Horea Paştina şi Grădinile Emiliei

În Galeria Arcade 24 din Bistriţa a avut loc, în data de 12.09.2013, vernisajul expoziţiei de pictură „Grădinile Emiliei”, aparţinând pictorului Horea Paştina.

Horea Paştina Grădinile EmilieiHorea Paştina Grădinile Emiliei

Născut la Alba Iulia pe 13 septembrie 1946, Horea Paştina este profesor universitar şi co-fondator al grupului Prolog. În pictură, Horea Paştina abordează un stil aparte, cu sensibile valenţe coloristice şi un mod poetic de a înţelege lumina. Lumea lui Horea Paştina ascunde multiple întelesuri, în care natura e prezentă, statornică, misterioasă și vibrantă. Curatorul expoziţiei este criticul de artă, prof. Mircea Oliv, care urmăreşte opera lui Horea Paştina de peste 30 de ani. Expoziţia va fi deschisă toată luna septembrie 2013.

Horea Paştina Grădinile Emiliei

Horea Paştina Grădinile Emiliei

Astăzi, de ziua sa, îi urăm maestrului Horea Paştina un sincer La mulţi ani!

Vioara Dinu – Hand Made Pasărea Duh

Galeria „Arcade 24”
14 mai – 11 iunie 2013

Vioara Dinu - Hand Made Pasarea Duh

Galeria „Arcade 24” (Bistriţa, Piaţa Centrală nr. 24) a Uniunii Artiştilor Plastici Bistriţa are plăcerea să prezinte expoziţia personala „Hand Made Pasarea Duh” a artistului plastic Vioara Dinu.

Curator: Oliv Mircea

Hand Made – Pasărea Duh

Ne putem imagina că obiectele lucrate de mâna omului, poartă înmagazinate în ele, energia gândurilor bune şi rele, pe care cel care le face le are în timpul  lucrului. Lor li se alătura energiile celor care le folosesc – o generaţie, două, trei…

Aceste obiecte sunt DEPOZITARE şi PĂSTRATOARE de gânduri, amintiri , ale întâmplărilor la care au participat, a locurilor prin care au ajuns, a faptelor pe care le-a trăit cel care le-a folosit. Această energie , aceasta încărcătură spirituală este ca o pasăre –PASAREA DUH – care zboară nevazută de la om la obiect şi apoi iarăşi la om într-un continuu flux , câteodata bun, câteodată rău.

Această poveste veselă sau tristă, adevărată sau neadevărată s-a transformat într-o energie care se plimbă în şi printre obiectele cărora eu le-am dat viaţă sau o nouă viaţă.
Indiferent dacă este materie sau obiect făurit de mâna omului, până la urmă el cuprinde şi o parte din sufletul şi imaginaţia lui, aducând „frumosul” alături de celelalte energii şi alcătuind un tot de care avem mare nevoie. (Vioara Dinu)

Vioara Dinu (n.1956 Bocşa/Caras-Severin) este licenţiată în sticlă a Institutului de Arte Plastice şi Decorative „Ion Andreescu” Cluj-Napoca şi este la a 13-a expoziţie personală.Temele tratate până acum au fost: Germinatii, Ofrande, Scrisori, Obiectul Sacru, folosind ca material de lucru sticla şi lemnul. De această dată Vioara Dinu prezintă lucrări de pictura şi obiect pictat.

Firul vrăjit al tapiseriilor Angelei Roman Popescu

Palmaresul bogat al unei artiste
care ar încânta publicul de pretutindeni

Tapiseriile Angelei Roman Popescu mi-au adus aminte de dorinţa celor ce conduc secţia de tapiserie de la Metropolitan de a aduce la Muzeul din New York lucrările unor artişti din România. Ca să vadă americanii şi turiştii ce împânzesc Muzeul Metropolitan firul vrăjit cu care ţes românii de milenii şi de secole lâna, inul şi cânepa, borangicul, aţa colorată şi firul de aur şi argint.
Firul vrăjit al tapiseriilor româneşti exprimă intuitiv calitatea frumosului de a răspândi vraja: ca emoţie estetică şi fior al emoţiei ce ne scaldă fiinţa. Iată că expoziţia Angelei Roman Popescu intitulată „Firul vrăjit” pare să-mi fi ieşit nu întâmplător în cale impunându-mi dorinţa s-o văd la New York cât mai curând. Artista al cărei catalog de expoziţie din Italia mi-a încântat ochii cu o altă simeză intitulată „Anotimpuri în culori/ Stagioni a colori” are un palmares semnificativ de expoziţii de grup şi individuale, în ţară şi străinătate, cărora li se adaugă premii de prestigiu pentru creaţie, artă decorativă, creaţie vestimentară. Un trofeu important a primit şi pentru broderie, la Trienala Internaţională de la Cluj, în 2002. Prima participare internaţională a avut-o la Frankfurt am Main, în 1973, după care au urmat expoziţiile de la Chişinău, Ucraina, Ungaria, Danemarca, Italia, presărate cu simeze personale în ţară, cu simpozioane şi defileuri de modă, nelipsind din bogata-i paletă de realizări nici creaţia de costume pentru spectacolul de teatru montat de Mihai Mănuţiu cu piesa „Adunarea femeilor” de Aristofan, de la Teatrul din Cluj. În 2010, artista a fost invitată de primăria de la Viena pentru o expoziţie personală şi a expus în „La petite galerie Time”.

