Richard Scott – TILT

Vernisaj & Prezentare de artist: 6 mai 2016, Galeria Galateca.
Proiect inclus în Romanian Design Week Connected Events 2016.

Richard Scott-TILTRichard Scott propune la Galeria Galateca proiectul TILT, o meta-expoziție site-specific ce investighează dintr-o perspectivă multidimensională structurile și materialele ce dau contur existenței noastre.

Richard Scott este un artist și arhitect ce lucrează și locuiește în Londra și Kent. A absolvit cu distincție Universitatea Bartlett (UCL) și Sci-Arc (Los Angeles) în 1993. Proiectele sale de arhitectură contestă convențiile și explorează noi conexiuni interdisciplinare. Biroul de arhitectură Surface, format de Richard în 1996, a câștigat în același an Premiul de excelență Rezidential Design Award în Shinkenchiku-Sha, Japonia cu proiectul „Soft-Space”. Surface a proiectat o parte din structurile pentru 2012 Olympic Park, castigând Premiul Sign Design Society Grand Prix Award în 2013. Lucrări de artă semnate de Richard au fost prezentate în cadrul expozițiilor Royal Academy Summer Exhibition din 2012, 2014 și 2015. A expus în cadrul expoziției ‘EUMake Process: Exhibition of European Designers’ în Shanghai, PRC și urmează să aibă expoziții personale în Londra, București și Insulele Bermude.

Liliana Mercioiu Popa – Spațiu medial

Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc

Galeria Galateca
13 aprilie – 3 mai 2016 / Instalaţie de artă

Vernisaj: miercuri 13 aprilie, ora 19:00
Proiect inclus în Weekendul Galeriilor – 23-24 aprilie

Liliana Mercioiu Popa - Spațiu medialGaleria Galateca propune din 12 aprilie instalaţia de artă a Lilianei Mercioiu Popa, “Spaţiu medial – Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc” ce explorează şi interpretează modul în care interacţionăm cu arta şi cu lumea, raportul dintre spirit şi realitate.

Activitatea artistică a Lilianei Mercioiu Popa reflectă o viziune divergentă, experimentală în care libertatea de transpunere a ideilor prin medii diverse ca instalaţia, obiectul sau fotografia, nu le anulează pe cele clasice, precum desenul și pictura, care, și acestea, devin câmpuri de investigaţii diverse, devin suportul material al unor întrebări obsedante.

Instalația de mari dimensiuni pe care o va construi la Galateca duce mai departe cercetările ei legate de reprezentarea spaţială, geometriile neeuclidiene și spaţiul multidimensional. Așadar, spațiul galeriei este un mediu în care va încerca să se definească în relație cu arta și cu lumea, fără a omite din această construcție multiplele fațete ale existenței și a căuta conexiunile dintre acestea. Titlul expoziției, „Spațiu medial – Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc” trebuie înţeles Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc, ci acolo unde mediul, spațiul și comunicarea dintre lucruri le face posibile. Expresia e preluata de la filozoful contemporan Emanuele Coccia prin care doreşte să sublinieze importanţa ţesutului de legătură dintre lucruri; de raportul de continuitate dintre spirit si realitate, dintre lume si psihism.

Expoziţia “Spațiu medial – Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc”, rămâne deschisă în perioada 12 aprilie – 3 mai 2016 şi este inclusă în Weekendul Galeriilor (23-24 aprilie, orele 12-21). Intrare liberă.

Gabriela Bodin – Archive

Un Proiect Black Cube Concept
Galeria de Artă Contemporană și Design Galateca / 31 Martie – 7 Mai 2016
Vernisaj: Joi 31 Martie, ora 19:00
Gabriela Bodin - ArchiveGaleria Galateca vă invită joi 31 martie, la ora 19:00 la vernisarea camerei de autor “Archive” semnată de Gabriela Bodin. Proiectul inaugurează şi un nou concept expoziţional Galateca, Black Cube, ce propune o expunere inedită, concepută pentru a pune în valoare opera artiştilor, a experimenta şi a schimba dialogul acesteia cu privitorul.

Stilul cu care s-a impus Gabriela Bodin este cel al portretelor realizate într-o manieră contemporană, exprimând aproape întotdeauna o melancolie grea, plină de sensuri. Portretele sale, cu priviri triste, când înspăimântate, când sugerând anxietate, sunt expresia încercării de auto-izolare în propria intimitate.
“În prezent, stilul meu este inspirat şi format de gesturile de mişcare ale personajelor din tablourile lui Francis Bacon, importanţa cărnii pe care o acordă Lucian Freud şi atmosfera misterioasă a portretelor lui Rembrandt. În tablourile mele predomină melancolia şi singurătatea, pentru acest lucru folosesc o alegere limitată de culori, mai ales în mod obsesiv negrul. Pictez persoane cu puţine expresivităţi ale chipului, cu intenţia de a crea atmosfere reci şi în acest mod fundalul negru îl aleg pentru a exprima singurătatea, folosind culori acrilice şi în ulei cu bitum pe pânză. Dau o mare importantă luminii şi umbrelor care se modelează după ea.” Lumini şi umbre care caracterizează destinul unui emigrant şi singurătatea pe care noi toţi am încercat-o, atunci când am venit în Italia.”

