă m-a impresionat este Black Swan, regizat de Darren Aronofsky. Trebuie să recunosc faptul că am văzut acest film din curiozitate. Curiozitatea stârnită de un trailer, farmecul actriţei Natalie Portman şi de a urmări un regizor capabil de producţii cu substrat psihologic. Lungmetrajul este o dramă a cărei acţiune este plasată în universul baletului profesionist. În timpul liceului de artă pe care l-am făcut la Cluj am stat în căminul de la coregrafie. Faptul că am luat contact cu lumea baletului de mic, am avut prieteni balerini şi îmi place să urmăresc spectacole de balet cu dansatori celebrii, precum Rudolf Nureyev, Vaslav Nijinski sau Simona Noja, aceste nostalgii nu au nimic de-a face cu filmul şi calitatea acestuia. Nina (interpretată de Natalie Portman) este balerina mediocră ce caută perfecţiunea prin interpretarea unui rol în cunoscutul balet al lui Ceaikovski, Lacul lebedelor. Regizorul Thomas Leroy (Vincent Cassel) îi cere Ninei să facă un dublu rol, într-un montaj original al renumitului spectacol de balet, în care trebuie să interpreteze şi rolul lebedei negre. Aceasta nu se poate transpune în personajul negativ, erotic şi seductiv pe care îl presupune partitura scenică. Temerile protagonistei de a fi capabilă să interpreteze rolul sunt exploatate la maxim, fiind transformate într-un fel de nevroză, o stare de labilitate psihică. Natalie Portman face rolul carierei sale. O interpretare care probabil îi va aduce Oscarul. Filmul prezintă povestea unei tinere şi a dorinţei acesteia de a atinge perfecţiunea, de a fi ceea ce nu este, ajungând ca în final să se identifice cu personajul interpretat.

Se spune că Globurile de Aur stabilesc marii concurenţi pentru premiile Oscar. Interesantă o să fie alegerea de la categoria cel mai bun film. (Grigore Roibu)

Orchestra tranziţiei în filmul lui Radu Mihăileanu

Dialogul dintre culturi

Este ziua Globurilor de Aur. Decernarea premiilor va avea loc astăzi, în Beverly Hills. Românii au toate motivele să aibă emoţii. Filmul „Concertul”, regizat de Radu Mihăileanu, a fost nominalizat pentru cel mai bun film străin, concurând la această categorie cu: „Biutiful” (Alejandro González Iñárritu), „The Edge” (Alexey Uchitel), „I am love” (Luca Guadagnino), „In a better world” (Susanne Bier). Concertul, este cel mai nou film regizat de Radu Mihăileanu, fiind o combinaţie între „Train de vie” şi „Trăieşte. Filmul a fost difuzat de postul HBO în Ajunul Crăciunului şi reluat acum, în seara decernării premiilor.

Radu Mihăileanu a părăsit România în anul 1980, în timpul unei călatorii în Israel. A locuit o perioadă în Canada, stabilindu-se în cele din urmă în Franţa. O falsă Orchestră Balşoi, care în anul 2001 a făcut un turneu în altă ţară este o realitate. Realitatea a fost, însă, pretextul pentru o poveste documentată de Mihaileanu şi co-scenaristul Alain-Michel Blanc la Moscova. Faptul că Radu Mihăileanu este născut în România (23 aprilie 1958), că foloseşte actori români, că a filmat în România şi are legături cu vecinii noştri de la est, face ca filmul să aibă un aer românesc. Obiceiurile balcanice, cum ar fi de exemplu: lipsa punctualităţii, statul la coadă, impovizaţia ca ultimă soluţie de ieşire din criză, accentuează această senzaţie. Realizat după un scenariu cu tente comice, filmul are ca subiect povestea unui dirijor care, la 25 de ani după ce a fost dat afară de sovietici din orchestra Teatrului Balşoi, pe motiv că refuzase să concedieze instrumentiştii evrei, găseşte o soluţie pe cât de surprinzătoare, pe atât de îndrăzneaţă, pentru a cânta din nou alături de foştii săi colegi – cea de a pretinde că este dirijor la Balşoi, pentru a susţine un concert la Paris. Povestea orchestrei de acum 30 ani pusă pe liber din raţiuni anti-semite, care îşi recapată demnitatea graţie dirijorului său, printr-un turneu la Teatrul Chatelet din Paris este un subiect de film pentru public. „Filmul e multicultural, ca aproape toate filmele mele în care e vorba despre dialogul dintre culturi. Se spune despre cei din Est că sunt barbari, iar despre vestici că sunt civilizaţi. Eu cred că există un dialog între aceste culturi şi că din el se naşte, aşa cum spune personajul central al filmului, armonia perfectă. Eu sunt un evreu român care a emigrat în Occident. Vesticii m-au învăţat foarte multe, dar cred că şi eu pe ei”, spune Radu Mihăileanu.