Lucrările artistei ar înnobila spaţiul expoziţional al Centrului Cultural Român newyorkez, ori sălile de expoziţie de la Pratt sau Parson Institute, având darul de a ţese culorile, blândeţea, muzicalitatea volumetriilor şi modernitatea compoziţiei în fiecare piesă. Nemaivorbind că ar crea în spaţiile mari ale oricărui loft de zgârie-nori acea balanţă a designului interior ce ţine în cumpănă strălucirea ambianţei şi căldura amfitrionului.
Tapiseriile Angelei Roman Popescu au calitatea harului ţesut în compoziţie, un mare atu al artistei. Lucrul e temeinic făcut, chiar şi atunci când materialele sunt parte a unei evanescenţe, elemente dintr-un cotidian funcţional, perisabil, detalii din instalaţii ce nu-şi propun durata, ci doar exerciţiul contemplativ, asocierea iute cu minunea jocului, îndemânării şi bucuriei de a inventa. Expoziţia „Anotimpurilor în culori” adună în catalogul făcut din ingenioase cărţi poştale ilustrate lucrări care au vervă şi ritm, dincolo de abordarea tradiţională a haute-lisse-ului sau miniatura textilă. O vastă combustie şi fineţe muzicală a contrapunctelor şi interferenţelor şi, nu în ultimul rând, le conferă calitatea remarcată de Negoiţă Lăptoiu de a fi „animate de un admirabil sentiment românesc al locului şi timpului, al ritmului, armoniei şi sărbătorescului”. Un alt comentator al creaţiei Angelei Roman Popescu , Bela Barla, descoperă lumea imaginarului care sfidează graniţa dintre bidimensionalitatea unui tablou şi lumea tridimensională a realităţii. Aici seria de „Căpiţe” reprezintă un pariu câştigat câtă vreme tapiseriile trec de picturalitatea peisajelor în arta fugii, precum în pânzele pictate de regretatul Ion Dumitriu, în pictura decorativă de la Cluj şi Baia Mare sau în creaţia maeştrilor bucureşteni, de la Vasile Grigore la Viorel Mărginean. Nici desenul volumetriei nu este obedient, deşi în poartă marca expresionismului abstract sau a impresionismului cu tuşe dinamice şi vertijul culorilor tari din pictura lui Van Gogh. Nu putem să pierdem din vedere meticulozitatea peisajelor campestre din pictura lui Brueghel, pentru a vedea diferenţa modernilor în abordarea scenelor de gen, a mulţimilor. Bogăţia detaliului e reprezentată modern ţesând tuşe mari, în forme de flacără, falduri oblice, drapaje de texturi.

Colajul e tehnica de bază, fie că ne gândim la punerea petelor de culoare sau la lucrările de tip colaj. „Căpiţele” din tapiseriile şi colajele ori broderiile în tehnici mixte ca şi „stogurile” Angelei Roman Popescu sunt ţuguiate, uneori alungite, ca un obelisc trimiţând la axis mundi. Ele au o picturalitate liberă de tradiţionalism şi mimesis încorporând umbre şi pete neaşteptate de culoare, de parcă le-ar acoperi îngrămădirea de paie un soi de prelate protectoare făcute din imaginaţie şi visare. Fâşii şi pete, cravaşate turcoaz, mov, alb şi negru evocă aglomerări de flori de cicoare, rochiţa rândunicii şi bulbucaţi ciulini sălbatici sau clopoţei vineţi, de parcă un copil teribil ar visa căpiţe nu doar din iarba fâneţelor, ci şi din florile câmpului cosite şi stivuite împreună. Cum bine observa Ilie Călian încă din 1977, artista generează lucrări de o indubitabilă frumuseţe şi eleganţă a texturii şi culorii, fără ca ansamblul să fie tributar formulărilor tradiţionale de la care se abate.