Expoziţia „Archive” cuprinde si o serie de lucrări noi, prezentate in premieră publicului românesc.

Gabriela Bodin este o artistă italiană, de origine română (născută la Focşani, 1983), considerată a fi o speranţă a noului val de pictură figurativă. Talentul artistei este confirmat de numeroase premii, printre care premiul la concursul de pictură Morlotti (Imbersago) 2011 şi la concursul de pictură Brambatti (Castiglione d’Adda) 2010, finalistă a concursului pentru premiul Combat (Livorno) 2012 şi premiul Movimento nelle Segrete di Bocca (Milano) unde din juriu făceau parte Philipe Daverio, Luca Pignatelli, Giovanni Bonelli. A fost aleasă să lucreze pentru proiectul artistic Seguendo il cammmino di Marco Polo.
A avut expoziţii în galeriile Living Art Gallery (Hungerford UK), Ghiggini (Varese), OpenArt Milano, Oldrado da Ponte (Lodi), PasspArtout Galley (Pero), D’art Visual (Mennagio), Arte Elite (Arcore), Galgarte (Bergamo), Moitrè (Torino), muzeul Arcos (Benevento).
Expoziţia Gabrielei Bodin se înscrie şi în programul “Romanian Art Energy”, iniţiat de galeria Galateca prin care sunt aduşi în faţă publicului din România, artişti de origine română, cunoscuţi la nivel internaţional, dar foarte puţin cunoscuţi în ţară. Astfel după Vlad Tenu şi Timon Botez, Gabriela Bodin este al treilea artist inclus în proiect.

Tipografica – Expoziție de design tipografic

Galeria Galateca
București, strada C.A. Rosetti 2-4.
16.07 – 03.08.3014

Galeria Galateca în colaborare cu Universitatea Națională de Arte din București vă invită miercuri, 16 iulie, ora 19.00, la vernisajul expoziției Tipografica, expoziție ce cuprinde o selecție de lucrări realizate de studenții anilor I și II de studiu, dar și câteva lucrări de licență sau dizertație din perioada 2007–2014.

TipograficaÎn designul grafic, lucrul cu litera este esențial. Este prima cale de comunicare, de multe ori și singura. Cu toate acestea, adeseori uităm că literele sunt, chiar înainte de a fi orice altceva, forme care comunică. Forme care comunică ritmuri, expresivități, rigori, gesturi spontane și care la nevoie, ne pot vorbi de multe lucruri. Ele pot aminti de anume stiluri ale artelor decorative, pot face trimitere la politică, eleganță, prost gust, nostalgie, sau chiar la un viitor pe care încercăm să-l prefigurăm cu mai multă sau mai puțină imaginație.
Încercând o ilustrare potrivită a celor pomenite mai sus, vă prezentăm o selecție din lucrările studenților specializați în design grafic, din cadrul departamentului Design, FAAD, a Universității Naționale de Arte din București. Vom prezenta în jur de 70 de lucrări realizate mai ales de studenții anilor I și II de studiu dar și căteva lucrări de licență sau de dizertație, majoritatea lucrări de design grafic (tipodesign) realizate în cadrul disciplinei de comunicare vizuală. (text preluat de pe invitația evenimentului)
Sursa: graphicfront.ro

Mircea Roman / Galeria Galateca

În perioada 11 iulie – 25 august 2013, la Galeria Galateca (str. C.A. Rosetti nr. 2-4, Bucureşti), va fi expusă o serie de lucrări semnate de sculptorul Mircea Roman.

mircea-roman

Mircea Roman este unicul român care a obținut Marele premiu pentru sculptură al Trienalei de la Osaka, Japonia, cea mai importantă distincţie de acest fel din lume, echivalentul unui Oscar în sculptură.

Născut în 1958 la Târgul Lăpuş, Roman a locuit în Londra începând cu anul 1992, când a câştigat prestigiosul premiu Delfina din Marea Britanie. În Londra, sculptorul este cunoscut pentru lucrarea „Omul barcă”, descrisă de criticul de artă John McEwen ca „o figură monumentală orizontală ce pare a se lupta pentru a se elibera, lucrare fixată pe un ponton pe Tamisa, astfel încât se îneacă şi reînvie în fiecare zi odată cu fluxul şi refluxul”. În 2007, după 14 ani petrecuţi la Londra, Roman şi-a mutat atelierul la Bucureşti.