Finalul filmului este diferit. Este de-a dreptul zguduitor. După primele acorduri ale orchestrei toată lumea din sală, la fel şi spectorii filmului, au impresia unui concert-dezastru. Timid în primele secunde, pe măsură ce partea solistică a vioarei intră în scenă ai senzaţia că ea a hotărât să transforme dezastrul în triumf şi transmite din priviri dirijorului şi orchestrei, că va fi acea interpretare unică. Privirile dintre violonista Anne-Marie Jacquet (Mélanie Laurent) şi Il Maestro, dirijorul Andrey Simonovich Filipov (Aleksey Guskov) sunt parcă clipele magice dintre doi îndrăgostiţi care s-au regăsit. Această magie se transmite orchestrei, publicului, spectatorului, culminând cu îmbrăţişarea dintre Andrei şi Anne-Mariela de la finalul „concertului perfect”.
Distribuţia filmului este ruso-francezo-română. Filmările au fost făcute la Paris şi Moscova dar, în cea mai mare parte, la Bucureşti.
Radu Mihaileanu a povestit pentru HotNews.ro cum a ajuns la alegerea Concertului nr. 35 de Ceaikovski pe care orchestra îl interpretează la Paris. Avea nevoie de un compozitor romantic rus şi a ajuns la Ceaikovski după ce a găsit un vinil cu David Oistrah, muzică ce s-a acordat pefect cu scenariul. „Muzica s-a potrivit atât în partea de crescendo, când instrumentiştii regăsesc încrederea în ei şi demnitatea umană, cât şi în solo-ul vioarei care trădează toată nostalgia sufletului slav” , precizează Radu Mihăileanu.

Pentru regizorul român comunismul nu e o boală de care te vindeci uşor. „Nu scăpam de el doar printr-o revoluţie. Este ceva mult mai profund. Tot ce pot face e să transform aceasta energie negativă în energie pozitivă, prin filme. Concertul este povestea unui om zdrobit de comunism care încearcă, împreună cu prietenii lui, să-şi îndrepte spatele...”, adaugă Radu Mihăileanu.

Chiar dacă un mic vânt de libertate sufla cu zece ani înainte de Perestroika, puterea comunistă reuşeste să cenzureze intelectualii. Regimul totalitar se teme că punctul de vedere al intelectualilor se propagă asupra maselor şi că aceştia din urmă se vor revolta. Filmul este o frumoasă metaforă. Faptul că am căutat pe Internet ce s-a scris despre film este dovada că nu poţi trece cu indiferenţă pe lângă această producţie cinematografică. Replicile, personajele şi muzica vorbesc dincolo de ceea ce sunt. O scenă simbolică din timpul filmului este cea a unui ţigan care ia arcuşul în mână şi face o demonstraţie de virtuozitate. Personajul este Caliu, liderul Tarafului din Clejani, care în film este vioara întâi a Orchestrei Balşoi. Caliu este în opinia regizorului „un geniu muzical şi un mare actor. Bucata muzicală din film a învăţat-o de pe un CD, iar în momentul în care a început să cânte Paganini, toată lumea – actorii ruşi şi francezi – au rămas cu gura căscată.” Tema filmului rămâne meditaţia amară pe seama istoriei recente, dar este şi un mod de „a striga lumii, că în ciuda a toate, suntem vii”, conchide Radu Mihăileanu într-un interviu. (Grigore Roibu)