O expoziţie de la Bistriţa avându-l drept curator şi prezentator pe criticul Oliv Mircea

Expoziţia de la galeria Arcade din Bistriţa l-a avut drept curator şi prezentator pe criticul de artă Oliv Mircea, căruia mulţi artişti contemporani îi datorează vizibilitatea şi albumele de autor concepute impecabil de acest one man show al criticii plastice contemporane, critic, curator, editor, director de proiect, designer editorial şi alte mai multe daruri de mise en page a artelor vizuale. Acelaşi neobosit Oliv Mircea a lansat de curând la Cluj albumul monografic dedicat împreună cu Emil Cira creaţiei lui Miron Duca, sub titlul „Ritmuri ale timpului”. Apărut tot în seria „Arcade” a editurii „Eikon”. Lansarea a reunit toate forţele intelectualităţii clujene şi un grup de vorbitori unul şi unul, nelipsiţi fiind în susţinerea proiectului criticul Ion Bogdan Lefter şi Marta Petreu, de regulă retrasă şi reticentă cu agenda de lansări de carte.

Albumul „Firul vrăjit”, de Angela Roman Popescu, publicat în aceeaşi colecţie de notorietate „Arcade 24”, la editura „Eikon”, e o bijuterie în sine, reuşind să pună în valoare talentul unei artiste remarcabile, intuitivă şi imaginar geometrică, de o simfonie cromatică dozată piramidal, ferm articulată în fugile muzicale, naturistă şi spiritual dăruită credinţei, în stare să lase să se vadă peste toate compoziţiile sale îndrăzneţe mâna lui Dumnezeu şi sub ea smerenia strălucirii, vibraţia nedomolită, sălbatecă din fiecare transcendere plină de energie, accent, spirit ludic. Lucrările Angelei Roman Popescu sunt fiecare în parte poeme şi tablouri decorative amintindu-ne de Prapuri, mandale, piramide şi monumente ceremoniale, pietre tombale dar şi cuptoare de ţest din ograda ţăranilor, tumuli şi muşuroaie sau cuiburi de ţărână ridicate în jurul porumbului prăşit, cartofilor, pomilor înfăşaţi ori trandafirilor, protejaţi de îngheţuri.

Artista încolăceşte în ţesătură firele, de parcă şi-ar împacheta sau înfăşa compoziţiile, cu un soi de tandreţe maternă care îşi înveşmântează pruncii. Acest gest al înveşmântării căpiţelor poate fi un reflex al unei alte vocaţii împlinite a Angelei Roman Popescu, vreme de decenii şi creatoare de modă cunoscută la Cluj pentru colecţiile sale, defilări, premii şi culoarea adusă în vremuri în care vitrinele arborau produse de fabrică de serie. Tehnica, impecabil stăpânită, creează poezia tapiseriilor, numinosul din opera artistei pe care-l revela Oliv Mircea în studiul său intitulat „Plăcerea sensului şi demnitatea domesticului”. Această poezie şi muzicală policromie din tapiseriile Angelei Popescu au inspirat şi eseurile pe care i le dedică doi poeţi importanţi ai literaturii contemporane, Ion Mureşan şi Gabriel Chifu, primul aproape de a scrie chiar un poem după vederea lucrărilor în „Stoguri cu ferestre de sticlă”.

Blazoane, peisaje, eflorescenţe

„Dansul bucuriei” e o lucrare mixtă, cusătură, broderie, încrucişare de fire, din care se revarsă, precum din cornul abundenţei, perechile de dansatori, cu silueta în creştere şi scădere, asemeni valului, flux şi reflux al prim-planului. Trupurile policrome, caligrafie şi coregrafie ţâşnesc dintr-un potir transparent sugerat prin suprapunerea de petale care repetă la extreme, simetric, doar conturul siluetelor din centrul eflorescenţei.

O tapiserie ţesută clasic, „Reînviere”, centrează compoziţia în pâlcuri filiforme de oameni care au primit sau vor primi lumina de Paşte ori pregătesc primenirea din împărtăşanie. Angele Roman Popescu ţese mereu în lucrările ei decorative credinţa.
„Colină” foloseşte colajul de petece zimţate pe margini în culori de un rafinament îndrăzneţ pe un fundal de pământuri cu irizaţii de cupru şi bronz, care pune în evidenţă verticalitatea mai de grabă decât molcoma spinare colinară.
„Chemarea de departe”/ înfăşurări lână /anunţa încă din 1994 un drum al blazoanelor geometrice amintind broderii decorative româneşti şi orientale, dar şi o tehnică a ţesăturilor din petece de materiale diferite, întâlnită din Europa în America, în comunităţile rurale. Asocierea fragmentelor creează o subtilă mandala.
„Gânduri rostogolite în lumină” foloseşte înfăşurările pe tuburi de carton de dimensiuni şi lungimi diferite pentru a înălţa arhitectura unui turn de biserică ori de campanilă, ale cărui ziduri gri, construite din tuburi/mosoare alungite au în centru o fereastră, decupată precum în bisericile-cetăţi din zona Sibiului. Memoria peisajelor reale se răsfrânge şi intersectează în aceste peisaje imaginare şi spaţii spirituale sugerate prin arhitectură. Tapiseriile Angelei Roman Popescu sunt peisaje imaginare, precum acea broderie cu fir în diagonale libere care sugerează brazdele unei fâneţe cosite. Admirabile peisaje surreale, de dinamică a materiei şi încolţiri fertile sunt tapiseriile „Dansul seminţelor”, cele două „Coline” /haute-lisse, din 1996 şi 2008, colaj şi broderie, mai aproape de tehnicile tradiţionale sau seria de „Coline” din fire de aţă, din 2010, care încurcă lâna toarsă a mai multor gheme, le întreţese şi învolburează pentru a zugrăvi vitalitatea şi vibraţia spaţiului, hăţişul vegetaţiei, natura în splendoare.

Lucrarea „Stog” din fir de aţă e o simfonie dezinvoltă şi rafinată de culori ale pământului şi alburi sau „chamois” ori nuanţă de lână albă de oaie. Un alt „Stog”, din fir de aţă intersectează culori de lucernă, jurubiţe de turcoaz şi culoarea măciuliei de mac, într-o structură dezordonată, de ghemuri îngrămădite şi încurcate ce sugerează jocul de-a entropia. „Umbra roşie”, colaj din petece zimţate, precum „Colina” din 2008, săgetează forma de tumul sau de stog ori colină cu fulgerarea însângerată. Artista foloseşte o armonie de roşuri, a unei reflectări şi intersectări masive de planuri, ce uneşte pământ şi cosmos, într-o arhitectură de paie, peste care flutură umbra ca o lavă de foc.

Un palimpsest de tehnici

Un colaj remarcabil de tapiserie şi broderie din 1993, „Jocul ielelor”, aproape monocrom, demonstrează cât de întinsă este cunoaşterea artistei. Ea scrutează posibilităţile tehnicii, căutând modelul de lucru, ţesere, împletire într-un palimpsest de modele. Foloseşte în desen şi compoziţie structuri genetice, schiţe de trupuri umane, arborescenţa rădăcinilor, sugerând forţe atavice şi forţe spirituale, hăţişuri şi stihii existenţiale. Decorativ şi ingenios în proptirea tubulară a culorilor, asemeni lemnelor sau cocenilor de porumb, e „Peisajul din Apuseni”, realizat în tehnică mixtă, cu acele căpiţe şi frânturi de garduri de lemn care delimitează proprietăţi miraculoase, prin linişte şi simplitate. Puse alături, faţă în faţă, „Monahală” şi „Grădina tinereţii” demonstrează încă o dată rafinamentul artistei, arta compoziţiilor sale de a lucra cu simbolurile. Desenul şi culoarea sugerează stări de suflet, anotimpuri spirituale. Privitorul simte vitalitatea expresiei şi poate alege, între reculegere şi isihasm, această continuă ofrandă şi eflorescenţa până la paroxism a tinereţii sugerate de culori ce cresc vertical precum gheizere şi lava vulcanilor în erupţie.
„Chemarea din zori”, concepută ca o grilă de pătrate, foloseşte broderia şi înfăşurările pentru a exprima, într-un desen fin, parcă de peniţă, un uriaş năvod al privirii halucinate, limpezi, înduioşate în faţa noii îngemănări a răsăritului, caligrafii întunecate şi irizaţii de lumină.

Înduioşător e „Buchetul de mireasă al bunicii mele”, o lucrare de broderie realizată în tehnica colajului cu armonii stinse şi o puritate a desenului floral în pofida opulenţei florilor şi a broderiei cu trimiteri la modele ardeleneşti şi săseşti.


Universul tapiseriilor Angelei Roman Popescu e larg, vital şi imprevizibil prin asocierea de tradiţii şi modernitatea necomplexată de ticuri. Această modernitate necontrafăcută ţâşneşte mereu, nu doar din zona nonfigurativului. Dovadă lucrările „Labirintul nopţilor”, „Acord de orgă în spirală”, „Poem de toamnă”, „Tradiţie uitată”, „Pe trepte nesfârşite un roşu punct”, tot atâtea piese de rezistenţă într-o expoziţie şi lucrări pe care ţi le-ai dori în casă şi în muzee, ca un popas al privirii şi sufletului în căutarea firului Ariadnei şi bucuria lucrului făptuit de mâini dăruite cu har şi temeinicie. (Doina Uricariu)

Expoziţia de la Bistriţa urmează să fie deschisă şi la Cluj, oraşul natal al artistei, la Muzeul de Artă, (în perioada 29 septembrie – 30 octombrie 2011, vernisaj: joi 29 septembrie 2011) tot ca o încununare a patru decenii de „seviciu” în beneficiul artei pentru cei care ştiu să privească.
SURSA: Cotidianul.ro